Noua Zeelanda devine cam aglomerata

Intr-un articol de acum 3 ani, incercam sa explic de ce recomand Noua Zeelanda celor care doresc sa emigreze. Argumentele pe scurt ar fi:

  • o tara in emisfera sudica (deci cu sanse mai mari de supravietuire in cazul unui razboi nuclear) cu o geografie ideala, izolata de posibili dusmani;
  • o tara in care se vorbeste limba engleza cu o cultura compatibila;
  • un pib excelent (crestere 3,5%), si mai ales un pib per capita excelent (35k USD – 4xRO);
  • o tara auto-sustenabila care produce indeajuns de multa mancare pentru toti locuitorii sai, mai ales in caz de necesitate;

Intre timp insa se pare ca Noua Zeelanda a devenit atat de aglomerata incat ridica multe semne de intrebare. Sunt nenumarate stiri de miliardari americani care si-au cumparat ferme intregi si isi construiesc bunkere in Noua Zeelanda. Insa nu doar miliardarii vin in Noua Zeelanda. Anul trecut s-a inregistrat record de imigranti [1], si trendul se accelereaza. Cel mai clar o arata insa graficul vanzari de terenuri:

Financial Times ofera o lista de miliardari care si-au cumparat deja proprietati si prezinta o imagine mai clara. Intr-un alt articol la care nu mai pot da referinta, am aflat si de un conflict intre miliardari si locuitorii nativi din Noua Zeelanda care se opun venirii strainilor (nici ei, ca si noi romanii, nu vor sa vanda tara la straini, probabil).

In ce masura Noua Zeelanda mai este alegerea ideala pentru emigrare este deci sub semnul intrebarii, DACA luam in serios riscul razboiului nuclear in emisfera sudica care pare sa se fii accelerat o data cu alegerea lui Trump.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1] NZ migration numbers booming and not slowing down – new statistics

Lupta impotriva terorismului – cea mai mare minciuna

Sub stindardul luptei impotriva terorismului, democratia a fost furata si tarile foste democrate sunt terocupate bucatica cu bucatica de luptatorii impotriva terorismului: politicieni, armata, servicii de securitate, securisti altfel spus.

Am postat acum ceva timp un articol despre cum s-a furat o galeata de aur in Ney Work in amiaza-mare, fara tam-tam. Furtul in sine este uimitor prin nosalanta cu care ditamai aurul de o valoare de peste 1,6 milioane de dolari era lasat in spatele unui camion ca pe o ladita goala care nu contine nimic  si pe care nimeni nu ar avea interesul sa o fure.

Ce mi se pare insa strigator la cer este faptul ca hotul abia a fost identificat, dupa 3 luni de la incident, in ciuda camerelor de luat vederi plasate peste tot si care ne-au oferit chiar si o parte din traseul pe care hotul l-a avut dupa ce a plecat cu galeata in spinare. Ca o mica paranteza, tare mi-as fi dorit sa vad si inregistrarea cu paznicii care s-au intors si au descoperit ce paza buna trasesera ei. Daca or fi descoperit ei, ca nu stim daca nu cumva furtul a fost depistat cu mult mai tarziu.

Asadar, avem un hot care umbla normal pe strada, este filmat de toate camerele de prim-prejur la rezolutie destul de buna. Cu toate acestea abia peste 3 luni aflam cine este. Si ce mai aflam? Aflam ca este un hot ordinar, cunoscut politiei New Yorkeze si care a mai fost arestat de sapte ori, fiind deportat de patru ori pana acum in Ecuador, tara de origine.

Asadar politia si toate serviciile secrete de care dispune America (la un asemenea furt probabil politia are voie sa ceara ajutorul si implicarea si altora) nu au fost in stare sa depisteze, nu doar pe un fost “client” pe care il mai pozasera si il amprentasera cel putin de sapte ori, dar chiar unul care figura in baza de date a celor care au trecut vama.

Ne-am astepta ca dupa atatea miliarde investite in tehnologie, un amarat de soft de face recognition sa aiba si americanii si daca nu pe toata populatia, macar pe baza de date cu fostii criminali sa il ruleze si astfel in 24 de ore maxim puteau usor sa depisteze hotul. Insa le-a luat 3 luni. Sa vedem acum in cate luni vor reusi sa il prinda.

Iata deci ca tot tam-tam-ul cu teroristii si toate investitiile facute, toate legile abuzive care permit securistilor sa ne invadeze spatiul privat si calculatoarele, sa acceseze conturile de facebook, de email, google drive-ul cu pozele noastre, dropbox-ul cu fisierele noastre sharate si tot ce avem pe calculator, toate cate au la indemana securistii nu le-au permis sa gaseasca pe un hot faimos. Cu siguranta insa securistii se distreaza bagandu-si nasul in viata altora si nu dau inapoi de la fotografii picante sau informatii care le pot fi utile. Imi aduc aminte de un caz un care sotia unui securist l-a dat in judecata pentru ca acesta folosise tehnologia de la locul de munca ca sa o urmareasca.

Dar nu doar acest caz ne arata ineficienta crunta a politiei si a statului de a face fata oricaror provocari de securitate, ba chiar si celor mai banale cum e acest caz. Eu am ramas surprins cum de teroristul care a condus tirul la masacrul de la Berlin a reusit sa fuga. Si cum de pista falsa prin care politatii au arestat un nevinovat a fost data tocmai de cineva care a pretins ca l-a urmarit pe criminal. Daca l-a urmarit, cum putea sa se insele atat de mult, inseamna ca nu l-a urmarit bine, ca l-a pierdut. Din toata multimea insa cum de nimeni nu a reusit sa-l opreasca si amaratul, dupa ce a avut parte de un accident chiar cu ditamai tirul, cu toate acestea, ametit si poate lovit fiind, a reusit sa fuga. Ce natie e aia incare in mijlocul unui oras, asa ceva se poate intampla si criminalul sa fuga?!

 

Marșul relativismului

relativismTotul este relativ este dogma relativismului, nimic nu este sfant, nimic nu este normal, normalul este un concept localizat, temporar, variabil, difuz, specific culturilor, neamurilor, locatiilor, religiilor, varstelor, afinitatilor personale etc.

Relativismul, desi inca neformulat si neutilizat ca ideologie este totusi extrem de asemanator unei religii. Are, asadar, o dogma, are porunci (chiar daca putine si simple: nimic nu este absolut + corolarele), are profeti (filosofi nihilisti, artisti dezinhibati care ataca tabuu-urile, luptatori pentru “drepturile” omului, etc), are preoti si mai ales are adepti.

Relativismul moral a fost prezent de cand lumea. De la prima porunca data de Dumnezeu omului: “sa nu mananci din pomul cunostintei binelui si a raului”, a aparut si prima idee relativa: dar, chiar asa a zis Dumnezeu?

Poate specific relativismului moral este ca acesta niciodata nu se opune direct normelor, ci le ataca tangential, cautand o fisura in baraj, punctul slab, momentul de slabiciune, descendentul starii de spirit. Atitudinea contrara directa, specifica de exemplu satanismului (in religie), nihilismului sau scepticismului  (in filosofie) ar trage semnale de alarma precum prezenta unei bacterii straine intr-un organism atrage reactia sistemului imunitar. De departe insa, relativismul este unealta folosita in toate domeniile sociale cand se doreste “alterarea cursului lucrurilor”, pregatirea pentru “o lume noua”. Precum celulele canceroase care se aseamana celulelor normale pentru a face inutil sistemul de aparare al organismului, relativismul se muleaza pe structuri normale care sunt greu de depistat si eliminat, mai ales atunci cand vectorii relativi nu au fost inca activati sau concentratia de relativitate este inca sub pragul de declansare a cancerului.

Relativismul moral abordeaza normalul ca pe … o versiune, o instanta a adevarului. O instanta specifica unei culturi, o pozitionare subiectiva care apartine unui timp, etc. Daca eu vad o rosie rosie, un adept al relativismului imi va raspunde: tu o vezi rosie, dar eu prefer sa o vad roz. De ce tu ai avea mai multa dreptate?

Ajungem astfel, la o noua specificitate a relativismului: ignorarea realitatii, trecerea ei in derizoriu, in paranteza, crearea unui cadru artifical, nascocirea unei realitati paralele care sa incadreze realitatea si normalitatea intr-o noua dimensiune. Realitatea este folosita ca un obiect pe care il mutam mai in sus, mai in jos, mai indreapta sau stanga, il modelam cum vrem noi pentru a picta un tablou nou care sa convina unor scopuri obscure sau aiuristice, la fel de succite ca si metodologia folosita la analizarea si comentarea realitatii.

Vorbind despre relativism, nu putem sa nu amintim de Einstein. Sunt unii care il arata cu degetul pe Einstein cand vine vorba de relativism. Nimic mai fals. De la relativitatea lui Einstein la relativism este o cale lunga, in ciuda asemanarii cuvintelor. Einstein si majoritatea oamenilor de stiinta actuali, chiar dintre cei care se ocupa cu fizica cuantica se considera realisti si critica asocierea lor cu relativismul. O stiinta bazata pe relativitate este o stiinta care ar permite orice, si mai presus, care nu ar ajuta la nimic si ar face imposibila comunicarea, ar fi intr-un fel intoarcerea in Evul Mediu din punctul de vedere al intelegerii realitatii.

Este relativismul o problema pentru omul de rand, pentru viata noastra de zi cu zi, pentru societate in general? Este el doar o chestiune filosofica, o problema academica, pentru reviste culturale si teze de licenta sau poate doar pentru paginile din wikipedia. Iata doar cateva dintre cateva franturi aleatoare de evenimente si fapte concrete care au aparut doar prin tolerarea relativismului si darea la o parta a normalului si alungarea si ostracizarea traditiei, pe simplul motiv ca la vremuri noi, trebuie adoptate schimbari … noi:

  • legea este relativa: Liviu Dragnea, condamnat 2 ani cu suspendare pentru fraudarea referendumului – o batrana condamnata 4 ani pentru inchisoare pentru ca a dat mita o gaina si 1000 de lei la un doctor.
  • drepturile copilului sunt relative: un cuplu de lesbience isi dopeaza cu horomoni baiatul ca sa il faca fetita; in timp ce in Norvegia (si alte tari) copiii sunt luati de la parinti daca acestia incearca sa le transmita “inclinari” religioase, daca parinti homosexuali indoctrineaza copilul ca e bine sa-si schimbe sexul, este … normal;
  • o feminista anti-familista propune ca si femeile care nu au copii sa aiba dreptul la concediu de mea-ternitate; maternitatea este relativa … copii sunt relativi, nevoile femeilor care nasc copii sunt relative … Stirea pare absurda, dar aceasta femeie este invitata la emisiuni, a scris carti, chestiunea este inca calduta, dar curand va fi fierbinte.
  • Un Gestapo evreiesc – istoria e relativa, totul trebuie privit prin prisma unor evrei cotemporani care prin manevre oculte de subjugare a institutiilor statului, prin cumpararea si santajarea factorilor de decizie, au ajuns in punctul in care sa dicteze, sa impuna si sa pedepseasca orice abatere de la “noua istorie” in care eroii nostri sunt portretizati ca personaje negative, sunt rasgniti si condamnati din nou, doar pentru ca … istoria este relativa;

Relativitatea este lipsa ordinii, marginea prapastiei, invazia intunericului. Cand orice devine relativ, viata nu mai are sens, legile nu mai au sens, orice ordine dispare si haosul domina. Insa inainte ca orice sa devina relativ, este de ajuns ca doar unele lucruri sa devina relative. Pas cu pas, pilon cu pilon, ultimele franturi de normalitate sunt cuprinse de demonii relativitatii si transformati ca avanpost pentru noi si noi tranformari care vor duce inevitabil catre autodistrugerea intregii umanitati.

Evident, orice inaintare a raului poate fi franata si chiar anihilata. Omul este o fiinta intr-o continua lupta, intr-o continua concentrare pentru mentinerea echilibrului. Asa cum mersul omului este o cadere controlata, tot asa si viata omului si mersul societatii este o alternare continua intre caderea in abis si ridicarea din propria cenusa. Cadem atunci cand suntem orbi, si ne ridicam cand ne-am dumirit si cand am suferit destul. Vai insa de cei care se nimeresc sa traiasca vremurile cand vine focul curatitor …

3 motive pentru a nu Sarbatori Sf. Valentin

1. Este pentru idioti

Valentine’s Day in Romania este o sarbatoare de import. Ca toate sarbatorile, principalul canal de import al acestei sarbatori este televiziunea. Numai personalitatile slabe si mintile usor manipulabile sunt penetrati de orice trend, fie el interesant sau mai putin interesant. Sarbatorind Valentine’s Day, te alaturi gramezii, esti unul intre un milion de oi care behaie intr-un cor cand li canta la fluier. Uite doar o mostra de cum arata gramada celor care se uita la TV si fiind minti slabe, cele 2-3 vorbe pe care le pot lega sunt doar o repetare subreda (dupa puterea fiecaruia) a circului propagat de televiziuni:

2. Nu are nici o semnificatie si nici un istoric

Poti sa spui cine a fost Sf. Valentin si de ce se sarbatoreste (in unele tari), fara sa cauti pe Google? Pun pariu ca nu. Daca poti, inseamna ca ai auzit la TV. Daca nu ai auzit la TV, inseamna ca ai cautat pe Google, in anii anteriori. Daca nu ai cautat pe Google, inseamna ca ai vazut in filme. In oricare varianta din mai inainte, te incadrezi in categoria cartofilor de fotoliu, care sunt serviti cu informatii sumare si portionate, pe tava, precum batranii intr-un azil. Alinierea la aceasta sarbatoare nu este aderarea la o cultura (americana in cazul asta) ci este doar semnul adancirii in subcultura TV mioritica. Daca americanii pe care ii vezi in filme sarbatorind Sf. Valentin par cool, la noi e cu totul alta situatia. Aceiasi americani care sarbatoresc Sf. Valentin, ar rade de Hitman, la fel ca si de tine, daca te-ar vedea sarbatorind Sf. Valentin, nu te-ar considera in nici un caz, egalul lor, ci doar o maimuta care incearca sa ii imite.

3. Este redundanta

Exista deja o zi a femeii, ca barbat ai sansa sa iti arati dragostea, ca femeie ai sansa sa iti manifesti caldura fata de cel iubit, cu ocazia zilei femeii. Sa fim seriosi, 8 Martie nu este doar Ziua Femeii, ci barbatii care iubesc si apreciaza femeile de 8 martie, nu pot sa spuna ca nu primesc nimic in schimb. Un multumesc de la o femeie, face redundanta orice alta sarbatoare.

Sf. Vasile cel mare, bucătarul şi fierberea dogmelor

niceeaIn Vietile Sfintilor de ziua Sf. Vasile cel Mare (1 ian) este mentionata o minune din Niceea, prin care Sf. Vasile a recuperat biserica din localitate pentru crestinii ortodocsi in confruntarea cu arienii care aveau sprijinul imparatului.

Pe scurt, arienii au cerut imparatului sa le dea lor dreptul de a sluji in biserica din localitate, gonind pe ortodocsi. Imparatul Valens care era arian, le-a dat-o arienilor, drept urmare crestinii ortodocsi au cerut ajutorul Sf. Vasile cel Mare care era episcop de Cezareea pentru recuperarea bisericii.

Sf. Vasile l-a infruntat pe imparat si i-a amintit ca “Cinstea imparatului sta in judecata sa. Iar intelepciunea zice: Dreptatea imparatului la judecata se vede”, altfel spus, l-a acuzat de coruptie (cedarea la influentele arienilor) si l-a indemnat sa respecte legea (altfel zis sa faca dreptate). Pe vremuri, imparatii care pretindeau ca sunt drepti nu puteau sa aplice legea absolutista – pumnul in gura – ci fiecare decizie trebuia justificata si imbrodita cel putin de legea nescrisa a bunului simt.

In discutia cu imparatul, Sf. Vasile are parte de un incident: bucatarul imparatului – Demostene – l-a jignit pe Sf. Vasile cu glas incet (adica astfel incat sa il auda sfantul si altii, dar nu imparatul). Primul raspuns al sfantului a fost sa il faca pe Demostene necarturar: “Vedem aici si pe necarturarul Demostene“. Drept raspuns, simtinud-se cu musca pe caciula si fiind prost din fire, Demostene l-a ocarat din nou pe Sf. Vasile care i-a raspuns din nou, escaladand tensiunea: Lucrul tau este sa ai grija de mancari, bucatarule, nu sa fierbi dogmele Biserici.” Si a tacut Demostene rusinat.

Din proloage, nu intelegem cat de mult a prins imparatul din aceasta confruntare si ce atitudine a avut fata de Demostene, cert este ca indirect, prin reactia bucatarului si raspunsul sfantului, imparatul a fost rusinat, intelegand poate ca si el se baga aiurea in dogmele Bisericii sau cel putin simtindu-se cu musca pe caciula. Drept urmare, a delegat facerea dreptatii catre Sf. Vasile care a propus dupa cum stim testul minunii pentru a decide care tabara sa dobandeasca slujirea in biserica orasului. Minunea este interesanta, mai ales prin prisma unei alte informatii pe care descrierea sumara a intamplarii ne-o da: dupa propunerea ca biserica sa treaca la tabara in fata careia usile bisericii zavorate se vor deschide singure, iar daca nu se vor desface la nimeni, sa treaca la arieni, ortodocsii au fost mahniti, acuzandu-l pe sfantul ca “dupa frica imparatului a facut judecata”. Vedem deci ca in relatia cu puterea, episcopul sfant nu a lasat nici un loc de a fi acuzat de nedreptate, ci a respectat intru totul porunca imparatului de a face dreptate fara partinire. Ba chiar, daca analizam rational, a partinit mai mult pe arieni. Sfantul avea insa credinta si de aceea isi baza deciziile pe puterea credintei in adevar.

Sa revenim insa la dialogul intre Sf. Vasile si bucatarul care nu-si vedea de oalele lui. Oare cati astfel de bucatari nu gasim in ziua de astazi, nu doar intre ortodocsii mai mult sau mai putin practicanti, mai mult sau mai putin carturari. Exista o inflatie de specialisti in ziua de astazi, fiecare pricepandu-se la orice.

Specia de bucatari experti in dogme sau in chestiuni extrem de complicate nu este insa noua. Protestantii prin definitie de declara crestini care interpreteaza cum vor ei Biblia si nu cred in nimic altceva, negand din start autoritatea traditiei sau a chiar a unei conduceri alese de ei. Migratia protestantilor intre o “biserica” sau alta se face dupa compatibilitatea intre ideile lor si ale “pastorului” ales in mod democratic sau prin finantare de catre membri acelei “biserici”.

wikipedia-expertCe e nou astazi insa este aproape generalizarea totala a virsului “expertizei” in orice. Fiecare este expert in ceva si isi sustine punctul de vedere cu ferocitate, rareori acceptand schimbarea acestui punct de vedere. Cei mai “evoluati” bucatari, dau chiar referinte din Wikipedia sau baga multe citate ca sa uimeasca auditoriul prin elevatia discursului. Alti “experti” apeleaza la maiestria oratoriei si a limbajului si isi au deja un pachet de argumente in buzunar din care scot la nevoie, indiferent de situatie, “dovezile” necesare convingerii. Bucatarul din povestirea minuni este insa un caz josnic, el nici macar nu folosind argumentarea, nefiind oricum intrebat de nimeni ci doar aruncand cu invective asupra Sfantului.

Ce este insa de admirat la bucatar, este ca dupa a doua ocara, ni se spune ca a tacut rusinat. O reactie mai rara in ziua de astazi, cei care sunt biruiti de cuvant, rareori tac iar daca nu recurg la jigniri si acuze “out of topic”, fug din auditoriu in auditoriu pentru a-si continua “misiunea”. V-as da un exemplu, pentru a intelege fenomenul. Bunaoara, Dan Puric a fost acuzat de Plesu ca foloseste prea multe citate (pe langa alte lucruri, ca nu e bine sa magulesti auditoriu, etc). Asta a fost acum 6 ani, dar cum Puric a reparut la TV de Craciun, cu ajutorul Facebook – acceleratorul de idiotenie – un share la un articol vechi a starnit interesul celor doua tabere: pro si anti-Puric, fenomenul fiind imediat preluat de unele ziare in principal de scandal. Intamplator, am urmarit o dezbatere despre scandalul Puric-Plescu la Robert Turcescu – Unde TV, unde fostul securist a invitat in emisiune un alt securist care insa nu s-a deconspirat inca si care este ziarist la EVZ. Nu ma pronunt prea mult cu afilierea celor doi si cu ce au in cap, insa ideea principala a discutiei intre Robert Turcescu si ziaristul de la Evenimentul Zilei a fost ca Puric trebuie combatut pentru ca este pro-rus si in ziua de astazi, este pericol mare cu rusii. Daca cine stie cum Puric ca candida si va castiga alegerile, oare ce o  sa se intample? La discutie, ulterior a participat si “expertul in  fraierirea investitorilor care au castigat banii fara sa munceasca si i-au pierdut mai usor decat i-au castigat” – nimeni altul decat brokerul fugar Cristian Sima care bineinteles a avut si el un cuvant de spus la disputa intre cei doi oameni de cultura, cat si in comentariile ulterioare referitoare la ortodoxia din Romania si cat de in urma este ea ramasa fata de catolici care sunt mai culti. De altfel, intreaga idee a emisiunii este ca oricine poate sa sune (prin Skype TV) si sa se dea cu parerea despre subiect. Bineinteles ca oricine poate sa sune, dar putini pot sa spuna chiar ce vor ei, daca sunt in contradictie cu ideile realizatorului. Ca si al televiziunea mainstream, niciodata nu sunt invitati experti sau macar cunoscatori …

Lipsa autoritatii si diluarea increderii in elite este cumva involutia societatii actuale, care merge mana in mana cu pierderea unor valori morale minimale, cum ar fi modestia si toleranta si chiar disparitia unor abilitati intelectuale care au ajutat omenirea sa progreseze: curiozitatea, dorinta de cunoastere, de marire a limitelor propriei gandiri prin dialogarea si deschiderea catre alte opinii. Ca sa nu mai vorbim de discernamant – floare rara in ziua de astazi. Este greu de analizat fenomenul si nu ma hazardez la a spune mai multe, poate decat ca “distractia” abia a inceput, web-ul si Facebook-ul avand abia cativa ani de stricat mintile prin crearea unei false iluzii de informare si educare.

 

 

Citate, citate

Tout est noir, Leon!

Tout est noir, Leon!

“Un nebun arunca o piatra in apa si o suta de intelepti se chinuie sa o scoata”. Oricat de mult m-am abtinut sa nu intru in lantul propagarii “pietrei” citatelor lui Dan Puric, nu ma pot abtine sa nu intru si eu un acest “sirag” al reactiilor care mai de care mai confuze, mai sterpe sau mai fara sens. Sper sa nu fie lipsita de sens interventia mea, sa aiba macar un minim, infim sens, pentru a nu fi doar inca o scremuiala de a scoate o piatra inutila oricum din apa.

Nu cred ca domnul Plesu este nebunul din proverb. Nu sunt sigur nici ca nu e. Am citit si am recitit articolul cu pricina si parca totusi, pe alocuri are dreptate. Parca si mie mi s-a parut ca Puric scoate citatele din buzunar cum scot daciile fum. Si Plesu parca ii zice bine acolo, ca mai trebuie sa si citeasca nu doar sa citeze. Am citit si am recitit si m-am tot gandit: dar daca Puric chiar a citit ce citeaza? Daca omul chiar are memorie si a trecut prin cartile alea? Si chiar daca nu le-a citit pe toate, totusi citeaza frumos, nu sunt citate proaste.

De mai multe ori m-am mirat cum de are Puric un citat pentru orice situatie si de cum nu exista propozitie fara citat in discursul sau… Acum, citind articolul lui Plesu, m-am tot gandit: dar parca nu le zice rau totusi Puric, citatele nu sunt chiar aiurea plasate, exista o oarecare coerenta cel putin pe termen scurt, caci oricum, daca incercam sa catalogam cinci minute din discursul lui Puric, nu cred ca il putem lega de o tema, Puric ţopăind dintr-una in alta mai ceva ca la Balsoi Teatr.

Si ca si cum confuzia nu ar fi fost indeajunsa – face sau nu face bine Puric folosind atatea citate, are sa nu are dreptate Plesu sa-l taxeze, etc – colac peste pupaza, mai aflu si ca articolul este vechi de vreo 6 ani, noua fiind propagarea sa pe Facebook. Am avut o mica mare mirare gasind aceasta informatie (bineinteles neverificata) intr-un articol, mai ales pentru ca l-am vazut pe Puric la ultima emisiune, subliniind de mai multe ori ca nu da citate doar ca sa vada lumea ca a citit mult ci pentru ca citatele explica mai bine cum stau lucrurile, semn ca probabil stia de articol sau era constient de valva recenta.

Avem deci inca un personaj care poate fi numit nebunul care a aruncat piatra in apa, cu siguranta fara sa aiba habar ce dispute va propaga – autorul paginii neoficiale a lui Andrei Plesu de pe Facebook care a sharuit articolul cu pricina.

Inflatie de citate, inflatie de reactii ale unor personaje mai mult sau mai putin importante si inevitabilele comentarii libertine ale ocupantilor celulelor de reeducare de pe Facebook care cred ca daca dau un share sau un like sau arunca un “Puric, securistul, blah, blah” la comentarii” fac socializare sau participa la un dialog.

Chestiunea in sine este insa importanta. Mai bine zis, chestiunile. Le-as enumera:

  1. este sau nu este bine sa folosim citate, mai ales daca nu le-am citit si mai ales daca nu le-am trait, “nu am trecut prin ele” cum spune domnul Plesu.
  2. este Puric un “aliment nedaunator sanatatii (mintale, psihologice, spirituale, culturale etc)” sau poate fi macar consumat “cu moderatie” sau poate este musai interzis celor care nu au citit 5483 de carti si nu au avut macar o bisnita primara, daca nu chiar un “comert consistent” cu Ambroise Paré cum a avut domnul Plesu ca sa isi permita sa il acuze pe Puric ca el nici nu are habar ce mananca la micul dejun Pare sau ce tip de whisky prefera Platon.
  3. fenomenul zavistiei intre cei doi mari oameni de cultura este cumva unul specific caragialismului mioritic sau doar apanajul unei socitati gregare in care nici macar varfurile nu se pot angaja intr-un dialog al ideilor ci doar se acuza reciproc intr-un mod in esenta infantil, indiferent de spoiala de argumente si limbaj. In esenta, Plesu il face guru pe Puric si Puric il face invidios pe Plesu. Nu de putine ori, turma “intelectualilor” ai carui cap este Plesu a intrat in conflicte nenumarate atat cu turma “stangacilor” – adunatura de oi “intelectuale” din ONG-urile lui Soros care reactioneaza instinctual la oricine declara o oarecare afinitate fata de crestinism cat si cu turma “ortodocsilor extremisti” mai mare, dar fara exponenti pe calibrul lui Plesu in privinta culturii si care are un set de acuze vechi si cam fumate pentru fiecare dintre cei 3: colaborat cu Base, tradare de neam pentru Liiceanu (pentru cartile scoase la Humanitas) si batjocorirea culturii romanesti pentru Patapievici prin scandalul porno-ICR. De asemenea, extremistii catalogheaza direct “securisti” pe turma “stangistilor” care raspund cagalogandu-i “ultra-nationalist” si/sau “ultra-traditionalisti”.

Cu privire la punctul 3, pe langa cele 3 turme princiapale de “oi cuvantatoare” care sunt reponsabile pentru emiterea ideilor si a opiniilor, se afla oile consumatoare, impartite si ele in cate o ceata, cate una pentru fiecare, sau chiar mai multe cete cu un oarecare dinamism, dintre care unele oi mai mult sau putin sau atente la “ierarhie”, altele independente (pana la “acaparare”) – mai mult sau mai putin si fie alternand intre ţarcuri, in functie de care oaie canta mai frumos, fie ascultand orice oaie, unde li se nimereste urechea, fara a face prea mare diferenta, fie din nepricepere, fie din deschidere si “toleranta”, fie ca pur si simplu nu le duce capul sa aiba o opinie sau afinitate. Sau poate unele oi independente asculta de toti, orice au a spune, din dorinta de a lua ce e bun de la fiecare, cum ma amagesc eu ca fac.

Prin prisma celor de mai sus spuse, intorcandu-ne la punctul 2, cred ca Puric trebuie totusi consumat ori cat mai mult, ori deloc, nu prea exista loc de mijloc. Ori ce face Puric este foarte bine, discursul sau foarte folositor, interesant, important, relevator pentru “plebe” (cum este caracterizat auditoriul lui Puric de catre un detractor) ori altfel, Puric poate produce anumite alergii si patternuri de gandire celor care ii asculta discursul care intr-adevar are recursivitati si secvente deseori obositoare cel putin prin repetarea obsedanta, ca sa nu folosesc cuvinte mai grele. “Efecele secundare” ale puricariei pot fi extrem de variate: eu de exemplu, deseori cand vad babele vorbind la tara, ma gandesc: “Sa vezi ce-ar zice Puric daca ar vedea asta!”. Pur si simplu, Puric ma invadeaza in gand si nu mai pot sa admir doua babe vorbind de-ale lor, fie intre ele, fie pentru mine, fara sa ma gandesc la Puric si la babele lui din avion care nu vor sa insiste la Dumnezeu, si multe alte povesti de astea … Daca Puric va intra in istoria oratoriei romanesti peste veacuri, cu siguranta baba va fi una dintre temele dominante indelung analizate de specialisti. Boistii de maine care vor desface mitul Puric in patru ace, vor avea nenumarate demistificari de facut pentru a clarifica care poveste cu babe ii apartine si care nu ii apartine lui Puric.

Oamenii își comunică știri, pentru că știrile sînt considerate importante spunea Pr. Savatie si apoi propunea ca o stire sa fie importanta doar daca aduce bucurie. De aceea, simt nevoia sa nu termin acest articol doar cu enumerarea acestor stiri care probabil prea multa bucurie nu au cum sa aduca. Ceaţa cu privire la cele 3 chestiuni ridicate de mine ramane in continuare si asteptam si alti intelepti sa scoata piatra din lac, sa ne ajute sa ne conturam ceva opinii.

Asadar, cum am fost la tara de Craciunul acesta, am asistat la o discutie memorabila intre 2 babe care nu s-au mai vazut de demult. Una are vreo 85 de ani si alta vreo 87. La ambele le-a murit barbatul, ambele stau cu copiii. Una are reumatism si o dor articulatiile cand merge, cealalta nu se plange de nimic, desi are cataracta si a inceput sa nu mai vada bine. “Nu ma doar nimic maica”. Eu ma rog la Dumnezeu ca toti sa aiba parte de batranetea mea. Eu nu am stiut ce e aia durere, maica! Pare un caz uimitor, dar mamaia asta exista: are 87 de ani si pretinde ca nu o doare nimic, ba chiar ii e frica sa zica ca o doare ceva, ca o vede Dumnezeu.

S-au intalnit cele doua cuscre si dupa ce s-au salutat si au plans ca s-au revazut dupa atata amar de zile (desi stau la o aruncatura de bat, dar de la o varsta, ce mi-e 200 de metri, ce mi-e 2000 de km) se intreaba una pe alta “ce mai faci?”. Una se plange: of, ce sa fac, ma rog sa ma ia Dumnezeu sa ma scape. Ma dor toate, nu mai poci. Da tu, ce faci, pe cine ce te doare? Pe mine nu ma doar nimic, continua cealalta. Multumesc lui Dumnezeu ca ma tine pe picioare. Nu mai sunt buna de nimic, nu mai fac nimic, ca nu vad, si copiii nu mai sa uita ei la mine sa ii ajut cu nimic, dar in rest sunt bine.

Bineinteles, gravitatea intalnirii celor doua babe este greu de exprimat, vorbele sunt slabe. In aproximativ 30 de minute au trecut prin toata istoria de 100 de ani a satului: ala a lu’ cutare ce mai face, da de ala a lu cutare ai mai auzit? Ala mai traieste, da ala e bolnav, cum o duce? Un alt moment amuzant a fost discutia pe speaker-ul telefonului cu o alta baba care si aia sta destul de binishor, fiind singura dintre cele 3 care inca mai merge la biserica, fiind mai tinara si mai in putere. Are in schimb grija de barbat, fiind singuri. “Si pe tine tusa Prica ce te doare?” “Nu ma doar nimic”, raspunde tusa Prica. “O mai doar mijlocu din cand in cand, completeaza cealalta baba” – probabil uitand repetitia obsesiva a tusei Prica ca nu o doar nimic. “Nu, nu ma doare mijlocu'”, o corecteaza tusa Prica, “Nu ma doare nimic!” repeta iar. Evident, tusa Prica nu are cum sa inteleaga ca celelalte babe fiind in suferinta se amarasc pe de o parte, afland ca alte babe nu au suferinte, chiar daca pe de alta se bucura sa auda de bine, poate primind si ele o umbra de optimism.

Suferinta oamenilor batrani este greu de inteles de tineri. Mai ales cand suferinta este insotita de regretul ca nu mai pot munci (“alta data sapam toate colturile gradinii, cu cazmaua!” se lauga mamaie Onuca, care acum are reumatism). Este mahnita ca copiii nu mai muncesc cum trebuie curtea, nu se ridica la nivelul lor, pe langa problema durerii si a dependentei de copii.

Am aflat insa un secret de la tusa Prica: “batranetea mea e lacat la gura, Gigele”. Tusa Prica a vrut sa-mi dezvaluie secretul unei batraneti lungi, linistite si fara durere: buna intelegere cu copiii, smerenia si ascultarea. Atat de ascultatoare este tusa Prica, ca nici nu mai iese la poarta ca nu o mai lasa copii sa nu o faca de rusine: daca tusa Prica acum nu prea mai vede cine trece pe linie, nu poate sa le dea buna ziua, de unde mai bine sta in curte pe banca, nu mai iese la linie.

Dialogul la cei batrani de la tara are multe taine. Mai ales la cei care au rezitat peste ani si sunt modele de urmat (babe de 85, 90 de ani, sanatoase, fara nici o operatie la activ, care nu stiu de boala serioasa, care daca mai ia un medicament de tensiune din cand in cand si bineinteles, cataracta de care nu scapa nimeni la o asa varsta). In primul rand, nu sunt fatarnici, spun adevarul si il spun fara rautate. Iar daca mint, o fac cu un scop bine definit, ca sa rezolve o problema serioasa. Mamare Gheorghita s-a dus sa ii dea de pomana vecinului Costel de la vale si pentru ca ii e greu sa mai dea ture pe la poarta, i-a dus pomana peste gard. Costel, cand a primit pomana i-a zis: “Tusa Gheorghita, stii ce m-am gandit eu? Sa facem o usa intre noi”. Prin usa intelegand poarta la gardul despartitor intre doi vecini, ca sa nu mai ocoloeasca pe la poarta daca vor sa treaca unul la altul. Era undeva o vorba a unui parinte ca apocalipsa o sa vina cand nu mai e poarta intre vecini. Pe vremuri, mai intre toti era poarta, acum eu unul nu am vazut nicaieri. “Ma, noi poarta intre noi am mai avut de demult. Da’ erau alti oameni (adica parintii lui Costel pe care acesta i-a dat afara din casa, gonindu-i la marginea satului, sa-si faca alta casa, dupa ce acestia ii facusera proprietar pe casa si teren – n.r.). Acum tu vrei sa faci poarta, dar mie mi-e frica ca daca intri si imi fur gaina. Cu batranii tai aveam poarta, pe vremuri si ne intelegeam da’ cu tine nu am curaj cu poarta”. Tare as fi vrut sa vad cum a rectionat Costel, caci povestea mi-ar relatat-o mamae Gheorghita. “Pai si cum mamaie, chiar asa ii zisesi?” “Da, asa ii zisei” zambeste tacticoasa mamare, fara rautate, doar ca sa imi raspunda rasului meu pe sub mustata de care nu ma puteam abtine. Nu de furat gaini ii e lui mamaie, ca nu il vede ea pe Costel furand gaini, dar femeie batrana, la 95 de ani, care mai sta unele zile si singura, grija portii intre ea si Costel mai avea s-o duca, mai ales ca Costel are 2 copii mici care si-asa pot sa sara gardul cand vor sa se serveasca cu ce vor, ca mamaie oricum nu prea mai vede. Nu de alta, dar mai demult, vecinul Ariciu’ de din deal, a speriat-o in gluma ca sare peste gard noaptea si ii bate in geam sa o sperie. Si cum mamare chiar are fobia de intuneric si de hoti, noaptea cand e singura abia punand capul pe perna de frica, normal ca s-a speriat, escalandand problema pana la nepoti care l-au pus la punct pe Ariciu’. Dar urmele au ramas, de unde si spaima de furat gainile pe care mamare i-o servi lui Costel – asta ma gandesc eu. Dialogul, chiar si in contradictoriu, are o taina. Taranii batrani mai ales isi spun in fata ce au de spus si nu se supara, chiar daca dreptatea si-o pastreaza fiecare si nu ajung la consens. Bineinteles, la cei mai destepti, nu toti sunt asa. Probabil sunt multi si care se cearta, care au zavistii, care barfesc, striga etc. Dar eu asa am observat, ai care au o bunatate moderata si o deschidere spre dialog sincer dar in cadrul omeniei, o duc bine.

Lipseste mult dialogul in societatea romaneasca. Toti striga asta, toti sunt de acord, dar fiecare se invarte tot in ţarcul sau. Dezbaterea nu exista. Pana si falselse tentative uneori sunt tot hilare. Sa luam de exemplu pe domnul Patapiecivi cu a sa “Intoarcere la Dialog” la care invita din ce am observat doar autorii Humanitasului, adica recomandarile domnului Liiceanu, in nici un caz nu vrea un dialog real, un schimb de idei cu oameni din alte tabere ci se intoarce in aceeasi “sfera de influenta”. Despre Puric ce sa zic, nici nu mi-l imaginez pe Puric sa fie capabil de un dialog cu cineva, el fiind obisnuit sa aiba parte de redactori TV caricatura care nici macar o lista de intrebari coerenta nu au ci vin cu scandari amorfe de genul “Ce e de facut, ce credeti despre poporul roman, mai ne cunoastem trecutul, mai ne cunoastem valorile etc”.

Un gand si o intrebare de Craciun pentru anul viitor

Azi la Realitatea TV, domnul Ceachir si ceilalti 2 invitati ale caror nume nu le-am retinut, in final au primit intrebarea: intr-un minut, spuneti un gand pentru anul viitor.

Instant mi-am raspuns singur, in minte, pentru mine: sa nu fie razboi (si daca e macar sa nu fie nuclear). Gandul a venit singur, nu l-am stors prea mult. Evident raspunsurile invitatilor mi s-au parut hilare: “un an bun, un an mai bun, un an foarte bun” a raspuns o doamna etonolog. O alta invitata pe care nu o cunosc a raspuns şugubeţ: “un an magic”. Ceachir am uitat ce a raspuns, semn ca nu a fost foarte miscator.

Acum vin si eu si pun intrebarea, nu ce gand aveti pentru anul viitor (desi nu ma supar daca raspundeti si la asta) ci: sunt eu singurul speriat de razboi, chiar nu e pericol, chiar nu e nimic nou fata de acum un an, chiar sunt eu prea obsedat de razboi?

Ce am pierdut si ce n-am avut in acesti 26 de ani

autobuz-comunismLa vremuri de comemorare, se cuvine un bilant. Il facem bilantul asta, atat personal cat mai ales national, pentru ca 22 a fost un eveniment in primul rand istoric, chiar daca a afectat inevitabil si viata personala a oamenilor care l-au apucat.

Sa notam in primul rand ca cu fiecare an, cu atat mai putini sunt cei care au prins, au trait si au amintiri in privinta acelui moment. Tinerii, cei care vin dupa, sunt mai mult obsedati de Facebook si de 50 Shades of Grey decat de istorie. Nu analizam de ce, doar mentionam ca invitat la o emisiune la Digi 24, Marian Munteanu a fost intrebat: si ati participat si dumneavoastra la protestele din Piata Universitatii? Dar nu doar in randul tinerilor Marian Munteanu este necunoscut, chiar si pentru multi “batrani” revolutia a fost “degeaba”. Este un fenomen specific plaiului mioritic, tanguiala exagerata si admirarea partii goale a paharului. Nu sunt specialist, dar la o natie la care proverbul national este “Sa moara capra vecinului”, nu ar fi de mirare daca mare parte din factorul care contribuie la depresia colectiva este mai ales partea goala a paharului, desi poate in partea plina este un vin foarte bun, pe care daca am avea curajul sa il degustam, ignorand ca jumatate din pahar este gol ne-am mai inveseli nitzel.

Inevitabil, cei mai batrani, care au prins comunismul in tinerete, cred ca a fost mai bine, ca se traia mai bine. Psihologic exista nenumarate explicatii: in primul rand erau ei tineri si in putere si amintirile placulte s-au pastrat in timp ce cele urate s-au sters de patina timpului.

Mai sunt apoi categoria celor care erau tineri la revolutie si sperau iar astazi dupa ce au tras cateva plimbari prin vest, regreta ca “nu e si la noi ca in afara”. Nu mai zic de categoria celor care dau vina pe securisti si pe comunisti, ca “astia ne-au furat revolutia”.

Cred ca m-am facut inteles ca nu sunt deloc de partea celor care considera ca “a fost degeaba”, ca sa nu mai zic ca pe cei care declara ca “a fost mai bine inainte” eu i-as baga la puscarie, pentru ca inainte cine se declara nemultumit fata de conducator si de guvern era tradator de tara si era bagat la puscarie.

Cand analizam “trenurile” pierdute sau neimplinirile, este greu de declarat cat la suta se datoreaza comunismului mult mai malefic de care am avut parte si cat la suta felului de a fi al romanilor. De altfel, nici nu cred ca este umbra de indoiala intre istoricii romani ca noi am avut cel mai nasol comunism dintre toate statele comuniste. Sincer, eu unul ma indoiesc. Nu pot sa imi sustin un punct de vedere, nu am o argumentare rationala de ce totusi nu cred ca la noi a fost mai rau ca in alte parti. Doar intuitiv simt asta, la nivelul perceptiei. Pentru ca nu putem delimita sistemul de materia prima pe care s-a implantat. Este deci sub semnul intrebarii daca nu cumva noi romanii chiar suntem altfel decat cei de pe langa noi si de aia am avut parte si de comunismul pe care l-am avut si de esecurile ulterioare, neimplinirile, ratarile, ramanerile in urma, pierderile de trenuri etc. Aici este insa domeniul domnului Lucian Boia si nu vreau sa ma aventurez prea mult, istoria nefiind punctul meu forte si cu atat mai putin filosofia istorica, caci ce face domnul Boia este mai putin istorie si mai mult filosofie, sau cel putin asa am auzit, eu sarindu-i cartile dupa ce l-am vazut prima data cum vorbeste: deloc smerit.

In final as dori sa inchei si cu ce mi-as fi dorit eu sa dobandeasca Romania si romanii in anii astia, pe langa autostrazile si statul normal despre care s-a tot auzit. Eu mi-as fi dorit in primul rand romanii sa dobandeasca o alta mentalitate. Dupa atatia ani de comunism cu toate relele posibile, ma asteptam ca romanii sa tina mai mult la libertatea de exprimare. Faptul ca exista un CNCD, faptul ca Religia Holocausului este tornata cu palnia in mintile copiilor in scoli, faptul ca toate televiziunile si trusturile media sunt portavoci de securisti sau de centre de putere obscure clar fara interes in a face presa corecta doar pentru profit si totusi au popularitate, mi se pare strigator la cer. Fara public, aceste noi “Scantei” ar intra in faliment si oricat de multi bani ar avea securistii, branduri precum RTV, Antena, Digi, sau  Mediafax nu ar ma infecta mediul informational cu atatea gunoaie si manipulari. Nu mai zic de ce legi sau dat sau era cat pe ce sa fie date si nimeni nu a miscat un deget. Iata deci ca romanii sunt inca o turma de oi, dupa atatia ani si din pacate cei mici, tinerii, nici macar nu realizeaza problema ci sunt crescuti intr-un mediu viciat, formativ de creiere spalate care nu pot singure sa cantareasca si sa evalueze un adevar. Ei nu se nasc precum animalele salbatice in padure, ca sa poata sa miroase singure, sa vaneze singure, sa se descurce singure, ci precum cele din zoo unde li se da lapte cu siringa, li se arunca mancare la ore fixe, li se da apa si sunt pusi sa racneasca din cand in cand ca sa impresioneze vizitatorii. In rest, daca le tai net-ul sau le iei telefonul nici nu stiu ce sa faca, se simt pe alta lume.

Un al doilea lucru pe care nu l-au dobandit romanii este sentimentul dreptului de proprietate. Se vede asta si din afinitatea romanilor catre socialism, catre ajutoarele de la stat, catre conducatori si partide “care ne dau” si moliciuna cand vine vorba de a protesta impotriva taxelor si impozitelor si impotriva coruptiei. De unde ne da statul, nu conteaza, sa ia de la bogati ca si-asa au prea mult! Sa se mareasca salariul minim si pensiile asta conteaza.

Daca spui cuiva in ziua de azi ca si impozitul pe proprietate este absurd, prin constitutie, omul avand dreptul la proprietate, deci daca ai dreptul nu trebuie sa platesti chirie (caci ce este altceva impozitul decat o chirie mai mica), te crede nebun. Nu vei gasi 3 oameni sa protesteze impotriva impozitului pe proprietate.

Cat despre coruptie, sa nu ne amagim cu protestele “colectiv”: aici a fost aprins focul de scanteia lansata de Santa Klaus: “au trebuit sa moara oameni ca sa plece Ponta, pentru ca coruptia ucide”. Adica au fost manipulari. Sa vedeti ce repede o sa treaca si asta cu revolta impotriva coruptiei, mai ales cand o sa inceapa sa intre DNA-ul si pe pensiile de invaliditate (sute de mii de pensii!) care sunt supapa de evacuare pentru clasa de jos, muritoare de foame in lipsa unor “ajutoare sociale” mai mult sau mai putin tolerate insa furnizate inteligent prin normative flexibile, organisme slabe de control, fonduri suficiente.

Macar astea doua lucruri daca le dobandeau romanii: constientizarea importantei libertatii de exprimare si respectul dreptului la proprietate, eram multumit. Era doar un pas catre adevaratul capitalism care ar fi adus si prosperitatea. Care insa nu va veni fara astea doua, ci doar un socialism cu fata umana: in cele din urma revolutia lui Iliescu a reusit, cu sau fara contributia lui, Romania a devenit o tara socialista cu fata umana, chiar daca porcii sunt mai egali decat alte animale …

Shop til you drop

Religia consumerismului avea nevoie de un “praznic luminos”, “sarbatoarea sarbatorilor”, ziua in care toate preturile pica abrupt, ziua in care mafa scumpa “se pogoara” pentru toti credinciosii cumparatori care cred (ca au nevoie de produse) si fac fapte bune (shopping) chiar daca practica (cumpara) mai rar, dupa putere (buzunar) si de cele mai multe ori doar aprind o lumanare fie in “biserica” (prin magazine) fie de acasa (prin vizitarea magazinelor online).

Si pentru ca Craciunul nu a fost indeajuns si oricum era “intinat” de alte semnificatii “pagane” (Nasterea lui Hristos, bunatate, familie, caldura) si pentru ca  oamenii erau obisnuiti de Craciun sa mai piarda timpul si cu alte activitati “neortodoxe”, cum ar fi intalnirile cu cei dragi si telefoanele de felicitare, s-a inventat “Black Friday” – sarbatoarea cumparaturilor, ziua in care si comerciantii si cumparatorii nu fac altceva decat preaslavesc “marfa”, dumnezeul religiei consumeriste, unii de o parte si altii de cealalta a casei de marcat.

La intrebarea unui ziarist, daca lumea mai are bani sa tot cumpere de fiecare Black Friday, directorul unui mare magazin online romanesc a raspuns: lumea are bani, produsele sunt o nevoie reala: “nu, produsele nu sunt inutile, de exemplu electrocasnicele ajuta familia sa castige timp, televizorul te ajuta sa fii mai social, telefonul este un instrument foarte puternic – toate sunt lucruri utile; exista si perceptia ca oamenii cumpara lucruri de care nu au nevoie; eu nu cred, exista poate 5% care cumpara ce nu au nevoie …”. Mentionam ca reporterul nu a intrebat despre utilitate si se discuta despre bani, dar dintr-o alunecare freudiana, comerciantul a dat un cu totul raspuns, poate tocmai pentru ca oricat de mult am incerca sa ascudem, adevarul este ca in general cumparam lucruri de care nu avem nevoie.

Da, am zice noi, electrocasnicele ajuta familia ca sa castige timp pe care majoritatea il petrec uitandu-se la televizor, in general separat (visul oricarei familii e sa aiba fiecare televizorul lui: copiii cu desenele, tata cu meciurile si mama cu telenovelele) sau daca au un telefon puternic, jucand jocuri pe el.

Cu privire la 5% – este greu de tras o linie intre ce ai si ce nu ai nevoie. Eu de exemplu nu stiu daca sunt ferm convins ca nu am nevoie de un televizor 4K Ultra HD curbat de 38.000 de lei. Sunt ferm convins, insa, ca pe lista de “nevoi”, acest televizor este pozitionat sub laptopul Alienware 17 de 13.700 lei. Constiinta omului il mustra daca cumpara ceva de care nu are nevoie si tot omul se amageste in privinta  nevoilor. Dar nu lista in sine este problema, cat efemeritatea si influentabilitatea acestei liste.

Exista un rank al nevoilor pe care se da adevarata batalie intre comercianti. Batalia se da, bineinteles, prin marketing si manipulare, rareori un comerciant iti clarifica si iti atrage atentia asupra unei nevoie reale. Rankul nevoilor si decizia de cumparare sunt terenul de lupta intre “bisericile” consumerismului – magazinele online, fiecare incercand sa ne convinga ca “adevaratul Black Friday” este la ei.

Sunt multe si complicate capcanele shopping-ului si nu voi incerca in continuare decat sa fac o lista de adevarate sfaturi si incurajari pentru Black Friday-ul care vine maine.

  1. Lista nevoilor: nu ar strica sa ai o lista cu ce ai nevoie. Pe care lista nu ar strica sa o faci la rece, dinainte, gandind calm, ne-entuziasmat, luand in calcul toti parametrii (cat de urgenta e nevoia, ce alternative am, ce bani am, etc)
  2. Ce-i al tau e pus deoparte. Nu te oftica daca pierzi o oferta: ar fi chiar culmea. Intr-o asemenea zi minunata, cu atatea reduceri, esti chiar prost sa te superi daca cineva in fata ta a sterpelit ultima bucata din produsul la care visai si la care nu ai mai ajuns sau daca nu te-ai trezit la prima ora si deja pe site-ul tau preferat, multe produse au deja groaznicul icon “epuizat”.
  3. Nu-ti pierde focusul. Esti un om stapan pe tine, puternic, inteligent, hotarat. Nu te vei arunca emotional in produse care nu sunt in “lista nevoilor” pe pozitii ideal cat mai sus. Mai ales daca nu stai bine cu finantele, daca esti emotiv si usor influentabil, Black Friday poate fi chiar black pentru tine. Iti vei satisface un impuls cumparand un iPhone doar pentru ca este redus cu 50%, dar de banii astia poate cumparai tot necesarul de cadouri de Craciun pentru frati, parinti, bunici, nasi si fini, prieteni si tovarasi. Daca iti e greu sa te focusezi, converteste pretul din lei in beri sau in ciocolate, in alte produse consumabile pe care le-ai putea cumpara. Mai ales diferentele intre preturi calculeaza-le in consumabile. Daca de exemplu esti nehotarat intre un telefon sau altul si diferenta este 100 lei, gandeste-te ce iti place mai mult: telefonul X1 sau telefonul X2 + 50 beri. Fac 2-3 megapixeli in plus cat 50 de beri?
  4. Nu te uita la discount. Mai ales daca nu stai bine cu focusul, incearca sa nu dai atentie prea mare procentelor. Gandeste-te ca oricum preturile sunt variabile si discountul nu spune mare lucru. Un 50% la xMag, poate sa insemne un 20% la uMag. Daca discountul este trigger-ul care hotaraste daca cumperi sau nu un produs, trezeste-te, inseamna ca ceva nu este in regula cu tine, ai fost prins in capcana cumparatorului manipulabil (total).
  5. Nu uita ca raiul promotiilor nu se termina aici. Nu esti hotarat daca ai nevoie, daca produsul este ceea ce cauti, daca ai alternative: e semn ca nu trebuie sa il cumperi, promotii o sa mai fie, treci la urmatorul punct de pe lista nevoilor.
  6. Evita upgrade-urie: cele mai mari capcane sunt in ceea ce priveste upgrade-urile. Cantareste pe baza parametrilor unde chiar trebuie sa faci si unde nu e musai sa faci upgrade.
  7. Evalueaza bucuria potentiala: poate te vei bucura cumparand ultimul model de telefon, dar din banii aia ce alternative ai avea? Oare daca in loc de un telefon ultimul model ti-ai cumpara un smartwatch, cateva carti si o rama digitala, bucuria din toate celelalte lucruri cumparate nu ar fi mai mare decat cea adusa de un singur telefon de care te vei plictisi destul de curand?

Apa trece, pietrele rămân / proverbe comentate

apa-treceOare care copil din România nu a fost îndoctrinat la şcoală cu acest proverb, care este adeseori folosit de dascăli pentru a exprima statornicia, tăria, rezilienţa şi alte minunate atribute ale poporului român în faţa invadatorilor, a duşmanilor şi a tuturor vicisitudinilor istoriei? Şi oare câti dintre copiii din România cărora li s-a impregnat pe creier ca noi suntem statornici şi puternici precum pietrele, iar restul trec pe lângă noi precum apa, vor mai ajunge să înţeleagă că geografia şi istoria nu exlpică chiar totul, ba mai mult, unele şcoli de istorie care pun preţ prea mic pe obiectivitate, pot să ne dăuneze nu doar prin informaţii şi abordări greşite, cât mai ales prin inhibarea dezvoltării unei gândiri deschise şi critice, care nu ar ştirbi cu nimic din glorioasa noastră moştenire.

Proverbul acesta nu este doar romantic, ci şi puternic. În vremuri de nevoie, dacă ne amitim de el, ne inspirăm din tăria pietrelor şi găsim nu doar suport în statornicia noastră, ci şi un model. Pietrele sunt un model de urmat pentru noi şi fie şi doar dacă încercăm să ne asemănăm unei pietre deja parcă am căpătat ceva putere. În plus, pietrele sunt mai multe pe când apa este una. Singularul în cazul apei şi plurarul în cazul pietrelor, desi vin firesc, ţinând cont de contextual evocat, nu cred că sunt folosite doar din derivarea realităţii. Speculând, nu ar suna prea aiurea deloc nici forma “apele trec, pietrele rămân”. Sau de exemplu, ce este greşit în “apa trece, piatra rămâne”. Nu este nimic greşit mai ales în această formă şi totuşi parcă nu sună la fel, ba chiar insesizabil unele lucruri se schimbă, prin singularul la ambele proverbul ar devini mai personal, pe când în forma originală proverbul ne ajută să ne plasăm mai facil în cadrul unei comunităţi, a unei mulţimi, a unui grup. Nu sunt doar eu, o piatră singură în mijlocul apei, ci toate pietrele rămân. Fiind împreună, situaţia este mai bună, mai optimistă.

Poate un proverb să sune romantic? Dacă nici acest proverb nu sună extrem de romantic, atunci care? Ce expresivitate şi ce bogăţie de sensuri în doar 4 cuvinte, separate de o virgulă! Nu putem asculta sau rosti acest proverb fără să ne imaginăm vizual o apă curgătoare, de mică adâncime, presărată cu pietre din loc în loc, apa curgând şuvoaie în jurul acestora. Cei mai capabili poate că aud şi sursurul apei, nu doar şi-o imaginează. Eu de ceva timp, când mă gândesc la acest proverb, dacă până mai recent eram de partea pietrelor, acum parcă sunt de partea apei si zic: da, pietrele astea rămân, dar apa vede oceanul … Pentru mine, proverbul şi-a cam pierdut din potenţial şi când mă voi afla în situaţia de a mă folosi de el, probabil nu imi va mai fi de folos. Pentru mine, magia subînţeleasă s-a pierdut, pietrele nu sunt tocmai un exemplu de urmat, deoarece ele nu văd oceanul niciodată …

1 2 3 7