Despre scrisoarea de adio a unui tanar si despre spovedania unui broker

Nu se poate sa nu fii auzit despre faimoasa scrisoare de adio a unui tanar “care divorțează de România” intitulata “It’s not you, it’s me” si promovata initial de Cotidianul, preluata ulterior de Activenews si alte ziare. Daca nu ati auzit, mai asteptati nitel, veti auzi …

Weekend-ul asta am citit in totalitate si blogul lui Cristian Sima (cunoscut sub numele de “brokerul fugar”) intitulat “Marea Spovedanie“.

Cam multe deseuri pentru o perioada scurta, dar cel putin in cel de-al doilea caz am cazut in cursa: citind initial un articol publicat de Nasu despre cazul Rompetrol, am crezut ca Sima va face ceva dezvaluiri, mai ales avand in vedere titlul blogului (care se pare ca ar fi carte de fapt).

Cele doua lecturi se leaga oarecum, fiind cumva in acelasi registru: frustrari, nemultumiri, tanguieli. Concluzia ambelor “opere de arta” ar fi clara: cine ramane ultimul sa stinga lumina. Si Sima chiar a facut-o, a fugit in Elvetia. Ca o fi fugit cu banii clientilor sau nu, nu stim. Ca a parasit Romania, e clar.

Nu trece zi in care sa nu avem o mie de motive de a tanji dupa o evadare din tara asta. Chiar eu astazi, duminica dupa-amiaza nu m-am putut odihni deoarece niste tigani au tras ditamai boxe de se auzea in tot cartierul si au bagat manele si dedicatii. Nu e persoana pe care sa nu o fi auzit ca vrea sa plece. De fapt este una, dar nu se pune … Mai multi prieteni cu care am discutat recent au o tristete ca nu au plecat cand trebuia, sau ca nu pot sa plece acum. Unii chiar mai tatoneaza cu gandul. Majoritatea pentru bani, dar multi nu din cauza banilor sau a locurilor de munca. Tara asta are ceva care te face sa simti ca e mai bine sa pleci, ca in afara musai e mai bine, etc.

Genul asta de idei, indiferent de amplitudinea simtirii sau exprimarii lor sunt foarte periculoase pentru sanatatea publica dar mai ales pentru cei care le rumega, fiind riscul sa fermenteze nu atat in despresii care trec repede cu o bere sau o comedie, cat mai ales pot produce amagiri iluzorii care anihilieaza orice motivatie si anuleaza luciditatea si orientarea in viata, mai ales la tineri. Sa ma explic, desi am un mic sentiment ca nu voi reusi.

A vorbi despre Romania in general este filosofie. Este ca si cum am vorbi despre viata, despre libertate, despre umanitate. Romania e o categorie filosofica extrem de extinsa si nu pentru ca ar fi o tara anume speciala in lumea asta ci pur si simplu pentru ca o tara este greu de analizat si descris in 2-3 vorbe. Daca cineva ar vrea sa atace direct si cu acelasi tip de gandire frustrarile si nemultumirile celor din categoria de mai sus, ar putea foarte usor sa le raspunda: “Dar de Somalia ce parere aveti?” q.e.d

Imi aduc aminte cum intr-un interviu, Cristian Sima, intrebat de ce spune ca Romania este o tara frumoasa (ironic evident), a raspuns: pentru ca aici se poate intampla orice peste noapte. Azi te culci linistit si maine FNI se inchide. O gandire extrem de simplista pentru un fost olimpic la matematica cum ii place sa se laude domnului Sima.

Nu stiu cum este sa dai de mancare la 121 de oameni si de aceea, nu il voi judeca pe Stefan prea mult. Omul trece printr-un moment greu si nu stiu viata lui si ce l-a facut sa gandeasca asa. Am insa o mica banuiala ca nu el a dat de mancare la cei 121 de oameni, ci ca aceia si-au castigat singuri painea, ca doar nu stateau cand veneau la munca. Este unul dintre multele lipsuri logice din discursul sau, dar nu asta conteaza. Evident, Stefan a avut un rol in aceea ca a avut disponibilitatea sa creeze o firma si sa angajeze atatia oameni in ciuda conditiilor grele din Romania dar oamenii aia totusi daca nu munceau la el, ar fi muncit in alta parte, fie in Cluj, fie in strainatate.

Fericirea este diferenta intre ceea ce iti doresti si ceea ce ai. Cam asta ar fi pe scurt un oarecare raspuns la frustrarile celor care acuza Romania. Este greu insa sa inteleaga asta un om mandru deoarece mandria este ca un foc care te arde pe dinauntru si nici nu poti sa intuiesti ce iti doresti cu adevarat si ce te-ar face fericit. Cu atat mai putin orgoliosul intelege rostul lucrurilor, cursul vietii si multe alte taine, cum ar fi de exemplu: de ce ne-am nascut aici, de ce tara asta e asa cum e, de ce romanii sunt asa cum sunt, ce rost avem noi, de ce ne-a dat Dumnezeu sanatate si minte sa putem face un lucru etc.

Nu are rost sa intram in criticile aduse si in lantul frustrarilor si al acuzelor: realitatile sunt clare, nu e nimic nou din ce spune el acolo si nici unul dintre noi nu este strain cu cele expuse. Poate nu toti ne-am lovit de ele in aceeasi masura si evident ca in lumea asta, cele mai multe lovituri le vor fura cei care incearca sa traga lumea inainte, sa mute muntii sau macar sa sape niste tunele, facand viata mai usoara si mai frumoasa pentru noi ceilalti. Dar oare asta e motiv de tanguire? Cum vi se pare un luptator care se plange ca s-a taiat la deget? Nenumarate lucruri i se pot reprosa unui razboinic care se vaieta de greutatea  luptei: cine te-a pus sa te duci la batalie, cine te-a pus sa te arunci in valtoarea focului, acolo unde lupta e mai grea? O data cu reprosurile, luptatorii trebuie sa fie si intelesi: fiecare om are momente de cadere, de ratacire, are zile proaste sau pur si simplu cedeaza si nu mai rezista.

Viata in Romania este grea. Ce ma mira pe mine este ca mai exista unii care cred ca viata in alta parte este mai usoara. Mi se pare atat de hilar, atat de infantil sa crezi ca il alta tara vei putea trai mai bine, stiind ca tot tu vei fi acolo, tot virtutiile si viciile de aici, tot aspiratiile si neimplinirile de aici, vei fi acelasi om. Oameni de azi, mai ales tinerii, au uitat cu usurinta proverbele pline de intelepciunea si experienta seculara a popoarelor si le ignora fara remuscare. “Banii nu aduc fericirea” ar fi unul din ele si “omul prost, prost ramane” altul.

Asadar, inainte de a fugi de Romania, ar fi mai bine sa fugim de noi, de omul vechi. Oare cati oameni sunt constienti ca marea provocare in viata noastra este sa ne schimbam mintea, sa evadam din sinapsele raului in care suntem ancorati si sa cautam noi orizonturi atat la nivel aspirational, cat mai ales la nivel emotional si al acceptarii micilor adevaruri de zi cu zi care precum faramaturile aruncate pe o carare, menite sa ne momeasca, par sa ne conduca catre un mare si minunat ospat. Experienta vietii clar ne poate dovedi aceasta, ca de fiecare data cand am facut ce trebuie si am respins raul, binele pe care l-am obtinut a fost mai mare decat ce ne-am fi asteptat. Putini oameni pot sa nege asta si aceia sunt in general prosti, animalici, traiesc in totalitate doar din reflexe, au memorie pe termen scurt ca pestii si nu pot sa vada imaginea vietii in ansamblu, putin mai de deasupra mesei de azi si meciului de deseara.

Ura fata de stat si fata de categorii generice este cea mai la indemana materie prima pentru despresie. Este ca un pahar de vodka care pe moment ne face sa uitam de suferinta si ne varsam propriile frustrari aruncandu-le spre altii, dand vina pe altii sau pe viata in general. Explicatia de ce acuzarea ne este cea mai la indemana este ca realitatea de multe ori ne ajuta. Adevarurile de suprafata dau dreptate netagaduit carcotasilor: da, traim intr-o tara nashpa, da, exista pervertire generalizata, da, oamenii sunt rai, da, viata e o jungla. Ne e la indemana sa observam aceste realitati DE SUPRAFATA si sa dam vina pe ele pentru neimplinirile si neputintele noastre. Este mult mai greu sa cautam taine nitel mai adanci, ca sa nu mai zic ca lucrurile bune de suprafata nu le observam deloc. Cat despre lucrurile bune aflate mai nitel la fund, acolo unde realitatea se intrepatrunde cu sensurile ontologice, habar nu avem. Iarasi nu vreau sa va plictisesc cu exemple, dar sa ne gandim doar la faptul ca in strainatate vom fi mereu cetateni de rangul 2 oriunde ne-am afla. E usor sa spui ca nu conteaza asta si sa accepti teoretic, dar ca la orice divort, amanta chiar daca pare mai tentanta decat nevasta pe care o parasesti, de cele mai multe ori, flacara pasiunii se va termina intr-o mare de amaraciune si dezamagire care va pune capac oricaror aspiratii.

Nu e intamplator ca scrisoarea asta a devenit virala. Virusul anti-Romania este mult mai puternic ca virusurile anti-emigrare, dovada ca viralele de la capsunari sunt mai fade. In incercarea de a mai echilibra nitel razboiul virusurilor, public si eu o scrisoare primita pe email acum peste 10 ani, care a fost publicata intr-o versiune antica a acestui blog si pe care nu stiu daca am apucat sa o republic, propriul blog fiind deja o gaura de iepure si pentru mine … Scrisoarea de mai jos incepe brusc tocmai pentru ca era replica la o alta scrisoare, despre un roman emigrat in SUA. In curand o voi republica si pe aceea, dar mai jos sa vedem feedback-ul, caci se potriveste mai bine aici:

Oau…asa da.

inteleg io bine, dar foarte bine ce inseamna cultura americana, “the one and only”, deoarece acolo chiar asa e “my way or the hyway”, ori ca ei , ori nicicum.

inteleg io bine, ca si io am trait printre ei, 1 an si chiar langa San Francisco.

Adevarul e ca daca vrei sa mergi acolo- si iti sugerez io, ca mie nu a avut cine si am ramas socata- nu iti ajunge sa te pregatesti sufleteste pentru socul cultural, dar si mai bine pentru a face fata ipocriziei, si vietii de “reclama”.

TOTUL e aparent, familia, serviciul extraordinar de serios, munca, relatiile interpersonale, afacerile, casele…..TOT.

Masinile luxoase, casele “oversize”, cat “china”, orele suplimentare dupa gradi sau scoala la copii, prietenii cu care ies in fiecare joi sau vineri, mersul in parc cu copii in week end, parintii sau bunicii draguti care vin eventual de “thanks giving”, si se spera ca doar pt o zi, vecinii care nu au voie sa fie in mai mare lux decat noi, party urile de Craciun…………………toate astea, si milioane altele…..pentru ce???

Haideti cu mine in culise sa aflam raspunsurile:

Masini…apai trebuie, si la tanti, si la nenea, separat, ca lucra in diferite orase, si nu au cum sa imparta.Sau tanti nu lucra dar tre sa iasa la “shopping”, sau sa duca/ia copii de la scoala………..si mai important e sa fie masini tari, faini, nu neaparat economice sau “safe” pentru copii, dar aratoase, ca sa vada vecinii, mama, soacra mai ales, prietenii, lumea.

Casele -“”-. Aceeasi poveste ca la masini.

Scolarizarea, gradinizarea copiilor este o mare dilema, cine ce a spus despre scoala respectiva?Ce parere a avut B?Dar K?Si tu ce ai auzit M?Care e mai costisitor, aia e mai buna, dar cea mai cea e aia care tine copii cel mai mult in activitati, ca sa aiba parintii timp si pentru ei….eventual pana seara, sa ajunga acasa direct in pat, ca deja tati si cu mami sunt obositi.

Voi ce credeti ca un copil normal dezvoltat, fizic si psihic, ar face pisu in pampers la 6 ani?Parca la noi cand mergeai la gradi(3 ani), trebuia sa stii sa folosesti toaleta.Dar asa este mai comod pt parinti / asa se procedeaza, se lasa copilul….

Prietenii la nevoie se cunosc? Cine cati are in SUA? As putea numara pe degete…..Doar cand e vorba de iesit, de party, de….sa vada lumea ca am cu cine….

Mame, tati si bunici….vai de capul lor batran.Dar se gasesc case de batrani faine, si sa stiti ca ,copii se straduiesc foarte foarte mult sa ii gaseasca una faina, si trebuie apreciata treaba asta.

TO DO LIST:

Mo:………………

Th.:……………..

We.:…………..

Th.:……………..

Fry.:………take kids out

Sa:………/….

Su.:………..

Eventual cu o prietena cu care am ce vb, sau vb la telefon in timp ce copilul joaca singur, sau se descurca el pe terenul de joaca, si cand unul dintre noi s-a plictisit , acasa….

Mancarea este iar faina, preparata, sau semipreparata, poti sa cumperi tot, si sa pui cap la cap o cina de 12 persoane, cu 3 feluri, aperitiv, si desert in 30 minute.Asa zice in tv si asa si este.

Dar sa faca cineva ceva, ce nu este preparat…..nu merge, ha ha ha, dar lasa ca dam un telefon la chineji, sau si un pizza e bun.

Lasa asa este lumea lor.Noi suntem obisnuiti sa gatim, sa mancam bine, sa nu ne permitem multe, in aceeasi timp sa ne folosim substanta cenusie din creier, sa ne si mai gandim, sa avem grija de parintii nostri batrani, cum au avut ei cat am fost noi mici, si/ sau bolnavi, sa respectam familia, si cei in varsta, sa ne nastem noi copii (nu sa platim alta persoana sa duca sarcina, sa pot sa am io grija de silueta mea), sa ne si crestem copii, eventual sa lucram in schimburi cu sotul pentru a reusi sa stam cu ei, fara a lasa totul pe mana unei straine (si nu spun, ca nu ne trebuie si noua ajutor, da mai vine soacra, mama, vecina, dar in rest ne descurcam noi cu ei), …………….etc

Va salut, si fiti pe faza.Zambiti, tineti parerile in voi, oricum nimeni nu e interesat de soarta voastra.Incercati sa va gasiti prieteni de aceeasi nationalitate.Ca si mexicanii asta fac.:) Si nu luati nimic in serios din ceea ce vi se spune.

Daca reusiti sa va obisnuiti cu iddea ca americanii nu sunt oameni pe care sa te bazaze, si nu se tin de cuvant, o sa traiti bine.Numai sa nu apelati la ei…Degeaba.

good bye:

Elisabeth

Tușa Reta și despăgubirea nemților

Tușa Reta e o batranica trecuta de 80 de ani dintr-un sat pierdut de prin sudul Olteniei. Multe lucruri vede si aude un om intr-o viata de 80 de ani si daca ar putea spune toate prin cate a trecut, viata acestei batrane ar bate probabil orice film. Din pacate, nu am sansa decat ocazional din cand in cand sa ma intalnesc cu ea si sa o trag de limba. Intamplarea de mai jos insa nu mi-a povestit-o ea, ci baiatul ei, unchiu Nelu, la un pahar de vin.

Era dupa Revolutie, la cativa ani si se dadea zvon prin sat ca vin niste nemtii sa dea bani la familiile celor care au murit in razboi, mai precis la vaduvele care se mai aflau in viata. Era treaba sigura, nici vorba de inselaciune sau minciuna. Un avocat se ocupa de acte si banii intrau in cont. Nu am inteles prea clar de la cine veneau banii astia, de la guvernul nemtilor sau de la cine stie ce ong-uri. Pe semne ca nemtii fiind secatuiti de evrei cu despagubirile, s-au gandit sa fie ei preventivi si decat sa se trezeasca cu procese care cel milioane de marci (era pe vremea martilor), au cautat tot ce s-au putut vaduve si alti urmasi si probabil in schimbul unei sume atragatoare pentru tarani dar infime pentru ei, ii puneau sa semneze ca ulterior nu vor cere alte despagubiri.

Multi sateni s-au imbogatit in vremea aceea si zvonul a ajuns si la tusa Reta care e vaduva de razboi. Deja multi primisera bani si cu actele statea bine Tusa Reta. Erau la un pas sa faca si ei cerere si sa primeasca banii. Nerabdatori erau mai ales cei doi copii care bineinteles urmau sa dobandeasca mana cereasca venita de la nemti. Cum-necum insa, Tusa Reta a facut pierdute niste acte si a renuntat sa mai faca cerere. Abia tarziu avea sa le marturiseasca copiilor ca nu a mai vrut sa ia banii de frica sa nu se certe astia intre ei.

Alte detalii nu mai stiu cu privire la intamplarea asta, cert este ca tusa Reta a preferat pacea in locul banilor, desi va dati seama ca nu era greu pentru copii ca sa imparta intre ei o gramada de bani picati aiurea din cer. Si bani care nu erau chiar putini, dupa marturia unchiului Nelu. Cu toate acestea, fie din cauza anilor multi trecut de atunci, fie din cauza griji pe care le-a purtat-o tusa Reta, cel putin unul dintre copii, unchiul Nelu, nu parea prea suparat pe ea. Mai mult era nora, tanti Lili, care stramba din nas in timp ce unchiu’ Nelu rade povestind.

Mai poate fi ceva pozitiv in ziua de azi?

Şi lumina este dulce şi plăcut este ochilor să privească soarele.
Chiar dacă ar trăi mulţi ani, omul să se bucure de toate şi să-şi aducă aminte de zilele cele din întuneric, căci multe vor fi. Tot ce se întâmplă este deşertăciune.
(Eclesiastul 11, 7-8)

Mai putem auzi oare de ceva pozitiv in lumea de astazi? Cu greu! Daca ne uitam la TV vedem aresturi, crime, furturi, razboaie, certuri intre mafioti si multe alte lucruri putin placute. Ca sa nu mai amintesc de catastrofele ocazionale recente cauzate de ploile torentiale. Este de ajuns sa dea grindina intr-un sat aiurea pentru ca toate televiziunile sa transmita live de la fata locului sau “imagini inregistrate de telespectatorii nostri”. Sa lasam TV-ul, cine se mai uita la TV in ziua de azi? Sa luam presa scrisa: pe Gandul, astia nu mai termina cu “scandalul ukip”. Nu stiu de ce dar subiectul asta ma lasa rece total. Ma doare undeva ce cred britanicii despre romani cata vreme nu am de gand prea curand sa merg in Londra si in rest, nu vad la ce ne trebuie noua sa avem o imagine pozitiva in randul britanicilor. Evident, dezbaterile pe tema “imaginii” sunt fara sfarsit si total inutile. Vor exista mereu oameni redusi care gandesc prin “imagini” si idei preconcepute si orice ar face cei de la Gandul, nu pot schimba mintile acelor oameni. In plus, chiar daca doi sau trei se vor schimba, nu ne foloseste la nimic. Totul este o mare gogoasa de presa care nu are in ea nimic, doar aer. Presa locala: “Gradinite si scoli cu mucegai si inflitratii” – asta dupa cateva stiri de sport. Cu siguranta majoritatea scolilor au mucegai si inflitratii, conteaza insa in ce cantitate. Daca e doar un colt aiurea, intr-o camera in care nu invata copii nu ar fi problema, dar titlul este totusi destul de negativ. Si mai multe stiri negative urmeaza, de exemplu: “Mama care şi-a aruncat copilul, condamnată la 12 ani de închisoare”. Nu glumesc, sunt stiri din ziarul de azi. Am omis insa cateva alte “bombe”: un prorector sinistrat in Bulgaria, un inspector de religie care a demisionat pentru ca a cerut evidenta cu tremuricii si multe altele. A fost totusi si o stire pozitiva in ziarul de azi local: “Craiova capitala prieteniei”. Ce frumos! Vai, ce emotionant. Am trecut si eu azi pe langa prietenia bautorilor de bere. Nu va speriati, articolul este probabil unul platit, zilele astea Bergenbier a dat concert gratuit la aurolaci ca sa cumpere mai multa bere. Dupa ploile astea, ma indoiesc ca au avut succes. Ce inteleg eu din asta, stirile pozitive nu apar decat la articolele publicitare. Am mai comentat acum cateva zile despre un articol platit de Coca-Cola prin care grasanilor li se spunea sa stea linistiti ca nu conteaza cat arata cantarul ci daca dai din coate cate 5 minute pe zi si apesi cateva ore pe butoanele telecomenzii si daca faci 10-20 de drumuri pana la frigider, ai facut miscare si deci ai sanse sa nu mori de inima.

Dar nu doar la TV si pe internet gasim lucruri negative (nu mai zic de unele bloguri …). Pana si unii prieteni mi se vaieta ca nu mai au timp, ca ar vrea sa faca nu stiu ce lucru si nu stiu ce lucru si nu au timp, ca in afara de munca nu reusesc mare lucru si desi si-ar dori sa ne vedem mai des, nu se poate. Nu mai zic de problemele legate de munca si de bani sau si mai grav de sanatate. Viata e grea!

doggy Eu azi am fost la tara, am petrecut o zi de vara destul de racoroasa in sanul familiei cu batranii si taranii de la tara. Imi place la tara. In primul rand e liniste. Asta cand nu da Costel boxele la maxim, dar azi mi-a placut programul: virtuozitati la acordeon. Foarte frumos! Ce poate fi mai frumos sa stai la racoare in curte dupa masa de pranz, citind o revista si ascultand cotcodacul gainlilor, latratul cainilor si muzica lui Costel. Dar nu doar duminica pune Costel muzica, ci si in restul saptamanii cand nu are de munca (Costel e zilier, munceste pe unde-apuca). Uneori mi-am pus intrebarea: oare ce as face eu daca as locui zilnic langa Costel? Ce repertoriu i-as pune eu? Oare sa ii pun clasica, ceva Beethoven, Bach sau poate niste Jazz? Sau poate l-as distruge pe Costel cu niste Romica Puceanu pe alese: de jale si de inima albastra. Cred ca Romica l-ar termina psihic pe Costel. As da drumu’ la boxe dupa ce le-as orienta spre Costel si apoi m-as inchide in casa si m-as face ca nu aud daca ar veni sa zica ceva. E o problema totusi m-am gandit. Schema asta ar necesita o investitie ceva serioasa pentru ca casa lui Costel este la vreo 30 de metri de casa noastra si desi financiar probabil il fac pe Costel si mi-as putea lua niste boxe mai mari ca el, ca sa acopar si pe ale lui cred ca ar trebui sa cumpar o intreaga instalatie de sonorizare si nu stiu daca Costel ar fi primul care cedeaza, ci reteaua electrica. Dar nu ma intelegeti gresit, Costel e baiat finut: nu pune manele niciodata! Doar populara.

Cu sau fara muzica lui Costel, totusi la tara e liniste. E verdeata, sunt animale dar in primul rand timpul parca curge altfel. Pana si vanzatoarea de la butiq se misca in reluare cand se gandeste daca are ce ii ceri. Nu stiu care sa fie elementele ambientale care imi dau aceasta senzatie, ca la tara timpul curge altfel. Poate numarul mic de masini si numarul mic de oameni. La tara sunt putini oameni. Majoritatea batrani, tinerii au fugit deja. Desi satul este mare, sunt pe ici pe colo. La 3-4 case, una e goala oricum si 2 sunt cu batrani.

Cand ne-am intors in Craiova, am trecut si pe la mamaie in vizita. Are reumatism si tocmai iesise la “linie” (la strada) sa faca miscare pentru ca a certat-o doctorita de familie ca de aia o dor picioarele, ca nu mai face miscare. S-a conformat. E mereu dornica de vorba, sa mai afle cate ceva. Avand durere continua la articulatii, discutia ii ofera un mic respiro in care probabil uita de durere si isi mai odihneste mintea. Am stat cu ea vreo 15 minute pe banca si cu o vecina si am schimbat 2-3 vorbe. Nu am prea avut ce sa ii spun: ca fac bine, ca am fost in Grecia la Sf. Dumitru, ca azi am fost la biserica, dupa care am mancat si dupa care am dormit. Curioasa ca de obicei, ma intreaba “si ce a mai spus preotul la biserica?”. “Ce sa spuna mamaie, predica, ce spun ei” – incerc eu sa ma eschivez. “Pai despre ce, maica?” – insista mamaie, dornica sa cunoasca. Am avut cateva momente de balbaiala atunci: uimitor, dar uitasem pe moment despre ce a fost Evanghelia Zilei si predica. Mi-am adus apoi aminte ca era vorba de Sfintii Romani, azi a fost duminica lor. Parintele a amintit de Brancoveanu si de Pr. Lacatusu, insa in timpul predicii mintea mea era cam prin alta parte. Ma gandeam ca Brancoveanu a fost si erou si sfant. Tutea face diferentierea asta si subliniaza foarte frumos cu ce e superior sfantul fata de erou. Mare lucru sa fii erou, dar sa fii si sfant, va dati seama? Sunt niste chestii inalte, dar din pacate le-am uitat si am ramas doar cu asta: una este erou, alta e sfant. Ma gandeam ca Brancoveanu a fost in primul rand erou pentru ca a reusit prin conducerea sa sa creeze conditii de prosperitate oamenilor de rand. A fost ceva cu totul unic pentru vremea aceea. Pr. Tanase spune chiar ca turcii l-ar fi vrut dat jos pe Brancoveanu mai ales pentru ca crease conditii atat de propice de viata pentru oameni incat incepusera romanii sa faca copii multi si turcii se temeau. Nu stiu istorie, nu stiu daca chiar asa a fost. Cert este ca daca nu era un bun conducator, nu rezista ca domn atata timp si nu atragea atentia turcilor. Restul este stiut, nu mai comentez. Ma gandeam insa ce oameni erau oare acestia? Cum a putut poporul roman sa dea astfel de eroi si sfinti si cum de acum avem in fruntea tarii asemenea gunoaie? Dar astea nu i le-am mai spus lui mamaie, ca nici nu am inceput sa ii povestesc despre ce a fost predica ca a si dat-o pe tanguiala: “Of, frica mi-e de lumea ailalta, cine stie ce m-o astepta pe-acolo?” Lui mamaie ii e frica de moarte mai mult ca de operatie. Mereu se tanguie si se jeleste, cand de picioare, cand de Judecata. Avea insa astazi si o umbra de liniste si pace: vremea a fost mai calda, nu a mai plouat. I-am spus atunci ca pana joi nu o sa mai ploua si s-a bucurat. I-am amintit si de inundatiile de la bulgari dar stia deja de la televizor. “Da mama, saracii ce au patit, fereasca Dumnezeu!”.

Cand am plecat, din loc in loc, oameni adunati la drum, la umbra, la vorba. Nu chiar ca in poiana lui Iocan, dar va puteti imagina. O ulita pustie de sat cu pomi verzi frumosi, cu iarba, cu o gasca sau vreo curca, din loc in loc. Femeile cu femeile, barbatii cu barbatii, stand la amiaza pe banci, si asteptand sa treaca timpul. Nu m-am gandit ce pot sa vorbeasca si mi-e greu sa speculez. Pe semne ca prea multe nu au, discuta vrute si nevrute despre tot ce se intampla. Fiecare povesteste ce stie si ce a mai aflat despre cutare si cutare. Fiecare spune ce a mai facut si ce probleme are. Cand trece o masina, discutia se opreste si toti se uita sa vada cine trece. Cand trec pe langa ei parca sunt la defilare. O gramada de capete intoarse inspre mine, sa vada cum trag eu de volan. Mai le fac cu mana la cate un grup, pe unde trec mai incet, desi nu ii cunosc si unii imi raspund si ei la salut. Cu siguranta ma stiu, caci radio sant se prinde bine la tara. Ma trezesc uneori cu cate un batran la biserica ca ma intreaba de mamaie ce mai face si ma intreba: “da tu stii cine sunt? Sa ii spui de cutare a lu’ cutare” – de cele mai multe ori, veri. La tara cam toti sunt veri …

Dar nu doar duminica este liniste la tara. Si pe saptamana, viata are acelasi ritm. In ograda animalele, in gradina cate unul cu sapa sau cu furtunul, la camp cate un tractor razlet. Satul de subzistenta nu o duce rau dupa parerea mea. Cu o mica pensie, taranul daca e sanatos are viata linistita si o duce bine. Ne-a Sandu tocmai m-a pus sa ii cumpar laptop ca sa vorbeasca cu fata din Anglia, si era destul de vesel. Azi chiar m-a intrebat daca i l-am adus, e nerabdator. M-a intrebat daca am venit cu masina la biserica, zambind tacticos. Stie ca mai vin uneori cand ploua, desi biserica e la 10 minute de casa. Ca veni vorba de mers pe jos si miscare, i-am povestit de cumnatu’ ca si-a luat bicicleta. Ne-a Sandu confirma ca si lui ii place cu bicicleta. De multe ori vecinii il intreaba de ce nu se duce la vie cu caruta cu magarul si se duce cu bicicleta. I-am zis ca lui i-ar fi bun un motor pus pe bicicleta. Un alt nene, glumet, adauga si el: da ba, pui motorul de la masina de spalat. Nu cred ca glumea, uimitor ce te invata subzistenta. Ne-a Sandu confirma ca da, un motor l-ar ajuta sa mearga mai des la oras sa isi cumpere ce ii mai trebuie din cand in cand. “Pai daca vrei, cand iti aduc laptopul, iti cautam ceva pe internet, la anunturi”. Nu, ca nu mai ma intind anul asta. Iau la anul, ca si-asa anul asta am cam cheltuit”. Wow! Ne-a Sandu deja isi face planuri pentru la anu’, desi e de acord ca o motoreta i-ar fi buna si se pricepe la motoare, nu stiu cum de pana acum, la vreo 65 de ani, nu si-a luat inca. Nu conteaza, important e ca toata lumea e vesela si sanatoasa.

Viata la tara este o lume paralela. Chiar daca au televizor si internet acolo, natura, animalele dar mai ales tainele locului si ale oamenilor te constrang nitel spre un altfel care vazut din anumite unghiuri pare unul frumos. Bineinteles, eu nu stiu greutatile si necazurile vietii la tara si nu neg ca pot sa am o imagine falsa. Dar ce bag mana in foc ca nu e falsa, e fericirea superioara a taranilor pe care i-am vazut azi, fata de acreala fetelor venicinilor mei care nu par deloc optimisti. Sa fie oare doar pentru ca ei nu ii pot vedea pe Tom si Jerry decat pe Cartoon Network si nu si in realitata in propria curtei?

tomsijerry

I'm Bad!

 

tom

 

jerry

Spaima de Facebook

Să nu te temi de frica fără veste şi nici de vreo năvală a celor păcătoşi (Solomon 3,25)

Cred ca nu este saptamana in care sa nu primesc pe Facebook un link catre un articol care sa critice Facebook-ul si sa arata cat de periculos este pentru omul de astazi, cum distruge FB-ul relatiile normale sociale, cum adauga riscuri si cum distruge familii. Ba, intr-un articol recent chiar, se amintea de nota lasata de un descreierat care si-a omorat iubita dupa ce a vazut-o pe FB cu altul in care a scris “Facebook ucide”. Va dati seama cate articole nu s-or fi scris cu titlul asta …

Ca si trenul, automobilul, radioul, televizorul, internetul, acum a venit randul Facebook-ului sa fie “unealta diavolului”. Nu imi voi pierde timpul prea mult sa analizez istoric atitudinea oamenilor fata de noile tehnologii, dar mai ales nu voi intra prea mult nici in “psihologia neagra” – un curent pe cat de proeminent, pe atat de subtil si putin constientizat in societate. As rezuma pe scurt psihologia neagra ca tendinta de a vedea totul in negru, de a accentua aspectele negative si de a te speria de orice nu cunosti.

Evident, exista unele grade mai pronuntate ale acestei psihologii care pot duce la paranoia conspiratiilor de tot felul, de la cei care sunt siguri ca exista organizatii secrete care conduc lumea si sunt atat de puternice incat tentaculele lor ajung pana la ei acasa in calculator si de aceea ei nu au curaj sa isi faca cont pe Facebook ca sa nu fie urmariti, pana la cei care sunt siguri ca traim apocalipsa si traiesc intr-o permanenta cautare si analizare a “semnelor timpurilor”. Alta data era altfel, pe vremuri era mai bine, azi lumea se strica, totul merge inspre rau – aceasta este pe scurt viziunea doomer-ilor.

Ca sa justific insa putin aceasta teorie a mea, voi aminti doar despre una dintre cele mai populare emisiuni prin care ProTV si-a dobandit la vremea respectiva dominatia pe o grila orara destul de moarta: “stirile de la ora 5”. Daca va mai amintiti, pe vremea aceea, ca si acum, stirile se ocupau in special de politica. Genul de stiri negative care includea crime, ilegalitati, furturi, accidente etc. nu ocupau prea mult jumatatea de ora care era dedicata stirilor, pentru ca nu prea aveau loc. O minte diabolica insa a sesizat inclinatia romanilor catre astfel de stiri si a dedicat o emisiune intreaga stirilor negative. Ca o mica paranteza, pe vremea aceea, stirile tineau o jumatate de ora – maxim o ora cu publicitate. In ziua de azi avem stiri continue aproape la toate televiziunile, ca sa nu mai vorbim de televiziunile de stiri, care cu asta se ocupa si care nu pierd nici o stire, mai ales cele legate de crime, accidente, violuri, furturi, arestari, etc. Acum nu problema acoperirii acestor stiri se pune, ci toti se zbat cum sa prinda “live” si cum sa abordeze “breaking news”-urile cat mai dramatic. S-a trecut deci oarecum de la “stirile de la ora 5” care durau maxim ora (sa zicem) la “bad breaking news” care uneori ocupa o zi intreaga.

In acest context, vine Facebook care ofera oamenilor care doresc sa mai afle o stire, sa mai vada ce se intampla interesant in lume, o alternativa. Dupa cum subliniau realizatorii unei emisiuni de la Antena 3 (apropos, televiziunile tremura chilotii pe ele cand aud de Facebook – audientele lor sunt in prabusire, mai ales in strainatate unde in randul tineretului, TV-ul a devenit irelevant), Facebook este un fel de ziar privat, fiecare persoana isi poate face un ziar cu ce vrea el: stirile care ii plac, muzica care ii place, pozele care il misca, bancurile tari pe care le-a auzit, etc. Ce poate fi rau in asta si cum sa spunem ca Facebook este cel mai mare rau care a venit in lume dupa Internet? Cu ce e rau Facebook-ul, cu faptul ca imi ofera posibilitatea sa dau “ban” oricarei “televiziuni” care nu imi place si de asemenea, am posibiltatea ca sa comentez si sa manifest o opinie diferita fata de a altora, atunci cand am chef si unde am chef? (si unde nu sunt banat)

Marele rau pe care il arunca in fata toti detractorii Facebook-ului  este ca acesta poate fi monitorizat de serviciile secrete si ca astfel securitatea poate sa ne faca profile, poate sa stie ce gandim si ce facem. Cei care aduc acest argument nu pot insa sa spuna cu nimic cu ce e diferit Facebook de telefon, pentru ca securitatea lui Ceausescu putea si ea sa asculte orice telefon si putea sa afle ce gandesti, ce opinii ai, ce planuri ai, etc. Vor spune atunci detractorii ca atunci nu se puteau asculta toate telefoanele. Asta e adevarat, dar daca am gandi putin, nici acum nu se pot asculta toate conturile de facebook. Chiar daca tehnologic exista posibilitatea de a stoca totul si de a il cauta ulterior, si pe vremea comunismului exista posibilitatea tehnica ca toate telefoanele sa fie ascultate si ulterior cineva sa caute prin inregistrari si sa ne gaseasca nod in papura. Este evident adevarat ca acum aceasta cautare este poate mai facila si/sau mai ieftina (desi m-as indoi -este mai ieftin poate sa stochezi, dar la ce volum de date exista, trebuie angajati mii de securisti care sa citeasca zilnic milioane de postari) , dar in principiu, mare lucru nu difera, Facebook oricat de expus ar fi acestor riscuri, nu aduce nimic nou. Cei speriati ca pot fi urmariti pe Facebook, ar trebui sa nu mai foloseasca nici telefoanele si avand in vedere tehnologiile moderne, ar trebui sa aiba grija cand si cu cine vorbesc si sa isi scaneze periodic locuintele si locurile de munca ca sa nu contina microfoane, pentru ca tehnologia moderna permite ascultarea foarte facila a oricui prin tot felul de gaget-uri accesibile oricui doreste si are ceva bani de cheltuit. Indirect, alternativa propusa de detractorii Facebook-ului ar fi auto-izolarea totala, patologica chiar.

Cine pune accentul pe acest risc al Facebook-ului, evident nu are nici o idee despre ce inseamna activismul si atitudinea publica. O persoana publica importanta, care are o opinie “revolutionara” si care poate misca masele, va fi urmarita oricum si monitorizata, chiar daca foloseste sau nu Facebook. Ba chiar, Facebook, este un instrument destul de bun pentru propagarea idelor si a opiniilor, este o unealta puternica de promovare a comunicarii si a actiunii publice organizate. Nu detaliez, dar oare va imaginati ce ar fi insemnat Facebook in perioada de inceput a comunismului? Oare Lenin nu l-ar fi folosit sau oare ar mai fi reusit el sa invinga daca toti rusii aveau acces la Facebook? Si daca eu nu argumentez bine, cred ca cel mai bine as aduce niste exemple reale: cand Erdogan a vrut sa stavileasca niste manifestatii publice si existau riscurile unei miscari revolutionare care sa dea jos cu guvernul Turciei, a blocat accesul la Twitter. Nu am in minte prea clar, dar sunt sigur ca sunt exemple nenumarate de tari cu dictaturi mai mult sau mai putin dezvoltate care interzic retelele sociale. Ba chiar, Google a plecat din China, tocmai din aceasta cauza, pentru ca nu putea coexista o unealta de cautare si comunicare cum este Google cu un regim dictatorial.

Spaima de urmarire si monitorizare este de neinteles pentru mine. Personal chiar vreau sa stie securistii ce idei am si vreau sa le fie frica de mine si de prietenii mei. Personal chiar mi-as dori ca sa am cat mai multi prieteni pe Facebook cu care sa schimb orice informatii am, dar mai ales sa pun la cale actiuni si organizatii care sa lupte pentru drepturile la care ader si pentru care au murit cei din 89. Facebook imi ofera toate uneltele ca sa pastrez legatura cu acei oameni care vreau, sa filtrez doar genul de stiri care vreau si care nu ma deranjaza, sa banez “prietenii” care posteaza youtube-uri care nu imi plac sau bancuri porcoase, etc. Nu ma obliga nimeni sa urmaresc persoanele care nu imi convin. Pe langa puterea oferita de telecomanda de a alege din 100 de posturi, puterea Facebook-ului de a da “like” sau “ban” la orice stire si la orice persoana este mult mai folositoare. Nu exagerez daca spun ca pe Facebook ai prietenii pe care ti-i alegi, daca in viata reala lucrurile nu prea stau asa.

Oare mai merita insa sa amintim aici si de infantlismul cu care detractorii Facebook-ului se leaga de notiunea de “prieteni” de pe Facebook? Evident, prieten pe Facebook nu este deloc acelasi lucru cu prieten pe bune si nimeni nu il vede asa. Este doar un “legacy”, un termen oarecare trebuiau si baietii astia sa foloseasca pentru ca toata lumea sa inteleaga conceptul si sa il foloseasca. De altfel, recent Facebook a introdus noi posibilitati de a categorisii “prietenii”: familie, close friends, acquaintances … Nu le stiu pentru ca nu le folosesc. Nu mai amintesc de grupuri: daca vrei ca nu oricine sa stie ce gandesti si ce postezi tu, iti poti face grup si vor vedea postarile tale doar cei din acel grup. Nu va mai plictisesc, Facebook este o unealta de comunicare puternica, care ofera nenumarate “butoane” pe care doar trebuie sa stim sa le folosim. Comparativ cu televiziunea, Facebook-ul este ca diferena dintre un Mercedes si un autobuz vechi comunist. Intr-un autobuz comunist, nu aveai mult de ales: alegeai ce linie vrei sa mergi, te suiai la ce statie vroiai, coborai la care statie vroiai si daca aveai noroc prindeai un scaun. Un Mercedes-ul insa iti ofera mult mai multe optiuni: pleci cand vrei, unde vrei, mergi cat de repede vrei,  faci popasuri unde vrei. Ai scaun, ai clima, ai siguranta mai mare ca in autobuz. Te costa ceva mai mult ca biletul de autobuz dar nu se compara. Costul care trebuie platit in cazul Facebook-ului este atentia si gandirea: trebuie sa gandesti ce faci, sa inveti sa folosesti unealta, sa cauti sa comunici ceva util si de folos, sa iei in considerare ca orice spui poate fi folosit impotriva ta, etc (cu autobuzul, soferul conduce, el e responsabil de frane, cu Mercedesul e problema ta). Acum ganditi-va, daca sunteti un anti-comunist si traiti in “epoca de aur” si aflati ca politia vrea sa va prinda: cum ati prefera sa mergeti, cu autobuzul sau cu mercedesul?

Tavanul fericirii – moara monotoniei

In cautarea fericirii, omul modern ajunge in capcana cursei nebune dupa fericirea imaginata: bani, avere, putere, relatii, imagine etc. Nimic prea nou sau extraordinar in videoclipul de mai jos, doar cateva chestii interesante care merita enumerate. Mai precis, unele studii statisticie care s-au facut si care denota ca:

– castigatorii la loto nu sunt mai fericiti decat ceilalti oameni [1];
– victimele unor accidente care au ramas paralizati nu sunt mult mai putin fericiti decat oamenii obisnuiti;
– tarile din lumea a 3-a care au reusit sa creasca nivelul de trai nu au reusit sa mareasca si nivelul fericirii;

Ei bine, spre sfarsit mai sunt cateva chestii interesante in video: “intrinsic goals” …

Acum, iata ce mai zice o tanti aici:

– puscariasii sunt la fel de fericiti peste un an, pe cat era inainte cu un an
– castigatorii la loto sunt la fel de fericiti peste un an, pe cat erau inainte cu un an

* evident, probabil trecand peste anumite momente punctuale
* evident, tanti vrea sa spuna ca totul depinde si de asteptari; ce vrea sa sublineze este ca personalitatea este mult mai direct legata de nivelul de fericire si perceperea fericirii decat factorii exteriori

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~
[1] aici eu as adauga ca in Romania e chiar invers, de obicei un mare castig la loterie vine la pachet cu o mare sansa ca (conform statisticilor) fie sa ajungi dupa cativa ani mai sarac ca inainte, fie sa divortezi, fie sa ajungi deprimat, fie sa ajungi de rasul lumii. Personal am aflat de un castigator la loto 6 din 40 care era agricultor, crestea vaci. A castigat la loto, si-a cumparat apartament, masini etc. Si-a cumparat mai ales o masina tare cu care copilul a inceput sa faca vraiste prin micul orasel de provincie din sudul Olteniei. In timp, evident au inceput accidentele si a trebuit sa plateasca masinile oamenilor pe care copilul (adolescent) le facea praf. Nu stiu daca doar de la masini sau si de la altele (mai probabil altele) dupa cativa ani a ajuns tot la vaci.

Mari (si mici) politicieni ai lumii, in diverse ipostaze

Pe apa …

Putin la inot

putin-inot

Ponta cu barca …

sursa: Adevarul

sursa: Adevarul

Si Putin se plimba cu barca …

putin-barca

Fiecare barbat iubeste masinile:

 

Ponta: raliul

ponta-masinile

Base: tractorul

TRAIAN BASESCU - UZINA ROMAN - VIZITA

Putin prefera Formula 1

putin-f1

Barbatii adevarati iubesc sportul:

Ponta e stelist,

ponta-fotbal

… dar joaca si baschet.

ponta-baschet

Obama iubeste golful

Putin face judo,

putin-judo

… si cateodata joaca hochei.

OLY-2014-IHOCKEY-PUTIN

Si politicienii plang

Basescu plange ca sa fie ales

basescu-plange

Putin plange dupa ce e reales

putin-plangand

 

Un barbat puternic e magnet pentru femei

 

Putin cu femeile de 8 Martie

putin-femei

Basescu cu niste femei …

basescu-femei

Fiecare om se prosteste din cand in cand …

 

Basescu se imbraca in cojoc de oaie

basescu-suman

Putin se suie in pomi

putin-pom

Securitatea e importanta pentru presedinti:

 

Obama poarta casca de protectie cand se plimba cu bicicleta

US-POLITICS-OBAMA-BIKE RIDE

Si Putin cand dirijeaza cocorii din deltaplan…

putin-deltaplan

Dar nu cand calareste!

putin-calare

 

Credinta este importanta pentru toti

Basescu e binedispus intre oamenii bisericii

basescu-ierarhi

Obama nu rateaza niciun Hanuca

obama-menora

Putin nu se rusineaza sa aprinda o lumanare in biserica …

 

Sau sa sarute icoanele

putin-icoane

Nota: pozele din acest articol sunt preluate de pe internet si nu sunt false. Fiecare poza are o poveste in spate, intrebati daca nu stiti. Colajul nu incearca sa spuna ca Putin e bun, ci doar il pune in oglinda cu alti oameni de stat, cel putin prin prisma unor ipostase inedite.

Moartea unui șofer de tir

L-am cunoscut pe Cristi in Septembrie anul trecut cu ocazia unui pelerinaj in Sfantul Munte Athos. La dus am mers in masina cu el si cu un prieten al lui care a tras de el sa vina in munte si sa se roage, stiindu-l bolnav de cancer la pancreas. Dupa cum se stie, cancerul de pancreas este printre cele mai periculoase, sansele de vindecare prin operatie fiind minime. De altfel, Cristi desi incercase si prin Italia, doctorii nu s-au mai bagat sa il taie. Era totusi optimist, tumoarea se retrasese cu cativa milimetrii la ultimul RMN facut. Lua si ceva citostatice daca nu ma insel, isi facea singur injectiile.

Slabit de boala si firav, Cristi a rezistat eroic in pelerinaj, desi am mers ceva si pe jos. Prietenul insa il ajuta cu bagajul si la o excursie mai grea, intre manastiri, a sarit peste.

Cristi nu a fost la viata lui un om credincios. Am dedus asta pentru ca am auzit ca nu era casatorit religios. Ulterior insa, dupa ce a mers in Sf. Munte, ajuns acasa s-a casatorit, s-a spovedit, s-a impartasit. A plecat deci la Dumnezeu impacat.

Abia ieri am aflat ca a murit la inceputul anului si ca anul acesta nu va merge cu noi. Am ramas mahnit, pentru ca desi nu l-am cunoscut decat cu aceasta ocazie, speram sa il mai vad, am fost alaturi de suferinta lui cat a fost cu noi, m-am rugat si eu pentru el, impreuna cu toti cei din grup, dar Dumnezeu a vrut sa-l ia.

Cancerul desi pentru multi pare o sentinta la moarte, nu este 100% asa, chiar daca mai tot timpul exista sabia lui Damocles deasupra celui care afla ca are cancer. Prin aceasta boala insa omul are marea sansa de a stii dinainte cu o mare certitudine ca va muri curand. Alte boli nu ofera acest “bonus” de luciditate. Un accident, un infarct miocardic, o pareza cerebrala sau alte boli terminale nu prea iti permit sa te pregatesti pentru ca de multe ori sunt brutale si rapide.

Pregatirea in orice moment este de dorit, se intelege. Insa cancerul ofera in cel mai rau caz cateva luni in care omul se poate impaca cu ceilalti si cu Dumnezeu. Mai greu insa in alte boli terminale rapide. In celelalte boli care nu sunt terminale, moartea nefiind iminenta si existand mereu speranta vindecarii, multi nici nu-si pun probleme existentiale ci doar se gandesc ce pot face ca sa se vindece si ideal cat mai repede si cat mai ieftin. Se gandesc altfel spus tot la probleme lumesti, de organizare si coordonare a situatiei grele prin care trec. Doar bolnavii de cancer – mai ales cei cu sanse mici – traiesc moartea putin inainte de a veni. Iminenta mortii aduce cu ea unele stari si procese care sunt total ignorate in restul vietii noastre cand oricat ne-am gandit teoretic la moarte si am evalua toate aspectele, problema mortii ramane la nivel filosofic de cele mai multe ori.

Problema mortii ramane nerezolvata si pentru cei care asteapta moartea curand. Cu un mic adaos de luciditate insa. Dupa starea de frica care cuprinde sufletul, dupa razboiul gandurilor (cum voi suporta suferinta, durerile, cum ma voi descurca prin spitale, cum voi gasi bani sa dau la doctori, ce vor face copii, barbatul, femeia, parintii fara mine etc) mai lasa loc si pentru un dialog mai profund cu Dumnezeu si ne apropie mai mult de cer. Nu degeaba pastreaza Dumnezeu boala asta si daca se va gasi leac, va apare poate o alta boala care sa ii ia locul.

Din scurta intersectare a vietii mele cu Cristi, m-am tot gandit oare ce a facut omul asta ca sa capete un asa cancer. De obicei cancerul de pancreas se face de la combinatia de alcol cu cofeina, grasimi si tarie etc chestii destul de dure. Nu parea genul si nu cred ca fiind sofer bea prea mult. Poate consuma energizante, poate a fost expus la fum. Cel putin la friguri, nesomn, oboseala sigur a fost expus. Am ramas impresionat de ce ne povestea de traseele pe care le facea prin Turcia, Iran sau Asia si de ce conditii dure intampina pe-acolo. Dupa ce ca mai este si fatala boala asta mai are si caracteristica ca nu prea se stie cauza, totul sunt speculatii, statistici, presupuneri. Spune-i unui sofer de tir de nici 40 de ani de ce a facut cancer la pancreas daca el nu bea alcool, nu consuma dulciuri, nu chefuia prea mult etc. Nu ai ce sa ii spui pentru ca nu e nici o certitudine. Poate ca el stia, poate ca facuse abuzuri, greseli, etc, nu neg. Stiu insa alti oameni care desi aveau o dieta sanatoasa, nu consuma alcool, nu mancau carne decat destul de rar, au facut cancer. Asa e boala asta …

Imi aduc aminte de melodia Romicai Puceanu: “grea e boala de plamani”. Vremurile s-au schimbat, acum boala de plamani se rezolva cu cateva antibiotice si cateva plase de pastile in 2-3 luni. I-a luat locul insa boala de cancer …

Dumnezeu sa-l odihneasca pe Cristi! Slava lui Dumnezeu pentru toate!

Cristi, cugetand la moarte in Sfantul Munte

Bona – stăpâna (primei) case

“Prima casa, dulce casa” scria pe o reclama ieri intr-o banca. Mi-a venit sa scriu cu pixul in continuare: “Dulce casa, viata grea, banca e stapana mea” dar recunosc ca mi-a fost frica sa nu ma vada ne-a Costel, agentul de paza plictisit care pare totusi cel mai optimist angajat al bancii, daca e sa judecam dupa față si dupa voiosenia cu care aduce filele de la imprimanta catre operatorii care parca sunt prinsi cu lanturi de scaune, atat de stresati si ocupati sunt incat nici macar sa se ridice pana la multifunctionala sa puna mana pe ce au printat nu isi permit. Luxul de a face macar o ridicare si o sculare de pe scaun – cateva secunde, dar totusi un minim exercitiu fizic atat de necesar – a ajuns de mare pret in ziua de azi.

Pentru prietenii mei de pe Facebook, am sharat mai ieri un articol de pe blogul Basme Imobiliare in care autorul isi pune intrebarea – si da un raspuns – de ce sunt atatia tineri care s-au patimit sa faca un credit, si-au luat un apartament si au ajuns in final sa lucreze fie in alta localitate (s-au mutat din provincie in Bucuresti) fie au plecat in strainatate. Explicatia ar fi … The Big Wombassa – cititi articolul. Evident articolul a starnit multe patimi si multi dintre cei vizati s-au grabit sa se justifice. E firesc si viata e complexa. Sunt multi oameni care fac alegeri gresite si e greu sa accepte ca au gresit. La o alta banca mai ieri m-am intalnit cu un fost vecin din copilarie cu care nu ma mai vazusem de mult si despre care auzisem doar ocazional ce mai face. Din doua-trei vorbe cate poti schimba la o coada la plata ratei am aflat: s-a gramadit la credite tot ce a putut si deocamdata, a ajuns pana la 35 de ani sa avanseze cu casa de vis pe care a dorit sa si-o construiasca la un sat la vreo 20 km de Craiova. Parea foarte multumit desi mai degraba incerca sa simuleze satisfactia: a ajuns cu ea la rosu, a montat o centrala si si-a amenajat o camera. Se duce vara cu copiii, mai sta pe-acolo, in rest tot in oras sta, la apartament. Nu stiu daca “primul apartament” sau doar chirie, nu am intrat in detalii. Adevarul: s-a aruncat la credite in perioada de “boom imobiliar” si desi nu s-a ars prea rau (un pamant a reusit sa il vanda chiar inainte de crash) mare lucru nu a facut, adica s-a bazat ca isi face treptat casa, ca si-o construieste pe masura ce are bani dar deocamdata inca nu e locuibila si nici nu pare sa aiba planuri sa se mute. Are insa un loc unde sa se duca cu copiii vara, se justifica el. Mi-am amintit atunci de anunturile de prin ziare care suna cam asa: “gazduire gratuita pentru intretinere casa vacanta”. Nu am vrut sa ii zic, pai daca vroiai doar un loc unde sa te duci pe weekend cu copiii, puteai sa cumperi o gioarsa de casa la cate sunt acum de vanzare, nu sa te arunci sa faci casa de la zero. N-am invartit cutitul in rana, si-asa cand am ajuns la capitolul “munca” si l-am intrebat si cu ce te mai ocupi, dupa 2-3 vorbe am inteles: si-a cam pus multe in carca. E clar, omul are rate la greu de platit si se da peste cap sa munceasca din greu ca sa faca fata. Se scuza si de ce s-a riscat: m-am gandit ca daca e vreo problema, vand apartamentul meu si ma duc fie la mama, fie la socri, avem unde, nu e problema. Deci are variante, nu e problema.

Nu insa despre categoria de oameni care au luat decizii importante grele si nu au estimat corect toate aspectele doresc sa tratez. Vecinul asta nu e corporatist, nu e ITist, nu lucreaza nici la banca, are salariu bun, dar nu cred ca ar face parte din categoria de oameni cu salarii mediu sau peste mediu, cu job sigur, intr-un domeniu cat de cat sigur, care lucrand amandoi, avand salarii bune, peste medie, poate chiar de top, si-au permis sa faca credit, poate chiar nu doar prima casa, ci pentru ceva mai “high-end” si si-au permis chiar sa isi si finiseze apartamentul, sa cumpere mobila, ba chiar sa aiba si o masina-doua, bune, nu junkuri, si chiar si TV Led Full HD. Exista inca in Romania oameni pentru care rata nu e un stres prea mare, deci stau bine, isi permit chiar si o bona la copii. Asta pentru cei care nu tin copiii “in deplasare” la bunici. In blocul unde locuiesc eu, majoritatea familiilor au copii, dar pe timpul saptamanii este liniste totala. In weekend insa parca e gradinita. Si in curtea blocului si pe scari e plin de copii. Chiar si in casa nu se poate sa nu aud un copil cum se cearta cu parintii sau cum se bate cu sora-fratele. Care este fenomenul: marea majoritate din vecini sunt “corporatisti” si lucreaza mai toata ziua. Unii au bona, dar majoritatea nu au nevoie pentru ca trimit copiii la bunici. “Reuniunea” familiei are loc in weekend. Ca la chinezii navetisti care lucreaza la fabrica companiei si se intorc acasa in weekend. Evident exista diferente de “lifestyle” dar eu ma refeream la familie …

Bona are cel mai tare job in Romania: are un mediu de lucru destul de frumos, are colegi de munca / clienti / sefi destul de agreabili si are si “specificatii” destul de laxe si nu foarte greu de indeplinit. Ba chiar mai trage si o plimbare pe langa bloc, prin parculet- daca are unde, cand vremea e frumoasa.

In timp ce tinerii corporatisti care trebuie sa plateasca rata la super-apartament sunt la munca, bona se lafaie in ditamai apartamentul, se bucura de vedere (daca e cazul), admira mobila frumoasa, se uita la televizorul full HD, poate da cu aspiratorul performant pe covoarele superbe, poate sterge parchetul de lemn masiv, poate spala vasele in bucataria superba amenajata de corporatisti etc. Iar seful? O minune de copil, o pupa cand se intalnesc si cand se despart, se joaca cu ea, ii spune toate vrute si nevrute, ii pune intrebari hazli care nu o pot face sa nu rada si sa se amuze cat de acra ar fi ea ca persoana. Nu se intampla asa la job, unde viata e o jungla: sefii te privesc de sus si iti dau sarcini, colegii de pe acelasi nivel cu tine sunt competitorii tai si in cel mai fericit caz doar incearca sa te intepe si sa te puna in situatii nasoale, subordonatii cauta sa te fraiereasca si sa se eschiveze cum pot de ce au facut, in timp ce tu esti responsabil si trebuie sa dai rezultate, ca altfel … nu prima, nu promotie, nu job bun, nu sanse in cariera. Copilul insa e un sef bland – chiar daca poate mai tipa uneori daca nu ii dai pe desenele care ii plac sau il pui la culcare. Poate uneori vrea caca, ceea ce dupa mine e partea cea mai grea a jobului de bona. In general insa, nu cred ca se compara ca client/sef sau coleg cu nici un alt job.

Ca lifestyle, bonitul nu e prea complex: ai grija de copil, poate mai faci o mancare, poate mai bagi o masina de spalat, dai cu aspiratorul sau duci gunoiul si in rest … te joci cu copilul sau te uiti la el sa nu faca prostii. Evident fizic e antrenant, trebuie sa nu ai hernie, sa nu te doara fundul daca te ridici si te duci dupa el. Nici cu nervii daca nu stai bine, ai ceva probleme ca bona. Nu ca in alte locuri unde oricum ai exploda sigur si nu ai face fata, daca nici macar un copil nu il poti controla, dar e o provocare totusi. De fapt, asta e cam toata marea provocare a unei bone: sa se priceapa cat de cat la educatia si controlul unui copil, altfel spus la comunicare. Majoritatea copiilor, daca te descurci sa comunici cu ei, sunt minunati. Nu insa la job, in corporatii. Oricat ai fi de bun la comunicare, se gaseste unul care face pe prostul, care iti pune bete in roate sau care pur si simplu nu poate intelege, oricat de bun ai fi tu de comunicator. Copii de astia mai greu insa. Dar oricum, ca bona iti poti schimba jobul usor daca chiar situatia e extrema si cine stie peste ce rasfatat ai dat.

In ceea ce priveste specificatiile muncii, ca bona ai timp si de tv, si de ceva net, poate si de o carte, cand copilul doarme sau vrea desene. Te mai si plimbi cu el pe-afara daca vremea e frumoasa, ai si ceva activitate fizica care stim ca produce dopamina – excitant care poate induce stari de bine din senin dar nu dai nici in greu – doar daca esti o bona incepatoare care nu e obisnuita sa alerge dupa copii. Ca mediu, bona de cele mai multe ori sta bine. Nu oricine isi permite bona, deci in general ca loc de munca nu ai de ce sa te plangi: corporatistii au avut grija sa cumpere un apartament frumos si sa il doteze corespunzator.  Nu mai zic de cazurile unde “clientul” sta la casa si poate are si o curte sau o gradina. Nici la Google nu cred ca e mai frumos, chiar daca au cantina. Ce conteaza insa o amarata de cantina, fie si la Google! Comparativ cu dotarile unei bucatarii moderne, cantina e jaf. Bona are acces la microunde, frigider mare si de calitate, plita cu inductie, hota de volum mare, vesela nu mai zic. Dar in primul rand, nu e aglomeratie si nu stai la coada. Mananci cand vrei, ce vrei si poate chiar ai sansa sa gatesti chiar ce ai chef, mai ales daca te pricepi. “Clientul” poate fi uneori pretentios, dar nu se poate sa nu ajungeti la un consens dupa niscavai “negocieri”, mai ales daca promiti “bonus” un ou kinder.

Cel mai greu ca bona e probabil ca lucrezi la negru, dar nu e un impediment asa de mare. Iti poti plati singura o asigurare medicala si o pensie daca chiar mai ai iluzii ca o sa apuci sa primesti de la stat pensie si nu te descurci sa-ti administrezi banii cum trebuie. Ah, si mai e ceva nasol la meseria asta: la noi cererea cam este destinata exclusiv femeilor deocamdata. Si mai ales celor care nu sunt bolnave de carierism care e o mare pacoste. Din pacate femeile de varsta medie, mame, destepte (desi nu peste wombassa) si in floarea varstei nu prea se incadreaza in profilul bonei. Ce pacat …

Țăranii și canalizarea

A aparut recent pe un site de 2 lei o asa-zisa stire in care niste idioti il acuza pe Parintele Tanase ca de ce a construit 28 de biserici cand putea sa le faca canalizare si apa curenta:

Satul Valea Plopului, din judeţul Prahova, o localitate fără apă curentă sau canalizare, are 28 de biserici. Lăcaşurile de cult se întâlnesc la tot pasul, inclusiv la grădiniţă, la şcoală, în curţile oamenilor, pe dealuri sau în văi, relatează presa locală.

De fapt “presa locala” este un ratat de blogger care ia interviuri la diversi oameni simpli de pe la sat si care are mai ales o obsesie cu religia, le pune intrebari de genul “Ce sarbatorim de Pasti?”, “Au existat Adam si Eva” etc. Asta isi face veacul prin satele din judetul Prahova si s-a nimerit sa ajunga si pe la Valea Plopului unde altceva rau nu a gasit legat de Pr. Tanase – si nici alte intrebari pe care le pune de obicei nu au mers (semn ca oamenii sunt cat de cat mai straluciti ca prin alte locuri) – decat ca a construit 28 de biserici cand putea sa le faca canalizare si apa curenta.

Eu am fost la Valea Plopului si cam stiu care e povestea. Nu stiu daca chiar sunt 28, dar in primul rand Valea Plopului e o comuna cu mai multe sate aflate la ceva distanta si bisericile sunt destul de separate una de alta. Doi la mana: bisericile sunt de fapt bisericute, exista o singura biserica propriu-zis, asa cum intelege romanul biserica, restul sunt niste paraclise mici care nu au costat prea mult pentru ca si rolul lor este altul, nu de a strange tot satul in fiecare Duminica ci de a organiza slujbe ci diverse prilejuri: la cimitir, la scoala, la gradinita, la diverse sarbatori (dupa cum e hramul fiecarei biserici). Da, parintele stie ca a construit cam multe biserici dar evident a facut-o din dragoste pentru Biserica si pentru ca A AVUT CU CINE si mai ales PENTRU CINE. Si chiar daca nu avea un motiv, ce rau poate fi ca sunt atatea biserici? A furat de la altii, a sifonat fonduri publice, a deturnat proiecte “europene”? Ii arde dracu pe ei, de aia nu pot sa doarma linistiti, ca de ce a construit parintele 28 de biserici, de aia nu au ei pace.

Bisericile s-au construit evident din donatii venite de la oameni care au auzit de Pr. Tanase si au vrut musai sa il ajute nu doar cu bani pentru copii dar au vrut sa doneze si pentru construirea de biserici. Putini stiu ca singurul roman care a fost in turnurile gemene care au picat, pentru ca a scapat cu viata, a platit construirea unei biserici la Valea Plopului, inainte de a pleca la Athos sa se calugareasca. Din ce mai stiu eu au mai donat bani: o mare sportiva romanca, o femeie batrana protestanta din Austria care a construit si o casa pentru copii, etc. In nici un caz nu oamenii satului au platit pentru toate bisericile, desi sunt foarte credinciosi si evident lucrarea parintelui Tanase nu se putea face cu niste ratati ca reporterii care nu pot sa faca nici macar o emisiune umoristica serioasa, ci fac gargara ieftina ca cea de mai sus, batandu-si joc de munca si realizarile altor oameni. Chiar daca nu ii pasioneaza biserica sau ajutorarea aproapelui , daca ar avea 2 neuroni ar admira efortul si perseverenta parintelui si s-ar inspira din asta, nu ar lua in deradere.

Cat de penibil sa fii sa acuzi un preot ca nu a facut canalizare la tarani? Apropos de asta, eu cum aud la vreo stire sau articol pe cineva ca se plange ca in Romania exista atatea sate fara apa curenta, imi dau seama ca tipul nu are tara, nu are pe nimeni la tara si nu a fost niciodata intr-un sat sa vada cum traiesc oamenii de la tara. Ca sa clarific, va rog sa imi permiteti sa detaliez: canalizarea la tara, pentru cei care nu o au, nici nu le mai trebuie! Acum 10-15 ani ar fi fost poate excelenta, acum insa toti taranii au put sau fantana, au hidrofor sau pompa si fosa (evident neseptica). Oamenii nu au stat cu mainile in san si pentru ca administratia e cum e, si-au strans bani si si-au facut ei conditiile, avand in vedere ca multi au plecat in afara si au adus bani si cand s-au capatuit, primul lucru pe care l-au facut (dupa termopane) a fost baia. Acum chiar daca astia au bagat sau o sa bage canalizare si apa curenta, care taran e dispus sa strice tot ce a facut si sa bage alti bani ca sa se racordeze la reteaua publica? Sunt unele locuri pe unde oamenii si-au bagat DOAR ca sa ude gradinile, pentru ca ii costa mai ieftin de la primarie decat apa scoasa din fantana (pompa merge pe curent). Dar asta doar la cei care au legumicultura intensa si au pile la primarie ca sa nu le taie macaroana daca ii prinde ca iriga cu apa “curenta” de la
primar. Asadar, frustrarile astora care se cred destepti daca “investigheaza” ei ca un sat nu are apa si canalizare, desi are multe biserici (sau in orice alta comparatie) sunt penibile si denota necunoastere crasa a vietii la tara.

In rest, ce sa mai zicem de scremuiala astuia? Nu e nimic nou, nu e primul atac asupra Pr. Tanase si Dumnezeu va avea grija sa ii pedepseasca pe idiotii care in loc sa taca daca macar ei oricum nu sunt in stare sa aiba grija nici de viata lor, daramite de viata a peste 400 de copii, rad ca prostii si scriu articole infantile.

PS: daca vrea cineva sa puna umarul la inca o biserica noua la Valea Plopului, il rog sa bage un comentariu; eu ma bag si propun hramul Sf. Gheorghe;

PS2: Localitati componente in Valea Plopului (conform Wikipedia): Bodești • Merdeala • Nucșoara de Jos • Nucșoara de Sus • Poseștii-Ungureni • Târlești • Valea Plopului • Valea Screzii • Valea Stupinii

Cum se poate face o triangulare pe baza a 2 repere fixe si 2 distante pana la target

UPDATE #2 – 23 IAN 2014

 Desi am auzit de la mai multe emisiuni, nu mi-a venit sa cred: DOCTORUL AVEA NET PE TELEFON!!! Va dati seama cate posibilitati exista, nu ma refer doar la Google Maps, dar si la aplicatii care pot sa dea pozitia GPS. Astazi mai multe televiziuni au facut experimente diverse cu ce softuri pot fi descarcate si care ofera pozitia GPS. Iata un articol mai pe larg in Ziarul Financiar din care aflam ca:

„Modu­lul GPS, inclusiv de la un smartphone, nu este influenţat de con­diţi­ile meteo, cu excepţia exploziilor solare; ceea ce ar fi putut însă influenţa acura­te­ţea datelor furnizate de GPS ar fi putut fi densitatea pădurii, dar, chiar şi în acest caz, cumulat cu un posibil factor supli­men­tar (reprezentat de un modul GPS de o calitate inferioară de pe smartphone), eroarea ar fi fost de maximum 100 de metri“, spune Dinu.

Deci toata discutia cu privire la triangulare este in plus, ce rost mai are sa discutam despre triangulare cata vreme avand telefon cu net si GPS imbecilii nu au reusit sa afle coordonatele corecte.

UPDATE 23 IAN 2014

Am mai aflat ca la telefon, doctorul a mentionat ca a vazut un indicator de granita intre judete. Deci la graficul facut de ieri, se mai adauga un amanunt extrem de important: granita dintre judete. Deci chiar daca estimarile din teoria mea cu privire la cei doi parametrii (X si Y) distantele ar fi destul de aproximative, avand granita de judet ca reper, se poate deduce destul de clar o zona target extrem de limitata. Iata un nou grafic:

triangulare2

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

Nu am fost prea atent la toate detaliile legate de caz, dar din ce stiu eu cel putin doua informatii ar fi fost la dispozitie:

1) punctul in care a avionul disparut de pe radar; am hotat cu A in desen; foarte probabil, radarul poate determina distanta disparitiei fata de locatia radarului (am zis eu x KM); nu ma pricep la radare, dar din ce stiu este foarte posibil sa dea si un Y chiar daca nu foarte precis; orice parametru insa ar fi extrem de important in acest caz, ar putea reduce drastic distanta;

2) celula telefonica prin care a trecut apelul sigur stia intensitatea semnalului, din care se poate deduce (evident estimativ) distanta; din ce stiu eu, telefonul isi adapteaza automat intensitatea semnalului de comunicare cu antena, in functie de distanta la care se afla fata de antena cu care comunica; deci daca telefonul stie aceasta distanta, cu siguranta si antena o stie; nu e musai sa fie 3 antene ca sa facem triangulare, chiar si o singura antena daca avem (si sigur am avut), se poate obtine un y estimativ);

Deci avem urmatorii parametri (minimali, estimativi):
A – locatia radarului
x – distanta de la radar la punctul in care a disparut de pe radar
B – locatia antenei prin care a trecut apelul
y – distanta de la telefon la antena

Prin acesti parametrii, s-ar fi putut determina (estimativ) doua locatii. Daca mai aveam cel putin un parametru (o alta antena de exemplu), se putea face triangularea si zona era restransa drastic. Daca se mai lua in calcul si traseul avionului, din nou zona de cautare era restransa.

Dupa banuiala mea, ce s-a intamplat de fapt:
– firma de telefonie nu a transmis locatia precisa, tocmai pentru ca nu a putut face triangularea (nu avea 3 antene); prin urmare, “by default”, pentru a nu incurca, ei probabil nu trimit informatii incomplete; insa daca cineva ii intreba, sau daca ei se preocupau, cu siguranta puteau sa determine “x” din desenul meu;
– cei de la radar, evident nu puteau sa determine locatia precisa; radarul nu e precis deloc, decat daca este legat cu alte radare
– nimeni nu s-a gandit sa conecteze informatiile dintre cele doua surse (A si B)

Graficul de mai jos este o simpla estimare, nu am pretentia ca chiar asa au fost lucrurile. Poate pe baza comentariilor si a altor informatii, o sa il refac in timp si o sa clarific ce s-a stiut si ce nu s-a stiut. Repet, nu am avut rabdarea si nervii sa urmaresc toate emisiunile si sa citesc toate articolele. Din ce am inteles eu, am facut ce se vede si ma mir cum de au durat 6 ore ca sa ii gaseasca desi in cel mai rau caz, ar fi fost 2 locatii posibile.

triangulare

 

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

ADDENDUM

Cu privire la B: iata de unde am dedus ca cel putin aceasta informatie exista:

“în baza semnalului emis de telefon, STS nu a putut spune decât care este cea mai apropiată celulă de epava avionului” (Sursa: DCNEWS)

Prin “cea mai apropiata celula” intelegem B. Din aceste informatii insa nu se spune nimic despre Y. Evident, un specialist ar putea estima Y, daca nu cumva Y este deja inclus in parametrii conexiunii dintre telefon si celula. Schimbarea de la o celula la alta se face pe baza unui parametru care sa ii zicem: “puterea semnalului de la antena”. Telefonul detecteaza toate antenele din jur si selecteaza pe cele care au puterea cea mai mare, sa zicem B1, B2, B3. Telefonul trimite apoi la toate puterea semnalului pe care o are de la fiecare, si apoi sistemul de telefonie decide catre care celula  directioneaza apelul. Asta se face periodic, din secunde in secunde, pentru a permite comunicarea continua. Celula nu se schimba doar cand am pierdut legatura cu o celula la care am inceput convorbirea, ci telefonul permanent monitorizeaza situatia (ce celule sunt langa mine, de la care primesc semnal si cat de puternic este) si transmite aceste informatii pentru a primi de la sistem informatia cu care celula sa continua convorbirea pentru urmatoarele secunde. Deci puterea semnalului exista, Y din graficul de mai sus putea fi aproximat.

In plus, daca se gandeau la asta in timp util si obtineau un Y cu aproximatie, puteau sa ii zica celui cu telefon sa se deplaseze 50 m de la locatia avionului si sa sune din nou si astfel mai obtineau inca un Y si poate telefonul prindea si o alta antena. Iata doar o simpla solutie, evident nu stiu daca cel care avea telefonul era capabil sa se deplaseze.

1 2 3 4 5 7