Raport de activitate (de blogging) pe 2013

ggDaca nu il aveam deja pe tava, nu prea ma strofocam, dar multumita Jetpack, va ofer acces la “ANNUAL BLOGGING REPORT“. Personal sunt cam nemultumit de ce am facut cu blogul in 2013, sper sa repar unele probleme in 2014. Iata pe scurt cateva concluzii si prospecte:

– din punct de vedere tehnic, desi wordpress isi face treaba, am cam facut varza categoriile/tagurile; spre sfarsit, am integrat blogul paralel lumeaincriza.info care intentionam sa fie dedicat economiei; o idee proasta, la care am renuntat, nu as fi fost eu in stare sa acopar zilnic stirile cele mai importante, sa fac traduceri si analize; presa nu se face gratis si doar de un om, deci am importat articolele de pe lumeaincriza.info pe chiazna.ro ceea ce a facut varza si mai mult categoriile; sper ca in 2014 macar sa le recorectez, sa elimin cionturile aiurea si ideal poate chiar sa sterg unele postari irelevante, car contin tube-uri care nu mai exista, care doar atrageau atentia asupra unor stiri care nu mai au relevanta etc;

– din punct de vedere al continutului, blogul a avut lacune mari pe partea de gramatica / redactare; inca nu sunt atent sa scriu putin si corect, scriu prea repede, corectez prea putin, diacriticile inca mi-e groaza si doar sa ma gandesc; gramatica abia daca apuc sa corectez greselile semnalate de altii; ce am reusit, am facut mici pasi in simplificarea unor fraze lungi si incoerente, incerc sa imi cenzurez impulsurile si argumentatia astfel incat sa redau ideile mai simplu si ireal intr-o ordine mai coerenta; asta va fi in continuare o preocupare, inca este o provocare pentru mine sa scrie cat mai putin si cat mai la subiect, fara a ma pierde in filosofii, frustrari, derogariu aiuristice si papagalisme ieftine; multumesc celor care inca au rabdare sa viziteze chiazna.ro in ciuda acestor impedimente;

– topicurile abordate … aici e mai greu de spus ceva; un prim lucru ar fi ca scriu despre ceea ce ma preocupa; sper ca o data cu schimbarea preocuparilor sa se schimbe si topicurile; sunt multumit insa ca am rezistat tentatiei de a scrie topicuri care doar atrag oamenii si fac valva, desi reteta de “succes” e destul de simpla: scrie cat mai multe articole despre apocalipsa, profetii, produse naturiste miraculoase, conspiratii si dezvaluiri incendiare si vei avea trafic; nu ma intereseaza insa asta, daca am abordat cateva subiecte din topicurile mentionate, nu am facut-o pentru trafic. De altfel, nu ma intereseaza traficul, nu castig nici un ban din blog si nici faima nu ma intereseaza, ba din contra, as prefera un cerc cat mai restrans, o comunitate de prieteni cat mai bine conturata si diferentiata de ceea ce se numeste in ziua de azi “web 2.0”.

– referintele, cifrele, dovezile: oricat de mult am incercat sa nu vorbesc aiurea, sa nu dau cifre incorecte, sa nu citesc persoane aiurea sau doar din memorie, uneori din graba am facut rabat, chiar acolo unde nu a fost cazul si aveam posibilitatea sa argumentez ce spun si de unde m-am informat; am facut insa progrese in acest sens si voi continua sa fiu obsedat de a furniza sursele si datele oricand va fi cazul;

– volum: am scris prea mult, am pierdut prea mult timp cu blogul; uneori am lasat multe drafturi nepublicate, munca in van, tocmai pentru ca am pierdut ore in a scrie ceva coerent si nu am mai avut rabdare sa merg pana la cap; castigul era imens daca scriam doar jumatate cat am scris si restul timpului citeam o carte, eram alt om; simt nevoia de a face un pas inapoi, dar care blogger nu si-a mintit cititorii (sau poate si pe el) ca se va lasa de blogging si apoi a dat-o intoarsa? nu vreau sa ma las, dar as vrea sa tai mult din frecventa si volumul postarilor; oare ma voi tine de aceasta promisiune?

Demența digitală

Koreenii ii bat pe americani pentru ca acestia sunt “in urma”, un copil korean petrecand in medie aproape 7 ore pe zi pe telefon.

Cand Virgiliu Gheorghe a fost invitat la Garantat 100% si a avertizat de problemele pe care le au copiii crescuti in era digitala, imi aduc aminte cum realizatorul a strambat din nas si a dat de inteles ca regreta ca a invitat un asemenea “extremist” la emisiune.

Iata deci problemele:
– pierderea concentrarii
– pierderea atentiei
– probleme emotionale

Pun pariu ca fiecare stie vreun pusti in familia lui cu asemenea probleme, chiar daca nu stau 7 ore pe zi in fata monitorului.

Calculatorul uman

Google sarbatoreste azi o indiaca supranumita “calculatorul uman” – Shakuntala Devi. Sunt mai multe astfel de exemple care sfideaza orice explicatie. Paradoxal Devi era tehnohoba, nu prea era de acord cu folosirea tehnologiei.

Oamenii de stiinta britanici cu siguranta explica inteligenta umana ca o evolutie fireasca a maimultelor vanatoare de animale care mancand atata carne cu protenine au devenit peste noapte (la scala universului) inteligente, atat de inteligente incat nici pana in ziua de azi nu intelegem mare lucru din felul in care functioneaza creierul.

Ce stiu oamenii in prezent despre creier este aproape nimic comparativ cu celelalte organe si sisteme ale corpului omenesc. Deocamdata este cam imposibil sa poata inainta mai mult in aceasta privinta, oricat de optimisti ar fi oamenii de stiinta britanici cu privire la viitorul evolutiei stiintei, din urmatorul motiv: creierul este intr-o continua dinamica si pe langa faptul ca fiecare creier este unic, fiecare creier este in continua transformare. Mii de legaturi intre neuroni se fac si se refac in orice secunda, mii de sinapse interactioneaza intre ele intr-un mod misterios si care nu doar ca nu poate fi observat in detaliu, dar nici macar nu exista un model care sa explice cum se formeaza aceste sinapse, care sunt sursa acestora, cine determina sa se formeze, si de ce se formeaza intr-un anume fel si nu intr-altul.

Stim deci din ce este construit creierul, ca exista neuroni, dendrite, substante chimice care stimuleaza anumite zone sau inhiba de asemenea activitate in anumite zone, stim cam ce rol au anumite zone, dar marea necunoscuta este de fapt “cum functioneza creierul?”. Fiind o structura vie in continua schimbare si transfromare, creierul este poate singura “particula cuantica” macroscopica, care functioneaza atat de misterios si se schimba atat de ciudat incat metodele actuale de observatie ale stiintei s-au blocat. Si nici macar nu am intrat in discutii despre schimbul electric si rolurile campurilor electrice in functionarea creierului.

Despre Devi, ca sa va faceti idee ce capacitati avea, a calculat radacina patrata din 188132517 mai repede ca un calculator (in 1977). In 1980 a inmultit in 28 secunde doua numere de 13 cifre. Faptul ca exista totusi o perioada de gandire si ca acele calcule grele, Devi le facea mai greu decat pe cele usoare, mie imi spune ca sunt sanse mari ca indianca sa nu fi fost doar un mediu sub influenta unor puteri diabolice, ci pur si simplu un om daruit de Dumnezeu cu un talent deosebit, precum sunt si alte exemple similare.

Nu stiu ce au invatat oamenii din inteligenta acestei femei si ce concluzii au tras. Eu vad insa in ea doar o umbra a inteligentei cu care a fost creat Adam si care de-a lungul anilor prin departarea continua de Dumnezeu si caderea in pacat s-a pierdut. Orice pacat deformeaza mintea umana, o altereaza iremediabil, inlocuieste sinapsele bune si taie din ele pana cand le “modeleaza” inspre raul total, inspre punctul in care raul devine singura ratiune. Ce este altceva raul decat lipsa totala a binelui, asa cum intunericul nu are esenta in sine ci este lipsa luminii. Deci Adam era atat de inteligent incat se afla in contemplatia naturii create, intelegea totul si traia intr-o admiratie perpetua. Unul dintre darurile lui Adam de exemplu, era acela de a cunoaste rostul lucrurilor de a itelege ce loc are fiecare creatura in creatia lui Dumnezeu. De aceea, Adam a pus numele la animale:

18. Şi a zis Domnul Dumnezeu: “Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el”.
19. Şi Domnul Dumnezeu, Care făcuse din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului, le-a adus la Adam, ca să vadă cum le va numi; aşa ca toate fiinţele vii să se numească precum le va numi Adam.
20. Şi a pus Adam nume tuturor animalelor şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor fiarelor sălbatice; dar pentru Adam nu s-a găsit ajutor de potriva lui. (Facerea 2#18)

Numirea animalelor de catre Adam nu a fost doar un gest de stapanitor, dar mai ales un act intelectual, prin care Adam cofirma ca intelege fiecare animal in parte ce rol are si ce anume il caracterizeaza si prin inteligenta pe care i-a dat-o Dumnezeu este capabil sa numeasca pe fiecare in parte.

Si inca ceva despre inteligenta omului de la inceputuri. Ati observat batranii de astazi, mai ales cei care nu au activitati intelectuale, cat de usor uita chiar si de pe o zi pe alta si raman cu amintiri fragmentare din viata lor, uitand bineinteles majoritatea informatiilor pe care le au cumulat in viata dar uneori chiar si deprinderile de zi cu zi de pe vremea de cand erau in campul muncii? Aceasta se intampla deoarece cand incepe degradarea celulei prin procesul de imbatranire, evident nu mai exista materia cenusie care sa stocheze informatiile, sau daca poate exista, nu mai exista flexibiltatea mentala care sa le extraga si sa le foloseasca in context. Mai degraba eu as merge pe partea asta, dar nu vreau sa incep sa speculez despre memorie si cum vom fi capabili sa stim tot ce am facut in viata noastra pana in cel mai mic detaliu. Fie in trupul material, fie in cel spiritual, undeva aceste informatii sunt stocate, dar “trecerea vamii” de catre aceste informatii poate sa aiba loc si in timpul vietii bucata cu bucata si doar la sfarsit, “en gross” – ceea ce ar presupune ca toata informatia sa fie stocata cat suntem in viata in creier. De aici poate si experienta unora care inainte de moarte marturisesc ca le trece prin fata ochilor filmul cu viata lor, pe unde au fost, ce au facut, etc. Revenind la batranete: va imaginati batranii din ziua de astazi traind sute de ani, cum se spune in Geneza? Chiar considerand ca procesul imbatranirii nu incepea la 70 de ani si ca oamenii erau relativ tineri si in putere pana spre sfarsitul vietii, sau de ce nu, procesul de imbatranire nici nu exista, “chemarea” era pur si simplu mult mai rapida si mai simpla ca azi cand degradarea este un proces relativ lent si rabdator cu pshihologia omului care are astfel timp sa realizeze ca sfarsitul se apropie si nu va trai o vesnicie pe pamantul acesta.

Deci chiar daca proto-parintii nostri erau tineri pana cand mureau, cum puteau ei sa supravietuiasca sute de ani si sa nu se sminteasca de tot, sa nu uite tot ce stiau, tot ce faceau etc. Pana si omul in putere care are multe activitati, o viata in schimbare, invata mereu lucruri noi are o capacitate de memorare limitata si de asemenea sinapsele sunt destul de greu de schimbat si parca schimabarea daca se face, se face tot inspre rau, numai anumite aspecte sunt imbunatatite, in general ce inveti, cam asa ramane si nu doar ca ramane asa, dar in proces invatat se constituie intr-un pattern de invatare si pe viitor, caci si invatarea este in esenta tot un proces. Deci ai invatat sa mergi cu masina – ai dobandit n sinapse. Felul cum ai invatat, este inca o sinapsa care s-a adaugat la categoria “cum sa invat” si fie altereaza pe cele existente, fie se adauga (daca mai ai loc), fie inlocuieste altele mai vechi (daca nu ai loc). Ce vreau sa spun, ar fi fost foarte greu pentru protopoarinti sa fi trait sute de ani daca nu erau si mult mai inteligenti ca noi, ca sa nu innebuneasca si sa nu se plictiseasca. Oricat de buni ar fi fost ei si oricat de simpla viata lor, eu nu cred ca puteau sa traiasca sute de ani facand zi de zi acelasi lucru si multumindu-se cu starea de neschimbare. Omul nu poate stagna, mintea este in schimbare pentru ca tot sufletul este in schimbare, tot corpul omenesc, tot ce stim despre om, ne duce sa credem ca omul este facut ca sa se schimbe si mai precis sa sporeasca in cunoastere si in traire. Pentru asta e nevoie insa si de puterea de a intelege si de capacitatea de a cuprinde si de a pastra tot ce ai inteles pentru a dobandi intelesuri si mai mari. Evident mintea ne duce pana la un punct in care trairea spirituala o inlocuieste pas cu pas pe cea intelectuala si toate se muta acolo: gandirea, experienta, placerea etc. Granita intre ele este greu de definit si de aceea cred ca nu vor descoperii oamenii prea curand misterele mintii umane, pentru ca o prima consecinta la asta ar fi faptul ca ar descoperi cel mai mare mister: sufletul.

Nu sunt de acord cu descoperirile “oamenilor de stiinta rusi” care au pozat aura sau au descoperit “cum iese sufletul din om cand moare” si alte asemenea aberatii. Nu cred nici macar ca exista unelte care pot controla sau influenta in vreun fel creierul si gandirea. Maxim ce se poate ajunge, poate ar fi avansarea pana la capacitatile vegetative, de control a organelor, a unor functii, de stimulare sau inhibare grosiera a unor zone dar fara un rol sau scop prea bine definit, avand in vedere natura creierului.

Exemplul acestei femei indiene, ca si al altor genii, eu asta cred ca face: dovedeste ca omul are capacitati mult mai mari decat cele cu care suntem obisnuiti. Pacat insa ca doar exemplele de supra-capacitati intelectuale sunt observate si analizate in timp ce mintile curate care au realizat “perofrmante” extraordinare in plan spiritual nu prea sunt cunoscute si putini oameni sunt constienti de ele si realizeaza ca sta in puterea fiecaruia sa le dobandeasca. Asta se intampla poate si pentru ca nu exista un “calculator” spiritual cu care sa calculam rezultatele la problemele spirituale si sa comparam cu cele ale sfintilor, asa cum Devi, daca traia probabil acum cateva sute de ani cand nu aveam calculatoare, ramanea o mare anonima, poate cel mult era angajata de vreun guru indian sa-i tina socoteala la bani.

Catena împotriva copiilor nedoriți sau neiubiți

“Un copil dorit este un copil iubit” – spune noul slogan al Farmaciei Catena.

catena

Evident, ca orice campanie are nevoie de un slogan si a despica firul de ata pe baza unui slogan publicitar al unei farmacii care targeteaza mai ales pensionarii care nu tin minte preturile de la o farmacie pana la urmatoarea, nu prea se merita.

Sloganul asta mi-a adus aminte ca mama mereu il certa pe fratele meu ca daca nu il dorea tata, pe el nu il mai avea si prin urmare nu mai avea batai de cap cu el. Evident, nu toti copii sunt doriti in aceeasi masura si tot timpul. Afectiunea, iubirea, simaptiile si antipatiile fata de cineva sunt mereu in schimbare si oricat de nedorit ar fi un copil intr-un moment, numai o minte bolnava si care nu iubeste pe nimeni poate sa spuna ca acel copil nu poate fi iubit.

In ciuda reprosului si a faptului ca a fost un copil dorit … partial, mama l-a iubit si pe fratele meu la fel ca pe mine, nu m-am prea simtit favorizat cu exceptia faptului ca fratele manca orice in timp ce mie trebuia sa imi gateasca menu dedicat.

Viata este cu suisuri si coborasuri si experienta a dovedit ca mai ales cei care incearca sa o stapaneasca cu brutalitate,sa o controleze cat mai precis si nu lasa loc in viata lor si actiunii divine sunt de cele mai multe ori pusi in genunchi. As putea aduce nenumarate exemple, o sa dau insa doar unul.

O versioara de la tara s-a maritat cam batrana (pe la vreo 40 de ani) si nu mai spera sa aiba copil. A tot batut la cap pe barbatus-o sa infieze si ei un copil sa aiba cine sa aiba grija de ei la batranete, dar barbatu nu a vrut, aducand exemplu pe niste vecini care au infiat un copil cand era mic si acum ridica mana la ei. Evident, se intampla si de-astea dar nu e o regula. Eu am avut o vecina care era batuta constant de fiul ei – sange din sangele ei (cum se spune) – si care in cele din urma s-a sinucis, deci iata cum sloganurile si generalizarile sunt total gresite.

Verisoara asta a ramas in cele din urma gravida pe nesperate si a ajuns la Craiova la investigatii. De la primele analize doctorii i-au pus diagnosticul: cancer la ovare. Nu stiu daca facuse markeri si ce markeri, stiu ca a facut ceva analize si ecografie, nu insa si RMN. Evident, trebuiau mai multe investigatii, ideea este ca cum au vazut situatia, doctorul i-a zis: trebuie sa avortezi si sa incepi chimioterapia de urgenta. Cand a auzit, ea de urgenta si-a luat talpasita si a plecat acasa, fiind hotarata sa mearga pana la capat cum o ajuta-o Dumnezeu.

Dupa cateva luni, cand a venit la control cu copilul, de data asta ginecoloaga a pus-o sa dea cu semnatura ca naste pe proprie raspundere (tot din cauza analizelor si a ce reiesea la ecografie). A mai trimis-o sa faca si testele genetice care se fac acum copiilor ca sa stie ce sanse sunt sa aiba sindromul down (si care teste dau sanse scaute sau zero – la majoritatea din care le-au facut si mi-au spus le-ai iesit pozitiv) dar cand a aflat cat costa astea, la fel a sarit peste si a zis Doamne-ajuta!

Acum cam 2-3 saptamani a nascut un copil perfect, a luat nota 8 cu cezariana si nici urma de cancer. Desi a nascut prin cezariana, imediat dupa operatie s-a recuperat urgent, era vesela si in putere si spunea ca i-a fost mai greu cand cara burta dupa ea. Prin toate necazurile a trecut singura, familia si barbatul s-au opus. Barbatu ii strica ca el nu s-a insurat cu copilul, nu vrea sa o piarda pentru copil. Mama si sora se uitau la ea cu tristete ca si cum ar mai avea de trait doar cateva luni. Acum sunt amandoi bine, poate cand ajung pe la ei ma lasa sa le fac o poza sa vi-i arat in carne si oase.

Ca orice mesaj publicitar, si mesajul farmaciei Catena – farmacia inimii tale manipulabile – merge pe una din cele doua directii: promisiunea unui mare beneficiu sau evitarea unei mari nenorociri.

“Un copil dorit este un copil iubit” vrea sa spuna ca daca nu vei face copil la 40 de ani dupa ce ai terminat cateva facultati, ai deja o cariera solida, un job bun si ratele corespunzatoare in spate, daca cine stie cum se intampla sa faci un copil, acesta va fi neiubit, deci trebuie sa dai pe la ei daca vrei sa fii fericita. Leaga deci “iubirea” de “dorire”, adica de “potrivire” si de calcule. Oamenii care pot fi targetati aceasta reclame deja sunt formatati mental, deja traiesc intr-o realitate constransa de anumite reguli si conditionari stricte. Ei leaga iubirea de “calculul doririi” – un calcul matematic de fapt, de multe ori financiar. Oricine isi doreste copil cand poate sa-l creasca, dar cand poate e o problema matematica destul de complexa desi paradoxal multi cred ca o stapanesc.

In esenta deci, mesajul Catena nu face decat sa continue terorizarea de care au parte mai toti copiii romani care trecand prin scoala si fiind scosi la tabla sa rezolve nu stiu ce sistem de ecuatii liniare, se uita ca vitelul la poarta noua. Pe aceasta coarda apasa ei. In sfarsit, dupa ani si ani, iata ca tu copile prost la matematica poti sa rezolvi o problema si rezolvarea ei iti va aduce fericirea pentru ca vei putea sa faci copil cand iti da tie rezultatul si vei fi astfel fericit pentru ca il vei iubi.

Realitatea este ca toti cei care asteapta “sa fie gata” in general o dau in bara nasol: financiar o duc greu, fizic si psihic sunt terminati si momentul “pregatirii” nu va veni niciodata cu adevarat. Starea femeii pregatita complet sa faca copil nu este in realitate decat o stare de frica sa nu imbatraneasca prea mult si dupa aceea sa nu mai poata face, la care se adauga ocazional si starea de neimplinire si dezgust fata de povara vietii de zi cu zi care nefiind presarata de bucuria unui copil si de sensul pe care il da acesta eforturilor de prosperitate si spor in munca, plusul de responsabilitate si mai ales plusului de sprijin social inevitabil pe care o mama cu copil il are evident comparativ cu o femeie fara copil.

Nu insa doar in privinta anticonceptionalelor farmaciile si producatorii de medicamente vand iluzii prin reclame care hiperbolizeaza fie utilitatea produsului fie spaima omului. Frica de durere este o spaima atat de puternica incat pana si o amarata pastila de cap care te ajuta sau nu te ajuta este oferita precum “the blue pill” din Matrix – cea mai tare chestie care te va face invicibil. Majoritatea reclamelor merg deci spre partea “negativa”: cumpara pastial asta ca sa nu te doara capul atat de mult incat o sa ai o viata nefericita si la munca si la serviciu. Maestrii reclamelor sunt cei care reusesc sa imbrace spaima in continut si forma pozitive: “cumpara pastila panadol ca sa ai capul tare ca piatra si sa spargi cu el orice nuca; durerea nu va avea nici o sansa sa il penetreze”. Asta au reusit si prin reclama aceasta, sa prezinte spaima femeii de a naste un copil – spaima atemporala si aproape independenta de starea financiara, proasta oricum pentru majoritatea – intr-o forma pozitiva extraordinara, infoliata in cel mai puternic sentiment uman: iubirea. “Un copil dorit este unul iubit” – este la o prima vedere un mesaj extraordinar de pozitiv, cuprinde iubirea materna. Cuvantul cheie “dorit” este cheia in spatele caruia se afla cumulate toate spaimele femeii tinere de azi, crescuta pe puf de parinti, protejata la scoala de “drepturile omului” si “libertatea prost inteleasa” a tranzitiei romanesti postdecembriste, trecuta prin facultate sau postliceala ca prin apa cu micile “oportunitati” ale sistemului de spagi disponbil in prezent, ajunsa poate la un loc de munca destul de usor in perioada pre-criza cand economia era “fierbinte” si pusa acum fata in fata cu greutatile pentru prima data in ultimii 25 de ani, adica in toata viata ei.

Snowden și trainingul psihologic

Mari secrete nu a dezvaluit Snowden. Nimic nou nu a dezvaluit acest “wisthleblower” si in afara de o serie de articole si emisiuni care au consumat toate topicurile, nimic nu s-a schimbat si nu se va schimba. Poate doar sa ne obisnuiasca cu ideea ca si-asa suntem ascultati si tot ce facem este arhivat, scanat de algoritmi si ne aflam intr-un sistem securist. Ceea ce multi stiam si intuiam. Acum insa a venit vremea sa ne si obisnuim cu asta si sa fim spalati pe creier ca, desi scandalos, asa ceva se intampla si ar fi bine sa avem grija ce spunem si ce facem.

Nu sunt in masura sa analizez prea in amanunt fenomenul. Imi este insa evident ca totul pute si multe lucruri sunt cu adevarat mai grave decat “cazul Snowden” si toate “dezvaluirile” astea. Dincolo de dezinformarea si autodezinformarea in cauza, ar fi insa unele lucruri are sunt cu adevarat importante:

1) Un ziarist incomod a murit intr-un suspect accident de masina. Este vorba de Michael Hastings, care printre altele, a publicat un interviu cu un general american din Afganistan, care in cele din urma a dus la demiterea acestuia. Iata cum il descriu prietenii de la buzzfed.com, site-ul pentru care lucra si unde publica:

Michael Hastings was really only interested in writing stories someone didn’t want him to write — often his subjects; occasionally his editor. While there is no template for a great reporter, he was one for reasons that were intrinsic to who he was: ambitious, skeptical of power and conventional wisdom, and incredibly brave (sursa)

2) Joerg Haider – un politician incomod – de asemenea a murit (sau a fost omorat) intr-un accident de masina, dupa ce coalitia condusa de el ajunsese la peste 40% popularitate si chiar intrase in guvern. Iata doar o chestie interesanta despre ce … “pacate” posibile facuse Haider:

In a 27 September 2008 talkshow on ORF television, Haider described the boards of directors of numerous world banks as “mafia”. Haider also advocated the creation of heavier punishments for banking managers and proposed the creation of a special Legal Court against financial crimes, in one of his last interviews to the Austrian Kleine Zeitung daily (Sursa: Wikipedia)

Evident, precum in filmul Teoria Conspiratiei, pacatul care atrage glontul e greu de ghicit chiar si pentru subiectul in sine. Viata oricum bate filmul …

Iata deci la ce operatiuni complicate si intortocheate suntem supusi. Deja cred ca mare lucru va fi daca incet-incet negam cam tot ce ni se ofera pe tava, mai direct sau mai subtil, si nu ma refer doar la “dezvaluiri” si gogosi mainstream, dar chiar si la orice fel de “leak”-uri si chestii “alternative”. Important ar fi sa incepem sa gandim cu propriul cap si sa tragem singuri concluziile, mai ales privind la ce ni se intampla concret noua. Iar eu unul deja am inceput sa ma satur de zgomotele si ecourile pe care le scoate telefonul meu, incat iau in considerare sa renunt la el complet, nu pentru ca mi-ar fi teama sa fiu urmarit – de asta oricum sunt sigur – ci mai ales pentru ca este un factor de stres, prin faptul ca oricine oricand poate sa te deranjeze si sa iti manance timpul si nervii aiurea. Si in plus mai te asculta si securistii si trebuie sa fii atent ce spui si ce nu spui …

Si inca ceva legat de spionarea online. Snowden a bagat vrajala ca NSA foloseste anumite companii ca sa ne spioneze. Parerea mea de informatician este ca NSA nu are nevoie de datele sau informatiile anumitor companii, de vreme de tehnologic ei au acces la toata infrastructura. Comunicatiile electronice au loc prin cabluri prin protocoale alcatuite precum foile de ceapa: unul peste altul. Deci daca ai acces la cablu, e doar o problema tehnica banala (pentru orice serviciu de informatii) sa decodeze si sa arhiveze tot ce trece prin acel cablu. Iar cablurile (ca si toate echipamentele) oricum sunt facute din fabrica [1] sa cloneze transmisiunile (daca nu chiar mai mult) si stim asta din amuzantele hack-uri ale companiilor telefonice din SUA in perioada de aur in care analogul domina si adolescentii hackeri foloseau reteaua analogica ca sa faca comunicari internationale, sau sa sune la Biroul Oval. Samburele de adevar din scandalul Snowden ar fi ca poate NSA-ul foloseste know-how-ul unor companii ca Facebook sau Google care pot fi mai buni la analizarea datelor.

BONUS: Nu sunt hacker si nici obsedat de hacking, doar stiu sa folosesc unele unelte bine si in general folosind Google, gasesc usor cam orice caut. Ca un mic “show-case” al ce se poate face folosind tehnologia, dupa 3-4 minute de investigatii iata ce am aflat: un angajat al MAI (al Romaniei) a vizitat in data de 2 aprilie 2013 un articol de pe site-ul Mitropoliei Basarabiei care relata intalnirea intre Mitropolitul Petru si ministrul Cristian David. Tot un angajat al MAI (poate chiar acelasi – nu am investigat si asta), acum 2 zile, la ora 11:50, in loc sa munceasca, studia bloguri de bricolaj: http://supermeseriasu.blogspot.ro/2012/12/tutorial-flex-ii.html. Evident, aceste informatii le-am obtinut cu ajutorul Google, nu am facut nimic ilegal si intrusiv, doar am folosit informatii oferite de Google. Va dati seama ce poate face NSA (sau altii) daca sunt interesati …

NOTE:

[1] Dupa cum stiti, s-a mai vorbit de Stuxnet. Eu cred ca vrajeala ca a fost raspandit prin Windows e doar praf in ochii. Foarte probabil, hardware-ul vine cu niscavai software embedded si hardcoded care poate fi “activat” prin cine stie ce tehnici. Asta nu anuleaza faptul ca oricum Windows este un Weapon of Mass Computers Exposure (and Remote Control).

 

Ce politician urmează să divorțeze?

A fost acum cativa ani printul Charles, dar el e rege nu politician, si nefiind ales si-a permis sa isi bage piciorul cel putin in traditie si datorie. A urmat apoi peste ani si la un cu totul alt nivel Prigoana. Dar la el divortul si impacatul au fost reteta de succes in showbiz-ul mioritic de gen melteanic (sau melteanist). Iar mai recent, Putin si-a lasat nevasta pentru o gimnasta (sau mai multe oare?). Ieri, a venit randul lui Udrea care dupa ce s-a suit ca o trambulina pe cocosul cu punguta cu multi bani, acum i-a dat papucii in perspectiva noilor “optiuni de viitor” ca si cum vreodata vreun tatae care s-a insurat cu vreu fata cu aspiratii mai putin spirituale a avut parte de alte optiuni decat de cel mult un flit fara scuipat si un partaj fara scandal mediatic.

Sunt oare doar eu paranoic sau mi se pare ca clasa politica de pe toate meleagurile se perverteste din ce in ce mai mult. Reperele se dilueaza ca un abur, lucruri pana nu de mult normale, simple, frumoase si valabile pentru intreaga societate devin atat de rare incat sunt incet-incet trecute in ilegalitate, dupa o mica perioada de ignorare, oprobiu public si clasificare in zona “incorectitudine politica”. Si ma refer aici nu doar la chestiuni legate de familie vs poponari,  nastere de copii vs avort, educatie vs plagiatura, valoare vs avere, dar chiar chestiuni mult mai putin “dure” cum ar fi lenevitul la o cafea pe balcon impreuna cu un prieten, o partida de septica pe banca din fata blocului, un picnic intr-o dupa-amiaza oarecare etc. Toate obiceiurile bune, mai mari sau mai mici, dispar in tumultul vremurilor noi, al unei brave new world pe cat de intunecate pe atat de difuza si agasanta.

Sa fie oare vremurile pe care le traim noi punctul de trecere a marii granite dintre bine si rau cand cei care fac raul nu vor mai fi doar o minoritate tolerata si acceptata ci o majoritate violenta care ii vor sfarteca cu cruzime pe cei care le stau in cale si nu ii urmeaza in marsul lor nebunesc catre autoanihilare? Sa fie oare recenta alienare a policienilor nostri cu privire la normalitatea familiei inca un semn al acestei “treceri” care satanism pe fata si in clasa politica romaneasca? Sa fie oare viitoarea constitutie scanteia focului ce va distruge iremediabil poporul roman si ne va transpune pentru vecie intr-o puscarie “semideschisa” ce ofera doar forta de munca ieftina si usor de mutat acolo unde e nevoie pentru stapanii comozi din vest care nici macar nu mai sunt in stare sa isi stearga singuri la fund copiii, ci ii poarta in pampersi pana la 5 ani?

Carierismul – religia omului modern

Motto: ” Când te împotriveşti culturii banilor nu te împotriveşti doar unor monede sau bancnote, ci unei întregi perspective asupra lumii” (Mark Boyle)

cariera

Vrem nu vrem, intelegem sau nu intelegem, cariera se aseamana din ce in ce mai mult unei religii pentru omul modern in general si pentru romanul din clasa de mijloc, in special. Spun asta mai ales bazandu-ma pe cateva observatii clare si cazuri concrete pe care nu le voi detalia, deoarece sunt sigur ca fiecare cunoaste asemenea exemplare de oameni obsedati de cariera si care se raporteaza la cariera precum credinciosii lui Dumnezeu.

In principal, “adepti” ai acestei religii sunt angajatii multinationalelor care au cam fost formatati pas cu pas si trecuti prin forma de cozonac a brave new world-ului. Mai recent, inca din facultate ei dobandesc un limbaj si o stare mentala deja “formatata” pe noua religie. Disensiunile unui “outcast” cu acestia, apar deja din limbaj. In discutia cu asemenea oameni, daca nu folosesti acelasi limbaj, daca nu ai aceiasi termeni si in vocabularul tau procentul de cuvinte in limba engleza nu este indeajuns de ridicat, pentru ei esti un outsider si te privesc cu scepticism. Daca incepi deja sa dai semne ca scopul tau in viata nu este un job cat mai bine platit intr-o pozitie cat mai sus, deja esti catalogat “necredincios”. Daca te ia gura pe dinainte si declari ca banii nu sunt chiar atat de importanti pentru tine si tu nu ai un target personal in munca ta, adica nu ai un “career path” deja striga: “blasfemie!”.  Mintea lor efectiv nu poate accepta daca tu te arati multumit cu situatia ta, cu starea in care esti, cu compania la care esti, cu munca pe care o faci si cu salariul pe care il castigi. Pentru o astfel de stare de bine, ei folosesc cuvantul “plafonare”. Nici nu te ia prea in serios, cred ca le ascunzi ceva.

In religia carierismului este obligatoriu ca mereu sa tintesti cat mai sus, sa urmaresti provocari cat mai mari, cat mai noi, cat mai “tentante”, evident intr-o pozitie compensata cat mai bine si care sa ofere “motivatii” cat mai variate, care includ insa nu doar partea financiara ci si provocarile, mediul, organizatia, cultura etc. Caci chiar daca faci bani destui dar compania ta nu este indeajuns de cosmopolita sau nu are cel putin planuri de extindere internationala, cu siguranta carieristii ridica din spranceana.

Carieristii de azi, precum crestinii de alta data au si ei Biblie, porunci, sfinti, preoti etc. De exemplu, in functie de specificul unui “job”anume putem gasii carti precum: “Biblia negociatorului”, “Biblia vanzarilor”, “Cele 10 porunci ale managementului” etc. Sfintii carieristilor sunt marile personalitati care “au inspirat milioane de oameni”, precum Steve Jobs, Bill Gates sau alti mari CEO-uri de mari companii care au navigat cu succes pe apele tulburi ale afacerilor mondiale. Preotii carieristilor sunt trainerii de la seminariitrainiguri si conferinte la care orice carierist trebuie sa participe periodic, precum crestinii merg in pelerinaje la manastiri ca sa se regaseasca si sa-si limpezeasca mintile. Tot asa si carieristii merg la traininguri ca sa devina si mai performanti si mai eficienti si sa dobandeasca noi si noi aptitudini, atitudini, capacitati si tehnici moderne de a face munca cat mai extraordinara.

Praznicele in religia carierismului sunt “deadline”-urile si “event”-urile. Pregatiri intense si nopti de nesomn in care carieristii “postesc aspru” mancand cand apuca si dormind pe unde si cat apuca in pregatirea dinaintea sarbatorii. Dupa ce deadline-ul sau eventul s-a terminat, carieristii au parte de un mic respiro, fac bilantul, trag concluzii, au si ei parte de o mica perioada de liniste care insa nu dureaza prea mult pentru ca praznicele la carieristi sunt mai dese ca in crestinism. Mereu se gaseste un nou deadline si daca nu i-l da seful, cu siguranta carieristul si-l va da singur pentru ca eficienta si organizarea individuala tin locul constiintei si moralei crestine.

Ce sa mai zic, s-ar mai gasi multe paralele de facut: in loc de curce, card; in loc de familie, departament; in loc de jertfa, competitie; in loc de viata de apoi, pensie etc.

Am ramas socat mai ieri in curtea blocului cand am auzit o disputa intre doi copii, un baiat si o fata. Nu am prins prea mult din cearta lor, dar am prins subiectul: cariera. Discutau pe marginea carierei, pe semne ca fiecare isi alesese o cariera si justifica de ce si-a ales-o. Au intrat apoi in disputa, nici unul nefiind de acord si neagreând cariera celuilalt. Ea – o pustoaica de 7-8 ani si el, un flacau de 6-7 ani. “Nu imi pasa de cariera ta, fac ceva cu ea”. “Nici mie de cariera ta, nu ma intereseaza ce ai de gand”. “Eu plec si te las cu cariera ta”. Parea oarecum un joc de-a tata si de-a mama sau poate finalul unei discutii mai lungi care evident continuse si ceva argumente: de ce unul isi alege sau nu vreo cariera. Nu stiu clar daca semintele obsesivei cariere fusesera sadite in mintile lor in familie sau de Disney. De oriunde ar fi venit insa, pare tragic. Copii care deja au mintile virusate, nefiind inca la scoala si manipuland deja niste termeni fara sa aiba macar un caracter si o personalitate conturata. Ce sansa o sa mai aiba ei sa isi dezvolte deja o personalitate, sa aiba o viata a lor, consecinta a propriei alegeri, daca deja religia carierei i-a captat cel putin in limbaj si in metafore.

 

Nea Gogu și îngerii

batranelNea Gogu era un batranel cu care m-am imprietenit la biserica cam acum vreo 10 ani. Desi locuiam aproape de biserica, pentru ca ma trezeam si pe atunci foarte greu dimineata, veneam deseori la biserica duminica cu masina si cum ne-a Gogu era slab ca o umbra care parea ancorata in bastonul nelipsit, m-am oferit sa il duc acasa si asa ne-am imprietenit.

Nea Gogu avea o personalitate foarte puternica, o combinatie de gandire oarecum haotica, fermitate in actiune, blandete calda in momentele bune si mai presus de toate un spirit critic nestavuit la toate lucrurile rele pe care le vedea si la toate cele bune pe care nu le vedea facute cum trebuie. Vorbea tot timpul, acapara dialogul, avea solutii la toate problemele si mai presus de toate avea planuri. Era extrem de respectuos si smerit sincer. Mereu avea planuri de cum s-ar putea face anumite lucruri mai bine. Imi aduc aminte unul dintre acestea: ne-a Gogu vroia ca biserica unde mergeam sa ii puna lui la dispozitie un fel de garaj unde cu material de la Mitropolie, cu 2-3 angajati, nea Gogu sa faca cosciuge grauit pentru oamenii saraci care nu au bani sa isi cumpere. Evident planul era aiuristic, nea Gogu fiind un biet batran neputincios, bolnav de inima, operat de mai multe ori, ultima data de ocluzie intestinala si evident incapabil sa se ocupe de asemenea actiuni grandioase chiar daca el urma sa fie doar “seful” in toata treaba. Insa precum Don Quijote nea Gogu calarea pe ideea asta pana spre sfarsitul vietii lui si ajunsese chiar si in audienta la IPS Teofan (pe-atunci Mitropolit al Olteniei) cu propunerea. Nu stiu daca doar cu propunerea asta sau si cu altele il tot cercetase nea Gogu pe mitropolit, cert este ca acesta il cunostea bine si ii cunostea ideile si personalitatea. Mi-am dat seama cand fiind o data la Manastirea Frasinei impreuna cu nea Gogu, pe nepusa masa a venit pe-acolo si IPS Teofan si cand ne-a vazut a zis: “Voi sunteti craioveni! Ce faceti, ma urmariti si pe-aici?” – se uita evident la nea Gogu si zambea binecuvantandu-l in timp ce nea Gogu, confirma mustacind: “da, da, eu va urmaresc peste tot!”.

Nu l-am descotorisit prea mult cu ce fusese la viata lui si oricum multe le-am uitat, fiind multi ani decand nea Gogu ne-a parasit. Stiu insa ca fusese mare meserias, castigase destul de bine la viata lui, avusese oameni in subordine. Locuia intr-un apartament frumos intr-un cartier bun, impreuna cu a doua nevasta (prima decedase cu multi ani in urma). Nu prea se intelegea cu copiii care il cam jegmaneau si abia asteptau ca nea Gogu sa dea ortul popii ca sa ii ia apartamentul, mai ales nora – dupa cum spunea nea Gogu. Pe semne ca a doua sotie constituia o problema, pentru ca acestora le era teama ca nu vor mosteni intreg apartamentul desi nea Gogu mai avea o garsoniera inchiriata – cu probleme mari si acolo – care urma sa i-o lase sotiei. Dar nu doar copiii se purtau urat cu nea Gogu. Cand fusese la spital ultima oara, doctorii l-au flituit si l-au lasat in suferinte cumplite intrebandu-l: “tu ce mai cauti pe-aici?”. Atunci avea doar o ocluzie intestinala, nu imi mai amintesc ce operatii avusese inainte. Insa dupa ce a venit sotia cu banii, doctorii l-au operat totusi si asa a mai trecut  nea Gogu peste inca un hop.

Avea multe boli dar le ducea cu stoicie. Lua un pumn de pastile, insa cand venea la biserica duminica sarea peste ele, ca sa ia anafura desi evident ca putea sa ia anafura inainte sa vina la biserica si sa ia pastilele. Trecuse prin multe suferinte si multe momente in care era sa moara din cauza bolilor. O data l-am prins spunandu-mi cum a vazut o ceata de ingeri si pe Mantuitorul stand pe tron. Nu i-am dat atentie prea mare, m-am gandit ca fie a fost vreo inselare, fie vreo imaginatie, nu puteam concepe pe-atunci ca nea Gogu chiar s-ar fi putut invrednici de asemenea minuni. Chiar incercasem sa ii explic ca exista si aratari ale demonilor, inselari, viziuni false, etc. Evident am esuat, nu imi aduc aminte concret ce raspuns a avut la sugestia mea, dar sa zic eu ca parca m-a ignorat total si a continuat sa imi povesteasca cum a fost. Nu putea insa sa isi tina lacrimile cand vorbea, ca de altfel si cand imi povestea cat de mult l-a ajutat pe el Dumnezeu, cum l-a salvat de la moarte de mai multe ori si multe altele.

Dupa ani si ani cand m-am mai copt si eu putin, mi-am dat seama ca nea Gogu era mai mult decat vrednic de a avea vedenii. Nu stiu de ce, dar de cand cu tata, m-am tot gandit la boala, la viata, la trecerea timpului, la suferinta si la moarte. Mi-am adus aminte de nea Gogu cum plangea cand povestea greutatile prin care a trecut si ce mult l-a ajutat pe el Dumnezeu. Mi-l aduc aminte si cum imi povestea episodul cu doctorul care nu a vrut sa il opereze si cum nea Gogu nu folosea nici un cuvant acuzator asupra acestuia, nu il facea cu ou si cu otet cum ar fi fost indreptatit, nu ii aducea nici o injurie sau jignire. Doar zicea ca l-au tratat ca pe un animal, ca la abator. “Dar eu nu am voie sa judec” concluziona nea Gogu, de fiecare data, asta e culmea “rautatii” pe care o atinsese acest om, nu putea sa iubeasca pe acel doctor, dar realiza ca nu are voie sa il judece sau sa il urasca si mereu isi spunea asta si imi spunea si mie: “nu avem voie sa urâm, nu ne lasa Dumnezeu”.

Am avut o relatie speciala cu acest batran, eram unul dintre putinii lui prieteni si pentru mine a fost o personalitate foarte atragatoare si un om de la care am invatat multe. Dinamismul lui si iuteala cu care se misca ca un viezure neavand stare sa lase lucrurile asa cum sunt, ci incercand mereu sa faca ceva, chiar daca mai tot timpul “avea darul” sa se precipite inutil si fara nici un efect si inevitabil sa deranjeze pe cei care ii stateau in cale, m-au uimit si cu siguranta o caramida din ceea ce sunt acum a fost pusa si de nea Gogu.

Desi nu era prea citit si nici un cunoscator prea profund al dogmelor si invataturilor credintei, nea Gogu a incercat cat l-am cunoscut sa aiba o viata impacata cu Dumnezeu. Pentru ca se astepta sa moara tot timpul, nu lipsea de la biserica niciodata cand era in stare sa vina si se spovedea cat putea de des. De asemenea, desi era foarte guraliv si critic, incerca sa nu jigneasca pe nimeni si se ferea sa se certe cu cineva. Cu copiii si nepotii, desi nu il inghiteau – pentru ca probabil nea Gogu le dadea lectii continuu – căuta sa nu se certe, sa mentina o relatie cat de cat normala, isi dorea macar sa vorbeasca la telefon cu ei. Lucrurile erau destul de dinamice si in relatia cu aceștia: uneori se intelegea bine, aranja unele probleme, alteori imi spunea ca fiul nu ii mai raspunde nici la telefon si nora il trateaza ca pe ultimul om.

Ducea multe greutati pe umeri nea Gogu, nu stiu cum reusise ca și pe la tara la el sa fie martor la nu stiu ce incident care lui i s-a parut foarte grav: un preot nu mai stiu ce fapta facuse si nea Gogu fusese martor din intamplare si evident dupa aceea aghiuta si-a bagat coada destul de mult si l-a impins pe nea Gogu in toate partile. Nea Gogu suferise asadar si din ruperea prieteniei cu acel preot pe care parese îl ajutase cândva, si cu niste marturisiri care fusesera ulterior date pe fata – lucru extrem de grav pentru un preot – si cu niste reclamatii pe la Mitropolie care nu stiu daca au ajutat cu ceva. Cert e ca nea Gogu tot simtea presiunea intamplarii asteia si consecintelor acesteia pana in momentul mortii. Ultima spovedanie a avut-o nea Gogu precum viata: plina de suspans si de actiune. Primul suspans era ca nu mai putea sa mearga la biserica si nu stia pe cine sa trimita sa il ajute, asa ca m-a sunat pe mine sa ii aduc un preot de la o alta biserica pentru ca preotul de la biserica unde veneam impreuna cu nea Gogul nu mai vroia sa tot vina – nea Gogul il chema destul de des, de fiecare data “fiind pe moarte”. Parintele mai intarzia uneori o zi doua si asta nu prea ii convenea lui nea Gogu care “azi” murea. Am reusit asadar sa ii aduc un alt preot care l-a spovedit si dupa spovedanie, ca sa justifice discutiile aprinse avute cu nea Gogu in timpul spovedaniei, ne-a destainuit ca nea Gogu nu era usurat de unele pacate, dar acum “s-au rezolvat”.

Dupa banuiala mea, nea Gogu tot era in ceață cu treaba asta si se simtea vinovat ca a scormonit prin lucruri sau ca a vazut ce nu putea sa duca sau sa inteleaga sau sa rezolve. Sminteli si ispite altfel spus. Nu cred ca erau lucruri prea grave, pentru ca in vizita noastra la Frasinei am avut ocazia amandoi sa ne spovedim si la Cuviosul Paisie – un batran sporit care era canonist si nu prea trecea peste pacate cu usurinta. De altfel, nea Gogu tocmai de asta venise la Frasinei ca sa se spovedeasca si sa puna pe masa “problema” si la un parinte calugar sporit. Dupa spovedanie l-am intrebat: “Cum a fost?”. Mi-a raspuns dezamagit si strâmbând din gura: “ei, cum sa fie, m-a intrebat de pacate copilaresti”. Probabil parintele il luase la descotorisit cu pacatele trupesti, ca astea sunt la moda la toata lumea in ziua de azi de la tineri pana la batrani si nea Gogu era dezamagit ca nu putuse sa “expuna” cazul cum trebuie, pe indelete, sa detalieze asa cum vroia el si sa afle un raspuns sau un indemn. Foarte probabil parintele Paisie nu gasise vreo vina lui nea Gogu si il indemnase sa stea cuminte in banca lui sa isi vada de pacate. Ori tocmai asta era foarte greu pentru nea Gogu: sa stea locului.

Asa om era nea Gogu ca pana si la o bere daca discutai cu el si intrai in dezbateri ideatice, nu aveai nici o sansa sa il birui, parea un oltean irecuperabil.

1,2,3 Mai – sarbatoarea nemuncii

Nu am inteles niciodata sarbatoarea asta comunista. Pun pariu ca nici unul dintre cei care au sarbatorit-o nu are habar despre ce e vorba, dar daca se da liber, de ce sa nu beneficiem, mai ales bugetarii care “recupereaza” mai tarziu (sau mai inainte in rare cazuri) zilele care leaga 1 mai de weekend, fie de cel dinainte, fie de cel de dupa. Iar recuperarile se fac cum stim noi.

Anul asta am avut insa surprize placute: am vazut multi oameni care au muncit de 1 Mai: curierul care mi-a adus un colet si muncitorii care ne paveaza parcarea de langa bloc care desi in numar redus au mai facut si astazi un pic de treaba, dupa ce si-asa muncesc din greu pana la 8 seara in fiecare zi. Incet-incet, Romania se apropie si mai mult de capitalism, fortata mai ales de criza si de restabilirea echilibrului. Inca mai e drum lung, inca mai sunt vreo 4 milioane de bugetari cand probabil avem nevoie de mai putin de 400.000. Inca guvernul se mai poate indatora si o face intr-un ritm accelerat. Din fericire insa, distractia se va termina in curand si vrem nu vrem, toporul austeritatii va taia capul balaurilor bugetofagi de toate speciile de la regii autonome de stat si companii de stat falimentare la privati care traiesc doar din obtinerea de contracte de la stat.

1 MAI, ZIUA MUNCII, transformată în ziua distracţiei naţionale. Marele exod al românilor spre litoral a început încă de luni, iar vârful valului urmează să se înregistreze miercuri, 1 mai, când începe oficial vacanţa cuplată 1 mai-Paşte. (Sursa: GANDUL)

Daca citim presa si luam pe bune stirile prezentate, romanii sunt putini schizofrenici. Pe de o parte suferim de criza, pe de alta parte nu ratam nici o zi libera ci o transformam intr-o saptamana de petrecere. Insa presa nu e departe de adevar. Am fost pe 30 Aprilie in hipermarket si m-am ciocnit de grupuri, grupulete de oameni care faceau cumparaturile la gramada, semn ca o puneau de o petrecere. Dar nu doar grupurile ci si oamenii, fiecare avea caruciorul plin de bere si mici – indicatorul veseliei la romani. Pana si stirea cea mai citita pe toate ziarele de azi a fost cea cu mici care e posibil sa dispara – problema nationala, va dati seama.

Un alt semn de schizofrenie mi se pare aglomeratia de la targurile de Pasti cu mancaruri si delicatese nationale si de asemenea de ofertele de minivacante de pasti in care cele cu menu de Pasti in fiecare zi (inclusiv inainte de Pasti) costa mai mult. Nu stiu ce succes au avut aceste oferte, e posibil sa fii fost doar schizofrenia agentilor de turism, dar am vazut cu ochii mei o taranca participanta la un targ cum prezenta rand pe rand mancarurile pregatite: sarmale de post, zacusca de post, si aici avem tochitura ardeleneasca traditionala. Mai putin traditionala este insa perioada in care taranii ne ofera aceste bunatati si de asemenea organizarea acestori targuri. Probabil, ca sa ia fata altora, sau pentru ca au vazut din statistici ca vanzarile mari se fac inainte de Inviere, toti se gramadesc in aceasta perioada sa vanda tot ce pot, fie ca se cade sau nu se cade, fie ca este in spiritul traditiei fie ca nu.

Mai conteaza ceva insa, mai conteaza daca un lucru are vreun sens sau are vreun rost, are vreo semnificatie, simbolizeaza ceva? NU! Daca e pentru burtican si pentru gatlej, toate merg, indiferent de motiv, pretext, context etc. Asa si cu sarbatoarea de 1-3 mai, mai conteaza ca doar 1 Mai este oficial liber, la bugetari se recupereaza orice, pune-le o zi libera in mijlocul saptamanii si vor gasi ei cu siguranta un weekend de care sa o lege si sambetele corespunzatoare in care “sa recupereze” …

1 2 3 4 5 6 7