Înlocuitori ne-identici și ne-naturali

Via Facebook:

– în loc de Înviere – iepuraș
– în loc de slujire – serviciu religios – job
– în loc de părinte – popă
– în loc de familie creștină – cuplu
– în loc de mamă – bonă
– în loc de prunci – planing familial
– în loc post – dietă
– în loc de carne – soia
– în loc de metanii – fitnes
– în loc de Nașterea Domnului – Moș Crăciun
– în loc de Christmass – Xmas
– în loc de gust, culoare si parfum – arome identic naturale, E-uri şi aditivi
– în loc de ţesături – poliesteri
– în loc de prieteni adevăraţi – amici virtuali
– în loc de cultură generală – google
– în loc de carte – film artistic
– în loc de rugăciune în biserică – Trinitas
– în loc de emoţie firească – extraveral
– în loc de curaj și mărturisire– comentarii răutăcioase din spatele unui nick-name
– în loc de modele creştinești – vedete lumești
– în loc de frumuseţe – bisturiu, implanturi, injecţii cu botox sau steroizi
– în loc de spovedanie si duhovnic – psihoterapie și psihoterapeut

Credits: Pr. Ciprian

Mi-au mai venit si mie in minte cateva:

– in loc de viață: beție
– in loc de soare: leduri si neoane
– in loc de iubire: nimic, ce e aia?

Ce mai adaugam?

Cum sărbătoresc britanicii moartea reginei austerității

Si-a luat singura asupra ei renumele de “doamna de fier”. Adica doamna fara inima, regina neincoronata a taierilor, a privatizarilor totale, a inchiderii unei industrii intregi, a conamnarii la moarte prin foame si frig pentru clasele de jos si a crearii unui mediu cat mai favorabil pentru super-bogati. Atat de mult a ajutat Margareta la formarea unui regim favorabil super-bogatilor incat criza imobiliara nu a atins Londra din cauza influxului de bancheri si traderi atrasi de acest vest salbatic al finantelor moderne unde bankingul nu are nevoie de nici o rezerva si unde bancile care spala banii traficantilor de droguri din america de sud nu sunt judecate deoarece legea este doar pentru mojici [1].

Iata cum sarbatoreste poporul britanic moartea “vrajitoarei”. Aviz tuturor politicienilor romani care taie de la altii dar nu de la ai lor.

S-o fi suparat domnul Moise Guran ca l-am criticat pentru superficialitatea cu care a prezentat cifrele despre impactul asupra PIB-ului Marii Britanii a politicii ultra liberale a Margaretei. Nu am avut rabdare sa caut informatii si sa investighez problema, doar ca putzea de la o posta ca nu taierile fara minte ale unei bolanve mintale si insetate de sange au dus la cresterea cunoscuta de Marea Britanie dupa anii 90, de vreme ce si alte tari din Europa de Vest care nu au aplicat aceleasi privatizari si taieri au crescut, dintre care unele chiar mai mult. Ei bine, Max Keiser a facut un show special dedicat acestei probleme. Episodul se numeste chiar “Myths of Margaret Thatcher”:

In final ne mai ramane doar sa comparam manifestarile publice din Marea Britanie cu cele din Venezuela unde presedintele Hugo Chavez a decedat recent.

Iata, politicienii romani pot sa ia aminte si sa isi aleaga singuri de pe acum de ce fel de inmormantare doresc sa aiba parte. Nu ca Chavez are fi vreun erou, dar este un bun exemplu de comparat cu Margareta.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

Note:

[1] Report: HSBC allowed money laundering that likely funded terror, drugs

Demonul eficienței

Il gasim pretutindeni: de la politicienii care taie alocatiile la mamicile cu peste patru copii – desi natalitatea negativa este unul dintre cancerele societatii romanesti contemporane – pana la taranul care munceste duminica in loc sa mearga la biserica. Il gasim in toate timpurile: de la Iuda care o critica pe femeia care a turnat mirul peste Iisus in loc sa il vanda si sa dea banii saracilor pana la austeritatea contemporana care taie din programele medicale pentru saraci, dar nu din ajutoarele oferite bancilor.

S-a tot scris si rescris despre noua campanie impotriva Bisericii dusa printr-o mana de asociatii sponsorizate de Soros si administrate de 2-3 oameni. Ca o mica paranteza, nici un reporter nu s-a sinchisit sa dea numele asociatiilor care cer taierea salariilor preotilor si nici nu s-a sinchisit sa verifice cine sunt acele asociatii, ce presedinti au sau macar ce sedii au. Nu mica le-ar fi fost mirarea cand ar fi vazut ca multe au sediul in aceeasi locatie si toate au maxim 2-3 membri, dintre care nu putini sunt cei care administreaza mai multe asociatii de o data, pentru a forma o “societate civila” cat mai credibila.

Evident ca in spatele apelului la eficienta facut de aceste asociatii nu sta grija lor pentru poporul roman, pentru corectitudine, echilibru, economisire, dreptate si milostenie fata de cei aflati in nevoie, caci altfel daca le-ar fi pasat, ar fi facut apel impotriva coruptiei sau impotriva mariri numarului parlamentarilor sau impotriva cheltuielilor aberante ale companiilor de stat care sunt mentinute pe linia de plutire cu sume imense, mult mai mari decat cele alocate Bisericii. Numai cu o mica parte din bugetul anual al acestora s-ar plati salarii bune la acei oameni daca ar sta acasa; evident, daca s-ar taia activitatea, nu s-ar mai trage tunuri si politicienii ar fi nevoiti sa traiasca din salariu – cea mai infioratoare situatie pentru orice politician actual. In spatele apelului lor, sta de fapt ura satanica impotriva crestinilor majoritari. Acesti “umanisti” nu suporta crucea, ard cand vad oamenii gramadindu-se la slujbe si praznice iar sa mai vada si biserici nenumarate construindu-se, deja nu mai au liniste noaptea, adunandu-se si mobilizandu-se cu toata energia impotriva oricarei manifestari crestine firesti in societatea noastra.

Evident, nu e prima si ultima data cand dracusorii intrupati lupta si pierd. Vor pierde si de data aceasta. Vor mai incerca insa si pe viitor, asta le e meseria. Ingrijoratoare nu mi se pare actiunea si activitatea lor – fara draci nu ne-am putea mantui. Ingrijiratoare mi se pare insa “virusarea” cu acest demon al eficientei sub umbrela caruia oricand se va naste un nou Hitler. Sa nu uitam ca declarativ (si poate si nu doar declarativ) nazistii au justificat exterminarea evreilor nu pentru ca ar fi avut ceva impotriva neamului evreiesc (caci au exterminat si tigani si polonezi, si handicapati si chiar nemti pur-sange care se opuneau regimului) ci pentru ca neamtul fascist era superior (altfel spus mai eficient pentru societate) decat evreul. Evreii au fost omorati nu pentru ca hitleristii ar fi avut ceva anume doar cu ei, ci pentru ca in viziunea lor, era ineficienta mentinerea in viata a evreilor.

According to Hitler’s philosophy the Germanic peoples, called “Aryans,” were superior to all other races and had the right to rule over them. Hitler and the other Nazis claimed that other races, such as the Slavs and the Poles, were inferior species fit only to serve Aryan man. (sursa)

By thus dealing brutally with the individual and recalling him the very moment he shows that he is not fitted for the trials of life, Nature preserves the strength of the race and the species and raises it to the highest degree of efficiency. (Hitler – Mein Kempf)

Altfel spus, Hitler & co. nu a fost decat un “vizionar” care a gandit “out of the box” si a urmarit sa realizeze eficienta sociala la cel mai inalt grad. Sau cel putin asa il vedeau contemporanii lui si nu doar conationalii.

Am spus-o si o voi spune: criza asta este prea probabil ca sa se termine cu un razboi. Evenimentele care se petrec nu ne aduc decat argumente ca mai degraba acesta va veni mai devreme si mai nasol decat ne-am fi asteptat acum 5 ani cand a inceput totul. Eficienta a ajuns pana acolo incat in SUA cei care nu vor avea asigurari private vor fi lasati sa moara si de gripa, iar in Grecia, africanii si asiaticii ajunsi cu chinuri mari in marea Europa, sunt lasati sa se descurce singuri, societatea nu le ofera nimic, sunt paria.

“Eficienta” poarta multe nume in ziua de azi: restructurare, reglarea balantei de plati, mentinerea sub control a deficitului bugetar, ba mai nou la recenta alcatuire a bugetului UE s-a vorbit nici mai putin nici mai mult de crearea unui buget … echilibrat si orientat inspre crestere, desi practic fiind unul auster, este mai degraba orientat inspre eficienta si taieri de cheltuieli. Dar nu doar sub false intentii si nume se ascunde stindardul eficientei sociale. Din ce in ce mai mult, sub apelul la eficienta, se cere sange. As aminti aici discursul ministrului de finante japonez care spunea ca batranii mai bine ar fi lasati sa moara, dar nu deloc fara importanta este si cererea unui june liberal de pe la noi de sterilizare a tigancilor.

In continuare, as dori doar sa reamintesc cateva pasaje din faimoasa profetie a lui Paul de Alep din care putem vedea clar stadiul in care ne aflam in marsul apocaliptic:

Legile creştineşti ale ţării vor fi lepădate, iar hrisoavele voievodale vor fi luate în râs, iar conducătorii netrebnici vor face legământ cu fiara apocaliptică.

De-a lungul secolelor, domnitorii si boierii drepmaritori au donat Bisericii nenumarate averi: manstiri, biserici, cladiri, pamant, paduri, munti, etc. Cuza a venit si le-a luat cu japca pe toate, promitand ca statul va avea de atunci grija de salariile clerului. Vedeti aici cum raul inainteaza pas cu pas, niciodata frontal, deoarece pus in fata cu dracul, omul ar reactiona. Insa raul are totdeauna o inchipuire bine placuta si o promisiune de mai bine. Cuza a promis ca statul va administra mai eficient averile Bisericii si astfel poporul va avea de castigat, Biserica va putea sa se ocupe de ale ei si fetele sfinte sa nu aiba grija negustoriei sau a administrarii eficiente a oricarei posesiuni. Dupa Cuza, au venit comunistii care au ras tot ce au putut, dar nu au putut rade tot, caci s-au gandit si ei ca o biserica pe ici pe colo mai trebuie lasata. Acum, care parte nu este adevarata din paragraful de mai sus din profetia lui Alep?

Vor pune Domnii pământului biruri şi legi cum n-au mai fost de la întemeierea Moldovei.Vor pune biruri şi pe aerul lăsat de Dumnezeu.

Inca nu s-a ajuns la birul pe aer. Insa avem bir pe pamant (impozit), bir pe apa (platim si apa de ploaie si putul sau fantana din propria curte) si avand in vedere propaganda cu incalzirea globala se discuta deja de taxarea oricaror “producatori” de CO2, care sunt inclusiv oamenii si animalele. Daca ar fi sa discutam stricto-senso, deja platim bir pe aer, prin taxa verde de pe factura la energie electrica. Aceasta este o taxa aditionala consumului de electricitate pe care il facem (desi o platim o data cu acesta) si care are rolul de a finanta investitiile in producerea de energie “verde”. Ce altceva decat o taxa pe aer sa fie si aceasta?

Şi în cele din urmă, ultima rânduială a pământului: se vor dezgropa oasele strămoşilor şi părinţilor noştri, vor fi dărâmate bisericile, vor fi lepădate rânduielile creştineşti şi vor ieşi un soi de oameni, care tot în numele lui Dumnezeu vor face biserici fără cruce, vor nesocoti Sfânta Jertfă şi în cele din urmă o vor amesteca în slujire cu păgânii.

Biserici fara cruce – de ce? Pentru ca jertfa va fi considerata anacronica si eficienta va fi noul idol. De ce sa avem mai multe religii, ce sens are? De ce sa nu slujim impreuna toti crestinii (mai intai) si toate religiile (mai apoi)? De ce sa ne mai afirmam identitatea fie cea religioasa, fie cea nationala, fie cea sociala, fie cea de sex? Nu este eficient. Cheltuim aiurea energie pentru biserici si preoti, pentru mentinerea unei armate proprii, pentru tiparirea de manuale de istorie proprie, etc

Totdeauna, cand va fi vorba de argumentarea impunerii unei noi politici anti-crestine si anti-nationale, se vor aduce argumente bazate pe eficienta. De ce sa platim salariile la preoti, cand putem sa platim la doctori? De ce sa mai existe manastiri si calugari, daca acestia ar putea sa munceasca si sa contribuie la PIB? De ce sa avem invatamant religios in scoala si sa cheltuim astfel cu profesorii de religie, cand parinti pot sa-si educe copii si acasa. De ce sa avem copii orfani cand familiile de homosexuali ar putea sa ii infieze? De ce sa avem fete orfane, cand pedofili cu dare de mana pot sa le ofere un trai mai bun? De ce sa cheltuim bani cu batranii, cand putem sa ii lasam sa moara? (vezi ce zicea ministrul de finante al Japoniei). De ce sa mai ingropam mortii si sa poluam pamantul cand ii putem arde? Nu este eficient!

In spatele oricarei astfel de intrebari se afla evident alte scopuri. Niciodata insa nu se face apel la eficienta in situatii si in contexte cu mult mai importante si chiar vitale pentru intreaga societate. De exemplu: de ce sa vindem aurul tarii daca stim ca si-asa stam prost cu coruptia? De ce sa vindem companiile profitabile ale statului, daca oricum avem nevoie de bani si oricum avand in vedere criza, nu prea vom gasi cumparatori care sa ofere un pret corect? De ce sa mai sustinem de la bugetul statului companii in care se toarna miliarde de lei aiurea, daca oricum sunt pe minus si nu au nici o sansa de redresare, stiut fiind ca doar cu o mica fractiune din banii cheltuiti acum, s-ar putea plati salariile la angajatii actuali numai pentru a sta acasa? De ce sa avem bugetari atat de multi, parlament atat de mare, guvern cu atat de multe ministere daca si-asa nu sunt buni de nimic si daca s-a dovedit de nenumarate ori in tarile care au avut crestere, ca un guvern mic, un parlament moderat si un stat minimal sunt mult mai eficiente in stimularea unei economii viabile si competitive? De ce inca mai exista “pensiile nesimtite”? De ce statul poate delega reprezentanti in comisiile de AGA-uri la anumite companii la care este actionar si care castiga sume imense doar pentru ca semneaza condica? D etc, etc

Eficienta finala va veni insa de la antihrist, care va propune oamenilor cea mai eficienta cale de a iesi din criza. Dar despre asta, alta data.

Ipocrizia gentlemanului idiot

Niciodata nu am avut o impresie prea buna despre britanici. O natie de cocosi care beneficiind de pozitia geografica ideala este normal ca au putut domina lumea oarecand si e normal ca de atunci s-au tot cam obisnuit cu traiul bun si cu statutul de stapanii lumii. De altfel, exista un analist geopolitic american – Webster Tarpley – care ii considera inca pe englezi adevaratii beneficiari ai dominatiei anglo-americanie, prin puterea financiara a cloacei de viespii numita Londra unde bancherii pun la cale ce popoare sa mai fie bombardate sau care sa mai moara de foame din cauza cresterii pretului la grau – consecinta directa a inflatiei de bani falsi, la dobanzi apropiate de zero de care beneficiaza mai ales palierele superioare ale piramidei financiare. Este adevarat ca in ultimul timp, bancherii au cam luat pauza si s-au refugiat pe insule de lux. Am aflat asta cu stupoare dintr-un documentar realizat de BBC (Super Rich The Greed Game).

Este adevarat ca nu toti britanicii sunt bancheri si ca raportul de 99% saraci si 1% bogati se pastreaza si la ei, desi la pretul imobiliarelor din Londra putem trage concluzia ca 1% nu sunt doar 1%. Poate sunt 1% daca comparam in scala miliardelor, dar milionari sunt sute de mii (conform aceluiasi documentar mentionat mai sus).

Prince_Charles

Asadar, fac public prin acest blog chemarea catre Printul Charles sa respinga vehement tentativele de a-i intimida pe romanii care vor sa castige un ban cinstit si sa beneficieze de dreptul lor de cetateni ai Uniunii Europene – din care si Marea Britanie este inca parte – de a munci si de a trai oriunde. Ne-ati indoctrinat pana ne-a venit greata cu atata europenism si acum cand veni vorba sa castigam si noi o bucata de paine voi faceti pe marii civilizati si superiori si va speriati numai la gandul ca va veni romanul sa ia locul de munca al englezului. Aveti dreptate sa va fie frica lenesilor si sclifositilor. Dar tu draga Charles, ca un viitor rege ce te doresti care are bun simt si mimezi un oarecare respect fata de Romania, cum de stai si taci? Unde este dragostea ta fata de Romania si fata de poporul roman care cu multa ipocrizie ti-ai aratat-o? Cum vei mai avea curajul sa te-arati pe-aici daca nu faci nimic acum? Sau poate iti plac doar padurile noastre si frumusetea naturii si te-ai bucura poate chiar sa disparem cu totul de pe-aici si sa-ti faci tu castele si parcuri naturale in care sa vanezi in libertate si sa vezi doar tarani imbracati in haine nationale care te servesc si ti se inchina precum unui mare print ce te crezi. Noi iti spunem si tie ca si lui Baiazid: “tot ce misca-n tara asta mi-e prieten numai mie”, asa ca fa-te prieten cu noi daca vrei sa mai vii pe la noi.

Nu inteleg de ce va e frica de romani, dragi englezi? Ca o sa va fure portofelele cu maruntisuri si carduri care si-asa fara pin nu pot fi folosite? Dar de ce va speriati, mariti lorzi ca bancherii vostri oricum fura infinit mai mult ca orice tigan. Sa nu uitam ca bancherii vostri au provocat si mentin criza actuala. Sa va reamintesc doua cuvinte cheie decat? OK: “Libor Scandal”, desi mult mai multe alte marsavii se intampla pe la bancile voastre, dar nu conteaza acum. Asadar, daca nu va convine ca suntem co-europeni, va invitam sa iesiti din UE. Vom vedea atunci ce veti manca lenesilor si hotilor care altceva nu ati stiut in toata istoria voastra decat sa traiti din munca sclavilor iar acum pentru ca aveti destui sclavi (si-asa Londra e multi-colora) va e frica de arma noastra secreta impotriva ipocriziei si comoditatii voastre bolnave: tiganii!

E si normal sa va fie frica pentru ca negrii nostri sunt mai destepti ca ai vostri si veti cunoaste si voi ce inseamna viata traita in compromis, veti intelege in sfarsit ce inseamna drepturile omului in practica, la voi acasa si multi-culturalismul pe care il predicati pana acolo incat ati pus poponari pana si la altar. Ce popor idiot si denaturat! Sa ajungeti pana acolo. Vai de voi!

Dar nu va speriati, tiganii nostri sunt cumsecade si per total vor aduce o nota de culoare optimista vietii voastre cenusii si pline de tristete. In atmosfera groteasca a oraselor voastre pline de fum si nori, acordeoanele tiganilor si fustele colorate ale tigancilor ii vor veseli pe turisti si le vor crea amintiri placute, sentimente pozitive pe care cladirile voastre pompoase si fetele de ceara ale maritilor vostri regali si aristocrati nu le pot transmite pentru ca nu le au.

Crăciun de Mall (2)

[ In continuare la un articol precedent ]

Am văzut ieri o emisiune cu Neagu Djuvara și am primit – dacă mai era nevoie – o confirmare a senzației mele că sărbătorirea Crăciunului s-a cam transfigurat pas cu pas în ultimii ani și deloc înspre bine. Nu sunt eu în măsura să explic care ar fi sensul Crăciunului și cum ar trebui sărbătorit și nu este mai puțin adevărat că societatea se schimbă continuu, lumea se schimbă, noi ne schimbăm și procesul schimbări nu poate fi oprit. Cu toate acestea, nu ar strica deloc puțină luare-aminte ca să vedem ce schimbăm și cum schimbăm și să nu ne lăsăm și noi duși de val.

Bunăoară, astăzi tocmai am aflat că eu fac parte dintr-o categorie “fringe“, anume a celor care de Crăciun se duc la slujbă la biserică și nu la mall. Nu mi-a venit să cred! Pur și simplu știrea văzută la TV suna ceva de genul: “Nu toți românii sărbătoresc Crăciunul cu mese copioase, cu petreceri, în stațiuni sau la mall (tocmai fusese o știre cu unii care s-au săturat de mâncărurile tradiționale și de Crăciun au dat o fugă la mall să mai tragă o shaorma sau un burger; bineînțeles, un reporter era în mall, între mese ca să transmită live fenomenul). Unii români participă la slujbe la biserică. Dar mai multe despre acest subiect, după câteva momente“. Cam așa suna știrea despre românii extremiști care mai merg la biserică în ziua de Crăciun și după ce am văzut știrile importante ale zilei care se refereau la cei care au mers la mall, la cei care au mers în parc să se pârțâie în liniște după tonele de sarmale, la ce omoruri și accidente au mai avut loc, a urmat știrea cu creștinii care merg la biserică – evident cu filmarea care să dovedească asta și niscavai interviuri deloc inteligente.  Culmea culmilor, întrebarea pentru acești extremiști a fost: de ce preferați să veniți la slujbă în ziua de Crăciun? O femeie a fost atât de debusolată de întrebare încât a răspuns pe măsură: asa obișnuim noi în fiecare an! Ca să vezi reportaj … Uneori am impresia că la reporteri când în angajază le dau test de inteligență și cine sare peste medie e refuzat.

Iată deci unde a ajuns relativizarea și diluarea unei sărbători 100% creștine. Bineînțeles că nu s-a făcut doar la noi, este evident că fenomenul este global – personal îl clasific ca o componentă a ecumenismului – și ce observ eu nu este nimic nou sub soare și nimic important, sunt doar niște realități cu care ne-am obișnuit (din păcate) – dar pe care eu doresc să le evaluez pentru a înțelege mai bine procesul mental al societății în care trăim și care acționează în mare marte prin televizor.

Era o vreme când tot creștinul mergea la biserică, când toți se spovedeau, când dacă unul din sat nu ținea postul, acela era arătat cu degetul deoarece spurca satul. Octavian Paler o spune, că așa era când era el copil, într-un sat din Făgăraș. Deci să nu fi fost prea mult în urmă când sărbătoarea era sărbătoare, sensurile erau păstrate, tradițiile respectate, colindele erau colinde și televizorul nu avea nici o putere asupra minților și sufletelor oamenilor. Între timp s-a întâmplat să treacă câteva decenii de comunism când Moș Crăciun a fost înlocuit cu Moș Gerilă și apoi ne-am trezit precum un copil în mijlocul străzii în chiloți și am apucat ce zdrențe ni s-au aruncat ca să ne acoperim. Și așa am importat tot ce s-a putut, de la Moș Crăciun by Coca-Cola (care nici măcar ală nu mai e veritabil [1]), pana la craciunițe, “luna cadourilor” [2], ornamente și lumini spectaculoase prin oraș și magazine, serbări peste tot (școli, grădinițe, spectacole), oferte comerciale de nerefuzat la orice se vinde (până și la crema gel pentru picioare obosite). Toate aceste importuri în totalitate cu iz comercial s-au melanjat de minune cu tradițiile culinare românești, presărate pe ici pe colo de oarece cântari de colinde – diluate și ele în stiluri mai “trendy” – și niscavai obiceiuri renăscute în principal în zonele de interes turistic cu scopul evident de a da un plus de experiență turiștilor.

Dacă punem așadar în paralel cum se sărbătorea Crăciunul acum 100 de ani (post, spovedanie, mers la biserică, colinde, tăiat porc, vizitat rude) și cum se sărbatorește acum (tăiat porc, cumpărat oferte de nerefuzat, cadouri pentru toată lumea, colinde moderne, plimbări la mall și în parc) este evident ce s-a pierdut între timp. Prin procesul de mulare a unor obiceiuri noi pe tradiții vechi și abandonarea prin ignorare și dezinteres a altora, s-a ajuns unde s-a ajuns. Paradoxal, am ajuns ca tocmai lucrurile cel mai importante să fie eliminate și unele obiceiuri cel puțin neesențiale să devină centrul atenției – martori ne sunt emisiunile TV care ne prezintă realitatea așa cum este ea, nu? Și noi încă stam mai bine față de cei din vest, pentru că încă mai auzim cuvântul Crăciun și încă mai auzim pe ici pe colo urarea Crăciun Fericit! care încet-încet este și ea unită din spirit de eficiență și/sau superficialitate cu “La mulți ani!”. Spun asta deoarece în afară, mass-media mainstream încearca de ani buni să elimine din mentalul colectiv și cuvantul Christmass deoarece le amintește de Hristos. Am tratat putin subiectul ăsta aici. Din nefericire însă procesul de pervertire este în derulare și la noi. Numai cu câțiva ani în urmă mai existau o categorie de creștini care mergeau la biserică doar de Crăciun și de Paști. Nu mai e cazul! Aceștia merg acum la Mall și în dimineața de Crăciun dorm obosiți după atâtea alergături sau pregătesc grătarul tradițional de Crăciun. Singura lor experiență sacră cu privire la Nașterea Domnului este poate primirea preotului cu icoana sau a vreunor colindători.

Desacralizarea își continuă marșul eroic și caută să anihileze orice posibilitate de ridicare a minți omului înspre Dumnezeu prin acoperirea cu o falsă lumină virtuală și o falsă veselie a unor false daruri ale unui fals Moș Crăciun. Și nu ar fi atât de trist totul, dacă măcar spiritul de comuniune s-ar păstra, dacă măcar oamenii ar face toate cu măsură, nimic în plus și nimic în minus față de ceea ce simt și ceea ce sunt. Sinceritatea ar fi o mare șansă pentru mulți pentru că ar problematiza. Din păcate oamenii sunt oi și comuniunea lor se rezumă la a vibra la emisiunile TV favorite și a discuta despre ele cu alții la un pahar de vin fiert. Toată comuniunea în mare parte se trăiește prin raportarea la emoțiile și la experiențele eroilor favoriți. Până și viața noastră privită cu aceiași ochi modelati de televizor pare atât de mizerabilă și tristă încât nu avem ce povesti și ce împărtăși cu alții pentru că neridicându-se niciodată la standardele impuse de TV, nu poate prezenta interes pentru interlocutorii noștri, la fel de spălați pe creier și noi. Am trecut de etapa în care doar imitam ce vedeam la televizor, visam și căutam să ne acordăm la “moda zilei”. Acum suntem o societate care nici nu mai are nevoie să imite idolii ercanului lucios, ci ii este de ajuns să se hrănească cu emoțiile și experiențele lor. Poate de aici și explozia cererii de ecrane cât mai mari și cât mai performante: setea de TV nu ne poate fi saturată și vrem să trăim emoțiile altora cât mai puternic, cât mai 3D, pe un ecran cât mai mare, la o rezoluție cât mai mare, cu boxe cât mai puternice și semnal cât mai digital. Mai e puțin și o să ne bage antena direct în cap și nu m-ar mira ca la viitorul Crăciun să văd superoferte la convertoare din analog în mental.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

Note

[1] un nepot imi spunea cu tristete ca desi “mosul” a venit la scoala (e in clasa I-a), nu era mos real deoarece avea barba de hartie si nu i se vedea gura; va vine sa credeti pana unde a crescut obsesia pentru sabloane incat trebuie musai sa vina mosul pana si la scoala chiar daca scoala nu are bani decat pentru un costum de hartie penibil pe care profesorul de sport il imbraca grosolan incercand sa fraiereasca copiii care bineinteles oricat de indoctrinati de profesori si de parinti, respind falsul, avand inca o picatura de lumina in suflet;

[2] “luna cadourilor” – un concept adoptat pe nevazute si neauzite pas cu pas; daca in 1989 numai copiii primeau cadouri de Craciun, dupa aceea vrem nu vrem am cazut prada marketingului capitalist si am ajuns sa incepem cumparaturile in ritm alert inca din Decembrie si sa facem liste pentru tot neamul, toti prietenii si toti colegii; si ca sa nu picam prost, simtim nevoia sa trimitem sms-uri cu la multi ani si tuturor celor din lista de contacte, pentru ca ecoul reclamelor care ne-au formatat mintile ne indeamna ca dupa toate alergaturile si cheltuielile din hypermarket sa mai cotizam cativa centi si la compania de telefoane;

Crăciun de Mall

Craciun la MallNu încetez a mă mira în fiecare an câtă lume invadează hypermarekturile. Experienta mea este legata mai ales de hypermarketurile din Craiova, un oras oarecum mic dar cu multe de-astea si care mai nou are si un mall care atrage nu doar tot Caracalul dar i s-a dus vestea chiar si pana la Kladova (orasul sarbesc de peste Dunare de langa Drobeta Turnu-Severin).

Recunosc ca și eu fac parte din categoria nechibzuiților care așteaptă ultimele zile ca să termine de cumpărat cadourile – oricâte liste îmi fac, mereu mai ramâne ceva – și care se grămădesc în magazine în ultimele zile, stând la cozi interminabile ca pinguinii de la zoo, în timp ce casierele nervoase tună și fulgeră iar dacă nu ești atent la coadă imediat vecinul din spate îți ia fața. Stam zilele trecute la o astfel de coadă și pentru câteva secunde am avut senzația că mă aflu la urgențe iar casiera e doctorița cu bisturiul care strigă disperată după un anume asistent în timp ce infirmierul (paznicul în realitate) o întreba dacă nu cumva poate trimite pe un altul. Iar doctorița (casirea în realitate) în timp ce cusea pacientul și era concetrată deasupra lui (butona la casa de marcat și dădea restul) a făcut o pauză până a prins un moment de respiro dupa care s-a răstit la infirmier (paznic) și i-a strigat disperată: “Am spus Cristi, doar de el am nevoie! Ce nu ai înțeles?!”. După care paznicul s-a executat rapid și a plecat să îl caute pe Cristi care bineînțeles că nu a venit și așa am stat eu la coadă la Domo aproape o oră pentru că uitasem să cumpăr ultimul cadou de pe listă. Slavă Domnului că nu am fost la spital și că nu am avut de suferit decât pierderea câtorva neuroni, nimic mai mult. Nu același lucrul îl pot spune și despre nefericiții care au fost nevoiți să intre și în hypermarket pentru ca daca au scapat cu picioarele necalcate de carucioare si cu coastele neintepate de coturi au fost norocosi.

Romanul iubeste mall-ul trebuie sa recunosc. Nu stiu ce ii place la mall si cum rezista polifoniei stridente, dar sunt sigur ca daca nu ar avea nici un ban si tot s-ar invarti prin mall macar sa simta si el ca traieste. E trist ca romanul a ajuns sa respire mall, dar e o realitate. Intr-o perioada, pana sa redescopar ca pot gasi mai de toate si la buticul de langa bloc, mergeam in fiecare seara la mall sa ii cumpar lui tata ce avea nevoie. Zile la rand ma intalneam cu un personaj ciudat, un tip inalt intr-o haina neagra care parea pierdut. De fiecare data fie se plimba, fie se relaxa pe banca, nu avea nici un bagaj si nu parea sa vina acolo la cumparaturi. Il stiu de mic copil caci am fost in aceeasi scoala, locuieste la 5 minute de mall si probabil dupa-amiaza si-o petrece ratacind pe aleile mall-ului si ascultand muzica. Acum de Craciun nu l-am mai vazut, cred ca nu ii place nici lui aglomeratia, ori posibil sa-l fi gonit pândarii.

Sarbatoarea Craciunului, pentru 99% din romani se cam reduce la asta: cadouri pentru copii, parinti si nasi, cumparat mancare si bautura multa, gatit mai mult sau mai putin mancarurile traditionale, vazut “Singur acasa” si alte 2-3 filme la ProTV, primit 2-3 colindatori si cam atat. S-ar mai adauga cate o vizita pe ici pe colo, mers la tara pentru cine o mai are, taiat porcul asemenea si ascultat colinde la radio – caci la TV cam greu sa mai vezi asa ceva in ziua de azi.

Nu spun ca e rau si nu vreau sa critic, ca nu asta conteaza. Ma mir de darul neamului meu de a se incarca singur cu poveri aiurea cand nimeni nu i le pune in carca. Ce sens are toata alergatura asta, de ce sa gatesti o mie de retete daca oricum nu ai tinut post si oricum mananci carne de porc in fiecare zi si bei bere cand vrea muschii tai? Dar si chiar daca ai tinut post, de ce trebuie sa faci o tona de salata de beof, mate si carnati, sarmale, ciorbe si patru prajituri plus cozonaci? Cine tine post 40 de zile, va praznui de minune si cu un ou in tigaie cu o bucata de branza. De ce sa te stresezi sa iei o mie si una de cadouri pentru toata lumea doar pentru ca si ceilalti iti cumpara tie sau doar pentru ca te simti obligat sa o faci ca e Craciunul si asa e frumos? O sa fie mai greu primul an, pana cand se obisnuieste lumea ca tu nu dai cadouri, dar incepand din anii urmatori vei vedea ce linistit vei fi: cum va veni Craciunul vei vedea cum toti alearga ca nebunii din colt in colt, isi fac calcule, isi fac griji, si tu vei putea sa te linistesti si sa te odihnesti, beneficiind de zilele de odihna cuvenite. Si poate cu ocazia asta o sa te gandesti si ce inseamna Craciunul  cu adevarat. Daca nu cumva iti trece prin cap sa dai o tura pe la Mall sau sa aprinzi televizorul …

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

Vezi și:

– Crăciun de Mall (2)

Moartea domnului Trandafir

Spital ...“Trandafire, ce zici bă?” – acesta era salutul nepotului batranului care tragea sa moara in salon in ultimul stadiu al unui cancer de esofag. L-au taiat si l-au cusut la loc, deja cancerul incepuse sa ii perforeze intestinele si abdomenul si nu se mai putea face nimic, decat morfina …

Nu prea avea rude, sau cel putin nu veneau sa-l viziteze in spital. Avea un baiat de la Bacau care a venit insa abia dupa vreo 2-3 zile de cand se internase si l-a vizitat vreo 10 minute dupa care a plecat la cules via la Dabuleni. Cu el a stat in noaptea de dupa operatie doar un nepot de vreo 50 de ani care fuma non-stop si vorbea idem. Am avut placerea sa petrec cu el o noapte pe culoarele spitalului si mi-a facut capul calindar.

Dilema principala era cand sa-l ia din spital. Asta era problema care il framanta pe nepot, pentru ca daca il lasau era riscul sa moara in spital si apoi sa plateasca mai mult la transport, iar daca il luau, era problematic ca tocmai se culegea via si nu avea cine sa stea cu el sa ii tina lumanarea. “Daca il luam, cineva tre’ sa stea cu el, ca nu stii ce face. Ori acum la noi e cu viile, toti sunt la vie” se vaieta nepotu’.

Si mai tragica decat situatia in sine mi se parea moartea pe care o are neica Trandafir. Nu stiu cat de mult stia el despre situatia lui, si daca era constient ca … “o sa i mierleasca”, cum zicea nepotu’. Nu prea era 100% ca stie pentru ca pe de o parte doctorul nu ii luase bani – si de-aici nea Trandafir putea deduce clar – iar pe de alta parte, vedea si el ca nu mai poate sa inghita nimic. De fapt de asta a si venit in spital ca nu mai poate sa inghita mai nimic, nu cred ca i-au spus ca are cancer si ca e pe moarte. Nu prea avea cine, daca singurul copil era la Bacau si cea mai apropiata ruda a lui era un nepot din Craiova. De nevasta nici nu am auzit in toate discutiile daca mai traieste si m-ar mira sa mai traiasca daca nu a venit la el niciodata.

Zic ca nu cred ca nea Trandafir stia ca o sa moara pentru ca intr-una dintre noptile de dupa operatie, cand incepuse sa scuipe sange combinat cu alte chestii si care mirosea ingrozitor, am avut “onoarea” sa ii tin tava sa scuipe in ea pentru ca nu era nimeni cu el atunci si cand am dat sa plec cu ea sa o arunc la toaleta, m-a zis sa o las ca poate trebuie sa o vada doctorul dimineata. Bineinteles ca nu l-am ascultat, m-am facut superman pentru cateva secunde, mi-am tinut respiratia si am zbughit-o catre veceu unde am varsat instant tava cu sange, m-am inapoiat si i-am pus-o la loc sub pat, m-am intors la ciuveta si m-am spalat pe maini cinci minute dupa care am iesit pe culoar la scari unde erau geamurile dechise, ca sa imi revin. Daca ar fi sa fac un top cu lucrurile scarboase vazute de-a lungul vietii mele, asta ar fi #1. Noaptea urmatoare au rezolvat problema pentru ca probabil au facut scandal ceilalti bolnavi din salon si i-au pus si lui un furtun care se scurgea automat intr-o plosca cat de cat inchisa dar mirosul de sange si de-alte deastea oricum persista.

Nea Trandafir a fost la viata lui croitor. Si unul foarte priceput banuiesc, caci batranelul era destul de ager si lucid in discutii. Avea chiar “monetar” cu banii care ii daduse spre pastrare nepotului si se pare ca chiar il prinsese cum ii furase din ei. Eu nu am asistat la toate evenimentele, dar vecinul de pat al lui nea Trandafir mi-a marturisit mai apoi ca intr-adevar nepotul l-ar fi furat. Ma indoiesc insa, caci nepotul se tot justificase in noaptea aia, ca el nu pentru bani vine sa il pazeasca pe nea Trandafir ci pentru ca dorea sa il ajute. Si la cat de obosit era si terminat, i-am dat crezare. In plus, cat de josnic sa fii ca sa pagubesti un om alfat pe moarte, si unchiul tau in plus?

In putinele momente de relaxare, inainte de operatie, cand nepotul a venit intr-o vizita si a apucat sa discute cu nea Trandafir, l-am cunoscut mai bine pe nea Trandafir si i-am vazut cateva nuante ale personalitatii lui foarte gingase si care iti dadeau impresia unui om zdravan la minte cu o personalitate puternica si foarte calculat. Bunaoara, cand nepotu care sta in apartament i-a povestit de cainii lui, ne-a Trandafir dadea tacticos din cap si dezaproba “moda” asta, a cainilor. Mai intai s-a mirat  cand nepotul i-a povestit ca tine cainii in casa. Cand ne-a spus insa si cat de mare e unul dintre ei si cate kilograme are, ne-a Trandafir i-a zis ca de mancarea care i-o da astuia tinea un porc.

Sfarsitul n-a fost sa ii fie in spital, pana la urma l-au luat acasa dar nu stiu ce s-a mai intamplat intre timp. M-am bucurat ca l-au luat, caci era distrus si-asa in spital de singuratate. A rabdat saracul pana intr-o zi cand i-a spus nepotului: “M-am saturat de spital, vreauacasa! Stau toata ziua in pat cu furtunul asta pe nas si ma uit la tavan. Voi veniti si ma vedeti 5-10 minute si plecati, eu nu mai pot, m-as plimba si eu macar pe culoar”.

Este foarte greu sa asisti la sfarsitul unui om. Instinctul de conservare parca te impinge departe de tot ce are legatura cu moartea. Chiar si in alte conditii, si tot e tragic. Am mai stat la capul unui muribund si in alte dati, dar domnul Trandafir a fost printre cele mai triste: un bolnav in cancer terminal, intr-un spital mizer in care asistentele nici nu se uita la tine daca nu le dai atentie, parasit de familie, fara sa mai poti sa inghiti nici macar apa si fara sa stii prea sigur ce se intampla cu tine, daca mai scapi sau nu, daca umflatura din gat e doar o umflatura care se va vindeca dupa ce doctorul te-a taiat, sau nu mai ai decat cateva zile de trait. Si in tot timpul tu sa fii cat se poate de lucid pentru un om aflat in starea asta.

Are si moartea rostul ei si daca viata ne-o traim cam cum vrem, sfarsitul e mai mult pus la cale de Dumnezeu, ca sa ne fie de folos macar timpul din urma. Suferinta adauga o nota aparte, ma indoiesc insa ca exista moarte linistita chiar si pentru cei care nu au suferinta, chiar si pentru cei care sunt inselati de “facilitatea” eutanasierii. Faptul ca am asistat la o parte din ultimele zile ale domnului Trandafir, un coleg de salon cu tatal meu, in timp ce ii eram “apartinator”, a fost o experienta extraordinara pentru mine, macar ca a mai evaporat o picatura-doua din paharul de iluzii pe care viata ni-l baga pe gat. De fapt nu viata, ci noi ne imbatam singuri din el. Viata din contra, ne da deseori prilejuri de trezire …

Cu ce greşesc profeţii apocalipsei

Am reascultat recent o predica a lui “taica parintele” Visarion Iugulescu despre Duminica Infricosatei Judecati. Ca o mica paranteza, pentru cei care nu stiu, ucenicii acestui parinte aveau obiceiul sa il numeasca “taica parintele”, ceea ce mi s-a parut foarte amuzant prima data cand am auzit, mai ales pentru ca “taica” este o titulatura care iti da o impresie destul de prietenoasa si familiara pe cand parintele – care de fapt nu e preot, ci diacon, ba chiar diacon destul de ciudat, pentru ca nu tine de nici o manastire – tuna si fulgera si iti da impresia de Noe care striga in lume si a pornit deja ceasul pe invers pana cand vine potopul. Am acest obicei de a “consuma” uneori si materiale cu care nu sunt de acord si nu ma refer doar la predici si conferinte ci la orice, inclusiv emisiuni radio din SUA despre extraterestrii. Cred ca un lucru bun putem extrage din toate si desi timpul este scurt si gestiunea lui ne obliga sa fim extrem de selectiv, recunosc ca eu nu prea ma pricep la treaba asta.

Asadar, care este greseala de capatai a profetilor apocalipsei, fie ei din spatiul religios autohton, fie din cel de aiurea, mai ales cel neoprotestant de peste ocean? Si nu ma refer doar la apocalipsa eshatologica ci chiar la cea economica, despre care recunosc ca la o lecturare superficiala a blogului meu, foarte multi probabil ma cred si pe considera si pe mine adept. Din start greseala oricarui “profet”, de orice natura si din orice spatiu este ca se da ceea ce nu este. Nu poti sa te dai profet daca nu esti profet si cine poate pretinde ca este profet? Dar sa zicem ca dintre “profeti” multi nu se dau drept profeti, ci se considera doar analisti ai … apocalipsei. Ei deja considera implicit ca traim apocalipsa si avertizarile lor le considera firesti a fi plasate in cadrul apocalipsei de vreme ce lucrurile sunt evidente (implicit).

Evident ca lucrurile rareori sunt evidente si bineinteles ca Dumnezeu are un plan propriu care nu tine cont de profetii nechemati. Slava Domnului ca este asa si ca istoria nu decurge atat de pesimist cum o vad unii. Poate da, privind din unele puncte de vedere, poate traim vremuri grele, vremuri rele, necazuri, caderi, disparitii ale unor obiceiuri sanatoase si disolutie a unei societati cat de cat inchegate si de care multi se alipisera, mai ales dintre acei profeti. Asta nu inseamna nicidecum ca ce va urma va fi mai rau, nu putem stii planul lui Dumnezeu. Noi putem face presupuneri, putem trage niste concluzii pe baza faptelor pe care le cunostem, desi sunt extrem de limitate. Ca o alta mica paranteza, as atrage atentia ca Internetul ne ofera o mare iluzie de “acces la informatie” si singuri ignoram ca asa cum discutia cu cineva pe messenger prin schimbul unor emoticoane este doar o trunchiere grosolana a unei adevarate discutii daca ar fi sa aiba loc in lumea reala, tot asa si informarea noastra despre lume prin intermediul Internetului este doar o umbra a realitatii, ca sa nu mai vorbim si de factorul subiectivitatii.

O a doua greseala, care este chiar mai grava decat prima este ca profetii apocalipsei exclud iubirea lui Dumnezeu si rabdarea Lui. Intr-adevar, si pedeapsa este tot o manifestare a iubirii si daca este sa privim cum trebuie apocalipsa, fiind opera lui Dumnezeu, si aceasta va fi o manifestare a iubirii Lui fata de om. Dar cati dintre profeti o prezinta asa si cati prin strigatele si semnalele lor ne descopera iubirea lui Dumnezeu. Ca tot veni vorba de Visarion, tot astept sa gasesc o predica in care sa vorbeasca si despre iubirea lui Dumnezeu, sa arate cel mai mic semn ca nu este doar obsedat de foc si pucioasa si de toate gunoaiele lumii ci este constient ca Dumnezeu mai si iubeste pe pacatosi si isi arata dragostea si fata de acestia. Doar ca un mic exemplu a ceea ce vreau sa spun, este Cuvantul Sf. Ioan Gura de Aur la Invierea Domnului:

De-a ajuns cineva abia in ceasul al unsprezecelea, sa nu se teama din pricina intarzierii, caci darnic fiind Stapanul, primeste pe cel din urma ca si pe cel dintai, odihneste pe cel din al unsprezecelea ceas ca si pe cel ce a lucrat din ceasul dintai; si pe cel din urma miluieste si pe cel dintai mangaie; si acelui plateste, si acestuia daruieste; si faptele le primeste; si gandul il tine in seama, si lucrul il pretuieste, si vointa o lauda.

Nu putem sa stim noi planul lui Dumnezeu cu omenirea, de aceea a profeti si a pune mereu raul inainte este un semn de boala spirituala, indica nu doar o inclinare inspre intuneric si deznadejde ci mai ales o rupere de iubirea lui Dumnezeu care este datatoare de lumina, speranta, curaj si optimism. Toti cei care nu Il lasa pe Dumnezeu sa faca apocalipsa cand vrea si cum vrea El, ci prin atitudinea lor Il trag de mana oarecum ca sa ii dea drumul acum, caci “acum e momentul”, ignora cea mai puternica forta din univers: iubirea. Oricata dreptate si oricata credinta ar avea ei, dupa cum spune Sf. Apostol Pavel, “daca dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător” (I Corinteni #13). Si de multe ori putem identifica acesti profeti mai ales prin senzatia pe care ne-o da cuvantul lor. Americanii au un termen pentru asta: pessimism porn (pornografie pesimistica) si intr-adevar metafora asta incapsuleaza destul de expresiv cateva aspecte ale trendului apocaliptic, mai ales aspectul patimas, obsesiv, pervers cu care profetii apocalipsei merg inainte cu capul intre ochelarii de cal si nu ridica privirea in jur sa vada daca nu cumva mai exista si alta cale si alt orizont si poate lucrurile nu stau chiar asa. Si la urma urmei chiar daca vine apocalipsa, care e problema?

Ce este libertatea – un răspuns greșit

I Believe I can Fly ( flight of the frenchies ). Free segment from sebastien montaz-rosset on Vimeo.

Este uimitor pana unde pot sa mearga unii oameni ca sa experimenteze senzatii tari. “Un om liber este un om care nu se minte si care pur si simplu isi urmeaza visele si si le implineste”. Asta spune un francez care iubeste parasutismul si nu se da inapoi de la aruncatul de pe stanci. Bineinteles, nu putem sa ne asteptam la raspunsuri filosofice de subtirime de la niste pustani care se cred grozavi daca isi risca viata si dau doi bani pe ea. Paradoxul este tocmai ca acesti tineri sunt de fapt robi multor minciuni si tocmai lucrul pe care il cauta ei si care cred ca l-au gasit este o mare gogonea murata. Ce rezolvi ca te arunci de pe stanca cu parasuta si vezi si tu cum e sa iti inunde adrenalina si alte substante interesante creierii?

In paralel, ce ne propune Hristos este mult mai greu si mult mai provocator si de aceea putini se incumeta sa urce acest alt fel de munte. Si pentru ca este greu dar si pentru ca iubesc mai mult surogatele. Cu ce difera saritul de pe munte cu parasuta de suptul suzetei? Si una si alta nu ne ofera decat niste senzatii placute, o stare de bine efemera si o traire exclusiv fiziologica, fara nici cea mai mica bruma de crestere a propriei fiinte inspre o directie creatoare si benefica, ceea ce la urma urmei este dorinta oricarui om. Ce castiga acesti oameni facand neroziile astea? Vor avea mai mult curaj in viata? Vor trece mai usor peste necazuri? Se vor simti mai bine pentru restul vietii? Nici una din toate acestea, ba din contra probabil vor fi foarte plictisiti cand se vor intoarce la munca monotona de zi cu zi, unde neavand nici o stanca de pe care sa se arunce, organismul nu va mai pompa substante chimice care sa ii faca fericiti si prin urmare se vor simti mizerabil si vor trai mereu cu dorinta de a experimenta ceva si mai “high” pana cand coarda nu va mai tine.

Sunt multi oare sau sunt putini tinerii care doresc sa traiasca senzatii tari facand lucruri noi, iesite din comun si pe care omul normal – care munceste, alearga cu treburi, merge la cumparaturi, are anumite responsabilitati – nu doar ca nu le poate face, dar nici nu viseaza la ele? Eu cred ca sunt foarte multi, pentru ca in aceeasi categorie se cam includ si gamerii, o alta categorie de “visatori” care nu gasesc nici un sens in viata, nu accepta provocarile si chemarile lumii reale ci se refugiaza in fantasme care le produc un set limitat de senzatii prin care ii capteaza. Acesti sarmani robi ai unui set limitat de experiente raman blocati fara nici o sansa de scapare intr-o traire extrem de limitata, precum un soarece intr-o cusca care are mereu de trecut prin acelasi labirint pentru a ajunge la aceeasi bucatica de cascaval care ii provoaca aceeasi senzatie de placere. Cu greu se pot rupe si pot vedea dincolo de ceea ce inteleg ei prin “libertate” sau “fericire” si chiar de o mie de ori mai greu ajung sa inteleaga ce inseamna adevarata libertate, ce este omul si care este chemarea lui, ce inseamna adevaratele provocari si lucruri care te cladesc si te fac sa te simti cu adevarat la inaltime. Caci singura inaltime care ne va satisface, este inaltimea chemarii pentru care am fost adusi in aceasta lume si pentru care am fost daruiti cu toate abilitatile si constrangerile noastre.

Un documentar şocant despre oamenii care mor singuri în SUA

“A Certain Kind Of Death” – un documentar care ne reaminteste despre desertaciunea vietii. Documentarul urmareste discret si fara nici un comentariu cu exceptia dialogurilor celor implicati, ce se intampla cu persoanele decedate singure. De exemplu, un hotel a chemat politia pentru ca un client care trebuia sa plece nu a predat camera. Receptionerul a auzit dusul de la usa si a deschis usa. L-a gasit pe client mort dezbracat langa dus – probabil a cazut si s-a ranit la cap iar apoi a facut si infarct. Este urmarita ancheta facuta de “investigatori” – angajati ai unui departament special – care incearca sa le gaseasca rudele. Ei catalogheaza obiectele detinute de decedati, cauta prin documente, scrisori, etc, investigheaza daca au avut dosar penal, daca au fost in inchisoare sau inregistrati de FBI, etc. Totul pentru a putea gasi eventuali urmasi. Intre timp, corpul este pastrat intr-o incapere racoroasa. Dupa o perioada, daca nu gasesc nimic, corpul este incinerat. La crematoriu, cenusa este pastrata in jur de 2 ani intr-o cutiuta in caz ca vine totusi cineva dupa ea, apoi in fiecare an se face o groapa comuna si se arunca cenusile din cutiile sutelor de incinerati de acum 2 ani a caror cenusa nu a fost revendicata de nimeni.

Desi filmul contine secvente tulburatoare cu cadavre unele in putrefactie, cu sange, cu mizeria din camera unui muribund ba chiar cu imaginea cadavrului arzand in crematoriu, senzatia pe care am avut-o in timpul vizionarii dar si dupa film nu este una negativa, ci mai degraba una meditativa.

Din putinele informatii care le afli de spre decedat, deja te atasezi putin de el, ii esti putin familiar. Vezi poze cu el, vezi obiecte care i-au apartinut, vezi ce pasiuni a avut (unul avea chiar un album de poze cu diverse piese electronice / tools) etc. Apoi il vezi in crematoriu arzand. Mereu mi-am imaginat ca in crematoriu se face praf tot, nu mai ramane nimic. De fapt, mai raman ceva oase, mai ales craniul. Nu ma asteptam ca dupa un om sa ramana atat de multa cenusa. Cutia cu cenusa este cam intre A5 si A4 si inalta cam cat un sul de hartie igienica.

Admirabila si dedicatia oamenilor care lucreaza in acest departament. Nu e munca usoara, dar bine ca exista si oameni care pot sa faca asta si care prin munca lor arata respectul cuvenit fata de om, pur si simplu prin faptul ca incearca sa ii indeplineasca ultima dorinta. De exemplu, un om singur care a murit ulterior si-a facut un desen cu locul unde vrea sa fie inmormantat, intr-un cimitir din orasul lui natal. Din pacate, locul acela nu mai era disponibil, dar angajatii au aranjat ca macar sa il ingroape in acel cimitir daca nu chiar in acel lor, ca sa ii faca cat de cat dupa dorinta.

Nu recomand vizionarea celor care nu pot sa faca abstractie de grotesc si sa priveasca realitatea cruda in fata.

1 3 4 5 6 7