Lumea – pe marginea prăpastiei

Poate cea mai bună dovadă că SUA este Imperiul Roman al vremurilor noastre este tocmai strânsa legătură între haosul din lume – și din zona noastră a lumii, mai ales – și procesul de implozie care a început să se accelereze în sânul acestui imperiu obosit și îmbătrânit care mai are puțin și predă ștafeta, dacă nu cumva își dă foc înainte de finish și dă foc și ștafetei și stadionului.

Riscul unui război nuclear este în ziua de astăzi mai mare ca oricând – surprinzător, acest fapt este recunoscut de toată lumea, și de politicienii implicați și de presă. Ce este însă mai greu de realizat este că acum atât politicienii cât mai ales militarii sunt mult mai nebuni decât altă dată. În plus, dacă în perioada războiului rece, razboaiele proxy erau sporadice și cu implicarea minimă a imperiilor, chiar astăzi, avioanele americane se pot întâlni cu rachetele rusești în Siria.

Tensiunile acumulate și răceala relațiilor, precum și tentativele de negociere eșuate care constituie deja o istorie a eșecurilor și un preludiu pentru un conflict direct ne îndreptățesc îngrijorarea și ne scutesc de explicații sau analize prea detaliate.

Iar dacă Rusia chiar este nesemnificativă în comparație cu SUA și nu există niciun risc, având în vedere diferența de putere, în cazul Chinei situația e cu totul alta. Iar cu China avem nu doar război prin proxy (pe plan militar în Koreea, pe plan economic și politic în restul Asiei de est) ci mai ales avem relații financiare și economice periculoase care în ciuda iluziei de simbioză și inter-dependență, pot însă oricând să declanșeze cutremure pe orice plan:

  • militar – vezi frecușurile din Marea Chinei unde chinezii pot să treacă rapid de la avertismente la lovituri și, de ce nu, vezi războiul cibernetic sau cel pentru cucerirea spațiului; ca fapt divers, SUA pentru prima dată după Al 2-lea Război Mondial a creat o nouă armă: space corps;
  • economic – războiul vamal bate la ușă, Trump având prea multe pe cap deocamdată pentru a se ocupa de chinezi; pentru al doilea mandat, Trump e obligat să facă ceva cu privire la China; ca un mic amănunt amuzant, fabrica Ford “salvată” de Trump de la mutarea în Mexic, a ajuns în cele din urmă în … China;
  • financiar – chinezii încearcă să submineze petro-dolarul sau măcar lucrează la înlocuitori, încercând diverse scheme, cea mai la vedere fiind Banca BRICS;

Problema SUA este că în relația cu China, pentru SUA nu este bună nici pacea nici războiul. În caz de pace, China crește ca vrejul de fasole fermecat iar în caz de război … dar cine să mai vrea război când SUA nu au mai câștigat un război cu o țară cât de cât relevantă (nu cu Serbia sau Libia), de la Al 2-lea Război Mondial.

Nu putem să nu spunem câteva cuvinte și despre Trump, pentru că am dori să clarificăm un amănunt: nu Trump a adus lumea pe marginea prăpastiei, el așa a primit-o. E posibil însă ca Trump să fie nebunul care are curajul să se arunce în prăpastie trăgând lumea după el. Bombardarea Siriei doar ca să demonstreze chinezilor că e nebun și că la nevoie îl va bombarda și pe Kim, stârnirea saudiților împotriva Quatarului și a Turciei ca să-i îndemne și mai mult pe saudiți să intre în războiul din Siria, comunicarea obsedantă pe twitter și lupta continua aiurea cu presa sunt doar câteva manifestări care ne arată clar că oricând lumea poate face poc!

Toleranță pentru eretici și dezaxați și acrivie pentru “tradiționaliști”

Cazul Pomohaci este unul atât de vechi încât este precum un fruct putred care nu doar că s-a stricat și emana miros în rândul poamelor din proximitatea lui, dar cultura de mucegai este variată și multicoloră.

Un semn de avertisment cu privire la preotul Pomohaci am tras și eu încă de prin 2009 când am fost șocat de faptul că acest lup în piele de oaie a invitat la amvon un eretic să predice și după ce că a făcut această spurcăciune, a mai și plâns și s-a arătat profund impresionat de învățătura acestuia. Iată un fragment din acel articol intitulat “PEŞTELE DE LA CAP SE ÎMPUTE” care conține inclus și filmarea predicii:

Banuiesc insa ca aici lucrurile s-au imputit de mult si acum abia incepe sa se simta mirosul putreziciunii, deoarece rana nu s-a taiat la timp, madularul uscat nu s-a taiat si acum uscatura a cuprins tot trupul. Nadajduiesc ca PS Andrei va lua masuri, desi ma gandesc ca a avut destule semnale pana acum. Din ce am vazut in clip, cum ii pregatea terenul si cum il recomanda pe acest eretic, cum a plans la cuvantul sau, il gasesc inselat fara margini pe preot, e prins saracul in multe lanturi si trebuie sa ne rugam mult, dar mai ales dintre pastoritii lui care isi dau seama ce se intampla, sa se roage lui Dumnezeu sa il scoata din inselarea in care este si sa il puna pe fagasul dreptei credinte. (sursa)

Prima greșală fatală a preotului lăutar a fost călcarea canoanelor care interzic unui preot să cânte altceva decât slujbe. Este evident că oricât de acrivist am interpreta canonul, nu o cântare nevinovată de o melodie folk la chitară pentru prieteni și familie ar fi de acuzat. Canonul interzice amestecarea preotului cu lucrarea lumească și dacă tot am ajuns la lucruri interzise, printre ele se numără și afacerile: un preot nu prea are voie să aibă afaceri sau alte meserii. Evident, există nuanțe.

Iată și canonul cu pricina:

Episcopul, sau Presbiterul, sau Diaconul, lumeşti purtări de grijă să nu ia asuprăşi, iar de nu să  se caterisească. (sursa: Pidalion)

Canoanele au devenit însă cam prăfuite pentru unii în ziua de astăzi și cu adevărat dacă ar fi să ne luăm după canoane, foarte puțini credincioși ar mai rămâne în biserică și slujitori asemenea. Pornind de la această simplă observație a stării stricate în care se află credința în vremurile pre-apocaliptice pe care le trăim, cei rânduiți să respecte canoanele și să le aplice s-au cam îmbolnăvit de iconoflamație (inflamarea nervului iconomic) și consideră canoanele fie învechite, fie extrem de flexibile.

Mă refer în cazul de față mai ales la PS Andrei care încă din 2009 trecea cu vederea această neorânduială care era clar pentru orice credincios cu minimă experiență că nu se va termina bine și că acest lup în piele de oaie va face mult rău bisericii, cum iată că se dovedește. “Bunătatea” și răbdarea IPS Andrei sunt cu totul neînțelese și nu suspectăm slăbiciune în îndeplinirea unei sarcini “murdare” cum este caterisirea unui preot. Însă aceasta este tocmai meseria unui ierarh: să stea cu ochii pe preoți și când e cazul să îi concedieze. Putem oarecum compara această sarcină cu meseria de manager: un manager bun nu poate lăsa un angajat să calce prea grav peste sarcinile trasate și în nici un caz nu poate tolera cazuri grave prin care munca unui om strică lucrarea de ansamblu și activitatea normală a firmei.

Nenumărate nereguli și de diverse naturi a făcut acest preot care în cele din urmă s-a ales totuși cu … “o atenționare”. Cel puțin din cele ajunse în prim plan, problele au fost: cântatul, exorcismele, neorânduiala din parohie (Pomohaci ajunsese să strângă un fel de sectă în jurul lui, stricând familii și aiurind pe mulți slabi de minte) și nu în cele din urmă înhăitarea cu ereticii. La care mai adăugăm numărul de IISUS pe care și l-a pus la mașină – păcat de moarte (luarea Numelui Domnului în deșert!).

Acum, dacă am ajuns la menționarea cuvântului eretic, trebuie să vă anunț ca nu mai există erezii. Dacă ereziile ar mai fi existat, acestea ar fi fost anatemizate la Sfântul și Marele Sinod din Creta însă tocmai pentru ca dreapta credință a învins și ereziile au fost înfrânte, prea-sfințiții părinți de astăzi din biserica noastră și celelalte patriarhii fără marii absenți, însă, nu au mai dat anateme. Ereziile au ajuns în ziua de astăzi ceva ipotetic, difuz, abstract. Teoretic, mai pot exista erezii și acestea chiar există, dar nu prea le mai putem numii, deoarece noi ortodocșii de astăzi suntem plini de iubire și toleranță și îmbrățișăm cu voioșie noua atitudine de corectitudine politică încercând să nu mai jignim pe frații de alte confesiuni care se roagă și ei la același Dumnezeu care este Tatăl nostru, al tuturor.

Dar dacă la eretici și la păgâni, toleranța preasfințiților este maximă, la cei care “tulbură apele” neînțelegând teologie sau fiind absolutiști (conform IPS Andrei), bunătatea preasfințiților se termină. Nu vrem să enumerăm aici situații concrete și să arătăm cu degetul (cu excepția IPS Andrei care poartă și responsabilitatea pentru criza Pomohaci). Constatăm doar o stare de fapt cu privire la fermitatea cu care ierarhia respinge orice dialog cu privire la sinodul din Creta. Suntem de acord că nepomenirea justifică într-un fel impunerea autorității ierarhului în sensul că acolo unde un ierarh nu este pomenit, locul respectiv trebuie să revină proprietarului de drept. Însă caterisirea sau afurisirea pentru protestul față de hotărârile sinodului din Creta sau pentru opozitia față de ecumenism sunt într-adevăr o prigoană dinăuntru și un semn al apocalipsei.

Cine se aștepta ca ruperea totală a ierarhilor față de popor să progreseze atât de mult și să ajungem vremuri în care păstrarea credinței așa cum am moștenit-o să fie privită ca infracțiune și răzvrătire iar cei care se împotrivesc dintre slujitori prin gestul extrem – nepomenirea – să fie tratați mai rău ca ereticii cu care BOR dialoghează, se roagă împreună, participă la marșuri etc.

Într-adevăr, în fapt, dialogul acesta este oarecum imposibil, deoarece este un dialog al absurdului, precum în politică. Să luăm doar un exemplu: OUG 13 a fost promovat de PSD ca un act de întărire a democrației, prin adoptarea unor cerințe “europene”, prin întărirea statului de drept prin limitarea posibilităților procurorilor de a bagă la zdup pe politicienii corupți. Din punctul de vedere al tutulor tovarășilor, o astfel de lege este bună deoarece elimină “tensiunile”. Cum toți fură, și cum furatul este subînțeles, tolerat și un model de viață în PSD, din punctul lor de vedere, este foarte logic că OUG 13 era un act democratic, o lege care întărea democrația.

Cum poate un tânăr care nu a făcut niciun compromis la viața lui și care respectă până și culoarea verde a semaforului să îi explice tatălui său pensionar de ce corupția și furtul sunt rele? Aceeași fractură o avem și în rândul BOR. Pe de o parte avem credincioșii care mulți au descoperit ortodoxia din cărți în vremurile post-comuniste și care descoperă cu uimire rezistența martirilor din închisorile comuniste care nu puteau nici să se lepede cu un cuvânt, dacă acel cuvânt era împotriva adevărului, și pe de altă parte avem ierarhi preocupați mai mult de prosperitatea și prezentarea la exterior a orgăzii pe care o păstoresc: fonduri europene, catedrale mărețe, azile pentru bătrâni, facultăți de teologie renovate și frumoase, titluri și diplome de honoris cauza primite, pace și înțelegere cu politicieni și recunoaștere în mass-media. Nu facem generalizări și nu zicem că toți sunt așa. Însă, cel mai nedorit lucru pentru un ierarh în ziua de astăzi este un scandal de presă în care să fie acuzați de extremism religios pentru folosirea cuvântului eretic sau pentru aruncarea vreunei anateme chiar și unor erezii cât mai puțin iubite sau luate în brațe de presă cum ar fi de exemplu Biserica Scientologică care e probabil secta cu cea mai proastă presă la nivel mondial.

Compromisul, fățărnicia și viața în minciună sunt boli universale în ziua de astăzi care fac prăpăd și distrug generații în continuare. Ortodoxia ar putea să fie o soluție la această boală și ea ne oferă medicamentul necesar. Ne mai trebuie însă doctori care să ne dea acest medicament. Și așa cum doctorii buni fug de la pacienții care nu doresc vindecare, se pare că Dumnezeu ne lipsește de păstori adevărați, pentru că nu suntem dornici să ne vindecăm. Nu trebuie decăt să zicem da, Doamne, vreau să mă vindec și oricât de bolnavi am fi, vom primi vindecare. Și noi, și păstorii noștri.

= = = = = = = = = = = =

PS1: diavolul are unelte multe și nu este deloc exclus ca înregistrarea să fie o făcătură; în Grecia se practică astfel de lucruri; puțin probabil însă aici, având în vedere privirea de ansamblu;

PS2: mai există un părinte “neconvențional” iubitor de eretici și prieten al lui Pustan; să ne rugăm să nu fie căderea lui asemenea, ci să se trezească;

Poezie

Cine oare, cine oare
Va fi premierul care,
Va conduce tărișoara,
Va continua ciordeala,

Va fi însă-ascultător
Si de partid iubitor.
De tovarăși tolerat,
Și de Dragnea controlat.

Păpușică mișcătoare
Blândă, lină dansatoare
Fără ifose jenante
Fără aventuri riscante

Premier bun de forjat
La program aliniat
Perfomanțe să aducă
Și salarii să producă.

Legi rapide să găsească,
Pe corupți să-i spălăcească.

Sfinții români din închisori – uitați de ierarhia BOR, dar nu numai

Sfintii InchisorilorAstăzi BOR a sărbătorit sfinții români ai tuturor timpurilor. Cinstirea sfinților este o tradiție importantă în ortodoxie și faptul că noi românii avem sfinți este nu doar un exemplu și un îndemn pentru credincioși cât mai ales sfinții români constituie pentru noi un lobby important în fața lui Dumnezeu. Există însă o condiție: să le dăm voie.

Și cum am putea să dăm voie sfinților români să se roage pentru noi? Biserica ne învață că pentru a ne învrednici de purtarea de grijă a sfinților, adică de rugăciunile lor în fața lui Dumnezeu, trebuie să îi cinstim. Concret cinstirea se face prin recunoașterea existenței lor, prin investigarea și transmiterea vieții lor, prin rugăciuni și cântări către ei, prin pictarea de icoane și construirea de biserici în cinstea lor. Cam toate dintre aceste acte de cinstire se fac împreună de credincioși și cinstirea este aproape imposibilă atunci când sfinții nu sunt canonizați și recunoașterea lor nu primește sigiliul bisericii care vine prin procesul binecunoscut de canonizare.

Am putea spune că faptele unor oameni cu viață sfântă, care au trăit aproape de noi, ne pot oricum inspira, ne pot oricum îndemna și încuraja să ducem o viață asemenea lor, să biruim răul. Însă în lipsa canonizarii, folosința aceasta este cumva rezervată celor mai atenți și preocupați creștini care caută pe la margini și sapă în adâncimile istoriei și ale trecutului nebulos. Existența cărților și a mărturiilor audio și video este un beneficiu al timpului modern. Aceasta nu suplinește însă și nu rezolvă deloc lipsa canonizării și implicarea oficiala a bisericii în recuperarea acestor comori de neprețuit pentru neamul românesc care au fost sfinții închisorilor.

Vedem cum fiecare vreme are harul ei și dacă omul nu se folosește de acel har, Dumnezeu îl ia. Așa s-a ajuns ca să trăim vremuri în care nici nu mai putem să spunem unele lucruri, în care organizații și instituții obscure vânează la propriu declarații și interviuri ale românilor, despre martirii lor din închisorile comuniste, cu scopul de ale constutii dosare în perspectiva în care într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat, situația politică va fi îndeajuns de favorabilă unui nou pogrom, căci deocamdată mai mult decât să măcăne, dușmanii românilor și ai ortodoxiei nu pot face nimic.

De ce am ajuns aici? A existat o “fereastră istorică” când canonizarea sfinților morți în închisorile comuniste ar fi fost mult mai facilă ca astăzi. Pe-atunci, Soros abia pusese piciorul în România și fiind la început, principala preocupare era să-și formeze o bază, adică să ofere cât mai multe burse în străinătate și să-și recruteze oamenii. Ceea ce a și făcut și vedem că multe a reușit între timp. Însă pentru că ierarhii noștri aveau alte preocupări pe-atunci – ecumenismul și vizitele pe la papistași – canonizarea sfinților din închisori a fost evitată din motive … politice: NATO, UE și-alte de-astea. Evident mare parte din spaime și piedici erau doar în capul lor, căci ce putea face NATO dacă BOR îl canoniza pe Gafencu, de exemplu?

Slăbiciunea de atunci, a făcut însă ca Dumnezeu să ridice darul libertății și astăzi să ajungem într-o situație mult mai grea în care numai amintirea numelor celor care au murit în închisori poate fi sancționată prin lege. Mulți români dorm pe-o ureche și cred ca noi trăim în democrație, în libertate, că avem dreptul la libera exprimare etc. Am vazut chiar ieri, un comentariu pe Facebook în care un fan fanatic al Universității Craiova sugera că judecătorii care au dat sentința recentă cu privire la excluderea clubului din Ligă ar trebui împușcați. Postarea suna ceva de genul: “trei gloanțe, trei judecători mai puțin” și avea nenumărate like-uri. Nu am urmărit discuția, dar sunt sigur că au urmat alte mesaje asemenea. Înjurături, amenințări, cu toate ne-am obișnuit și ne credem liberi să spunem orice. Totuși habar nu avem, sau dacă știm nu ne pasă și nu îi tragem de mânecă pe cei care ne conduc, există o lege care condamnă “cultul martirilor”. Foarte greu va fi pentru BOR să canonizeze sfinții închisorilor și dacă o va face – deși are puterea în ciuda legii – va avea mult de furcă.

Prospectul unui scandal imens internațional care să puna la colț BOR-ul îi cam sperie pe sinodali și de aceea bagă capul în nisip ca struții, fiind mai mult preocupați de relațiile internaționale cu alte biserici, pentru care relații au fost gata să rupă turma drept-măritoare în două, acceptând compromisurile sinodului din Creta.

Dar nu sinodalii sunt vinovați în primul rând, cât poporul dreptmăritor, care după părerea mea este puțin-drept și de-Craciun-și-Paști-măritor. Chestiunea apartenenței martirilor la biserica noastră și unitatea noastră națională sunt chestiuni cumva prea elevate pentru marea majoritate a credincioșilor care vin la biserică doar ca să lase pomelnic și să ceară preotului să se roage pentru ei în speranța că vor dobândi sănătate, bani și fericire. De aceea, nu doar că nu există o presiune asupra ierarhilor, dar nici măcar osteneala unor oameni deosebiți care au umblat țara în lung și larg pentru a constituii un tezaur de informații cât mai mare și cât mai adevărat despre ce s-a îmtâmplat în temnițele comuniste, nici măcar acest efort imens nu este folosit de credincioși drept dovadă fiind tirajele destul de mici ale cărților de martiorologie și interesul infim în conferințele pe această tema. Lucrarea aceasta este oricum la granița cu un neo-samizdat, neavând binecuvântarea și fiind la margina toleranței ierarhilor în unele locuri, tocmai din cauza complexității problemei.

Frica și lașitatea sunt la cote de neimaginat în întreaga societate românească. Uneori mă întreb: oare ce e mai mare frica sau prostia, teama de a nu fi “urmăriți” fie de superiori (la cei din aparatusul bisericesc) sau de organe și organizații sau indiferența și nepăsarea, complacerea în status quo și contemplarea tembelă, chiar cu o oarecare apreciere de la depărtare a luptei pentru recuperarea trecutului recent, lăsată în seama celor pasionați.

Sfinți închisorilor sunt sfinții noștri și ar trebui să ne preocupe lipsa lor din calendar în condițiile în care observăm totuși o oarecare dinamică a canonizarilor. Sunt nenumărați sfinți canonizați recent de BOR, mulți necunoscuți și din istoria îndepărtată a căror existență și activitate mai are rezonanță doar într-un cerc limitat, al intelectualilor poate, al istoricilor bisericești etc. Evident că nu strică să ne cinstim și să cunoaștem toți sfinții și orice firimitură din mana cerească trimisă pe pământul românesc trebuie recuperată. Însă când avem atâtea mărturii recente și când încă există oameni care pot fi intervievați de către forurile BOR care se ocupă cu canonizarea este strigător la cer că se pune batista pe țambal și sfinții închisorilor sunt trecuți în paranteze sau sunt lăsați să aștepte alte vremuri mai bune, într-un perpetuum “etcetera” fără a ni se permite să le zicem numele, să le facem icoane, să le construim biserici și toate celelalte cinstiri.

Relațiile economice cu Rusia dincolo de măcănituri

În caz ca nu ați aflat deja, Putin e de vină inclusiv pentru criza politica actuală din PSD. Mai concret, posturile Mac-TV din România deja rumegă un mic amănunt din lunga listă de acuze pe care Dragnea ar fi adus-o lui Grindeanu cu privire la ne-dezvoltarea relațiilor economice cu Rusia.

Evident că nu acesta a fost argumentul principal și probabil adevărul este că acest punct – creșterea schimburilor economice cu Rusia – era cumva în faimosul program de guvernare și acum nașu’ Dragnea i-a pus în spate lui Grindeanu întreaga listă fără să realizeze ca Grindy se poate agăța de orice amănunt oricât de irelevant pentru a face vâlvă, pentru ca confuzia este prielnică și pentru că nu are demnitate, ca un om de nimic ce este, ca și alti colegi ai săi cu nimic mai prejos.

Să trecem însă peste zgomotul scandalului și să evaluăm în ce măsură colaborarea economică cu Rusia ar fi posibilă și ar folosi la ceva.

Din start vă invit să evitați pe cei care având doar un singur neuron sunt angajați pe o direcție și repetă continuu aceealeași mantre anti-rusești indiferent de context și de situație. Nu aș atrage atenția, dacă fenomenul nu ar fi unul periculos și mentalul colectiv nu ar fi deja infectat de prostia gândirii în șabloane și în matrici plasate de formatorii de idei. Îmi pare rău că nu am timp să scormonesc detalii și să exemplific această cădere în șabloane de gândire prefabricate din prostie și din lipsa gândirii sănătoase din media românească. Comentez însă o mică referință de la Digi24:  Dragnea nu recunoaște că i-a reproșat premierului relațiile cu Rusia. În articol, Dragnea neagă că l-ar fi acuzat pe Grady de nedezvoltarea relațiilor cu Rusia în timp ce Grindy își asumă patetic această “vină” într-o autovictimizare jenantă prin care sărmanul speră să smulgă discret unde de compasiune și acceptare, ca și cum ar fi o faptă mare de eroism faptul că nu a dezvoltat aceste relații, deoarece noi suntem pro-europeni și pro-NATO și Rusia ne e dușman și nefiind demnă de a face afaceri cu România. Doar “putinistul” Dragnea vrea relații cu Rusia ar părea să sugereze Grindy pentru că oricum el nu își asumă nimic de fapt.

Să facem acum o mica pauză de la această tulburare mioritică și să ne uităm la relațiile economice între SUA și Rusia. Iată cum stau schimburile SUA-Rusia anul acesta conform INS-ului american:

Relatiile comerciale intre SUA si Rusia

Sursa: census.gov

La cum arată deocamdată aceste cifre, exista o creștere semnificativă față de anul trecut. Deși posibil ca în trecut schimburile să fi fost mai mari, iată totuși că și americanii au schimburi comerciale cu rușii.

Sper deci că este evident pentru toți tembelii care pun egal între schimburile comerciale și afilierea militară sau geostrategică că nu există nimic care să ne oprească să facem afaceri cu rușii chiar în toiul acestor sancțiuni. Numai nulități ca Oreste și papagali care judecă simplist și superficial tratează cu superioritate și patimă infantilă posibilitatea existeței relațiilor comerciale cu Rusia.

Să trecem și peste acest mic hop și să revenim totuși în lumea realităților concrete. Ce ar putea face prim-ministrul României ca să stimuleze relațiile economice cu o țară? Încă de la admiterea României în NATO, promotorii euro-atlantismului românesc săltau de bucurie că “vin americanii” cu dolari și o să investească aici. Dacă nu aveam Ford-ul până acum, istoricul relațiilor comerciale româno-americane ar fi fost dezastruos, mai ales având în vedere țeapa trasă românilor de compania americană Bechtel care ne-a luat banii și a fugit fără să construiască autostrada. De asemenea, dacă chiar am fi răuvoitori, am aminti Dosarul Microsoft – un tun de miliarde de dolari tras României de Microsoft prin intermediari în urma căruia statul a cumpărat zeci de mii de licențe inutile la prețuri multiplicate față de prețul de vânzare retail, darămite dacă ar fi negociat achiziția en-gross cum se face normal. Noroc cu Ford-ul care măcar are scuze criza din 2008 (care între timp însă teoretic a trecut, cel puțin în SUA) pentru nerespectarea contractelor investiționale prin care a primit deduceri și ajutoare de la stat fără să-și îndeplinească condițiile.

Așadar, ce ar putea concret să facă un prim-ministru, dacă vedem că de-a lungul anilor, oricât de mult au încercat guvernanții noștri, în vremuri bune sau mai puțin bune, nu au reușit efectiv să stimuleze schimburile cu SUA, care sunt încă pe locul 10-11 în topul investitorilor străini. Realitatea este că un guvern nu poate și nu ar trebui să poată să facă nimic anume pentru creșterea relațiilor comerciale între două țări anume. Un guvern poate crea unele condiții optime pentru ca orice companie și orice investitor străin să poata veni și investi în țară, de oriunde ar fi ei. Banii nu au culoare este valabil și în cazul investițiilor străine.

În plus, fiind membri UE și neavând posibilitatea de a stabili taxe vamale speciale sau tratament special investitorilor unor țări anume, cu atât mai mult este evident că guvernul României este total legat de mâini dacă ar dori să stimuleze schimburile cu o țară anume, chiar daca ar vrea. Totodată, nu văd cum guvernul poate împiedica investitorii dintr-o țară anume. Da, sunt unele mici gesturi pe care un guvern le poate face: ba niște plimbări cu grupuri de oameni de afaceri, ba niște instituții care să facă propagandă României într-o țară anume, ba niște poduri sau infrastructură către o zonă anume etc. Însă astea sunt nesemnificative pentru relațiile economice generale.

În particular, relațiile economice ruso-române se cam rezuma la domeniul energiei. Rușii după cum știm dețin Lukoil și vând gaze, petrol și altele. Noi vindeam mere și porci, dar sancțiunile impuse Rusiei nu au ținut cont de interesul nostru și merele nu sunt pe lista scutită de interdicție cum sunt gazele de exemplu, de care gaze rusești nemții depind și nu vor fi prea curând introduse pe lista sancțiunilor, poate decât când va începe războiul. Bineînțeles că la discuțiile cu Trump sau cu Merkel, Klaus nu va menționa doleanțele României ca și carnea de porc și merele să fie excluse de pe lista sanțiunilor și ca poate să fie în schimb introduse gazele, care evident ar avea mai mult efect de constrângere.

Așadar, dacă SUA au relații comerciale cu Rusia și dacă Germania are relații comerciale chiar prospere și importante cu Rusia, de ce măcăne unii vorbitori fără cap acuzându-l pe Dragnea că e putinist și bătându-l pe umăr pe săracu’ Grindeanu care rezistă pe baricade în fața mașinațiunilor serviciilor rusești care încearcă să pună gheara pe România?

Este comic să vedem cum psd-iștii acuză pe opozanți și dezertori ca sunt soroșiști în timp ce anti-psd-iștii de același nivel intelectual îi acuză pe dragniști de putinism. Din păcate sensul realității și gândirea simplă economică sunt total străine de formatorii de opinie din presa românească.

De ce are PSD probleme?

PSD are probleme deoarece este un partid anacronic: foști comuniști care încearcă să conducă o țară – cam nehotărâtă ce vrea deși se uită cu jing înspre vest – într-un stil autoritar, pe criterii de grupări și influențe subterane cu interese strict economice și cu nevoi urgente de control asupra sistemului juridic.

Într-o democrație cât de cât normață, există separarea puterilor în stat. Cel puțin în formă am avea: parlamentul, guvernul și justiția și de asemenea, tot de formă avem a patra putere care (din nou teoretic) este câinele de paza al celorlalte: presa.

PSD are probleme cu toate aceste puteri deoarece toate îl încurcă. Dacă politic controleaza, celelalte sunt greu sau imposibil de controlat total din cauza culturii și a societății în general care chiar dacă încet și chiar dacă în sincope, avansează totuși și pune probleme vechiului model, lumii vechi din care își trage rădăcinile PSD-ul atât fizic cât și “meta-fizic”.

Nu pare un diagnostic prea clar ce am spus deocamdată și nu pun încă degetul pe o anume rană. Ar fi multe de zis cu privire la existenta DNA-ului, influențele euro-atlantice mai mult sau mai putin discrete, distanțarea serviciilor și a armatei de PSD (aia sunt altă gașcă cu alte interese), efectul neașteptat al unor greșeli ale lui Ponta care au dus la pierderea scaunului de președinte, greșelile făcute cu ordonanța 13 care a stârnit repulsia chiar și a proprilor votanțti și membri.

Cu toate acestea, nu acestea sunt problemele PSD-ului. În primul rând, să menționăm că ideal, din punctul de vedere al conducerii largi a PSD-ului, România ar trebui să se asemene Ungariei: partidul unic cu o majoritate pleni-potentă care a pus gheara pe toate componentele statului și cu o opoziție de formă care să mimeze statutul de țară democrată și care să ofere celor de la putere plăcerea dezbaterilor și a simulării luptei politice, așa cum se joacă pisica cu șoriceii.

Ca să realizeze acest deziderat, PSD-ul ar avea însă nevoie de câteva mișcari brutale, manevre și acțiuni puternice în destructurarea piedicilor actuale pe care nu le vom enumera. Astfel de mișcări și mutări nu pot fi însă făcute de păpuși, de telecomandați, cum a fost Grindeanu. Astfel de mișcări nu pot fi făcute decât de lideri cu autoritate nu doar în partid, lideri puternici și obraznici, vicleni și îndeajuns de diplomați pentru a nu provoca un șoc prea puternic la nivel european. Cam cum e Orban la unguri …

Într-adevăr putem spune ca Dragnea poate se apropie cel mai mult de toate criteriile enunțate mai sus. Cu siguranță Dragnea ar putea fi cel mai light dictator care și-ar asuma cele mai multe riscuri, cum deja și-a asumat. Dragnea deja este all-in în deraieri și într-o țară în care justiți ar funcționar ar fi fost deja condamnat, nu doar împiedicat să ajungă prim-ministru, ca și cum l-ar trage de urechi.

Să vedem însă de ce nu a reușit Dragnea să devina liderul stelar al PSD-ului care să schimbe din rădăcini țara, în direcția amintită mai sus. Principala problemă a PSD-ului este tocmai diferența majoră culturală între marile orașe în special Bucureștiul și mediul rural. Bucureștiul este de fap un hub, un centru de atracție pentru toți românii altfel, care doresc altceva, care împing țara înainte. Mulți trec temporar prin București înainte de a zbura în afară, însă este cert că niciodată bucureștenii nu vor accepta un guvern comunist cu lideri neo-comuniști sau dacă îl vor accepta, nu vor accepta nicio deraiere prea gravă de la unele limite de nesimțire.

În ciuda pomenilor electorale și a moștenirii  aparatusului de partid mai ales în zonele de sud, chiar de-ar ajunge la 95%, PSD-ul nu va putea împinge niciodată “programul” de mai sus până acolo unde ar avea nevoie pentru a putea trăi în liniște, piedicile venind nu doar din partea populației (oricând bucureștenii pot da jos un guvern dacă e nevoie) dar mai ales din partea celulelor active necontaminate din aparatul de stat. Oricât de mule “cadre” de tovarăși “buni profesioniști și buni oameni” ca să cităm un clasic în viață ar avea partidul, nu va putea niciodată să completeze toate posturile în toate ministerele, în toate firmele de stat, în toate instituțiile, etc încât să poată implementa “programul”. În fiecare loc mai scapa câte-un tinerel care poate să pună piedici în roată în momentul oportun. Grindeanu este un exemplu, deși nu e tocmai tinerel. Tinerei cu potențial revoluționar sunt însă chiar și în camarila lui Dragnea deși el nu știe încă. Ce vrea Dragnea nu se mai poate și aceasta este problema PSD-ului.

Evident, o dată cu PSD-ul nu pierd doar tovarășii din partid, ci pierd toți românii. Mai ales pierd românii cu nostalgii comuniste care doresc pomeni de la stat, bugetarii care visează salarii ca în vest, pensionarii care se cred în Suedia după ce ne-au lăsat o țară distrusă din toate punctele de vedere, mai ales din punct de vedere uman, cel puțin prin prisma celor care au fugit în afară pentru că nu și-au găsit un loc aici, în mijlocul hoților.

Căderea cursului abia a început. De la criza din 2008 au trecut 10 ani și o recesiune este inevitabilă. Mulți zic că viitoarea criză va fi mult mai mare decât cea din 2008, dar chiar dacă va fi mai blândă, România se află într-o situație mult mai proastă ca atunci, prin prisma datoriei externe acumulate între timp. Cifrele sunt clare și nu mint. Trebuie doar să treacă ceața actuală ca să ne trezim din nou.  Pentru cei care au uitat, reamintesc că în 2008, PIB-ul României creștea cu peste 7%! Celor care cred că gata, acum o să fie bine, salariile trebuie crescute, avem creștere, avem economie solidă, s-au rezolvat problemele, le spun: urmariți chiazna.ro, peste un an, doi, voi da citate din acest articol. România nu o duce bine, economia este încă una slab dezvoltată, sistemul de piață nu este liber, capitalismul nu există ci doar un simulacru. Bani nu avem, resurse nu avem, munca noastră nu e prea bine plătită de străini, importăm prea mult, trăim prea mult pe credit, avem datorie prea mare, nu avem nici un motiv să fim optimiști, nici măcar faptul ca domeniul IT crește.

Sunt multe de făcut, sunt multe probleme care trebuiau deja rezolvate: sistemul bugetar redus, corupția redusă, companiile de stat privatizate, piața liberă implementată în toate domeniile: energie, contracte cu statul, utilități, agricultură, asigurări, finanțe etc. Sistemul de pensii și salarizare bugetarilor trebuie revizuite, regionalizarea în sensul descentralizării trebuie să devină un principiu de bază. Școala românească trebuie refăcută din rădăcini, sistemul fiscal de asemenea revizuit de la zero, sistemul de asigurări medicale transformat în direcția liberalizării serviciilor, birocrația eliminată în al 12-lea ceas și în general promovarea și prețiurea valorii, inclusiv în politică.

Poate ar fi de spus și ceva optimist în final, faptul ca poate PSD-ul se va schimba cumva în bine cu această criză. Din păcate, părerea mea este că nu atât PSD-ul e problema cât mentalitatea oamenilor. PSD-ul suntem noi, PSD-ul este poporul român. Toți suntem roșii, toți vrem comunism, toți vrem compromis, toți trăim în lumea noastră în care noi suntem cei mai buni, cei mai frumoși, cei mai pregătiți și străinii sunt de vină, străinii ne fură țara, Soros face învârteli, europenii se bagă prea mult peste noi etc.

Ce poate învăța Coaliția pentru Familie din alegerile din Marea Britanie?

Inainte de ultimele alegeri, habar nu aveam cine este DUP (Democratic Unionist Party) – partidul cel mai castigat din alegerile din Marea Britanie. Este vorba de un partid minuscul de dreapta din Irlanda de Nord care au castigat 1,5% la ultimele alegeri, indeajuns pentru a completa cele 48.9 ale conservatorilor care au nevoie vitala de ei in situatia actuala tensionata din Marea Britanie.

Romania nu prea se poate compara cu Marea Britanie din nici un punct de vedere si prin urmare nici din punct de vedere politic. Insa putem trage unele invataminte. Pe scurt, putem vedea, ca chiar un partid minuscul, nesemnificativ aproape, poate face fi indispensabil puterii intr-un moment optim si poate chiar impune conditii. Poate nici nu mai era nevoie sa amintesc de Marea Britanie si era indeajuns sa zic UDMR.

Cand cei mari se cearta pe ciolan si pe impartitul “prazii de razboi”, uneori, exista oportunitatea ca un partid mic cu o ideologie puternica, cu principii solide si coloana vertebrala sa-si impuna cel putin un punct dintr-un program de 50 de puncte. Si de multe ori, acel punct poate conta mai mult decat toate celelalte.

Am mentionat Coalitia pentru Familie pentru ca aceasta este problema principala in prezent in tara noastra, tentativa de spart barajul de rezistenta a populatiei la sodomizarea intregii societatii prin introducerea casatoriilor homosexuale dar mai ales prin ulterioarele adoptii homosexuale si propaganda homosexuala in scoli, puncte precise si indubitabile ale coalitiei pentru promovarea sodomiei.

De-a lungul anilor au fost insa mai multe chestiuni in care un partid mic, focusat pe chestiuni importante, activ si agresiv, ferm pe pozitii si rabdator, le-ar fi putut realiza daca pur si simplu ultimele celule albe din societatea romaneasca metastaziata s-ar trezi in cel de-al 12-lea ceas si ar adopta macar crezul celor 300 de spartani care au luptat pana la ultimul in ciuda oricaror sperante.

Este evident ca statul national va fi distrus si ca societatea traditionala este sub asalt. Este evident ca moralitatea si normalitatea sunt sub asalt si este doar o chestiune de timp, pana cand nebunii vor spune celor normali: voi sunteti nebuni – asa cum au profetit despre apocalipsa unii sfinti ortodocsi. Desigur, pe alocuri, aceste lucruri deja se intampla, atat in tara cat si afara.

Insa reiterez: fara implicarea in politica si intrarea cu un program clar, ferm si ideal cat mai agresiv, pentru a avea de unde sa lasam, nu se poate face nimic. Doar prin argumentare si discutii, prin actiuni civice si activitatile ONG-urilor, tot ce se poate face sunt mici victorii ocazionale consecinta a bunavointei unor oameni deja implicati in unele partide. Ce face Coalitia pentru Familie acum, se aseamana cu mersul la razboi al adventistilor care nu pun mana pe arme si nu accepta decat sa fie doctori, asistenti sau poate contabili: e bun si rolul lor, ofera macar un sprijin cauzei, insa nici un razboi nu se castiga fara arme.

Actuala lupta dusa de Coalitia pentru Familie, la cate milioane de semnaturi s-au strans si la cat de clar este acordul populatiei, ar fi trebuit sa fie o floare la ureche. Iata totusi cat de multe piedici se pun, si nu ma refer la piedicile din media. In politica, din cauza calitatii si dezinteresului, cauza se misca incet si este aproape moarta. Daca CpF ar face macar pasi infimi catre o organizare politica, situatia ar fi cu totul alta, am vedea cum urgent PSD-ul isi schimba prioritatile si organizeaza rapid votarea pentru a rezolva chestiunea si a incerca sa impiedice coalizarea fortelor nationaliste care in prezent sunt slab lipite de acest partid – un alt paradox anormal al specificului nostru mioritic.

In privinta casatoriilor mixte, diavolul este in detalii

Diavolul este in detalii peste tot, nu doar in privinta casatoriilor mixte. Revin cu cateva comentarii cu privire la acest subiect deoarece am gasit din intamplare o inregistrare relativ veche (februarie 2017) cu purtatorul de vorba al Patriarhiei invitat telefonic la o emisiune la B1 TV si as dori sa intaresc cele spuse in articolele anterioare pe aceeasi tema (vezi NOTE), anume faptul ca tocmai prin lasarea “deschisa” a unor “norme de implementare” a hotararilor “sfintilor parinti” de la acest Sinod, se sapa crapaturi mici in fundatia solida a credintei ortodoxe bazata pe canoane si se lasa loc de lucrat in adancime in timp prin intermediul episcopilor “relaxati” si care trateaza ortodoxia ca pe o autoservire de unde iti alegi ce vrei: canoane mai laxe sau mai nelaxe, iconomie mai larga sau mai putin larga, conservatorism sau deschidere, acuratete si rigoare sau pogoraminte si aggiornamente etc. Fiecare cum doreste, avem de toate pentru toti – aceasta este ortodoxia pe care o vor cei care au pus la cale Sinodul din Creta si urmatoarele.

Intorcandu-ne la emisiune, dupa cum vedeti, realizatoarea este evident in afara subiectului si considera un mare pas inainte faptul ca BOR va accepta casatoriile mixte, singura problema fiind pentru ea faptul ca la sinod nu s-a specificat mai clar conditiile in care episcopii pot … refuza (!) aceste casatorii, pentru a facilita cat mai mult aceste tipuri de casatorii si pentru a inlesni destrabalarea. Femeia evident nu are legatura cu ortodoxia si din autoservirea de care subliniam in primul paragraf, ea si-a ales “alimentele” mai usor digerabile: ortodoxie de forma, aprins lumanari, spus Tatal nostru, facut “bine” (asa, in general si cand nu e prea greu), nunta pentru facut poze etc.

Apreciem insa lucididatea acestei reporterite care chiar in ratacirea ei a sesizat bine aceasta buba a sinodalilor cretani, care au dat liber la casatorii dar nu au specificat conditiile iconomiei. De-a lungul dialogului, femeia incearca sa scoata de la purtatorul de vorba amanunte cat mai clare cu privire la acest aspect. Iata fermitatea cu care ea incearca sa puna la zid pe eventualii episcopi care nu ar accepta cererile pentru casatorii mixte ale celor care ar cere acordul pentru casatorie mixta:

Reporterita: “Dar episcopul poate sa decida ca aceasta casatorie nu poate aiba loc, nu? Pot fi si cazuri de acest gen si v-as intreba pe ce criterii sunt respinse unele solicitari”

Vasile Banescu: “Nefiind episcop, este foarte greu sa va spun eu lucrul acesta” – uimitor raspuns politicianesc al acestui tovaras forjat in discursul alunecos si viclean prin care se evita intrebarile grele la care raspunsul, daca s-ar baza pe adevar, ar fi … putin incomod. In cazul de fata, putea sa raspunda “nu stiu” sau “trebuie sa ma documentez” sau “buna intrebare, habar nu am” sau, daca era pregatit, putea sa raspunda: “din pacate, asta nu s-a stabilit”. Din fericire, reporterita are minim bun simt si preseaza in continuare inconsistenta logica si aberatia unei decizii care sa lase total la mana fiecarui episcop in parte decizia de a da sau nu a da liber la casatorie, desi intentia de “relaxare” a canoanelor este evidenta.

Reporterita: “Dar, banuiesc ca exista totusi niste …, exista un canon si acolo, adica nu poate sa respinda un episcop fara sa se ghideze dupa niste reguli”. Din nou vedem ca femeia e sincer ingrijorata de soarta celor care ar putea fi respinsi (chiar daca o minoritate) din neglijenta sau “abuzul in serviciu” al unor episcopi care nu respecta regulile (canoanele cum zice ea) proaspetei dezlegari la casatoriile mixte. De altfel, este amuzant cum in acest dialog dadaist cei doi sunt pe pozitii total diferite, incercand sa raspunda la probleme diferite fiecare in parte, reporterita clar fiind pe “meniul” light (casatoriile mixte sunt bune, sa vedem cum o sa se intample si ce probleme ar putea apare) pe cand purtatorul de vorba, simtindu-se (oare, de ce?) cumva vinovat si pe pozitii de aparare, ca un avocat al apararii, incearca sa justifice de ce aceasta hotarare este buna si de ce nu schimba nimic din ortodoxie, fiind doar “oficializarea” unor practici deja existente. Strans cu usa, isi aminteste totusi de amanuntul cu conditia ca copiii sa fie botezati ortodocsi, ceea ce bineinteles ca va deschide noi planuri ale discutiei, de asemenea dadaiste, in care inevitabil ne vom intalni cu nelipsitul cuvant “discriminare”, refren din cantecele dracilor cand vor sa arunce cu noroi in ortodoxie si/sau in traditie.

Vasile Banescu: “Un exemplu ar putea fi acesta: in masura in care sotul neortodox refuza ca viitorii copii sa sau isi exprima dorinta ca viitorii copii sa nu fie botezati ortodox, atunci cred ca ar fi un motiv de refuz a solicitarii respective. Dar, nu am auzit de asemenea situatii” – panseaza el rapid chestiunea, mirosind ca un lup antrenat ca poate urma cuvantul fatal “DISCRIMINARE!”. “De obicei – continua el – aceste solicitari sunt acceptate, repet, discernamantul ierarhului functioneaza intotdeauna”. Oare chiar asa tovarase Banescu? Ati uitat de Corneanu sau mintiti? Sunteti deci ori uituc ori mincinos. Discernamantul nu are cum sa functioneze 100%, nici macar al ierarhilor, tocmai asta este o principala diferenta intre ortodocsi si catolici: ortodocsii cred ca oricine (inclusiv un ierarh) se poate insela, nimeni nu este infailibil; catolicii cred ca papa este infailibil, nu se poate insela. Daca Papa este pe scaunul papal si zice “Homosexualitatea este binecuvantata de Dumnezeu”, de maine toti cardinalii si preotii catolici trebuie sa implementeze ce a spus “infailibilul”.

Reporterita: “Dar nu este totusi o discriminare aici, nu sunt egali cei doi?” – iata intrebarea cheie care denota clar unde se va ajunge si care e directia daca ortodoxia va renunta la canoane, rigoare si claritate. Confuzia este totala si daca pana acum pozitionarea reporteritei era relativ dubioasa si ne crea senzatia ca asistam la un dialog care are sens, ajungem clar in acest moment intr-un dialog fara sens in care o tanti oarecare care nu are nicio legatura cu ortodoxia pune intrebari stupide din rationamente total aiuristice. Despre ce discriminare e vorba, tanti!? Cine i-a pus sa vina in biserica? Sunt liberi sa faca ce vor, daca vor casatorie intr-o biserica anume, nu e logic ca trebuie sa se supune regulilor si canoanelor acelei biserici? Daca tu, tanti reporterita de la B1 TV vrei sa vii in vizita pe la mine si vii la usa si suni si ma rogi sa discuti cu mine sau sa faci o afacere. Eu te invit si te rog sa te descalti, desi eu sunt incaltat (sa zicem – un scenariu aleator). Tu ce zici: discriminare! Nu tu ai venit la mine, nu tu vrei sa ai taine cu mine, sa tratezi cu mine? Eu nici nu te cunosc poate, nu ti-am cerut nimic, nu vreau nimic anume de la tine, poate m-ar interesa sa fac afaceri cu tine, dar daca nu eu asa am regulile casei ca trebuie sa te descalti, daca nu iti convine de ce consideri asta discriminare? Cu atat mai mult, cu cat poate toata lumea stie ca eu pun sa se descalte pe toti care vin la mine, deci nu ai fost dezinformata.

Biserica nu e datoare sa casatoreasca pe oricine neconditionat. Biserica nu are nicio obligatie de fapt fata de credinciosi ci doar le ofera ceea ce le-a oferit de la fondarea ei: Calea, Adevarul si Viata. Nu  ofera nimic personalizat sau neconditionat. Tocmai pentru ca am trait intr-un sistem comunist putem gandi asa, neintelegand deloc ce inseamna libertatea si mai ales ce inseamna contractul. De altfel, poporul roman are o mare problema cu intelegerea termenului de contract care presupune reguli, angajamente, obligatii. La noi, totul este in aer, presupus, aleator, subinteles. Statul e dator sa ne dea multe, altii trebuie sa respecte regulile, nu noi, cuvantul dat este dat doar cand este dat, intre timp poate s-a mai schimbat ceva etc.

Imi cer scuze ca am lungit prea mult analiza interviului, mi-ar fi mult mai usor sa fac video-uri si poate in curand o sa trec pe video, fiind mult mai facil. Ce doream insa sa subliniez din acest interviu: nu exista “norme” sau “canoane” – cum le zice tanti – ale acestei hotarari prin care sa clarifice situatiile in care se poate da iconomie. De altfel, orice iconomie o data “oficializata” este de facto un canon. Daca era iconomie, nu trebuia sa se umble la ea, trebuia lasata asa cum e: fiecare episcop de capul lui, fiecare cu tainele lui, va da seama in fata lui Dumnezeu cum stie de “dezlegarile” facute. De facto, poate ca unii episcopi au discernamant si cand dau si cand nu dau – nu negam asta. Insa exista cazuri  in care unii episcopi, din motive financiare, accepta unele “pogoraminte” cand e vorba de casatorii, si nu doar cu privire la indeplinirea conditiei ca mirii si nasii sa fie ortodocsi. De exemplu, conform canoanelor, din ce stiu eu, la manastiri nu prea se fac casatorii. Cu toate acestea, in unele episcopii, pentru a “monetiza” frumusetea unor manastiri si atractia acestora, s-a dat liber la casatorii in manastiri, de dragul banului, evident explicatia oficiala ar fi “pentru ca oamenii au cerut”.

Dupa ce ca raul s-a facut (renuntarea la canon si traditie in privinta casatoriei), nici macar acesta nu s-a ingradit prin cateva indrumari mai explicite care sa limiteze cumva posibila destrabalare totala in privinta casatoriilor. Am explicat in doua articole anterioare cum doi episcopi diferiti vad cu totul diferit problema: unul (PS Varlaam) zice ca casatoriile mixte se justifica la animisti, in Africa, acolo unde este un ortodox la un milion si biserica trebuie sa se largeasca si nu are cum sa se largeasca daca nu se dezleaga casatoriile mixte. Altul (IPS Andrei) zice ca casatoriile intre ortodocsi pot sa exista doar in satele unde sunt toti ortodocsi (ilogic de altfel – am explicat acolo) si ca el ce sa se faca in Cluj unde ortodocsii sunt amestecati cu cei de alte credinte? La el in Cluj, IPS Andrei a lasat sa se inteleaga ca el da liber la casatorii mixte. 60% (procentul minim al ortodocsilor din Cluj) este deci o limita dedusa (de mine) sub care IPS Andrei ar da liber la casatorii mixte pe cand PS Varlaam zice de 1 intr-un milion.

Iata deci cum lipsa claritatii si lucrarea vicleana a vrajmasului creaza premizele unui viitor dezastru. Imaginati-va ce s-ar intampla peste 50 de ani daca aceasta “oficializare” a unei “iconomi” va deveni regula – si are toate sansele sa devina regula. Nu doar ca ortodocsii nu vor mai avea dorinta sa se casatoreasca cum trebuie, cum ii place lui Dumnezeu, cu altii de aceeasi credinta cu ei (cum este firesc de altfel si uman, pentru buna intelegere si pentru armonie in familie). Ortodoxia intr-un viitor proxim nu va fi decat inca o leguma intr-un mare ghiveci ecumenist. Deja se preconizeaza unificarea datei Pastelui, deja se preconizeaza scoaterea “indoctrinarii” din materia religie si inlocuirea lectiilor cu invataturi specifice cu “invataturi morale” si multe altele. Nu mai zicem de ce se lucreaza in cadrul CMB-ului sau in intalnirile cvasi-discrete intre ierarhii ortodocsi si alti eretici. Nu doar in Romania, dar in toate acele tari in care au facut un pas inainte prin acceptarea “oficializarii” casatoriilor mixte, mica biserica va fi distrusa.

Atacul asupra familiei se vede nu doar in societate, prin avantul propagandei minoritatilor sexuale, dar chiar si in interiorul bisericii prin recenta oficializare a casatoriilor mixte. Eliminarea canoanelor si introducerea “mixt”-ului in Sfintele Taine este doar un prim pas. Taina Casatoriei este prima care a fost alterata, urmeaza posibil si alte taine sa fie “largite” in viitor. Cum ati zice de exemplu, ca la un viitor sinod cretan, preasfintitii nostri sa introduca ca alternativa la paine si vin, folosirea azimei? Motive s-ar gasi, de exemplu in Groenlanda nu e grau si nu creste vita de vie …

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

ARTICOLE ANTERIOARE PE ACEEASI TEMA:

Ce se întâmplă în Golf?

Arabia Saudita a dat un ultimatum de 24 de ore Quatar-ului pentru indeplinirea a 10 conditii. Dupa care …

Traim intr-o lume nebuna si fiecare zi ne da noi motive ca deconectarea totala ar putea fi in cele din urma singura varianta pentru a rezista intregi la minte. Dupa ce ca oricum traim intr-o tara anormala, mai traim si intr-o lume anormala.

Ca lumea se afla in pragul celui de-al 3-lea Razboi Mondial o spun toti si dau vina pe Putin. Daca deschidem presa “mainstream” deja vedem ca si pentru “chestiunea Quatar” este de vina tot Putin:

“FIRST (FAKE – n.n.) ON CNN: US suspects Russian hackers planted fake news behind Qatar crisis”

Conform stirii, hackeri rusi ar fi spart site-ul agentiei de stiri a Quatarului si ar fi plantat o stire in care conducerea Quatar-ului ii lauda pe iranieni. Aberatii, evident. Stirea mi-a adus insa aminte de un incident mai vechi extrem de interesant din care probabil s-au inspirat “scriitorii” de la CNN si detaliat pe larg chiar de autorii sai la o conferinta DEFCON mai veche: How to Overthrow a Government. Pe scurt, iata ce au facut baietii (fie ei simpli hackeri – putin probabil – sau membrii ai serviciilor americane – ceea ce ar explica de ce se afla inca in libertate):

  • How to architect a cyber coup using advisor’s, hackers and the general populace, using misinformation, professional agitators, false information and financing.
  • How to gather intelligence to analyze a government’s systemic weaknesses on financial, societal values and political climates that is leader or country specific to structure your attack.
  • How to identify and prioritize government resources, infrastructure and commercial companies and how to use these compromised assets to stage the coup.

Intorcandu-ne la Quatar sa adunam putin cateva elemente pentru a intelege ce se intampla. In primul rand, rareori declaratiile publice si actiunile tarilor au vreo legatura cu realitatea, totul fiind in mare parte praf in ochi, asa cum a fost si praful in ochi conform caruia sauditii au cumparat de al americani arme de peste 100 de miliarde de dolari.

Inca din momentul in care s-a anuntat stirea mi s-a parut putred de vreme ce sauditii au numai anul trecut un deficit de 80 de miliarde si au intrat in “austeritate”. De unde sa aiba atatea miliarde sa cumpere arme si sa mai si construiasca infrastructura in SUA (asta e un alt “proiect” anuntat anterior).

Foarte posibil sauditii au reusit sa stoarca de la americani o afacere de swap intre niscavai bonduri si arme, stiut fiind ca sauditii au tot colectionat ani la rand obligatiuni americane pe care nu si le vor recupera in vecii vecilor, fiind pretul platit pentru supravietuirea familiei saudite – o monarhie absolutista medievala – fara care pret, aceasta familie ar fi zburat de multa vreme si in locul ei ar fi venit un regim “democratic” sustinut de toate tarile “iubitoare de libertate” din lume, asa cum s-a intamplat cu Sadam. Teoria mea cu swap-ul se va valida insa in 2-3 ani cand vom avea acces la istoricul evolutiei bonurilor de trezorerie americane publicate aici cu 3 luni intarziere.

O prima explicatie a conflictului ar fi vizita lui Trump care i-a strans cu usa pe sauditi sa lupte cu teroristii mai bine si mai ales sa nu ii mai finanteze. Merita mentionat ca Arabia Saudita a aparut in unele emailuri trimise de Clinton lui Podesta in care aceasta zicea ca serviciile americane au aflat ca sauditii finanteaza teroristii. De asemenea, trebuie amintit si de vizita printisorului care invarte acum afacerile in Arabia Saudita la Putin si incercarea de a-l ameninta pe acesta sa-si ia mainile de pe Assad – eveniment intamplat cam in jurul Jocurilor Olimpice de la Sochi. Printisorul a mai avut o vizita si recent in care a incercat sa-l cumpere pe Putin, evident in van.

Teoria asta cu stransul usii este insa ciudata, de vreme ce SUA au deja o baza militara in Quatar si probabil asa cum americanii au incercat sa-l torpileze pe Erdogan in ditamai Turcie complexa si imbarligata, cu atat mai mult poate americanii, daca aveau ceva cu quatarezii le trageau o mama de revolutie de nu se vedeau. Prea intortocheata povestea ca Trump sa ii constranga cumva pe sauditi sau sa ii indeme sa se ia de quatarezi  ca sa nu mai sprijine aia terorismul. Ca sa nu mai zic, ca Trump, 2 neuroni daca ar avea ar intelege ca impingandu-i pe sauditi impotriva quatarezilor, acestia nu o sa aiba decat sa aterizeze in bratele iranienilor, exact unde e mult mai rau pentru Imperiu, cu toata baza aia de-acolo cu tot.

Nu vom lua in serios tweet-urile lui Trump care sunt chiar penibile daca e sa le analizam: “poate acesta va fi inceputul sfarsitului ororii terorismului” a scris Trump. Prin asta Trump insinueaza ca Quatarul avea legaturi atat de puternice cu terorismul incat acum ca se luara sauditii de ei, e deja pe terminate. Totodata, Trump insinueaza ca cea mai puternica natiune din lume, politaiul universal nu a putut face nimic impotriva Qutarului, nici macar sa dea un avertisment sau ceva sanctiuni acolo, a asteptat ca sa vina printisorul si cu acolitii sai sa ii certe pe aia mici si nebuni care nu o termina cu joaca cu pac-pac-ul si bum-bum-ul? Cat de nedemn sa fie pentru presedintele SUA un astfel de mesaj?

Asa cum si in razboaiele mondiale anterioare, scanteia s-a aprins de unde nu se astepta nimeni, asa e posibil si acum sa inceapa totul de unde nici nu visam. De Turcia ne asteptam, dar Quatar?! Si apropos de Quatar, Turcia e principalul aliat al acestei tari si Erdogan s-a pozitionat deja in apararea Quatar-ului (vezi sursa). Liniile si aliantele viitorului front sunt deja destul de clare: Turcia, Iran, Quatar. Kuweit, Siria, Liban (Hezbolah) pe de o parte si Arabia Saudita + ceilalti minioni (protectoratul Israelului din zona) pe de alta parte. Pe americani si rusi nu-i trecem pentru ca probabil nu se vor implica cu trupe la inceput.

Din toata povestea asta, eu doar atrag atentia asupra Turciei: s-a deplasat deja total in afara UE/NATO (vezi si retragerea nemtilor de la Incirlik) si impotriva Imperiului. Turcia va fi izolata si extrem de expusa in viitorul razboi. Vechile articole despre razboiul ruso-turc redevin din nou fierbinti.

In final, va las cu o ultima teorie: daca razboiul in Irak a fost pentru petrol, razboiul in Quatar va fi pentru gaze: “Forget Terrorism”: The Real Reason Behind The Qatar Crisis Is Natural Gas. Pentru multi romani, actuala situatie tensionata este doar un mare inconvenient, fiind nevoiti sa-si schimbe zborurile aeriene planificate pentru vacanta de vara. Din pacate, “stricatul vacantei” – ca sa parafrazam pe ambasatorul roman la Londra [1] este cea mai mica problema, problemele geopolitice fiind complexe si cu multe ramificatii iar Romania nefiind pregatita din nici un punct de vedere pentru lumea nebuna in care traim.

~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1] Ambasadorul României în Marea Britanie spune că atacurile teroriste din Londra “i-au stricat un pic seara”

Uniunea Salvați Sodomia – sub semnul curcubeului

Nu am urmarit frecusurile din USR si nu aveam habar de ce se tot intampla intr-acest partid cu potential de tumoara canceroasa similara PCR-ului din anii interbelici.

Cu surpindere am alfat ca USR a renuntat la Nicu-Nicusor-Dan – faimosul personaj al unui clip viral pe Youtube – pe motiv ca USR prefera mai mult sa lupte pentru drepturile homosexualilor decat pentru pastrarea presedintelui, fondatorului si figurii celei mai cunoscute din partid.

Acest partid spun ca este precum o tumora pentru ca vine sa se hraneasca pe un organism social cu sistemul imunitar total distrus. Eu nu inteleg cum acest partid a ajuns la asemenea cote si cum pot sa existe atat de multi idioti folositori mai ales in randul intelighentiei romanesti care sa se inhaiteasca la un partid fara coloana, fara program si mai ales fara personalitati.

Sa zicem ca fara personalitati ar mai merge, avand in vedere dezastrul pe care il lasa in urma tovarasii la cateva decenii bune de la necaderea dracului rosu. Insa fara un program clar este de neinteles ca oamenii isi pun speranta si ofera un cec in alb unor profitori care nu au decat un singur merit: sunt anonimi si pretind ca vor binele tarii.

Este de inteles dezastrul din clasa politica si faptul ca in Romania nu mai exista sanse de construirea a unui stat indepentent si prosper. Cele doua deziderate au mai ramas importante oricum doar pentru o micro-minoritate a romanilor: multi si-ar vinde si pe mama pentru o marire de salariu si pentru un nivel de trai cat mai ridicat. Independenta statala, nationalismul altfel spus, pare pe cale de disparitie si devinde chiar bau-bau-ul prosperitatii si democratiei in mintea bolnava a unor creiere spalate cum ar fi presedintele Pro-Democratia care apare intr-un clip obsesiv reluat la Digi24 – principalul canal de spalare pe creier a populatiei de pe teritoriu romanesc in pregatirea razboiului cu rusii.

Poate pare conspiratie cand zic asta: Digi24 sa fie proiect american? Sa fie propaganda ieftina? Pai e complicat domn’le de-astea la noi, ca romanii sunt imuni la propaganda si ei oricum sunt cu NATO, deci de ce le-ar fi frica yankeilor ca nu cumva rusii sa prinda radacini pe meleguri mioritice si sa sadeasca in mintea romanului samburele indoieli in vesnicul parteneriat cu Imperiul? EI bine, nu e chiar asa de complicat, mai ales cand pe jumatate oricum multi romani sunt deja spalati pe creier si vad numai idealuri euro-atlantice in fata ochilor, repetand aceeasi poezie stricata: drepturile omului, drepturile minoritatilor, Putin e rau, democratia vine din UE, doar UE ne fereste de coruptie etc.

Rodul unor astfel de propagande obscure in care se pune egal intre democratie si sodomie si intre libertate si cedarea totala a suveranitatii fie la NATO fie la UE sunt si tinerii din USR care multi nici nu stiu in ce s-au bagat, ca sa nu mai zicem de cei care i-au votat. Tentatia unui ciolan frumos este indeajuns deja pentru multi ca sa intre in hora in care s-au bagat si sa adopte mantrele si pozitia corespunzatoare, convinsi fiind ca rasplata “alinierii” lor va veni destul de repede, fie la europene, fie la locale, fie – de ce nu, pentru cei mai rabdatori – la vitoarele alegeri.

Asa se intampla cand cuviosii ortodocsi dorm pe ei si fac pe apoliticii si echidistantii, sperand sa salveze tara mai mult cu rugaciunea (de-ar fi asa) decat cu actiunea. Am mai spus-o si o repet: singura sansa pentru salvarea Romaniei este nasterea unui partid in jurul unei cauze solide, la care adera cat mai multi, cu personalitati cunoscute deja angrenate si care sa aiba scopul principal o singura cauza: apararea traditiei romanesti. Daca aceasta vom reusi, prin simplul fapt ca ne vom regasi pe noi, vom putea sa sarim si toate celelalte hopuri. Coalitia pentru Familie este probabil singura sansa pentru nasterea unui nou partid care sa poata prinde coaja insa din pacate, frecusurile cu referendumul nu au fost inca indeajuns pentru a-i convinge pe toti cei implicati de necesitatea intrarii in politica si a folosirii oportunitatii actuale, care poate fi ultima sansa pentru tara noastra inainte fie de aruncarea in razboiul cu Rusia si sfarsierea totala, fie de dizolvarea in cel de-Al 4-lea Reich.

1 2 3 156