De ce manualele unice sunt un dezastru total previzibil

Nu stiu daca am mai avut vreun articol despre manualele scolare unice (de stat) dar cred ca am avut cate un articol la inceput de an scolar in fiecare an in care atrageam atentia asupra patternului de “schimbare revolutionala hei-rupista” care a caracterizat toti ministrii care s-au plimbat pe la invatamant.

Acest minister pare blestemat pentru ca oricine trece pe aici simte nevoia sa faca revolutii si cum in scoala elevii nu pot sa protesteze si rezultatele masurilor tale se vad peste 10-20 de ani cand calitatea sau lipsa acesteia se vede in “materia prima” produsa, ispita schimbarilor revolutionare si a reformelor perpetue caracterizeaza (mai ales) acest domeniu.

Pe langa schimbare, mai avem parte si de un alt ghimpe: nicio schimbare nu se face fara a avea in cap clientela partidului. Asa cum Firea de exemplu a introdus schimbarea cu companiile primariei oferind tovarasilor bugete generoase de tocat aiurea, asa se intampla si in alte domenii, inclusiv in invatamant. Pare strigator la cer si trist ca mafiotii nu lasa macar copiii in pace si incearca sa fure si din viitorul lor, dar ce sa ne mai miram daca am avut cazul detergentilor din spitale (si cate alte asemenea) unde implicatiile erau pur si simplu asupra vietii oamenilor, adica criminale.

Pe langa schimbari si pe langa schimbari cu orientarea spre sifonari, macar daca sifonarile s-ar face din locuri de unde calitatea invatamantului nu poate fi afectata ci doar sub umbrela unor achizitii majore (fie ele inutile) ar umfla preturile ca gogosile si ar maslui contractele ca sa favorizeze tovarasii si companiile prietene. Bunaoara, as intelege sa se traga tunuri cu achizitii de mobila intr-o scoala, cu reparatii si renovari, cu cursuri de “perfectionare” pentru inspectorii scolari membrii ai partidului sau alte de-astea, menite parelnic sa imbunatateasca treburile. Dar sa tragi tunuri cu manuale cine s-ar fi gandit? O explicatie ar fi ca tovarasii au tras tunuri la tot ce se putea pana acum si manualele au ramas ultima reduta de piata pseudo-libera si parelnic-independenta din sistemul educational.

Cum era deci inainte? Editurile produceau manuale, cereau autorizatie de la minister si le vindeau. Profesorii decideau pe care manuale merg. Fie in functie de pret, fie in functie de afinitatea proprie fata de un manual sau altul, fie din auzit de la alti colegi, fie de ce nu, din comisioanele primite de la edituri dar mai ales in urma “recomandarilor” venite de la tovarasii directori si inspectori ca un manual al unei edituri e mai bun decat al alteia si ca ar fi bine ca achizitia sa se faca din cutare loc, de la cutare firma, existenta mai multor manuale, permitea totusi ca furturile sa fie ocazionale, pe ici pe colo si permitea unor profesori, acolo unde directorii nu sunt 100% corupti si sistemul ticalosit mai lasa loc de respirat, sa aleaga pe criterii de calitate si nu pe alte criterii.

Este evident ca piata libera, oferta multipla si competitia intre edituri ca sa faca treaba buna, stimula calitatea. Sifonarile si tunurile daca se faceau, oricum se faceau la nivel de distributie, rareori probabil la nivel de productie, in sensul ca profesorii puteau alege ce manual sa foloseasca dar achizitia se facea prin “recomandarea” venita de sus. Astfel, din nou exista o oarecare izolare intre sistemul ticalosit de la destinatie si productia manualelor. In plus, de-a lungul timpului, ce e bun ramanea, dobandea notorietate si ce e prost, adica manualele facute de edituri neserioase si care cautau sa faca bani doar prin spagi, era cumva ingradit in sensul ca nu de putine ori, profesorii responsabili chiar daca erau fortati sa cumpere si sa recomande copiilor ce nu trebuie, ulterior faceau switch-ul catre manualele de calitate. De asemenea, parintii responsabili si implicati, puteau singuri sa faca o alegere, sa preseze profesorii, sa ii traga la raspundere daca alegerea lor era proasta etc.

Acum, prin producerea intr-un singur punct a unui singur manual, se incearca evident extragerea a tuturor comisioanelor. Pe de o parte, autorii sunt alesi pe spranceana, concursurile sunt simulacre ca orice concurs din invatamantul romanesc plin de tot felul de algoritmi plini de calcule cu puncte pe proiecte si lucrari fictive, dar indeajuns de “filtrat” de unde trebuie. Pe de alta parte, productia si distributia se face mult mai usor, “controlul” are loc intr-un singur loc, complicatiile sunt infime si volumul masiv. Practic, este ca in distributia de droguri. Una e ca unul sa fie producatorul, altul distribuitorul en-gross si altul distribuitorul en-detail si alta e ca si cel care produce si cel care distribuie si cel care alege pe cei care produc marfa sa fie intr-un singur loc si sa fie 1-2 oameni la minister care pun stampila unde trebuie.

Rezultatul dezastruos al acestui sistem s-a vazut. Manuale cu greseli, scandal peste scandal etc. Ce ma mira este ca parintii nu prea au reactionat, nu au protestat. Nu cred ca oamenii inteleg sau le pasa, multi se bazeaza ca o sa aiba ei grija, ca o sa dea copiii la meditatii ca o sa ii puna sa invete ca sa ajunga oameni mari. Toti parintii din Romania nu realizeaza ca cata vreme sistemul e putred, chinuie copiii degeaba, pentru ca oricata carte o sa invete si oricat de multe note mari o sa ia, valorile nu conteaza ci doar carnetul de partid. Apartenenta la partid si compromiterea sunt singurele canale de succes intr-o economie din ce in ce mai mult centralizata unde deja salariile la stat depasesc pe cele din privat, unde deja justitia este asaltata. Ce folos sa ajunga copiii sa stie matematica, sa termine o scoala buna, sa dea la o facultate bune, sa ia diploma? Ce folos daca oricum alti copiii ai altor tovarasi vor putea sa-si cumpere diplomele de la unele facultati si o sa le ia fata oriunde ar incerca in sistemul de stat. Cat despre cei care doresc sa aiba un viitor in sectorul privat, mult succes. Sistemul privat din Germania, Spania sau Italia va asteapta, ca cel de la noi mai mult de salariul minim pe economie nu va putea sa ofere zeci de ani buni de-acum inainte, la ce perspective avem.

De ce Hard Brexit-ul este singur Exit pe care il vor europenii?

Am mai spus, dar acum ca e fierbinte situatia, reamintesc:

pentru UE, succesul ruperii Marii Britanii ar fi un risc existential. De unde putem intelege de ce vor pune bete in roate si le vor da la ghioale britanicilor. Va fi un divort mizerabil in care noi si noi gesturi socante si atitudini rautacioase, pline de ura si razbunare vor iesi la iveala din partea “clasei conducatoare”, birocratii, comisiile, comitetele, parlamentul si tot ce tine de administratia imperiala. Primul semn va fi incurajarea Scotiei sa se rupa si facilitarea “integrarii” acesteia si poate a altor provincii. Cred insa ca trendul nu poate fi oprit si UE va suferi lovitura dupa lovitura. Avem deci a ne astepta la puternice socuri economice, crize financiare si politice nemaintalnite. Asta, daca scapam de razboiul cu Rusia

CE SĂ ÎNȚELEGEM DIN REZULTATELE BREXITULUI (24/6/2016)

In alt articol daca – nu ma insel – ziceam ca orice exit este o lovitura de moarte pentru UE. Poate cel mai clar indicativ ca UE nu este pregatita sa faca fata unui exit si ca nu s-a gandit niciodata la asa ceva este chiar faptul ca UE nu are in propriile tratate acoperita situatia exitului si nu are norme si legi clare, ca sa nu mai zic de comitete si experti pregatiti sa negocieze.

Poate fi ceva normal, ne gandim. Ce tara e pregatita sa cedeze autonomia si are in propriul statut legi privitoare la autonomie? Nu este deloc insa acelasi lucru. UE ca o uniune teoretic democratica si moderna (multi spun ca ar fi primul Imperiu in care popoarele intra de buna voie si nu cucerite de vreo armata) ar trebui sa fie pregatita tot timpul pentru exituri.

Nu stiu concret cine sa poarte o parte mai mare de vina, europenii sau britanicii. Este cert ca situatia este extrem de complexa desi Marea Britanie oricum avea un statut special in UE, nefiind integrata “total” ci doar atat cat le-a convenit politicienilor britanici, asa cum tot “special” sunt “integrate” si alte state care doar sug beneficiile uniunii fara a avea insa parte de obligatiile cele mai murdare, cum ar fi acceptarea navalitorilor sau contributia cu sume imense la bugetul uniunii. As aminti aici Norvegia sau Elvetia, care au parte de o integrare “soft” in care ei “testeaza” marea cu degetul in sensul ca pot sa exporte in UE fara taxe vamale, pot sa selecteze forta de munca si sa nu primeasca toate gunoaiele si isi asuma cateva obligatii pe care probabil o gramada de paraziti birocrati eurocrati sunt angajati doar pentru a-i urmari pe norvegieni de exemplu daca fac cum trebuie imparteala granturilor si daca nu cumva se preocupa ca banii sa se intoarca tot inapoi si poate chiar insutiti.

Bineinteles ca britanici nu au fost nici ei pregatiti de exit si de aceea avem haosul asta si la ei. Prea multa politica si prea putina munca de gospodarire a statului evident ca nu aduce rezultate si asa incep crizele, cum stim si noi. Dar chiar daca erau pregatiti britanicii, in sensul ca partidele lor aveau clar un plan si o directie sau macar o hotarare, au niscavai probleme majore cu “nealiniatii” pe care britanicii deoarece sunt gentlemani nu ii ameninta cum trebuie si nu pun piciorul in prag. Cu irlandezii de exemplu, ar trebui clar sa ii puna sa aleaga intre UE si Marea Britanie, altfel granita +tarife sa vezi atunci ce s-ar cuminti si ar gasi solutii.

Principala gresala a acestor negocieri din partea britanicilor este lipsa de fermitate si incapacitatea sa inteleaga parsivitatea eurocratilor care tin cu dintii sa puna bete in roate Marii Britanii si se leaga de orice motiv pentru a tergiversa si a-i lovi sub centura pe britanici prin provocarea si mentinerea unei stari de incertitudine care sper ei sa provoace o criza financiara si sa ii mai linisteasca pe britanici dar si pe altii care ar avea idei similare.

Ce nu se asteptau insa marii baroni de la Bruxelles este ce vedem la Paris si prin alte tari in UE. Apropos de protestele  “vestelor galbene” din alte tari decat Franta, pe la noi au cam fost ignorate de presa ca nu cumva sa dea idei si romanilor. Iata de exemplu ce s-a intamplat ieri in Belgia sau in Olanda.  De Italia nu mai amintesc deoarece acolo au fost alegeri recent si vestele galbene deja au castigat in sensul ca au un guvern anti-european.

Peste haosul produs de Brexit,  si peste situatia fragila din Italia, aceste proteste au pus gaz pe foc. Si chiar daca nu va exista nicio consecinta in plan politic si Macaroana ramane la putere si chiar daca Macaroana nu se opreste din plecarea capului in fata celui de-al 3-lea Reich, numai dezastrul economic produs de proteste o sa puna o greutate si mai mare pe deficitele Frantei care a ajuns la cele mai mari taxe si impozite tocmai din cauza destrabalarii indelungate si a socialismului necontrolat. La umbrela prosperitatii si performantelor Germaniei, francezii s-au destrabalat mai mult decat oricare alti porcusori. Pe cat de justificate pot fi protestele, pe atat de dureroase vor fi masurile care trebuiesc luate pentru a schimba situatia. 

Sa ignoram insa putin zgomotul si sa ne intrebam cum s-a ajuns aici? Oare doar taxa asta suplimentara pe combustibil e de vina? Nu a fost asta cumva picatura care a umplut paharul? Evident ca ciuleandra cu reforma dupa criza din 2008 si increderea exagerata in masinatiunile financiare au dus la pierderea oricarei sanse de reforma reala si de intoarcere la capitalism: singurul sistem care a adus prosperitate oriunde in lume oricand in istorie. Atat de mult bine a facut capitalismul in Europa de Vest incat le-a trebuit macaroanelor aproape 20 de ani ca sa distruga tot ce s-a construit. Bineinteles, castigarea Razboiului Rece si intarirea Germaniei a pus umarul la aceasta intarziere a prabusirii in Franta, asa cum s-a intamplat de exemplu in Grecia sau in Spania. Dar lucrurile se echilibreaza mereu si momentul adevarului ii loveste pe toti care traiesc in minciuna iar francezii s-au mintit multi ani ca munca lor valoreaza mai mult decat a chinezilor de exemplu si ca daca ii suprataxeaza pe “burghezi” o sa le fie bine.

In fapt, francezii de azi nu trebuie sa se rascoale impotriva macaroanei pentru ca le baga taxe pe motorina ci mai important ar fi sa se rascoale ca sa nu mai taxeze atat de mult munca pentru ca cei care vor sa munceasca sa nu mai fuge din Franta in alte tari, cum ar fi Romania de exemplu. Romania a fost si este un mare beneficiar al prostiei guvernantilor francezi. Daca guvernele Frantei nu ar avea impozite atat de mari, Renault nu s-ar duce aiurea in praznic sa investeasca in fabrici si in oameni ca sa produca in alte tari ce ar putea produce si la ei. Evident ca traim intr-o lume globala in care exista cerere si oferta variata si in domeniul taxelor si al fortei de munca. Insa pe aceasta piata, Franta are o marfa foarte proasta care nu este cautata de nimeni. In ciuda calitatii fortei de munca, a traditiei ingineresti, a unui sistem bancar cat de cat dezvoltat care poate ajuta cu creditare companiile, Franta nu este o tara capitalista si uraste capitalistii, de aceea ii impoziteaza foarte mult. De aceea, dupa ce au anihilat efectiv “burghezii” care au plecat prin tari straine, politicienii francezii, in lipsa de bani (ca deja datoria este imensa si nu prea mai sunt bani lui Draghi ii tremura chilotii ca nu poate sa mai tina mult sandramaua intreaga fara sa schimbe trendul dobanzilor) s-au gandit sa taxeze francezul de rand: pe cel care poate munceste la un hotel, pe cel care poate mai produce un vin, mai produce o ciocolata – acele putine domenii care inca mai au ramas in Franta pentru ca depind de localizare. Ori acestui francez i-a ajuns cutitul la os si a zis “pana aici”. 

Un scenariu cu ce va urma este clar: alegeri anticipate sau schimbarea atitudinii lui Macron care oricum nu mai are viitor in politica si apoi venirea la putere a unor nationalisti sau anti-europeni care macane mai tare, asa cum a fost cu Syriza in Grecia care din partid anti-sistem au ajuns cei mai disciplinati executanti ai austeritatii impuse de Reich. Germanii se bucura de haosul din Franta, pentru ca ORDO AB CHAO sau pentru ca un sut in fund pentru francezi poate insemna un pas inainte pentru germani. Cum se va face uniunea finala pare fi din ce in ce mai clar: pentru ca sa nu se prabusasca totul, si in fata fricii pe care o va baga in oasele poporului rasculat limitarea retragerilor de la bancomat, popoarele europene vor accepta o guvernare UNITA, o banca UNICA, taxe UNICE si pentru a fi convinsi li se va arunca si lor un os de ros: AJUTOR SOCIAL UNIC. In fata saraciei si a varsarilor de sange din tarile vecine si prietene, si poporul german va accepta mai usor aceasta unitate desi in prima instanta ei vor duce nota de plata. Insa vor zice: decat sa ajungem si noi asa, mai bine sa platim!

De aceea, Brexitul trebuie sa fie dur si nebunii vor sa faca din Marea Britanie un exemplu de ne-urmat pentru a stavili valul de idei nationaliste. Marea lor problema este ce vor face daca reforma economica din SUA a lui Trump va avea succes? Caci Marea Britanie va sta in picioare daca va avea sprijinul SUA, insa un succes al lui Trump va insemna pentru Marea Britanie o incredere sporita ca are acces la creditare si schimburi comerciale cu SUA dar mai ales ca are un model de urmat. 

Franța renaște

Daca este un lucru bun la care francezii se pricep, aceasta este modul in care protesteaza. Ramane insa sa vedem daca fermitatea lor va avea succes si daca se mai poate face ceva in epoca statelor conduse de grupari “discrete”, corporatii si “centre de interese” pentru care omul de jos, cel care plateste cu ultimii bani un plin de benzina este doar o cifra in statistici si pioni pentru jocurile lor de-a inginerii sociali.

“Taxa verde” impotriva carora s-au rasculat francezii nu stiu sa fie ceva nou. E ceva timp de cand cetatenii platesc bir unei elite de profitori care ascunzandu-se in spatele gogosii incalzirii globale au tras cel mai legal tun din istoria europei: tunul certificatelor verzi. Am tratat pe larg in articole anterioare, printre care si acesta subiectul certificatelor verzi. Nu stiu ce sa fie altceva nou la francezi, nu ma pricep, nu am citit indeajuns presa ca sa inteleg. Stiu ca mai e problema cu motoarele diesel care si la ei ca si la noi sunt masina saracului, motorina fiind mult mai ieftina.

Traim o epoca de abundenta atat de mare incat in SUA de exemplu s-a ajuns ca gazele sa fie vandute pe pret negativ, adica la sursa, deoarece nu este cerere prea mare si producatorii au ramas cu ele, pentru ca au nevoie de depozite, au platit transportatorii si clientii ca sa le goleasca gazele pentru ca altfel trebuiau sa le dea ei foc ca sa le arda, ca nu au ce sa mai faca cu ele si circuitul extragerii trebuie sa continue.

Preturile negative nu sunt insa ceva nou si se regasesc uneori firesc in economie atunci cand exista o desincronizare intre productie si cerere. Insa in domeniul energiei, in ultimul timp avem clar o deflatie, mai ales datorita impactului tehnologiei in productia din SUA care a devenit un mare exportator in ultimii ani. Ma refer aici mai ales la gazele de sist dar nu numai. Pe langa dezvoltarea capacitatilor in gazele de sist, tehnologia, automatizarea, eficientizarea consumurilor a facut ca sa avem energie din ce in ce mai ieftina. Ma rog, sa avem … e relativ. Sa aiba parte unii, caci cetateanul de rand nu va avea parte de nimic pana nu se va lupta ca sa obtina. 

Si iata ca francezii nu pot fi mintiti cu gogoasa incalzirii globale si au scos furcile ca stramosii lor. Exista speranta deci. Fara indoiala, nemultumirile sunt mai multe si vom vedea poate revendicarile mai clar in curand, desi miscarea este fara lideri si fara program, oamenii pur si simplu s-au saturat si nu mai vor.

Este de admirat unitatea francezilor si faptul ca ei nu pierd oportunitatea. Cand vad ca se pune de o revolutie, toti pun umarul si nu se dau batuti.

A circulat zilele trecute un filmulet “amuzant” cu un protestatar care a facut un protest la o trecere de pieton de unul singur, desi evident nu avea nicio sansa sa blocheze traficul. Proasta de nevasta-sa radea de el si il fimla, facandu-l de ras pe “retelele sociale”. Sunt destui cartofi de canapea si pe la ei care nu gandesc si nu misca un deget pentru ca in societate sa se schimbe ceva, in schimb se amuza de perseverenta altora. Ei bine, acel om este simbolul rezilientei si al credintei in schimbare si amploarea pe care au luat-o aceste proteste denota ca francezii inca mai au potentialul sa intoarca roata istoriei care ii cam impinge in utlimul timp inspre irelevanta.

Propagarea revoltei si in Belgia si Italia sunt de asemenea un fenomen nou si pot sa insemne un nou restart pentru UE.

Deșteaptă-te române, deși dulce-i somnu’ rațiunii …

Cum se poate ca să ne lăsăm mințiți și înșelați într-un asemenea hal încât hoții să vină la putere să își dea grațierii ca să scape de pușcărie după ce au furat și jefuit decenii și să dinamiteze și economia, pe lângă furturile obișnuite mituind prostimea cu pomeni electorale și propagandă infantilă? Sunt românii chiar atât de proști? Nu, nu sunt proști, sunt șmecheri. Se lasă mințiți și se dau cu hoții, dacă primesc și ei ceva de pomană. Nu cred că romanii sunt atât de proști, deși avem un IQ sub media din zonă, însă alta e problema …

Problema e ca majoritatea suntem fie fricosi, fie nepasatori, fie preferam confortul social si economic oferit de alinierea cu partidul in detrimentul rezistentei. Ba chiar rezistenta este in prezent luata in ras si cei care nu dorm si vor sa schimbe lucrurile sunt acuzati de tradare si de ne-romanism.

Insa cea mai perversa forma de somn este auto-amagirea si auto-justificarea: fie ca dracul nu e chiar atat de rau, fie ca trebuie sa te faci frate cu dracul pana treci islazul. Si daca unii nu au nici macar nevoia unei justificari intime si personale de ce accepta compromisul, si daca totusi raman fara tulburare in intenstinele sistemului ticalosit, poate cea mai ticaloasa forma de adormire este necredinta in schimbare si obisnuirea cu status-quo-ul. Poate cei mai ticalosi oameni sunt cei care zic: ce sens are sa ma opun valului, ca oricum nu pot schimba nimic si nu o sa schimb eu lumea.

Vorbeam in articolul anterior de cinste si demnitate. Nealinierea cu raul ar trebui sa fie in sine un punct de plecare in viata noastra, piatra de temelie a oricarei constructii pe care o intreprindem si omul adevarat, caracterele solide, au dezvoltat deja instinctual nealinierea si independenta in valori, au valorile proprii neintinate si nezdruncinate, indiferent de cat de odioase ar fi timpurile si fara sa le treaca si macar prin cap calcule economiciste referitoare la sansa de izbanda si de schimbare.

Cand zic de instinctul de neatarnare, ma gandesc acum la femeile care si-au asteptat barbatii inchisi de comunisti si care aveau parte de tot felul de suferinte. Nu stiau la ce puscarie este inchis barbatul lor, nu stiau daca mai traieste sau nu si nici macar cand si daca o sa fie eliberat vreodata. A existat chiar o perioada in care comunistii trimiteau scrisori la familii in care ii informau (mincinos) ca “banditul” a murit si sa nu il mai astepte. Pe intemnitat insa il informau ca nevasta nu se mai gandeste la el si ca s-a recasatorit, sa nu se mai gandeasca la ea. Totul cu un singur scop: distrugerea sufleteasca, starnirea urii si a suferintei la cote cat mai maximale, asa cum diavolul l-a ispitit pe Iov si poate chiar mai mult. Cu toate acestea, caracterele puternice nu erau zdruncinate. 

Recent, a aparut un articol despre Florin Piersic in care acesta povesteste cum mama sa trimitea pachete la zeci de puscarii in tara pe numele sotului pentru ca nu stia unde e intemnitat (era liberal si fusese inchis de comunisti). Pachetele insa veneau inapoi de la puscariile unde tatal lui Piersic nu era pe lista detinutilor, si astfel femeia avea macar informatia unde se afla si se ducea la acea puscarie ca sa incerce sa afle mai multe informatii, sa se roage de calai sau sa incerce cumva sa gaseasca o modalitate de a afla orice stire despre barbatul ei.

Iata insa ca somnul unei generatii naste noi monstri si coltii unor vremuri noi pe care le credeam de mult trecute si pe care le doream uitate, se arata fioros la orizont. Totul e posibil datorita somnului nepasator, complicitatii unei generatii crescute pe puf si credit cu bani si prosperitate venita de la UE care considera ca li se cuvine totul, care se cred mari romani si mari patrioti si acuza vestul si pe Soros ca le fura tara si le exploateaza resursele in timp ce ei nu au parte de salarii ca europenii, fara sa se gandeasca cate decenii de munca si jerta au in spate nemtii ca sa ajunga unde sunt astazi.

Acea femeie si altele ca ea sunt romanii pe care s-a construit Romania, pentru sangele lor a dat Dumnezeu de a cazut un imperiu rosu care putea sa cucereasca lumea daca Dumnezeu isi lua un minut mana de pe lume, dar nu a ingaduit. Pentru sangele martirilor din temnitele comuniste, un Imperiul al groazei a picat si noi raze de soare au luminat pamantul. Libertatea nu este niciodata intamplatoare, se castiga cu pretul sangelui si se pastreaza cu jertfe continue si cu osteneala fiecarei generatii in parte. 

In final, exista si un duh al orbirii care afecteaza pe cei pe care Dumnezeu i-a ferit de poftele lumesti si le-a dat totusi minte sa judece, urechi sa auda si care nu au alta vina decat aceea ca sunt extrem de … sensibili si s-au saturat sa tot auda numai de rele. Ei vor pace si liniste, vor sa mai auzim si de bine despre poporul si tara noastra, vor sa uitam de UE si de valorile ei pentru ca sunt toate perverse. Bine, Puric si cei de-un duh cu el, recunosc ca are si Europa cate ceva bune pe-acolo, dar in niciun caz nu are dreptul sa ne invete pe noi pentru ca ne-au uitat zeci de ani sub talpa comunista, prin urmare trebuie sa fie intelegatori cu noi si sa ne lase in pace. Cata prostie si cata amagire la o asemenea perspectiva, cate complexe de inferioritate si cata lipsa de viziune in a gandi ca fie cu UE fie fara UE, hotia trebuie pedepsita, cinstea si demnitatea trebuie sa razbata impotriva a oricaror piedici, fie ele aducatoare de sange si alte necazuri iar dorinta de a schimba in bine lumea in jurul nostru si de a nu perpetua cancerul mai departe trebuie sa fie o datorie sfanta a vietii noastre, pentru ca cu greu ne vom putea mantui individual intr-un neam in care hotia si minciuna sunt din nou painea de mancat de zi cu zi a oamenilor si fara acestea nu se poate supravietui.

Cinstea si demnitatea – marii absenti de la Alba-Iulia

Stirea zilei va fi lipsa lui Dragnea si a altor tovarasi de la manifestarile publice, de frica huiduielilor. Dupa parerea mea, insa, nu acestia vor fi marii absenti. Marii absenti de la sarbatoarea a 100 de ani de la formarea statului nostru sunt Cinstea si Demnitatea.

Poate ar fi mai potrivit un bilant la un asa prilej si cateva cuvinte admirative si increzatoare, ca doar e o cifra gogoneata, ca Romania “gogoneata” cum repeta de multe ori un parinte in predicile sale, desi daca vorbim de Romania gogoneata, parca eram mai gogonati daca aveam si Bucovina intreaga si Basarabia, dar deh, asa o fii citit si el prin vreun ziar al partidului si asa repeta mereu in predici cand venea vorba de tara noastra. Nu stiu insa cat de patriot mai este acum, dupa ce copilul i-a murit bolnav de inima in spitalele noastre si dupa ce a fost raspopit, dar asta e alta discutie.

Am cateva cuvinte admirative pentru Romania. Ma bucur foarte mult si ma simt fericit deoarece Romania nu este ca Siria, o tara in razboi si sfasiata din toate partile. Este un razboi psihologic si viata de zi cu zi in tara noastra se aseamana cumva unui razboi: de la conducatorii auto nebuni care iti ia fata la intersectii unde trebuie sa iti cedeze trecerea la cei nebuni care trec pe rosu si trebuie sa te uiti totusi cand treci prin intersectie chiar daca ai verde, pana la functionarii din administratia publica care te trateaza ca pe un gunoi sau pana la vecinii turbati care pun manele la maxim sau si-au facut fierarie in apartament si forjaza in fiecare zi la aceeasi ora bormasina in capul tau, testandu-ti la maxim sanatatea mintala. Ma bucur si ca Romania nu este o tara ca Somalia, unde nu prea e de mancare, nu prea au electricitate (sau cel putin asa credem noi) si unde sunt pirati. La noi, uneori politia ii mai prinde pe hotii la drum mare si siguranta transporturilor este mult superioara unor tari din Africa. De altfel, cred ca in general putem spune ca Romania este superioara majoritatii tarilor din Africa, de aceea pentru asta este indeajuns sa multumim lui Dumnezeu ca ne-am nascut aici. Bineinteles, pe langa mostenirea ortodoxa. Avem deci un stat care desi il criticam si il desconsideram, iata ca in alte locuri poate fi mai rau.

Spuneam ca Cinstea si Demnitatea cu greu mai pot fi gasite la romanii din ziua de astazi. Unde sa ne uitam? La clasa politica nu are sens. In plus, nu e reprezentativa: in toate locurile si in toate timpurile, politica a atras mai ales pe bolnavii mintali care avand complexe de inferioritate doresc sa si le compenseze admiratia publica, fie pe hoti, ciorditori si lenesi care prin alte domenii de activitate nu ar fi facut fata, insa la datul cu gura si vandut gogosi prostilor se descurca, de aceea uneori ajung sus de tot, chiar pana pe posturi de ministri sau de ce nu chiar pana la presedentie.

Daca in clasa politica nu ne putem uita, unde sa cautam Cinstea si Demnitatea? Poate la taranul roman, sarmanul si mult oropsitul taran roman care se afla mereu in pericol de exterminare si care a fost mereu “talpa tarii” inca de la formarea tarii noastre? Va amintit pilda aceea cu Mos Ion Roata din programa de indocrinare comunista a tineretului la scoala? Cum zicea Mos Ion Roata ca greul o sa il duca tot taranii de acum inainte, chiar daca vom face unirea? Sarmanul Mos Ion Roata, de mult nu mai e talpa tarii ci s-a cam ajuns: pensia e pensie, ajutorul social pe “dosare” de handicap fabricate pe banda rulanta merge inainte, plata pe arenda e buna si aia. Mai un spectacol de muzica populara de la dom primar, mai o sarma ca vin alegerile, taranii nu o duc chiar asa de rau cum credem noi. Mai nasol cand vine DSV-ul sa-ti taie porcul, dar astea sunt rare si oricum mai nou, se da bani de la Europa daca iti taie porcul – ceea ce  nu visau oricum taranii, sa aiba clienti 100% pentru porci la supra-pret. Presa a cam deformat realitatea in privinta scandalului porcilor. Banuiala mea e ca banii platiti de la UE pentru porcii sacrificatii o sa fie mult mai mult decat orice sperau taranii care in pragul Craciunului au probleme in valorificarea porcului din curte, pentru ca deja s-au cam dezvoltat fermele si pe la noi si oricum porcul in afara e mai ieftin, fiind produs mai eficient. Taranii sunt probabil responsabili in mare parte pentru mentinerea ciumei comuniste in tara noastra. Oricat de mult le-ar spune preotii (mai rar, oricum, caci si preotii ia ajutoare de la primari si prefecti si nu fac decat sa ridice osanale partidului in general) sau oricat de mult i-ar certa copiii plecati in strainatate, taranii sunt cei mai usor de manipulat mai ales si din cauza varstei inaintate. 

Cu ce sa ne mai laudam si unde sa mai cautam Cinstea si Demnitatea? Poate la profesorii si invatatorii nostri care sunt mereu ultimii cu randul la marirea salariilor si care trebuie sa sufere o viata grea din acest motiv, desi la cat de mult de munca au, si-ar mai putea fiecare trage cate un job in plus sau sa isi compelteze veniturile din meditatii? Rezultatele oricarui sector de activitate se vad in ce produce. Trebuie oare sa enumar ce produce invatamantul romanesc? Prosti pe banda! Fie soricei care alearga ca nebunii pentru a lua note maxime la concursuri, evaluari si examene, fie prosti care sunt trecuti pe banda rulanta fara sa invete macar sa se semneze, invatamantul romanesc este simbolul neputintei noastre. Simbioza tragica cu partidul se regaseste din plin si aici unde ani de zile de deprivare si distrugere au facut ca mancareala ca in corpul profesoral sa nu existe nicaieri. Nepotismul si influenta politica merge nu pana la directori ci pana la cel mai amarat secretar sau contabil al unei scoli care nu este angajat fara “binecuvantarea” partidului si care evident ca nu are voie sa miste in front ci trebuie sa contribuie activ la propaganda si succesul partidului. Poate unul dintre putinele sisteme unde exista o competitie acerba nu doar pentru pupatul fundului dar mai ales pentru identificarea fundului corect care trebuie sa fie pupat. Pentru ca daca in invatamant tu pupi fundul unui pierzator, te-ai ars. Caci si in partid exista concurenta, iar daca fundul pupat de tine este unul abil, te poate trage dupa el pana sus la minister cum s-a intamplat recent la Ministerul Sportului daca nu ma insel. Caderea demografica si usurinta cu care se poate lua o diploma, programul de munca redus, munca fara sef sau cu sefi care nu urmaresc rezultatele muncii tale ci daca scoti limba cand si cum trebuie, fac ca munca de profesor sa fie una ravnita de multi “intelectuali” care prin alte parti cum ar fi la McDonalds sau in fabrici sau la volanul unui tractor, nu s-ar descurca. De copiat la examenele de pedagogie si de facut chermeze pentru inspectori se descurca multi, de aceea invatamantul este atractiv. Mai greu ca sa nu zic imposibil sa rezisti in invatamant cu cinste si demnitate, chiar daca te pricepi sa faci slalom printre capcanele puse in toate locurile: examene pe post, grade didactice, impartitul catedrelor, influentele parintilor etc.

Sistemul medical din Romania: oare regasim aici mai multa cinste si demnitate decat in alte locuri? Din nou si aici ne putem uita la rezultate: record la mortalitatea infantila, record la decesele din infectiile spitalicesti, record la diabet, etc, etc. Pe de o parte, avem un sistem medical mai bun ca altele din Africa. Dar daca ne dorim ceva mai mult, trebuie sa mergem in Austria. Toti politicienii romani, dar si mai toti afaceristii care isi permit, apeleaza la orice serviciu medical in strainatate: de la niste banale analize periodice sau controale de rutina, pana la mici sau mari operatii, TOTI merg in afara. Trebuie sa exemplific? Vor zice unii: dar, dar uite cati doctori dam noi Europei. Da, le dam, pentru ca nu faptul ca nu sunt pregatiti e problema – desi invatamantul nostru universitar e mai prost ca cel pre-universitar – , ci faptul ca sistemul de la noi nu prea le permite sa traiasca. Sistemul de stat in medicina, ca si in alte locuri este si aici cangrenat de coruptie, incompetenta, nepotism si indiferenta. Fiind insa un domeniu vocational, inevitabil mai sunt si unii care incearca sa schimbe lucrurile si care “se lupta cu sistemul”. Poate cea mai repetata mantra cand vine vorba de sistemul nostru medical este “se lupta cu sistemul”. Cutare doctor “se lupta cu sistemul” ca sa faca si sa dreaga. Se poate lupta mult si bine cata vreme noi nu o sa intelegem ca lucrul bun la stat nu se poate face si pana nu intelegem ca doar un patron care vede ca nu are clienti poate sa taie in carne vie si sa ceara responsabilitate de la cei pe care ii angajaza, lucrurile nu se vor schimba. Nu neg ca pot sa existe exceptii: suedezii de exemplu au un sistem medical de stat foarte bun, insa responsabilitatea este cu totul alta acolo si lucrurile s-au asezat altfel acolo incat putini suedezi sunt nemultumiti de sistemul lor medical de stat. Pentru un popor ca poporul roman insa, nu exista alta scapare cand vine vorba de sanatate decat mersul la privat. Slava-Domnului ca totusi reculul cangrenei din sistemul medical de stat este ca ii scuipa pe cei competenti si cu chemare si asa s-a dezvoltat in paralel cat de cat un sistem medical la care putem apela, inca le preturi acceptabile comparativ cu cererea din afara. Daca la gaze, electricitate sau masini, liberalizarea pietelor forteaza Romania sa adopte tarife “europene”, in cazul serviciilor medicale inca nu exista presiunea preturilor din partea reglementatorilor si astfel mai avem optiuni.

Oare unde am mai putea cauta Cinste si Demnitate? In administratia publica? La politie si procuratura, la judecatori si avocati? Nici nu indraznesc sa mai intru intr-o evaluare ca sa nu fiu redundant. O sa va povestesc insa o aventura a mea cu cativa plimbatori de hartii. Am avut nevoie de un cadastru acum o luna. Merg la Oficiul pentru Publicitate Imobiliara, iau bon de ordine, iau formularul, si mare minune: nici nu apuc sa termin formularul si numarul meu de ordine este chemat. Valeu, ce noroc pe capul meu, sa nu mai pierd groaza de timp ca in alte dati si sa rezolv repede problema. Doar cu 20 de lei, pentru o hartie valabila 30 de zile, ca asa e la noi. Parca ai vinde si ai cumpara proprietati mai des ca hainele de sezon, atat de rapid expira hartiile astea ca sa aiba si astia de munca. Evident ca daca necesitatea prospetimii documentelor registrului s-ar justifica, un sistem banal si simplu de tiparire la comanda (un automat cu hartii) ar fi indeajuns sa rezolve problema. Ma duc la automat, bag 1 leu, bag buletinul la scanat si imi tipareste hartia – nu e mare scofala. La noi insa trebuie sa iei bon de ordine, trebuie sa mergi la ghiseu sa faci cerere, trebuie sa mergi la casa sa platesti cererea, si apoi trebuie sa vii peste 2 zile sa ridici de la ghiseul de ridicari rezultatul. Evident ca uneori nu e gata in 2 zile, prin urmare, mai trebuie sa iti faci un car ne nervi si in ziua urmatoare, cautand un loc de parcare in centrul aglomerat ca sa ridici o banala hartie pe care daca ar fi fost privatizat registrul asta blestemat, o puteai descarca de pe un site sau primi pe email. Asadar, imi aud numarul de ordine strigat si ma asez la biroul functionarului primitor de cereri. “Doar o secunda va rog, sa imi completez si eu numarul de cadastru” ii zic. Pentru necunoscatori, un numar de cadastru are 5 cifre. Il aveam notat in telefon pentru ca sunt uituc si prost. “Nu va grabiti, imi zice tanti aruncandu-mi o grimasa. Scrieti in liniste, ma duc si eu la o tigara” . Pentru ca eram deja lansat in telefon si blocat de replica traznita pe care am primit-o, am terminat de completat numarul pana cand tanti deja se ridicase, dar nu am avut curajul sa trag de ea si sa ii zic cateva, propunandu-mi rautacios sa o astept pana vine si sa ii zic: “V-a priit tigara stiind ca un fraier stau aiurea dupa dumneavoastra?” sau ceva de genul … Avand deja replica compusa, mi-am continuat butonarea pe telefon, citind articole sau stiri pe internet. Eram insa intr-o stare de zen atat de profunda, incat pana cand s-a intors nu mi-a mai venit sa ii arunc replica si m-am gandit ca oricum omul prost prost ramane, iar eu mai bine sa ma adaptez mediului decat “sa lupt cu sistemul”. Ceva similar mi s-a intamplat si ieri insa la Registrul Comertului cand desi aici am completat la timp cererea si am venit si cu dosarul cu sina corespuznator, am fost nevoit sa astept pana tanti si-a mestecat cafeaua si a terminat o sueta cu colega pana sa se uite la mine. Aici nu timpul pierdut m-a iritat ci sentimentul de gandac minuscul si irelevant in fata puterii biroului in spatele caruia se afla aristrocratia plimbatorilor de hartii. Catarama le zice aristrocratia bugetara la parazitii din administratia publica, directorasii si plimbatorii de hartii, marii organizatori si purtatori de grija fara de care statul roman nu ar putea functiona si cei care muncesc si produc nu s-ar putea descurca fara ei, daca nu ar exista ei sa plimbe hartiile, sa le ia taxele, sa le planteze panselute prin oras, sa aiba grija ca legile sunt respectate etc, etc. Ca si in invatamant si in administratia publica pupatul fundului este obligatorie pentru avansarea in post, desi prin simpla avansare in varsta, esti avansat “prin lege” si depasesti noi recorduri personale de performanta, trecand la un nivel salarial superior.  Nu discutam aici de rechinii si vulturii care invart combinatii si afaceri murdare. Aceia nici macar nu au pretentia la demnitate si cinste. Insa in randul “armatei de functionari” exista culmea pretentia cinstei si multi chiar se considera cinstiti, pentru ca ei isi fac datoria si nu “fac controale inopinante la ordin” cum mi se lauda mie unul la un control financiar: “stati linistit, ca acum nu mai merge ca alta data sa faci control la ala si la ala ca asa te trimite seful”. 

Poate a venit vremea sa spun ca exista pe ici pe colo exceptii, se intelege. Sunt minuscule si poate pentru unii datatoare de speranta. Ce vreau eu insa sa subliniez: nu exista un trend, nu exista o presiune psihologica in directia cinstei si demnitatii. Cei iesiti din “ordinea sociala” a plecarii capului sau bagarii lui in nisip nu sunt in niciun caz exemple pentru altii si nu exista macar o minoritate a celor care “rezista” tentatiei ca sa intre si ei “in rand cu lumea” si “sa fie cuminti”, sau “la locul lor” sau “sa isi vada de treaba”. Ba culmea ironiei, de cele mai multe ori dizidentii care apeleaza la cinste si demnitate de fapt simuleaza o demnitate prosteasca, orgolioasa. Cei care se opun sistemului, din sistem, sau fii ai sistemului, o fac doar pentru ca au conflicte personale sau nu sunt multumiti de osul care le-a fost dat sa-l roada.

Am omis sa discut despre muncitorul roman, cel care lucreaza in privat in diverse forme. Exista bineinteles o multime de oameni care fie din intamplare, fie din incapacitatea de a se adapta si de a se integra “in sistem”, au ales calea pribegiei, fie in tara, fie afara. Spun ca a munci in Romania, este un fel de pribegie, pentru ca te simti exclus, te simti lipsit de mariri de salarii, concedii prelungite, mini-vacante si sporuri pentru te miri ce aberatii. Si chiar daca nu esti invidios, esti multumit de munca ta si poate chiar satisfacut profesional, mai devreme sau mai tarziu vei avea motive sa iti pui la incercare cinstea si demnitatea. Nu zic de patroni care oricum nu pot sa reziste fara a da birul cuvenit sistemului si sunt putini cei care isi permit sa spuna cum au facut primul milion (sau prima suta de mii). Ca peste tot insa, si in domeniul privat sau poate mai ales in domeniul privat, pofta banului ia mintile la oameni si cinstea si demnitatea au aici a se lupta cu alt fel de tentatii. Exista o mare varietate de situatii si nu le voi enumera pe toate, dar din noi voi veni cu unele exemple personale: croitorii. Croitorii sunt la mare cerere in prezent in Romania. Ma refer la croitorii particulari, cei la care te duci cu panza sa-ti faca un pantalon sau altceva. Da, pare stupid si aiurea in ziua de azi sa ai nevoie de croitor sau sa iti doresti asa ceva. Dar sunt unii oameni, ba chiar sunt foarte multi care prefera sa mearga la croitor decat la mall, din varii motive. Breasla croitorilor zic  ca este la mare cerere, deoarece industria confectiilor – ca majoritatea industriilor – are deficit de personal, din cauza exodului fortei de munca, a problemei demografice, a supra-incarcarii aparatului bugetar si a altor probleme socio-economice specifice coltului nostru de rai mioritic. Fiind la mare cerere aceasta meserie, putini sunt croitorii profesionisti care aleg sa mentina un atelier si sa-ti faca o treaba. Si fiind putin, au si mult de munca si cer si tarife umflate. Se intelege, impozitele sunt mari, cererea e mare, e firesc sa ceara preturi mari, nu asta e problema. Problema de care m-am lovit eu este ca dupa ce ca iti ia bani multi, mai iti fac si praf materialul si isi baga picioarele in treaba pe care trebuie sa o faca. Nu am gasit inca un croitor cu demnitate care sa isi faca treaba cum trebuie si pana la capat si sa tina la brandul si la onoarea lui. Nu. Toti se bazeaza ca au clienti si sunt cautati si li s-a urcat la cap ca sunt mari talente. Nu zic ca poate nu exista croitori priceputi care sa doreasca sa isi faca treaba cum trebuie pentru banii pe care ii ia. Doar zic ca eu nu am dat inca peste unul ca asta.

Inchei totusi articolul cu un ton pozitiv: in ciuda celor spuse, mai exista oameni care fac treaba cum trebuie in Romania. A venit iarna. Ca in fiecare an, raman in urma cu schimbatul anvelopelor, cum e traditia pe la noi. Intarzierea mea este insa una strategica: nu vreau sa uzez prea mult anvelopele de iarna prin urmare astept prima ninsoare, mai ales ca avand si jenti de obicei mi le schimb singur. Anul asta insa nu am reusit sa desfac suruburile, dupa ce am rupt un levier chinezesc cumparat de la mall si am tocit o cheie in cruce facuta parca din ceara pe care am cumparat-o dupa ce am rupt levierul. Am fost nevoit asadar sa merg la vulcanizare cu ultimele 2 roti ramase. Fiind coada, am apelat la pile si am intrat in fata la o vulcanizare, doar cu dorinta sa imi desfaca suruburile si sa le stranga mai usor, urmand sa imi inlocuiesc eu singur cu cricul rotile. Facut si zis, dar cand am ajuns acasa si am incercat sa desfac, evident ca nu am reusit, mesterul reusind sa stranga din nou prea tare suruburile. Am asteptat cateva zile dupa primul val de zapada sa se elibereze vulcanizarile si am mers sambata cu rotile sa le schimb. Am gasit o vulcanizare mai libera si mesterul m-a impresionat: mi-a atras atentia ca din cele 2 roti puse de mine, una era pusa gresit, avand sensul de invartire invers, deci trebuind pusa pe partea cealalta. In plus, mi-a recomandat sa schimb pozitia si la cea care era totusi pusa bine de mine, pentru ca era mai tocita comparativ cu cea pe care eu intentionam sa o pun pe spate. M-a impresionat mesterul ca desi muncise la greu toata saptamana si desi putea sa isi faca doar treaba pe care l-am rugat, iata ca a facut dublu treaba si mi-a schimbat 4 roti. Deci aveam anvelopele deja montate pe jante si nu a trebuit decat sa puna cricul si sa le monteze, dupa care mi-a facut si presiunea. M-am simtit excelent mergand acasa si de bucurie am tras o tura si la auto-spalatorie ca sa fac masina frumoasa. Nimic nu e mai frumos decat sa fii beneficiarul unui serviciu de calitate, care desi m-a costat cam scump – 25 lei – mi-a dat incredere in Romania. Daca avem vulcanizatori cum trebuie, macar o sa avem parte de mai putine explozii de anvelope!

Fă în fiecare zi un lucru care te sperie – Eleonor Roosvelt

Terapia de soc este binecunoscuta in psihiatrie. Confruntarea cu fobiile fie intr-un mediu controlat, fie incremental este una dintre putinele “tratamente” care functioneaza in psihiatrie. Foarte mult ajuta si detalierea si analizarea scenariilor si a consecintelor confruntarii cu spaimele, in unele cazuri mai … speciale.

Insa indemnul lui Eleonor Roosvelt este bun pentru noi toti, nu doar pentru cei cu fobii, in sensul confruntarii zonei de confort si a dobandirii de reflexe de destructurare a tabieturilor si ordinii din viata noastra, asa cum o intelegem si asa cum am construit-o noi. Presararea voluntara a unor firimituri de haos pe ici, pe colo in viata noastra, poate sa ne echilibreze si sa ne intareasca, clarificand si totodata oferind senzatii tari – in cel mai nefericit caz, senzatia ca traim, ca suntem vii. Nu mai zic de oportunitatile in care confruntarea spaimelor ne poate aduce oarecare succese, cata bucurie si fericire pot sa razbata din aceste reusite.

Nu de putine ori viata ne pune in fata evenimente care ne sperie sau schimbari de soc si la o prima vedere acest indemn ar avea rolul sa ne pregateasca pentru greutati si sa ne stimuleze sa ne depasim. 

Insa deschiderea catre spaimele noastre si luarea taurului de coarne poate fi o oportunitate de transformare totala a noastra, poate fi o lucrare in sine asupra noastra care ne poate aduce acolo unde nici nu aveam idee ca putem ajunge. Si chiar daca rezultatele nu se vad si chiar daca pare o joaca, confruntarea “spaimelor” este poate o directie prin care ne luptam cu conformismul si cu plafonarile inerente chiar si unei vieti banale, mai mult sau mai putin linistita.

Evident, sunt unii oameni care parca sunt urmariti de necazuri sau care au o minte ca si cum ar fi in stare de razboi desi au o stare de invidiat de catre altii. Acestia au posibilitatea ca facand unele mici ajustari si corecturi la deraieri, sa dobandeasca o stare de pace si multumire la care nici nu viseaza. Doar incercand sa isi confrunte spaimele si sa testeze noi rapoarte cu acestea. Este insa nevoie de curaj si de atractie catre necunoscut. Poate de aceea doar cei care “au fost acolo” pot sa povesteasca desi povestile lor par povesti si nu sunt intelese de cei care “nu au fost acolo”.

Omul sfinteste locul sau cantitatea de beton?

Din nou gloatele au intrat in galceava cu ocazia sfintirii mega-catedralei. Smerenia drept-maritorilor crestini in urma esecului de la referendum a durat cateva saptamani dupa care au inceput toti sa se umfle in pene de marea realizare a “visului inaintasilor nostri” – o gogoasa pompata agresiv in presa oficioasa in ultimii ani. Sunt cateva chestiuni simple de subliniat.

In primul rand, meteahna noastra a romanilor de a nu face un lucru bine si pana la capata si de a ne grabi cu taierile de pamblici, iata ca se vede si acolo unde tihna, pacea, nepripirea si dreapta chibzuinta ar trebui sa domneasca. De dorul bailor de multime si al articolelor glorioase pe ici pe colo dar mai ales in presa proprie, mai-inaltii nostri ierarhi au dat “porunca” ca catedrala e gata si ca trebuie sfintita acum ori niciodata … Cam ciudata sfintire, avand in vedere ca oricum dupa se va inchide pentru a se continua lucrarile, dar nu cadea bine daca nu se marca in istorie ca “la 100 de ani, Marele Patriarh Daniel, Omul Centenarului (de la Basescu citire) a facut si a dres …”

In al doilea rand, la cata vrajba si ura a starnit lucrarea asta, cred ca acum este momentul in care oricare credincios cu minte sanatoasa poate spune: mai bine era fara ea. Desi, nu implineam “visul inaintasilor nostri” … Este o chestiune atat de simpla si atat de clara, incat bineinteles ca putini realizeaza ca era mai bine fara, cel putin din motivul ca e clar ca ortodocsii sunt o minoritate si sifonarea de fonduri de la politicieni trebuie sa inceteze din acest motiv, Biserica adaptandu-se la situatie in mod “organic” si neasteptand tovarasi care cu ordinele scrise de la Bruxelles sa dea legi si sa taie brusc beneficiile si fondurile de la stat.

Bineinteles ca vin mereu replicile si mecanismele de argumentare “imprumutate” de la diavolul: da ce, stadioane nu avem cu bani de la stat si microbistii sunt o minoritate? Ba da, dar duca-se in pustie cu stadioanele lor, de ce sa arunce cu noroi in Biserica toti retardatii daca se poate si fara. Si se poate bine si fara, sunt nenumarate exemple si nenumarate locuri unde ce s-a facut, s-a facut cu zero bani de la politicieni si prin urmare nici “datorii” nu au ramas de platit ulterior, cum se intampla in cazul de fata.

Cearta cu argumentele diavoului poate continua: da, dar ei oricum ar arunca cu noroi in Biserica! Da, dar ei oricum ranjesc de ciuda si nu se bucura de realizarile ortodocsilor! Da, dar dracul oricum uraste biserica si asa si pe dincolo … Multi s-au lasat angrenati in aceasta cearta cu diavolul si in acest razboi de argumente legate de bani si mandrie, din pacate majoritatea cazand in capcana in dorinta de a-l apara pe Hristos. Dar asta inseamna a-l apara pe Hristos? Faptul ca biruiesti (fie si cu argumente rationale) pe cineva si ca ii arati tu lui ca tu ai dreptate si ca el nu are dreptate? Cum se va pocai acela si cum se va intoarce el la Hristos? O sa zica: “Da, uite, astia au dreptate ca Biblioteca din Helsinki a costat doar 98 de milioane si a avut doar 0.1 sute mii de carti, deci iata ca au dreptate crestinii ca Catedrala chiar trebuia construita si ca nu a costat mult. Vai, acum merg si eu la Biserica!”

foto care circula pe Facebook pentru a dovedi ca noi suntem mai tari ca Finlanda si ca avem chiar si biblioteca mai tare, deci nu de asta sunt ei mai breji ca noi ….

In ultimul rand, desi de departe cea mai importanta problema este cat Duh Sfant mai au mai-marii nostri dupa caderile ecumeniste si deraierile de la dreapta credinta repetate. Sa fac oare un istoric? Impreuna-slujirile cu ereticii in anuala organizata saptamana de rugaciune “ecumenista” (zis oficial ecumenica, desi ecumenic cuprinde universul ortodox), iertarea impreuna-slujirii cu catolicii a nevrednicului de pomenire mitropolit al Banatului Corneanu pe care PF l-a iertat (ca si cum ar fi fost papa) si i-a luat vorba din gura cand acesta incepuse la o sedinta de sinod sa povesteasca de cate ori s-a impartasit el de la “frati” si la ce slujbe a participat impreuna cu ei? Epurarea “nealiniatilor” si organizarea de “liste negre” cu persoanele non-grata care nu au voie sa apara la trusturile oficiale. Participarea la nenumarate adunaturi de eretici si semnarea pe ascuns a tot felul de acorduri, tratate si impacari cu eretici, de care poporul nu stie si care nu au logica din punctul de vedere al ortodoxiei, si nu in cele din urma scandalul din Creta cu toate cate s-au facut acolo si cu insamantarea ruperii de rusi, care iata ca acum cei doi “corifei” ai ortodoxiei au desavarsit-o. Etc, etc.

Dar ce vom zice oare de Bartolomeu si episcopii de Constantinopol care in loc sa se pocaiasca si sa invete din istorie ca politicianismul nu a ajutat, ba din contra a lovit mai rau Biserica, fac aceleasi greseli si in loc de unitate si adevar, ei sunt purtatorii dezbinarii si ai diluarii mostenirii ortodoxe? Aici ar fi prea mult de enumerat caderile si impreunarile cu ereticii, dar pe curiosi ii indemnam sa se documenteze. Vom spune doar ca Slava lui Dumnezeu pentru “acrivia” catolicilor ca daca era dupa Bartolomeu, “unitatea” se facea pana acum si Patriarhia de la Constantinopol pleca capul in fata papei.  Bartolomeu a avut “fratietate” cu toti papi de-a lungul timpului, si de la Assisis pana la Washington, cel “dintai dintre egali”, nu rateaza nicio adunatura globalista si unionista, nu doar cu catolicii ci cu toti ereticii si paganii lumii. Ridicarea anatemei catolicilor, manipularea si subterfugiile Sinodului din Creta, unde Bartolomeu a incercat sa introduca pe sustache mentiuni si sugestii cum ca ar mai exista si alte biserici crestine nu doar cea ortodoxa, relatiile continue cu politicienii si cedarea in fata presiunii americanilor cu privire la autocefalia Ucrainei etc, etc.

Sa zicem ca poate in acei o suta de preoti o fii fost vreunul cu Duh Sfant, dar oare daca intr-o galeata de apa sfintita cineva arunca o picatura de otrava, mai este acea apa sfintita?

“Pacatul schismaticilor nu se curata nici macar cu sangele martirajului” spunea o data Sf. Ioan Gura de Aur. Cat de departe insa am ajuns incat prea-sfintitii din zilele noastre nu sunt preocupati de pastrarea credintei si nu doar ca se tin departe de schismatici dar dupa cum le convine fie ii ignora total si nu le pasa de ei (ca la noi), fie ii folosesc in masinatiuni politice si le ridica anatemele (ca Bartolomeu in Ucraina), pe cand pe ereticii catolici ii “ridica” la rangul de “frati” recunoscand totusi cel mult ca sunt “schismatici” – desi una e catolicismul la 1054 in momentul rupturii si alta e erezia catolica de astazi care nu mai seamana nici la suprafata daca zgarmam putin cu erezia catolica de acum o suta de ani, departarea si caderile facandu-se in ritm accelerat si unitatea fiind din ce in ce mai greu de facut daca suntem realisti. Insa in ciuda realitatilor, acesti rataciti ar fi fost in stare sa il invite si pe papa la sfintirea catedralei, dar din nou, Slava-Domnului ca papa e mandru si nu se coboara la invitatii de astea nici macar “de dragul unitatii fratesti”. Poate insa catolicii o sa il puna papa pe PF Bartolomeu cand Francis o sa “se retraga” – ca mai nou si papii se pare ca se pensioneaza si se dau jos cand fortele obscure subterane din viseparul de ordine, fratii secrete si grupari catolice decid cine e mai convenabil pentru a fi papusa de fatada. Caci ce altceva este papa decat un simbol pe care il falfaie papusarii prin toata lumea ca sa insele lumea si sa tina in picioare “marea cadere”?

Iar cum erezia merge mana in mana cu slava desarta si asa s-a ajuns la balciul de astazi. Tone de beton, milioane de caramizi, ca sa adune sarmanii tarani de la sate cu autobuzele sa faca bai de multime. Slujbe la difuzoare, invitati cu “dare de mana” care si-au cumparat locul la sfintire cu donatii de milioane furate, armate de preoti si diaconi. Oare cum vor fi slujbele intr-o asemenea imensitate si oare o sa se pastreze scaunele? Oare la sarbatori mai mari cand vine lumea, o sa fie nevoie de fiecare data sa vina jandarmii si sa se bata cu multimile, o sa se ajunga la gaze lacrimogene daca gardurile de metal nu mai sunt de-ajuns? Am si eu o curiozitate si poate daca o sa intru vreodata in aceasta catedrala, din acest motiv o voi face: oare de la usa de la intrare se vede altarul fara binoclu? Sau daca sunt oameni in picioare, mai vezi ceva? Sau cand o sa intre 1000 de oameni in biserica si incep sa se foiasca si sa vorbeasca in traditionala noastra “disciplina” eclesiastica, cum o sa mai decurca slujbele?

postare pe pagina Satului Dambroca – o pagina “traditionalista” si apreciatoare la adresa BOR & PF; postarea de mai sus nu este o gluma ci se doreste a fi o “parabola” vizuala (probabil)

Atacarea Ucrainei – raspunsul Rusiei la autocefalia oferita de Bartolomeu?

La o zi dupa ce Bartolomeu a participat la sfintirea Catedralei Neamului – primul monument comunist al BOR, Rusia transmite un semnal Ucrainei atacand si ocupand trei nave ucrainiene. “Semnalul” este interpretat ca un raspuns la oferirea autocefaliei Bisericii Ucrainiene de catre Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolelui. Iata mai jos, cum comenteaza James Sherr, un expert in geopolitica euro-asiei si a Marii Negre.

Poate parea o interpretare trasa de par si sincer daca o asemenea opinie nu o auzeam pe Bloomberg si eu o credeam cam trasa de par. Dar numele celui care o face si CV-ul sau ne indeamna sa ii dam o oarecare crezare celui care o face.

Mentionam intr-un articol trecut, mai mult suparat decat crezandu-ma pe mine, ca:

Acum deoarece pregătesc războiul cu Rusia și înarmează militar Ucraina, Imperiul are nevoie și de componenta ideologică. Nu atât cea de îndocrinare a populației și “câștigare a inimilor” – asta au făcut-o încă de când cu revoluția portocalie. Ci cea de pregătire a urii între frați până acolo încât să se poată împușca unul pe altul. Ceea ce se întâmplă deja în est. Ce altceva urmărește această ruptură de Moscova a Bisericii Ortodoxe Ucrainiene decât prin oferirea zăhărelului autocefaliei, și prin simularea reacției de opunere din partea rușilor, însămânțarea urii și a conflictului și pe plan religios într-o populație profund religioasă și unde și cele mai mici resurse mobilizatoare vor conta în viitorul război. Pentru aceste mizilicuri de jocuri geopolitice, pretinsul cap al Bisericii Ortodoxe, nefericitul Bartolomeu, a decis această autocefalie deși știa că va urma chiar ruperea de Biserica Rusă către care diavolul are o ură diabolică pentru piedicile puse marșului ecumenist la Sinodul din Creta unde progresul antihristic a fost cumva umbrit de lipsa rușilor.

BARTOLOMEU – DIN RĂU ÎN MAI RĂU

De asemenea, mai subliniam ca desi nu putem pune in carca lui Bartolomeu viitoarea varsare de sange, nu putem nega rolul pe care aceasta punere a umarului la divizarea fratilor o poate avea. Este clar pentru toata lumea ca singura sansa pentru pace intre Rusia si Ucraina este intoarcerea la origini, amintirea fratietatii de sange si de credinta si a istoriei comune. Nu ONU, nu SUA si nu stimularea nationalismului ucrainian va ajuta independenta Ucrainei si pacea pe aceste meleaguri. 

Bartolomeu prin ruperea de rusi – aminteam – nu va mai putea juca niciun rol in viitoarea varsare de sange si prin alinierea alturi de acesta prin invitatia de participare la sfintirea catedralei, din pacate nici Daniel nu mai poate face ceva pe viitor.

Ne asteapta vremuri grele, mai ales pentru ca dupa Ucraina (sau poate o data cu Ucraina) vom fi maziliti  noi. Despre asta am tot scris. Urmeaza acum sa vedem desfasurandu-se sub ochii nostri un nou razboi. Succes la cumparaturile de Craciuni si bucurati-va cat mai este timp, urmeaza lacrimi, varsare de sange, bombe si alte de-astea!

Morometii 2 – recenzie

Nu stiu sa fie sequel mai bun ca originalul. Nu stiu nici macar sequel la 20 de ani. Nu inseamna ca nu trebuia facut si ca nu este ceva extraordinar ca se fac unele legaturi cu trecutul si continuam in cinema pe ce s-a construit bun alta data. 

Din start trebuie sa spun ca mi-a placut filmul desi nu se compara cu originalul, desi nu avem de ce sa comparam. A compara cu originalul mi se pare o capcana si o raportare gresita si imi pare rau ca nu m-am gandit inainte sa merg la film, pentru ca imi ancoram altfel perspectiva si asteptarile.

Totodata, ce mai trebuie sa stie cei care nu l-au vazut inca, este ca foarte putin probabil Morometii originalul si-l amintesc dupa prima vizionare, mai mult ca sigur toti fanii l-au vazut de nenumarate ori. Si daca aici se naste o intrebare, raspunsul meu este da, vreau si stiu ca trebui sa revad si 2-ul. Poate fi revizionat fara probleme, nu este consumat la prima vizionar. Nu curand, poate nu la cinema. Dar sunt sigur ca mai sunt unele unghiuri de vazut ca si la primul si sunt sigur ca filmul are unele momente vii, la fel ca cel anterior. 

Filmul este unul care lucreaza el in tine si trece prin tine. Lucrarea pe care o face este amestecata si variaza de la om la om, cu siguranta. Ceea ce intr-un fel, este bine. Asta este rolul artei, sa iti miste ceva prin tine, fie macar cand il vezi, fie macar dupa, fie poate in timp. Ca sa exemplific putin, dupa film vom intelege mai bine suferinta taranului roman in fata colectivizarii. Ca o mica paranteza, foarte putine filme au reusit sa redea pe ecran suferinta traita in epoca de aur. Este trist ca inca nu s-a descoperit o cheie pentru a fructifica toate prin care am trecut.

Desi initial am cam fost multumit de aerisirea filmului din punct de vedere al politicului, si stiam din declaratiile lui Stere Gulea ca nu a pus accentul pe asta, dar nici nu a putut sa evite, retrospectiv cred ca este cam multa politica si partea asta nu stiu daca i-a iesit prea bine. Din film nu reiese deloc realismul si detasarea regizorului. Poate aici e de vina si vremea pe care o traim si tensiunea ei. Personal am sentimentul ca traim cam aceleasi vremuri, ca in anii 46-47 cand bolsevicii luau puterea cu japca si poporul dormea (cu exceptiile notabile, bineinteles, care acum insa nu prea se vad).

Stiam ca filmul a avut un buget mic si poate cumva scenele sociale, reproducerile oraselor nu sunt tocmai la nivelul asteptarilor. Dar asta oricum nu prea avem cu ce sa comparam notabil.  Daca tot vorbim de buget, cred ca si sonorul a fost cam defectuos. Nu stiu daca e vina salii, dar eu am avut probleme sa inteleg toate dialogurile.

Cat despre principala chestiune, interpretarea lui Horatiu Malaele, aici o sa fiu foarte retinut punand accentul pe o singura chestiune. Rebenciuc a reusit sa incapsuleze tensiunea. Malaele a reusit sa joace un personaj care nu parea atins de tensiune. Dilema e daca asa a fost intentia, daca asa e bine, daca asa e normal. Poate ca Moromete, fiind mai batran, trecand prin atatea, a ajuns mai linistit, mai senin. Stere Gulea recunoaste si el ca Malaele joaca un alt moromete si este evident pentru toata lumea. Eu unul recunosc ca il preferam pe vechiul si poate succesul fimului original s-a datorat doar lui Rebenciuc si potrivirii cu rolul. Iata deci doua dileme despre care nu zic mai multe.

Cu privire la rolul lui Nicolaie, cred ca varianta aleasa a fost buna si actorul si-a facut treaba, desi se putea ceva mai mult. Nu stiu sa pun punctul pe i, sa spun ce anume. Dialogul pare ok, interpretarea nu e trasa de par, nu imi dau seama unde anume se putea face mai realist, mai convingator. De nota a 10 mi s-a parut insa Dana Dogaru (Catrina) si de asemenea mi-a mai placut George Mihaita (Aristide).

Scenariul are unele lipsuri si unele sincope, nu pare foarte inchegat, de asemenea nu pot sa punctez ce anume nu mi-a convenit. Pe unele scene s-a accentuat prea mult, s-a lungit inutil.

Poate cel mai slab punct al scenariului si unde acesta poate se plaseaza la “tras de par” a fost intuitia lui Moromete cu privire la comunisti si prestiinta sa. Moromete vorbeste ca un profet si de la o posta se simte un duh al razbunarii si o nota nepotrivita de pedagogie. Poate ca a fost intentionata, dar daca a fost e si mai grav. Nu asa se face educatia, nu asa tragem semnale, bagandu-ne cu picioarele in personaje. Oricat de destept si de integru ar fi Ilie, pe alocuri este prea profet si prea destept. Aici este poate ispita hollywoodiana a lui Stere Gulea, de a crea un personaj supra-erou. As fi preferat insa un erou mioritic, cu defecte, cu umbre, cu dileme care sa nu para doar ca un profesor de istorie pentru generatiile tinere.

O a doua mare lipsa a filmului pare lipsa unui punct culminant, a unei finalitati, a unei concluzii. Asta cred ca nu i-a iesit deloc si sincer caut pareri si o sa fiu mult mai atent la viitoarea vizionare. 

Iata deci cum stacheta pusa de primul film care pare perfect si unde toate se leaga, se incheaga si radiaza in toate directiile este cu greu de atins. Ceea ce bineinteles era stiut si nu cred ca a sperat nimeni ca se va intampla vreo minune. Nu sunt un cunoscator in ale productiei cinematografice, dar parca totul s-a miscat si cam repede. Stiu ca Stere Gulea zicea ceva ca avea si optiunea sa mai astepte si sa mai stranga ceva bani pentru post-productie, dar in cele din urma a preferat sa nu mai astepte.

Pentru cei care nu stiu, amintesc in final si de ce Rebengiuc a renuntat la film. Stere Gulea povesteste ca initial ar fi acceptat si a venit chiar sa se intalneasca cu actorul care fusese ales pentru rolul lui Nicolae. Cand l-a vazut, insa Rebengiuc a renuntat deoarece i s-a parut diferenta de varsta prea mare, i s-a parut ca nu mai merge, ca Niculaie ii pare mai degraba nepot decat fiu. Sincer, un asemenea argument pentru renuntarea la Rebengiuc mi se pare hilar. Adica ai facut poate cel mai tare film romanesc al tuturor timpurilor si poate ca 80% din succes e datorat lui Rebengiuc si tu nu poti gasi o solutie pentru a-l pastra in continuare daca el este tentat si nu a spus un nu categoric? Pe un asemenea motiv?! Nu il inteleg pe regizor … Nu stim adevarul complet, asteptam si reactiile lui Rebengiuc, dar din nou mi se pare o pierdere de oportunitat imensa. Evident ca poate peste 5 ani, o sa gandesc altfel si in niciun caz nu doresc sa umbresc ce a facut Malaele care are meritul lui si care da culoarea lui filmului. Dar poate era mai buna continuitatea lui Rebengiuc si sigur ar fi aratat altfel filmul, desi problemele nu au fost doar la casting dupa cum am mentionat.

In final, doresc sa mentionez ca nu sunt un consumator de cinema romanesc, este poate singurul film romanesc la care am fost si cred ca asta spune totul. Deci filmul este unul bun, se merita vazut, sunt unele probleme si foarte probabil altii vor gasi altele, dar si nenumarate aspecte pozitive despre care poate voi reveni cu un review peste cativa ani. Sper ca ce am zis, ca filmul lucreaza in tine, a fost indeajuns pentru a-i evidentia valoarea si aprecierea. 

Poate din banii adunati, Stere Gulea se va gandi la un remake la Morometii 1, cu Malaele si cu buget corespunzator. Ar fi o tentativa curajoasa si interesanta.

Romania – tara unde pana si patronii vor ajutoare

Reprezentanţii Federației Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC) au avertizat, joi, că actuala criză din domeniul construcţiilor ar putea împinge economia în recesiune şi cer Guvernului subvenţii şi facilităţi fiscale pentru a putea mări salariile muncitorilor din construcţii şi a opri exodul angajaţilor în străinătate, precum şi un salariu minim în construcţii de 500 de euro, la o impozitare totală de 20%, redusă de la circa 45% în prezent. (sursa)

As fi inteles daca apelul venea de la agricultori si fermieri care pururea macane jelindu-se de competitia din afara desi competitie exista pentru toate domeniile: si pentru metalurgisti, si pentru mineri, si pentru Dacia si pentru firmele IT etc. As fi inteles in sensul ca m-am obisnuit cu ei, nu in sensul ca e ceva normal. Insa la constructori, cine s-ar fi gandit ca au ajuns sa se jeleasca si sa milogeasca ajutoare de la stat. Pai ce sunt ei, banci?! (pentru ca bancile sunt ajutate cu Prima Casa).

Evident ca neputinta de a intelege si de a adopta capitalismul si importul formelor fara fond ne-a dus in situatia in care toti cer ajutoare si toti vor sa li se dea. Nu mai exista pic de onoare si pic de normalitate. In normalitate, fiecare om vrea sa traiasca din painea mainilor lui, nu din ajutoare de la stat. 

Inteleg sa se jeleasca constructorii ca nu au forta de munca: din cauza programului de guvernare, toti mesterii si toti oamenii care muncesc sunt fortati sa fuga in afara. Inteleg sa traga semnale de alarma ca poate vine o recesiune, desi sa stam linistiti: nimeni nu poate prezice o recesiune iar constructorii nu sunt tocmai priceputi la calcule si predictii, pentru ca daca erau nu ajungeau constructori ci bancheri (care intre noi fie spus, nici macar ei nu se pricep la predictii, desi au informatii din toate domeniile).

Constructiile s-au supraincins mai mult decat orice domeniu economic in ultimul timp. Supraincingerea a mers pana acolo incat nu doar ca firmele nu mai au oameni si numeroase proiecte raman on hold din lipsa de forta de munca. Supraincingerea insa merge in plan vertical pana la producatorii si importatorii de fier, beton si caramizi. Daca faci o comanda la beton, trebuie sa ai pile ca sa ti-o aduca. Daca faci o comanda la fier, trebuie sa astepti saptamani ca sa ti-o aduca, etc. Deci constructiile merg bine. Faptul ca nu au forta de munca si sunt proiecte care asteapta, este doar in categoria de oportunitati pierdute. Dar toate domeniile sunt in categoria de oportunitati pierdute in Romania, de la agricultura unde nu avem irigatii sau nu avem nici acolo forta de munca, pana la IT unde firme mari nu mai pot sa se extinda desi au de munca pentru ca nu mai exista oameni.

Lipsa oamenilor este o realitate cu care nimeni nu pare sa se ajusteze si sa o inteleaga. Demografie si imigratie – doua rani de moarte in randul poporului roman. Scadem accelerat si trendul abia a inceput. Sunt lucruri clar, le vedem toti, sunt explicatii clare, le vedem toti. Faptul ca exista de munca pentru constructori este o minune, pentru ca arata ca inca mai sunt fraieri care spera ca un apartament in Romania le poate aduce un randament mai bun ca in afara sau ca un proiect de birouri in Romania este mai fiabil decat un proiect de birouri in Bulgaria. Exista deci pe de o parte fondurile de investitii care inca au bani si nu au ce sa faca cu ei, cautand cu disperare randamente, si pe de alta parte, sunt romanii care doresc sa devina si ei “propitari” – visul milenar al romanului: “noi vrem pamant!”. Ce-or face cu cutiile de chibrituri la urmatoarea criza, nu stim. Si nici de unde o sa plateasca ratele cand o sa explodeze ROBOR-ul. Dar vedem atunci …

Pana atunci, constructorii se tanguiesc ca de ce nu le mareste statul salariul minim! Strigator la cer. Prostii ar trebui sa ceara eliminarea salariului minim si dereglementarea. E groaznic in ziua de astazi sa ai firma de constructii la cata munca presupune organizarea santierului. O mie si una de reglementari, o mie si una de tovarasi care pot sa vina sa te controleze oricand. Prin urmare, este evident ca fara legaturi cu autoritatile si fara sa stii sa dai din coate, nu prea merge. Rezultatele acestei simbioze blestemate, le vedem din cand in cand, cum a fost incendiul din Bucuresti la acel bloc prost facut. Sa ne fereasta Dumnezeu insa sa le vedem si la constructii mai mari la viitoarele cutremure. Pentru ca 5% mai putin fier intr-o constructie mare inseamna imens. Si pana la cutremur aia 5% nu se prea vad. Iar la cat de ieftin este pretul “colaborarii” cu verificatorii, tare mi-e teama ca la viitorul cutremur sa nu avem mai multe surprize in domeniul constructiilor noi decat in cel al cladirilor cu buline rosii care alea macar au trecut deja ceva teste pana azi.

Deci salariul minim, ce ii impiedica pe ei sa le dea salariu minim la oameni? Si cum de le-a venit ideea asta si la ce ii ajuta? Oricum piata a ridicat salariile in constructii si este clar ca cine vrea forta de munca trebuie sa plateasca mai mult. Deci care sa fie rostul acestei cereri? De reducerea de impozite ce sa mai zicem … evident ca toti ar vrea impozite zero. De acord ca impozitarea este sufocanta – asta e unul dintre gatuirile la dezvoltarea Romaniei si pretul platit pentru faptul ca traim intr-o tara neocomunista. Dar conditiile sunt aceleasi pentru toti, de ce sa beneficieze constructorii de conditii speciale? Ce ii recomanda pe ei pentru asta?

De acord ca prea multe sectoare beneficiaza de conditii speciale, de la IT, la agricultura, la banci etc. Nu e bine deloc, desi e discutabil. In cele din urma, “ajutoarele” de la stat sunt componenta a politicii statului si rezultatul lor se poate vedea. In IT de exemplu, eu zic ca este clar ca nu sunt indeajuns reduceri incat sa stopeze scurgerea in afara. Ajutoarele au ajutat aici mentinerea productiei aici intr-un domeniu in care migratia fortei de munca este foarte facila si nu are nevoie de multa “incurajare” negativa pentru a se transforma intr-un fenomen. Creiereie, de fapt, domeniile in care oamenii stiu limba engleza sunt cele mai predispuse la migratie pentru ca un confectioner va fugi mai greu pentru ca trebuie sa isi gaseasca loc de munca (cel putin la inceput) in alte domenii, sub calificarea lui. Insa in IT, cei care pleaca nu doar ca ajung sa munceasca in acelasi domeniu si fac acelasi lucru ca aici, ci de mult ori ajung pe pozitii superioare. Iar diferenta de salarii afara/Romania este chiar cu mult peste diferenta din alte domenii. Doar saracia si costul inca redus al nivelului de trai, prin urmare importanta chiar a unui salariu bunicel pentru ro, desi mult sub ce pot lua in afara fac ca inca sa mai existe un numar important de itisti care nu au plecat.

Constructorii insa pentru ce au nevoie de ajutoare? Ca sa stimuleze si mai mult Prima Casa, un alt proiect de ajutoare de stat oferit gratuit bancilor pe spinarea celor care muncesc si platesc impozite? Mai bine ar opri statul de tot programul asta comunist si atunci am vedea cum merg constructiile si cat de fierbinte mai e domeniul.

In final, poate trebuie sa mentionez ca am avut ceva tangente cu domeniul constructiilor si la calcule mie mi-a iesit ca randamentul in domeniu inca este peste 50%. Sa imi spuna si mie patronii constructori care alte domenii in Romania mai au astfel de randamente ….

1 2 3 169