De ce nu dă România înainte?

Se pune mai întâi întrebarea ce înseamnă “înainte”. Voi detalia mai mult sau mai puțin direct…

Problema ramânerii în urmă și necesitatea “recuperării” terenului sunt o chestiune veche pentru țărișoara noastră. Putem face câteva exemplificării ale rămânerii în urmă, la ce ne referim. E îndeajuns însă să folosim expresia generică “nivel de trai” pentru a nu ne complica prea mult.

Reformulată întrebarea, aceasta ar putea suna așa: de ce nu crește nivelul de trai al românilor și suntem mereu în urmă.

Vorbind despre nivelul de trai, trebuie totuși să recunoaștem că acesta a crescut dacă privim la nivel istoric (pe ultimii 20 ani, de exemplu). Dar, întrebarea nu este de ce nivelul nu crește, ci de ce nu crește în același ritm cu al altora și noi rămânem mereu la coadă?

Când ne comparăm, prima pornire, și de bun simț este să ne comparăm cu vecinii. Este cumva firesc, deși este apanajul unei gândiri limitate, fără viziune și fără aspirații prea mari. Compararea “cu vecinii” la nivel de țară este similară cu comparația cu vecinul de bloc. Bunăoară, dacă avem o mașină mai proastă ca a vecinului, simțim nevoia să vedem care mai sunt dobânzile la credite pentru a încerca “un upgrade”, și vice-versa, dacă avem o mașină mai bună ca a vecinului, simțim satisfacție și avem o imagine foarte bună despre noi. Cel mai tare din parcare însă poate fi un Matiz într-o parcare de trabanturi, dar dacă vine un Tesla în acea parcare, toata stima de sine a deținătorului Matizului dispare instant.

Comparația cu vecinii mai suportă încă o notă: cu care vecini să ne comparăm: cu cei apropiați, cu cei apropiați și vecinii lor sau și cu cei din același bloc economic din care facem parte? Tendința la noi este să ne comparăm cu fostele țări comuniste și “partenerul” nostru permanent este Bulgaria. Evident că orice comparație este una subiectivă și oricine poate realiza o comparație pe un anume indicator, cu o anumită țară, ca să demonstreze ce dorește. De exemplu, Viorica compara creșterea PIB-ului nostru cu al Germaniei, cum că noi am avut un procent mai mare ca nemții. Evident, orice comparație cu Germania este penibilă, din orice punct de vedere și chiar în contex propagandistic, denota o prostie crunta, pentru ca realitatea oricum contrazice total cifrele și face irelevantă comparația. Cu greu cred că s-a umfat cineva în pene în urma acestei comparații, oricât de nepriceput, necunoscător și spălat pe creier de mașinăria de propagandă a partidului ar fi.

Fie că folosim vecinii apropiați, fie pe cei mai puțin apropiați, situația este complexa și variată și în funcție de ce putem scoate în evidență – că ne e mai bine sau că ne e mai rău, avem de unde alege. Bunăoară, dacă vrem să spunem că o ducem bine și că dăm înainte, putem arăta înspre ucrainieni sau spre sârbi (deși nu știu cât de mult suntem la nivel de trai peste sârbi). Dacă vrem să demonstrăm că suntem mult rămași în urmă, putem compara salariul mediu din România cu cel din Ungaria (sau alți indicatori), sau de ce nu din alte țări, poate una similară ca populație și suprafață cu noi – Polonia.

Să trecem acum la un alt aspect. Inevitabil, cel puțin generația mea, a fost îndoctrinată că noi românii am rămas în urmă din cauza geografiei, că am fost plasați la marginea imperiilor, blah, blah. Unii merg până acolo chiar să afirme că poporul român este o minune că a supraviețuit la marginea imperiilor, deși probabil la fel se gândesc toți, mai puțin ungurii care au făcut parte dintr-un imperiu și pentru ei trecutul nu este unul al supraviețuirii ci unul al cuceririlor și dominației asupra altor nații. Cei care caută însă explicații în istoria geopolitică pentru starea noastră actuala greșesc în mare parte: istoria este rezultatul acțiunii popoarelor, nu acțiunea popoarelor este determinată de istorie. Adică, de acord că sunt momente în istorie când geopolitica contează, dar dacă e să fim realiști, geopolitica este tot o rezultantă. Pe scurt și pe șleau spus: atât am putut, atât am dat noi de-a lungul istoriei. Nu faptul că am avut imperii în jurul nostru a fost cauza “rămânerilor în urmă” ci faptul că nu am fost îndeajuns de puternici pentru a forma noi un imperiu și a-i domina pe alții. Sunt sigur că la o asemenea afirmație, probabil profesoarei mele de istorie – o naționalistă care mi-a băgat multe “plăcinte” în cap – i s-ar fi ridicat părul în cap. Noi? Noi să dominăm pe alții! Vai, dar noi suntem un popor creștin, buni și ospitalieri. Noi nu am făcut niciodată rău altora și nu am avut tendințe expansioniste. Evident că istoria are multe contraexemple conform cărora chiar noi românii aștia creștini și buni cu vecinii, am scos armele și ne-am dus peste ei și i-am cotropit. Sf. Ștefan cel Mare chiar a cam dat foc la orașele polonezilor din nord și le-a prădat. De asemenea, răzeșii lui Ștefan, le-au tras câteva scatoalce bune muntenilor care nu erau cuminți – o bătaie ca între frați ar spune unii … Și nici nu am mai amintit de bulgari, cum le-am luat Dobrogea și se punea problema la unii politicieni ai zilei dacă nu ar fi bine să integrăm o felie mai mare din Bulgaria pentru că altfel poate le trece lor prin cap să ne cucerească – asta în timpul războaielor balcanice de la începului secolului XX. Așadar, nu ne-am dat înapoi de la bătaie și dominație niciodată, problema nu este că noi nu am vrut să cucerim ci realitatea dură este că nu am fost în stare să cucerim și că în general, teritoriul nostru a fost unul cam …. de zăbavă, spațiu de manevre între imperii, greu de cucerit total și fără o miză prea mare pentru un imperiu sau altul.

De ce ne-am dori însă să dăm înainte și ce ne lipsește? Plafonarea și mulțumirea cu puțin este o altă meteahnă pe care o văd eu specifică românilor. Nu neg că există o categorie aparte de “ciudați” care ies din peisaj dar această categorie este infimă. Aș da următorul exemplu și rog ascultați cu atenție tot interviul de mai jos:

Știam că agricultura a crescut mult în ultimul timp, că avem producții record, că s-au făcut investiții, că au venit străini cu tehnologie și că pâmântul nostru fiind atât de bun, sunt ferme unde stăm mai bine chiar ca în afară și chiar la nivel de producție pe hectar, ne-am cam aliniat. Afirmațiile d-lui legumicultor din interviul de mai sus că suntem în urmă și el se duce la unguri ca să învețe tehnologii noi și chiar ca să cumpere folie m-a cam șocat, a fost ca un duș rece.

De ce suntem în urmă la legumicultura, tocmai noi cu ale noastre terenuri excelente? Cum de în anul de grație 2019, românii merg în străinătate ca să cumpere chestii mai … avansate, așa cum pe vremea comunismului mergeau fie la sârbi să cumpere produse alimentare, fie la ruși să cumpere haine de calitate, fie oriunde se putea pentru că tot ce aveam noi era sub ce aveau vecinii noștri.

Ne-am gândi că legumicultura nu e un domeniu prea avansat în care să apară noutăți în fiecare an. Probabil la 5-6 ani apar materiale noi, mai eficiente, și poate că apar soiuri noi, moderne, adaptate la clima contemporană. Dar să nu avem o amărâtă folie cu protecție la UV în România? Ce să mai zicem de alte domenii?

Răspunsul simplist la rămânerea în urmă ar fi să aruncăm vina pe politicieni. Clasa politică este însă imaginea societății. Dacă avem hoți și incompetenți în parlament și dacă avem un ministru al energiei care pare dement, aceasta este doar pentru că așa este și populația. Prostia și incompetența însă nu sunt îndeajuns pentru a explica starea națiunii. Prostul învață care îi este locul și de multe ori știe când să dea înapoi. Vedem bunăoară cum Tăriceanu începe să înțeleagă și el că taxa pe lăcomie nu prea dă roade și ar cam trebui retrasă. “Liberalul” Tăriceanu, cel care ne-a dus în criza din 2008 cu a lui economie care duduia în perioada în care a fost prim-ministru, fiind prost, nu a realizat înainte de introducerea taxei că aceasta o să fie o problemă, și nu i-a cerut lui Dragnea să o lase baltă. Acum, când vede ce se întâmplă și că e lată treaba, dă înapoi. Deci prostia are un mecanism de auto-reglare care limitează răul. Proști nu avem doar noi, sunt sigur că există proști și în Ungaria și în Italia și în Germania. Cu toate acestea, noi nu dăm înainte …

Hei-rupismul poate fi o altă explicație. Nu suntem calculați, suntem impulsivi, acționăm fără să cântărim problema bine, suntem prea entuziaști și apoi ne consumăm rapid, trecând în delăsare și bălteală la fel de instant. Repezeala, superficialitatea, pripirea, nu sunt îndeajuns pentru a explica rămânerea în urmă. Toate acestea sunt atributele tinereții, adolescenței și după un set de experiențe, oricât de nesabuit ai fi, înveți. Realizezi că “graba strică treaba” și că “socoteala de acasă nu se potrivește cu cea de la târg”. La aceasta categorie, de entuziasm necalculat, sunt însă mai moderat și cred că o doză de nebunie și un oarecare dinamism nu strică, prin urmare, dacă ne-am dori de exemplu ca să avem spitale curate, sunt sigur că s-ar putea face. Să zicem că un director de spital e obsedat de problema asta și vrea să o rezolve. Chiar dacă se grăbeste și ia niște măsuri pripite și nepotrivite, fără să se consulte, fără să apeleze la specialiși și profesioniști cum ar fi normal, fără să ceară sfatul la alți directori din alte spitale care au rezolvat problema, în cele din urmă, dacă există dorință și perseverență, multe probleme se pot rezolva prin simpla încercare din nou, de câte ori este nevoie.

Ce ne facem însă, dacă măcar o mică felie din răspunsul la această întrebare complexă și cu multe niveluri ține de nepăsare sau răutate? Dacă pur și simplu nu ne intereseaza binele comun și datul înainte “în grup”, ca neam, ca țară, ca oraș, ca societate etc? Dacă adevărul dur despre români este că sunt extrem de individualiști și pragmatici fiind interesați doar de binele propriu, orice în afara interesului propriu, fiind nu doar neinteresant, dar uneori și părându-ni-se un moft, o complicație, o pierdere de timp. Curățenia pe stradă, respectarea orelor de liniște la bloc sau chiar munca la serviciu un produs bine făcut par lucruri care nu ne aduc niciun avantaj, necesitând un efort din partea noatră. Mândria de lucrul bine făcut, dorința de acordare la unele valori dincolo de noi, care ne extind puțin în afară și care sug din energiile noastre pentru un scop dincolo de orice beneficiu concret pentru noi, par chestiuni extraterestre pentru români. Răutatea este cumva rezultanta prostiei dar nu totdeauna. Nu doar proștii pot fi răi, ci și șmecherii. Șmecherii sunt proștii care cred că pot face rău și să scape neprinși. Fiind cu un grad de inteligență peste tembelism, șmecherul scapă de multe ori de consecințele prostiei lui și astfel pierde șansă să învețe din greșeli. Pentru că fentează de multe ori, șmecherul crește în șmecherie și capătă curaj, ajungând la niveluri din ce în ce mai înalte și cu potențial de a face rău din ce în ce mai mare.

Un șmecher, doi, pe ici pe colo nu ar fi o problema și nu ar putea ține o țară întreagă captivă. Dacă însă șmecheria este tradiția locului, atunci avem o problemă … Șmecheria generalizată produce un sistem canceros cu multe sinapse și mecanisme de regenerare care pot să anihileze automat orice tentativă de ieșire din șmecherie. Neadaptarea la șmecherie, penalizează drastic pe toți participanții și induce o selecție naturală care scuipă în afara sistemului orice ne-aliniați și orice actori care ar putea schimba mecanismele interne ale sistemului. Chiar dacă prin accident, organismul social are o reacție imunitară la virusul șmecheriei și unii agenți doresc să devină eroi luptăndu-se cu “virusul”, cancerul se adaptează și se regrupează, în cel mai fericit caz, intrând în hibernare sau simulând reacții normale pentru a nu putea fi identificat și eliminat din organism.

Putem găsi șmecheria ca tradiție în România actuala la toate nivelurile. Copiii de mici, nu pot să asimileze valori nobile deoarece văd la părinți și în sistemul educațional care este infectat, cum șmecheria aduce beneficii. Mai întâi, copiii care au părinți șmecheri, au telefoane mai bune, au note mai mari deoarece părinți lor șmecheri vin cu atenții la profesorii șmecheri și prin urmare încet-încet, elevul înțelege că efortul nu duce la rezultate, deoarece rezultatele bune pot fi obținute și fără efort, prin șmecherie. Mai apoi, după școală, tânărul când trebuie să intre la muncă, se uită în jur și vede cum stau lucrurile: ești șmecher și ai prieteni șmecheri cu combinații? Poți câștiga o pâine bună la stat, la administrație, pe undeva la o regie sau la o firma de stat, unde cu o atenție, poți obține un loc bine plătit cu muncă ușoară și fără riscuri viitoare. Alternativ, dacă nu ești smecher și ești fraier, ajungi să lucrezi la patron: fie în construcții la cărat de saci, fie la cabluri sau scaune auto pe salariu minim, fie în piață la tarabă unde faci frigul pe 2 lei, etc. Cu greu, dacă nu ești șmecher începi ca tânăr pe piața muncii într-un loc satisfăcător. Ca om de afaceri, indiferent de traseul pe care l-ai avut, dacă ești șmecher și te faci prieten cu șmecherii, observi că poți face afaceri la un cu totul alt nivel ca înainte de a fi șmecher. O comandă de pliante de la primărie la prețuri triple decât dacă le-ai fi vândut tu, chinuindu-te să atragi clienți aiurea făcându-ți reclame pe internet și prin ziare, doar cu o mică spăgă, parcă îți trezește pofta de afaceri. Niște termopane montate oricum la o școală, la prețuri triple decât daca le montai la clienți pe care trebuia să ți-i faci în ani de zile muncind bine și pe un preț cât mai mic ca să nu se ducă mușteriul la competiție, parcă te fac să fii mulțumit că ți-a venit ideea să încerci și tu să fii șmecher. O vilă-pensiune făcută pe fonduri europene aiurea și trecută ca hotel funțional, pe care o vinzi peste 3-4 ani după ce ai avut activitate fictivă, pare cea mai tare șmecherală pe care a făcut-o un tânăr la 25 de ani, de aceea șmecherul se simte bine în pielea lui, încă de tânăr. Mai apoi, dacă ai vreo 40 de ani și ești directoraș în vreun departament minuscul al unei agenții a nu știu cărui departament al celor 50 de ministere și agenții de stat, nu ai niciun motiv să nu aperi partidul pe Facebook și să pupi în fund pe tovarașii de la conducere dându-le like-uri și share-uri și felicitându-i de onomastică sau de aniversare. Și normal că un asemenea salariu ca al tău de mare director, nu ai fi câștigat tu în privat niciodată, un incompetent și un leneș de care și tu te uimești uneori ar fi avut mari probleme ca să își câștige pâinea de simplu muncitor, darămi-te ditamai directorul cu atâtea sporuri și beneficii și fără niciun stres, care plimbă niște hârti și trebuie doar să fie atent ca fundul pe care îl pupă să fie cel corect și nu unul care o să fie cumva luat la șuturi de un alt fund mai mare în curand, tu avand astfel riscul să îți pierzi pozitia. Și am ajuns astfel la șmecheria finală: pensionar, fie de lux, fie de ne-lux, în ziua de astăzi câștigi mai mult ca fraierii care muncesc pe salariul minim și plătesc taxe și impozite, produc chestii care se vând ca să ia statul impozite și să îți plătească ție pensia. De aceea votezi tu cu partidul unic, pentru că ești șmecher și nu îți pasă. Chiar dacă îi vezi și tu că aștia sunt hoți și chiar dacă nu ești atât de prost pe cât te cred ei, îți place să te lași mințit, îți place să te lași vrăjit în tot felul de conspirații și povești aiuristice ale propagandei de partid. Șmechereala ta este însă chiar patriotică în ochii tăi, pentru că te crezi ultimul apărător al țării în fața soroșiștilor și corporațiilor.

Am trecut doar prin câteva categorii de șmecheri, sărind mult mai multe. Exemplele pot să umple cărți întregi și nu își au rostul. Șmechereala aduce deci avantaje individuale multiple, având o singură problema: pe ici pe colo, parcă satisfacția pe care o primești din faptul că ești șmecher, te umple de generozitate și parcă ai vrea să faci ceva și pentru țărișoara ta, dar nu ai merge până acolo încât să ai tendințe anti-șmecherești. Nu, îți propui, măcar să faci și tu un bine, pe ici, pe colo, pe unde se poate. Acolo unde nu te costă nimic. Nu furi tot ce poți, mai împarți și cu altul, mai ai grijă și să fie cetățeanul mulțumit, mai ești interesat și de muncă să iese bine. Că de la un punct, parcă te saturi și te plictisești de atâtea combinații, chiar dacă lăcomia nu are limite și orice șmechereală este doar o treaptă de trecere la o șmechereală și mai mare. Evident, nu toți șmecherii au aspirații infinite, majoritatea probabil vor doar să-și plătească ratele. “Fă-te frate cu dracul, până treci puntea” este crezul acestor oameni. EI nu s-au băgat până la gât în șmechereli ca să își ia BMW-uri sau pentru vacanțe în Brazilia cum face Dragnea. Nu, ei doar vor să plătească ratele. În rest, nu au alte aspirații, dar parcă dacă se ivește oportunitatea, instant obiectivele se schimbă din mers și noi orizonturi se deschid. După rate, te mai gândești și la copii, că trebuie să le lași și lor ceva, că trebuie să ai grijă să îi aranjez și pe ei. Și așa șmechereala se transmite din tată în fiu și devine tradiție.

Doctorii falși – praf în ochii

Chestiunea cu doctorii falsi – scandalul zilei – sunt doar un mic memento ca in Romania viata este foarte interesanta si niciodata nu ne vom opri din uimire.

Uimirea mea nu vine atat din posibilitatea ca doctori fara acte profeseaza in sistemul medical (de stat sau privat). Evident ca fie la stat, fie la privat, institutiile in Romania sunt slabe, plimbatorii si verificatorii de harti nu isi fac treaba (putina oricum) nicaieri la stat si nenumarate anormalitati au loc – IN TOATE DOMENIILE, nu doar in cel medical.

Autorizatii de constructii date pe spranceana (sau pe spaga), controale ale Sanepidului in care controlorii nici nu se mai deplaseaza la cabinet, daca sunt “prieteni” cu solicitantul, ITP-uri pentru masini bombe publice, pe care le scoti cu 20 bacsis la verificator – coruptia este cancerul care creste si sporeste pe plaiuri mioritice. Am putea spune ca traim cu el de cand ne stim, ca asa e in balcani – spaga domneste, dar as dori sa atrag atentia asupra unui alt aspect legat, cel putin de falsii doctori.

Principala problema in sistemul medical, nu sunt doctorii falsi. Sunt 1-2-3 doctori falsi poate in intreg sistemul, poate sunt 10 si chiar daca ar fi 100, nu asta ar fi problema. Problema este ca in sistemul de stat medical, regula este NEPOTISMUL + SPAGA. Nu exista competitie reala pe posturi. Exista doar posturi create la comanda pentru rudele marilor “profesori” sau pentru “prietenii” tovarasilor directori numiti politic ai spitalelor. Fiecare post, de la sef de sectie pana la liftiera se castiga doar cu spagi si comisioane grase. Acum un an sau doi, un taximetrist imi zicea ca taxa pentru un post de asistent la Spitalul Judetean Craiova ar fi de aproximativ 10.000 EUR. O suma infima as zice eu, cred ca se insela.

Bineinteles, ca fuga medicilor – mai ales a celor capabili si corecti care “nu se adapteaza”, face ca acolo unde nu e prea interesanta pozitia (pe la marginea tarii, prin orase mici sau pe specialitati cu deficit mare) sa se manifeste lipsa crunta. Atat de crunta este oferta de munca incat tovarasii directori de spitale care in vremurile bune angajau pe ochi frumosi, doar prietenii, acum dau din colt in colt ce sa faca ca sa aduca personal, ca sa nu aiba de suferit la fonduri.

Haos, incompetenta, nepotism, coruptie – acestea sunt metehnele din sistemul medical. Faptul ca scandaluri amuzante ca acesta cu doctorii falsi ies la iveala, este doar un circ. In toata zarva asta, nimeni nu s-a obosit sa vada motivul acestor doctori falsi, de ce au fost atat de nebuni incat sa isi asume riscuri ca sa practice meseria de doctori? Banuiala mea este ca pe langa cazuri patologice, probabil exista si unele motive financiare. De exemplu, in cazul lui Matteo raspunsul este atat ca era bolnav mintal cat si ca facea bani. In cazul rezitentei voluntare insa niciun reporter nu s-a gandit sa investigheze care ar fi fost motivatia ei.

Sistemul public de sanatate este imaginea societatii. Banii sunt o problema secundara. Sunt nenumarate lucruri care se pot face si fara bani pentru a imbunatatii drastic situatia. De exemplu, mentinerea stricta a programului de vizite in spital poate aduce o schimbare majora in confortul bolnavilor si al doctorilor, in igiena si riscurile medicale. La noi insa ca nicaieri. Eu, Gigel din strada, pot sa intru in spital la orice ora de zi sau noapte, sa ma plimb prin saloane la orice sectie si chiar sa incerc usile asistentelor daca sunt deschise si sa le fur tableta. Am auzit de la o asistenta cum inchide cabinetul cand pleaca pe salon deoarece au fost cazuri – ea dadea insa vina pe mamicile de o anumita etnie (care daca tot stateau brambura cu copiii prin spital, pentru ca nu se puteau abtine, mai incercau din cand in cand usile la cabinetele doctorilor sa vada ce le pica). Am intrebat-o insa, “pai si camerele video”? La spital, teoretic exista un sistem de camere pe care s-au platit zeci de mii de euro. Evident insa ca pandarii de jos se joaca pe telefon in timpul muncii si nu stau ei cu ochii pe camere. Iar de inregistrari – ce sa mai zicem … Oricum probabil sistemul este functional partial, ca toate lucrurile din spitalele noastre. Dovada ca banii sunt degeaba si ca mentalitatea e problema este simplul fapt ca nenumarate spitale au aparatura foarte scumpa cumparata dar sta pe bara din diverse motive: ba ca nu avem specialist, ba ca nu stiu ce piesa dureaza luni pana vine, ba ca nu s-a terminat amenajarea etc.

Singura solutie pentru Romania este sistemul privat care poate sustine si promova competitia si calitatea. Din pacate si aici sunt multe probleme si piedici. De exemplu, datorita super-reglementarii medicinii muncii (cand te angajezi ai nevoie de o mie de hartii iar pentru unele posturi, chiar trebuie sa faci periodic controale) au aparut ca ciupercile clinici cu doctori care au doar rolul sa dea stampila. Dar nu doar din cauza medicinii “muncii” (ce gluma buna) ci si din cauza pomenilor oferite lenesilor si parazitilor prin asa zisele pensii de handicap au creat o industrie a doctorilor si policlinicilor producatoare de stampile si hartii pentru ca “dosarul” sa treaca de comisie care traiesc din pus stampila pe analize si boli fictive. Atat de mare este rispia cu banii pentru paraziti incat din ea se hraneste un procent important din piata medicala.

Cu toate acestea, competitia in domeniul medical este una reala si doctorii competenti din privat au si vor avea un viitor stralucit, tocmai pentru ca la stat, cancerul nu va face decat sa roada si sa consume energia celor de buna credinta care incearca sa faca ceva si sa impinga lucrurile inspre bine, inainte, intr-un mediu toxic, super-politizat, nepotist si plin de incompetenti, mai ales in punctele de decizie, unde se imparte banul si unde se ia deciziile strategice.

Este infarctul staretului Efrem un semn de la Dumnezeu?

Staretul Efrem al manastirii atonite Vatopedi a facut infarct tocmai cand a aterizat la Kiev si inainte de slujba pentru intronarea noului mitropolit al noii bisericii ortodoxe a Ucrainei – Epifanie DUMENKO. Ultima stire pe care am gasit-o eu (din 2 februarie) este ca staretul este inca la spital in Kiev si a fost vizitat de Epifanie dupa slujba de “intronare”.

Inevitabil, nu putem sa nu privim un astfel de eveniment ca un semn si sa ne punem intrebarea: este aceasta noua biserica madular din trupul lui Hristos sau este inca o plasa intinsa de dusmanul Bisericii unui popor rastignit care s-a lasat adulmecat de promisiuni si miraje si a luat-o pe o cale periculoasa si fara speranta.

Gurile rele (rusii) spun ca Bartolomeu ar fi dat ultimatum staretului Efrem ca si staretului unei alte manastiri atonice (Xenofont) pentru a participa la slujba. Asta s-a intampla dupa ce chinonita atonita (adunarea tuturor manastirilor) a decis ca sa nu participe la aceasta slujba si sa nu trimita pe nimeni – inca o sfidare a lui Bartolomeu (patriarhul Constantinopolelui sub care se afla si Athos-ul).

De altfel, raporturile athonitilor cu Bartolomeu nu au fost niciodata mai proaste. Insa atonitii au invatat sa stea deoparte si sa nu faca tulburare (prea mare). Este cumva uimitor cum atonitii reusesc sa il pomeneasca in continuare pe Bartolomeu dar sa nu puna un deget la “misiunea” acestuia de sapat la radacina bisericii si de parjolit tot ce misca in fata sa.

Se cuvine aici o mica paranteza. Multi ortodocsi privesc la Athos cand au dileme si asta vine din faptul ca Athosul a ramas inca un loc neatins (total) de duhurile lumii de astazi, unde sute de calugari se roaga, s-au rugat si unde mii si zeci de mii de oameni vin in fiecare an ca sa se roage. Ne gandim deci ca nu poate Dumnezeu sa nu trimita putina lumina intr-un loc inspre care oamenii isi indreapta privirea. Dumnezeu este cumva obligat sa tina in picioare Athosul, chiar daca atonitii nu ar fi vrednici, deoarece oamenii isi pun nadejrea in Athos si cauta raspunsuri. Evident ca in realitate influenta Athosului este mai mult una boema, poetica – putini crestini ia seama la invataturile parintilor de acolo si isi schimba in mod real viata. Putini crestini sunt cei care dupa un pelerinaj la Athos isi schimba viata. Insa asta nu e vina Athosului, ci e vina omului modern, care nu mai poate tine arpinsa flacara credintei si care nu isi poate schimba viata.

Din aceasta asteptare, evident ca se nasc si mari dezamagiri atunci cand unele pozitionari ale Athosului nu sunt pe asteptarile noastre. Mai ales extremistii care cred ca le stiu pe toate si cei care nu accepta ca pot sa existe alte pozitii decat ale lor sunt foarte afectati atunci cand atonitii nu renunta la pomenirea lui Bartolomeu dupa ce Bartolomeu mai face cate-o boacana traznita.

Bineinteles ca e gresit si total ineficient sa iti storci creierii care e adevarul in chestiunea ucraineana si mai ales noi, cei de jos, ar fi bine sa asteptam si sa vedem roadele acestei “schisme” pentru a ne putea declara cu fermitate. Intr-adevar, semnalele actuale sunt cumva clare, in sensul ca felul cum s-a facut aceasta rupere este unul dramatic. Daca lucrurile nu se schimba, peste 1000 de ani se va numi Marea Schisma Ortodoxa de la Kiev care il va avea ca autor pe Bartolomeu si care a impartit lumea ortodoxa in doua. Evident ca nu pot sa existe baltiri si treceri cu vederea cum au fost pana acum in alte chestiuni (“Marele Sinod din Creta” ar fi unul). Dar iata retrospectiv putem vedea si roadele acelui “Mare Sinod” in care rusii au fost ignorati: ruperea intre Constantinopol si Moscova.

Cine doreste rupere, dezbinare, razboi, certuri, neintelegeri – mai ales intre frati? Diavolul! Cine este mai vinovat in razboiul de fata? Rusii sau Bartolomeu si acolitii lui? Greu de spus, de aceea putem pleca de la premiza ca si aia si aia. In primul rand, celor care zic ca Bartolomeu s-a pupat mai mult cu papistasii si ca este destul de compromis, le putem spune ca si rusii s-au pupat destul cu papa si chiar prea mult cu Putin. Intelegem ca intr-o dictatura Biserica nu are ce sa faca si ierarhii trebuie sa faca politica ca sa nu mai darame stapanitorul bisericile cum au facut-o comunistii. Dar cand mai marii Bisericii intra prea mult in pat cu politicienii, incep desfranarile si Dumnezeu da drumul la o pacoste cum a fost ciuma rosie care a cernut graul de neghina timp de o suta de ani.

Daca infractul a fost semn de la Dumnezeu, probabil ca primul care o stie este staretul Efrem si vom vedea ce va spune zilele urmatoare. Deocamdata a raspus binevoitor si l-a felicitat pe noul mitropolit Epifanie al schismaticilor, cel putin in fata aparatului fotografic. Poate ca Dumnezeu l-a pazit pe Efrem, pentru dragostea pe care o are pentru el, sa participe la acea slujba care poate nu a fost una binecuvantata ci doar o adunatura de schismatici. Staretul Efrem era bolnav, a mai avut accidente vasculare si chiar o operatie pe inima. Ori dupa un zbor cu avionul, exista riscul de infarct. Nu cred zvonurilor cu ultimatumul dat de Bartolomeu – nu cred ca ar avea curajul sa dea ultimatumuri, mai ales unor personalitati ca Efrem, care este iubit de intreaga Grecie.

Intorcandu-ne la problema schismei din Ucraina, as pune doua intrebari: cum se face si cui ii foloseste.

Cum se face – orice lucru e bun, daca e facut bine. In traducere eclesiologica, daca noua biserica s-ar fi facut in pace cu acordul sau macar cu pregatirea rusilor, cu stabilirea dinainte a felului cum se va face aceasta rupere etc, puteam spune ca e de la Dumnezeu. As aminti aici cuvantul patriarhului Ioan al Antiohiei: “noi nu spunem ca aceasta schisma este doar politica, dar se pare ca mai multi actori politici si altii care sunt in spatele acestei probleme, par sa participe la ea” (sursa). Deci, unde s-a vazut ca sa isi bage diavolul codita si sa puna umarul (putin zis) la lucrarea lui Dumnezeu? In cazul de fata, nu doar de pus umarul a fost vorba ci chiar de infipt sula in coaste unor “actori” ca sa miste treaba inainte. Evident ca americanii, obsedati de razboiul “asimetric” dus de rusi, dupa ceva stoarceri de creieri si investiii in experti, s-au gandit sa le dea si ei o lovitura acolo unde ii doare, mai precis in “autoritate”. Iar autoritatea Rusiei, in perceptia americanilor, sta in Biserica Ortodoxa. De ce se duce soldatul rus la lupta? Pentru dolari, ca americanii? Pentru o pensie babana si asigurari medicale in clinici medicale de top? Nici vorba! Rusii care au luptat in Donetsk sau in Siria doar pe motive religioase (si pe putine ruble pentru vodca) i-au uimit pe americani care cu greu mai pot sa faca recrutari chiar si cu salariile bine platite ale soldatilor americani. Autoritatea si puterea simbolica a Bisericii Ortodoxe sunt un ghimpe in incercarea Imperiului de ingenuncheare a lui Putin si a statului rus.

Intr-adevar, Dumnezeu da ploaie si soare si peste cei buni si peste cei rai. S-a nimerit ca acum, Biserica Ortodoxa Rusa sa fie sub aceeasi umbrela cu tinta Imperiului – Putin & KGB si prin urmare, americanii lovesc in ce considera ei veriga slaba. Diavolul nu a putut sa nu puna si el umarul si sa se foloseasca pe ici pe colo de cate-un fraier. Ucrainieni puteau sa aiba biserica lor si altfel, si altcandva si in pace. Sau cel putin, asa imi doresc eu sa cred. Nu exclud, in final, ca poate altfel nu se putea si ca poate nasterea aceste biserici doar asa se poate face, cu mari tulburari, cu influente si cu manipulari politice si poate chiar si cu un viitor razboi. Dar daca e asa, ma gandesc ca Dumnezeu l-ar fi intarit pe Efrem ca sa ii mangaie si sa ii sprijine pe ucrainieni, care chiar ar fi avut nevoie sa fie sprijiniti, caci cu americani cu tot, Bartolomeu nu se poate salva nici macar pe el, dupa cum vedem ca turcii incep sa stranga usa si pe crestinii din Turcia si cu toate politicianismele si ecumenismele lui, Bartolomeu nu a reusit sa salveze Patriarhia de Constantinopol, oricat de optimist ar fi el. Sa speram ca la vremuri mai grele, Bartolomeu nu o sa faca compromisuri si mai mari, in ceea ce priveste dragostea lui “frateasca” cu papistasii. Caci la chemarea lui, sunt unii turbati si pe la noi care merg ca vitele cu capul inainte jos fara sa se uite pe unde merg (sa ma ierte vitele pentru comparatie, ca ele merg totusi pe drumul pe care il cunosc si pe care au mai fost).

Cursul valutar este adevarata manipulare a bancilor nu ROBOR-ul

Sar PSD-istii pe BNR si pe banci ca manipuleaza ROBOR-ul si incarca ratele romanilor. ROBOR-ul nu poate fi insa manipulat din doua motive: 1) este o medie si prin urmare toti actorii ar trebui sa fie asociati intr-un cartel si sa fie coordonati, altfel cel care sta pe dinafara se poate arde nasol 2) bancile nu au un motiv real sa mareasca ROBOR-ul; profitul nu din ROBOR le vine, ba chiar le-ar conveni un ROBOR mai mic

Incompetenta si slaba educatie financiara a bolsevicilor se dau pe fata cu fiecare zi care trece si fiori reci imi trec amintindu-mi memoriile luptatorilor anti-comunisti care s-au confruntat cu acelasi drac in perioada de instalare a comunistilor. Nenumarate exemple pot fi date de situatii absurde in care incompetenta celor de sus si lasitatea celor de sub ei s-au combinat si au rezultat anomalii si deraieri de la orice logica. De exemplu fabrica de ars gunoaie. Ceausescu a vizitat undeva in strainatate si a vazut ca “imperialistii” ard gunoaiele si produc energie. Prin urmare a dat ordine sa facem si noi o fabrica de asta. Zis si facut. Problema era ca trebuia facuta inaugurarea, trebuia sa vina tovarasul si gunoiul romanilor nu prea ardea deoarece romanii nu aveau plastic sau hartie de aruncat din cauza saraciei, ci mare parte erau resturi biologice care nu dadeau eficienta energetica prea mare. Prin urmare inginerii “experti”, pentru ca le era frica sa il confrunte pe tovarasul deoarece erau niste pupincuristi ordinari fricosi si fara coloana vertebrala, au gasit solutia: sa aduca pe furis niste rumegus si alte materiale solide care sa faca fabrica sa functioneze pe timpul vizitei tovarasului.

Asa se face si cu ROBOR-ul ca nimeni nu i-a spus lui Teodorovici ca daca chiar vrea sa loveasca unde le doar pe banci ca sa le arate cine e taticul, ar trebui sa dea o lege prin care sa limiteze procentul de 1% in plus pe care bancile il pot adauga la cursul balutar al BNR-ului la cursul de schimb si din care bancile fac profituri imense, direct proportional cu numarul clientilor care sunt nevoiti sa foloseasca cursul bancii pentru a schimba valuta din afara. Intrarile de valuta, atat ale persoanelor (capsunari) cat si ale companiilor, cu greu parasesc ghiseul bancii ca sa ajunga la casele de schimb unde cursul este mai bun. Fiind captivi bancilor, exportatorii si capsunarii (aici mai putin, deoarece au variante) platesc 1-2% peste cursul BNR si/sau al caselor de schimb valutar, profitul ramanand la banci. Idem pentru importatori care sunt nevoiti sa cumpere la cursuri jalnice.

Exista competitie, ar putea spune bancherii. Cui nu-i convine, sa se duca sa scoata banii si sa schimbe la casele de schimb. Mai greu din pacate! Exista comisioane de retragere, sume limita etc. Comisioanele pentru transferuri si retragere sunt adevaratele surse de profit pentru banci, prin care tin captivi importatorii si exportatorii pe care ii jecmanesc la un curs jalnic, vanzandu-le scump si cumparandu-le ieftin valuta cu greu dobandita.

Din cunostintele mele, companiile au o singura varianta (pe langa negocierea cursului – o falsa optiune): Aforti Exchange – o casa de schimb valutara cu capital polonez care ofera un curs mai bun ca al bancilor pentru companii. Din pacate comisioanele de transfer si timpul prea mare al tranzactiilor (cand o sa intre oare si Romania in lumea moderna in care tranzactiile interbancare au loc instant?) fac greoaie si rareori fezabila optiuna. Ca sa nu mai zicem ca lipsa de concurenta, nu stimuleaza nici pe Aforti ca sa ofere un curs prea bun, mai apropiat de piata decat al bancilor.

As dori insa sa revin la subiectul manipularii si sa speculez putin. In ce context ar putea bancile manipula ROBOR-ul? Sa trecem de absurditatea utilitatii unui ROBOR mai mare (dupa parerea mea un ROBOR mai mic ar atrage mai multi clienti pentru banci si acestea ar castica mai multi bani) si sa presupunem ca bancile si-ar dori si ar incerca sa manipuleze ROBORul. Principala conditie, ar fi ca toate bancile participante sa se inteleaga. Fara reguli clare si fara o intelegere clara pentru toti actorii, exista riscul ca manipularile sa arda crunt pe cei care nu joaca dupa reguli sau incalcarea regulilor de unii participanti sa afecteze major pe alti jucatori. Am avea deci clar un cartel, o intelegere ilegala, similara manipularii LIBOR-ului la britanici (unde bancile de fapt il manipulau in jos pentru a nu afecta atractivitatea creditarii – exact ce am spus mai sus).

Cat ar fi castigurile bancilor si care bancher s-ar risca sa participe la un cartel ilegal care poate sa il coste cariera in domeniu, si ce sens are ca intr-o perioada in care creditarea duduie si economia creste, bancherii sa se riste ei aiurea ca sa mareasca ROBOR-ul? Nu este nicio logica.

Bolsevicii se folosesc de aceasta gogoasa ca sa aprinda mania proletara a prostilor cu pareri bune de sine care cred ca inteleg cum merge treaba cu finantele si care sufera de sindromul conspirationismului international impotriva plaiurilor mioritice fecunde din care toti sug seva si ii cotropesc pe romani. Subiectul este evident unul bine ales, raspunde unei nevoi, publicul tinta afectat de cresterea infima a dobanzilor fiind evident prostii care nu si-au facut calculele bine si s-au expus maximal incat sa simta o crestere de 2-3% la dobanda. Nu bugetarii carora tocmai le-au crescut cu 10-20-50% salariile sunt afectati de problema ratelor deoarece expunerea acestora tocmai s-a micsorat drastic si majoritatea oricum aveau credite imobiliare (job-ul la stat e sigur si bancile stiu asta). Chiar daca au atacat si ei vreun led cu diagonala mai mare sau s-au aruncat la un BMW second nou, bugetarii nu sunt afectati de 1-2% cresterea ROBOR-ului. Tot sarmanii care muncesc in privat pe salarii minime si care poate s-au bagat la Prima Casa tentati fiind de ratele mici de acum 1-2 ani sunt acum cel mai puternic loviti si pe acestia incearca PSD-ul sa ii vaneze, starnind in ei mania proletcultista impotriva bancilor si companiilor contropitoare si aprinzand speranta ca partidul are grija si de ei, in timp ce patronii sunt rai si nerecunoscatori, iata ca partidul se ia la tranta cu bancile lacome si da jos cu ratele.

Evident, tovarasii si-au gasit nasul de data aceasta: nimeni dintre politicieni nu s-a pus cu bancile si a supravietuit. Recentele scatoalce primite la tentativele de vanzare de obligatiuni sunt mici coincidente (probabil alti factori sunt un joc). Adevarata “razbunare” (mai degraba ajustare) a bancherilor lacomi va fi in ridicarea unanima a costurilor (la noile credite) si poate chiar si a comisioanelor. Tovarasii nu au verificat oare niciodata lista de preturi a unei banci sa vada caietul acela gros cu cateva zeci de pagini? Sunt zeci si sute de comisioane si bancile stiu unde sa ajusteze incat sa isi mentina profiturile si sa nu fie afectate prea mult. De asemenea, pe langa ajustarea comisioanelor si cresterea generala a preturilor serviciilor financiare, bancile pot oricand sa apeleze la metode clasice de sifonare a profiturilor pe care poate pana acum nu s-au aruncat pentru ca doreau sa aiba niste bilanturi frumoase pe care sa le foloseasca fie pentru noi refinantari, fie pentru vanzari sau fi pentru sfortarea de a atinge noi ratinguri mai favorabile care le-ar oferi accesul la costuri mai mici cu emisiunile de obligatiuni.

Una peste alta, dupa cum am spus, partea nasoala e ca nebunii cu greu se vor opri aici ci vor arunca asaltul si asupra Bancii Nationale. Ce sens are altceva decat iesirea la rampa a bolsevicului psd-ist de la BNR Florin Georgescu care emite el ca bancheri opinii cu privire la impozitarea progresiva. Georgescu si cu Voinea tot trimis de partid la BNR ca sa sape si sa loveasca pe la spate pe Isarescu sunt viitorii actori ai acestui razboi. Dragnea nu are nevoie sa faca ca Erdogan, sa-si puna pe ginerele ministru de finante si sa preia controlul direct al bancii nationale. Trebuie doar sa il sprijine pe Georgescu sa ia locul lui Isarescu. Marea dilema e daca Georgescu e agreat de fortele “de deasupra” si din pacate asta o vom vedea in functie de cum se comporta leul. Sa speram ca semnalele primite pana acum sunt doar zgomot si nu fac parte din “comunicarea” intre tovarasii cu sorturi de la Basel si tovarasii cu (sau fara sorturi) din PSD.

MARELE RESET SI NOUA ORDINE MONDIALA

Din ce in ce mai multa lume vorbeste de Marele Reset. Este un termen pe care l-am asimilat si mi se pare ok sa-l folosesc, cu cateva mici observatii. Ne aflam deja in Marele Reset, doar ca am parcurs o mica parte, partea in care se dospeste framantatura. Ce este framantatura? Una e drojdia, alta e faina, alta e framantatura, alta e aluatul si alta e placinta. Cu greu se pot asemana si daca nu ai treaba cu bucataria, nu ti-ar veni sa crezi ca una se trage din alta. Tot asa si cu acest Mare Reset care va schimba fata lumii total. Ce treaba sa aiba o criza financiara cu statul politienesc, cu o noua ordina mondiala, cu un mare reset sau cu nasterea unei noi ideologii totalitariste pe care omul de rand nu doar ca o va tolera, dar chiar o va cere sa fie implementata pentru ca va fi trecut prin indeajunsa “dospire” incat sa fie gata sa ceara, sa accepte si sa primeasca “noul botez”.

Am explicat intr-un articol anterior de ce schimbarea periodica a monedei de schimb folosite in comertul international si a ordinii financiare globale este ceva normal, este un proces care are loc atunci cand un imperiu isi pierde din seva si lasa locul liber. As face aici o mica paranteza: exista teoria ca Razboiului Rece cu cele 2 tabere, caruia i-a urmat epoca dominata de SUA (Pax Americana) ii urmeaza acum o perioada de poliaritate multipla in care mai multe puterii se vor confrunta intre ele, dar niciuna nu va domina. Se pune astfel langa SUA ca potentiali actori egali Rusia si China sau Eurasia, pentru cei mai fantasmagorici care uita ca in Razboiul Rece, Rusia si China erau la cutite desi ideologic imbratisau aceeasi ciuma. Intre timp, China a tatonat cu capitalismul si desi pentru o perioada parea o canditata pentru preluarea stafetei acestei minunate inventii a omenirii care este capitalismul, recent se pare ca orice speranta in aceasta directie este desarta. Fara capitalism, este greu de inteles cum va putea sa reziste China sa poata lupta cot la cot cu SUA pentru dominarea lumii sau in administrarea lumii. Nu agreez deci deloc teoria multi-polarismului.

Avem asadar criza financiara din 2008. Bancile pline de instrumente toxice – credite, asigurari, derivate si altele – in fata sincopei de neincredere au devenit peste noapte insolvabile. Beneficiind de puterea de influenta politica dobandita in sute de ani de zile, bancherii au convins politicienii sa ii salveze (pe unii, nu pe toti, ca exista mancareala si intre bancheri) preluandu-le instrumentele toxice si refinantandu-le cu capital (credit, care pentru banci inseamna cash). In acelasi timp, pentru cash-ul oferit, bancile centrale au oferit dobanda, asigurand bancilor supravietuitoare o situatie linistitoare, calda, plina de profituri indiferent de starea economiei reale. A existat asadar o dislocare totala a sistemului financiar de economie care a fost mentinuta pe linia de plutire la limita producerii unei catastrofe sociale in intreaga lume.

Instrumentele toxice transferate catre bancile centrale si catre state (unele state chiar au cumparat direct aceste instrumente, nu doar bancile centrale, in plus majoritatea tarilor au lansat programe de garantii a creditarii – programe de gen Rabla sau Prima Casa de la noi, sau TARP din SUA) au umflat datoria suverana, datoriile fiind transferate defacto de la companii private si banci private catre state ca in jocul Hot Potato.

Cine insa sa observe ca astfel se sapa groapa statelor si suveranitatea statelor nationale este pusa in pericol, in prezent toate marile state avand datorii imense nu doar unele catre altele ci mai ales catre banci, practic viitorul umanitatii fiind amanetat catre aceste noi institutii supra-nationale sau mai bine zis globale care nu au casa si care pot opera oriunde un lume si pot determina alegerea unor presedinti, numirea unor ministrii si prim-ministrii sau chiar pe alocuri pot determina razboaie, crize economice, devalorizarea unor monede etc?

Economistii – acestia trebuiau sa observe politica falimentara a salvarii bancilor fara niciun scop final, altul decat sperietura de “sfarsitul lumii” in cazul acceptarii intrarii in faliment a bancilor etichetate “too big to fail”. Dar economistii in loc sa traga semnale de alarma, majoritatea au salutat si au cantat in struna politicienilor nesabuiti care s-au temut ca ei vor ramane cu cartoful fierbinte in mana cand cantecul se va opri. Interesati doar de urmatoarele alegeri, toti politicienii nu au facut decat sa accepte orice marire a datoriei suverane, orice promisiuni de “evaporare” a acesteia prin inflatie si sa fuga ca dracul de tamaie de anularea datoriilor sau producerea vreunor mari socuri prin care s-ar putea reseta controlat si intr-un mod favorabil pentru oameni si pentru economie acest sistem financiar putred si extrem de corupt.

De aceea auzim toata ziua pe panadolul anti-criza Vasilescu ca “o inflatie de 2% este foarte buna” deoarece rata dobanzii este 1.5 si astfel, incet-incet cresterea PIB-ului micsoreaza datoria, blah-blah. Aceleasi macanituri le aud si americanii si francezii si germanii. Nimeni nu mai vorbeste despre “sound money”, despre economia de piata, despre cresterea organica pe baza de cerere si oferta ci in schimb, pe langa promisiunile de mai bine, cresterile de PIB facute din PIX si aruncarea vinei pe cauze externe (criza din China, razboiul tarifar, Brexit etc), politicienii de pe toate meleagurile evita sa aiba o viziune si sa incerce sa faca ceva.

Intr-un fel este de inteles deoarece niciun politician nu are de unul singur puterea sa deraieze cu o iota traseul pe care este plasata omenirea de catre bancile supra-nationale: controlul total al statelor prin emisia de bani si al populatiei printr-un mix de autoritarism tehnologic, inginerie sociala si principiul morcovelui (vezi bombonica universal income – viitoarea ratie pe cartela a minionilor din Brave New World). Care politician poate spune: ardem datoria, facem reset, o luam de la zero? Si acesta este planul prin care sa o facem fara razboi, fara haos si fara deflatie seculara!

Ce poate urma, prin urmare? Inainte de aceasta intrebare, mult mai interesanta este intrebarea: cat mai poate continua sistemul actual si care sunt conditiile pentru producerea unui RESET? Dupa parerea mea nu aceste raspunsuri sunt atat de importante cat observatia ca fara o dezvoltare organica a economiei (crestere sau scadere in functie de cerere-oferta), fara o societate linistita in care oamenii sa aiba incredere in puterea politica (chiar limitata) si in care omul de rand sa nu se simta doar o masa de manevre in bataliile politice intre centrele de putere, fara o societate in care munca, efortul, calitatea si performanta sunt rasplatite corespunzator iar furtul, lenea, duplicitatea si prostia sunt penalizate, fara aceste minime atribute care in capitalism sunt fundamente, nu poate sa existe o rezolvare eficienta a cancerului sistemic. O boala sistemica, poate fi depasita fie prin moarte si renastere din cenusa, fie prin constientizarea globala a acesteiea si activarea anticorpilor care pot veni cu solutii si pot produce “zone de imunitate” intr-un organism bolnav, care zone pot fi apoi imitate si reteta de succes poate fi replicata in cat mai multe locuri pana la punctul in care cancerul va fi invins si boala inlocuita printr-un nou suflu.

Exista insa si o a treia cale: in lipsa unui sistem imunitar si pentru ca moartea este un lux, noi hidre cu inchipuiri infricosatoare si cu solutii inselatoare pot acapara umanitatea si pot transforma impasul actual intr-o noua stare de cancer mult mai avansat si mult mai dramatic care poate afecta insasi posibilitatea supravietuirii umanitatii, asa cum s-a intamplat in URSS si asa cum ne arata China. Revin din nou la China pentru ca poate fi un model pentru intreaga umanitate: o societate unde poporul se lasa calcat in picioare, individul renunta la persoana proprie si isi doneaza sufletul fara lupta partidului care are misiunea auto-asumata de salvare a poporului ca un simbol supra-uman prin orice mijloace pe care partidul le-ar considera. Marea drama a Chinei este ca pe langa opresiunea individului si calcarea in picioare a fiintei umane, asupritorul nici macar nu este un individ delirant, o anomalie a umanitatii, un drac in chip de om, cu a fost Ceausescu, cum este dinastia Kim in Koreea. Partidul in China a trecut chiar de statutul de gasca de mafioti care au pus mana pe putere sau au mostenit-o de la parintii lor si a devenit si el un organism supra-uman, fara suflet, o ideologie bine formata, independenta si care are un motor de macinat dizidenta si nealinierea bine format, automatizat, independent, indestructibil. Paralele cu China putem gasi bineinteles si in Vest, unde am mentionat bancile supra-statale care de asemenea detin puteri de neatins in influentarea si determinarea ordinii care le garanteaza supravietuirea si prosperitatea. Insa in Vest, aceste banci sunt detinute de familii bine cunoscute. Printul mostenitor al Olandei, unul dintre fondatorii Grupului de la Bilderberg a declarat oficial ca lumea este controlata de un numar de aproximativ 5000 de familii care impreuna detin totul si pot totul.

Controlul financiar a garantat o buna parte dominatia sistemului actual si evolutia tehnologica a permis ca o spoiala de progres sa adoarme constiintele individuale si sa mentine o stare de multumire suficienta care sa nu produca mari probleme status-quo-ului. Insa fisurile din sistem au ajuns la punctul in care vor fi necesare sacrificii din ce in ce mai mari din randul populatiei care oricum nu prea mai este de folos pentru mentinerea nivelului de trai ridicat si a prosperitatii clasei dominatoare. Tehnologizarea, automatizarea, eficientizarea proceselor de productie si a comertului international fac ca mare parte din populatie sa fie redundanta, ca sa nu mai zicem de sperietura acestor elite ca nu vor mai putea sa traiasca sute de ani deoarece vine incalzirea globala, de unde si razboiul irational asupra carbunilor, petrolului si energiei ieftine care ar putea ridica extraordinar nivelul de trai in prezent datorita avansului tehnologic.

Ne aflam insa in punctul in care nenumarate riscuri afecteaza sistemul actual. Fortele centrifuge de diverse natura, miscarile sociale, populismul si liderii incotrolabili pe care ii impinge in sus, noile cripto-monede care ameninta parghiile de control ale ordinii actuale etc. Prin urmare e de asteptat ca cureaua sa se stranga si miscari din ce in ce mai brutale si mai ferme sa fie luate, care vor afectea milioane si zeci de milioane de oameni prin saracirea instanta si criza economica pe care le vor produce. Default-ul unor state, devalorizarea unor monezi, industrii intregi distruse sau refacute drastic sunt doar cateva dintre simptomele acestei lupte de supravietuire pentru sistemul monetar actual.

MARELE RESET – catre o noua ordine financiara

Willem Middelkoop (WM) este fondator si administrator al Commodity Discovery Fund – un fond de investitii din Olanda cu peste 500.000 de participanti. De asemenea a scris numeroase carti despre crize financiare dar nu numai printre care in “Als de dollar valt” (If the dollar falls) – 2007 [1] a prezis criza creditelor din 2008.

Pentru a intelege mai clar ce sunt reseturile financiare globale, de ce au loc si cum au loc, va recomand un interviu luat lui Willen de Real Vision:

Pretextul interviului este insa cartea “The Big Reset” aparuta in 2013 si pentru care urmeaza o noua editie actualizata. Iata cateva idei pe scurt, daca nu aveti rabdare sa ascultati tot interviul cu mentiunea ca pe ici-pe colo mai sunt unele adaugiri personale menite sa clarifice ce a vrut sa spuna WM

  1. Exista RESET-uri financiare desi nu sunt numite asa, din cand in cand … unele “calde”, unele “reci”; prin reci se intelege RESET-uri care pornesc de la zero, care nu au nimic legatura cu trecutul si “calde” sunt RESET-uri care continua vechiul sistem insa cu unele modificari semnificative; un exemplu de RESET RECE este Bretton Wood (1944) cand dolarul a devenit moneda pentru comertul international si la care se raportau toate tarile; dolarul era acoperit in aur si garantat de America; in schimbul folosirii dolarului, SUA garanta libertatea comertului global; foarte interesant, la Bretton Wodds a mai existat o propunere: folosirea unei monede globale, a FMI-ului; ideea venea din partea faimosului economist britanic Keynes dar a pierdut, dolarul fiind ales ca moneda “ancora”; (ancora este termenul folosit de WM de-a lungul interviului desi personal rareori l-am auzit asa, in general fiind folosit termenul “moneda de rezerva” sau “moneda de schimb”)

2) Oamenii nu au flexibilitatea mentala sa inteleaga ca un sistem monetar global se poate schimba; sistemul financiar este pentru ei ca clima, ca ceva dat; nu este asa, sistemul monetar este creat de oameni si se schimba destul de des;

3) Spre deosebire de Bretton Wodds, unde rusii desi au participat ulterior s-au retras, regimurile comuniste avand propriul sistem pana la caderea URSS-ului, in ziua de astazi un reset are sansa sa alinieze toate tarile lumii pentru prima data in istorie intr-un sistem monetar global; aici WM se refera la faptul ca desi in prezent toate tarile folosesc dolarul, de data aceasta toate tarile (relevante) vor putea decide cum va arata viitorul sistem monetar;

4) Un reset financiar este ca un Plan B si se negociaza in ascuns pentru ca sistemul actual poate fi gandit ca Planul A si trebuie ca increderea in Planul A sa fie intretinuta, altfel acesta pica. WM da exemplu de discutii intre JC Trichet cu chinezii. Sunt urmatoarele probleme: restructurarea datoriilor si o noua ancora pentru un viitor sistem. In opinia lui WM, chinezii nu mai accepta folosirea dolarului pe termen lung si pun presiune pentru reducerea rolului dolarului. Oficial insa toti cei aflati la putere (chiar si chinezii) declara ca nu este nimic in neregula cu sistemul actual (cu Planul A). In studiile academice chinezesti insa se vede ce doresc si care sunt obiectivele chinezilor. Dar nu vom vedea o conferinta de presa in care chinezii sa declare ca peste 5 ani dolarul nu va mai insemna mare lucru.

5) Scenariul resetului este foarte greu de prezis deoarece un sistem financiar este mereu un acord intre puterile comerciale ale lumii. Nu toti trebuie sa cada de acord, dar cand marile blocuri economice cad de acord pe functiile principale, avem un nou sistem. Cateva lucruri insa sunt sigure: trebuie gasita o ancora pentru sistemul viitor insa nu putem renunta total la dolar. SDR-ul pare o solutie ideala tocmai pentru ca permite americanilor sa ramana la volan, desi remimbi-ul (moneda chinezilor) capata o felie din ce in ce mai mare. O alternativa la SDR este aurul. Chinezii se pare ca doresc includerea aurului in SDR. Primul lor scop insa a fost introducerea remimbi-ului. Ca nota personala, in premiera aflu de la WM ca o data cu intrarea monezii chinezilor in SDR, s-a diminuat procentul EURO-ului si al Lirei Sterline, dolarul ramanand la fel. Sunt cifre publice si as aprecia o clarificare, neavand timp sa caut. Asadar, chinezii au realizat primul obiectiv si urmeaza al doilea: introducerea aurului in SDR. Americanii se opun, dar la un moment dat e posibil sa fie nevoie de acest pas.

6) Chinezii acumuleaza aur. Atat ca stat cat si in randul populatiei. Cumpara tot ce pot si incurajaza si populatia sa cumpere. Cantitatea totala de aur fizic din China ar fi de 13.000 de tone, in conditiile in care guvernul are doar 1600 tone. Exista o varianta ca chinezii sunt lasati de americani sa acumuleze aur pana la un anume nivel cand printr-un reset se va introduce si aurul in moneda ancora (SDR). Cand chinezii vor avea o cantitate de aur suficienta (proportional cu economia lor raportata la celelalte tari (SUA, UE), se va putea atunci creste pretul aurului masiv, ceea ce ar rezolva nenumarate probleme.

Cam acesta este rezumatul pana la minutul 20. Daca v-am trezit interesul, urmariti video-ul …

Concluzia mea la interviu ar fi ca trece prea usor peste riscul razboiului si RESET-ului prin razboi mondial. Linia principala de transformare sugerrata de WM ar fi trecerea treptata a puterii de la SUA la China, similara cu dezintegrarea Imperiului Roman care a durat o suta de ani. Intrebarea mea ar fi insa: cum va renunta SUA la arsenalul militar si cum va putea ceda puterea fara lupta?

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE:

[1] a nu se confunda cartea cu faimosul documentar “The Day the Dollar Falls” realizat de vPro (tot o televiziune olandeza) in 2005, care de asemenea prevedea o criza a creditelor urmata de fuga de dolar (previziune incorecta, ba chiar contrara realitatii – dolarul intarindu-se in criza).

Care-i treaba cu cursul

In primul rand, o crestere lina si calma a cursului face foarte bine economiei pentru ca regleaza excesele dintr-o parte, prin mici ajustari in alta parte. Bunaoara, lipsa de productivitate si atacul asupra capitalismului prin masurile socialiste ale partidului bolsevic aflat la putere dar mai ales excesul consumerist produs de maririle necontrolate si aiuristice de salarii in mediul bugetar de anul trecut (dar si cele care urmeaza) se pot regla prin curs.

Deci firesc nu este ca euro creste, aiurea si ciudat ar fi fost sa nu creasca. Deficitul balantei de plati si diferenta dintre importuri si exporturi arata clar trendul in care o poate lua cursul si viteza. De partea cealalta, se pune intrebarea, cum de se intareste euro, cand euro are la randul lui probleme mari. Vedem de altfel, cum euro in raport cu dolarul si cu alte monede are de suferit in aceasta perioada. Explicatia este simpla: importurile noastre sunt mare parte in euro, deci restul nu mai conteaza.

Riscul mare pentru Romania insa ar fi sa o luam pe calea Turciei. Sa nu uitam ca si Turcia este inca membru NATO si ca are baze americane si ca are relatii economice puternice cu SUA si cu toate acestea, cand turcii au cumparat arme rusesti si cand s-au pus cu americanii, lira s-a prabusit drastic. Conflictul actual PSD vs banci din fericire nu are inca aceeasi amploare, ceea ce nu inseamna insa ca bancile nu pot da jos cu cursul intr-un mod similar.

Sa vedem deci cand si daca trebuie sa ne ingrijoram. Pe langa cresterile firesti de preturi si tendintele inflationiste cauzate de aceasta crestere a cursului, exista si efecte pozitive: cresterea productivitatii. Semnale de ingrijorare vor fi cele legate de rezerva de valuta a BNR. O scadere drastica a rezervei sunt semn ca BNR incearca sa opreasca hemoragia. O scadere modesta e fireasca, iar o crestere ridica semnale de intrebare cu privire la politica BNR-ului. Aceste cifre insa apar cu intarziere si ce inseamna “mare”, “mic” sau “modest” in propozitia anterioara nu stiu sa spun.

Un alt semnal de urmarit este ROBOR-ul. Actuala taxare a profiturilor bancilor nu a fost cauza pentru scaderea ROBOR-ului (cum fals au concluzionat unii) ci alte motive legate de miscarile BNR pe piata au cauzat repaosul in crestere. Evident cresterea cursului si temerile unei noi crize, taie avantul creditarii, de unde si calmarea ROBOR-ului temporara. De asemenea, renuntarea Fed-ului la cresterea dobanzii (un subiect peste care am sarit in a-l trata pe blog, dar poate o sa revin) ca si lipsa oricaror perspective ca BCE poate cumva sa ridice macar cu 0.01% dobanda, au calmat tendintele de crestere ale ROBOR-ului. De fapt, dupa cum am mai scris in cateva articole legate de Fed & dolar, eu cred ca ROBOR-ul este strict legat de politica Fed-ului. Banii cauta randamente si merg acolo unde randamentele sunt bune si riscurile controlabile. Taxa pe lacomie insa ridica semne de intrebare si in randul investitorilor in obligatiuni si depozite: daca maine poimaine tovarasii se trezesc sa taxeze mai mult si dobanzile?

Impactul cresterii cursului din pacate va produce tensiuni si mai mari pe piata fortei de munca. Sectorul privat nu a avut si nu va avea niciodata posibilitatea unor mariri de salarii de doua cifre iar cursul va pune presiune si mai mare pe nivelul de trai al celor care muncesc. Astfel, forta de munca va fi impinsa si mai puternic in afara pe langa atractia sistemului bugetar. Prin urmare, impactul cresterii cursului asupra productivitatii este minimal, cel putin de moment. Robotizarea insa va ajuta, dar robotizarea necesita investitii mari, ori in mediul politic actual si la ce perspective se arata acestea sunt imposibile la noi deocamdata.

VIZITA PAPEI la Catedrala Mântuirii Neamului va dăuna grav mântuirii neamului

Initial ma gandeam sa zic in titlu in loc de “va dauna grav” cu “va duce la iad” dar imi dau seama ca indiferent de ce fac papa si cu Daniel, mai exista o infima minoritate de ortodocsi care chiar daca toata BOR oficiala va merge al iad, vor reusi sa se salveze. Din pacate, mantuirea pe meleaguri mioritice devine din ce in ce mai dificila. Poporul este deja spalat pe creier, condus prin telecomanda si prin retele sociale, manat ca oile prin mall-uri, cei competenti batjocoriti si terfeliti in toate felurile, goniti afara si injurati de lepre si de paraziti, clerul – o armata de soldati slabi si neputinciosi, captivi intre o masa de credinciosi bleaga, neputincioasa, fara nici cea mai infima trezvie si fara discernamant si o ierarhie pe masura credinciosilor: lumeasca in deplinatate si cu minime dorinte si mai degraba nostalgii duhovnicesti, care doreste sa conduca turma in pace cat mai mare, fara niciun stres de la puterea lumeasca, ba poate chiar cu onoruri, praznice si aprecieri din partea stapanitorilor lumii – de unde si slugarnicia si frica de a lupta impotriva moravurilor conducatorilor tarii.

Asa se intampla necazurile si raul: cate-un pic, pic pic. Necazurile vin in trepte, pentru ca Dumnezeu ne da timp sa ne pocaim si sa ne trezim. Din pacate, poporul roman nu a facut-o si acum urmeaza cernerea finala.

Acum 9 ani, cand s-a lansat ideea construirii catedralei pe credit, imi manifestam temerea ca diavolul nu va pierde ocazia ca sa foloseasca o asemenea ocazie si un asemenea loc ca sa isi bata joc de ortodocsi prin intinarea unui loc pe care multi naivi si-l doreau si si-l sperau ca va fi “de mantuire a neamului”, tocmai prin capul lor in lume, adica papa. Iata citatul:

“Nu ştiu de ce, dar un fior amar mă trece numai când îmi imaginez pe papa stând alături de patriarh în faţa altarului şi binecuvântând mulţimile de credincioşi “de toate cultele”. Parcă şi văd televiziunile transmiţând în direct din magistrala catedrală, în premieră “mondială”, prima împreună-slujire a papei cu un patriarh ortodox. Vi se pare grotesc scenariul? Probabil lucruri şi mai grave ne aşteaptă.”

MÂNTUIREA NEAMULUI PE CREDIT

La 10 ani de la acest articol, aceasta temere a mea se va intampla. Sunt la fel de speriat ca oricare altul de previziunile mele sumbre care speram sa fie doar expresia unei viziunii pesimiste si sceptice care ma caracterizeaza in general si nu .. altceva. Fereasca-Dumnezeu ca sa mai fie si alte articole pe tematica “dupa cum spuneam”, sincer m-am cam saturat si eu. Binecuvantata este ignoranta spune englezul, din pacate nu toti am primit aceasta binecuvantare. Ce bine ar fi sa nu ne pese, ce bine ar fi sa nu stim, sa nu fim afectati si sa traim linistiti si fara griji de astea, doar cu grijile noastre.

Dar oare, chiar e bine sa bagam capul in nisip si sa nu ne ingrijim de mantuirea noastra, a familiei noastre, a prietenilor nostri, a poporului nostru?

Prima data cand am auzit stirea ca Papa va veni la catedrala m-am gandit ca e o pastila aruncata aiurea de revista Q unde a aparut prima data informatia, stiut fiind cui apartine aceasta revista. Televiziunile au preluat toate stirea si asteptam o infirmare a BOR legata de spurcarea catedralei de catre papa. In schimb, ce aflam?

Papa Francisc va vizita Catedrala Mântuirii Neamului probabil în data de 31 mai, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, precizând că publicul va avea acces la eveniment. Papa Francisc şi Patriarhul Daniel vor rosti rugăciuni şi cuvântări.

Mediafax

Nu stiu daca are rost sa mai enumar acum citate de la sfintii parinti despre erezia papistasa sau despre anatemizarea rugaciunii impreuna cu ereticii. Voi aminti doar un verset din Biblie: “De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te” (Tit 3, 10)

Chiar si pentru un ecumenist ca Daniel, rugaciunea cu ereticii a fost pana mai recent un “faux pas”. De altfel, cu ocazia impartasirii la catolici a nevrednicului de pomenire fost-episcop Nicolae de la Banat, cand trebuia dat afara si anatemizat, pentru ca sinodul nostru stie mai bine ca Sfintii Parinti de la Sfintele Sinoade s-au facut ca nu au regulament si prin urmare nu au ce sa ii faca, deci au luat ei o hotarare pentru … “pastrarea credintei” prin care au “interzis” impartasirea la eretici (ca si cum pana atunci aceasta ar fi fost permisa) si de asemenea rugaciunile cu ereticii! Deci, in ce fel vor face papa cu Daniel rugaciune, daca pana si prin hotararile lor, sinodalii nostri au interzis astfel de caderi si nelegiuri, chiar daca ele erau oricum date anatemei de sfintii parinti? Este cumva si Daniel un papa care se poate absolvi singur de orice porunca si orice pacat, cum face papa? Este Daniel asemenea papei inlocuitorul lui Hristos pe pamant care poate schimba chiar si Biblia, chiar si cele 10 porunci? Care poate da dezlegare chiar si lui Satan?

Sunt o mie de motive de ce papa nu are ce cauta in Catedrala Mantuirii Neamului si din orice punct de vedere am privi, prezenta lui acolo va avea un singur scop: sa pecetluiasca caderea ierarhiei BOR din har si sa arate tuturor celor care mai avea indoilei ca turma mica din Biblie nu este o metafora, nu este un cuvant deloc nesemnificativ, ne-actual (ca sa zicem asa) ci turma mica se refera chiar la noi ortodocsii romani. Si nu doar turma mica sunt cuvinte de interes pentru adevaratii ortodocsi in zilele acestea ci si poarta cea stramta.Poarta cea stramta versus mega-usile mega-catedralei, turma mica versus multimile de oi neganditoare si inselate.

Se pune firesc intrebarea in primul rand CE CAUTA PAPA IN ROMANIA? Inainte de aceasta prima intrebare, eu mi-as pune intrebarea de ce se tot plimba papa prin lume si nu are stare? Si putem merge chiar putin mai departe: ce-i cu papa Ratzinger? De ce si-a dat demisia daca il vedem sanatos bine la 91 de ani, la 6 ani de la surprinzatoarea (si rar intalnita) rocada prin care sub pretextul ca este bolnav si ca nu mai are mult de trait (cel putin asta a fost principala varianta oficiala), Ratzinger s-a dat la o parte ca sa vina Francisc. Nu vreau sa intru in teorii conspirationiste si sa arunc noroi asupra Bisericii Catolice pentru ca exista mii de alte site-uri si bloguri care fac asta. Personal insa sunt foarte intrigat si curios cu privire la Banca Vaticanului deoarece foate multi sefi ai acestei banci si chiar cardinali care erau responsabili pentru “facut curatenie” sau “pastrat ordine” in ea au fost … sinucisi. Repet, nu ma intereseaza teoriile conspirationiste pentru ca caderea Bisericii Catolice este deja recunoscuta chiar si de catolici care o parasesc cu milioanele acolo unde lucrarea diavolului a fost desavarsita si numele lui Hristos a fost batjocorit indeajuns.

Insa diavolul se foloseste de papa si de Biserica Catolica in continuare, pentru ca in ciuda adevarului si realitatilor incontestabile iesite la suprafata in vest, in unele tari majoritar ortodoxe situatia este alta: poporul care se mai declara macar ortodox are o afinitate uimitoare si total inexplicabila fata de catolicism si de papa. Si prin urmare, daca i se deschide poarta, lupul intra repede la oi si vine sa le viziteze pentru ca mai tarziu sa isi trimita toata haita sa le sfasie. Nu doar prozelitismul este explicatia neobositelor vizite papale in tari cu putini credinciosi catolici dar cu multi potentiali creduli si gata-sa-fie-pecetluiti naivi care se lasa fermecati de jovialismul acestui agent de marketing si cad in plasa masinariei de promovare a papismului care il prezinta pe papa ca un mare lider reformator, deschis, prietenos, comunicativ etc.

De aceea vine papa la noi: pentru ca ierarhia BOR sa fie testata daca este fidela fata de Noua Ordine Mondiala si stapanii sai din umbra. Cu aceasta ocazie, toate vocile reactionare – inclusiv subsemnatul – vor fi caracterizati ca habotnici, incuiati, inchistati, extremisti sau, varianta mai soft, “traditionalisti”. Mirenii ca mirenii, dar de data aceasta, curatenia in randul clerului si a monahismului “reactionar” va fi desavarsita.

De altfel, un alt test picat de BOR a fost alinierea alaturi de Bartolomeu in privinta Ucrainei si impotriva Moscovei. Pe urmele razboiului duhovnicesc si pe linia de front unde se traseaza aceasta, vine in urma si razboiul economic, social si chiar cel armat. Voi inceta insa din aceast moment sa mai fac predictii la viitor. Mi-e teama sa le recitesc cand va fi cazul …

In epoca Trump, s-a fiert coliva turcilor?

“Vom devasta Turcia economic daca ii ating pe kurzi.” spune Trump

“Nu poti ajunge nicaieri amenintand Turcia economic” raspunde Mevlüt Çavuşoğlu – ministrul de externe.

Raspunsul lui Erdogan a fost extrem de moderat (pentru ca Erdogan a invatat deja sa vorbeasca ceva si sa faca altceva din relatia cu Rusia): “Teroristii nu pot fi parteneri si aliati. Turcia se asteapta de la SUA sa onoreze parteneriatul nostru strategic si nu vrea ca acesta sa fie umbrit de propaganda terorista”. De notat aici ca turcii cand zic teroristi se refera la kurzi.

Retragerea trupelor din Siria este un mare gaselnita si nu m-ar mira daca de facto SUA si-ar intari prezenta in Siria. Sa nu utiam ca Trump in campania electorala tot repeta ca nu trebuie sa iti dai pe fata miscarile, nu trebuie sa spui dusmanului ce ai de gand …

Acum, Trump nu e mare strateg, dar e un nebun cu fixatiile lui si prin urmare, nu avem de ce sa credem ca s-a schimbat. Sa fie retragerea un mare bluf? Sau doar o modalitate de a scapa usor de Jim Mattis care ar fi plecat de rusine ca SUA isi paraseste aliatii in Siria. Care aliati?!? Kurzii?

Trump vrea pace si e constient ca daca paraseste Siria dar turcii macelaresc pe kurzi, opinia publica si democratii vor cere intoarcerea si vor cere razbunare. De aceea Trump incearca sa-l franeze pe Erdogan sa nu faca prostii, dar evident ca in Siria este imposibila pacea fara un mare “pacificator” care sa macelareasca toata opozitia. Si istoric singurul pacificator macelar a fost Imperiul Otoman, daca este sa dam uitarii pacea franco-britanica care a dus la formarea de state nationale puternice dar care prezentau risc pentru Israel care are nevoie de haos in regiune pentru a putea lua in continuare bani de la americani si pentru a putea controla mai usor situatia pe principiul divide et impera.

Oricat de mult s-a aratat iubitor al Israelului Trump, mai mult decat interesele Israelului, Trump urmareste interesele poporului american si de aceea vrea sa traga si armata inapoi si vrea sa opreasca “razboaiele nesfarsite”. “Stop the ENDLESS WARS! ” – scrie Trump intr-un tweet recent.

Avem deci riscul unui conflict SUA-Turcia, cel putin economic. Este clar ca turcii nu vor da inapoi de la atacarea kurzilor si este clar ca nici Trump nu poate da inapoi de la retragerea trupelor, pentru ca numai asa poate castiga si al doilea mandat.

Prima intrebare ar fi daca SUA chiar poate sa afecteze puternic economia Turciei, pentru ca vedem ca in ciuda tuturor sanctiunilor, Putin se mentine la putere in Rusia, ba chiar isi permite sa mareasca varsta de pensionare. La conflictul cu pastorul arsetat de turci, lira a picat destul de mult si americanii au dovedit ca pot lovi puternic. Dar de atunci turcii au invatat lectia si e posibil sa fie mult mai pregatiti. Iata deci inca o frontiera a viitorului razboi mondial: linia sanctiunilor. Iran si Rusia sunt deja inamici, Turcia e deocamdata in proces de alegere. Pana acum au reusit sa stea cu fundul in doua barci uimitor, de acum in colo insa, momeala kurda este extrem de apetisanta si prin urmare e posibil sa aleaga sa il sfideze pe Trump.

Daca insa il sfideaza pe Trump, o solutie ar fi colaborarea americanilor cu rusii care nu au alt interes decat metinerea teritoriilor actuale si eventual reocuparea regiunilor ocupate de rebelii pro-turci din nord, nord-vest. Sa nu uitam ca kurzii se afla in relatii bune cu Assad si probabil Assad nu mai are pretentii, cata vreme nu are probleme din partea lor.

Incet-incet coliva turcilor se fierbe si pe masura ce ne apropiem de alegeri si pe plan local Trump are probleme, mazilirea Turciei si un nou conflict major pot sa reprezinte o solutie pentru Trump. Mai ales ca Turcia este urmatoare pe “lista lui Bibi” dupa Siria si Iran.

Semne rele anul are

Crește cursul? De vină e BNR! Cresc prețurile? De vină sunt multinaționalele! Cresc dobânzile? De vină sunt băncile lacome. Prin urmare, ce să facă bolșevicii? Controlul prețului, preluarea controlului asupra BNR, supra-impozitarea și taxarea excesivă a băncilor și a multinaționalelor. Orice pot ca să sifoneze bani. Între timp, pentru că lumea e șocată, ei se ocupa cu încropirea marelui fond suveran prin care ACTIVELE companiilor profitabile de stat vor fi trecute în mâna privaților care vor cumpăra acțiuni la acest fond. Noul fond suveran va fi cel mai mare tun legal din istoria României, mai mare decât al certificatelor energetice.

Eșecul guvernării bolșevice, incompetența și concentrarea masivă pe scăparea mafiotului #1 (dar și a altora) au produs un dezastru pe mai multe planuri. Dobânzile mici din afară și tensiunile din interiorul UE sunt însă o mană cerească și prelungesc momentul adevărului care va veni însă cu o ferocitate extremă.

Momentul adevărului în Turcia a fost cursul de schimb. Să tercem peste tensiunile politice, peste lovitura de stat eșuată și peste conflictul cu kurzii deoarece acelea sunt specifice. Sărăcirea poporului ca consecință a închiderii economiei și a preluării puterii de un regim dictatorial s-a făcut însă prin reglarea cursului.

La noi însă cred că nu va fi așa. Am explicat că noi suntem dependenți de Germania și cum merg nemții așa mergem și noi. Bineînțeles că cursul poate trece la un nou nivel, dar asta ar fi un lucru bun deoarece ar tăia din elanul consumerist și ar pune și capac presiunilor inflaționiste. În plus, un curs mai mare ar stimula exporturile ceea ce ar taia din deficite și ar aduce ulterior beneficii foarte mari. Exporturile, indiferent de sursa stimularii sunt garanția viitorului, singura certitudine că mâine vom avea de mâncare. Fără exporturi, ne așteaptă subdezvoltarea, inflația și sărăcia din perioada “de tranziție”, altfel spus mersul înapoi vreo 20 de ani. Exporturile însă nu mai pot crește prea mult fără infrastructură și fără stabilitate fiscală, ceea ce nu avem.

Viitoarea criză însă când va veni va fi total diferită de ultima. Ne-am obișnuit să credem că dacă vine criza, băncile centrale rezolvă cumva: dau jos cu dobânzile, tipăresc bani etc și astfel banii curg de la bănci prin companii în jos la oameni și astfel ieșim din criză. De data asta însă nu va fi deloc așa. În caz în care noua criză nu va evolua înspre război sau nu va fi declanșată de un nou mare război, vom avea parte de o deflație prelungită, de o nouă epocă glaciară în întreaga economie mondială. Fiecare va rezista cum poate și cei care produc vor stăpâni lumea. Când tiparnița de bani nu va mai însemna mare lucru și când ordinea mondială (dar și europeană) actuală va cădea, fiecare țară se va descurca pe cont propriu. Și abia atunci se va vedea cum ne-am pregătit și cum putem face față fără credit sau cu credit in moneda proprie care va exista sau nu va exista și care va avea sau nu va avea vreo putere.

Scenariile și descrierea unui astfel de viitor potențial sunt greu de făcut, dar să presupunem că nu mai există creditul sau există un credit doar în moneda națională care însă nu prea mai are nicio valoare. Să zicem că leul va pica atât de mult încât un dolar va fi 10 lei. Asta înseamnă cam puțin peste dublu față de valoarea actuală. Asta însă nu va însemna doar o scumpire proporțională a benzinei deoarece impactul cursului cumulat cu impactul dispariției creditului, nu ne dau de gândit în ce fel va mai putea exista o economie, în ce măsură vom mai avea mall-uri, magazine, electricitate, apă la robinet sau chiar poliție și spitaluri. După cum știm în Venezuela, serviciile medicale sunt medievale, în lipsa medicamentelor și a tehnologiei. Să zicem că se vor găsi ceva soluții triviale și că vom porni de la zero sau aproape de zero. Vom vinde pădurile, vom vinde aur, vom vinde petrol etc. Însă asta nu va amâna decât o perioadă infima agonia inevitabilă. Și Venezuela are petrol destul pentru a trăi toți ca regii, dar problema este incompetența și mafia.

Ca să ne facem însă o imagine despre cum va arăta un viitor fără credit, să ne uităm în Venezuela, deși nici acolo creditul nu e chiar zero, doar creditul de la americani este problematic, Venezuela având petrol și nenumărate alte resurse care pot fi fructificate. În plus, are și ceva parteneri puternici din gașca anti-imperială (Rusia-China). În Venezuela statul înseamna clica de mafioți care au preluat puterea și cu armata pe care o plătesc cu rezervele strategice strânse în zeci de ani de zile când Venezuela era în top 3 producători de petrol din lume. Situația din Venezuela pentru populație este tragică. Nu detaliem, dar dacă va pica creditarea, la noi va fi mai rău.

Nu prea avem cu ce să comparăm un posibil viitor fără credit, deoarece în prezent chiar dacă unele state au probleme, la nivel global economia stă deocamdată pe picioare și există chiar progrese pe alocuri… Când va fi însă marele reset, chiar dacă doar la nivel UE, căderea va fi mult mai dură și mai de durată decât cea din 2008.

Există așadar marea întrebare: va fi anul acesta? Vom trăi momentul adevărului la nivel global și la nivel de țară în acest an? Cum să depistăm din timp și cum să ne pregătim? Nu știu și nimeni nu poate știi. Faptul însă că există încă tensiuni în piețele bursiere atât de mari încât să avem anomalii nemai-întâlnite pe piața bondurilor, faptul că avem o criză din ce în ce mai profunda în UE pe multiple planuri (economic, financiar, sociali, ideologic) și faptul că în țările estice demonii bolșevismului au reapărut ca într-un coșmar cumplit și deja fac ravagii pe alocuri sunt semne că speranțele sunt puține. Cu excepția progresului tehnologic nu avem nimic pozitiv, dar va fi îndeajuns acesta încât să se opună haosului sistemic care cuprinde toate țările? Depinde. Dacă ne uităm în China unde s-a introdus scorul social și tehnologia nu face decât să faciliteze controlul și manipularea, am zice NU. Dacă ne uităm în România, unde puterea de comunicare a rețelelor sociale au permis o mobilizare surprinzătoare la ultimele alegere prezidențiale, am spune că DA. Anul acesta, SpaceX a planificat deja zborul cu oameni. Musk a promis că vom coloniza Marte și acesta este un hop mare. Un zbor cu oameni de succes va însemna un mare semn pozitiv și va da speranța că tehnologia ne poate ajuta să trecem peste ispitele trecutului și să visăm la un viitor mai bun în pofida tuturor umbrelor.

1 2 3 170