Trăim într-o lume în care întregul sistem financiar este bazat pe datorie. Este bazat în sensul că banii nu reprezintă altceva decât credit emis de băncile naționale (în acele fericite țări care mai au bănci naționale sub controlul statului, cum ar fi România și cum nu mai este UE sau SUA) sau de băncile private sau supra-naționale care au dobândit statutul de a tipări bani și de a se afla la sursa rețelei de conducte unde este reglat fluxul și direcția în care circulă banii. Traiul fără datorie – la nivel suveran – este imposibil și este o utopie. Datoria peste măsură este o crimă și poate periclita grav generațiile viitoare. Este îndeajuns să ne uităm în Grecia anilor ulteriori integrarii în UE pentru a demonstra cum o datorie iresponsabilă poate îngenunghea pentru decenii o țară, de unde cei care au contribuit la această datorie sunt pe bune criminali și ar fi corect să fie judecați și pedepsiți sever pentru amploarea crimelor pe care le-au făcut, chiar dacă inițial, cel puțin în aparență, acțiunilor lor ar fi fost bine evaluate și justificate din punct de vedere economic, financiar sau politic (greu de demonstrat, la fel ca și reciproca) sau efectele ar fi avut loc după o perioadă mai îndelungată, în anumite circumstanțe nefavorabile sau în lipsa unor alte corecturi care ar fi corectat cursul general. În apărarea lor, politicienii care au supra-îndatorat Grecia în perioadele în care economia “duduia” pot spune: criza creditelor a lovit în întreaga lume, nu doar în Grecia și dacă nu venea această criză, totul era bine, puteam plăti datoria și nu ajungeam în genunchi ca acum. În țara lui Socrate însă, o astfel de apărare nu ar sta în picioare. Sunt nenumărate răspunsuri logice care se pot găsi la această apărare: au existat și alte țări care au fost lovite de crize, dar nu au fost îngenuncheate ca Grecia. Creditele luate, chiar dacă să zicem că intenția inițială a fost bună, focusată pe dezvoltare, s-a dovedit ulterior că au fost cheltuite total iresponsabil și au ajuns în investiții falimentare, fără niciun impact la nivelul societății, fără niciun plus valoare sau suport pentru economie și pentru dezvoltare. În cazul Greciei, ar fi de exemplu stadioanele olimpice, căci și Greciei, ca și chelului, tichie de mărgăritar îi trebuia că o ducea foarte bine și ca să se umfle în pene și să tragă tunuri, politicienii au organizat Jocurile Olimpice. Datoria suverană este în general o abstracțiune obscură. Puțini știu ce înseamnă, la și mai puțini le pasă de ea (e departe de noi, nu ne poate afecta, ține de administrarea țării, eu cam om simplu nu am nici cum să o influențez, nici ea nu are ce să îmi facă). Este precum imaginea publică a țării: ceva despre care se vorbește din când în când și politicienii aflați în opozitie îi acuză pe cei aflați la putere că o strică. Aceasta este o primă mare problemă: lipsa educației și a implicării cetățenilor în problemele importante ale țării.
Read more