“Prima Casă” – un eşec jenant al actualei (sau trecutei) guvernări

“Prima Casă” nu a reuşit să impulsioneze, aşa cum sperau unii, piaţa imobiliară.

Guvernul nostru a acordat aşadar garanţii de jumătate de miliard de euro pentru nişte chestii cu o valoare incertă. Piaţa a continuat să cadă. “Prima Casă” nu a reuşit să impulsioneze cererea, în schimb le-a făcut pe bănci să-şi canibalizeze produsele de creditare – ceea ce probabil a şi contat în decizia unora de a renunţa la “Prima Casă” şi de a continua să ofere credite pe cont propriu, cu dobânzi mai mari dar în condiţii mai sănătoase, pentru cine s-o (mai) găsi.

Citeste tot pe Balonul imobiliar

Televiziunea dăunează grav sănătăţii (mintale)

Din cauza unor anume circumstante s-a intamplat ca de vreo 2-3 luni sa nu am televizor. Mai exact, am televizor, dar nu prinde nimic. In afara de internet si de radio, nu ma informez despre ce se mai intampla in lume din alte parti. Am observat insa ca sunt mult mai informat, revista presei imi ia mult mai repede decat imi lua un jurnal TV din care oricum jumatate era publicitate.

Deci ma simt mai informat ca citesc stirile pe net dar mai ales pentru ca pot “rasfoi” mai usor si pot digera mai bine informatia. Televiziunea are puterea imaginii pe care net-ul o constrange cumva si iti permite sa dai CTRL-F4 atunci cand ajungi pe un site care nu iti convine, cum ar fi Realitatea TV. Adica, ce vreau sa spun, ca desi in lista mea de RSS mai pastrez inca si realitatea (apropos, folosesc agregatoare de RSS pentru a citi ziarele), cand ajung pe Irealitatea si vad felul cum prezinta stirile, dau repede CTRL-F4 sa inchid tab-ul ca sa nu ma infectez de prostie.

Am vazut zilele trecute un documentar realizat de olandezi, despre caderea dolarului, pe care de altfel l-am pus si pe blog. In documentar, la un moment dat, se pune problema ce se va intampla in Europa in ziua urmatoare caderii dolarului pe pietele asiatice. Concluzia era ca totul va depinde de cum vor prezenta televiziunile stirea. Daca televiziunile vor prezenta oameni care se duc la bancomate si zic ca nu mai sunt bani, un lant de reactii de panica se vor provoca si intr-adeavar toata lumea se va gramadi la bancomate ducand la caderea sistemului bancar. Putini sunt constienti ca daca la un moment dat toti ne retragem banii din banca, sau mai bine zis toti incercam, doar un mic procent vor reusi efectiv, restul vor ramane cu gura gascata, nu le va veni sa creada ca se poate ca banca sa iti dea banii.

Desi nu asta se intentiona in documentar, sa exemplifice puterea de a provoca panica a televiziunii, indirect, s-a demonstrat si asta si oarecum putem vedea in criza care va urma care va fi rolul televiziunii: de declansare a panicii si de intretinere a fricii generalizate fata de o problema anume, in momentul de fata fata de vaccin, de exemplu.

Asadar, mie imi e foarte bine fara televizor, nu mi-e frica nici macar sa ma duc la la biserica, si nici la supermarket, ba chiar in ultimul timp am fost si prin spital si tot nu mi-a fost frica desi scria peste tot ATENTIE! CARANTINA ca si cum ar trebui sa tremur deja cand intru in spital. Poate ca o sa renunt si la Internet, ca documentarul asta cu caderea dolarului, m-a cam speriat putin. Este interesant intr-adevar sa stii ce se va intampla dinainte si oarecum util, ca poti sa faci cate ceva, cel putin poti sa nu te iluzionezi. Insa cred ca ar fi mult mai odihnitor si fara internet, sau mai bine zis fara partea de stiri. Ma uit la colegii mei, se joaca jocuri, citesc bancuri, citesc wikipedia, ba chiar au inceput sa rada de mine cand le mai povestesc de caderea dolarului sau de masurile disperate ale BNR sau BCE. Ignoranta este uneori o binecuvantare, si spun asta in sens pozitiv.

Alte recomandari de lectura:
povestea lui Petrica cu lupu, ieri o aviara, azi o porcina, maine daca vine ciuma, nu mai crede nimeni
Un inalt oficial european avertizeaza asupra “falsei pandemii de gripa porcina”

The Day the Dollar Fall

Traim intr-un mare balon? E posibil ca economia supra-indatorata a Americii sa pice total si sa ne traga pe toti dupa ea in groapa? Sunt zilele dolarului numarate? Este chiar de neimaginat sa vedem cum Marea Depresie se repeta?

ATENTIE! Acest filme documentar nu este recomandat celor care au probleme cu inima!

PBS Commanding Heights – Bătălia ideilor

Linkuri: Homepage | Wikipedia

Desi este si carte, eu am dat intai peste documentar. O prezentare a documentarului o gasiti pe wiki, eu o sa enumar doar cateva idei care mi-au ramas.

Dupa Al doilea Razboi Mondial, aliatii au numit in Germania de Vest conducator pe Ludwig Erhard. Tot aliatii au impus si modelul economic care trebuia sa fie urmat de acesta, anume controlul preturilor si al inflatiei. Ceva similar ne-a facut si ne face noua Uniunea Europeana, incercand sa directioneze politica economica a statelor membre si mai ales a noilor veniti, prin anumite masuri care le cred ei ca o sa rezolve lucrurile. Ei bine, cand a vazut ca lucrurile nu merg pe calea care trebuie, Erhard a eliminat peste noapte politica de control a preturilor, fara acordul si fara informarea aliatilor. Practic si-a pus scaunul la bataie in dorinta de a salva economia tarii sale. Imediat lucrurile au inceput sa se miste, piata neagra a iesit la suprafata si Germania a ajuns peste ani si ani unde a ajuns pornind de la fapta curajoasa a acestui om de stat care si-a iubit poporul mai presus de propriile interese. Interesant mi s-a parut si dialogul acestuia cu reprezentantii aliatilor, a doua zi dupa ce Erhard anuntase abolirea preturilor. “Aliatii: am auzit ca ati schimbat politica de control a preturilor. Erhard: nu am schimbat-o, am abolit-o. Aliatii: consilierii nostri ne spun ca nu e bine ce ati facut. Erhard: consilierii mei imi spun ca e bine ce am facut”. Peste ani si ani, miscarea curajoasa a lui Erhard ca si intreaga sa contributie la dezvoltarea pietelor libere, avea sa fie considerata de Greenspan, presedintele Fed-ului American ca mai importanta decat planul Marshall.

Tot din acest documentar, am mai aflat un fapt uimitor de care habar nu aveam. Lenin dorise la inceput sa permita dezvoltarea proprietatii si a micilor afaceri, viziunea sa fiind ca statul sa detina si sa controleze doar domeniile cele mai importante ale economiei, resursele si industriile strategice: energia, transporturile, etc. De altfel, sintagma “Commanding Heights” ii apartine. Colegii bolsevici i-au sarit insa in cap si nu a reusit sa implementeze ideile lui, fiind bolnav si pe moarte. Stalin  a fost cel care a venit cu conceptul de centralizare si planificare.

Una peste alta, destul de interesant documentarul si mai ales uimitor ca alta data deciziile si directiile economice chiar se luau pe baza ideilor, politicienii discutau cu economistii, aveau consilieri economici care apartineau clar unei scoli anume si aveau o viziune care nu depindea de grupul de interesa carora apartin, cum se intampla acum, atat in SUA cat si in Romania. Batalia ideilor era intr-adevar o batalie de idei, nu de influente. Margaret Thatcher si Ronald Reagan chiar intelegeau economie si aveau un plan de salvare, o strategie clara si de asemenea forta si convingerea ca sa implementeze acea strategie si constiinta ca ei trebuie sa o faca. Reagan pus fiind in fata unei posibile recesiunii ca urmare a masurilor care avea sa le ia a zis: “Daca nu acum, cand? Daca nu noi, cine?” Pe la noi politicienii ia masurile care trebuie numai strasi cu usa de FMI si de Europa, si abia dupa alegeri. Aproape ca au invatat si FMI-ul si Europa sa nu ne mai deranjeze inainte de alegeri si sa astepte ca alegerile sa treaca pentru a putea solicita politicienilor nostri sa faca ceva. In pragul unui posibil, ba chiar probabil colaps economic si social mondial si in fata unei sigure prabusiri a economiei romanesti datorita coruptiei si proastei administrari, aproape pare trist ca noi nici macar nu putem visa sa avem vreun Erhard, vreo Thatcher sau vreun Reagan. Romania pare a fi chiar cu multi ani inapoi si fata de bolsevicii sovietici care macar nu isi trageau odraslele dupa ei, ci tineau la principii si la profesionalism, asa cum il vedeau ei. Discutam cu un var mai batran despre tragedia nepotismului din sistemul romanesc, si ii ziceam ca ne intoarcem incet-incet la comunism, partidele de la noi devin partidul unic. Varul insa m-a contrazis:  “nu e asa, aia macar puneau oameni capabili”.

Talk-show-ul – mai mult decât un sport naţional

Mulţi spun că băutul şi bătutul nevestei este un sport naţional la români. Nu ştiu cât de adevărată este această afirmaţie, deoarece eu cred că un om beat nu prea mai are putere să îşi bată nevasta, mai ales dacă se îmbată frecvent. Mai degrabă este el predispus să primească bătaie de la nevastă, mai devreme sau mai târziu. Dar chiar dacă ar fi adevărat, dacă băutul şi bătutul este un sport naţional dedicat mai ales bărbaţilor, există un sport mai recent care are atracţie nu doar la bărbaţi, cât mai ales la femei: talk-show-ul. Spre deosebire de alte sporturi, marele avantaj al acestui “sport”, care s-ar traduce în limba română prin “spectacol vorbit” sau mai bine zis “vorbă de dragul spectacolului”, ar fi că permite ca oricine să-l practice, atât actorii principali – vedetele, analiştii comentatori pe diverse teme, moderatorii, cât şi simplii spectatori din faţa oglinzii micului ecran care în rândul familiei şi celor cu care asistă la acest spectacol, pot la rândul lor să comenteze comentariile comentatorilor invitaţi. Sau dacă nu o fac în timpul show-ului, cu siguranţă vor găsi timpul ulterior să comenteze şi să întoarcă pe toate feţele evenimentele zilei, ştirile importante, bârfele cele mai tari etc.

De-a lungul indelungatei noastre istorii, poporul roman a inventat numeroase proverbe legate de vorbit cum ar fi “Vorba multa – saracia omului” sau “Vorbele trec, faptele raman” sau “Tine-ti limba-n gura, ca sa ai friptura”.

Cu toate acestea, pe masura ce atractia acestui sport a cuprins tot poporul, de la seful statului pana la babele de la sat care stau pe ulita la taclale sa mai traga o mica barfa, aceasta intelepciune acumulata de-a lungul anilor pare a fi ignorata din ce in ce mai mult si romanul isi da frau liber la limba si incepe sa aiba pareri cat mai multe in cat mai multe domenii si de asemenea ii place la nebunie sa si le expuna cat mai vocal si la cat mai multi, ideal la (ZERO)TV sau vreo alta televiziune ca doar zero sunt toate, desi cu totii am auzit de proverbul “Daca taceai filozof ramaneai”. Si nu o data ni s-a intamplat fiecaruia sa ne simtim cu musca pe caciula din aceasta privinta. Cine mai are insa dorinta sa ramana filosof intr-o tara in care pana si presedintele isi doreste cati mai multi tinichigii?

Ca niste buni crestini ce suntem, ar trebui sa stim de asemenea ca vom da seama pentru orice vorba desarta, adica orice vorba care nu are rost, este fara sens si prin urmare ne consuma energiile noastre si ale ascultatorilor aiurea, punandu-ne totodata intr-o situatie de risc, anume riscul ca aghiuta sa se interfereze pe “canal”, si din cauza dorintei noastre de a trancani vrute si nevrute cu, dar mai ales fara rost, sa ne puna pe limba lucruri mai putin placute, caci intelept este sa vorbesti mai ales cand ai ceva de folos sa graiesti, dupa cum scrie la Carte: “Din prisosul inimii graieste gura”, iar daca nu din prisos de bunatate si intelepciune, vai de noi, caci ori prinos de desertaciune nefolositoare este aceea ori prinos de prostie si rautate.

De multe ori punem pe seama originii noastre latine limbutia fara margini si dorinta de a sta la taclale aiurea fara rost cat mai mult timp, non stop daca se poate. Si de obicei, pe langa limbutie facem recurs si la “sangele fierbinte” al latinilor si ne autoflagelam cu “omenia” si “caldura sufleteasca” ce ne-ar veni tot de latini, in contrast cu raceala si lipsa de comunicare a altor neamuri. Poate fi un sambure de adevar la mijloc, desi s-a dovedit stiintific ca genele nu sunt purtatoare si de prostie, si ce poate inseamna altceva decat faptul ca nu ne putem opri din vorba mai ales atunci cand avem treaba si mai ales ca desi vorbim mult, nu facem mai nimic in rest iar vorbele noastre nu sunt deloc cuviincioase ci nepotrivite atat la masura, cat si la mesaj, la sens, la ton etc

Intr-adevar, a spune o vorba buna este greu, caci “vorba dulce e ca sarea in bucate”. Iar a spune chiar o vorba buna si la momentul potrivit este si mai greu, caci delicatetea si bunacuviinta sunt deja virtuti calcate in picioare de anti-cultura contemporana postmodernista care a nivelat orice valoare a trecutului dintr-o ura prosteasca fata de tot ce inseamna traditie, cultura populara sau credinta. Numai dupa ce am petrecut cateva zile printre cativa oamenii batrani si simpli de la tara putem intelege cu adevarat ce inseamna sa spui ce trebuie cand trebuie si cum uneori e bine sa taci chiar daca te mananca limba, iar alteori adevarul trebuie sa-ti tasneasca din gura precum niste sabii de foc arzand prostia si nebunia altora. Nu am timp acum sa povestesc pe larg despre cativa batrani de la tara cu viata sfanta, dintre aceia buni nu dintre aceia betivani care isi bat nevestele. As dori doar sa povestesc o mica intamplare, caci ce este mai bun decat un exemplu care sa sublinieze ceea ce am incercat sa spun in acest cuvant?

Aflandu-ma in vizita la tara la niste rude – unchi + matusa + o mamaie, mama unchiului – a venit vorba despre revista satului, scoasa de un preot foarte inimos care a reusit sa faca ceea ce putine sate au: o revista a parohiei. Vorba a adus-o matusa, razand in batjocura ca spun numai minciuni in revista asta. Matusa desi se declara credincioasa si mai vine din cand in cand la biserica, credinta ei nu e ca cea a parintilor ei, caci fara spovedanie si impartasanie nu suntem de fapt crestini, ci doar preocupati de crestinism. Intrigat, deoarece citisem si eu revista, am intrebat care sunt minciunile, sa imi dea exemplu. Atunci a inceput matusa sa povesteasca din amintire anumite fapte care i se pareau ei minciuni, fiind prompt contrazisa de mamaie – o femeie batrana, credincioasa, de pe alta lume – care a marturisit ca toate cele spuse in legatura cu subiectul respectiv sunt adevarate, nici vorba de minciuna. Pe vremuri existase o cantina la biserica satului, in care se facea pomana cu copii de la scoala. Acesta era subiectul discutiei despre care matusa o considera o minciuna, pe cand mamaia a corectat-o foarte prompt, dar fara patima.

Inainte insa de a veni vorba de revista satului, mamaia intrase in camera sa ne salute si sa ne atraga atentia – mie si sotiei – sa mergem pe calea pe care am pornit. De fiecare data cand ne intalnim – o data la cateva luni -, mamaia ne fericeste ca mergem la Biserica si ne indeamna sa o tinem pe calea cea buna. De data aceasta insa, mamaia a facut-o intr-un mod putin grav, a repetat de mai multe ori si ochiii ei obositi si impaienjeniti de timp erau acum larg deschisi si privirea ei ne atintea precum doua faruri de la inaltime.

Nu stiu daca ati cunoscut batrani profeti, dar eu am cunoscut. Am mai auzit pe cativa ca batranii nostri de alta data, aceia buni, credinciosi si smeriti, aveau momente de profetie, mai ales cu privire la neamul lor, la copii sau vecinii lor. Cam asa mi s-a parut mie mamaia acum, dar nu mesajul ei m-a tulburat, ci intuitia ca acesta este ultimul an in care ne-a binecuvantat si ne-a mangaiat cu cuvintele ei, si ca parca doreste sa ne lase un ultim sfat, un ultim indemn ca un dar din partea ei inainte de a ne parasi din aceasta viata.

Discutia despre cele sfinte a continuat, din pacate pe acelasi ton, matusa razand la un moment dat, acelasi ras ironic in care am simtit samburele ateismului si al ignorantei fata de credinta si de trecutul nostru. Nu sunt sigur, dar tot despre o masa a saracilor care se da la Biserica satului si care cred ca matusa o contesta, iar mamaia din nou o corecta. De data aceasta insa a facut-o mult mai ferm si a atentionat-o: “nu rade, caci tu nu esti dintr-un neam care rade”. Nu a mai spus si “de cele sfinte”, adica “rade de cele sfinte”, nu esti dintr-un un neam care isi bate joc de credinta stramoseasca, nu se cuvine sa razi de lucrurile bune facute de altii si la care tu nu ai nici o contributie desi si tu esti din sat si tu ar trebui sa fii cea care face aceste fapte bune, caci esti in putere, nu cea care le contesta ca si cum nu ar exista, desi ele exista. Niciodata nu am mai auzit-o pe mamaie criticandu-si nora, desi indemnand-o in credinta, am mai auzit-o, dar practic facandu-se sabie in apararea adevarului, un adevar mic dar cat de mare totusi, si atacandu-l parca direct pe vrajmasul care ii indeamna de fapt pe oamenii slabi sa rada si sa batjocoreasca orice tine de credinta, nu mi s-a mai intamplat. Cu siguranta mamaia, ca orice om batran si neputincios si care nu mai are multe pretenti, de multe ori cedeaza si nu zice prea multe in fata copiilor ei. De altfel, de fiecare data cand ii vizitam, ea dintr-o sfanta sfiala doar vine sa ne salute si apoi se retrage in camaruta ei, fiindu-i rusine sa stea macar de fata, dar sa mai si intervina in discutiile noastre. “Va las sa vorbiti, eu ma duc la ale mele” este cuvantul ei de obicei. Si acum ne-a lasat dupa acest scurt moment in care a pus punctul pe i: mai intai a marturisit adevarul in problema cu cantina de alta data, a explicat pe larg cum se intampla, a adus o marturie cat mai completa ca sa alunge indoiala norei, apoi cand nora a sugerat ca ar mai fi o alta minciuna mentionata in revista, mamaia a corectat-o din nou cu rabdare si i-a explicat mai pe larg cum se da masa la saraci, cum unele femei ajuta, de cate ori pe luna se da masa etc. Insa atunci cand nora a inceput sa rada si sa glumeasca ca poate se da si vin pe acolo si poate ca femeile de ajută bea si ele vin si de aia se duc sa ajute, mamaia a atacat direct si a facut apel nu la dreptatea ei, nu a apostrofat-o caci era usor sa ii zica ca e rea si batjocoritoare, ci doar a facut apel la radacinile ei, a pus-o sa se uite in spatele si sa vada de unde vine, ca sa se poata aseza corect cu picioarele pe pamant, sa stie unde se gaseste si incotro merge.

Nu stiu daca am reusit eu sa explic faptele exact cum s-au intamplat, doar doresc sa subliniez cat de extraordinara era ganduirea oamenilor de alta data si cat de frumos gaseau si momentul cand sa spuna ceea ce trebuie si ce anume sa spuna. Retorica noastra, a credinciosilor sau necredinciosilor, fata in fata cu minciuna si batjocura fata de unele lucruri de care ne pasa, este violenta, combativa si directa. Tu razi de credinta mea si o faci mincinoasa? Nu ai dreptate, esti un prost, adevarul e asta, eu sunt martor si stiu precis, tu te inseli. Dovezile sunt clare. Cum poti sa fii asa de mincinos si de rau? Esti indracit, esti inselat, trezeste-te. O galceava cu diavolul la urma urmei, cati dintre noi am avut vreo confruntare reusita sau macar interesanta cu un putin sau deloc credicios? Ei bine, mamaia a facut apel nu la fapte, desi erau clar in favoarea ei, nu la dreptate, desi dreptatea era de partea ei, nu a speriat-o pe nora cu pedeapsa lui Dumnezeu, ci i-a pus in fata parinti si neamul ei, cum au ras sau nu au ras acestia. Nu i-a explicitat “au ras de cele sfinte”, a lasat-o sa inteleaga singura, desi mamaie nu e nici filozoafa si nici nu are studii de retorica. Pentru ea a rade de o simpla revista de parohie inseamna a rade de Dumnezeu, a rade de credinta stramoseasca si a te rupe de neamul tau. Nasul ei a mirosit ceea ce poate nici nora nu si-a dat seama, caci putina credinta are si ea, dar nu atata cat sa poata macar sa realizeze ca spunand lucruri neadevarate despre o revista a bisericii, nu este un lucru banal, ci o contra-marturisire si o rupere benevola de neamul din care ne-am tras si care neam nu radea si as adauga eu, nu vorbea vrute si nevrute, nu frecventa talk-show-urile, ci vorba lui era plina de dulceata intelepciunii si a bunei cuviinte care mult ne lipseste astazi.

Cât despre exemple despre cum să taci când trebuie să taci, poate o să revin altă dată, acum cred ca este timpul să tac.

20 de ani de ignoranţă

“Fără un gest, cu ochii-nchişi,
Lăsând să cadă peste mine timpul
Ca o insultă binemeritată

Pentru că sunt în stare să-nţeleg
De tot ce înţeleg sunt vinovată”
– Ana Blandiana

La vremuri de bilanţ mulţi îşi pun întrebarea dacă a meritat sau cum ar fi fost altfel. Dacă a meritat, numai proştii şi comuniştii care şi-au pierdut statutul pot să răspundă nu, dar cum ar fi fost altfel, puţini pot să dea un răspuns convingător, deşi bineînţeles răspunsul la o astfel de întrebare ţine de imaginaţie şi de capacitatea fiecăruia de a înţelege istoria şi de a avea o viziune alternativă a acesteia. În literatura SF există chiar un subgen care se numeşte Istorii alternative în care îşi găsesc locul cărţile care încearcă să dea un răspuns la întrebarea “cum ar fi fost altfel”.

Un răspuns la o astfel de întrebare nu poate fi decât subiectiv. Mulţi spun că, dacă nu ne-am fi pricopsit cu comunistul de Iliescu şi am fi făcut mai devreme faimoasa reformă şi mult dorita integrare,  cu certitudine altfel ar fi stat lucrurile. De asemenea, mulţi spun că dacă spiritul “unificator” al lui Iliescu nu le garanta securiştilor pacea şi bunăstarea în noul regim “democratic”, s-ar fi vărsat mai mult sânge şi poate pierdeam chiar şi Ardealul. Cred că puţini însă se întreabă ce s-ar fi întâmplat dacă Piaţa Universităţii ar fi biruit şi neo-comunismul cu faţadă democratică ar fi fost stârpit din faşă. Poate puţini realizează că Piaţa Universităţii a fost ultimul bastion de rezistenţă românească înaintea blazării generalizate şi a decăderii totale în toate planurile a luptei românilor pentru ceva nobil. Este adevărat că între timp ne-am mai luptat ba cu irakienii, ba cu talibanii, dar astea sunt treburi de mercenari, nu lupte nobile. Poate că în plan politic şi economic, mulţi s-au luptat pentru integrarea în UE, dar numai pentru cei spălaţi pe creier de propaganda unionistă şi pentru cei care sug fonduri europene pe nedrept poate fi ceva nobil legat de acest neo-soviet cu faţă de tânără fecioară dar cu haine de desfrânată şi coarne de drac.

După mine, dacă ar fi să găsim un cuvânt care să definească cel mai bine aceşti 20 de ani, acest cuvânt mi se pare a fi “ignoranţă“.  Am fost ignoranţi ca neam când am tolerat atâţia ani toate relele câte s-au făcut şi care nu trebuiau să se facă. Am fost şi suntem ignoranţi când stăm cu mâinile în sân şi lăsăm o mână de nemernici să ne conducă şi să-şi pună plozii urmaşi peste sistemul lor ticăloşit de comisioane murdare, licitaţii măsluite şi numiri de partid. Am fost şi suntem ignoranţi când lăsăm să fie terfelite şi batjocorite toate valorile neamului nostru şi mai ales atunci când nu ni le asumăm şi nu le valorificăm lasând astfel să se ridice la suprafaţă gunoiul şi împuţiciunea. Suntem ignoranţi pentru fiecare mârşăvie care se face sub ochii noştri şi pe care nu o identificăm şi nu o acuzăm. Ne-am bălcărit în falsa noastră amăgire că suntem toleranţi, fiind de fapt nişte leneşi şi nişte fricoşi ordinari, nefiind în stare nici să spunem ce gândim de fapt, nici să pretindem ceea ce ni se cuvine oricum: o memorie adevărată. Suntem singura ţară din blocul de est în care comunismul nu a fost acuzat oficial şi singura ţară în care sfinţii martiri seceraţi de secera şi ciocanul comunist nu au fost încă canonizaţi. Suntem singura ţară fostă comunistă în care încă ierarhii Bisericii sunt aserviţi partidului şi singura ţară fostă comunistă în care încă pentru a fi directorul unei şcoli (sau al unei biblioteci, al unui spital, etc),  trebuie să fii membru de partid.

Pe lângă toate acestea, încă avem reflexe şi mentalităţi din “epoca de aur”: îi acuzăm pe cei care au reuşit să facă ceva bun, aşteptăm de la stat să ne dea totul şi de la alţii să ne rezolve problemele, suntem sceptici cu privire la orice lucru bun şi ne e frică şi să încercăm să îl facem, nici nu putem concepe că putem schimba noi ceva, vrem doar să ne aranjăm pe noi şi să ne punem bine cu toţi căci … nu se ştie niciodată.

Poate că ignoranţă este puţin spus. Cu siguranţă avem mult mai multe defecte. Dar dacă pentru altele poate avem vreo scuză şi tăierea rădăcinilor adânci de către comunişti ne-a predispus la felul nedemn în care am scos capul în istorie din grota întunecată a comunismului, pentru ignoranţă nu avem scuze. Tocmai răul de care am avut parte trebuia să ne stimuleze să nu uităm ce ni s-a întâmplat şi să fim cu luare aminte la toate câte ni se întâmplă. Măcar atâta lucru am fi putut face, dar nu a fost să fie. Se pare că toate simţurile ne-au fost pervertite şi precum acei copii ţinuţi în izolare totală şi în condiţii mizere atunci când sunt eliberaţi întâi mănâncă şi bea, foamea este prima durere care caută să şi-o aline şi abia apoi după ani şi ani încep să vorbească şi să socializeze, să nădăjduim şi noi că după ce ne vom fi săturat de toate bunătăţile din hipermarketuri vom începe încet-încet să ne punem întrebări: cine suntem noi, cine sunt părinţii şi bunicii noştri, cine sunt cei care au murit şi pentru ce, cine le-a dat lor această putere de a se jertfi şi de ce. Trebuie să ne întrebăm toate acestea şi multe altele asemenea, ca să nu ne trezim din nou în alt experiment al istoriei de care inevitabil vom avea parte dacă vom rămâne ignoranţi.

Culmea culmilor: dronele SF ale SUA hăcuite de irakieni

Nu sunt chiar SF dronele americane, ci niste avioane automate care mai filmeza, mai trag o  racheta, se invart pe ici pe colo, conduse de la distanta de un pilot de la sol, care se joaca la un joystick. Culmea e ca irakienii au reusit sa le hacuiasca, ghici cu ce: cu un soft rusesc – Skygrabber. Ce-ar fi culmea, ar fi ca si softul asta sa fie piratat. Tehnic vorbind, nu e tocmai hacuiala ci mai degraba un sniffing, dar le e de ajuns irakienilor ca sa intre in grota cand trec dronele peste ei.

Puteti citi mai mult in Foreign Policy.

Mişcarea Zeitgeist – un fel de comunism tehnologizat

Curios ce au mai scos aia de au facut Zeitgeist, am mai cautat cate ceva pe net, totodata motivat si de un mesaj al unui membru al miscarii Zeitgeist din Romania, in care mail imi cerea ajutorul pentru aceasta miscare si il incheia cu urarea “Dumnezeu sa ne ajute!”. Nu stiu cat de zeitgeitst era tipul, caci astia oricum se declara atei si in prima parte a faimosului lor documentar se dovedesc chiar a fi anticrestini si nu orice fel de anticrestini ci unii profesionisti – filmul abunda de manipulare in plan informational dar mai ales in plan duhovnicesc, cautand sa insereze in mintea crestinului ideea ca Hristos este un mit ca oricare altul. Ei nu ataca crestinismul frontal, spunand ca nu exista Dumnezeu, ca Hristos nu a existat, ca totul a fost o inventie etc, ci doar spun ca astfel de mituri exista si in alte religii.

Dar nu despre documentar vreau sa vorbesc, caci am mai facut-o intr-un articol in care imi exprimam mirarea ca acea carte egipteana in care se mentioneaza acel zeu Horus care se asemana atat de mult cu Hristos … nu exista de fapt, de vreme ce nu este mentionata in nici o enciclopedie si pe site-ul nici unei universitati. Am facut o cautare pe indelete, cu toate cunostintele mele de sintaxa google, cautand in enciclopedii, pe site-uri de universitati, in eventuale studii de istorie a religiilor, etc, dar in afara de cateva forumuri SF nu am gasit pe net niciunde altceva macar cateva informatii despre presupusa carte.

Asadar revenind la miscarea Zeitgeist, in filmul lor de prezentare, un fel de “raison d’etre” si totodata o propunere de iesire din crizele actuale, inca de la inceput pute a comunism de ăla urât. Daca ar fi sa facem o paralela intre comunism si zeitgeitsm, ar fi mai greu de gasit deosebiri decat asemanari. Dar sa incep cu o scurta prezentare.

Miscarea Zeitgeist propune o lume noua bazata pe noi principii si noi abordari. Unul dintre principii ar fi schimbarea totala a sistemului actual, adica a ordinii mondiale politice, economice si religioase. Schimbarea in sistemul politic ar consta in stabilirea unui nou sistem politic in care politicienii sa lucreze voluntar si in care doar in anumite chestiuni sa se ceara votul oamenilor, in altele, acei intelepti care se ridica la suprafata ca spuma in ciorba ar fi mai indreptatiti sa hotarasca decat plebea. Astfel, politicienii vor coordona dezvoltarea economica intr-un mod cat mai eficient si mai ecologic, ca sa stimuleze astfel dezvoltarea multilaterala a acelor sectoare de economie care sunt importante si sa elimine risipirea resurselor in competitia inutila si ineficienta din sistemul economic actual. Va suna cunoscut? Pai bineinteles, e tot un fel de plan cincinal. Tot un fel de sistematizare o propun zeitgeitistii si referitor la … salarizarea oamenilor muncii, care in utopia zeitgeitista vor fi foarte putini deoarece robotii vor face majoritatea muncilor, oamenii doar ii vor superviza. Si in plus, munca va fi o placere, deoarece in Zeitgeistopia tot omul este fericit. Ei bine, in Zeitgeistopia oamenii nu vor avea salarii deoarece vor avea acces la orice vor ei: mancare, bautura, circ, totul gratuit, pentru ca tehnologia ne poate permite sa producem destul si sa traim bine. Aici am putea vedea o mica deosebire de comunism care glorifica omul muncitor. Ei bine, Zeitgeist glorifica omul ganditor, care contribuie cu idei valoroase la progresul societatii. Chiar si criminalii si hotii vor fi bine tratati in Zeitgeist deoarece psihologii vor fi cu ochii pe ei sa vada ce le-a venit lor de au omorat pe fratele lor? Nu cumva au avut parte de o educatie incorecta? Si iata cum am ajuns si la reeducarea din comunism.

Deci in recapitulare, Zeitgeist propune o lume noua, pe baza unor principii revolutionare care sa dea jos cu oamenii necinstiti care ne conduc si cu principiile proaste cu care ne-am obisnuit pana acum: lacomia, materialismul, individualismul si de ce nu … religia. Si ca orice ideologie care se respecta, Zeitgeist se raporteaza si ei la trecut: comunismul si nazismul nu au fost decat niste inginerii sociale nereusite. Concluzia ne-o lasa noua de subinteles. Ce nu ne-a spus insa miscarea Zeitgeist in documentarul de prezentare este cum are de gand sa convinga lumea si sa propuna trecerea la aceasta noua lume. Cine va avea insa rabdarea sa le citeasca site-ul, va putea gasi insa cateva raspunsuri:

Schimbarea socială fluidă se poate realiza numai dacă două condiţii sunt îndeplinite. Prima, sistemul valorii umane, care constă în înţelegerile şi credinţele noastre, trebuie actualizat şi schimbat prin educaţie şi introspecţie serioasă. A doua, mediul înconjurător care trebuie să se schimbe pentru a suporta noua înfăţişare a lumii. (un nou cer si un nou pamant cumva?)

Iata cum incet-incet, un nou monstru ideologic se naste. Si noi care credeam ca am scapat de comunism … se pare ca diavolul are un nou “upgrade”, un comunism mai tehnologizat, nu unul centrat catre om, ci unul centrat catre stiinta. Cat de mult se apropie utopia Zeitgeist de potentiala imparatie antihristica in care totul va fi monitorizat, cuantificat, parametrizat, optimizat si directionat pe principii stiintifice, care bineinteles vor fi si ele monitorizate de oamenii care vor fi vrednici de aceasta activitate, puteti vedea singuri urmarind documentarul “The Zeitgeist Movement“. De asemenea, mai multe informatii despre aceasta miscare puteti afla pe site-ul “oficial”: thezeitgeistmovement.com

PS: cui i se pare ca miscarea asta fiind o utopie atat de stupida si totodata tintind direct in conducatori actuali ai lumii nu are sanse de reusita  sa citeasca cate ceva despre teoria lebedei negre. Si totodata le reamintesc ce spunea Valeriu Gafencu in puscarie: “comunismul va disparea, dar ce va veni dupa el va fi mult mai rau”.

1 165 166 167 168 169 173