Un gând frumos poate muta munţii

“Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă.” (Matei cap 17 v.18#20)

Cuvintele Mântuitorului referitoare la puterea credinţei de a muta munţii din loc sunt binecunoscute. De multe ori, preoţii în predici ni le reamintesc şi uneori chiar subliniază minunile care s-au înâmplat în istorie, când credinţa a mutat munţii din loc la propriu, nu doar în mod figurativ care este de fapt sensul evident al metaforei. Îmi amintesc că un părinte când amintea despre aceste cuvinte, spunea că adevăratul munte este omul brută şi mutarea lui este transformarea într-un bun creştin. Iar dânsul, ca un preot cu experienţă, ne mărturisea că la viaţa lui a văzut mulţi oameni care s-au transformat total, s-au schimbat atât de mult încât într-adevăr putem spune că un sâmbure de credinţă poate muta munţii din loc.

Este într-adevăr greu de crezut că doar un sâmbure de credinţă poate să mute munţii, fie ei munţi adevăraţi sau munţi în sens figurat: munţi de necredinţă şi îndoială, munţi de nepăsare şi delăsare, munţi de deznădejde şi amărăciune. Însă dacă cugetăm puţin, înţelegem de ce Mântuitorul a zis sâmbure şi nu a folosit alt cuvânt care să semnifice micimea, cum a folosit de exemplu acul: “mai lesne este să treacă cămila prin urechile acului …” (Luca 18#25). Eu cred că Mântuitorul a folosit sâmbure pentru a da de înţeles că sâmburele poate să rodească şi poate face rod mare, care rod mare va fi în stare, poate mai târziu dacă nu mai devreme, să mută munţii din loc. Şi nu doar că poate ci chiar trebuie să îi mute, pentru a putea spori viaţa. Aşa cum arborii din jungla de la ecuator, trebuie să se lupte pe viaţă şi pe moarte cu celelalte plante şi cu ceilalţi arbori, pentru a supravieţui, şi credinţa noastră, dacă o lucrăm cum trebuie şi dacă vrem să crească, să sporească şi să ajungă cât mai sus, trebuie să işi înfigă rădăcinile cât mai adânc în pământ şi astfel credinţa mută munţii de pământ atunci când doreşte să ajungă cât mai sus.

Ar fi multe de comentat şi povestit despre aceste cuvinte şi îndemnuri lăsate nouă de Mântuitorul spre lucrare. Cuvintele Mântuitorului de fiecare dată când ni le reamintim şi cugetăm la ele, trezesc noi şi noi sensuri şi reaprind focul credinţei în inimile noastre, îndemnându-ne să ne autodepăşim şi să cautăm să înţelegem din ce în ce mai mult, dar şi să devenim din ce în ce mai buni. Nu există să ascultăm sau să citim cuvintele Mântuitorului şi să rămânem insensibili, fără nici o reacţie.  Poate doar dacă într-adevăr nu mai avem minte să înţelegem şi nici inimă care să nu fie îngheţată precum o planetă atât de îndepărtată de soare încât căldura acestuia nu o mai poate dezgheţa.

Dar nu despre credinţa care mută munţii am dorit să scriu, ci despre gândul care poate muta munţi. S-au spus multe despre gânduri, s-au scris cărţi întregi despre lupta cu gândurile şi despre rugăciunea minţii care printre altele ne cere tot o disciplină a gândurilor mai întâi. Lupta cu gândurile rele este într-adevăr vitală, pentru că este trecătoarea prin care trebuie să trecem vrem-nu-vrem în calea către curăţia minţii şi a inimii. Lupta cu gândurile este de fapt singura luptă adevărată şi cea mai importantă luptă a omului. Căci dacă învingem ne mântuim, iar dacă pierdem … mila Domnului. Şi dacă învingem, tot mila Domnului este, căci noi oricum nu putem nimic fără El, dar dacă gândurile noastre sunt robite încrengăturilor diavolilor, şansele noastre la mântuire sunt periclitate şi putem pregusta din iad încă de pe aici: scrâşnirea dinţilor, durere, suferinţă, chin, foc nestins, nelinişte, frică, lipsă de sens (deznădejde), singurătate etc. Toate aceste stări sunt invariabil un fel de “preview” al iadului şi o stare întunecată a sufletului nostru, iar gândurile noastre nu sunt altceva decăt un ecou al iadului acum şi aici, în mintea noastră şi în trupul nostru, pentru că durerea venită din gândurile negre, deşi teoretic are loc în cap, se răsfrânge în toată fiinţa noastră, atât în trup cât şi în suflet. Iar rostul acestei dureri este ca să ştim ce înseamnă a fi departe de Dumnezeu şi să luăm aminte.

Chiar poate un gând frumos muta munţii şi cum putem să facem asta? Se poate face primăvară cu o floare? Poate un om singur să lupte cu un pistol cu apă împotriva unei armate de soldaţi profesionişti armaţi din cap până în picioare cu tot felul de arme de ultimă generaţie? Căci cam acesta ar fi raportul între noi şi cetele diavolilor care caută să ne doboare, mai ales în anumite situaţii tensionate, de cumpănă, în care înclinarea noastră spre bine sau spre rău poate fi chiar definitivă, sau în orice caz este într-adevăr un moment de răscruce de importanţă foarte mare pe tărâmul duhovnicesc.

Gândul de a scrie acest cuvânt mi-a venit pornind de la o scena dintr-un documentar văzut recent. Documentarul prezintă un episod tensionat din perioada războiului rece când în timpul unui exerciţiu NATO care simula un răboi nuclear, ruşii erau siguri că NATO îi va ataca şi prin urmare căutau să fie mereu în alertă şi să nu fie cei din urmă care vor folosi arma nucleară. În această stare tensionată, un militar rus la o bază de rachete nucleare, primeşte un semnal de alertă de la calculator că o rachetă nucleară NATO a fost lansată şi se apropie de Rusia. Pe umerii lui a căzut decizia dacă să declanşeze sau nu al treilea (şi probabil ultimul) război mondial. Toate informaţiile conduceau către ideea că într-adevar a fost lansată o rachetă, însă acest militar a avut gândul bun să mai aştepte puţin şi astfel a evitat catastrofa. Mai apoi s-a dovedit că alarma era falsă. Un gând bun într-o situaţie într-adevăr dificilă, când miza deciziei este mare, poată să mute munţii …

Poate mulţi ar zice că a fost noroc şi că soldatul acela a riscat aiurea şi nu şi-a făcut datoria, sau poate că i-a fost frică să apese butonul. Eu sunt sigur însă ca acel soldat s-a rugat înainte să apese pe buton şi că Dumnezeu i-a dat gândul cel bun, rupând astfel toată pânza de păianjen cosită în jurul pământului de către diavol – îndemnătorul la toate relele care se bucură când oamenii suferă şi se războiesc.

Cu siguranţă fiecare dintre noi suntem puşi în situaţii limită de tensiune duhovnicească majoră în care trebuie să luăm o decizie foarte importantă, dar foarte dificilă în care diavolii ne îndeamnă într-o parte, iar îngerii în cealaltă. Fără pregătirea necesară şi fără smerenie, nu vom alege niciodată varianta cea bună. Iar rezultatele vom fi sau nu vom fi în stare să le primim după măsura alegerii noastre, de aceea rugăciunea trebuie să ne fie platoşă în toate momentele: şi înainte de decizie şi după. Căci fără lupta cu gândurile şi fără exerciţiul dreptei socoteli nu vom face nici un pas înainte.

Keiser Report #34

– despre scandalul Grecia: masurile de austeritate sunt usurate cat sa nu starneasca poporul, dar o sa fie totusi aplicate, ceea ce este un win-win pentru marile carteluri bancare;
– un raport oficial asupra crizei din Islanda gaseste vinovat guvern anterior si regulatorii bancari (banca nationala)
– islandezii fug din tara, in special in Norvegia
– interviu cu Birgitta Jonsdottir – o femeie parlamentar din Islanda

Oficial din Cehia: “FMI a accelerat criza din Europa de Est. Acesta a determinat statele să se împrumute”

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a alimentat anul trecut criza economică din Europa emergentă, pentru a crea o situaţie care să determine statele din regiune să ceară ajutorul instituţiei, a declarat viceguvernatorul băncii centrale a Cehiei Mojmir Hampl, citat de Reuters.

“Este ridicol că tocmai FMI a accelerat criza. Înaintea crizei, FMI practic nu avea clienţi. Odată cu criza şi cu noul management condus de Dominique Strauss-Kahn (directorul general al FMI – n.r.), Fondul şi-a găsit de lucru şi a obţinut mai mulţi bani”, a arătat Hampl.

Acesta a continuat explicând că, asemenea altor observatori, FMI a pus accentul pe date care exagerau expunerea băncilor vest-europene pe pieţele emergente din Europa Centrală şi de Est, însă ignorau realitatea că împrumuturile subsidiarelor grupurilor bancare occidentale erau acoperite în mare parte de depozitele locale.

“Interpretarea greşită de către FMI a fost neplăcută în particular, şi au fost nevoiţi să corecteze acele date odată ce am intervenit”, a spus viceguvernatorul băncii centrale a Cehiei. “Cererea de membri noi în zona euro a căzut în criză”, a subliniat oficialul ceh, avertizând însă că adoptarea euro nu reprezintă “un leac universal” pentru statele emergente.

“Unii cred că îşi vor putea trage sufletul odată ce au intrat în zona euro. Exemplul Greciei arată că opusul acestei afirmaţii este adevărat”, a spus Hampl.

România, Ungaria, Letonia şi Ucraina au încheiat, la sfârşitul lui 2008 şi începutul lui 2009, acorduri stand-by cu FMI. Polonia a contractat anul trecut o linie de credit de la Fond.

România are un acord stand-by pe doi ani cu FMI, semnat în martie 2009, pentru un împrumut de 12,95 miliarde de euro de la instituţie.

R. Moldova la fel urmează să-şi primească doza de “ajutoare” din partea FMI ca urmare a acordului (memorandumului) de finanţare semnat în noiembrie 2009 cu FMI şi prin programul lui FILAT “Rethink Moldova”.

Delicateţea – floare de colţ

Dacă ne-am întreba care virtute este pe cale de dispariţie la creştinii din zilele noastre, cred că delicateţea ar fi cel puţin în top 3. Dacă înfrânare mai încercăm câte puţină, de voie sau de nevoie, dacă smerenie mai primim din când în când de la Dumnezeu, căci altfel suferim, dacă iubire primind multă, dăruim măcar puţină, cred că delicateţea nu doar că nu prea o practicăm, dar nici nu ne-o dorim, nu o cerem, nu îi ducem lipsa, nu conştientizăm că trebuie să o dobândim.

Nu-mi explic altfel de ce atât de rar sau chiar deloc întâlnesc măcar un gest sincer de delicateţe, ba chiar, din contră, mă lovesc destul de des de neghiobie şi mitocănie peste tot. Şi nu mă refer la mitocănia ordinară, ci chiar la cea “duhovnicească”, cu pretenţii. Este bineînţeles şi consecinţa mitocăniei mele, căci noi vedem în alţii ceea ce suntem noi, dar chiar aşa cum sunt, am observat că delicateţea, acolo unde este, îţi sare în ochii, nu ai cum să nu o vezi. Chiar dacă nu o depistezi pe moment, frumuseţea şi sublimul ei se tipăresc în memorie şi putem astfel ca mai devreme sau mai târziu, când suntem în linişte, să ne amintim de ea cu plăcere. Căci asurziţi fiind de vuietul lumii şi obosiţi de fuga către nicăieri la care ne îndeamnă demonii deşertăciunii, nu avem nici timp şi nici răbdare să percepem un gest delicat, un cuvânt delicat, o atitudine delicată sau orice manifestare a acestei virtuţi. Ba mai mult, unii dintre noi, orbiţi fiind de demonul “justiţiar”, adică căutând mereu să “mărturisim” dreptatea, să aratăm altora greşelile lor, să îi ducem pe “calea cea bună” sau să luptăm cu “vrajmaşii” lui Dumnezeu, nu doar că nu luăm în considerare delicateţea în acţiunile noastre, ci chiar o considerăm ca un compromis sau ca o slăbiciune, dacă cine ştie cumva ne-ar trece prin cap aşa ceva.

Nu ştiu cum putem dobândi această virtute, dar ştiu cât de periculoasă este lipsa ei. Dacă Domnul a zis “vai de cel prin care vine sminteala”, şi dacă neavând delicateţe, cu uşurinţă putem face multă sminteală, orice am spune şi oricum am face-o, într-adevăr este vai de noi atunci când nu suntem delicaţi în vorba şi în purtarea noastră.

“Nu crede tot ce auzi, nu spune tot ce ştii” ne învaţă un proverb. “Nu fă tot ce poţi şi nu da tot ce ai”, a mai adăugat Pr. Paisie Olaru. Nu oricum şi nu oricând aş mai adăuga eu. Nu doar conţinutul mesajului, nu importanţa sau adevărul lui, nu doar scopul pentru care îl spunem contează ci contează enorm când şi cum o facem. Sf. Siluan Athonitul spunea:

“să cerem de la Dumnezeu cuvânt, să nu răspundem din mintea noastră. Zicea Sfântul Serafim, când răspundeam din mintea mea erau greşeli şi Sfântul Siluan zice: greşelile pot fi mici, dar pot fi mari. Deci noi, duhovnicii, trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu ca Dumnezeu în inima noastră să pună cuvânt şi trebuie să ne nevoim, să desluşim acel cuvânt”

Câţi dintre noi ne punem în minte gândul ăsta ca pe o stavilă a netrebniciei noastre? Câţi oare ne mai întrebăm din când în când de ce Pr. Rafail Noica tace? Câţi, măcar uitându-ne în urma noastră am cântărit roadele “mărturiei” noastre fără de delicateţe puse în balanţă cu acele cuvinte care le-am spus măcar cu părerea că Domnul vrea să grăim, dacă nu cu certitudinea că suntem datori să vorbim?

Într-o lume a talk-show-urilor, noi creştinii care ne credem mai sporiţi ca amărâţii care se uita la ZeroTV, ne realizăm de multe ori singuri talk-show-urile proprii, fie “live”, în discuţii şi dispute cu alţii, la conferinţe, pe bloguri, pe messenger, fie “offline”, în minte, în vorba noastră cu noi înşine, atunci când bârfim, judecăm, plănuim pentru alţii ce ar fi bine să facă şi ce am fi făcut noi în locul lor.

Delicateţea şi cuminţenia sunt astăzi considerate anacronice de ortodocşi, mai explicit sau mai implicit, tăindu-ne astfel singuri creaca şi uitând să ne vedem de ale noastre mult mai mult decât de ale altora. Cuvântul Pr. Iustin ne cheamă la dumirire:  “Aşa trebuie să mărturisim: îndreptând degetul spre noi, nu spre celălalt”. Asta ne-ar ajuta foarte mult să dobândim delicateţea, şi dacă nu ştim cum să o facem, să pornim cu un gest. Să căutam măcar gesturile noastre să fie delicate. Azi un gest, mâine două, poate peste o săptămână o vorbă, poate după două …  e cu putinţă să te porţi creştineşte, să faci gesturi creştine. Creştinismul poate şi el fi aritmetizat, după cum spune Steinhardt.

Războiul cafegiilor

Mi s-a parut prea amuzanta emisiunea legata de razboiul intre Gheorghe Florescu si Mihai Constantin Florescu legat de brandul Avedis (TM), pentru a nu v-o recomanda. Pe scurt, Gheorghe Florescu – autorul cartii “Confesiunile unui cafegiu“, e intrigat ca celalalt Florescu, autodeclarat “fratele” sau, i-a furat brandul Avedis. Nu se poate insa comenta mai mult despre emisiune, doar ca sunt admirabili si simpatici amandoi Florestii. Ar mai lipsi sa faca un film impreuna, cred ca ar avea succes total.

“Razboiul” incepe la minutul 28.

L’albero degli zoccoli – un film de excepţie

Este greu de spus orice cuvant despre acest film, deoarece este un film aparte.  As incepe cu mentiunea ca a luat premiul de la Cannes (pe langa alte 14 premii), poate acesta a fost si unul dintre motivele pentru care m-am hotarat initial sa il vad.

Pe scurt, filmul prezinta viata de la o ferma la inceputul secolului XX. In ultimul timp, am cautat filme clasice italiene, deoarece cred ca vremurile care ne asteapta vor fi mult mai grele ca mizeria din Italia ante- sau post-belica iar regizorii italieni au reusit cel mai bine sa ilustreze viata oamenilor simpli in toate aspectele ei.

Filmul va produce multora plictis, dar pe masura ce timplu trece, cu atat devine mai interesant. Plcitisul vine mai ales dintr-un “altfel” de cinema, filmul nu este deloc un clasic. Eu nu am reusit sa il vad pe tot odata (are 3 ore), dar chiar si pe bucati merge vazut fara probleme deoarece, nu are o actiune sau un fir epic prea elaborat, filmul este mai mult o fresca a vietii unor oameni necajiti, nu ne propune sa urmarim altceva decat oameni, gesturi, vorbe, ganduri. Tocmai din aceasta fresca avem mult de invatat despre cum erau lucrurile alta data si de ce viata grea aveau oamenii, dar totodata si de ce viata binecuvantata si aproape de Dumnezeu traiau ei in acele vremuri si in acele locuri.

Pe langa viata grea si problemele cu care se confrunta fiecare familie, filmul este presarat cu momente sublime in care fie preotul spune un cuvant de folos, fie oamenii dau sfaturi copiilor, fie cei batrani ii inavata pe cei tineri. Este o lume uitata si pierduta, insa o luma in care omul nu era rupt de Dumnezeu, nu era fara radacini si aruncat in neantul nihilismului cu care se confrunta in ziua de azi. Chiar si alungati si prigoniti, oamenii nu isi pierd speranta ci pornesc pe o noua cale. In fata orcarui necaz, credinta le calauzeste pasii, iar cea mai mica greseala este pedepsita amarnic si pedeapsa este primita cu smerenie si cu pocainta.

Imi este greu sa spun mai multe, de altfel Mike Leigh comentand filmul a spus ca este extraordinar la mai multe nivele iar despre regizorul Ermanno Olmi ca este un geniu si asta este tot. L’albero degli zoccoli este de asemenea filmul preferat al lui Al Pacino.

Deja am spus prea mult, poate o sa revin cu link la o subtitrare buna, caci eu din pacate am gasit una care nu merge pana la sfarsit, ultima jumatate de ora din film nu este tradusa, ceea ce este foarte neplacut mai ales ca sfarsitul are multe mesaje si un oarecare aparte fata de restul fimului.

Ar fi interesanta de facut o paralela intre Morometii si acest film, ar fi multe similitudini dar si multe diferente.

Links:

IMDB
torrent
comentariul lui Mike Leigh

Un rus căruia i se fâlfâie de dolari

“Am tot ce imi trebuie. Nu vreau sa se uite lumea la mine ca la zoo. Nu sunt un erou al matematicii.”

Un rus a refuzat premiul de un milion de dolari, dupa ce a rezolvat una dintre cele mai dificile probleme de matematica din lume, cunoscuta sub denumirea de “Conjectura lui Poincare”. Desi locuieste într-un apartament plin de gandaci din St Petersburg, matematicianul a refuzat sa accepte premiul. “Am tot ce mi-as putea dori”, a spus Grigory Perelman, în varsta de 44 de ani.

Premiul în valoare de un milion de dolari i-a fost acordat matematicianului de catre Institutul de Matematica Clay din Cambridge, Massachusetts. Rusul, considerat cel mai inteligent om din lume, a rezolvat “Conjectura lui Poincare” si a postat raspunsul pe internet, în urma cu patru ani. Atunci, Grigory Perelman a primit medalia Fields din partea Uniunii Internationale de Matematica din Madrid, însa nu a dorit sa ridice premiul. Enigmaticul savant a fost prima persoana din lume care a facut acest lucru. “Nu sunt interesat de bani sau faima si nu vreau sa se uite lumea la mine ca la animalele de la zoo. Nu sunt un erou al matematicii”, a declarat rusul la acea vreme.

Sursa: bzi.ro

Fitch avertizeaza Marea Britanie si pune sub semnul intrebării salvarea Greciei, in timp ce riscul suveran creste

Agentia de rating Fitch Ratings a dat o lovitura dura credibilitatii planului bugetar al guvernului Marii Britanii, avertizand ca Marea Britanie risca sa piarda increderea invesitorilor si erotarea ratingului AAA daca nu adera la un plan clar de austeritate. […]

Guvernul se bazeaza pe o revenire “coreana”, modelata pe revenirea rapida a Koreei pe trend de crestere in urma crizei Asiatice din 1998. Guvernul se bazeaza pe cresterea productiei si a veniturilor din taxe ca sa suporte cea mai mare parte din deficit. “Este o presupunere optimista” a spus Fitch.

Sursa: Telegraph

Unde-i multă minte e şi multă sminteală

Nu imi pot explica altfel aberatiile Pr. Lucian Grigore legate de lingurita. Parintele a gasit rezolvarea la marea problema a microbilor si a rujurilor. Este strigator la cer ca parintele a inceput sa aiba vedenii originale si a luat-o pe calea dureroasa a optimizarilor tenologice in domeniu teologiei fie ele dogmatice sau practice.

Nu vreau sa discut prea mult despre problema asta, deja au facut-o indeajuns cei de la Razboi Intru Cuvant. Sincer mi-e scarba de felul in care a povestit de stratul de ruj din potir. Cred ca asta arata mult de cat de putin a inteles parintele de cat de amar i-a fost otetul Mantuitorului atunci cand si-a dat viata pentru noi pe cruce. Daca un preot a ajuns sa se planga de “balele” credinciosilor, mai avem putin sa ii puna sa vina si cu masca de protectie ca sa nu raceasca el. Ca o mica observatie, imi aduc aminte de o biserica unde mergeam si unde un preot mai “modern” si mai “popular” care dadea impartasanie oricui, isi luase in altar un calorifer in timp de credinciosii faceau frigul iarna deoarece parintele era putin zgarcit si nu dadea banii pe lemne desi biserica era mereu plina si oamenii darnici.

Cat despre pregatirea sau nepregatirea credinciosilor nu prea avem ce face. Oamenii sunt cum sunt in mare parte datorita preotilor. Parintele Teofil spunea ca pe oameni trbeuie sa ii luam asa cum sunt, sa nu avem pretentii exagerate de la ei. Rusii sunt cum sunt, pentru ca asa sunt ei. Noi suntem cum suntem pentru ca asa suntem noi. Lucrurile nu se pot schimba peste noapte, numai protestantii si reformatii au schimbat lucrurile din radacina si iata unde au ajuns.

Ca o mica marturie ca Dumnezeu are totusi grija de cine se apropie de Sfantul Potir si cum se apropie, imi aduc aminte ca dupa prima mea spovedanie, desi eram practic incepator de la zero in ale credintei, parintele mi-a dat doar un mic canon, de cateva zile de post (desi era Postul Craciunului) si apoi saptamana urmatoare mi-a dat dezlegare la Impartasanie. Insa eu pe atunci nu aveam habar nici ce inseamna Impartasania, eram om luat de pe strada si dus in Biserica de mila lui Dumnezeu. In mintea mea, eram sigur ca Sfanta Anafura este de fapt Sfanta Impartasanie si prin urmare m-am “impartasit” doar cu Sf. Anafura care nu stiam ca este anafura si de care pana atunci nu luasem. A randuit astfel Dumnezeu ca sa ma impartasesc in Postul Mare urmator, facand singur canon, din purtarea de grija a lui Dumnezeu care a compensat falsa dragoste si pseudo-duhovnicia parintelui meu care nu se mai raporta la canoane, dogme sau Sfintii Parinti ci isi dezlegase singur toate, ca un fel de hacker al ortodoxiei. Un fel de hacker pare si Pr. Lucian care iata vine cu solutii anti-virus si firewall-uri impenetrabile prin folosirea de canale paralele de transmisie a sfinteniei. Dar ce nu intelege parintele, e ca nu exista canale paralele, calea este una singura si batatorita pana in veci: Sfanta Traditie si Sfintele Canoane.

UPDATE 14.03.10

Mai am de spus un cuvant pentru cei care au citit seria cartilor despre efectele televiziunii asupra mintii umane ale lui Virgiliu Gheorghe, dar si pentru cei care prin alte lecturi si experiente au devenit constienti de puterea IMAGINII asupra miscarilor gandurilor si a sufletului.

Ce a reusit parintele prin acel interviu, dincolo de problema in sine care are gravitatea ei, este sa raspandeasca IMAGINI GROTESTI prin PUTEREA CUVANTULUI, tocmai despre Sfanta Impartasanie. Chiar daca ar avea dreptate, chiar daca se va ajunge vreodata la folosirea unei lingurite pentru fiecare, TUTUROR celor slabi in credinta atunci cand li se va da Sfanta Impartasanie, le vor trece prin minte IMAGINILE GROTESTI descrise de parintele. Ce a facut practic parintele, e echivalent cu introducerea pornografiei in fata Sfantului Potir. Cine va putea sa aiba mintea atat de curata incat dupa ce a citit acel interviu la urmatoarea Impartasanie, sa nu ii treaca macar o adiere de gand, toate cele descrise de parintele? INDIFERENT de raportarea la problema in sine. Eu ma refer deci doar la IMAGINI, nu la aspectul practic sau biologic al probleme. Parintele a reusit insa sa arunce si samanta temerii in cantitati imense si pe suprafete imense si a infipt-o adanc in mintea noastra prin puterea IMAGINII. Samanta este mai concret gandul “si daca totusi …”

Credinciosii nu vor contesta niciodata ca Sfintele Taine sunt Trupul si Sangele Domnului, este cert asta pentru ca ne rugam inainte si marturisim “Cred Doamne”. Insa dupa aceasta rugaciune diavolul va putea sa aduca in mintile oamenilor “Si daca totusi …”. Si daca totusi femeia aia este rujata, nu ti-e scarba? Si daca totusi omul ala care se impartaseste acum are hepatita, nu ti-e frica? Si daca totusi mosneagul acela nu isi va sterge nasul inainte sa se impartaseasca? Va dati seama insa cate si cate semne de intrebare pot sa se nasca din bogatia scenelor enumerate de parintele?

Cred ca Dan Puric avea dreptate cand spunea ca cei care ne vor raul arunca din cand in cand cate un ciumat peste gard ca sa ne dea boala la toti. Avem deci de a face cu inca o epidemie de virus gripal, de data asta unul cu mult mai periculos pentru ca are deja ADN-ul nostru.

Exista insa si un aspect pozitiv al acestei probleme: avem confirmarea ca diavolul ne incearca. Suntem prin urmare chemati la un raspuns pe masura, pentru ca intr-adevar si-a slefuit tehnicile, s-a “informatizat” si el, foloseste “malware”-uri foarte avansate, iar parintele pare un fel de “troian” si virus” in acelasi timp. Intai patrunde in “sistem”, prin felul cum ne-a castigat pana acum admiratia in raportarea sa la ecumenism si la problema cipurilor, iar apoi ne “viruseaza” toate imaginile de pe “hard”. Basca fisierele “word” cu sfanta traditie si canoanele si toate cele ce tin de teologie. Daca altii nu pot trece de “firewall”, pentru ca ortodocsii nu au incredere in oricine, iata ca de data asta s-a putut. Sa dam insa cu o “reinstalare” fresh a sistemului, sa asteptam cu si mai multa ardoare Sfanta Impartasanie, sa cautam sa traim in fiecare zi ca si cum ar fi ziua in care ne impartasim si astfel vom avea in permanenta un “sistem de operare” curat.

Islandezii nu vor să plătească ei oalele sparte de bancheri

Islandezii au refuzat cu o majoritate masiva o lege prin care fiecare ceteatean trebuia sa plateasca 16400$ in contul datoriilor bancilor care au falimentat in urma unor investitii hazardate. In urma referendumului organizat prin insistenta presedintelui, peste 93% au votat NU, dupa ce parlamentul, prin manipularile de culise ale bancherilor se pregatea sa isi dea acordul pentru ca peste jumatate din datoria bancilor sa fie suportata de stat, adica de oameni.

Presedintele a declarat: “Oamenii de rand, fermieri, pescari, platitori de taxe, doctori si profesori, li se cere sa plateasca pentru lacomia bancherilor iresponsabili”.

Intradevar bancherii au facut investitii intentionat falimentare in speranta ca daca vor pierde, poporul nestiutor va plati. Ei si-au pus nadejdea ca vor mitui pe parlamentari politicieni si vor rezolva astfel problema. De asemenea, cei care i-au imprumutat de bani – marile banci europene – sperau ca vor santaja guvernul islandez sa plateasca in caz ca bancile vor pica. Ceea ce se si intampla acum, FMI conditionanad ajutorarea Islandei de plata datoriilor bancherilor islandezi din banii poporului.

Oarecum, ce s-a intamplat in Islanda se va intampla si in Romania atunci cand guvernul va trebui sa plateasca din buzunarul poporului oalele sparte de bancherii care au dat credite cu nemiluita si care acum cand le-a venit mintea la loc stau cam departe de Prima Casa (aia care mai au un minim bun simt) asteptand ca preturile sa se regleze acolo unde le e locul.

1 175 176 177 178 179 184