Din sucelile legii darii in plata

Cand statul incearca sa intervina in piata si reglementeaza din ce in ce mai mult, sucelile nu sunt greu de observat iar cand vine prapadul, chiar si ulterior este greu de analizat care au fost cauzele initiale. De exemplu in SUA, consensul intre marii economisti cu privire la cauzele crizei financiare inceputa in 2008 sunt ca Fed-ul a micsorat atat de mult dobanda de referinta incat a inundat piata cu bani si astfel a stimulat creditarea. Ce a urmat a fost doar tavalugul: bancile au inceput mai intai prin a da credite la cat mai multi oameni si apoi au terminat prin a crea instrumente financiare prin care se detasau de riscul prezentat de credite, devenind doar intermediari intre clientii finali si investitorii din toata lumea. Ulterior crizei, bineinteles ca nici un guvernator al Fed-ului nu si-a asumat vina pentru prapadul pe care l-au creat. Ba mai mult, au incercat sa arate cu degetul catre slaba reglementare, catre instrumentele “prea complexe” care introduceau un risc prea mare in piata. E ca si cum un gradinar stropeste cu benzina peste frunzele uscate si apoi da vina pe soare ca a aprins focul. Sa revenim insa la noi. Si la noi a fost la fel: BNR a dormit cand banii ieftini veneau din afara si au creat bule imobiliare si de creditare in Romania. Ordinele erau ca BNR sa stea cuminte in banca ei si Isarescu sa se limiteze la “a trage semnale” ca si cum treaba unui politai e doar sa fluiere nu sa dea si amenzi sau sa ameninte cu pistolul cand un betiv conduce o masina si nu se opreste. Bancile au fost imbatate de bani ieftini veniti din afara pentru ca Romania degeaba are moneda proprie pentru ca aceasta nu este moneda proprie ci este moneda lui Isarescu. Adica, intr-o tara libera, moneda proprie functioneaza in functie de importuri si exporturi, banca nu face decat sa atenueze socurile si sa arbitreze bancile. De exemplu, era firesc ca in ani 2007 cand intrau miliarde de dolari in tara, leul sa se intareasca foarte mult si la fel, cand valuta iese, leul sa se slabeasca. Astfel, cursul valutar atenueaza fluxurile de valuta si cei care aduc azi dolarii, nu si-i vor scoate peste noapte maine cu dobanda si la curs sponsorizat, ci acestia ar putea fi scosi doar cand investitiile ar fi adus randament: adica productia ar fi crescut, la fel exporturile si leul s-ar fi intarit nu doar prin intrarea de valuta ci si prin exportul de produse. Poate explicatia mea e prea simplista, cert este ca politica monetara a BNR-ului se vede ce rezultate a dat in ziua de azi: mii de oameni inrobiti la credite peste puterile lor pentru ca cine trebuia sa vegheze pentru ei – BNR-ul – a vegheat mai mult pentru altii decat pentru romani. Si mai revoltator este ca BNR nu trebuia sa faca nimic pentru a asigura stabilitatea leului si a creditarii ci doar sa lase piata sa regleze moneda. Tocmai aceasta

Read more

Dupa cum spuneam … despre invatamantul romanesc

Septembrie 2015, chiazna.ro: Am mai mentionat in articolul anterior si repet si acum: in fiecare toamna, cum incepe scoala, aflam de tot felul de schimbari si proiecte legate de educatie, care sunt fie luate in pripa, fie altereaza din scurt reguli si chestiuni anterioare cum ar fi programa de bacalaureat, organizarea dascalilor, etc. Anul trecut, s-a dat de exemplu legea cu introducerii cererii pentru ora de religie – in timpul anului, pentru ca era urgenta! Tot anul trecut, elevii si profesorii nu stiau pe ce manuale sa invete. S-au lungit niste licitatii (tentative de tunuri) pentru manuale electronice la care in cele din urma s-a renuntat. Nu sunt in domeniu si nu stiu eu sa enumar toate lipsurile de organizare si de bun simt in privinta temporizarii schimbarilor, dar invatamantul, fiind unul dintre domeniile unde partidul isi poate suge multe foloase, este adesea campul de tatonare, un dute-vino continuu de legi, reguli, proiecte, strategii care mai de care mai inovatoare si irealiste, toate avand in singur scop: fluidizarea canalelor de stoarcere de bani si de propasire a claselor inferioare din partid. (SURSA) Februarie 2016, digi24: Ministerul Educatiei vrea să schimbe programa şi manualele şcolarilor. Astfel, au fost chemaţi la Minister mai mulţi experţi care lucrează la o propunere integrată. În doar câteva luni, grupul de experţi a ajuns la a patra variantă de lucru care ar urma să schimbe radical sistemul de învăţământ. (SURSA) Nu am nimic nou sa zic decat ca se va alege praful si de aceasta noua reforma, la cum e pregatita si la ce limbaj de lemn folosesc deja “expertii” chemati sa o incropeasca: focalizare, ciclu nou,  fonduri structurale etc. Inca un capitol in atlasul “Romania – tara formelor fara fond” … “N-am reuşit să ne focalizăm până acum, dar începem un ciclu nou pe fonduri structurale. Mesajul meu este şi va fi constant pe perioada cât voi conduce Ministerul, că avem nevoie să investim resursele astfel încât fiecare cadru didactic să aibă o a doua sau a treia competenţă, pentru a putea aborda dincolo de strict disciplinar lucruri care nu neapărat sunt la altă disciplină, dar pot fi transversale disciplinei pe care dânşii o stăpânesc,” explică Adrian Curaj, ministrul Educaţiei. (SURSA)

Read more

Conspiratia microundelor

“Cuptorul cu microunde este cancerigen. Doctorii nu ne spun asta pentru ca nu stiu sau pentru ca sunt platiti de mega-corporatii ca sa minta”. Am redat un fragment din ce gandesc si zic probabil multi dintre cei care avand acces la internet si folosind primar singura unealta de cautare pe care o stiu – Google –  ajung pe site-uri MFA (1) si descopera mari secrete pe care le impartasesc apoi si celorlalti, ferm convinsi fiind ca ei stiu totul sau cel putin ca nu iese fum fara foc. Unde mai pui ca e de ajuns sa se mai gaseasca si cine stie doctor “anti-sistem” (in realitate simplu absolvent al vreunei facultati de medicina, fie ea si veterinara) care sa fie de acord cu parerea ca microundele sunt cancerigene si verdictul este cert. Degeaba incerci sa intrebi: “dar tu de unde stii? ce explicatii aduci?” pentru ca nu ai nici o sansa. Si nu doar cu privire la gatitul la microunde … Dar nu doar romanii cad prada iluziei ca tot ce zboara pe internet este adevarat, mai ales pe site-urile “anti-sistem”. Am mai tratat despre dezinformarile care vin prin intermediul Internetului (dar stati linistiti, daca nu era internetul era Revista AS si altele asemenea) in articolul “POATE SA VINDECE LĂMÂIA CANCERUL?” in care semnul de intrebare conteaza prea putin, traficul pe aceasta tema fiind de departe cu mult peste alte articole – majoritatea vizitatorilor ne-cautand un sfat, ne-cautand sa afle un raspuns la o intrebare, ci pur si simplu sa isi intareasca iluzia ca totusi, poate lamaia vindeca cancerul si nu mai e nevoie de citostatice. Am ramas insa suprins ca tentatia traficului face prapad in domeniul deontologiei si a echilibrului mental, din ce in ce mai multe site-uri cazand in capcana frivolului si tratand cu superficialitate maxima varii subiecte de interes cu simplul motiv de a primi cat mai multe share-uri si like-uri, deci potentiale vizite, deci potentialie clickuri, deci $$$. Ultima mea dezamagire este siteul anonhq.com – un site care se pretinde a fi partener al grupului de hackeri Anonymous, cel mai probabil fiind insa un adolescent cu inspiratie care a reusit sa ajunta la un trafic important pretinzandu-se reprezentant sau afiliat al gruparii faimoase si acaparand astfel interesul multor internauti. Cred ca cifra de 4,8 milioane de like-uri la pagina de pe Facebook spune tot despre popularitatea acestui site. Am fost abonat al acestui site de aproximativ 2-3 luni, cam de cand a inceput frecusul intre rusi si turci, mai ales pentru ca site-ul acopera rapid subiecte taboo in presa mainstream ale politicii externe imperialiste. In general, desi multe articole sunt populiste, site-ul nu a deraiat prea mult de la un nivel minim de calitate a informatiilor prezentate, continutul fiind bineinteles original (nu preluari si traduceri cum fac majoritatea site-urilor si blogurilor de la noi). Pe langa probleme de hactivism si chestiuni anti-sistem, anonhq iata ca se ocupa si de cuptoarele cu microunde: “Asta este ceea ce fac microundele mancarii tale si de ce trebuie sa le omori inainte sa te omoare ele pe tine” este articolul cu pricina.

Read more

Primul breaking news despre criza financiara din 2016

Poate istoria va nota ca unul dintre primele semne ale crizei din 2016, decizia BOJ de a trece la dobanzi negative. Eu insa consider ca pompierul care va pune gaz pe foc va fi tot Fed-ul, ca si la criza anterioara. Declaratia unui vice-presedinte al Fed-ului ca economia SUA nu merge bine, este clar un semnal ca probabil Fed-ul nu va continua cu maririle ci poate chiar va face cale intoarsa. Incredibil insa nivelul de minciuna si spoiala de vorbe care imbraca realitatea trista ca economia SUA este oricum putreda prin aruncarea vinei asupra … “volatilitatii”. Americanii sunt experti sa dea vina pentru suferinta lor pe problemele altora si bine ar fi ca “pattern-ul” sa ramana doar in domeniului economic si sa nu transpire si in cel geostrategic unde poate exploda intr-un razboi mondial: pentru a avea pe cine sa dea vina pentru criza economica si ca sa incerce – de ce nu – si solutia asta propusa de “marele” economist Krugman: razboiul. Petrolul a mai scazut astazi 5% si Iranul abia in Aprilie va incepe sa intre pe piata la volum maxim. Sunt zvonuri ca bancile o sa treaca prin niste tremurici din cauza derivatelor pe petrol. Razboiul intre speculanti si Banca Chinei continua dar care bancher central nu minte – asta e trecut chiar in profilul jobului de centralist. Sa nu ne asteptam insa la falimente spectaculoase si reactii adverse bruste si puternice in economie. Totul se va desfasura de data aceasta lin, calm, linistit, ca in ochiul tornadei. La noi, hop topic este numarul de tururi la alegerile primarilor …  

Read more

Matematica mantuirii lui Zaheu

Iar Zaheu, stând, a zis către Domnul: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. (Luca 19,8) Zaheu stia pe cine are in fata si nu se juca cu cuvintele, nu vorbea aiurea. Mantuitorul nu ar fi zis “Astazi s-a facut mantuire casei acesteia” daca vedea vreo umbra de inselaciune in promisiunea lui Zaheu. Zaheu fiind mai marele vamesilor, probabil era foarte calculat, avea o minte de contabil. Prin urmare, daca Zaheu ar fi furat 10% din toata averea lui, avea de inapoiat 40%. 50% ii alocase deja saracilor, deci mai ramanea cu 10%. Daca Zaheu furase mai mult de 12,5%, nu avea cum sa se tina de promisiune. Se baza oare Zaheu pe faptul ca nu toti pagubitii o sa vina sa isi ceara partea impatrita inapoi? Dar nu mentioneaza nimic in promisiune ca va intoarce impatrit doar la cei care vor veni si vor cere partea pagubita impatrita inapoi. Se subintelege ca Zaheu probabil avea o gestiune, stia cumva pe cei care i-a pagubit si cu cat i-a pagubit, daca se ofera sa le ofere fiecaruia de 4 ori cu cat i-a pagubit. Care este deci adevarul? Sa fii furat Zaheu cu mult sub cat il credea lumea? Daca versetul este precis si analiza mea corecta, Zaheu trebuie sa fii furat sub 10% din averea sa, restul fiind bani castigati cinstit. De asemenea, tot din aceste calcule, daca presupunem ca Zaheu a furat 10%, dupa aceasta promisiune urma sa ramana doar cu 10% (40% inapoiat celor pagubiti + 50% dat la saraci). Zaheu pentru a primi mantuirea, a reusit sa isi pastreze totusi o parte din avere. Tanarul bogat care a venit insa la Mantuitorul sa intrebe cum sa fie desavarsit, i-a fost cerut sa dea la saraci tot ce are pentru a se mantui. Bineinteles, si acela a fost mantuit, desi mantuirea lui nu a fost la fel de explicita ca in acest caz. Poate nici nu avea nevoie, tanarul pazind poruncile din tinerete … Iata insa ca atunci cand binele vine la initiativa omului, Dumnezeu daruieste mantuirea cerand mult mai putin. Cu mentiunea ca situatiile sunt totusi diferite: acolo aveam un tanar care cauta desavarsirea si care de mic fusese crescut in porunci, aici avem un vames care furase toata viata si care nu doreste altceva decat sa il vada pe Mantuitorul si la intentia lui, are si onoarea sa il primeasca in casa lui pe Fiul lui Dumnezeu, si la sfarsit, prin canonul pe care si-l ia, primeste mantuirea. Probabil Mantuitorul, la Zaheu acasa nu doar a stat la masa ci a si predicat, l-a si invatat pe Zaheu, i-a spus cuvinte prin care sa ii arate ce trebuie sa faca. Nu putea Zaheu doar sa il ospateze pe Mantuitorul, ci cu siguranta era si doritor de raspuns. Foarte probabil si Zaheul L-a intrebat: “Doamne, ce sa fac ca sa ma mantuiesc”. Evanghelistul nu ne mai spune ce raspunsuri a primit Zaheu, ci doar intamplarea cu fariseii care il acuzau pe Mantuitorul ca sta la masa cu pacatosii. La o asemenea

Read more

3 motive sa nu vezi The Revenant

Am facut gresala si am intrat in capcana marketingului hollywoodian, prin urmare am mers sa vad The Revenant. Iata doar 3 motive serioase care pot deturna pe cei care sunt in cumpana, desi cu siguranta sunt mai multe 1) prea mult sange: nu sunt sensibil si nu ma sperii de sange. Nu am nimic impotriva aratarii sangelui in filme, mai ales stiut fiind ca este vopsea. The Revenant exagereaza. Totusi, parca regizorul e bolnav si are o obsesie pentru sange. Realism – suntem de acord, dar nici chiar asa … 2) revenantul prea revine de multe ori: e normal, e eroul principal; dar prea e tras de par; eroul trece prin fata mortii de nenumarate ori si scapa la limita, de multe ori chiar de neinteles; de 5 ori am numarat doar eu … Stiu ca filmul e inspirat dintr-o carte care e inspirata din realitate. Sunt de acord ca un om poate scapa atacului unui Grizzly, dar nici chiar asa … 3) filmul nu are substanta: nu ca ne-am fi asteptat, dar macar acolo ceva, de coaja. Pe scurt: indienii se lupta cu albii, mai scapa cativa, apoi vine ursul si apoi eroul supravietuieste eroic la mai multe incercari ale naturii, ale indienilor si chiar ale francezilor. Situatiile limita sunt trase de par mai ceva ca in filmul 2012. Dupa ce ca nu are substanta, filmul mai este si lung, cu scene obsesive, prelungite fara nici un sens dincolo peste scopul de respiro sau de cumulare a unei viitoare tensiuni. La un asemenea film prost, ma intriga totusi cum este cartea, drept pentru care e posibil sa o citesc – ma bate gandul. De data asta insa voi cauta niste recenzii si ratinguri solide mai inainte, sa nu pierd timpul degeaba, cum am facut cu filmul.

Read more

Inca un “expert in investitii” da sfaturi pentru fraieri

Grigoraş crede că această volatilitate cu tendinţe de scădere se va menţine cel puţin în prima parte a anului, stabilizarea venind în a doua parte, pe măsură ce corecţiile „nece­sare“ îşi pierd din amplitudine. (Sursa: ZF) Despre calitatea interviurilor luate “expertilor financiari” de catre Ziarul Financiar am mai tratat aici. Cum bursa pica si situatia e nasoala, se pare ca brokerii au inceput sa cumpere prezenta in presa ca sa stimuleze fraierii sa intre pe bursa, ca acum e momentul cand pica bursa. In primul rand, chestia care o zice Grigoras este nu doar o mare prostie – daca ar fi spusa sincer – ci in primul rand o mare minciuna. Sa faci tu predictii pe termen de un an si sa zici ca in jumatatea a doua a anului bursa va creste, trebuie sa fii mare arogant, sau un dezinformator interesat de luat comisioane. Caci daca lumea crede ca acum preturile sunt jos si urmeaza sa “ia amplitudine”, ce inseamna altceva decat ca ii chemi la tine: veniti toti cei cu bani sa-mi platiti mie comisioane ca veti avea super-randamente peste un an. Nici Soros nu stie ce va fi peste o luna, dar peste un an … Dar asta e la mintea cocosului, mai putin a ziaristului care i-a permis sa debiteze astfel de vrajeli. Oricum interviul este interesant, pentru ca fara sa vrea, Grigoras ne informeaza ca smart-money parasesc Romania: Fondurile de pensii româneşti sunt principalii cumpărători de acţiuni la bursă în acest moment, când fondurile de investiţii străine vând, spune Nicu Grigoraş, director de tranzacţionare la Intercapital Invest. Baiatul asta e atat de incepator incat nici nu realizeaza ca printr-o astfel de informatie nu incurajaza deloc investitorii romani. Dar oricum nu asta conteaza, am subliniat doar acest mic amanunt pentru ca rezultatul este contrar intentiilor, patronii de la Intercapital cumparand reclama ca prostii daca au lasat sa rasufle informatia asta. Cat de prost sa fii, sa cumperi acum cand investitorii straini fug. Aia de prosti fug? A mai si mentionat ca fug desi actiunile romanesti sunt subevaluate! Pai sa cumpere fraierii acum, ca o sa vina strainii sa cumpere cand o sa fie supraevaluate … Sa cumperi cu fondurile de pensii, care oricum nu au de ales?! Astia cumpara oricum mereu pentru ca asta e treaba lor: musterii contribuie, fondurile de pensii cumpara. Intre timp, pana la scadenta dintre musterii mai dau ortul popii si la vanzare nu o sa fie alglomerare prea mare. Dar ce zic eu, pana la scadente sunt atatea m&a-uri si mariri de capital incat dupa cum am mai zis, fondurile nu prea se ocupa decat cu cumparatul. A face analize acum de pe o zi pe alta si a da si verdicte ca o mica crestere de o zi a fost “corectie tehnica” este pura joaca de-a analisme ieftine. Volatilitate: pai cum sa nu fie volatilitate cand toata lumea fierbe, nu doar pietele financiare. “A scazut cu 10% – nu mai are unde sa scada” – o alta perla. Nu stiu de ce ziaristii nostri imita pe cei din

Read more
1 181 182 183 184 185 346