UE: Ordo Ab Chao

Sunt uimit de cat de putina este inteleasa UE in Romania atat de politicieni cat si de “analisti”, ziaristi, corporatisti, tarani sau chiar hackeri sau doctori. Am enumerat aceste categorii aleator pentru a sublinia ca nivelul de inteligenta sau jobul de zi cu zi nu ne ajuta sau ne impiedica sa intelegem acest organism genetic mutant, ci tocmai esenta schimbatoare si amorfa a acestei hidre mitice pune dificultati in intelegerea ei. Se arata in fiecare zi mai slaba dar puterea ei este din ce in ce mai mare. Este blamata sau laudata cu pasiune, dar mai incet sau mai repede, nimic nu s-a schimbat care sa afecteze directia ireversibila si scopul ultim al acestei “operatiuni”: distrugerea popoarelor europene si formarea unei populatii supuse, “civilizate”, docile si modelata dupa “norme” si “aquis”-uri hotarate de niste tovarasi “iluminati” care stiu ce este mai bine pentru viitorii cetateni europeni.

Poate vi s-ar parea nepotrivita opinia mea avand in vedere evenimentele recente: Brexit, Frexit, etc. Stati insa calmi! Nu au reusit sa iasa grecii din UE cand UE le-a taiat accesul la bani si cand majoritatea au votat pentru refuzarea acordului propus de europeni (faimosul OHI), ceea ce mai mult sau mai putin indirect la data aceea inseamna iesirea din UE. Stiu ca au fost tot felul de sondaje la greci in care dorinta de apartenenta la UE era in aparenta majoritara – in opozitie cu rezultatul votului – , insa sondajele mai pot fi fabricate si chiar daca nu sunt fabricate, de cele mai multe ori sunt departe de realitate.

Cum sa evaluam totusi BREXIT-ul? In primul rand, deocamdata Brexit-ul este teoretic. Nu avem inca un acord, nu stim inca in ce masura Brexit-ul va fi un Brexit sau inca o renegociere si o reasezare a locului Marii Britanii in UE.  Sunt uimit cum oamenii pot sa discute despre Brexit fara sa aminteasca macar volumul schimbului direct intre Marea Britanie si Germania care nu poate fi taxat. Si fara taxe, UK va ramane in UE. Ca nu va participa in parlament o perioada sau va participa altfel, asta e alta poveste. Insa stati linistiti: nu avem inca in Brexit si de celelalte nici nu putem vorbi. Nici Franta si nici Italia nu au cum sa iese din chingile europeniste, oricat de mult si-ar dori.

Cand a fost criza greceasca, s-a tot discutat cat de prost a fost gandita moneda euro: moneda unica (deci politica monetara unica) si politica fiscala diferita. Cine sa creada ca asa ceva ar putea functiona ?! Facem abstractie de SUA si poate de alte federatii pentru ca spre deosebire de europeni, americanii sunt solidari. In UE insa nemtii nu vor sa ii salveze pe greci si nici atat pe francezi. Parerea mea este insa ca UE nu a fost construita prost si nici moneda nu a fost introdusa separat de politica fiscala unica din neputinta sau din neatentie. “Iluminatii” care au gandit fundamentele UE au creat o structura atat de stabila incat dupa cum vedem nici o tara nu poate iesi, si nici macar o tara puternica. Totul este atat de bine … inchegat incat UE a rezistat la socuri uimitoare si va rezista la nenumarate socuri, fiind chiar dotata cu un atribut “magic”: cu fiecare soc, se face o apropiere si mai puternica, se mai face inca un pas catre ceea ce s-a dorit de la inceput: un imperiu omogen, cu popoare anihilate, distruse, macinate, cu populati volatile, fara esenta, fara radacini, fara capacitate de reactie care sa nu mai poata puna opozitie si care sa contribuie doar ca niste soricei in marile laboratoare de experimente sociale prin care “iluminatii” se cred pe ei facand istorie si implinind dorinta “marelui arhitect” de pace si prosperitate pe intreg pamantul.

Nu vreau sa pierd prea mult timpul insa discutand despre scopul formarii si “personalitatile europene” – sunt lucruri stiute si chiar “conspiratii” implinite, trecute din capitolul “teorii” in capitolul “istorie”. Ca la 1848 …

Ce ma mira este insa cata energie se pierde in presa romaneasca alertandu-se toti si ambalandu-se de teama ca se sparge UE si noi nu stim cu cine sa alegem: cu europenii sau cu americanii. Ba mai mult, se tot trateaza despre cele 5 scenarii care in sine sunt aberante, sunt niste povesti scoase la betie de clovnul Junker care este parca un Basescu pus in fata sa rada ca prostul si sa tina discursuri grave si plictisitoare pentru a atrage atentia tuturor si a distrage atentia de la ce se intampla in spate, dincolo de intalnirile publice, de parlament, de discutii si interviuri. Dar daca tot a venit vorba de Junker, as aminti un citat din Junker intr-un articol mai vechi despre destramarea UE – EUROPA – INTEGRARE PRIN DEZINTEGRARE – (caci UE se tot destrama cel putin de prin 2012):

“Politica monetara este o problema serioasa. Ar trebui sa discutam in secret in cadrul Eurogrupului […] Sunt gata sa fiu insultat ca fiind insuficient de democrat (sic), dar vreau sa fiu serios […] sunt pentru dezbateri secrete la intuneric” — Jean-Claude Juncker, 20 April 2011

Deci daca Junker discuta in secret despre politica monetara in 2011, cu atat mai mult discuta mai mult “in intuneric” cand e vorba de scenarii. Iar cele 5 … sunt praf in ochi ca sa aiba prostii ce sa dezbata la talk-show-uri toata ziua si toata noaptea.

Sunt cateva principii de bun simt cu privire la relatiile dintre state (diplomatie) si pe care le-am putea extinde si cu privire la organizatii mai mult sau mai putin discrete, mai mult sau mai putin puternice:

  • nici un stat nu are o politica bazata pe emotii sau ideologii, ci doar pe interese; intelegerea simplista cu privire la interesele UE ar fi ca nu prea sunt interese comune, ca sunt multe state si ca este greu sa definim interesele, de unde si intreaga galceava; nimic mai fals: pe langa faptul ca interesul comun exprimat este pacea si bunastarea, sa nu uitam si de interesele celor care au fraiele puterii: sa o pastreze; Germania are interesul sa aiba o piata de desfacere, sa aiba forta de munca ieftina, sa aiba o moneda slaba; iar UE a fost mediul optim de dezvoltare pentru Germania, criza din 2008 fiind chiar o binecuvantare daca ne uitam la cifrele economiei germane;
  • cine are un avantaj, nu renunta niciodata de bunavoie la el; il poate folosi la schimb, dar doar daca este dispus la negocieri. Va vrea oare Germania sa renunte la statutul de “locomotiva a UE” alegand dezintegrarea sau ruperea? Vor vrea oare birocratii nealesi de la Bruxelles sa isi piarda jobul si sa se duca acasa? In nici un caz! Se sperie Junker sau parlamentarii europenii de votul cetatenilor si le e frica ca nu vor mai fi alesi, prin urmare o sa decida cumva ruperea tratatelor? Ei as, Junker nici macar nu e ales, iar europarlamentarii britanici din UKIP sunt un soi aparte de parlamentari sinucigasi. Parlamentarii UE nu vor fi insa niciodata de acord sa de autodizolve. Dar nu doar parlamentarii, care macar sunt alesi. Toti birocratii care lucreaza la UE nu doresc sa fie piarda cascavalul. Este aberant sa crezi ca o “elita conducatoare” va renunta de bunavoie la putere; birocratii UE vor face tot ce pot ca sa mentina status-quo-ul sau ca sa il schimbe, sau sa dea sentimentul ca il vor schimba, astfel incat tensiunea de moment sa fie cumva difuzata si cetatenii sa nu puna mana pe furci si sa-i goneasca.

Evident ca e nevoie de ceva zgomot zilele astea pentru a arata ca “se misca lucrurile”. Imperiul UE are o particularitate fata de toate alte imperiile din istorie: ii place sa dea iluzia ca este un imperiu al dialogului in care fiecare are un cuvant de spus. Tu ce crezi? – este intrebat Klaus. Apoi, Junker il bate cu palma pe umar si ii zice “Bravo, plavanule!” apoi face o poza cu el si ii face semn sa faca pasi, urmand sa dea mana cu urmatorul. Nu e o intamplare reala, dar ar putea fi reala, caci alte intamplari similare, chiar mai ciudate s-au intamplat:

Oricat de prietenos pare dialogul de mai sus si oricat de jalnic este personajul Junker, sa mentionam un adevar simplu – sa fim atenti la esente, la realitati, la lumea reala: in timp ce Orban este ales, Junker este un alcoolic numit de centre obscure de putere din “forurile europene” – un termen de presa pentru a ascunde organizarea secreta, nedemocratica si dubioasa a acestei uniuni. Junker nu este nici macar un numit de alti numiti. El este doar “propus” de cineva si este acceptat, niciodata un “propus” nefiind rejectat. Negocierile inainte de numire sunt purtate de nu stim cine, pe nu stim ce principii. Conditiile si imparteala alegerilor in toate forurile europene sunt total nedemocratice si nu au la baza nici macar o ierarhie de valori, un criteriu de selectie, fundamentele fiind negocierile, intelegerile si acordurile intre “forurile” si “agentii de putere” la nivel european.

Voi incheia articolul reiterand: crizele nu fac decat sa inchege si mai mult UE. Daca cumva le-a luat insa Dumnezeu mintile si haosul aparent chiar este unul cat de cat real, are elemente de concreditudine, ar fi mana cereasca pentru noi sa avem sansa sa fim eliminati sau chiar sa intram pe cercuri concentrice … mai periferice. Asta nu inseamna deloc ca vom renunta la democratie si la prosperitate. UE este in fapt cea mai mare piedica la ambele, dar aceasta afirmatie poate o voi explica intr-un alt articol.

Prima casa, nu chiar primul hop

TRAGEDIE: O banca din Romania a crescut avansul la programul “Prima casa“; de la 5% la 10%. …

Oricat de mult mi-am propus sa ignor sa mai zic ceva despre acest program socialist aberant, mereu apar noi si noi informatii care denota cat de putred si cat de gresit este acest program.

De unde sa incepem? Caci materialul de mai sus ne ofera nenumarate aspecte de subliniat …

Sa incepem mai intai prin a repeta esenta acestui program: o proptire artificiala a pretului imobiliarelor care avantajeaza in primul rand sistemul bancar oferindu-i un mic respiro in urma crizei financiare din 2008 (fara Prima Casa, multe banci nu ar mai fi dat nici un credit, deci no credit, no profit, no cascaval) si in al doilea rand este o taxare ascunsa care aduce beneficii statului. Voi explica dece: fara Prima Casa, pretul pe piata imobiliara a apartamentelor ar fi real (si nu unul pompat) prin prisma costului ridicat al riscurilor si a dobanzilor mai mari. Astfel, si consumul ar fi mult mai redus (cel putin pentru o perioada) si ar trebui sa trecem printr-un soc, in pricipal in domeniul bancar care fiind obligat sa reevalueze asset-urile la pretul pietei, ar trebui o capitalizare si mai mare (deci patronii ar trebui sa aduca si mai multi bani de-acasa decat au fost nevoite de pierderile cauzate de creditele “neperformante”).

Consumul crescut, preturile mari sunt un mare avantaj pentru stat care incaseaza taxe. Nu mai zicem de toate sectoarele proptite indirect prin Prima Casa: constructii, retail, servicii etc.

Sa facem un mic exercitiu de imaginatie si sa ne gandim ce s-ar intampla daca nu ar exista Prima Casa: mai putine credite, mai putine apartamente vandute, mai ales noi, mai putine familii care sa se mute in case noi, care sa renoveze noile achizitii, care sa faca contracte noi la curent / internet / gaze / utilitati, care sa isi cumpere perdele, mobila si toate cele.

Bineinteles, un mic soc ar fi si pentru publicul tinta al acestui program care nu ar mai beneficia de credite accesibilie – ar zice promotorii programului. Realitatea este insa ca aceasta defavorizare ar fi de scurta durata, in cele din urma preturile la imobiliare si la credite ajungand atat de jos incat cei care cumpara acum un apartament cu 45.000 EUR l-ar putea cumpara fara Prima Casa casa cu 25.000 EUR deci un pret mult mai mic. Nu doar ca pretul ar fi mai mic, insa bancile nevand cascaval garantat de stat si posibiltiatea sa faca profit fara stres, ar fi nevoite sa reduca si conditiile la creditare si sa ofere si dobanzi mult mai competitive. Bineinteles, nu toate bancile ar mai supravietui fara Prima Casa si mai ales nu toatear mai face profit (din cele care fac acum). Insa “dusul rece” ar trece repede, mai repede decat ai zice peste!

Sa ne intoarcem insa la stirea de mai sus. Asadar, bancile nu pot duce in spate nici macar o parte a garantiilor asumate pana acum de stat. Ne-am imagina ca dupa atat timp de la lansarea acestui program, conditiile in economie sa fie mult mai optimiste incat bancile sa nu se sperie de un mic pas dat inapoi de stat (nesemnificativ dupa parerea mea): scaderea cu 10% a garantiei de la 50% la 40%. Tehnic, programul Prima Casa consta in garantarea creditelor neperformante in procent de 50% de catre stat. O garantie e un cost imens si in mod firesc statul nu are ce sa caute oferind garantii bancilor pentru afacerile lor. Ce stat e ala care isi baga nasul in finante si in imobiliare? Un stat cu inclinatii sau un stat cu un capitalism crony, cum ii spun americanii in care bancherii au atata putere inca sa controleze politicienii sa ii convinga prin scheme complicate care chiar promit beneficii clientilor sa finanteze cu banii statului afacerile lor. Oare care buticar nu i-ar conveni ca atunci cand clientii lui nu au bani, sa vina statul sa ii propune sa garanteze el (statul) pentru clientii faliti, astfel incat buticarul sa poata sa le vanda in continuare produse la pret mare si pe credit, fara riscul ca nu-si va pierde banii.

Asadar, daca fenomenul cresterii avansului nu va fi unul punctul ci si celelalte banci se vor alinia, avem cel mai clar incidiu al instabilitatii economiei Romanesti: bancile nu au incredere ca lucrurile stau mai bine si nu doresc sa preia riscurile creditelor Prima Casa. De fapt, dupa parerea mea, media cresterii avansului va fi un indicator de cata incredere au de fapt bancile in economia romaneasca.

Intorcandu-ne la reportajul de mai sus vedem si cat de mare risc isi asuma statul: daca clienti ai acestui program, in prezent, se imprumuta de la parinti (si prin alte locuri) pentru avans denota cum programul permite creditarea unor oameni iresponsabili care nu realizeaza ce inseamna un credit, ce riscuri presupune si prin urmare putem intelege de ce la prima “incingere” a dobanzilor vom vedea cum creste buba canceroasa din sistemul bancar romanesc. Cu fiecare luna cu care acest program este mentinut, cu atat creste suma de bani pe care statul o va trebui sa o umple din alte parti cand totul va face poc. Evident, pe politicieni nu ii intereseaza datoria nationala, obligatiile asumate de stat si riscurile “preluate” de stat din prostia de a se implica in domenii unde nu are ce sa caute. Singura lor grija va fi de unde sa ia bani sa plateasca salariile si pensiile, asa cum a facut Basescu in 2008. Insa, de data asta vom avea parte de o criza care comparativ cu 2008 ni se va parea foc de paie. Mai ales daca UE incepe programul “Doua UE”, in sensul delimitarii intre “cei care au” si “cei care nu au, dar vor pe degeaba daca s-ar putea”.

Avem asadar un prim client care zice: “cu ajutorul parintilor, strangem usor, usor” . Altul care tocmai a luat zice ca pentru avans “ne-am imprumutat”.

Cu privire la parerea exprimata de “specialist” cum ca bancile prin marirea avansului isi acopera riscurile de “devalorizare” asta e o gluma proasta. Tipa fie a fost prea delicata, fie nu intelege. Riscul care il intereseaza pe banca, este riscul de neplata al clientilor care poate veni din multe motive (dificultati economice, cresterea dobanzii de referinte). Ce risc valutar sa isi acopere banca daca oricum creditul este in lei?! De asemenea, opinia brokerului cum ca aceasta marire este “ca o testare” nu ca o “regula de baza” denota ca agentul imobiliar nu are habar la afaceri si nici la finante. Nicio banca nu face teste de dragul testelor. Ce teste sa faca? Sa vada daca ii vine bine o noua rochie, sa vada daca e mai frumoasa?

Exista totusi o singura explicatie a acestei mariri care ar putea fi pusa pe seama lacomiei perverse a bancilor. E posibil ca multi dintre cei care platesc un avans sa faca credit de consum pentru a strange suma de avans, sau sa puna parintii sau alte rude sa faca un credit de consum. Evident o miscare riscanta – pus de gaz pe foc. Dupa ce ca oricum Prima Casa are suportul statului si conditii preferentiale de calcul a expunerii, deci dupa ce ca este cel mai bun program de creditare la care poate visa o familie saraca in Romania (evident, excluzand o Romanie cu politicieni responsabili si inteligenti in care acest program ar fi incheiat rapid si statul ar sta departe de speculatii imobiliare), deci in aceste conditii, cei care ia credit Prima Casa isi mai pun in carca inca un credit de consum. Nu stiu tehnic cat e de posibil ca aceeasi persoana sa faca credit de consum pentru a lua avansul. Insa daca bancile au observat acest fenomen si vor sa “stimuleze” nitzel creditele de consum si daca din intamplare aceeasi banca are strategia sa recomande ofiterilor de credit sa indrume clientii de Prima Casa ca sa isi indrume parintii sa faca credit de consum tot la ei, cresterea avansului s-ar justifica din acest punct de vedere.

Iata deci cum riscurile statului cresc pe banii nostri si cum in loc ca acest program macar sa fie restrans, statul pompeaza si mai mult. Nu stiu din pacate situatia cu soldul total alocat, dar aceasta reducere cu 10% a garantiei desi este un pas mic, este unul bun. DACA insa este doar un prim pas si un semnal puternic pentru terminarea acestui dezastru de ale carui consecinte nu vom putea scapa.

Restructurarea României [3]: Economia – partea I

Episoade precedente:

Voi incepe capitolul restructurarea economiei cu nota ca restructurarea oricarei economii este un termen impropriu intr-o oarecare masura. Economia oricarei tari dezvoltate este in continua transformare si restructurare, necesitatea reinventarii si readaptarii fiind chestiuni de fiecare zi. Marfa la piata trebuie sa fie mereu proaspata. Vanzatorii de la piata trebuie sa aiba mereu produse proaspete , produse cerute de oameni (nimeni nu cumpara pe la noi carne de caine desi in China exista chiar un festival [1]) si preturi acceptabile: nici prea mari incat sa nu se vanda, nici prea mici incat sa nu renteze. Pentru a face fata in piata, pietarii au o munca foarte grea si complexa si trebuie sa fie mereu atenti la tot ce se intampla in jurul lor, in tara si in lume in general de la cat de mult vinde vecinul, cat de potrivit este pretul la care vinde comparativ cu marfa pe care o mai are si pana la cursul valutar sau pretul benzinei.

Cu toate acestea, o tara subdezvoltata ca Romania are nevoie de ceea ce inca din anii 90 numim generic restructurare, fiecare “specialist” intelegand prin restructurare cu insa cu totul altceva, ca sa nu mai zicem de politicieni sau de omul de rand. Realitatea este insa ca Romania inca nu a intrat pe piata globala, sau cel mult are o taraba in afara pietei, undeva intr-un colt precum o taranca batrana care si-a jumulit si ea cateva cepe din curte si doi morcovi si s-a gandit sa isi incerce norocul la oras sa scoata un ban pentru ulei.

In tratarea subiectului restructurarii economiei romanesti poate ar fi logic sa incepem cu istoricul. Insa cred ca s-a discutat atat de mult despre istoric si am avut atatea lectii neinvatate incat nu are nici un sens sa mai pierdem timpul cu ce a fost. Traim vremuri atat de tulburi incat chiar si cei care au fost in top pana acum, daca vor sa ramana in top, trebuie sa se uite mult mai atent spre viitor decat spre trecut, poate cel mai clar exemplu fiind Japonia: o economie de top care refuza sa accepte schimbarea si se agata de un model de succes depasit de mult timp, avand doar firave tentative de adaptare la nou si iesire din groapa pe care si-o sapa singuri prin “revolutia” denumita “abenomics” care a distrus practic moneda si sistemul bancar japonez, in prezent acesta supravietuind pe perfuzii.

Contextul global

Criza financiara din 2008 si tentativele de gestionare a efectelor acesteia prin tiparirea de moneda, transferul datoriilor de la banci spre stat si manipularea dobanzilor a fost un subiect pe care l-am tratat indeajuns pentru a nu repeta multe idei. Voi face insa un scurt rezumat.

Mai intai sa reamintim proverbul chinezesc: orice criza este o oportunitate. Sunt multe tari care au beneficiat din plin de criza financiara si efectele ei. Voi lua doar un exemplu: Germania ale careri exporturi au explodat in perioada post-criza. Dar nu doar exporturile au depasit recorduri, propulsand Germania in competitie directa cu SUA pentru locul 2 in ultimii ani. Toti indicatorii Germaniei sunt uimitori de rezilienti la problemele cu care se confrunta alte tari din UE desi contextul este acelasi pentru toti. Succesul Germaniei nu este insa deloc intamplator ci este rezultatul adaptarii si ajustarii continue la lumea globala a unei tari care trage in spate intreaga Europa, fiind insa in pragul unei detasari de balast care o va putea duce in cativa ani fara probleme in pozitia de top pe mai multe criterii, nu doar pe cel al exporturilor.

Asistam in ziua de astazi din punct de vedere economic la o refacere a centrelor de putere, dupa parerea mea, mai bine zis la cantecul de lebada al Imperiului Anglo-American care va duce probabil la o multi-polaritate in care competitia pe plan economic va fi fioroasa si nemiloasa cu pierzatorii, oferind totodata avantaje si un statut incredibil castigatorilor. Cu sau fara un nou razboi mondial, viitorul este al economiilor care adopta noile tehnologii si au capacitatea sa gestioneze crizele sociale care se nasc din frecusul produs pe piata muncii de aceste schimbari rapide.

Pe langa criza creditelor inceputa in 2008 si ale carei consecinte nu au fost deloc rezovlate ci doar amanate si “coafate”, asistam in paralel la o noua revolutie industriala cauzata de tehnologie. Sunt mai multe directii de influenta a tehnologiei, unii compara trecerea actuala cu revolutia industriala care a schimbat total agricultura si productia in masa. Eu cred ca fiecare “revolutie” are specificul ei si e prea devreme sa le zicem ca sunt la fel si ca omenirea se va “adapta”. In general, cand vine vorba de tehnologie cel mai mult se discuta despre roboti, cum robotizarea ia locurile de munca ale muncitorilor. In SUA mai ales, s-a ajuns deja in punctul in care in discutiile cu privire la omologarea vehiculelor autonome, principala problema nu mai e siguranta acestora cat siguranta locurilor de munca ale soferilor de camioane si tiruri care constituie unul dintre cele mai raspandite locuri de munca intr-o tara in care fabricile au fost deja mutate de ceva ani fie in China fie in Mexic si procesul continua, desi sunt zvonuri de “revigorare” a productiei manufacturiere iar alegerea lui Trump este vazuta ca o schimbare de macaz pentru unii in perspectiva masurilor protectioniste.

Cu greu putem discuta contextul economic fara a face cateva referiri si la aspectele politice si sociale. Mai ales in UE unde dezintegrarea a inceput si este de asteptat ca ritmul sa se accelereze, economia va fi supusa unor socuri in continuare, Brexit-ul fiind doar un mic “intro” in noua epoca de volatilitate care va matura la pamant mai ales cu economiile slabe.

Desi destramarea UE ne poate afisa o perspectiva pesimista, sunt insa nunante de optimism pe care le putem intrevedea, mai ales intorcandu-ne la proverbul chinezesc amintit mai sus: orice criza este o oportunitate. In UE, pe langa procesul de dezintegrare si incertitudinea viitorului, mai avem o amenintare: iarna demografica. Populatia imbatraneste si in ciuda tentativelor de “improspatare a sangelui” prin afluxul de imigranti, depopularea va avea implicatii puternice in economie in principal prin scaderea cererii. Daca in privinta locurilor de munca, robotizarea poate prelua declinul fortei de munca si poate mentine si chiar creste considerabil productivitatea, cum consumul scade, inevitabil modelul actual economic bazat pe credit si crestere continua va fi imposibil de mentinut. Din punctul de vedere al problemei demografice, UE este in urma Japoniei, fiind urmata de China indeaproape, SUA fiind insa ferita tocmai din cauza imigratiei, mai ales de populatie latino. Nu doar ca SUA are acces discretionar la forta de munca din sud, dar chiar populatia hispanica integrata deja are un aport semnificativ la natalitate, problema consumului in SUA fiind doar consecinta a inechitatilor sociale si a distrugerii clasei de mijloc mai degraba decat a declinului demografic cum este in Japonia sau UE.

Am putea spune ca dobanzile negative sunt o tentativa de rezolvare a conflictului intre necesitatea cresterii continue a creditului si scaderea consumului la care daca mai adaugam cresterea productivitatii datorata noilor tehnologii avem o reteta perfecta pentru o noua catastrofa economica chiar si fara a aminti de tensiunile sociale si politice. Totodata, exista sperante ca tarile emergente si sarace vor prelua cererea de consum si vor echilibra aceasta scadere permitand o aterizare lina a motoarelor de productie. Insa criza financiara din 2008 a produs o spaima de credit si de investitii, tarile emergente si sarace fiind condamnate la cresterea prin forte proprii, oricat de mici ar fi dobanzile si oricat de mare volumul de credit in tarile dezvoltate, canalele de scurgere a banilor inspre cei saraci fiind aproape blocate incepand din 2008. De asemenea, tot ce s-a intamplat dupa 2008, ne da de inteles ca aceasta speranta este desueta: periferiile nu au fost pana in prezent decat falii de frecus intre marile puteri, zone de razboi fie armat, fie financiar, fie geopolitic si nicidecum oaze de speranta, teritorii de expansiune pentru marile economii unde sa isi creeze noi piete si de unde sa importe forta de munca necesara prin prisma declinului democrafic. Exista evident exceptii: Mexicul este un exemplu fericit de periferie subdezvoltata care a castigat foarte mult in urma crizei din 2008 prin accesul la finantare relativ ieftina si intarirea legaturilor cu SUA atat prin prisma schimburilor comerciale cat mai ales prin transferul fortei de munca si a finantelor. Romania-UE este de asemenea un alt exemplu similar: criza din 2008 a produs o reducere atat de drastica a dobanzilor incat finantarea ieftina a permis expansiunea companiilor din vest inspre est, ecoul cresterii explozive a exporturilor Germaniei auzindu-se pana in vestul tarii unde companii germane s-au gramadit sa investeasca, celelalte “teritorii” de productie fiind deja epuizate.

Am mentionat ca cu greu putem ignora aspectele sociale ale celor trei principali factori determinanti asupra economiei globale din prezent: criza financiara, tehnologizare (robotizarea) si demografia.

In primul rand, criza financiara ca efect al unui sistem financiar corupt cu multe imbarligari cu clasa politica a lovit puternic in clasa de mijloc care deja suferea efectele tehnologizarii: un proces de mai multa durata doar cu puseuri de accentuare in unele momente post criza si cu amenintari puternice mai ales in viitorul apropiat (1-2 ani).

Nu intamplator se intampla ca in unele tari sa se discute deja despre venitul minim garantat, oferit de stat – in prezent apanajul doar al unor tari foarte bogate din Orientul Mijlociu unde abundenta de petrol le ofera conducatorilor posibilitatea sa cumpere oficial de la cetateni “pacea si buna-intelegere” in schimbul unui os aruncat pentru ros. As aminti aici Arabia Saudita, o tara ramasa in urma cu cateva secole din punt de vedere politic – monarhie absolutista – care insa ofera un trai inimaginabil cetatenilor sai.

De ce sunt importante aspectele sociale din punct de vedere economic? Oricat de dezvoltata ar fi si oricat de abstracte ar fi institutiile, economia este totusi consecinta participarii oamenilor. Iar cand oamenii nu mai cred intr-un sistem si participarea lor la acel sistem este redusa sau taiata total, avem un factor de influenta “lichid” si greu de cuantificat si analizat asupra economiei. Iata doar un exemplu de fenomen: noua generatie (milenialisti) au o cu totul alta mentalitate cu privire la detinerea de bunuri: nu doresc masini, nu doresc sa fie proprietari, nu se casatoresc, prefera in schimb sa calatoareasca, sa petreaca timpul jucandu-se in loc sa invete sau sa munceasca, nu sunt la fel de interesat de independenta economica ca parintii lor desi stau departe de credite. Sunt mai altruisti, sunt preocupati mai mult de sensul muncii lor si de conditiile de munca decat de salariul incasat sau de brandul pentru care lucreaza. Sau: generatia baby-boomers din SUA. Desi a trecut prin toate crizele si prin toate socurile de-a lungul anilor, mereu adaptandu-se si crezand in principiile liberale conform carora atunci cand cazi trebuie sa o iei de la capat si sa te ridici, ajunsi acum in pragul pensiei si fiind pus in genunchi de criza creditelor si de scaderea nivelului de ajutoare sociale (pensii / sanatate) au incetat sa mai creada in capitalism si se considera asupriti de “1%”. Prin urmare, adera usor la ispita populismului votandu-l pe Trump care le promite “a fair deal”. Problema este ca oricat de doritor ar fi Trump sa ii ajute, “marea intoarcere” a locurilor de munca este imposibila la fel cum epoca marilor intreprinderi si combinate ceausiste care ofereau un loc de munca sigur si un salariu bun nu s-a facut si nu se va mai face pe meleaguri mioritice.

Astfel de fenomene se intampla in toate tarile din lumea dezvoltata cu putine exceptii (cum ar fi Germania). Clasa mijlocie majoritara in trecut are probleme cu gasirea locurilor de munca si mai ales a locurilor de munca bine platite si se simte tradata de politicieni, cautand himere si votand populisti cu planuri care mai care mai fantasmagorice cum am avut parte si noi recent. Insa care pot fi riscurile? Ce pot strica politicienii populisti si cum pot influenta economia globala?

Acest raspuns necesita tratat separat. Un PSD populist nu poate afecta cu nimic Germania, pe cand taxele vamale ale lui Trump pot distruge Mexicul si pot produce unde de soc greu de analizat in intreaga economie.

Atacul asupra institutiilor este de asemenea o alta manifestare a populismului. Sunt multe exemple aici, insa voi aminti unul general mai peste tot: atacul asupra bancilor centrale. Rele sau bune, conduse de luminati sau de “luminati”, pana acum bancile centrale au condus lumea asa cum a fost. O lume fara banci centrale sau in care bancile centrale sunt conduse de … popor sau de “reprezentantii” poporului, sau chiar o lume fara banci centrale nu stim cum ar putea arata desi Rusia sau China ne ofera un exemplu. Chiar daca insa bancile centrale nu vor fi anihilate prea curand – presiunea aceasta poate duce la schimbari majore in modul de functionare al bancilor centrale, fenomen deja aflat in desfasurare. As aduce aici ca exemplu Japonia unde presiunea politica a impins banca centrala pana in achizitia de actiuni, un faux-pas din orice punct de vedere am privi cu privire la activitatea si modul de operare al unei banci centrale.

Desi cu siguranta mai relevant pentru analizarea perspectivelor economice ale Romaniei ar fi o privire mai apropiata, mai imprejur, am incercat o imagine globala tocmai pentru ca voi incerca sa proiectez o viziune de jucator global al Romaniei dincolo de complexele si constrangerile actuale, majoritatea fiind doar reflexe ale unei tari captive in diverse imperii de-a lungul anilor. Spargerea acestei mentalitati si gandirea “in afara cutiei” este principala provocare pentru romani, atat pentru politicieni si factori decidenti cat si pentru poporul de rand. Exista insa sperante ca tanara generatie fiind deja conectata la “satul planetar” si relationand de la egal la egal cu oameni din intreaga lumea, sa poata gandi altfel si sa poata face planuri mari, indiferent de matricele de operare actuale.

Desi princiapala intrebare care este rumegata continuu in presa romaneasca in prezent este destramarea UE si necesitatea ca noi “sa jucam un rol in UE”, “sa aparam democratia si libertatea” si alte mantre, in fapt principala intrebarea a noastra ar trebui sa fie cum putem sa taiem piedicile care blocheaza tinerii antreprenori si micile companii romanesti care ar putea fi marile corporatii de maine care cuceresc lumea sa se nasca si sa dezvolte. Poate tocmai spargerea UE ar insemna o noua oportunitate pentru refacerea pe fundamente sanatoase a economiei romanesti de maine. Cum s-ar putea intampla asta vom vedea in urmatoarele articole din serial.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1] Dog butcher brandishes blood-stained meat cleaver with a chunk of animal flesh hanging off it as she chops up a carcass ready for the dinner plate at China’s Yulin Dog Meat Festival

Fukushima – un dezastru apocaliptic in desfasurare

Nu-mi plac titlurile pompoase dar as dori sa trag si eu un mic semnal de alarma cu privire la ce se intampla la Fukushima. Mic, prin prisma popularitatii acestui blog insa gravitatea problemei este greu de explicat, mai ales de un nespecialist ca mine.

Am ascultat nenumarate emisiuni si am citit nenumarate articole despre ce s-a intamplat. Iata un scurt rezumat.

Din cele 6 reactoare, la data seismului urmat de tsunami, doar 3 erau in functiune, celelalte 3 fiind in proces de realimentare cu material nuclear; toate reactoarele, mai aveau in plus deseurile folosite anterior ca materie prima pentru reactoare care desi folosite, sunt radioactive; prezenta in acelasi loc a deseurilor cu a reactorului este consecinta unui design defectuos care a pus accentul pe aspectul economic (si alte aspecte) in detrimentul sigurantei in cazul unui accident.

In urma seismului, procesul de fisiune din reactoare a fost oprit automat; insa asta nu a fost indeajuns pentru evitarea dezastrului, problema fiind caldura.

Reactoarele nucleare au nevoie de racire permanenta, producerea de caldura fiind chiar principala lor functie; prin caldura produsa de materialul radioactiv se produc aburi care angreneaza turbine care produc electricitate.

Procesul de racire este realizat cu ajutorul apei: pompe electrice (mai mult sau mai putin) plimba apa printr-un circuit, care are rolul de radiator si difuzeaza caldura in afara, chiar atunci cand reactorul este oprit si nu produce; exista o durata de cateva zile in care un reactor poate fi racit pana la punctul in care nu pune probleme.

Problema principala la Fukishima a fost ca pompele nu au mai functionat din cauza opririi reactoarelor facand astfel racirea acestora; evident a existat un sistem de generatoare de backup care a alimentat pompele intre momentul seismului si momentul sosirii tsunami-ului, care le-a distrus;

Daca am ajuns la tsunami, toata lumea isi pune intrebarea: dar ei nu s-au gandit ca se poate intampla asa ceva? ba da! ei s-au gandit ca poate avea loc un tsunami, dar ca valul produs va avea maxim 10m; atat avea zidul de protectie; din pacate, tsunami-ul a produs un val cu inaltimea de 13m care a lovit la 50 de minute dupa cutremur si a produs dezastrul; este uimitor cum reactoarele au reactionat cum trebuie la cutremur, au rezistat, sistemele de backup au intrat in functiune insa dezastrul a venit ulterior; ca o mica paranteza, Fukushima este o lectie vie pentru noi romanii care asteptam “The Big One”; dupa parerea mea, principala dauna a viitorului cutremur mare care va lovi tara noastra nu va fi in nici un caz numarul mare de morti si de pagube materiale: acesta va fi mai mic decat estimat, Dumnezeu va avea grija; cutremurul va distruge insa economia romaneasca si-asa fragila, aflata pe muchie de cutit, prin distrugerea infrastructurii; economia a crescut in Romania peste capacitatea administratiei de a oferi o infrastructura pe masura; blocajul care va urma dupa marele cutremur va fi insa indeajuns pentru a pune in genunchi toata infrastructura de la noi si pentru a produce un chain reaction dezastruos care ne va arunca in urma cu peste 30 de ani.

Asadar, generatoarele au fost inundate de val si au picat; fara racire, reactoarele au inceput sa se incinga din ce in ce mai mult, radiatia producand caldura, chiar cand procesul de fiziune este oprit; caldura cumulandu-se, materialul a inceput sa topeasca totul in jurul lui; vorbim deci de 3 reactoare, plus rezervorul de deseuri de la al 4-lea care si acela are nevoie de racire continua; ca o mica paranteza, la celelalte doua care erau oprite, rezervoarele au fost mentinute sub control deoarece doar generatoarele de la 4 unitati din 6 au fost afectate; functionand generatoarele de rezerva, singura problema era realimentarea acestora ulterior.

Pe langa problema cu topirea reactoarelor, au mai fost si niste explozii cauzate de hidrogenul produs in reactoare in urma unor reactii chimice; aceste explozii au distrus structura reactoarelor care oricum nu mai erau functionale si nu mai puteau fi repuse in functiune in ideea de a reporni procesul de racire,

Marea dilema cu privire la reactoarele topite este cat la suta din material s-a topit si unde se gaseste. In sensul: este inca in reactor, in camera de reactie sau a topit camera de reactie, ajungand pe jos, intrand in beton si daca a inceput sa manance din beton, cat de mult a mancat din el. Riscul cel mai mare este ca trecand de betonul cofrajului in care este plasat reactorul, materialul radioactiv sa ajunga in contact cu apa freatica. Daca am ajuns la apa freatica, ar trebui sa mentionam ca centrala nucleara de la Fukushima este pozitionata la poalele unui munte. Este de asteptat ca apa freatica sa circule continuu dinspre munte inspre mare. Ori daca materialul radioactiv a ajuns pana la apa freatica asta inseamna poluare continua.

Este inca necunoscut cat material mai exista si unde se afla acesta (in reactor, pe betonul cofrajului, intrat in cofraj etc) deoarece dat fiind nivelul extraordinar de radiatie, nu pot sa trimita nici macar un robot cu o camera, toate tentativele esuand, inclusiv una de acum cateva zile (sursa).

Sa vedem acum insa care sunt modalitatile prin care contaminarea efectiv a avut loc:

  1. apa folosita la racirea reactoarelor: multa a fost eliminata in ocean in momentul incidentului, in mod voluntar (neavand de ales) sau involuntar (s-a mai stricat cate-un rezervor din cele aduse pentru stocarea apei contaminate)
  2. apa de ploaie de la suprafata care spala solul contaminat si peretii reactoarelor;
  3. apa freatica care de asemenea trece prin solul contaminat si posibil chiar in contact cu materialul radioactiv – daca acesta a patruns cofrajul de beton (putin probabil insa)

Marea dilema este de ce la Fukushima nu se realizeaza un cofraj similar celui de la Cernobil care ar elimina problema apei de contact. Japonezii subestimeaza insa gravitatea accidentului si in mod similar in care au ascuns riscurile unui accident anterior, in prezent ignora si trivializeaza riscurile radioactivitatii. De altfel, guvernul nu a fost capabil sa controleze raspandirea contaminarii alimentelor si a apei in 2011 si 2012 cand au fost cele mai mari probleme, preferand sa lanseze mesaje de calm si liniste. Faptul ca unele tari au recomandat cetatenilor lor sa paraseasca Tokyo-ul in lunile care au urmat accidentului spune mult cu privire la contaminarea care s-a realizat si sinceritatea japonezilor. Asta nu inseamna ca japonezii nu incearca nimic.  Intre 2012 si 2014 au construit un zid de beton si metal intre centrala si ocean in incercarea de a bloca scurgerea apei freatice contaminate in ocean. Acest zid are o adancime de 30 de metri. De asemenea, in 2013, guvernul a preluat operatiunile in urma esecului companiei Tepco de a opri scurgerile.

In 2015 o noua problema cauzata de Furtuna Tropicala Etau. Volumul mare de apa adus de aceasta a supra-incarcat pompele facand ca un volum mare de apa contaminata sa fie deversat de asemenea in ocean. In plus, numerosi saci cu pamantul contaminat (strans in urma operatiilor de “decontaminare”) au fost ravasiti si o parte a pamantului, plus apa care i-a spalat au ajuns in ocean.

Problema persistenta care ramane la Fukushima este imposibilitatea de a securiza materialul radioactiv pentru o buna perioada in viitorul indepartat. Nu doar ca nu exista roboti capabili sa efectueze operatiunile periculoase care ar fi imposibil de efectuat de oameni, insa exista riscul ca noi cutremure sa deterioreze si mai mult structura reactoarelor si mai ales a cilindrilor cu deseuri radioactive care sunt stocate in apa si care necesita racire permanenta. In cazul in care si acestia vor fi deteriorati, gradul de contaminare va creste si mai mult, ca sa nu mai zicem de riscul unui nou tsunami similar cu cel din 2011 care sa mature cu rezervoarele de deseuri, cu bazinele care stocheaza apa contaminata si cu sacii de pamant contaminat etc.

Cu privire la impactul total provocat de aceasta catastrofa, orice estimare este greu de facut, tocmai din cauza proximitatii oceanului care a tot preluat si a raspandit radioactivitatea cu ajutorul curentilor oceanici destul de puternici in zona. Calculele facute de compania TEPCO pe baza materialului consumat (estimat a se fi consumat) sunt simple estimari pe care singuri si le-au tot refacut de-a lungul anilor, marind treptat si drastic cifrele. Orice calcule sunt insa temporare, contaminarea avand loc si in prezent dupa cum am explicat si in orice moment un nou dezastru cu efecte poate chiar mai mari decat incidentul initial putand sa aiba loc. Pe langa riscurile naturale, un eventuat atentat al unei puteri straine inamice ar produce un dezastru incalculabil. As mentiona aici Koreea de Nord.

Fukushima este insa un caz special si aproape unic. O coincidenta de factori nefericiti, coruptie, nepasare, coroborate cu un eveniment natural nefericit. O problema reala sunt insa toate centralele nucleare din intreaga lume prin prisma deseurilor care exista si pentru care nu exista o solutie de neutralizare. Cu fiecare noua centrala construita, cu fiecare an care trece, din ce in ce mai multe deseuri radioactive sunt produse si riscurile producerii de accidente creste.

 

Începe distracția cu cursul

Pe perioada scandalului OG13 cursul s-a comportat incredibil de linistit. Ne vom referi in continuare la cursul EURO, dupa cum stim toate celelalte valute de la noi fiind trecute prin EURRON – inca un indiciu al cedarii suveranitatii noastre in fata BCE-ului. Nu am inteles niciodata de ce se intampla asta, probabil este un “feature” al angajarii Romaniei in programul de aderare la Euro.

Ca o mica paranteza, existenta unui curs liber cu celelalte monede independent de EURRON ar facilita un comert exterior mai dinamic, prin prisma evolutiei puterii leului in raport cu fiecare moneda in parte. Nu stiu daca “trecerea” prin euro a cursului este doar in privinta anuntarii cursului BNR sau si in sistemul bancar se face aceeasi trecere pentru conversii. Un motiv de descurajare a schimburilor in alte monezi prin dublarea comisioanelor.

Ca o alta mica paranteza, linistea cursului in timpul protestelor nu denota altceva decat faptul ca “pietele” stiau dinainte ca se va sfarsi cu liniste si ca nu va fi nicio “revolutie” in Romania care sa schimbe ceva. Sau poate denota ca Mugurel nu iubeste variatiile mari de curs si a pus la bataie din rezerva pentru a mentine o aparenta stabilitate.

Dupa cum stim, Mugurel poate linisti cursul pe cateva zile, sau chiar pe o perioada putin mai lunga, de cateva saptamani. Insa nicio banca centrala nu rezista presiunii pietei. Voi explica in continuare factorii care vor pune presiune sporita pe curs in perioada urmatoare.

Cresterea dobanzii Fed-ului: Yellen tocmai a anuntat ieri (14 februarie) ca e foarte probabil ca in Martie sa mareasca din nou dobanda; ar fi un semnal puternic ca anul acesta Fed-ul se va tine de promisiuni si va mari anul acesta de 3 ori dobanda, nu doar o singura data ca anul trecut; aceasta ar insemna ca de la 0.75% anul acesta sa se ajunga la 1,5% – un salt semnificativ care ar produce numeroase turbulente pe pietele valutare si nu numai; in ce masura economia americana este pregatita sa primeasca o asemenea crestere, nu comentez; doar subliniez ca o crestere in Martie, desi doar de 0,25% in sine nu ar insemna mare lucru, decat ar da semnalul ca urmeaza si altele, de unde explozia dolarului; poate este greu de vorbit de explozia dolarului cand acesta se afla deja la cote maxime, luna trecuta atingand cote maxime pe ultimii 5 ani; insa sa nu uitam ca traim intr-o perioada de volatilitate maxima cu viitor incert si cu risc de razboi mondial in care armata cea mai puternica din lume va conta imens; una la mana; in plus, Trump pare sa abordeze diferit decat Obama chestiunea datoriei, fiind mai degraba tentat de o renegociere a acesteia, mai cu voie, mai fara voie; controlarea datoriei prin inflatie nu i-a reusit lui Obama si Trump are alergie la slabiciunea altor monede, atacand in nenumarate ocazii mentinerea slaba a monedei de catre chinezi sau de catre europeni; asta nu inseamna deloc ca dolarul se va slabi doar pentru ca asta si-ar dori americanii; din contra, pe masura ce izolationismul american se va extinde, celelalte tari vor fi nevoite sa incerce noi relatii bilaterale si sa marginalizeze dolarul pana in punctul in care acesta nu va mai avea relevanta pe care o are acum; cand se va atinge acel punct va fi insa nevoie de o noua intelegere globala cu privire la viitoarea moneda de schimb si inainte ca dolarul sa ajunga irelevant, americanii vor pune in joc toate portavioanele si nuclearele pe care le au; de unde dolarul va mai tot avea de crescut.

Politica monetara a BNR-ului este secreta: singurele certitudini cu privire la politica monetara a BNR-ului sunt ca doar Isarescu stie ce are in cap si stie unde este adevarata putere a leului; sa nu uitam: puterea leului e data de diferenta intre valuta care intra sau iese din tara; evident, asta nu se vede instant in curs ci trece prin buffer-ul “Isarescu” care este ca o casa de schimb care vinde cumpara (si tipareste), avand o rezerva destul de mare (cateva zeci de miliarde) cu care se poate juca, beneficiind de trendurile dintr-o perioada anume; insa cu cat volatilitatea este mai mare si cu cat presiunea pe crestere este mai mare, cu atat casa aceea va scadea treptat pana in punctul in care cursul va deveni secundar ca importanta pentru BNR comparativ cu rezerva de valuta. Cum romanii au dat recent de mariri de salarii spectaculoase si cum sunt semnale din ce in ce mai mari ca consumul va creste, in buna traditie romaneasca, vom importa mult mai mult decat exportam, ceea ce va pune presiune pe curs.

BNR-ul are insa mai multe unelte la indemana pentru a tine sub control deficitul balantei comerciale, unul fiind cresterea dobanzii de referinta, care insa ar pune probleme mari bugetului si ar putea produce un mic soc in plan economic, crescand atat costurile de finantare ale firmelor peste noapte, cat mai ales crescand ratele la credit intr-o perioada in care romanii abia au inceput din nou sa consume la cote comparabile cu anul 2008. Asadar, o crestere a dobanzii ar fi poate mai periculoasa pentru economie decat un curs crescut care si acesta s-ar regasi in costul de trai, anuland rapid cresterile salariale recente.

Iata deci doar doi factori care fara alte probleme pot duce la o deteriorare a cursului:

  1. cresterea dobanzii Fed-ului care ar trage putinii bani veniti in sistemul bancar romanesc din afara pentru dobanda mare (comparativ cu a lor) si ar schimba trendurile de economisire ale romanilor care avand afinitate catre monezi mai sigure in detrimenul riscului ar trece economiile de pe lei pe dolari;
  2. cresterea consumului care prin diferenta intre importuri si exporturi ar pune presiune pe EURRON

In caz ca BCE va reactiona la cresterea dobanzii Fed-ului printr-o masura similara (de crestere) acest eveniment ar fi inca un catalist pentru deteriorarea cursului. Masura insa putin probabila avand in vedere problemele din UE si Zona Euro mai ales.

Ca riscuri mai avem de asemenea Grecia si alte posibile exit-uri care pot oricand produce socuri, dar in acest scenariu eu consider ca Romania ar avea de castigat si leul ar fi favorizat. Deteriorarea situatiei din Grecia in caz ca va trece peste nivelul anterior in care retragerea de bani de la bancomate a fost limitata, ar putea afecta drastic sistemul bancar romanesc care are o importanta felie actionariat grecesc. Asa cum s-a mai intamplat in 2008, o impozie a sistemului bancar grecesc va produce socuri extreme pentru fragilul sistem bancar romanesc care nu s-a curatat indeajuns, numarul de fuziuni de care am auzit fiind minor si merele putrede fiind lasate in pace total nejustificat de BNR dintr-o pasivitate greu de inteles.

La toate cele spuse mai sus, ar mai exista speranta unor investitii majore care insa intarzie sa se arate si sunt asteptate de atatia ani. Lumea se misca, Germania duduie [1] si lipsa de forta de munca din vest va impinge mai devreme sau mai tarziu companiile europene pana pe meleaguri mioritice dupa ce vor fi “ras” mai intainte tot ce s-a putut la vecinii nostri de la vest. O data cu aceste “multinationale” mult hulite si ostracizate de actuala guvernare, in caz ca nu o vor lua inspre Ucraina sau Rusia in eventualitatea unei paci intre urmasul lui Merkel si Putin, sunt sanse mari sa intre indeajuns valuta incat sa mentina leul pe teritoriul “goldilock” actual. Pana atunci insa, cursul va trece printr-un rollercoster interesant intre varfurile de presiune exterioara si plafoanele de rezistenta ale lui Mugurel.

NOTE:

[1] Germania: creşterea economică a accelerat la finele anului trecut

Moartea unui preot: prilej de luare-aminte

Moartea nu vine sa-i faci o cafea, vine sa te ia! – Pr. Arsenie Papacioc

Gasim pe site-ul Realitatea urmatoarea stire: “Un respectat preot al unei mănăstiri, găsit mort, în saună, alături de două prostituate.”

La inceput m-am ingrijorat si am crezut ca e vorba de un preot roman. Am tresarit mai intai ingrijorandu-1ma ca ar fi vreun preot pe care il cunosc, desi nu cunosc preoti care ar merge la prostituate, dar te poti astepta la orice de la oricine in vremurile de azi cand diavolul umbla ca un leu sa inghita orice suflet.

In al doilea rand am tresarit cu gandul la cati vor incepe sa măcăne din nou impotriva preotilor ca si cum nu ar exista nici judecatori in puscarie, nici doctori fumatori si nici doctoranzi plagiatori. Din fericire stirea a trecut cam fara prea mare zgomot, fiind destul zgomot cu altele. Mai multe detalii, puteti gasi la sursa de unde a preluat Realitatea stirea: agora.md.

A murit chiar in momentul pacatului. O tragedie am putea spune, Dumnezeu sa-l odihneasca, desi … oare ce nadejde sa mai avem. Pacat ca nu a avut timp sa se pocaiasca, ar zice unii. Dar stim noi daca chiar nu s-a pocait?

Inainte de orice gand cu privire la soarta la judecata a unui raposat eu pun convingerea ca Dumnezeu il ia pe fiecare in momentul optim pentru acel suflet, indiferent de unde s-a decis sa mearga: la rai, sau la iad. Fie ca acel om se hotarase de mai mult timp pentru rai sau pentru iad, prin viata pe care o traise, Dumnezeu i-a dat mai mult timp astfel incat daca ar mai fi trait, fie mantuirea lui ar fi fost in pericol, fie caderea lui in rau ar fi fost si mai mare – dupa cum merge fiecare, in sus sau in jos.

Exista multe trepte ale binelui si exista nenumarate trepte si ale raului, dupa cuvantul Mantuitorului: “În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt” (Ioan 14,2). Despre locasurile din iad putem sa aflam de pe pictura Judecatii de Apoi de la Manastirea Voronet sau din alte vedenii si invataturii: unii sunt in foc pana la genunchi, alti pana la brau, altii pana la gat etc, dupa raul pe care l-au facut in viata.

Asa cum Dumnezeu vrea sa ne mantuim, in aceeasi masura isi doreste sa ne putem pregati cat mai bine pentru viata de apoi si sa putem obtine chiar manuiti fiind, “un locas” cat mai frumos. In aceeasi masura, are grija ca si pe cei rai, care nu doresc sa se mantuiasca, sa ii ia inainte de a face rele si mai mari si de a se afunda si mai mult in intuneric. Bineinteles, judecatile lui Dumnezeu numai El le stie, ce spun eu sunt doar cateva posibile explicatii.

Dumnezeu are insa multe lucruri de care sa tina cont: binele sau raul pe care acel om il mai poate face, direct sau indirect, evenimentele si influenta asupra altor oameni pe care acel om le-ar putea face daca ar mai trai. Si de ce nu, unele morti, tocmai prin “spectaculosul” lor, pot sa fie prilej de trezire pentru unii oameni si astfel Dumnezeu sa decida ca unul sa moara intr-un fel anume, pentru a fi pricina de ridicare pentru altii si a beneficia astfel chiar fara voia lui ridicarea altor.

Daca acest parinte ar fi murit in pat, a doua zi, cu siguranta nu auzeam de el. Acum, daca din cauza felului in care a murit am auzit de moartea lui napraznica si ma folosesc, avem cel putin un motiv sa intelegem de ce Dumnezeu poate sa fii ales acest moment ca sa ia sufletul bietului parinte.

Multi se grabesc sa acuze pe preotii care cad in pacate fara sa realizeze ca trebuie sa fii supermen ca sa poti rezista intreg la minte spovedaniei a sute de oameni care vin sa-ti spuna tie toate cate au facut. Cei necredinciosi nici nu realizeaza cum ar fi, chiar daca ai fi necredincios si chiar daca ai avea exercitiul si obisnuinta meseriei si oricate beneficii materiale ai avea, ce inseamna sa asculti pacatele oamenilor.

O paralela cat de cat putem face cu meseria de psihiatru sau psiholog, desi comparatia e simplista, un psihiatru neavand in nici un caz un numar atat de mare de “spovedanii” si consilierea rareori putand fii comparata cu spovedania. Chiar daca la consiliere o persoana trebuie sa spuna problemele care sunt sursa raului, rareori va fi cazul sa spuna tot ce a facut, cele mai intime pacate, cele mai negre ganduri si fapte. Si cu toate acestea, putini psihiatri ajung la pensie intregi la minte.

Pe langa bombardamentul de pacate si necazuri al credinciosilor, preotii au bineinteles si responsabilitatea rezolvarii conflictelor in care se afla oamenii, trebuind sa ofere nu doar sprijin moral dar si sfaturi potrivite pentru fiecare personalitate si pentru fiecare situatie in parte. Duhovniceste privind, cu usurinta spunem: da, dar preotii au si harul lui Dumnezeu. Adevarat, dar asta nu face deloc usoara si lipsita de riscuri meseria de duhovnic.

Plusul de autoritate in fata oamenilor al preotilor pe cat de invidiat de multi, pe atat de greu de dus in spate. Autoritatea iti ofera posibilitatea sa ajuti oamenii, sa ai un rol important in societate dar mai ales in vietile fiecarui individ in parte. Totodata, autoritatea este o povara, fiind mereu sub “reflectoare”. Si nu doar la reflectoarele atentiei celorlalti ma refer, desi doar acestea ar fi indeajuns sa faca cu totul de nedorit meseria de preot. Ma refer mai ales la “reflectoarele” credinciosilor care asteapta de la tine un ajutor. Poate nimic nu e mai greu decat sa fii cel la care se uita cei aflati in necaz si tu sa nu-i poti ajuta cu nimic. Cu toata pregatirea, cu toata osteneala, oricat de sincer ai fi, oricat de sporit duhovniceste, meseria de “propovaduitor” in ziua de astazi este greu de practicat, daca te intereseaza vreun rezultat, daca vrei sa faci bine si sa-i scoti pe oameni din intuneric.

Lupta cu intunericul este grea si multi clacheaza. Precum doctorii pe campul de batalie in timp de razboi, neavand conditiile necesare, neavand ustensilele si medicamentele necesare pentru a putea trata cum trebuie ranitii si nestiind pe care ranit sa-l tratezi mai intai, tot astfel preotii in ziua de astazi sunt chemati la o meserie imposibila: predicarea moralei crestine intr-o lume indracita. Sa nu ne miram, daca vreunul mai abandoneaza lupta din cand in cand.

 

Noua Zeelanda devine cam aglomerata

Intr-un articol de acum 3 ani, incercam sa explic de ce recomand Noua Zeelanda celor care doresc sa emigreze. Argumentele pe scurt ar fi:

  • o tara in emisfera sudica (deci cu sanse mai mari de supravietuire in cazul unui razboi nuclear) cu o geografie ideala, izolata de posibili dusmani;
  • o tara in care se vorbeste limba engleza cu o cultura compatibila;
  • un pib excelent (crestere 3,5%), si mai ales un pib per capita excelent (35k USD – 4xRO);
  • o tara auto-sustenabila care produce indeajuns de multa mancare pentru toti locuitorii sai, mai ales in caz de necesitate;

Intre timp insa se pare ca Noua Zeelanda a devenit atat de aglomerata incat ridica multe semne de intrebare. Sunt nenumarate stiri de miliardari americani care si-au cumparat ferme intregi si isi construiesc bunkere in Noua Zeelanda. Insa nu doar miliardarii vin in Noua Zeelanda. Anul trecut s-a inregistrat record de imigranti [1], si trendul se accelereaza. Cel mai clar o arata insa graficul vanzari de terenuri:

Financial Times ofera o lista de miliardari care si-au cumparat deja proprietati si prezinta o imagine mai clara. Intr-un alt articol la care nu mai pot da referinta, am aflat si de un conflict intre miliardari si locuitorii nativi din Noua Zeelanda care se opun venirii strainilor (nici ei, ca si noi romanii, nu vor sa vanda tara la straini, probabil).

In ce masura Noua Zeelanda mai este alegerea ideala pentru emigrare este deci sub semnul intrebarii, DACA luam in serios riscul razboiului nuclear in emisfera sudica care pare sa se fii accelerat o data cu alegerea lui Trump.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1] NZ migration numbers booming and not slowing down – new statistics

Divide et Impera: cateva clivaje facute de PSD in randul romanilor

  • Tineri vs. batrani

Prin marirea pensiilor si mai ales prin accentuarea si comunicarea in perioada electorala a promisiunilor cu pensiile, PSD-ul si-a atras cu efort minim cea mai activa felie din placinta electoratului. Tinerii, in general dezinteresati de politica se trezesc insa doar in momente de criza, cand efectele guvernarii dezastruoase incep sa-i atinga. Nici tinerii si nici batranii insa nu fac legatura intre partidul votat si starea economiei. In fapt, pensiile au fost mereu marite de fiecare partid, cu exceptia crizei fatidice din 2008 ale carei cauze si efecte sunt dificil de inteles de pensionari care nu il vor ierta pana la moarte pe Basescu.

  • Afaceri romanesti vs. multinationale

Xenofobia si alergia la “multinationale” ii aduceau lui Vadim Tudor in perioada de glorie 15% fara campanii prea complexe sau costisitoare. Un procent important din romani inca nu au iesit in strainatate si nu realizeaza nici in cea mai mica masura importanta capitalului strain in dezvoltarea Romaniei. Cum PRM-ul fara Vadim s-a dezintegrat din mancareala intre tovarasi, cele mai “luminate” capete din acest partid de trista amintire au sarit barca la PSD si au venit la pachet cu sloganuri si discursuri nationaliste ieftine, care aduc insa voturi.

Cum procentul de 50% de care PSD-ul avea nevoie pentru a-si putea face de cap cu tot felul de legi si ordonante fara stres nu putea fi acoperit doar cu pensionarii si bugetarii, in aceasta campanie PSD-istii au incercat sa introduca in “programul de guvernare” si niscavai gogosi pentru firme: reduceri de impozite, promisiuni cu simplificarea birocratiei, ajutoare de stat, etc.

  • Privati vs bugetari

sursa: GDS.RO

Mai putin explicit, acest clivaj este indirect sustinut de marirea salariului minim – o masura cu efect mai ales in domeniul bugetar unde salariile, primele si alte bonusuri sunt calculate relativ la salariul minim. Pe langa salariul minim insa, guvernul PSD a marit salariile in administratia publica intre 20% si 50% in Ianuarie 2017 [sursa]. Aceste mariri s-au facut desi salariile medii in sectorul bugetar sunt oricum mai mari decat in domeniul privat, pe orice categorie ne-am uita: administratie, doctori, invatamant etc. Cum politizarea in sectorul de stat merge pana la posturi cat mai de jos cum ar fi la directorii de gradinita si cum mii si zeci de mii de posturi depind de succesul partidului, marirea a venit ca un os aruncat cainilor de casa ai partidului.

  • muncitori vs. patroni / manageri

Odata cu marirea semnificativa a salariului minim comparativ cu alti ani, PSD-ul si-a asigurat cu usurinta si categoria angajatilor cu salariu minim din sectorul privat; acestia constituie o felie importanta de muncitori care au ramas “pe langa” (stat), nereusind sa “prinda” un post la buget si neavand meserii prea banoase intr-o economie subdezvoltata, suprataxata si sufocata de lipsa infrastructurii si coruptia endemica. Desi aceasta categorie reprezinta “rezervorul” principal din care se scurge forta de munca in exterior, o clasa de jos va exista tot timpul, Romania mai avand mult efort de depus pana clasa dominanta numeric va fi o clasa de mijloc veritabila.

Prin taierea limitarii CAS-ului la salariile mari, desi financiar suma adunata nu are relevanta pentru stat prea mare, PSD-ul a oferit o “razbunare” clasei de jos – miscare din categoria “paine si circ”.

Spoiala de masuri in favoarea economiei reale, a stimularii unei competitivitati imposibile intr-un mediu corupt si a lipsei unei piete libere reale au fost menite sa ajute la proiectia unei imagini cat mai lucioase a faimosului program de guvernare bazat pe gogosi si fara nicio strategie realista. Cata vreme fundamentul schimbarii nu sunt principiile cinstei si promovarea valorilor, orice program “de guvernare” nu este decat o unealta propagandistica, adevaratul “program” fiind in fapt intarirea parghiilor de control a fondurilor statului si gestionarea riscurilor potentiale (justitia/procuratura).

 

 

Limitarea denunțului: are adevărul termen de garanție?

Daca in OUG singura schimbare ar fi fost limitarea denuntului si ar fi fost indeajuns pentru a ne chema in strada.

Nu vreau sa va plictisesc cu numele vehiculate de infractori care ar fi scapat de o asemenea prevedere. De altfel, trecutul nu conteaza cat viitorul in toata marsavia asta. De aceea majoritatea celor din strada sunt tineri sustrasi acolo de la alte activitati specifice varstei lor: plimbat prin cafenele, intalniri, cinema, lectii si pregatiri pentru examen sau de ce nu putin gaming dupa serviciu sau scoala.

Ce justificare logica poate avea insa limitarea denuntului? Cum poate adevarul sa expire, cum poate furtul sa nu mai fie valabil daca a trecut mai mult de 6 luni? Cati neuroni trebuie sa aiba o persoana ca sa inteleaga ca nu exista nici cea mai mica umbra de indoiala ca acesti guvernanti sunt niste ticalosi care au venit sa faca legea pentru ca momentan nu pot sa cumpere judecatorii cum o faceau acum ceva timp, inainte ca noua generatie de judecatori si procurori tineri din institutiile statului sa inceapa incet-incet sa ocupe locuri importante si sa nu mai accepte compromisul specific vechii generatii.

Am mai subliniat si in alte articole: Romania se va schimba abia cand in justitie si in politie se va face curatenie si vor intra doar tineri care vor dreptate si sunt dispusi la orice sacrificiu pentru a pune umarul la construirea unei tari asa cum ne-o dorim. Acest fenomen va fi unul treptat si vom asista la mai multe “dureri de nastere” a cinstei si onoarei mai ales la confruntarea cu celelalte puteri ale statului unde rumenirea nu este deloc dorita si schimbari nu au loc in aceeasi directie.

Intorcandu-ne la denunt, sa enumeram cateva argumente care ar putea fi ridicate in favoarea limitarii duratei:

  1. stresul politicienilor: politicienii nu pot sa traiasca mereu in stres ca cineva ii poate denunta, mai ales pe lucruri care le-au facut acum multi ani; este un argument pe cat de strigator la cer, pe atat de repetat papagaliceste si sustinut tocmai de acei infractori care au cazut deja victime unor astfel de situatii; apelul la umanitate al hotilor ar trebui sa nasca revolta si cu siguranta multa revolta s-a acumulat si abia acum a inceput sa fiarba mamaliga; un politician trebuie sa ii fie frica daca este hot: mai devreme sau mai tarziu va plati: fie in fata legii, fie in fata poporului revoltat, fie la sfarsit in fata lui Dumnezeu;
  2. riscul abuzului: procurori rau-voitori pot santaja martori ca sa depuna marturie mincinoasa si sa fie angrenati in denunturi false; o asemenea argumentare este penibila; daca astfel de cazuri exista, ele sunt deraieri de la justitie si sunt condamnabile; daca s-au inmulti denunturile nu inseamna neaparat ca procurorii au inceput sa santajeze martori ci poate ca au inceput sa-si faca datoria; de asemenea, daca am merge pe aceasta logica, sa ignoram de tot denunturile, daca santajul martorilor chiar este o problema, desi logic ar fi ca acei procurori care au santajat sa plateasca; de ce nu exista denunturi si impotriva unor astfel de procurori daca fenomenul este unul real si este folosit ca argument?
  3. paralela cu prescriptia raspunderii penale: de ce am avea nevoie de “termen de valabilitate” la denunt daca avem deja prescriptia raspunderii penale? Denuntul este in esenta doar o unealta juridica, doar o parghie de investigatie. Gravitatea unei fapte demascate printr-un denunt poate varia imens. Daca vrem sa simplificam procedurile juridice si sa reducem aglomeratia in justitie, de ce macar termenele de “expirare” a denuntului nu au pastrat proportia cu termenele din prescriptia raspunderii penale?

Nefiind de specialitate juridica si neavand cultura in domeniu, recunosc ca poate mi-a scapat vreun argument in favoarea limitarii duratei denuntului. De aceea, va provoc, psd-istilor: luminati-ma!

 

1 2 3 4 154