Un paște sângeros

Nu știu ce profeție zice că vom avea mai întâi un paște sângeros și apoi un paște al foamei și apoi mai zice altele, dar nu prea mai mă intereseaza profețiile deoarece viața e oricum prea delicată ca să gândim pe termen lung. Și un an mi se pare termen foarte lung, tot timpul mi s-a părut un an termen lung, iar războiul nu face decât să îmi confirme că timpul se scurtează și trebuie să fii foarte naiv să nu realizezi asta. Ca o mică paranteză, legată de curgerea timpului și orizontul planificării, evident că e bună planificarea și trebuie să ținem cont de unele lucruri, dar în general, în luarea deciziilor, trebuie să punem în față mereu răul care se poate întâmpla pe termen scurt în defavoarea unui bine pe termen îndelungat, condiționat de o mie și una de lucruri care trebuie să se întâmple și care nu sunt în puterea noastră. Vă voi da doar un exemplu concret, deoarece viața noastră este alcătuită din momente concrete și cu siguranță fiecare decizie are specificul ei și considerațiunile generale nu se pot aplica chiar la toate situațiile. Bunăoară nu am putut să fiu nici eu izolat de fomo-ul pe panourile solare. Evident că explozia prețului la energie, marele reset, pactul verde și războiul din Ucraina ne aduc toate argumentele care să justifice pregătirea pentru o scumpire astronomică a curentului care să justifice investițiile masive care sunt necesare în instalarea unui sistem de panouri solare cu toate accesoriile necesare într-o perioadă în care după ce au venit primele facturi nesubvenționate la energia electrică și la gaze, toți cei care locuiesc la casă (și pot financiar) își instalează panouri, cu sau fără “casa verde”. Personal, mi-am făcut o analiză de fezabilitate și am postat calculul pe un grup de Facebook unde în general își fac reclame vânzătorii de panouri și cer oferte mușterii care nu se descurcă cu Google. Printre aceste tipuri de oameni și de anunțuri, mai au loc ocazional unele comentarii tehnice și m-am gândit să încerc să cer și eu o părere la un excel cu o simulare de recuperare a investiției. Calculul meu, optimist, mi-a ieșit că în cel mai fericit caz, în cea mai fericită situație în care panourile vor funcționa perfect 100% din timpul disponibil și vor avea parte de soare și nu vor avea nevoie de reparații sau înlocuirea unor componente din ansamblu, aș recupera investiția în 5 ani. Nu contează dacă am făcut eu simularea corectă sau nu, ci doresc să mă refer la acest orizont de 5 ani. Nu am primit nicio critică care să ducă această perioadă de amortizare mai jos. Există inflația și am putea gândi – în condițiile inflaționiste actuale- o investiție care se amortizează în 5 ani dar care are garanția la componente aproape 20 de ani să fie foarte bună. Deși, să fim serioși – chiar credeți că Samsung poate înlocui un panou în caz că acesta își va pierde 15% din capacitate? Cum va testa și

Read more

Criza programată

Prin creșterea ratei dobânzi într-o perioadă de contracție economică și incertitudini geopolitice (ca să nu folosim cuvinte mai grele) nu se încearcă altceva decât punerea de gaz pe foc. Dar Fed-ul e strâns cu ușa, spun unii. Nu au de ales … Faptul că această criză ne-a prins cu dobânzile jos, nu e vina Fed-ului. Pe bune?!? Cine i-a pus să țină dobânzile scăzute de peste 10 ani (din 2008) și cine i-a pus să tipărească bani în draci în timpul plandemiei? Fed-ul este prins într-o horă în care singur s-a băgat și prin controlarea dobânzii decide de fapt ritmul de ciopârțire a PIB-ului global și prin impact, numărul de oameni care vor muri de foame. Într-o prezentare de acum câțiva ani, Jenet Yelen (evreică fostă președintă a Fed-ului în epoca Obama între 2014 și 2018) recunoștea cu candoare că cauzele unei recesiuni economice sunt fie dezechilibrele fiscale (cheltuieli aberante, nesusținute de venituri la nivelul guvernului) fie cauzate de Fed (prin politica monetară). Nu știu contextul, dar se pune întrebarea: de ce ar vrea Fed-ul să provoacă o recesiune? Nu știu. Cea mai mainstream și neutră poziție este că Fed-ul are o politică obiectivă care urmărește binele comun și singura problema ar fi cum să realizeze acest bun comun. Ce nu este însă prea clar pentru toată lumea este că Fed-ul este de fapt o bancă privată. Președintele Fed-ului este propus de președintele SUA dar trebuie să fie ales de președinții filialelor Fed-ului care sunt privați. De asemenea, președintele evident că nu e de capul său la putere, ci este reprezentantul unor centre de putere cu anumite interese. O dată ales, președintele Fed-ului are o anume autoritate, dar deciziile se ia cu ușile închise și de fapt nu prea știm cine decide. Una peste alta, nu putem să nu observăm o sincronicitate între terminarea plandemiei, începerea războiului din Ucraina și pregătirea unei crize financiare seculare care probabil se va termina cu WW3. Deja narativul vedem în ce direcție merge, deoarece actorul ne spune dinainte ce va fi – programarea pare un instrument necesar și nelipsit din modusul operandi al iluminaților. Dar rata dobânzilor nu este singurul pericol la orizont. Creșterea prețului la comodități este poate mult mai periculoasă. Iar războiul din Ucraina nu este decât începutul declanșării unui val de scumpiri care va zgudui întraga lume deoarece efectele acestor se vor simți nu doar în țările sărace – unde oamenii vor muri de foame și vor porni revoluții cum a fost în Primăvara Arabă și cum au început deja în Peru. Și țările în curs de dezvoltare care atinseseră cât de cât un nivel de trai bunicel (cum e România) vor fi date înapoi și multe întoarse din nou în lumea a 3-a. Iar țările “dezvoltate”, cel puțin așa cum le știm noi, vor trece printr-o criză în care săracii vor muri de foame și bogații vor deveni săraci. De unde însă această creștere a prețului la comodități? Am explicat în articolul anterior de ce deglobalizarea produce ineficiențe. Sunt nenumărate

Read more

DE CE CRED CĂ RĂZBOIUL POATE FI DOAR NUCLEAR (2)

continuare la un articol scris pe 13 februarie Ca în orice război este mult zgomot și multă ceață. Personal nu mai urmăresc TV de ceva timp și nu îi duc lipsa. Nu știu dacă au spus la TV, dar eu vă anunț că, la cum văd eu lucrurile, din păcate, ceea ce am spus chiar dinainte să înceapă războiul îmi mențin și voi aduce argumentele în continuare, care vin din gura unui insider al lui Obama pe probleme de securitate națională. Deoarece este mult zgomot, și au apărut mulți comentatori nespecialiști, trebuie evaluat fiecare prin prisma lucrurilor spuse înainte, a argumentelor avute dinainte cu privire la acele predicții care s-au împlinit și prin evaluarea în aceiași măsură a corectitudinii predicției cu evaluarea argumentelor care au dus la acele predicții. Voi detalia mai jos ce vreau să spun pentru cei care nu au înțeles mare lucru și de asemenea voi spune și de ce este important ca să ne informăm și să încercăm să ne dăm seama pe ce lume trăim pentru a nu fi prinși ca prostul în ploaie (fără pelerină). Nu fac o re-evaluare a articolului și a argumentelor, doar țin să subliniez un mic amănunt menționat în articol și confirmat cu vâr și îndesat ieri, amănunt extrem de important pentru noi românii și prea ușor trecut cu vederea de CSAT: Ungaria e de partea Rusiei! Sper că oricum s-au prins și ei, deși din ce am văzut, nu s-au prins, așa cum nu s-au prins că NATO este de formă. Iar repet – nu mă uit la TV. Văd altfel lucrurile și prin alte surse, deloc secrete, deloc avansate, deloc tehnice. Zilele trecute am văzut convoi de armată care trecea spre București, probabil mergând la est. E posibil să fie alți americani transferați de la nemți. Dar convoaie de armate care să meargă spre vest nu am văzut … Acum aș dori să fac o scurtă imagine de ansamblu la situația actuală care deși este off-topic, va fi de folos în argumentarea care va urma. De departe, principala noutate ar fi că Rusia pare blocată convențional și mai nou pare să se fi și decis să se retragă. Au anunțat rușii că “prima fază a fost îndeplinită”. Militar, rușii nu par în stare să avanseze. Au venit până la Kiev dar nu intră în Kiev și nu cuceresc Irpinul ca să îl poată bombarda cum trebuie. Militar pare un dezastru. În sud, la Mikolaev au dat înapoi și se pare că la Odessa vor doar să îi sperie. Marea încercuire la care ne așteptam nu a avut loc. În ultimele 3-4 zile ucrainienii chiar i-au împins înapoi pe ruși prin contraatacuri concentrate pe poziții multiple (cel puțin la Irpin). Tot în ultimele zile am avut un dezastru aerian pentru ruși – au pierdut iar avioane. Mai nou, ucrainienii dau jos cu rachete, ceea ce nu s-a întâmplat deloc până acum. Un amănunt ciudat și eu nu înțeleg cu ce dau jos rachetele? Pentru că rachetele nu sunt avioane,

Read more

Liniștea dinaintea furtunii

Joi, vineri nu au fost prea multe bătălii și/sau atacuri ale rușilor. Sau cel puțin nu au prea fost prezentate în presă. Cu excepția atacului asupra centralei nucleare … Nu este deloc liniște evident, dar parcă e totuși prea multă liniște. Avem așadar zgomotul de la centrala nucleară, avem frecușurile din jurul Kiev-ului unde rușii fie au fost căsăpiți (nu știm, dacă erau probabil ucrainienii ne arătau filmări), fie stau cuminți și doar îi țin pe ucrainieni “activi” (mai trag câte-un foc din când în când). După mine, nu vor să intre în Kiev – nu are sens. Așteaptă. Nu știu prea mult nici de culoarele pentru locuitori care au fost stabilite la “negocierile” de joi. De fapt, singurul lucru stabilit. Ca o mică paranteză legată de negocieri, aș vrea să spun că rușii pot impune silentium stampa și pot să ceară ca orice negocieri să nu ajungă în presă până nu sunt semnate. Sau poate nici nu vor fi hârtii semnate ci doar înțelegeri, evident între ruși și SUA, cum se întâmplă de obicei. Ca sa argumentez ipoteza că noi nu vom afla adevărata înțelegere, vă pun în față Siria: Trump a negociat cu Putin, dar atunci nu s-a anunțat nimic, pur și simplu dacă analizăm evenimentele ulterioare, americanii s-au retras, rușii au avut grija de Isis (ce vremuri când lumea se speria de niște medievali pe toyote, acum e cu totul alt nivel …), rușii și-au păstrat baza navală, au adus ceva rachete și au permis Israelului să facă incursiuni peste Assad. Ceea ce este foarte ciudat … Rușii sunt garanți ai protecției lui Assad, dar permit Israelului, ca atunci când acesta găsește că e ok, să facă un raid și să bombardeze asset-uri ale armatei siriene. Foarte probabil Israelul cere permisiune pentru fiecare operațiune, caz în care sirienii sunt informați de ruși și nu au loc victime, caz în care nu văd rostul acestor incursiuni, altul decât Israelul să arate propriului popor că are grijă de ei și că luptă cu dușmanii din afara țării. Mă rog, improtant de știut este că nu există niciun tratat, totul a fost secret între Putin și Trump. La fel va fi și acum, deși evident, lumea e curioasă. Cu privire la sud, rușii au evident o poziție consolidată și după ce au cucerit Cherson, se pregătesc pentru Mikolaev și Odessa. Dar nu au fost bătălii prea multe, deși o coloană rusească prea curoajoasă a fost eliminată pe o stradă la nord de Mikolaev. Din ce îmi dau eu seama, strategia inițială continuă – tancuri proaste, conduse de “recruți” nepregătiți din Donbas folosiți ca carne de tun sunt trimiși înainte ca să consume rachetele ucrainienilor în timp ce pozițiile sunt consolidate și din urmă vin întăriri. Deci pe scurt, liniște relativă. Nici Mikolaev și nici Odessa nu au fost luate cu asalt și nici rachete nu au mai fost lansate. De altfel, nu prea au mai fost rachete și alarme aeriene nicăieri. Rușii așteaptă. Și din nou o paranteză. Urăsc scenaritele

Read more

Un război atipic

Blitz-krieg, mac, mac, e posibil să fii auzit cei care vă uitați la TV. Eu doar citesc presa și am văzut ceva știri cum că iexperți militari americani declară că rușii și-au pierdut tempo-ul și nu au ocupat Ucraina instant, așa cum au ocupat Crimeea. Din start, vom spune că la război orice plan, oricât de complex și comprehensiv este dat peste cap după primele bătălii. Dacă cineva spune că rușii se mișcă încet, înseamnă că nu prea au idee ce înseamnă războiul. Și mai ales războiul asupra omului, despre care am amintit fragmentar aici dar mai ales în capetele hidrei. Bunăoară, evident că oricine își dorește să câștige un război rapid și fără pierderi. Dar Rusia evident că nu are ca obiectiv doar “eliberarea” Ucrainei. Acum că avem deja războiul început și putem vede ce se întâmplă, sunt mult mai multe de zis și s-a cam dat vălul la o parte și putem să fim mai curajoși în eminterea de principii fundamentale care vor ghida viitorul apropiat. Și iată – după mine – un principiu: Rusia caută să fructifice orice ezitare și bâlbâială a NATO & UE și lovește în punctul cel mai slab, căutând să profite la maxim. Așa cum NATO a ocupat statele foste sub umbrela sovietică (prin războiul informațional, prin influențe politice și financiare), tot așa acum Rusia contra-atacă și ocupă militar, nu mai puțin brutal, Ucraina. De ce? Simplu! Deoarece POATE! Așa se întâmplă să fie situația actuală a lumii, cu un dement la putere în SUA, cu o retardată vice-președinte, cu niște fomei spălate pe creier de ideologii sataniste anti-umane la puterea UE, cu femei la conducerea ministerelor armatei din diverse țări europene, e normal ca Putin să taie și să spânzure. Credeți că acum, se vor redresa europenii? Nu, vor trimite la bătaie pe alții, pe marginali ca noi. Ne vor pune să dăm arme și muniție ucrainienilor ca – vezi-Doamne – ajutoare umanitare și vor aștepta ca rușii să ne bombardeze convoaiele de ajutoare “umanitare” pentru ca să întârească unitatea și mai mult. Căci deocamdată unitatea europeană a mers până la scoaterea unor bănci rusești din SWIFT, dar nu a tuturor și nici măcar la reducerea cu 5% a importului de combustibili. Nord Stream 2 a fost tăiat, dar după Marea Afacere Verde a Marelui Reset, oricum aceasta conductă era “faux-pas” deoarece deși aducea avantaje imense economiei germane, afecta exporturile de panouri solare. Întorcându-ne la răzbel, avem așadar niște greșeli crunte ale rușilor, care nu fac deloc cinste unei armate moderne excelente. Nu chiar ca evadarea americanilor din Afganistan, dar totuși acele câteva tancuri părăsite pe stradă pentru că nu aveau motorină sau pentru că tanchiștii erau prea retardați ca să tragă cu ele, arată că pentru ei, deocamdată Ucraina este un câmp de exerciții militare unde își pregătesc soldații pentru ce va urma. Poate de aceea și a ales Putin să invadeze folosind recruți, ca să-i călească. O variantă ar fi că i-a trimis să fie carne de tun, ca să

Read more

Demistificarea unor mituri militare

Rachetele hypersonice Sunt multe fire care sunt măcănite aiurea în MSM legat de rachetele hypersonice. De departe, principalul fir este acela cum că ba rușii, ba chinezii au de-astea și că sunt “game changer” lăsându-i pe americani în fundul gol. Eu bănuiesc că mașinăria de propagandă rusească a cam pompat pe știri de astea, și analiștii “traducători” (cum sunt și unii doctori “experți”) au preluat narativul fără să știe despre ce e vorba. Iată doar câteva info pe scurt care să demonstreze că aceste rachete nu sunt deloc un “game changer” și cu atât mai mult împotriva SUA … În primul rând, SUA e singura țară care a testat o astfel de rachetă încă din 2011. Chiar dacă SUA nu e interesată de distanțe lungi, ci rachetele dezvoltate de ei sunt pentru distanțe mici și medii (max ~2000 km) aceasta nu pentru că americanii nu ar știi să facă rachete cu rază lungă, ci pentru că nu au nevoie – SUA are baze peste tot în lume și nu are nevoie ca chinezii de arme strategice puternice care să transporte cantități mari, cum ar fi focoase nucleare. Chinezii au nevoie de rachete puternice de distanță cât mai mare, dar americanii nu, deoarece cea mai apropiată bază americană se află la sute de kilometrii de China pe când cea mai apropiată bază chinezească se află la mii de km de SUA. În al doilea rând, vorbim aiurea de astfel de rachete deoarece până la un război în care să fie confirmate, nu știm ce pot și nu știm cât de utile sunt. Să zicem că chinezii au astfel de rachete, dar câte să aibă? 20, 30. OK, și ce fac cu ele? Le lansează pe toate o dată? Și după ce fac? Păi din 20, 30 de rachete, dacă o să ajungă 1-2 unde trebuie va fi maxim de performanță pentru că nu poți testa cu o lansare (din câte știm chinezii au avut maxim un test, deși nu l-au recunoscut ca test de racheta hipersonică). Rușii ce să mai zicem? Au prezentat niște animații … Evident că fiind un domeniu de vârf, informațiile sunt top secret. Dar SUA fiind cea mai transparentă țară, unde se mai scurg spre presă info, știm de acel test din 2011. Și poate mai știm ceva din acele înregistrări cu “OZN”-uri ale armatei. Pentru mine, acele filmări de pe radar, mă lasă relativ rece, adică dau din umeri, ce să zic. Dar poate unor experți chinezi care văd în filmări (în informațiile despre ele) data și ora și coroborează cu niște observații de-ale vreunui satelit de-al lor din data/ora/locația respectivă, e posibil să le spună mai multe. Înțelegeți? Adică, pote americanii au testat niște rachete care chiar dacă nu sfidează legile fizici cum pretind comentariile ufologilor și poate chiar ale piloților și au lăsat voit acele filme să se scurgă în afară ca să înțeleagă cine trebuie despre ce e vorba. Că poate din detecțiile radarelor nu era suficient info ca să înțeleagă chinezoii ce

Read more

De ce nu trebuie judecați cei care fac compromisul?

În general nu trebuie să judecăm. Dar trebuie să atenționăm și să ne informăm între noi pentru a menține unitatea. Bunăoară deși pare grav că arătăm cu degeul către anumiți ierarhi sau clerici, trebuie totuși să subliniez că acest deget este un îndemn la trezvie și la atenție ca să nu ne lăsăm trași la groapă cu cei care se duc spre groapă, căci dacă nu văd semnele timpurilor când ispitele sunt mici, cum le vor vedea când ispitele vor fi și mai mari? Dar cum putem noi știi că vedem semnele timpului și cum ne putem încredința de care păstori să ascultăm? Proba timpului este prima probă – trebuie să ascultăm de păstorii pe care i-am ascultat și am văzut că ne-a fost bine. Există căderea acum ca mulți care au ascultat de un anume părinte și le-a fost bine, din cauza provocărilor, li se pare mai ușor să schimbe și să asculte – cel puțin în unele privințe – de alți păstori (străini) care le cântă în strună și îi îndreptășesc în înșelarea lor. Am zis de mai multe ori că trăim instanțierea în realitate a războiului nevăzut care se duce între puterile întunericului și cei chemați. Dar nu am zis că în ciuda acestei instanțieri, lucrurile nu sunt la fel de clare pentru toți. Avem încă ezitări și nedumeriri, ne doare faptul că trebuie să ne schimbăm viața și nu avem pregătirea duhovnicească să facem față provocărilor. De aceea, ne îndulcesc liniștirile păstorilor căzuți care spun ce ne place nouă și ne “liniștesc” conștiința. Povestea nu este nouă, doar că acum spre deosebire de mai înainte lucrurile se precipită. Bunăoară mai înainte, dileme aveau cei care aveau chestiuni complicate – de exemplu căsătorii cu cei de alte credințe, divorțuri și recăsătoriri a 5-a oară sau dezlegări la post pe motive neîntemeiate, sau altele. Și se duceau să asculte nu de cei care îi învățau cum se face în ortodoxie lucrul respectiv ci la cei care îmbrăcați în haine de preoți ortodocși, dezleagă orice fără niciun criteriu și fără nicio încredințare de la Dumnezeu. Cu încredințarea din nou e lucru greu, dar oare câți dezlegători de căsătorii eterodoxe au spus măcar că s-au rugat la Dumnezeu ca să îi lumineze într-o pricină și așa au ajuns la o soluție, ci mulți – cum ar fi PS Andrei din Ardeal – vin cu iconomii aberante de genul: cum să nu dezleg o căsătorie heterodoxă în Cluj unde am oameni de toate credințele, că una e unde 100% sunt ortodocși într-un sat și alta unde sunt 30% ortodocși. La ăia cu 100% se aplică canoanele, în rest … Evident este penibil un asemenea argument, unde sunt 30% ortodocși, sunt suficienți oameni ca să se poată căsătorii ortodocșii cu ortodocși și nu cu eretici, dar iată un exemplu de iconomie principială pe motive iraționale, doar din comoditate ecleziastică sau mai bine zis populism ecleziastic decât din duh și spirit ortodox. La fel se întâmplă și cu situația actuală acum. Vor veni

Read more
1 18 19 20 21 22 49