Search Results for: prima casa

Rata de mortalitate în urma vaccinului este imposibilă de aflat. E ca și cum ne-am baza pe autoritatea electorală ca să știm numărul de voturi false. Evident că fiecare caz public care apare de vaccinare, afectează notorietatea întregii operațiuni și scade procentul celor care nu doresc să se vaccineze, crescându-l totodată pe cel al cărora nu vor accepta să se vaccineze “nici dacă îmi taie capul” cum declara dl Becali. De ce există o … înclinare ca să îi spunem așa, a celor angajați în această operațiune pentru a mușamaliza cazurile (morții/victimele) eșuate de vaccinare este clar. Teoretic (după testele clinice – câte or fi fost ele făcute în warp speed) rata de mortalitate este zero. Nu are voie un vaccin să aibă morți/victime deoarece nimeni nu l-ar mai face. Când vine vorba despre efectele secundare, doctorii (agenții de marketing medical) spun: orice medicament are efecte secundare. Nu știu câți doctori ar mânca o conservă dacă ar ști că la una dintr-un milion găsesc otravă. Evident că de la un vaccin ne-am aștepta să nu aibă morți, deși unele efecte secundare blânde sunt acceptate de oricine are 2 neuroni. Câtă vreme ne scapă de Covid (care omoară 0.05% dintre noi), nu cred să fie vreun om absurd care să se supere dacă are amețeli și dureri de cap 2-3 zile după vaccin. Problema e însă cu morții. Deja se cam adună și nu știm câți sunt. Morții din vaccin sunt de departe o realitate care se dorește total suprimată în MSM. Faptul că pe ici pe colo mai e câte-un site unde vedem morții nu înseamnă deloc transparență și obiectivitate. Repet: pentru producătorii de vaccin, orice mort este un cui în coșciugul vaccinului, așa cum pentru un producător de conserve, o singură cutie otrăvită le distruge reputația. Culmea este însă că acești marketeri au și o explicație (tacită) a tentativei de mușamalizare a morților și tonning down a efectelor secundare. Deși implicită și rareori expusă, ideea de bază este că deoarece vaccinul e atât de bun (deși nu chiar ca în prospect [1]), per total un număr oarecare de morți/bolnavi este tolerat, deoarece “orice medicament are efecte secundare”. Chiar medical dacă privim, într-adevăr cum fiecare om este un univers aparte, fiecare medicament reacționează diferit pe fiecare om, așa cum și virusul are efecte variate de la om la om. Marea perversitate a sistemului medical și a politrucilor angajați de companiile farmaceutice ca să le vândă serul este că libertatea de alegere a oamenilor este suprimată. Oamenii nu aleg în cunoștință de cauză, știind riscurile și avantajele, ci campania de marketing le pune în față pe de o parte o imagine mult umflată a riscurilor bolii, pentru a le proiecta apoi soluția salvatoare a unui vaccin “fără efecte”, “sigur”, etc. Realitatea obiectivă este că nici boala nu e atât de periculoasă, nici vaccinul atât de sigur și nici alternativele atât de inexistente. Cum vaccinul are banii cei mai mulți, este evident acum că nicăieri nu mai auzim de alte tatamente și

Inevitabil un fenomen istoric atât de important ca această pandemie, nu putea trece fără a fi înconjurat de mii și mii de teorii conspiraționiste, de la lansarea virusului de chinezi cu motivația de a vinde măști și produse medicale lumii întregi până la injectarea cu vaccinuri cu nanoboți care să fie controlați prin 5G. Diavolul iubește haosul și este un oportunist, așteptând ca un leu, sau mai bine zis ca o hienă, orice nenorocire pentru a încerca să o facă și mai mare. Am fost martor în viața mea la nenumărate exemple, dar iată unul pe scurt. Copil fiind, am crescut într-un bloc dintr-un cartier muncitoresc construit de comuniști unde fuseseră îngrămădiți alături de locuitorii caselor demolate, țăranii momiți să lase CAP-ul și să vină să lucreze în minunatele fabrici și uzine ale Olteniei. În blocul nostru, exista un vecin cu probleme (de fapt mai mulți, dacă nu toți aveau probleme). Problemele erau legate de alcool și au mers până la punctul în care l-au dus spre nefericitul pas al sinuciderii. Acest vecin locuia la etajul 4. Varianta aleasă pentru sinucidere a fost să-și dea foc. Evenimentul a fost tragic deoarece sinucigașul nu a calculat prea bine procedura sinuciderii. Ne-am putea gândi că stând la etajul 4, aruncatul de la etaj poate i-a trecut prin cap. Însă, nu aceasta a fost varianta “câștigătoare” ci datul focului pe scara blocului. Sinuciderea a fost relativ calculată, de vreme ce sinucigașul a apucat să aducă benzină de la mașină, să se îmbrace într-un ciorap de femeie (pentru a putea arde bine) și să-și dea foc pe scara blocului (pentru a nu da foc la apartament/bloc). Din nefericire, ori că nu s -a gândit, ori că nu i-a păsat, dar sinucigașul nu s-a jenat de faptul că copilul lui era acasă, prin urmare și-a dat foc, pe scara între etajele 3 și 4 chiar în fața copilului care cred ca avea în jur de 10 ani. Dar unde vreau să ajung? La etajul 3, chiar ultimul apartament, locuia un alt alcoolic. Fost militar, dat afară din cauza alcoolului, se afla acasă. Auzind zgomotul, a ieșit și a încercat să stingă focul aruncând cu apă peste sinucigașul care își dăduse foc. Evident că apa mai mult a întețit focul, care nu avea nicio șansă să fie stins, având în vedere planul bine pus la punct – de către diavol (ciorap + benzina). Ca fapt divers, fiind acasă, am auzit zgomotul și am ieșit să văd ce se întâmplă. Cum locuiam la etajul 1, nu am văzut decât mâna sinucigașului arzând pe scara între etajele 3 și 4. Nu am avut curajul să urc la etaj, mai ales că ieșind părinții m-au băgat rapid înapoi în apartament. Casa scării mirosea a carne de om și de aceea o bună perioadă nu am mai pus gura pe carne. Alcoolicul de la etajul 3, ulterior, a aranjat diavolul astfel lucrurile ca să își dea și el foc. Cum s-a întâmplat? Cel de la etajul 3, fiind bețiv, își

Spitalul Județean de Urgență Slobozia a luat notă de imaginile apărute în presă în care dozele de vaccin împotriva COVID-19 sunt ambalate în cutii de pizza. Dorim să menționăm că spitalul se delimitează ferm de modul de ambalare, fiind doar un beneficiar, logistica și transportul fiind asigurate de terțe instituții. Vaccinurile au fost livrate în respectivele cutii, la rândul lor aflându-se în cutii frigorifice profesionale. Vaccinurile au fost trimise în acest mod de la București, fiind date în primire, astfel, la Spitalul Slobozia. Instituția noastră nu a fost în niciun mod implicată în logistica transferului. Sursa: independentonline.ro Bâlbâielile din distrubirea vaccinului în ciuda soldățelului gospodar și disciplinat pus la bătaie în fruntea fanfarei medico-militare nu ar trebui să ne mire prea mult deoarece … “trăim în România și asta ne ocupă tot timpul” cum spune un proverb contemporan. Pentru cei care au trecut ceva ani prin ei pe aceste meleguri – și eu sunt unul dintre acești fraieri – se găsesc puține lucruri care să ne mai stârnească intrigarea. Cu toate acestea când am văzut poza cu vaccinurile în cutii de pizza am râs ca prostul de unul singur câteva minute. Nu mă puteam abține. Recunosc că a trăi în România este uneori revigorant. Aceasă imagine m-a amuzat aproape la fel ca Hora Coronavirusului trasă de doctorii și asistenții craioveni la vindecarea primului covidos și cu siguranță mai mult ca gafa cu scăparea din targă a primului pacient de Covid. Nu neg că poate tehnic, transportul în cutii de pizza este unul justificabil, dar de ce nu s-a comunicat asta în campania de vaccinare pentru a nu stârni râsul oamenilor și a afecta încrederea în vaccin? Cum să mai ai încredere în vaccinul minune dacă îl vezi că vine la spital în cutii de pizza? Pare că periodic Dumnezeu ia mințile românilor care se află în lupta cu Covidul sau poate că, la cât de pricepuți suntem noi românii în suceli, inevitabil periodic apar la suprafața aspecte kafkiene ale unei realități tragice care ne înconjoară cu o oarecare conotație umoristică pentru a ne ajuta să trecem mai ușor prin rahat. Fără aceste mici momente, pote eu – cel puțin – aș fi mult mai trist auzind de bolnavi bătrâni de Covid tratați cu josnicie, plimbați din spital în spital, trimiși acasă fără tratament și recomandări și care în cele din urmă mor. Fără aceste evenimente, m-aș mira cum de la un spital Covid din Craiova, pe secția de ATI, rata de supraviețuire este sub 10% deși la nivelul țării (ca să nu mai zic în țări … ca afară) situația e inversată. Dar poate cel mai șocant la urechile mele sunt cazurile de angajați din sistemul sanitar, unii chiar din prima linie, care ajunși bolnavi de Covid, s-au tratat mai prost decât dacă ar fi căutat pe Google niște informații. Nu dau amănunte, pentru că e vorba de rude/prieteni și nu vreau să mi-i pun în cap. Cert este că – așa cum am mai spus în articolele anterioare –

Pupătorii de moaște este un termen care deși în zgomotul gâlcevei cu diavolul are conotații jignitoare, trebuie asumat de creștinii ortodocși pentru că face din start o delimitare între creștinii care cred în moaște – deci le pupă – și cei care nu cred (pseudo-creștini, eretici, etc). Personal, mă declar pupător de moaște. Nu este nimic jignitor și nimic rușinos în această expresie, în ciuda intenției inițiale și a contextului în care este în general folosit. Este mai greu în ziua de astăzi să te declari ortodox din cauza confuziei. Există riscul să fii confundat cu ortodocșii nepracticanți sau cu cei practicanți dar mai mult superstițioși care văd în biserică doar o păcănea de minuni unde bagi pomelnicul și câștigi sănătate și noroc. Un termen similar cu pupătorii de moaște, dar care pare mai “fardat” este cel de “creștini practicanți” sau “ortodocși practicanți”. Fardul vine însă la pachet cu niscavai mireasmă de putoare, căci în fapt nu există creștin nepracticant, este o formulare tehnică care mai mult tinde să marginalizeze în fapt pe creștini și să-i împartă în practicanți și nepracticanți. Prin această diviziune, creștinii – care sunt de fapt doar practicanți – sunt pregătiți de a fi puși la zid și arătați cu degetul. Diavolul divide și evident îi iubește pe “creștinii” nepracticanți pentru că de fapt nu sunt creștini, dar îi convine ca aceștia să stea liniștiți în banca lor considerându-se creștini deși “nu participă”. Cu atât mai mult crește inima în creștinii nepracticanți când diviziunea se transformă în ostracizare și creștinii practicanți sunt asociați deseori cu habotnicii, deoarece țin post și fac alte de-astea. Strigător la cer este că acest termen a fost adoptat și de purtătorii de vorbe și “protectorii imaginii” bisericii în societate, adică de oficioșii (sau neoficioșii) din clerul și intelighenția laică ortodoxă. Vaccinul este tehnic un medicament. Medicamentele sunt date de doctori. Doctorii fac lucrarea lui Dumnezeu. E firesc deci ca un creștin să nu aibă probleme să facă vaccinul, la o primă vedere. Să presupunem însă că nu vorbim de vaccin. Să ne gândim la panadol. Ne doare capul și suntem pupători de moaște. Ce facem? Luăm un panadol sau pupăm moaștele sau ne dăm cu mir sau cu ulei sfințit? Fiecare după credința sa! Eu uneori iau 2 panadoale pentru că de obicei unul nu face față – mai ales cele vândute în Românika. Tot așa și cu vaccinul. Este o chestiune de credință: în privința bolii asteia, ne punem nădejdea în Dumnezeu sau în vaccin? Nu există și-și. Ne amăgim dacă credem că vaccinul este ca un panadol, deoarece panadolul a fost deja produs în miliarde de pastile și se știe eficiența lui și efectele secundare, pe când un vaccin nou necesită multă încredere în doctorii care l-au făcut. Este deci nevoie de credință. Dar și Dumnezeu ne cere credință. Putem să dăm și colo și colo credință? Am putea spune că nu este aceeași credință, că sunt credințe diferite? Chestiunea în sine este de risc. Dacă boala este nasoală