Mii de ortodocşi s-au lepădat de botez aruncându-se în iad

Autostrada catre Iad

Traind usurel, traind liber,
Bilet catre o calatorie fara intoarcere
Nu cer nimic, lasati-ma in pace
Luand totul in lunga mea cale
Nu am nevoie de judecata, nu am nevoie de rima
Nu-i altceva ce mi-as dori mai mult sa fac
Luand-o in jos, party time
Prietenii mei o sa fie si ei acolo

Sunt pe autostrada catre iad

Nu sunt semne de oprire, nici limite de viteza
Nimeni nu o sa ma incetineasca
Ca o roata, o sa ma rotesc
Nimeni nu o sa ma incurce
Hei Satan, mi-am platit datoria,
Cantand intr-o trupa de rock
Hei mama, uita-te la mine
Sunt in drum catre pamantul fagaduintei

Sunt pe autostrada catre iad
(nu ma opri)

Si o iau in jos, in jos cat cuprinde
Sunt pe autostrada catre iad

Pentru multi rockeri, rockul este doar fun, muzica tare, spirit liber, prieteni adevarati, blugi si tricouri misto, concerte, bere etc. Cu siguranta, majoritatea rockerilor stiu insa si limba engleza si temele predilecte ale rockului. Ei stiu pe dinafara versurile melodiilor preferate si urmaresc interviuri cu artistii favoriti.  Pana acum nu am intalnit un singur rocker prost, care sa nu stie macar sa inteleaga engleza, daca nu si sa o vorbeasca foarte bine. Practic engleza este o lingua latina a rockului, asa cum italiana este pentru opera.

Putini rockeri sunt cei care isi pun problema mesajului transmis prin muzica. De altfel, nu doar rockeri, toti oameni din ziua de azi, se concep, cresc, sunt educati si se misca in jurul televizorului sau a radioului, iar mai recent a calculatorului. Cine isi mai pune problema azi, oare ce zice ala care canta, ce mesaj transmite, sunt eu de acord sau nu cu el? Superficialitatea este o regula in multe privinte, este banal ce spun, dar filtrarea muzicii pe baza mesajului transmis este deja o raritate, pare ceva absurd si sa spui ca tie nu iti place o melodie deoarece nu esti de acord cu versurile sau deoarece viata artisului ti se pare nu prea demna de urmat. De fapt nu doar cu muzica se intampla asa, ci si cu literatura. Multi citim carti scrise de autori despre care nu stim mai nimic. La fel si cu filmele, nu alegem un film pe baza calitatii regizorului sau a actorilor care joaca, alegem ce ni se pare noua interesant din ce ni se pune pe masa de “divizia de marketing” a companiei respective.

Asadar, vrem nu vrem, ascultam muzica, citim carti, vedem filme fara sa ne intereseze prea mult “ce hram poarta”. La muzica nu prea ne intereseaza versurile, la carti ideile (desi aici e mai complexa problematica), iar la filme este oricum imposibil sa stii dinainte ce schimbare asupra ta va avea vizionarea unui film. Nichita Stanescu supunea o data, ca o niste versuri urate pe o melodie frumoasa, sunt retinute mult mai usor decat niste versuri frumoase pe o melodie mediocra. Asta in conditiile in care avem rabdarea si interesul sa mai ascultam versurile, pentru ca de multe ori nu retinem decat refrenul, si nici ala pentru ca ne-ar interesa ci pentru ca este totusi mai usor de retinut, in urma unor ascultari repetate.  Iata deci ca muzica primeaza asupra textului. Memoria noastra capteaza mai usor mesajul muzical decat pe cel textual. Si bineinteles, pe cel vizual decat pe cel auditiv.

Iata de ce rockul este o muzica atat de iubita, pentru ca are puterea de a penetra in memorie si in alte componente ale sufletului nostru, incomparabil mai puternic decat textul. Toate genurile muzicale au o anumita putere si precedenta fata de text, poate doar in hip-hop, textul conteaza mai mult, desi si acolo basul si ritmul acopera de multe ori vocea cantaretilor. Oricum, nimeni nu devine fan al unei formatii pentru mesajul pe care aceasta il trimite, nimeni nu urmareste sa vada cat de frumoase sunt textele melodiilor ca sa spuna daca ii place sau nu o melodie. Muzica face totul, dar odata cu muzica primim in sufletul nostru si mesajul pe care aceasta il poarta, si nu doar il primim, dar si aderam la el, impreuna cu muzica. Deoarece muzica ne provoaca acea “stare de spirit” si ne deschide sufletul imbratisand-o si o data cu ea devenim mai aproape de cei care ne-o transmit si de cei care de asenemea vibreaza la fel ca noi, o data cu muzica intra si mesajul.

Iar in cazul AC/DC mesajul este explicit, nu este nevoie de traducere: sunt pe autostrada spre iad. Toti cei care au cantat impreuna cu AC/DC aceste versuri, l-au scuipat pe obraz pe Hristos: pleaca, nu te vrem, nu vrem raiul, nu ne intereseaza “oferta” ta, noi mergem spre iad.

Imi povestea un var ca el crede ca in rai este plictiseala si ca in rai e mai palpitant. Dupa el, in rai sunt bosorogi si babe care canta plictisitor ca la biserica iar in iad sunt petrecaretii si pacatosii care chefuiesc si se distreaza. Cu siguranta ca majoritatea rockerilor, desi le-a dat Dumnezeu minte sa studieze problema, gandesc la fel:

RAI = porunci, dogme, reguli, plictis

IAD = petrecere, fun, libertate

Ei gandesc ca satan de aia s-a razvratit impotriva lui Dumnezeu pentru ca nu il lasa sa se distreze si pentru ca ii impunea reguli si disciplina, ceea ce este nashpa. Cu siguranta ca nu este asa, explicatiile  “easy” sunt mereu mai usor de acceptat, par simpliste si prostesti, o stim fiecare, dar macar nu ne mustra constiinta. Putem in continuare sa fim “liberi”, sa ne lasam incarcati cu energie de “zeii fulgerelor” si sa bem bere linistiti dupa, totul sunt niste povesti, daca nu omori pe nimeni, nu esti satanist, Dumnezeu va fi ok cu tine si viata merge inainte. La urma urmei, cine isi mai pune de fapt problema unde merge viata noastra? De ce sa ne intrebam chestii prea complicate, gen cine suntem, de unde venim si unde ne ducem? Suntem aici, suntem liberi, facem ce vrem, muzica e buna, berea idem, totul e ok, la ce sa ne punem probleme? Dar iata ca altii ne trag dupa ei in iad, poate sunt doar niste versuri stupide facute sa sune cool, poate ca si chestia cu satan e doar o gluma ca sa dea bine la multimi, dar daca nu e asa?

In secolele primare ale crestinismului, in Imperiul Roman, persecutiile aveau o tenta politico-religioasa. Adica cine nu recunostea ca imparatul este dumnezeu si nu se inchina lui era considerat “dusman al statului”. Pentru crestini, ar fi fost foarte usor doar sa spuna formal ca se inchina imparatului, de fapt din ce stiu eu, nici nu trebuiau sa zica ceva ci decat sa aprinda niste jertfe de lumanari sau alte miresme in fata statuii imparatului. Cu toate acestea, multi au ales sa moara decat sa spuna macar formal ca se inchina altcuiva decat lui Hristos. Si asta chiar cand la mijloc era pretul vietii lor si al familiei lor. Pentru 2-3 vorbe, multi au ales sa moara. In locul superficialitatii si al ignoraneti ei au fost fermi si au inteles importanta aderarii chiar doar pe moment si chiar doar in aparenta, cu un anumit mesaj sau concept. Crestinii vremurilor de inceput au inteles in totalitate taina libertatii umane si totodata provocarea intunericului si au facut alegerea corecta cand a trebuit. Crestinii romani de astazi, botezati ortodocsi, dusi la biserica de mici (sau mai putin dusi), dar in nici un caz total nestiutori, in nici un caz neinformati si fara minte, au ales sa se lepede de Hristos. Acum poate au fost doar 2-3 refrene cantate impreuna cu cei de la AC/DC: “sunt pe autostrada catre iad”. Si ce mare lucru, oricum au mai ascultat aceasta melodie de o mie de ori pana acum si au mai cantat-o. Multi au mai fost chiar si prin alte tari la alte concerte. Insa cu fiecare astfel de impreuna-lepadare, haina botezului este sfasiata si “viteza” este accelerata pe autostrada catre iad. Pentru multi prabusirea va veni pe neasteptate si va fi dureroasa. Caci in fata mortii, “zeii fulgerelor” nu ii vor ajuta sa dea nici un raspuns, nu le vor spune decat: “Vai de voi prostilor ca ati venit dupa noi. Daca aveati un dram de minte, ne usurati si pe noi acum de povara de a va fi tras si pe voi in iad. Dar nu va bucurati, caci chiar daca noi v-am indemnat si voi ati vrut, ati fost liberi in alegerea voastra, noi chiar v-am pus sa platiti ca sa intrati la concertele noastre”. Asta daca vor putea sa zica ceva, caci din ce am vazut eu, in iad sunt numai urlete de durere si de spaima. Eu cand era sa fiu inghiti de un drac intr-o seara cand ascultam linistit Pantera, nu am putut sa zic nici Tatal nostru desi il stiam foarte bine. Eram “freezed” si credeti-ma nu e deloc placut. Daca ingerul pazitor nu infigea sulita in gura dracului, nu stiu cum as fi scapat. Ca si la nenumarati alti rockeri, Dumnezeu mi-a venit in ajutor, m-a scapat pe moment de sfarsitul fatal de care as fi avut parte, aratandu-mi dinainte ce ma asteapta cand voi muri. Din pacate nimeni nu m-a crezut pana acum, se pare ca fiecare trebuie sa invete din propria greseala. Sunt atat de multe marturii ale unor rockeri care au fost treziti in mod minunat incat am putea face un club. Dar la ce bun, cine pacatuieste, sa pacatuiasca, cine lucreaza sa lucreze in continuare, Dumnezeu are grija de fiecare in parte, mai devreme sau mai tarziu, toate se vor cerne. La urma urmei, “the death is not the end”, cum spunea Dylan.

Poate ca moartea sufleteasca a celor care au fost la concert va fi spre invierea lor, uneori caderea ne ajuta sa ne dumirim, simtim mai profund gustul mortii si cautam o alternativa … singura alternativa.

Alte linkuri pe aceeasi tema:

Saccsiv – SATANISMUL piesei “JOHN THE REVELATOR” – DEPECHE MODE
Cristi Serban: Intre rock si iubirea fara sfarsit – confesiuni
Sirenele – povestea unui grec care a cantat intr- formatie de heavy metal

UPDATE 03/06/10

Dupa cum se poate vedea in comentarii, multi mi-au cerut detalii despre intamplarea pe care am avut-o eu. Nu ma mira o astfel de curiozitate: de multe ori oamenii sunt mai interesati de forme de cat de continut, imaginea starneste mai mult interesul decat ideea asa cum suprafata acopera adancul. Nu prea am ce sa detaliez, nu vad ce as spune mai mult si la ce bun. Nu sunt singurul care a avut astfel de intamplari, un exemplu clasic care imi vine in minte este filmul Sirenele. In numeroase carti dar si din discutiile cu rocker convertiti am aflat ca altii au avut experiente chiar si mai “dure”. Nu asta este insa important, cum ne-a ajutat Dumnezeu pe mine si pe alti rockeri ca scapam din acest “asalt catre iad”, ci de mirare este mai ales faptul ca am putut rupe acest lant. Mie inca imi este destul de clara si concreta puterea de atractie a rockului, toata spoiala de iluzii cu care vine pe langa atractia muzicala incomparabila fata de alte genuri. As incepe cu iluzia puterii: rockul te face sa te simti puternic si stapan pe tine.

Ai sau nu conflicte cu cineva, ai provocari in viata (si cine nu are), ai momente grele, neintelegeri, nu mai suporti ipocrizia si fariseimul celor din jurul tau? Rockul iti da exact starea de spirit care te unge pe suflet si te face sa uiti de toate problemele. Este greu de detaliat si nuantat felul in care patima mandriei si maniei sunt de fapt veninul care curge prin fiecare semiton al acestei muzici. Pentru mine lucrurile au fost atat de clare si atat de mult am putut simti acest venin, incat a explica in cuvinte este greu de spus. Sunt mii si mii de momente si de situatii in care observandu-ma pe mine imi puteam da seama de pornirile mele negative si recapituland mai apoi mi-am dat seama ca acestea veneau din ascultarea acestei muzici.

Cred ca cel mai bine se poate observa felul cum “duhul” stilului rock este strans legat de manie si de mandrie prin comparatia cu un alt stil muzical, sa zicem muzica house.  Ei bine, niciodata un adolescent care adera la stilul house nu va gasi in muzica lui preferata un suport si un impuls catre conflictul cu parintii sau cu profesorii de exemplu. Insa pe cand eram eu rocker, daca te intelegeai bine cu parintii erai de pe alta planeta. A-ti injura parintii, ale fura bani si a-i face comunisti imputiti era “casual”. Daca muzica tehno, bazata pe ritm monoton si matematic, efecte sonore cat mai “digitale” si total irelevanta, in componenta vocala stimuleaza mai mult toleranta (falsa bineinteles), visul la un viitor  cat mai “perfect” si “ideal”, este bazata pe “ordine” insasi in esenta ei (ritmul matematic, efectele sonore precise), rockul de departe se muleaza pe ideea de libertate, cu scopul de a o perverti in razvratire, precum pierzatorul satan s-a facut pe sine incepatorul razvratirii. Nici un stil muzical nu este lipsit de un anumit “duh” care ii da o specificitate precisa in atacul invizibil asupra sufletului uman, independent de duhurile care stapanesc “emitatorul”, caci si aici ar fi multe de spus. Rockul este insa avionul “stealth”, arma “ultimate” din arsenalul muzical/cultural/simbolic pe care duhurile intunericului o folosesc in alterarea puterilor sufletului uman si directionarea mai ales prin emotii a vointei umane catre autodistrugere prin ruperea totala de orice sansa de a descoperi Adevarul.

Faptul ca la AC/DC si la multe alte trupe lepadarea de Hristos este explicita, nu face decat sa confirme tot ce am spus mai sus. Invocarea lui satan nu este doar o joaca de cuvinte, un pretext pentru versuri “tari” si “provocatoare”, nu este nici macar un refuz ocazional sau o critica ponegritoare a crestinismului: azi crestinismul este oricum irelevant in constiinta publica, crestinii sunt o infima minoritate, rockerii nu au de ce sa se planga.

Desi in general vrajmasul prefera sa lucreze “covert”, din cand in cand simte nevoia sa i se faca si lui slujbe si i se aduca cantari, caci altfel ce “luceafar” ar mai fi? In plus, lepadarea explicita prin versuri este mult mai eficienta decat cea prin pornirile sufletesti ascunse ale mandriei si maniei care oricum lucreaza in viata celui care se lasa influentat si il fac sa se rupa atat de mult de Dumnezeu incat sa devina eretic sau ateu. Fiind un bun contabil al efectelor devastatoare ale armelor sale, diavolul calculeaza cum poate departa cat mai multe suflete si cat mai adanc de orice sansa de a-l cunoaste pe Dumnezeu. Pentru aceasta foloseste uneori lepadarea explicita pentru ca puterea sunetului este atat de atragatoare incat oamenii nu pot sa tina seama de versuri, versurile nu conteaza sunt doar un zumzait pe care curge muzica. Insa la cei care tin cont de muzica, aghiuta are grija ca sa le ofere si contraexemple sau “alternative” si am putea include aici in special trupele de “rock crestin”.

Orice rocker care ii vei spune ca rockul este satanist, iti va raspunde ca nu, doar black metal-ul este satanist si nici asta tot sau ca sunt trupe sataniste asa cum sunt trupe crestine. Insa eu pana acum nu am intalnit un rocker care sa imi spuna ca nu ii place AC/DC si ca nu ar da orice ca sa cante impreuna cu ei la concert “sunt pe autostrada catre iad”.

Cu toate acestea exista bineinteles nuantari, sunt trepte ale raului, sunt lepadari explicite sau melodii mai inofensive. Una este sa asculti Slayer cu al lor “God Hates Us All” si altceva sa asculti Count Raven cu “Children’s Holocaust”. Duhul este insa acelasi, si nu face decat sa ii cheme pe toti la el prin vointa proprie a fiecaruia, caci chiar daca versurile ar striga “Doamne, Doamne”, daca inima nu este curata nu ne foloseste la nimic. Iar o inima curata este greu de curatit dupa ce ai lasat multime de gunoaie sa intre in ea.

Cum de s-a ajuns aici şi unde o să se ajungă

Am ramas uimit de cat de ignoranti si alienati sunt toti ziaristii si realizatorii de emisiuni TV cand e vorba de a discuta despre cauzele care au dus Romania (dar si restul lumii) in situatia in care este acum si unde o sa se ajunga.

Sunt uimit pentru ca pentru oricine cu capul pe umeri este atat de clar de vazut tot mecanismul care a dus la supra-indatorare, la stimularea unei economii artificiale si a supra-consumului si ca toate au o directie atat de clara incat prost sa fii sa nu intelegi ca se incearca ingenuncherea popoarelor lumii si pregatirea lor pentru o moneda globala si un guvern global care “va avea grija” mai bine ca guvernul nostru de treburile economiei si va avea grija ca sa nu mai intram in criza niciodata.

Fara a avea o viziune globala a ceea ce se intampla acum in Romania, este desigur o copilarie sa incerci sa dai explicatii. Am ramas uimit vazand-o pe sefa de la Oriflame, doamna Tatoiu, acuzand cu aroganta pe pensionari cum ca ei sunt de vina, toti cei care s-au prefacut ca muncesc in epoca comunista si l-au votat pe Iliescu dupa, nelasand sa se faca tranzitia de soc si in Romania ca in Polonia. M-a mirat ca o persoana care se doreste om de afaceri poate sa se perverteasca atat de mult si sa traga itele in favoarea lui Basescu si al PD-ului cu astfel de argumente aberante, incercand sa puna apa peste un foc care deja s-a transformat in incendiu de proportii.

Este greu insa chiar daca stii ce se intampla sa spui oamenilor ceea ce stii, deoarece lumea nu crede. Vorbeam cu un om batran, un pensionar inca lucid si destul de istet, discutam politica si economie la un praznic si cand am ajuns la dolari, am incercat sa ii explic ca americanii tiparesc dolarii pur si simplu, fara acoperire, ba chiar nu mai e nevoie sa ii tipareasca, pur si simplu ii tasteaza in calculatoar, asa cum cauti pe google introducand cateva cuvinte si apoi dai enter, americanii completeaza niste formulare pe calculator, scriu ce sume au nevoie, dau enter si “abracadabra” – avem bani. Nu m-a crezut batranul, era ferm convins ca eu ma insel: “banii trebuie sa aiba acoperire, dom’le, nu se poate altfel”. Am incercat sa il asigur ca stiu despre ce vorbesc, ca am cercetat problema si ca este un fapt recunoscut de toata lumea si binestiut, banii nu au acoperire. Dolarii sunt fictivi, nu exista bunuri, produse sau servicii care sa acopere dolarii, ci pur si simplu dolarii apar la bunul plac al bancherilor americani, deci acoperirea lor este pur la nivel de intentii, are o dimensiune filosofica, nu una fizica. V-am descris aceasta discutie a mea, pentru a sublinia cat de greu este pentru unii oameni sa accepte adevarul. Iar adevarul este atat de evident, incat si cei care il observa, nu le vine sa creada, spera totusi ca ce vad ei nu este adevarat. De ce? Pentru ca este infricosator. Intr-adevar este infricosator sa vezi cum o mana de nebuni planuiesc si faptuiesc toate cate le vedem si cate urmeaza sa vedem: foamete, manifestatii, revolutii, razboaie, etc. Poate ca asa a fost totdeauna in istorie, dar cu siguranta ca nu eram pregatiti ca tocmai noua sa ni se intample.

Noi tinerii de azi, ca si parintii nostri, am fost generatii de sacrificiu. Multi sperau ca copiii nostri sa aiba o soarta mai buna, sa traiasca in prosperitate, in pace, in liniste, sa se bucure de viata, sa aiba o casa a lor, un serviciu, sa aiba ce sa puna pe masa, sa poata merge in concedii, etc. Cum se vad lucrurile acum, copii nostri foarte greu vor avea parte de toate acestea, ba chiar viata lor se pare ca va fi sub zodia razboiului. Ca orice criza, si aceasta nu se va termina altfel decat printr-un mare razboi.

Poate ca sunt multi care se incrunta cand aud de razboi. Dar oare nu poate Dumnezeu sa schimbe lucrurile? De ce sa ne temem, de ce sa ne panicam, sa stam linistiti si sa bagam capul in nisip caci lucrurile se vor indrepta cumva. La urma urmei, traim intr-o societate europeana civilizata si prospera care are mijloace sa rezolve orice problema, si care isi iubeste cetatenii, indiferent din ce “soviet” sunt ei. Iata ca pe greci i-au salvat, ne vor salva si pe noi. Blah, blah, blah. Acestora le raspund: da, Dumnezeu poate schimba lucrurile, dar de ce le-ar schimba? Oare ne-am pocait noi? Am cautat noi sa nu ne lipim prea mult de ofertele tentante ale societatii de consum? Am cautat noi sa nu facem nici un compromis in lupta cu povara taxelor si in tentatiile gaurilor legislative prin care cumva si noi putem sa stoarcem cate ceva de la bugetul tarii? Am cautat noi sa plinim mai intai poruncile lui Dumnezeu si am asteptat ca sa primim toate celelalte dupa fagaduinta Mantuitorului? Am avut noi macar curajul sa le spunem in fata celor care au facut un compromis cat de mic si sa le cerem socoteala? Sau am picat cumva in admiratie, invidiosi pe ei, dorind ca sa furam si noi la fel ca ei, ca sa castigam si noi cat mai multi bani, ca sa avem si noi averi cat mai rotunde, pozitii cat mai inalte, masini cat mai puternici, excursii cat mai exotice etc

Este greu de dat un raspuns general despre cum de s-a ajuns aici. Este clar ca s-a ajuns prin pacat. Prin generalizarea lacomiei, tentatia luxului, a avutiei, prin coruptie la toate nivelurile, prin lene si prin furtisag, prin inselaciune si aroganta, prin mandrie si rautate, la toate nivelele societatii. Putregaiul s-a generalizat, cancerul este infipt adanc, cerul este atat de intunecat incat numai o furtuna il poate curata. Iar ce traim noi acum nu este altceva decat inceputul furtunii. Stim unde se incearca sa se ajunga, caci observand directiile din care se trag sforile si locurile unde sunt puse parghiile, putem trage o concluzie de unde se incearca a se impinge. Prin manipularea pietelor de capital, a banilor, prin interconectarea atat de profunda incat cel mai mic cutremur se resimte pe tot globul in maxim 24 de ore, puternicii acestei lumi vor pune in genunchi guvernele. Popoarele se vor razvrati, vor ridica degetele inspre politicieni, poate pe alocuri ii si vor linsa, cum era cat pe ce sa se intample la Iasi, unde pensionarii au incercat sa il linsese pe prefect. Dar dupa aceasta ce va urma? Ce vom pune in loc, caci asa cum au fost aranjate pana acum lucrurile, orice guvern am pune, nu poate decat sa taie in carne vie. Economia e la pamant, nu se produce mai nimic, iar acolo unde se produce fie sunt scutiri de taxe, fie sunt evaziuni fiscale.

Este evident ca se incearca distrugerea sistemului politic actual, prin aruncarea blamului colectiv asupra guvernelor si a partidelor. Incet-incet oamenii se vor intreba daca nu cumva un guvern european va putea conduce mai bine treburile la nivel local, deoarece “ai nostri sunt prea corupti”. Poate vom avea parte si de o moneda unica, ca sa nu mai poata speculantii “sa manipuleze tranzactiile”, urcand sau scazand cotatiile, dupa cum le convine lor. Moneda unica nu este doar un panaceu care se coace incet-incet in mintile oamenilor de catre laboratoarele de inginerie a ideilor sociale, ci este chiar ultima si unica solutie care va ramane din multitudinea de optiuni pe care o criza le poate scoate la iveala. De exemplu, acum s-a pierdut sansa ca banii sa fie acoperiti in aur, in ceva real, macar in parte, s-a pierdut sansa ca FED-ul american sa fie desfiintat, s-a pierdut sansa ca marile banci sa fie sparte si micile banci care au jucat corect sa fie incurajate, s-au dus incet-incet toate variantele care ar fi rezolvat o parte din probleme si au fi dus in cele din urma la o iesire din criza. La noi, de exemplu, s-a pierdut ocazia de a se renunta la sutele de mii de plimbatori de hartii din clientela politica care consumau o buna parte din buget in detrimentul sanatatii si al invatamantului, precum si ocazia de a termina odata pentru totdeauna cu achizitiile imbecile de inutilitati totale gen fantani arteziene, statui, flori si animale exotice, campanii de promovare etc

Disolutia statului este procesul care a inceput si care va continua ani buni de acum inainte. Similar cu trecerea de la natiune la stat, distrugerea statului si introducerea conceputului de cetatenie europeana sau pan-americana, si in cele din urma globala, va lua ceva timp. Lucrurile nu se pot schimba peste noapte, deoarece rezistenta sistemelor este inca puternica. Insa fortele care modeleaza sistemele sunt si ele puternice, deoarece au paralizat centrele de reactie ale societatii, oamenii au fost transformati in cartofi de fotoliu, nu ii mai intereseaza ce se intampla, nu sunt capabili sa reactioneze, sa se uneasca si sa se ocupe de problemele care ii privesc, ci doar reactioneaza timid si tardiv la evenimente, cautand insa sa se aranjeze pe ei cat mai bine si fiind total nepasatori la restul lumii.

Ii admir pe pensionarii care au iesit sa protesteze, chiar daca ceea ce ii mana pe ei la lupta este pensia si nu libertatea. Macar ei au un obiectiv, un scop in viata. Din pacate cei tineri si in putere zac in ignoranta, nepasare si frica. Se lasa fierti in apa fierbinte incet-incet, precum broasca in oala.

Istoria lui Nea Mărin

Cum a apărut Nea Mărin?

De ce il iubim pe Nea Marin?

– pentru ca era inedit
– pentru ca era un artist extraordinar
– pentru ca intruchipa verticalitatea, simplitatea, firescul si totodata sufletul romanului

Cine nu se cutremura cand aude cantecul asta nu are suflet de roman. Nea Marin, Amza a fost un martir, a fost un far de lumina pentru un popor aflat in intuneric. Dorul de libertate razbatea prin umorul sau atat de puternic incat nu ne vine sa credem privind acum cum de putea sa spuna ce spunea si cum de ii permiteau. Ma rog, in cele din urma l-au exterminat pentru ca probabil Nea Marin nu a mai putut sa taca, l-a durut prea mult. Zicea Florin Piersic ca Amza mereu repeta: “Ma, abia astept sa traiesc si eu momentul ala” Iata ca noi il traim deceaba. E vai de noi, uitam cine suntem.

Viaţa e frumoasă / La vita e bella

Din când în când trebuie să ne amintim că viaţa e frumoasă. Spun că trebuie să ne amintim pentru că este într-adevăr greu să vedem partea plină a paharului, fiind noi mereu robi speranţelor deşarte şi mereu neatinse cu care singuri ne îmbătăm şi ne complicăm. Poate că nu doar singuri, ne mai ajuta şi  alţii, căci omul este doar un animal social, nu aşa ne spun evoluţioniştii?

Azi am citit despre doctorul care s-a sinucis şi cum că înainte să moară avea aspect “normal”: Aspectul dânsului era absolut normal, parcă dormea, doar că era sânge mult acolo şi s-a lovit la cap. Grotească relatare, nu e prea mult de zis, moartea, sinuciderea, crima, răul la urma urmei, au devenit atât de banale încât cei care scriu ştirile o fac ca şi cum ar comenta o banală şi plicticoasă şedinţă de guvern, totul e absolut normal, în cel mai rău caz, cam mult sânge.

Au mai murit azi şi trei greci în urma incendierii unei bănci. Între ei, era şi o femeie gravidă, ni se spune, ca şi cum ceilalţi sunt mai puţin îndreptăţiţi să fie comemoraţi. Sunt speculaţii că cei care au dat foc ar fi poliţaii deghizaţi în protestatari. Eu nu m-aş mira. Se practică chestia asta în tehnologia modernă de “detensionare” sau “deturnare” a crizelor sociale. Când ajunge cuţitul la os şi oamenii ies în stradă, anumite forţe speciale din poliţie se bagă printre ei pentru a îi provoca şi pentru a crea diverse situaţii care să discretiteze protestul. De fapt, dacă mă gândesc, nu e o tehnologie prea modernă, s-a folosit şi la noi în 89 cu teroriştii.

Dar iată că iar o dădui pe lângă şi în loc să scriu despre frumuseţea vieţii, mă blocai în aspectele mai puţin frumoase ale prezentului nostru. Dar cum de îmi aminti azi ca viaţa e frumoasă? Pe lângă melodia lui Romica care peste timp a rămas un antidot împotriva oricărei tristeţi, ascultând-o, îmi adusei aminte de un puşti care îl văzui azi pe la ţară mergând pe marginea străzii băgat într-un butoi de tablă cu capul şi fundul (bineînţeles) spart. Părea un soldat voinic în armură. Îi mai lipsea un coif şi o sabie. Se mişca ţantoş şi fără pic de timiditate, mândru de ipostaza lui şi sigur că ar putea să dea o explicaţie destul de plauzibilă a ce face el cu butoiul pe umeri, de unde vine cu el şi unde se duce şi de ce tocmai în felul în care o face. Mă rog, nu sunt sigur că chiar îl preocupau pe el întrebările astea, sau că îi păsa ca eu şi cu încă doi rămăserăm mască când îl văzurăm. Puştiul asta îmi aduse aminte că viaţa e frumoasă. Cel puţin la ţară, departe de crize dar mai ales de crizaţi.

Prima casa … prabusita

Fiscul se pregăteşte să scoată la vânzareîn premieră o locuinţă cumpărată prin programul Prima Casă. Proprietarul nu a mai putut plăti ratele, iar banca a cerut deja ministerului Finanţelor banii înapoi. Adică valoarea creditului neplătit de client.

Conducerea Fondului de Garantare, instituţia care aprobă dosarele de credit înscrise în programul Prima Casă declară că este doar începutul. Numărul celor care vor rămâne fără locuinţe pentru că nu le vor mai putea plăti va ajunge la câteva sute, adică 2-3 procente din totalul împrumuturilor aprobate. (Realitatea)

De citit despre acelasi eveniment:

– Balonul Imobiliar: Casa, dulce casa

http://balonul-imobiliar.blogspot.com/2010/04/casa-dulce-casa.htmlC

Un gând frumos poate muta munţii

“Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă.” (Matei cap 17 v.18#20)

Cuvintele Mântuitorului referitoare la puterea credinţei de a muta munţii din loc sunt binecunoscute. De multe ori, preoţii în predici ni le reamintesc şi uneori chiar subliniază minunile care s-au înâmplat în istorie, când credinţa a mutat munţii din loc la propriu, nu doar în mod figurativ care este de fapt sensul evident al metaforei. Îmi amintesc că un părinte când amintea despre aceste cuvinte, spunea că adevăratul munte este omul brută şi mutarea lui este transformarea într-un bun creştin. Iar dânsul, ca un preot cu experienţă, ne mărturisea că la viaţa lui a văzut mulţi oameni care s-au transformat total, s-au schimbat atât de mult încât într-adevăr putem spune că un sâmbure de credinţă poate muta munţii din loc.

Este într-adevăr greu de crezut că doar un sâmbure de credinţă poate să mute munţii, fie ei munţi adevăraţi sau munţi în sens figurat: munţi de necredinţă şi îndoială, munţi de nepăsare şi delăsare, munţi de deznădejde şi amărăciune. Însă dacă cugetăm puţin, înţelegem de ce Mântuitorul a zis sâmbure şi nu a folosit alt cuvânt care să semnifice micimea, cum a folosit de exemplu acul: “mai lesne este să treacă cămila prin urechile acului …” (Luca 18#25). Eu cred că Mântuitorul a folosit sâmbure pentru a da de înţeles că sâmburele poate să rodească şi poate face rod mare, care rod mare va fi în stare, poate mai târziu dacă nu mai devreme, să mută munţii din loc. Şi nu doar că poate ci chiar trebuie să îi mute, pentru a putea spori viaţa. Aşa cum arborii din jungla de la ecuator, trebuie să se lupte pe viaţă şi pe moarte cu celelalte plante şi cu ceilalţi arbori, pentru a supravieţui, şi credinţa noastră, dacă o lucrăm cum trebuie şi dacă vrem să crească, să sporească şi să ajungă cât mai sus, trebuie să işi înfigă rădăcinile cât mai adânc în pământ şi astfel credinţa mută munţii de pământ atunci când doreşte să ajungă cât mai sus.

Ar fi multe de comentat şi povestit despre aceste cuvinte şi îndemnuri lăsate nouă de Mântuitorul spre lucrare. Cuvintele Mântuitorului de fiecare dată când ni le reamintim şi cugetăm la ele, trezesc noi şi noi sensuri şi reaprind focul credinţei în inimile noastre, îndemnându-ne să ne autodepăşim şi să cautăm să înţelegem din ce în ce mai mult, dar şi să devenim din ce în ce mai buni. Nu există să ascultăm sau să citim cuvintele Mântuitorului şi să rămânem insensibili, fără nici o reacţie.  Poate doar dacă într-adevăr nu mai avem minte să înţelegem şi nici inimă care să nu fie îngheţată precum o planetă atât de îndepărtată de soare încât căldura acestuia nu o mai poate dezgheţa.

Dar nu despre credinţa care mută munţii am dorit să scriu, ci despre gândul care poate muta munţi. S-au spus multe despre gânduri, s-au scris cărţi întregi despre lupta cu gândurile şi despre rugăciunea minţii care printre altele ne cere tot o disciplină a gândurilor mai întâi. Lupta cu gândurile rele este într-adevăr vitală, pentru că este trecătoarea prin care trebuie să trecem vrem-nu-vrem în calea către curăţia minţii şi a inimii. Lupta cu gândurile este de fapt singura luptă adevărată şi cea mai importantă luptă a omului. Căci dacă învingem ne mântuim, iar dacă pierdem … mila Domnului. Şi dacă învingem, tot mila Domnului este, căci noi oricum nu putem nimic fără El, dar dacă gândurile noastre sunt robite încrengăturilor diavolilor, şansele noastre la mântuire sunt periclitate şi putem pregusta din iad încă de pe aici: scrâşnirea dinţilor, durere, suferinţă, chin, foc nestins, nelinişte, frică, lipsă de sens (deznădejde), singurătate etc. Toate aceste stări sunt invariabil un fel de “preview” al iadului şi o stare întunecată a sufletului nostru, iar gândurile noastre nu sunt altceva decăt un ecou al iadului acum şi aici, în mintea noastră şi în trupul nostru, pentru că durerea venită din gândurile negre, deşi teoretic are loc în cap, se răsfrânge în toată fiinţa noastră, atât în trup cât şi în suflet. Iar rostul acestei dureri este ca să ştim ce înseamnă a fi departe de Dumnezeu şi să luăm aminte.

Chiar poate un gând frumos muta munţii şi cum putem să facem asta? Se poate face primăvară cu o floare? Poate un om singur să lupte cu un pistol cu apă împotriva unei armate de soldaţi profesionişti armaţi din cap până în picioare cu tot felul de arme de ultimă generaţie? Căci cam acesta ar fi raportul între noi şi cetele diavolilor care caută să ne doboare, mai ales în anumite situaţii tensionate, de cumpănă, în care înclinarea noastră spre bine sau spre rău poate fi chiar definitivă, sau în orice caz este într-adevăr un moment de răscruce de importanţă foarte mare pe tărâmul duhovnicesc.

Gândul de a scrie acest cuvânt mi-a venit pornind de la o scena dintr-un documentar văzut recent. Documentarul prezintă un episod tensionat din perioada războiului rece când în timpul unui exerciţiu NATO care simula un răboi nuclear, ruşii erau siguri că NATO îi va ataca şi prin urmare căutau să fie mereu în alertă şi să nu fie cei din urmă care vor folosi arma nucleară. În această stare tensionată, un militar rus la o bază de rachete nucleare, primeşte un semnal de alertă de la calculator că o rachetă nucleară NATO a fost lansată şi se apropie de Rusia. Pe umerii lui a căzut decizia dacă să declanşeze sau nu al treilea (şi probabil ultimul) război mondial. Toate informaţiile conduceau către ideea că într-adevar a fost lansată o rachetă, însă acest militar a avut gândul bun să mai aştepte puţin şi astfel a evitat catastrofa. Mai apoi s-a dovedit că alarma era falsă. Un gând bun într-o situaţie într-adevăr dificilă, când miza deciziei este mare, poată să mute munţii …

Poate mulţi ar zice că a fost noroc şi că soldatul acela a riscat aiurea şi nu şi-a făcut datoria, sau poate că i-a fost frică să apese butonul. Eu sunt sigur însă ca acel soldat s-a rugat înainte să apese pe buton şi că Dumnezeu i-a dat gândul cel bun, rupând astfel toată pânza de păianjen cosită în jurul pământului de către diavol – îndemnătorul la toate relele care se bucură când oamenii suferă şi se războiesc.

Cu siguranţă fiecare dintre noi suntem puşi în situaţii limită de tensiune duhovnicească majoră în care trebuie să luăm o decizie foarte importantă, dar foarte dificilă în care diavolii ne îndeamnă într-o parte, iar îngerii în cealaltă. Fără pregătirea necesară şi fără smerenie, nu vom alege niciodată varianta cea bună. Iar rezultatele vom fi sau nu vom fi în stare să le primim după măsura alegerii noastre, de aceea rugăciunea trebuie să ne fie platoşă în toate momentele: şi înainte de decizie şi după. Căci fără lupta cu gândurile şi fără exerciţiul dreptei socoteli nu vom face nici un pas înainte.

1 273 274 275 276 277 285