Search Results for: darea in plata

Dacă românii ar mai citii ca pe vremea lui Ceauşescu, orice prim-ministru ar tremura la vestea că ditamai distribuitorul de carte intră în faliment. Ştirea că Elefant a intrat în faliment nu prea a făcut valvă în presa noastră, cu excepţia pe ici pe colo: Evident că nu sunt pentru intervenţionism cum sugerează unii. Nu are statul ce să intervină pe piaţa cărţii aşa cum nu ar avea nici pe piaţa imobiliară sau pe piaţa RCA unde vedem că a făcut varză totul. Intervenţionismul statului prin PRIMA CASĂ este ca o propteală a preţurilor la apartamente deoarece nu permite aterizarea acestora la un nivel tangibil pentru veniturile din Românika. Programul PRIMA CASĂ este un exemplu ideal de exemplificare a subjugării ţării către finanţele internaţionale care nu au agreat un crash al preţurilor după 2008 deoarece evident ar fi dinamitat sistemul bancar şi multe “investiţii” ale cămătarilor rămâneau fără nicio perspectivă. Aşa, cu prima casă, preţurile au fost menţinute şi meltenii nu au renunţat la plata ratelor speriaţi de creşteri şi mai mari, deşi un crash al preţurilor la 20% din nivelul din 2008 putea să permită oricărui om cu orice salariu mediu un apartament normal, cel puţin. Narativul cămătarilor propagat prin fabrica de produs consens din presă, susţinea că dacă preţurile pică, va avea de suferit şi industria construcţiilor, nu doar băncile care mereu sunt prea mari ca să pice şi trebuie să luăm de la educaţie să dăm la Prima Casă. Vai, domne, ce pierdere! Samsarii care realizau randamente de 700% în ditamai bulă, trebuiau să se mulţumească cu mai puţin. Culmea e că construcţiile au mers atât de prost, că au trebuit ulterior să fie stimulate şi ele prin acel giumbuşluc cu salariul minim. Ca fapt divers, vedeţi că pentru construcţii au avut imaginaţie să găsească soluţii targetate pe ce îi doar pe ei, pe stimularea salariilor ca să nu mai fugă doreii afară. La bănci însă, prioritatea era a cămătarilor, de aceea sub pretextul “ajutării” omului de rând care nu are bani să dea avans, s-a inventat “un program” care evident că nu avea în cap accesul facil al oamenilor, ci menţinerea preţurilor mari, care altfel ar fi afectat profiturile băncilor şi chiar solvabilitatea acestora. Personal sunt sigur că cu puţină imaginaţie de inginerie contabilă, balanţele erau rezolvate şi crash-ul putea fi evitat, însă aceste programe sunt specifice politicii economice deloc capitaliste din Imperiu, în care statul ia măsuri cu dedicaţie pentru anumite centre de putere, de la bănci, la big pharma şi acum la complexul militar industrial. Ori această politică se propagă pe plaiuri mioritice, trecând prin Bruxelles care culmea, deşi este împotriva stimulării de stat a unor segmente – UE arde dacă aude că statul stimulează agricultura sau vreo industrie anume – când e vorba de bănci, bagă nene cât mai mult. Sau de fonduri pentru panouri electrice, pentru maşini electrice şi alte direcţii economice conforme cu Marele Reset. Nu vreau să reiau aici toate comentariile anterioare legate de PRIMA CASĂ despre acest subiect pe

Revin la acest subiect deoarece cred că suntem într-un moment de cotitură în care se cam peceltuieşte soarta noastră ca ţară şi urmează clar o angrenare a noastră în detonarea controlată a unui plan nasol pe care nu îl vom numi, căci l-am tratat în seria de articole “capetele hidrei”. Pe scurt, acest plan nasol este de fapt tentativa de cristalizare a controlului în anumite centre de putere care prin tehnologie doresc să controleze viaţa umană în cel mai mic amănunt, de la felia de carne pe care nu ai voie să o mai mănânci pâna la numărul de km cu avionul pe care nu ai voi să îi faci sau pe care îi poţi vinde lui Bill Gates pentru doi lei ca să poţi să stai iarna la 17 grade în casă, nu la 10 deoarece viaţa va fi mult mai grea decât avem idee. O etapă a acestui plan a fost evident plandemia. Planul are multe etape, dar multe se vor suprapune şi deja pentru mulţi se suprapun. Bunăoară ucrainienii şi palestinienii au război, românii au doar inflaţie, dar ucrainienii cel puţin au şi război şi inflaţie. La palestinieni nici nu mai e vorba de inflaţie deoarece ei deja sunt în etapa banilor digitale în sensul că nu au cash deloc deoarece nu au ce să facă cu ei, deoarece nu mai au economie. Sunt pur şi simplu supravieţuitori la mila celor bogaţi care le aruncă sau nu din când în când un os. Gaza este un preview la ce va fi Europa mâine. Şi România dacă nu avem puterea să ne rupem de Europa. Cu scuzele de rigoare pentru paranteza emoţională de mai sus, o să tratez câteva aspecte punctuale nelegate între ele, ca un mic FAQ despre CDBC-uri, reluând unele lucruri deja spuse şi adăugând altele învăţate între timp şi înţelegeri noi pe care cursul evenimentelor recente le-au adus. Aşadar CDBC prescurtat înseamnă Central Bank Digital Currency şi prin presa noastră le mai zic “bani digitali”. Ce sunt aceştia şi cum de ne-am trezit cu ei pe cap? Mă aflu într-o situaţie foarte dificilă să explic de sunt banii cei noi creaţi de băncile centrale, de vreme ce oricum puţină înţelege ce sunt de fapt banii cei vechi, de asemenea creaţi de băncile centrale. Aş începe cu cel mai simplu lucru: şi banii vechi sunt de fapt tot digitali. Banii se crează prin introducerea unui număr de la tastatură atunci când o persoană ia credit, fie persoană fizică, fie persoană juridică. Nu există bani fizici care să corespundă banilor creaţi astfel şi nu există transfere între banca naţională şi o bancă comercială atunci când un credit este creat. Acum o bună vreme, când încă exista o oarecare responsabilitate financiară, băncile comerciale nu puteau emite mai mult de 10 ori depozitele clienţilor pe care le aveau la care se puteau adăuga capitalul social (ha-ha). Adică asseturi. Fără aceste aseturi nu se puteau crea creditele din senin. Evident că oricum evidenţa creditelor este ţinută de BNR şi fiecare

Asistăm la o creştere accelerată a dobânzilor la obligaţiunile suverane ale SUA pe termen lung (10 şi 30 de ani). Nu ştiu celelalte ţări deoarece acum toată lumea e cu ochii pe SUA, e posibil ca şi la alţii să fie mai rău. Creşterea dobânzilor la obligaţiuni pune presiune pe servisarea datoriei care este imensă. SUA de exemplu are 130% datorie din PIB, ultimii 3 ani a făcut mai multă datorie decât toţi cei 30 de ani dinainte. Ca fapt divers, România cel puţin la masa monetară a tipărit mai mult ca SUA, evident nu nominal, ci ca trend pe ultimii ani. Evident nivelul de îndatorare nu contează ca şi faptul că orice comparaţie nu îşi are rost, în sensul că dacă curba noastră ar fi arătat mult mai solidă, oricum nu spunea mare lucru. Am pus chartul însă pentru că arată că până şi la curba tipăririi suntem mai nasoli decât o ţară care are moneda de rezervă şi teoretic are cu totul alte opţiuni ca noi. Masa Monetara 0 – SUA vs România Ciclul secular al inflaţiei Am mai discutat despre mecanismele care alimentează şi propagă inflaţia, de la factorii declanşatori (tipărirea banilor, distrugerea sectorului energetic, sancţiuni) până la factorii care vor alimenta şi vor propaga pe viitor inflaţia (controlul preţurilor). Cititorii blogului sunt deja plictisiţi de acest subiect, fiind tratat pe larg anul trecut când experţii la noi puneau inflaţia pe seama “revenirii”, cum că lumea a ieşit din casă şi cheltuie în disperare şi chiar şi preşedintele Fedului zicea că inflaţia este “trecătoare”. Facem un rezumat. Aşadar inflaţia îşi are factorul declanşator în tipărirea de bani. Bani s-au tipărit foarte mulţi în urma crizei din 2008 când pentru a fi salvate băncile deţinute de iluminaţi, pe motivul că sunt prea mari ca să pice, s-au tipărit bani de către băncile centrale cu care au fost cumpărate instrumentele financiare junk, adică au fost acoperite găurile şi s-au plătit cu vârf şi îndesat bonusuri pentru bancherii care au produs criza. Vina crizei a fost pusă pe lăcomie, evident hazliu, deoarece fără inginerie şi corupţie la nivel înalt nu ai cum să sifonezi trilioane oricât de lacom ai fi. Culmea este că în ciuda tipăririi de bani, inflaţia a rămas redusă deoarece spaima generală produsă în societate de mişcarea lentă cu care s-au executat ingineriile financiare prin care unele bănci au fost strânse cu laţul pentru ca altora să le fie aruncate un colac de salvare, a produs o temere generală şi deşi nu s-au prăbuşit băncile toate, decât câte una pe ici pe colo, lumea sufla în iaurt, de la micii investitori de câteva sute de milioane până la fondurile de pensii care nu cumpărau nimic altceva decât obligaţiuni suverane americane sau europene solide. Aşadar au fost peste 10 de ani de tentative de stimulare a inflaţiei de către băncile centrale în speranţa că datoriile cumulate vor fi “arse” prin inflaţie care după cum ştim este o taxare invizibilă prin care datoriile statului se mută în spinarea oamenilor

După cum știm rolul de secretar general al NATO este unul de marketing. Acest om nu are nicio putere, este efectiv un figurant, la fel ca și cel de sub-secretar … NATO nu există concret ca o organizație militară ci este mai ales organizată ca un trust de presă. Are într-adevăr sediu luxos, are mulți angajați ca orice organizație birocratică, dar nu are departamente să zicem similare unei armate, unde se discută strategie, unde se ia reacții non-stop cu privire la unele evenimente și riscuri etc. Nu am timp să intru în măruntaiele birocratice și propagandistice ale NATO dar cred deja că oamenii au luat pulsul asupra acestor realități recent de când cu Ucraina. Evident că în mintea românului de rând se pune un mare egal între NATO și SUA dar asta este de fapt rezultatul marketingului, succesul acestui mic grup de angajați care se zice că lucrează la NATO și apar zilnic la TV. Tradițional, postul de secretar, sub-secretar și alte posturi cu titluaturi de astea bombastice este deținut de minioni din țările ocupate de SUA din Europa pentru a le întâri încrederea în sine și a-i menține pe baricade în slujba Imperiului. Cred că cea mai mare demitizare a acestei alianțe a fost făcută de Trump care fiind mafiot ordinar, a cerut plata o plombo minionilor direct, fără ascunzișuri amenințând cu … obsoletizarea. Ce doresc eu însă să atrag atenția acum că mașinăria NATO tot măcăne cu integrarea Ucrainei, este că România nu a fost primită în NATO (sau cel puțin așa ni s-a spus) deoarece 1) armata nu era pregătită și 2) nu aveam pacea cu vecinii. Cât de pregătită era armata noastră atunci și cât de pregătită este armata ucraineană acum nu are rost să discutăm. Armata Ucrainei este una fost-sovietică care nu face față invaziei rusești și nu se poate adapta la armamentul NATO. Soldații ucrainieni se laudă că trag non-stop cu bateriile de artilerie americane, mai mult decât scrie în specificațiile lor, fără să realizeze că acestea nu sunt făcute ca să tragi ca orbii cum fac rușii deoarece nu prea au direcție și au prea multe obuze oricum, ci sunt făcute să tragi la țintă. Ukrainian forces have also received 155-millimeter shells from countries besides the United States. Some of those shells and propellant charges had not been tested for use in certain howitzers, and the Ukrainian soldiers have found out in combat that some of them can wear out barrels more quickly, according to U.S. military officials. Sursa: New York Times Articolul de mai sus este din Noiembrie 2022, între timp Ucraina nu prea mai are artilerie deloc și bate în retragere. Personal am ascultat interviuri cu soldați străini care au luptat în Ucraina și care spun mai clar ce încearcă să rezume articolul de mai sus. Un astfel de interviu faimos este acesta, deși sunt mai multe cu britanicul care chiar a avut ceva aventuri în Ucraina … Întorcându-ne la mașinăria de propagandă NATO, ultima campanie de marketing este cea pornită

Trebuie să nu uităm în această campanie electorală că capetele trădătorilor care l-au vândut pe Hristos pentru mai puțin de 40 de arginți încă sunt la putere. Mă refer la cei care ne-au închis în casă de Paști! Cel puțin Arafat și Rafila. Asta spune mult, sau mai bine zis spune clar că suntem încă ocupați de Marele Reset. Singurul partid care s-a opus plandemiei a fost AUR. Tot ce se întâmplă recent, de la darea pe față a tunurilor din plandemie, la mușamalizarea corupției din jurul contractelor cu Big Pharma, chiar la nivel de înalt demintari, arată că AUR a fost un partid vizionar care a avut dreptate. AUR trebuie să fie sprijinit pentru a avea șansa să îi judece pe trădători pentru a da un exemplu pe viitor tuturor celor care mai încearcă să ne fure libertatea. Este timpul ca românii să se unească acum și să dea jos cu coaliția pentru a începe clarificarea care oricum va veni, mai devreme sau mai târziu. Repet deseori că ce vedem în Ucraina este instanțierea în realitate a războiului nevăzut din spațiul spiritual. Noi suntem doar cu câțiva ani în urmă … Așadar Ucraina a cedat mai întâi pe plan spiritual și apoi au venit bombele rușilor. Faceți abstracție de amănunte și gândiți-vă la realitățile concrete. Nu vreau să spun deloc că Rusia are dreptate, că rușii ar fi de partea binelui sau orice altceva care să îi îndreptățească. Vreau să spun că pentru omul de rând, faptul că a stat cu mâinile în sân când CIA-ul și capetele de topor de la Kiev le-au furat biserica și au pornit războiul intern din sânul Bisericii, se reflectă acum în aceea că ucrainienii au parte de ceea ce au parte. Au păcătuit în fața lui Dumnezeu deoarece au acceptat erezia și acum primesc răsplata și tare îmi este teamă că răsplata va fi că își vor pierde țara. Ucraina nu va mai exista. Sunt iluzii false speranțele că Ucraina va mai exista ca stat. Dar de ce să primească tocmai ucrainienii o asemenea pedeapsă? Mai ales că o mână de credincioși totuși au rezistat și încă rezistă așa cum vedem … Ei bine, Dumnezeu judecă prin prisma darurilor pe care le-a dat unui popor. Ucrainienii au avut parte de mulți sfinți și multe daruri din partea lui Dumnezeu care le-ar fi permis să trăiască liniștiți, sănătoși, prosperi și în pace cu rușii, chiar având independență. Dar au lăsat garda jos când politicienii au fost cumpărați de americani și au început să facă toate câte au făcut pentru a provoca mai întâi minoritatea rusă, pentru a le băga pumnul în gură prin interzicerea limbii, limitarea drepturilor și mai ales presiunile asupra Bisericii. Ecumenismul are însă multe fețe, ca o fiară cu multe capete care dacă îi tai unul, scoate alte 3. A eșuat poate Consiliul Mondial al Bisericii, dar Biserica Catolică a fost distrusă deja din interior prin interzicerea messei latine, recunoașterea homosexualității și introducerea unui nou papă care este extrem de

Sper să mă înșel. În decembrie am scris de ce credeam eu că Taiwan-ul va fi știrea anului 2023. Ce noutăți avem? Noutatea ar fi că așa cum Putin a vizitat China înainte de invadarea Ucrainei (ca să îi anunțe probabil pe chinezi sau ca să ia pulsul), tot așa acum Zi Jinping a fost la Moscova … Vizitele “fierbinți” prevestesc războaie deoarece președinții pot discuta și prin telefon însă discuțiile private sunt necesare în momente cheie, înainte de unele decizii majore. Tanti care conduce acum Taiwanul este în vizită în SUA și chinezii nu se mai opresc din amenințări. Probabil de aceea Xi Jinping nu prea mai vrea să vorbească nici la telefon cu Biden, semn că relațiile SUA-China se aseamănă pe zi ce trece cu relațiile SUA-Rusia. Urăsc să am dreptate dar trebuie să reamintesc cu tristețe că teoria mea că SUA vrea un război cu China ideal nuclear și ideal cât mai repede este deocamdată confirmată de cum evoluează situația. Pentru SUA, China reprezintă un risc existențial – creșterea economică va împinge creșterea bugetului pentru înarmare iar mașinăria de producție chinezească va ciopârți bucată cu bucată fiecare colonie a imperiului, una câte una. Chiar azi francezii au făcut o afacere de gaz lichefiat importat din Emiratele Arabe Unite pe bursa chinezească în moneda chinezească. Unele ziare titrează asta ca fiind prima tranzacție în moneda chinezească. Nu înțeleg detaliile tehnice și mă îndoiesc că este chiar prima, dar cred că este vorba de prima tranzacție făcută în moneda chinezească între țări care nu implică China. Adică China probabil mai are tratate bilaterale cu alte țări care să permită plăți în yuani. Dar acum este pentru prima dată când alte țări folosesc yuanul pentru tranzacții. Indiferent de aspectele tehnice, informația aceasta denota începutul sfârșitului dolarului. Iar americanii sunt foarte sensibili când vine vorba de dolari. Vă reamintesc că atât Sadam Hussein cât și Muammar Gaddafi au fost eliminați deoarece au lovit puternic în dolar. Sadam a schimbat întreaga rezervă a băncii naționale în euro și nu a mai rezistat nici un an după aceea [1]. Gaddafi încerca să lanseze o monedă africană acoperită în aur și petrol, ceea ce ar fi distrus efectiv Bretton Woods [2]. Știm ce a urmat. Acum a venit rândul Franței, al cărei rol personal nu prea îl înțeleg. Mă rog, parțial îl înțeleg, dar în contextul războiului cu Rusia … Bunăoară tentativa unor țări de a tăia dolarul din tranzacțiile cu petrol este veche. Iată de exemplu un articol din 2009 în care se menționează că China, Japonia, Rusia, Japonia și Franța, împreună cu țările din Orientul Mijlociu și zona Golfului (Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Kuweit și Qatar) plănuiau (în secret) renunțarea la dolar și înlocuirea acestuia cu o monedă basket (similară SDR-ului FMI). Faptul că abia acum are loc această tranzacție și că include două țări menționate în acel articol, îl face extrem de interesant. Nu știu dacă pot reuși să explic cât de importantă este moneda în care este cotat petrolul.

În vreme ce vecinii noștri sunt bombardați, stau în întuneric și în foame, nu mai au școli și spitale și oricând pot să moară, majoritatea românilor se cred feriți. Cei necredincioși își pun nădejdea în NATO și UE, cei necredincioși și sceptici în slăbiciunea rușilor și cei mai sceptici necredincioși doar în America. “Avem rachete americane pe teritoriul nostru – nu vor ceda americanii așa ușor. Suntem țară NATO. Suntem membră UE. Băncile vestului au investit la noi” etc. etc. Acestora le spunem că la fel gândeau ucrainienii înainte de război. Deși poate cu un entuziasm și mai tembel ca noi, bazat pe și mai puțin zăhărel oferit de Imperiu. Ba mai mult ca noi, ei gândeau și că frații lor nu vor merge până acolo încât să îi invadeze și să îi măcelărească. Similar, și unii drept-măritori români se culcă pe o ureche și cred că frații noștri de credință de la răsărit nu vor face măcel pe meleaguri mioritice, deoarece suntem de aceeași credință și pe ucrainieni au năvălit doar ca să îi elibereze de papistași. Acești naivi nu știu că doar un mic procent dintre ruși este ortodox, majoritatea sunt atei, musulmanii sunt dominanți în armată (peste 50%) iar Putin folosește religia doar pentru a motiva și manipula Rusia rurală (“semănătoristă”) care să ofere carne de tun pentru războiul împotriva vestului. Să ne întoarcem însă la chestiunea din titlu, care în esență de fapt este legată de întrebarea dacă răul este o pedeapsă. Cazania ne învață că Dumnezeu nu pedepsește. Dacă ar pedepsi Dumnezeu, credința s-ar baza pe frică și nu ar mai fi iubirea și alegerea proprie. Se știe clar din tradiția noastră că pedeapsa, necazul deși poate fi rodul păcatului, nu este întotdeauna așa. Afirmația că păcatul aduce pedeapsă este adevărată dar trebuie făcută o importantă nuanțare. În primul rând noi nu știm tainele lui Dumnezeu. Prin urmare, chiar dacă zicem că roada păcatului este moartea, deorece așa ne învață Sf. Pavel, este evident în același timp că Dumnezeu are pregătită judecata pentru la urmă, nu pedepsește în această lume toate păcatele. Când pedepsește și când nu pedepsește, nu putem spune deoarece doar El poate știi. Rostul pedepsei în lume este multiplu: în primul rând, trezirea celui păcătos, în al doilea rând, trezirea altora care văzând că păcatul aduce pedeapsa, poate se trezesc ei dacă cel în cauză nu se îndreaptă. Mai apoi este și ca plată în această viață pentru unele păcate, pentru ca acestea să nu atârne prea greu la judecată și în final pot să mai fie nenumărate motive pe care taina lui Dumnezeu le știe. Că veni vorba de taină, aș face o mică (mare) paranteză deoarece l-am auzit pe Pleșu comentând despre problema răului și tratând cu zeflemea “pasarea” problemei răului în categoria “taine ale lui Dumnezeu” ca pe o măsură simplistă, în lipsă de alte idei, în lipsa problematizării, altfel zis, dacă zicem asta nu mai comentăm nimic și lăsăm problema nerezolvată. Cam în sensul ăsta a comentat Pleșu