Daca americanii nu controleaza petrolul, pot controla dolarul?

Prabusirea pretului petrolului este clar o lovitura sub centura data de alianta Ruso-Saudita ad-hoc americanilor intr-un moment de slabiciune. Sper ca Peter Schiff sa nu aiba dreptate si sa urmeze si explozia aurului care chiar ar prezice caderea dolarului si refacerea totala a sistemului financiar mondial, iar sdr-urile nu sunt o solutie.

Mai intai cateva cuvinte despre prabusire. Avem asadar carantina, deci oamenii stau acasa si nu mai consuma, avioanele de asemenea stau jos si nu mai consuma. Dar suntem deja la cam o luna de cand se stia asta – nu puteau sa mai opreasca pompele? Evident ca puteau, dar rusii si cu sauditii de mult timp incearca sa distruga industria shale americana care are nevoie de un pret mare pentru a supravietui. Deci rusii, in legatura cu petrolul sunt ca niste hiene, se invart in jurul ramasitelor, pe la marginea zonei de influenta a imperiului – vand si ei pe unde pot la ce pret pot. Cum au costurile joase, pot tolera relativ usor o cadere. Intr-adevar ii loveste in economie, ca grosul economiei este petrolul si gazele, iar cum mai nou chinezii nu au mai consumat si ei sunt un principal consumator, si rusii au primit lovituri puternice la venituri. Avantajul lor este insa ca intern lasa moneda sa pice cat e nevoie, nu intervin cum face Isarescu care isi permite, facand leverage cu banii trimisi de capsunari care schimba la orice curs ca au nevoie.

Deci rusii pot duce preturi mici si arabii au de asemenea rezerve si pot duce pierderi un an daca nu mai mult. Ramane acum sa vedem cat pot duce pierderile americanii. Avem pe de o parte pretul mare de productie, cererea scazuta si perspective din ce in ce mai jalnice de revenire a cererii. Avem in plus, Fed-ul care ofera bani la dobanzi zero si Trump care declara ca va prijini industria petroliera americana. Sauditii cu rusii vor sa vada daca chiar o sa fie in stare.

Problema e insa ca nu doar pretul spot ci si pretul listat la bursa prin ETF-uri care doar tranzactioneaza contracte si pe 19 mai o sa fie nevoite sa primeasca petrolul la poarta pentru ca nu mai au unde sa il stocheze si contractele nu le cumpara nimeni. Sunt niste gauri de bani imense si desi Fed-ul a salvat deja cateva ETF-uri – ca doar astea erau urgenta medicala acum si nu mastile, ventilatoarele, testele , etc – e posibil sa le salveze in continuare, insa nu dupa ce clientii de retail o sa fie nimiciti. Spaima psihologica se poate apoi transfera si pe alte instrumente si toata tentativa Fed-ului de a pompa bani si de a resuscita pietele financiare poate sa esueze epopeic.

Crahsul pretului petrolului este clar un incidiu al neputintei americanilor de a controla toate levierele pietelor financiare si presiunea prabusirii PIB-ului trebuia sa loveasca undeva. Ar urma acum sa pice si celelalte comoditati dupa care Dumnezeu cu mila! Peter Schiff zice ca aurul va exploda, adica aurul pe hartie ca si-asa de-ala fizic nu poti cumpara indiferent de pret, decat poti da comenzi ca sa primesti peste nu stiu cate luni. Nu stiu detalii la ce pret o sa primesti, la pretul de acum sau la pretul de peste 2-3 luni.

Daca actiunile pot fi umflate si Fed-ul probabil deja cumpara prin intermediari, mai raman cu risc piata bondurilor care ne poate oferi surprize, deocamdata auzim doar cateva scartaieturi, bangurile insa urmeaza zilele urmatoare. Unde se poate opri domino-ul coronavirusului? Este greu se spus, asistam la destramarea unui intreg sistem cu multe legaturi si dependente, in 2008 au reusit sa il peteceasca si sa amane crashul, pompand bani, “iertand” bancile mari si suprimand rezistenta saracilor, care prin intermediul guvernelor au ramas cu datoriile in spinare. Acum datoriile nu mai conteaza, toti tiparesc cat pot, important sa supravietuiasca pana maine, ca vom vedea atunci ce facem.

Dar ce efecte concrete are acest crash al petrolului? In lumea fizica, pretul scade, deci efectul e pozitiv. Pe moment. Pe termen mediu-lung, cum din cauza preturilor mici, unii producatori o sa intre la apa, cu toate eforturile de salvare, cei care o sa ramana, o sa fie nevoiti sa creasca pretul. Competitia va scadea si prin urmare, isi vor permite sa mareasca pretul. Acest principiu e valabil in toate domeniile, dar mai ales in cel al petrolului unde capacitatile de productie nu se pot opri si porni peste noapte ci e nevoie de investitii, oameni, echipamente, retele de transport, deci ditamai financializare peste toate pentru ca totul sa functioneze eficient. Stiu ca avem tendinta sa ostracizam financializarea excesiva dar instrumentele financiare au rolul de a asigura o oarecare persistenta la socuri de moment si de eficientizare a costurilor. Iata insa ca acum piata nu a reusit sa absoarbe tensiunile ci pur si simplu s-a prabusit. Increderea este la cote zero si exista riscul propagarii lipsei de incredere si pe alte piete, nu doar pe cea a petrolului, in ultima instanta fiind pusa sub semnul intrebarii increderea in Fed si in guvernul SUA.

Refacerea echilibrelor geopolitice si caderea Imperiului nu se face fata conflict armat. Ne-am amagi daca speram ca vom putea trece printr-un crash total financiar fara razboi sau ca se vor gasi alternative. Dupa cum ziceam in nenumarate articole, fiecare jucator isi va juca ultima carte, iar pentru americani ultima carte este armata si in cadrul armatei, nuclearele sunt ultima lovitura pe care o pot folosi, in caz ca avioanele nu isi fac treaba, portavioanele sunt scufundate sau ineficiente etc. Dar idem este valabil si pentru altii, nu doar pentru americani. Rusii au jucat putina ruleta ruseasca cu petrolul acum, ca doar se pricep la sportul asta, dar cu cat tragi mai multe salve la ruleta ruseasca cu atat exista sansa sa nimeresti glontul.

In cel mai fericit caz, in care scapam fara razboi, este clar ca vom avea parte de inflatie si nu doar din cauza pomparii masive de bani. Pe masura ce fiecare piata o sa aiba de suferit de socuri fiind lovita din toate partile (ba deficit de cerere, ba atacuri speculative, ba tentativa de control din partea statelor, ba disfunctii in lanturile de aprovizionare), “revenirea” se va face extrem de greu si la cu totul alte preturi. Nu vad niciun scenariu in care preturile sa ramana la fel sau sa scada, pe orice piata ne-am uita. De-globalizarea este clar ca va creste costurile. Trump a anuntat deja ca nu mai accepta straini si ca nu mai ofera vize timp de 90 de zile. Razboiul tarifar cu China va continua si acuzatiile legate de virus nu fac decat sa puna praf de pusca pe foc intre cele doua puteri. Pe de alta parte, investitiile sunt zero in ciuda banilor pompati care mare parte se duc catre cheltuieli bugetare, ajutoare sociale care sunt frectie pe un picior de lemn, cheltuieli medicale si tunuri financiare cum ar fi salvarea EFT-urilor de care v-am zis.

Manifestarea crashului va fi evident diferita intre tarile principale care au posibilitatea sa tipareasca si tarile emergente care trebuie sa se descurce fiecare cum poate, fie facand deficite, fie incercand sa isi produca intern ce au nevoie. Evident ca cei care se vor indrepta spre productie cat mai repede, vor avea ce sa manance, restul fiind la mana tarilor dezvoltate care isi permit sa sustina productia, chiar daca cererea va scadea si chiar daca exista problemele legate de lanturile de productie care inca nu s-au rezolvat.

Avem exemplul Germaniei care a venit cu solutia ca statul sa finanteze si sa administreze importul de forta de munca, intr-un mod “organizat”. Astfel, agricultura va produce si nemtii o sa aiba de mancare. In schimb, romanii, neavand productie, o sa fie nevoiti sa imprumute si mai mult ca sa cumpere de la nemti. Mare diferenta de “inainte” nu este, singura problema fiind insa cresterea deficitelor care va mari dobanzile si va devaloriza cursul, producand preturi mari si pe alocuri chiar sincompe in aprovizionare.

Ce am vazut in perioada martie-aprilie pe piata medicamentelor si a produselor de igiena nu este relevant: existau stocuri, existau materie prima, a fost doar criza de aprovizionare pe un puseu de cerere. Sa zicem ca la fel a fost si cu alimentele din hypermarketuri. Insa, cand marii producatori auto, isi vor reduce productia la 30% fata de “inainte”, cat credeti ca va costa o masina la dealerii din Romania? Dupa 2008 cand am avut parte doar de o incalzire comparativ cu criza actuala, am avut parte de plecarea din Romania a unor branduri si chiar de comasarea desfacerii pentru altele. Cine a mai pomenit ca Totoya si Fiatul sa fie vandute de acelasi dealer? Masini cu totul diferite pentru clienti total diferiti. Insa nevoia te invata … Dar poate piata auto nu e exemplul cel mai relevant, aceasta fiind oricum cu probleme chiar “dinainte”. Cel mai mult, dupa cum spuneam intr-un articol din 13 martie, pe mine ma ingrijoreaza continuitatea lanturilor pe piese/componente/produse esentiale din domeniile strategice: energie, sanatate, utilitati etc care cand vor incepe sa pice, o sa fie nasol de tot. In cele din urma, si acestea sunt tot piete si sunt si ele la fel sau mai mult afectate de criza, chiar daca sunt strategice.

Daca ne place sa credem ca noi nu vom fi atinsi asa de mult de aceste probleme cum ar fi pretul petrolului sau pietele financiare, ne inselam crunt. Americani tocmai au descoperit ca sunt nitzel … dependenti de Mexic pentru productia de arme care teoretic sunt strategice. Stiu ca probabil industriile strategice au rezerve pentru cele mai uzabile componente si au un plan, dar nu stiu daca ei realizeaza cat de mult se impute treaba, iar guvernul acum are oricum are alte prioritatii. Faptul ca ei au acceptat exportul de forta de munca cand nevoia si calculele i-au determinat sa interzica exporturile de produse agroalimentare, mie mi se pare socant. Faptul ca au renuntat la nici o saptamana sau 10 zile la interzicerea exportului, arata ca ei nu au putut calcula nici macar consecintele pe 10 zile ale acestei masuri. Deci ce sa mai vorbim de planificare strategica si asigurarea fluxurilor esentiale pentru componente si piese ale centralei Nucleare de la Cernavoda sau ale centralelor hidroelectrice sau ale altor fabrici? Pana una alta, nu am auzit nici macar sa reinnoim si noi rezerva petroliera a tarii acum ca e pretul jos si petrolul stocat sa fie oferit gratuit agricultorilor pentru a avea productie, mai ales ca nu a plouat si cum noi suntem dependeti de ploaie … Cu motorina gratuita sau macar foarte ieftina, agricultorii ar putea macar sa care apa pentru irigatii si sa plimbe acele sisteme de irigat mobile pentru a salva ce se mai poate. Insa suntem sitting ducks – Catu este clar depasit, dar nu doar el ci si ministrul economiei care nu stie nici macar diferenta intre baril si tona si nestiinta asta nu il costa doar intr-o declaratie in care se face de ras, ci practic cu aceasta confuzie face el calculele si analizele strategice …

[CORONAVIRUS] Roubini – intre marea recesiune si marea depresiune

DISCLAIMER! Acest articol nu este pentru cei cu probleme de inima. Inchideti repede browserul daca nu doriti sa va creasca pulsul inca din primele paragrafe.

Roubini zice ca cea mai optimista varianta ar fi o Noua Mare Recesiune mai nasoala ca Marea Recesiune (2008-2010) si varianta cea mai pesimista ar fi o Nou Mare Criza Economica mai mare de Marea Criza Economica (anii 30).

Traim o perioada tulbure si este imposibil de prevazut ce va fi. Cu toate acestea, sunt unii oameni care avand experienta varstei, o cultura istorica si economica vasta, fiind ancorati la pietele financiare si castigandu-si painea din cat de bine pot prevedea evolutia acestora, trebuie sa ascultam la argumentele lor. Roubini este copilul unor evrei din Iran, nascut in Turcia, crescut in Italia, in prezent preda afaceri in Ney York si castiga bani din consultanta financiara. A scris si ceva carti dintre care una a fost tradusa si la noi.

Roubini este unul dintre putinii economisti care au prezis criza creditelor imobiliare din 2007-2008. Fiind invitat la diverse televiziuni, si-a castigat porecla de Dr. Doom. In interviul de mai sus, Dr. Doom nu se dezminte.

O sa incerc sa trec prin principalele puncte ale interviului, evident recomand ascultat originalul, dar in acest lung articol voi incerca explicarea cat mai simpla a elementelor importante din acest interviu, atat pentru a mi le clarifica eu, cat si pentru a antrena o discutie – sper productiva – pro sau contra argumentelor lui.

Ce spune Roubini si ce comentez eu, nu sunt neaparat informatii alarmiste – sunt doar puncte de vedere. Exista proverbul acela “ulciorul nu merge de multe ori la apa” la care eu as aminti si pe cel cu “baiatul care striga lupul”. Dar cand striga lupul cel care a mai strigat lupul si alta data si a avut dreptate, eu zic ca trebuie sa lungim urechile.

Personal, nu sunt neaparat de aceleasi opinii cu Roubini, viziunea mea fiind mai mult agnostica cu o subtire nota de optimism datorat tehnologiei. Cred ca tehnologia a facut atat de multe progrese in ultimii 10 ani, incat nu exclud deloc ca cumulul acestor beneficii sa permita ca de data asta “sa fie diferit”, desi Reinhart ar zice altfel. Simplul fapt ca avem Facebook-ul, face ca masurile de distantare sociala, chiar implementate subred si cu scapari, sa fie mult mai eficiente decat daca nu am fi avut Facebook care sa ajute – macar in felul subred / incomplet / cum vreti sa ii ziceti – sa depasim riscurile segregarii.

Roubini incepe prin a expune ca ne aflam intr-o bula, preturile erau unflate artificial si – asa cum zice si Peter Schiff – era nevoie doar de ac care sa sparga bula. Viziune clasica a permabear-urilor. Inca din Februarie, Roubinii a atacat parerile conform carora vom avea o scurta recesiune sub forma de V. La nicio luna dupa ce consensul era recesiune de un trimestru + revenire (forma V), acum consensul este ca vom avea o cadere de 5-10% in primul trimestru in SUA, urmata de o prabusire de 25-30% in Q2 – cifre care nu s-au mai vazut niciodata la nivelul PIB-ului, o asemenea prabusire brusca de la an la an, nici in Marea Criza Economica din anii 30 nu a avut loc.

Poate a venit acum momentul sa explic diferenta intre recesiune si depresiune. Pe scurt, tehnic o recesiune este o cadere a PIB-ului de 2 trimestre consecutive (deci minim 6 luni). Poate fi mai lunga, uneori, pot fi “reveniri” si recaderi. Depresiune insa inseamna o cadere continua a PIB-ului pe perioada de ani de zile. Marea Depresiune din anii 30 (renunt pentru restul articolului la sintagma Marea Criza Economica, prefer englezismul) a durat aproape 10 ani.

Acum, noi romanii nu stiu daca sa ne temem prea mult de o recesiune, ca am tot avut parte de recesiuni. Chiar daca cresterea PIB-ului este pozitiva, in cazul tarilor bananiere cum este Romania, PIB-ul fiind calculat in moneda nationala, este destul de greu sa vedem puterea de cumparare reala si evolutia acestuia intr-o moneda care sa nu fie caracterizata de eroziune prin marirea masei monetare de catre Banca Nationala (inflatie). Avand deci un curs perpetuu in devalorizare raportat cu o moneda de referinta (fie el dolar, fie euro), un PIB in lei, chiar in crestere, nu spune mare lucru. Insa o depresiune este nasoala si cu exceptia anilor 80, nu stiu daca putem compara cu altceva recent ce poate insemna pentru noi o depresiune.

Roubini zice ca dupa parerea lui, deja directia spre o mare depresie este garantata. Sa vedem argumentele. Mai intai, Roubini compara caderea bursei de acum cu cea din anii 30, cadere pe care o denumeste “the slow motion train wreck”: a picat bursa, a urmat caderea economica, recesiune, apoi inghetarea creditarii, apoi somaj si acutizarea crizei. In anii 30 insa a durat trei ani pentru toate astea ca sa se intample. Acum a durat 3 saptamani! Din momentul atingerii maximului indicelui Dow Jones, pana la prabusirea cu 35% a preturilor, a durat 3 saptamani.

Roubini are dreptate. Niciodata in istorie nu s-a mai intamplat ca de la o luna la alta, cererile de somaj in SUA sa creasca cu 3.3 milioane. E faimos un video cu evolutia cererilor de somaj in SUA din anii 70 pana acum …

Cu privire la masurile luate de guvern si bancile nationale care determina parcursul crizei, Roubini urmareste 3 directii:

  • masurile de lupta impotriva pandemiei;
  • politica monetara a bancilor centrale (tiparirea de bani, scaderea dobanzilor, cumpararea de obligatiuni si alte instrumente financiare, oferirea de credite etc)
  • politica fiscala (ajutoare de stat, reduceri /taieri de impozite, garantii bancare pentru companii etc)

Cu privire la lupta pe plan medical, Roubini este foarte dezamagit de masurile luate de americani, fiind invidios pe asiatici si chiar pe italieni. In esenta, Roubini este suparat deoarece SUA nu au fost proactive impotriva virusului ci au luat doar masuri de “damage control”.

Roubini este adeptul teoriei de soc: inchizi totul pe o perioada in care virusul sa fie limitat si ideal eliminat din randul populatiei. Asa a facut China. SUA ins chimb face doar controlul daunelor. Roubini este foarte deamagit ca Trump zice mereu ca “daca vom avea doar 100-200 de mii de oameni, inseamna ca am facut o treaba buna”. Roubini trage semnalul de alarma, ca daca modelele actuale arata 200 mii de morti, pot la fel de bine sa fie si 2 milioane, deci trebuie luate masuri drastice pentru a tine sub control virusul, altfel numarul de morti in timp va scapa de sub control.

Cu privire la masurile monetare “neconventionale” luate de bancile centrale, Roubini e foarte multumit. Fara-numar, fara-numar, cumparat de toate, garantat toate, tiparirea nelimitata de bani – Roubini o considera buna si foarte buna. “Toata lumea face treaba buna”.

Cu privire la raspunsul fiscal, SUA sta in fata Europei, zice Roubini, desi recunoaste ca mare parte din bani o sa ajunga la companiile care nu au nevoie de ei, in loc sa ajunga la omul de rand care nu are bani sa traiasca de pe o luna pe alta.

Chiar daca la masurile monetare, Roubini da nota 10 si la masurile fiscale, americanilor le da nota 9, Roubini zice ca vom avea parte de o depresie, nu de recesiune, problemele fiind structurale si nu cauzate doar de actuala pandemie.

Roubini aminteste de teoria banilor aruncati din elicopter (quantititive easing for the people) raspandita initial de socialisti si acceptata acum de mai toata lumea. El a atras atentia inca de acum un an ca la urmatoarea recesiune, dobanzile zero sau negative nu o sa mai fie suficiente la urmatoarea criza (care a venit deja) si prin urmare trebuie adoptate masuri si mai “neconventionale”, cum ar fi oferirea de bani gratuiti catre oameni si extinderea deficitelor prin tiparerea direct de moneda de catre guverne.

Fie ca banca centrala cumpara obligatiuni pe piata secundara, fie ca le cumpara direct de la guvern, diferenta este nesemnificativa – impactul asupra dobanzilor este acelasi. “It walks and quacks like a duck, it’s a helicopter drop” – zice Roubini. Care va fi efectul?

Pe termen scurt, helicopter drop are sens deoarece am avut colapsul nu doar al cererii, ci si al ofertei. Am avut presiuni recesioniste si acum depresioniste si prin urmare cand nu exista riscul inflatiei (staglatie), stimularea monetara si fiscala au sens. Dar exista proverbul ca poti sa prosteti cativa oameni tot timpul, toti oamenii uneori, dar nu poti sa ii prostesti pe toti tot timpul.

Insa daca aceleasi masuri vor mai fi aplicate si anul viitor si oricand este nevoie, vor produce un soc negativ pe partea de oferta: costurile productie vor creste, lanturile de furnizori vor fi distruse, deglobalizarea va face ca sa producem la costuri neoptimizate, deci crescute. Altfel spus, alterarea pietei libere, a initiative si stimularea continua a ineficientelor, va duce in cele din urma inevitabil la inflatie. Sa zicem de exemplu ca acum guvernul Romaniei va decide sa dea bani gratuiti romanilor. Acesti bani, sunt buni pe moment pentru ca ii ajuta pe romani sa treaca peste socul somajului. Insa daca capsunarii care s-au intors din vest, nu se intorc la munca ci traiesc doar pe banii oferiti de guvern, in curand productia agricola in vest ca scadea si preturile vor creste, propagandu-se si la noi unde peste 80% din consumul alimentar este importat din vest. Sa zicem ca atunci se va stimula productia locala. Insa chiar si asa, productia locala nefiind tehnologizata, va produce la costuri mai mari decat pana acum si cresterea se va propaga pana la consumatorul final.

In plus, pe masura ce fiecare guvern isi stimuleaza propria productie, linia pana la introducerea tarifelor vamale nu este mare, deoarece stimularea nu poate sa existe pentru toti in aceeasi masura si se va ajunge la controlul comertului exterior si al importurilor prin tarife vamale, cum existau inainte de piata comuna.

Socul asupra lanturilor de productie va continua – considera Roubini. De exemplu, numai criza gripei porcine de anul trecut din China a dus la cresterea pretului global al carnei de porc. Cu atat mai mult, socul actual va fi mult mai puternic. La socul asupra lanturilor de productie, se adauga si razboiul tarifar intre China si SUA care era deja in desfasurare si sansele ca acesta sa treaca la un nou nivel sunt si mai mari datorita pandemiei.

As completa aici, ca daca inainte de criza, Trump incerca sa construiasca zidul catre Mexic, acum s-a ajuns ca mexicanii sa se gandeasca la inchiderea granitei cu SUA pentru a se proteja impotriva transmisiei virusului de la americani.

O alta predicitie pesimista a lui Roubini este razboiul cu Iranul anul acesta care poate produce un soc de pret si pe petrol. Regimul din Iran nu va putea supravietui prea mult in conditiile sanctiunilor americane, prin urmare, regimul trebuie sa actioneze pentru a supravietui. Eu as aminti aici faptul ca acum o saptamana americanii au instalat cateva rachete Patriot in Irak, semn ca se pregatesc de ceva.

Ca evreu iranian, Roubini zice ca el intelege cum gandesc iranienii si propune un scenariu: daca Trump castiga alegerile, regimul nu poate rezista (din cauza sanctiunilor) prea mult deoarece ar avea de-a face cu razboi civil. Daca Iranul escaladeaza un razboi, atacand vreun aliat american si ii atrage pe americani in razboi, pretul petrolului va exploda, piata bursiera va pica si recesiunea va deveni si mai severa. In schimb, regimul iranian nu va pica: oricat de mult ar bombarda americanii, asta nu ar face decat sa ii uneasca pe iranieni in jurul regimului. Ar fi nevoie de 1 milion de soldati ca sa cucereasca iranul pe teren, ceea ce nu se va intampla. Deci regimul, poate produce un crash bancar si o adancire a recesiunii si sa ramana la putere. In schimb, socul economic va produce schimbarea puterii la americani, unde republicanii clar vor pierde viitoarele alegeri.

La acest scenariu, eu as pune insa in balanta importanta diminuata a Orientului Mijlociu in ecuatia pretului petrolului. Cata vreme nu exista shale-ul, clar ca Orientul Mijlociu era principala sursa de petrol. SUA intre timp au devenit producatori si chiar domina productia mondiala cu 18% din productia globala fata de doar 12% Arabia Saudita si 11% Rusia. Deci cred ca iranienii au incercat sa testeze marea cu degetul bombardand acele capacitati de productie saudite pentru a vedea impactul si s-au convins ca Arabia Saudita nu mai este ceea ce era alta data pe piata petrolului, SUA neavand decat beneficii din cresterea pretului, mai ales in criza actuala in care cererea a scazut si shale-ul american are mari probleme datorita costului mai mare de productie decat al petrolului din Orientul Mijlociu. Roubini nu mentioneaza acest aspect, dar Peter Zeihan pune des accentul pe acest “shift” la nivel geopolitic datorat capacitatilor crescute ale SUA de productie petroliera, care se trag din progresul tehnologic (nu doar pe shale, ci si pe vechile resurse care fusesera parasite, dar o data cu dezvoltarea de noi tehnologi au redevenit exploatabile).

Intorcandu-ne la finante, Roubini considera ca daca la criza trecuta problema a fost creditul corporatiilor, acum problema e shadow banking-ul si obligatiunile junk. Garantarea de catre guvern a creditarii pentru diverse sectoare care vor intra in faliment si cumpararea de catre bancile centrale de obligatiuni ale unor companii care vor pica sunt noi greseli din categoria hazardului moral. Dar astea am mai avut parte si in 2008, acum insa scala este cu totul alta.

Insolventa companiilor si falimentele in lant vor produce propagarea insolventelor catre garantorii creditelor si in cele din urma catre sistemul financiar. Cu privire la tarile emergente, FMI-ul poate oferi un trilion de dolari in credite, pe cand cererea poate ajunge la 3-4 trilioane. Pragul de 10% deficit pentru o tara emergenta inseamna … Zimbagwe din punctul de vedere al lui Roubini.

In final, Roubini considera ca pentru a depista inceputul sfarsitului si potentialul unei iesiri din recesiune/depresiune, trebuie sa vedem scaderea numarului de cazuri ca urmare a rezolvarii pandemiei prin masuri proactive nu doar de mitigare a daunelor. Cateva calcule sumare legate de cand am putea declara victorie asupra virusuliu am facut si eu aici. Ce spune insa Roubini este foarte important. Cand numarul va scadea ca o consecinta a masurilor pro-active, abia atunci putem fi siguri ca suntem pe calea cea buna. Pana atunci … vor exista suisuri si coborasuri.

In ciuda expunerii destul de lungi (tot interviul are 1 ora si 15 min), nu mi se pare ca Roubini a parcurs chiar toate riscurile, mai ales cele legate de transformarea statelor si a popoarelor. Daca vom avea recesiune, sa zicem ca modificarile sunt de scurta durata si ne vom intoarce daca nu la aceleasi cifre ca inainte, macar la aceleasi principii. Insa, daca criza e de durata, vor fi cateva schimbari majore de mentalitate care isi vor pune amprenta puternic pe comportamentul oamenilor si prin impact, pe intreaga economie. Nu am timp aici, dar cred ca este clar ca de acum inainte, consumul nu se va mai intoarce la risipa dinainte, orasele aglomerate, megalopolisurile si zonele turistice cele mai “fierbinti” nu vor mai avea acelasi trafic ca inainte, afacerile nu vor mai functiona deloc pe acelasi principii (cota piata, profituri, expunere credit maxim, buyback de actiuni, fuga dupa costurile de productie cele mai mici) ci rezilienta va fi principalul obiectiv al oricarui board al oricarei companii de orice marime, etc, etc.

Evident, oricat de pesimist pare Roubini, exista scenarii mult mai sumbre, cum ar fi alunecarea intr-un socialism mondial cu accente puternice pe controlul populatiei, rationalizarea resurselor, limitarea drepturilor etc. Ca sa nu mai zicem de semnele de intrebare cu privire la perioada de mentinere a anticorpilor …

Cine va salva Italia?

Italia era in pragul recesiunii inainte de aceasta epidemie. Turismul este deja compromis total. Daca maine virusul dispare, va lua 2-3 ani Italiei ca sa recastige increderea turistilor. Vorbim de turism pentru ca turismul este mare parte din PIB-ul Italiei. Dar sa nu uitam ca nordul – care este acum in carantina (chiar daca partiala – deocamdata) – este locomotiva Italiei, prin urmare doar o minune mai poate salva Italia de la prabusire.

Spun prabusire pentru ca dincolo de penibila crestere de doar 0.3% de anul trecut, bancile italiene sunt tinute pe linia de plutire de BCE care cumpara masiv obligatiuni si le ofera credit, ca sa mentina pacientul in viata.

Este dificil sa discutam doar despre Italia, avand in vedere ca Brexitul a lovit in intreaga UE iar tensiunile SUA-China de asemenea au tinut europenii in expectativa. Sa incercam totusi sa enumeram toate problemele, ca sa intelegem de ce avem sanse mari sa ajungem Italia din urma, desi este deocamdata pe locul 3 la PIB in UE, doar daca stam pe loc, pentru ca Italia se va prabusi.

Scandalurile politice in general fac bine economiei pentru ca politicienii nu mai au timp de mariri de taxe si schimbat de legi ci se cearta intre ei. Nu e tocmai benefic insa cand taxele sunt deja maxime, reglementarile sufoca dezvoltarea libere initiative iar infrastructura este in prabusire. Nu mai zicem de demografia dezastruoasa si ramanerea in urma la capitolul tehnologie si informatizare in administratia publica.

Lumea este intr-o competitie acerba, Asia face a facut pana mai inainte de criza progrese masive si nici americanii nu se tineau dupa chinezi. De aceea a lansat Trump razboiul tarifar, pentru ca oricat de mult ar fi cifrele deplasate de realitate, progresul chinezilor se vede cu ochii.

Guvernul italian a promis deja ajutor pentru firme. E posibil ca actuala epidemie sa fie un pretext pentru guverne si pentru UE in cele din urma sa pompeze si mai multi bani si sa ajunga la faimoasa aruncare de bani din elicopter in speranta de a “reporni motoarele”. Iluzii, evident, caci economia este deja la pamant. Pana si productia in Italia a ajuns sa fie din ce in ce mai mult facuta de muncitori chinezi adusi pe vapor. E doar chestiune de timp pana chinezii vor cumpara si ultimele branduri italiene, asa cum au cumparat Volvo si altele. Asta daca vor mai avea si chinezii cu ce sa cumpere pentru ca si PIB-ul lor s-a prabusit in primul trimestru. In curand trebuie sa apara rezultatele preliminare pe primul trimestru si vom vedea amploarea.

Guvernul promite, dar problema e ca spreadul intre bondurile italiene si cele nemtesti a inceput sa se cracaneze. Vin banii in schimb inspre Romania, de se lauda Catu cu rate negative. Nu mai conteaza ca si bulgarii au la fel, important sa se laude la prostii care nu se uita imprejur. Italia avea deja un raport al datoriei externe la pib extrem de mare (134%). Pana unde o sa ajunga oare inainte sa intre in default?

Sunt deci mult mai multe semne de intrebare si totul e legat de evolutia pandemiei care este probabil inca in perioada initiala si pana nu va atinge 100% din populatiei, impactul economic nu se va calma ci economia o sa tot pice. Exista intr-adevar multe sperante, insa toate sunt la granita intre minune si noroc – dupa religia fiecaruia.

Parerea mea este ca foarte mult conteaza si dinamica raspandirii. Una e sa ai epidemie de mii de cazuri si sa fii nevoit sa inchizi provincii intregi in carantina (cum e Italia) si alta e sa ai cateva sute de cazuri si sa nu ai probleme nici macar cu turistii (cum e Germania). Situatia se poate insa schimba drastic si peste 2 saptamani sa avem invers, asa cum vedem acum ca Koreea de Sud daca continua in ritmul asta, poate depasi in maxim o luna China la numarul total de cazuri.

Sunt insa cateva principii universale pe care doresc sa le explic:

  1. Cine are i se va da si cine nu are i se va lua. Prin asta vreau sa spun ca aceasta criza face o cernere si loveste mai ales statele ineficiente, in care coeziunea sociala nu este suficienta si in care fibra sociala se rasfira usor, la cele mai mici presiuni. Fie sistemul medical incompetent si neglijent, fie lipsa increderii oamenilor in autoritati, fie lipsa de jertfa a celor chemati sa fie in linia 1, fie lipsa resurselor financiare si umane. Virusul loveste la fel de puternic pe toti, dar nu toti vor avea aceeasi “imunitate”. Daca pana acum un stat slab ca Italia beneficia de “protectia de turma” din UE, acest virus va face diferentierea si o va face cu varf si indesat.
  2. Cand te fugareste ursul, conteaza sa nu fii tu ala care alearga cel mai incet. Din punct de vedere economic, este clar ca China a fost prima lovita si apoi urmeaza Italia. Spun ca Italia si nu Koreea de Sud (desi deocamdata Koreea de Sud e pe locul 2) deoarece Italia se bazeaza foarte mult pe turisti carora le poate spune deja ciao! inca de la inceputul sezonului. Pe masura ce virusul va lovi in fiecare tara, evident ca lumea se va adapta (a se citi obisnui cu o rata a mortalitatii de 3%) si poate ca lucrurile vor merge inainte, desi cu morcovul in fund. Putem spera si la un mic rebound (in niciun caz la revenire) atunci cand se va atinge peak-ul cazurilor in intreaga lume (inca avem crestere exponentiala). Dar una e sa fii lovit acum si sa ai deja o doua saptamani de carantina si sa urmeze apoi provincie cu provincie si alta e sa produci macar la fel ca anul trecut (cum fac nemtii) desi nu ai unde sa vinzi (cine mai cumpara acum masini cand toata lumea face stocuri?) si tu nici sa nu apuci sa mai introduci carantina pentru ca deja s-a dovedit prea paguboasa si guvernele au ajuns la concluzia ca mai bine pun bancile centrale sa tipeasca bani, sa dea jos cu dobanzile si sa pompeze “lichiditate” pentru ca economia sa mearga inainte, caci virusul oricum nu putem sa-l tinem sub control

Dupa cum stim din 2008, tarile nepregatite au fost lovite mult mai puternic ca economiile solide si cu o economie reala, eficienta, cu o administratie cumpatata care nu a facut deficite record doar ca sa faca pomeni electorale prin mariri de pensii si salarii minime cum a facut Romania. Si Italia …

Cum poate China evita un PIB negativ?

În primul rând, chienzii oricât de mult ar încerca să măsluiască cifrele, PIB-ul nu poate crește conform planificării partidului. Sunt totuși câteva opinii (mai mult declarații optimiste) că China își poate reveni și va avea o evoluție V-shape (după căderea drastică din Ianuarie-Februarie, va urma o revenire … la fel de drastică. Voi detalia care sunt problemele cu această viziune.

Dar mai întâi aș dori să explic puțin de ce bursele nu au picat deja. Este deja mainstream opinia ca există de defazare între piețele financiare și economia reală și că fundamenele nu mai contează. Vina o au evident băncile centrale care au “preluat hățul” și dau cu biciul în ce direcție să o ia piețele, în loc să își adapteze ele politicile în funcție de ce spun piețele care teoretic ar fi pulsul economiei. Ca o parabolă a fenomenului, să zicem că avem un bolnav internat în spital (economia globală lovită de criza creditelor din 2008). Este pus pe aparate, este oxigenat, este monitorizat, i se pompeaza perfuzii, i se dau antibiotice și cu toate acestea, din când în când își pierde pulsul și trebuie pompat rapid adrenalină (stimulare financiară prin toate metodele știute: quantitative easing, REPO-uri, transfer al datoriei pe maturiților, emitere de bonduri în cazul BCE etc). Pacientul este stabilizat din nou. Indicatorii pacientului (tensiune arterială, oxigen în sânge, glicemie, colesterol – cei care arata ok) sunt apoi publicați de doctori și aceștia se laudă: pacientul stă bine și totodată noi suntem gata să intervenim. Politicienii (managerii spitalului) se laudă și mai mult: economia duduie (pacientul stă mai bine ca înainte să vină la noi să îl facem bine), indicatorii sunt buni, produția crește, profiturile cresc etc. Evident pacientul este în comă, deși are unii parametrii fiziologici în regulă, este pe aparate și există șanse minime de a-și reveni, deoarece niciodată un pacient în starea lui nu și-a revenit. Presa însă comentează: să sperăm că pacientul nu va răci cumva, pentru că vremea este rece afară și îl poate afecta (epidemia de Coronavirus din China). Nu contează că pacientul este în comă și nu contează că vremea nu este rece ci o furtună se apropie de fapt, existând riscul să spargă și să facă praf toate jucăriile doctorului cu care țin în viață pacientul. Sper că nu v-am plictisit cu acest lung paragraf … Sper însă să înțelegeți de ce bursele nu reacționează la Coronavirus.

Vor reacționa însă și bursele mai devreme sau mai târziu, deoarece în ciuda faptului că păcănelele depind de volumul de bani pompați de băncile centrale, presiunea psihologică este încă un factor și boții care fac acum grosul tranzacțiilor încă nu sunt îndeajuns de bine setați încât să ignore milioanele de morți și disrupția globală a comerțului.

Spuneam într-un articol trecut că este doar chestiune de timp până când China va declara victorie împotriva virusului și va îndemna oamenii să meargă la muncă. Este o chestiune economică firească: chiar dacă mor 10% dintre oameni, economic există riscul ca statul acasă să fie mai păgubos. Știu că sună cinic, dar politicienii la nivel înalt sunt obligați să fie cinici și să ia deciziile optime pentru un număr cât mai mare de oameni. China a avut ceva osânză din care să stea acasă două luni și poate îi mai rămâne ceva. Dar cum nu se prevede nicio schimbare a trendului în lupta cu virusul și cum riscul existențial pentru partid crește dacă în locul promisiunilor de prosperitate se va întoarce sărăcia, însăși existența statului chinez este pusă la încercare, iar banii sunt singurii care pot menține stabilitatea.

Este foarte greu sa ții în casă 1,4 miliarde de oameni când ai doar 3000 de morți (fie și 50.000 cât sunt cifrele din zvonuri) și când foamea îi va ajunge, pus în balanță riscul epidemic cu riscul imploziei economice și a disoluției societății, ce credeți că va face partidul?

Să luam acum în calcul și cel mai optimist scenariu posibil: mâine se descoperă un tratament ieftin care poate fi administrat rapid și fără probleme, deci este anihilat riscul medical. China are de recuperat nu doar cele 2 luni de producție pierdute (din care scădem vacanța de anul nou) dar și spaima internațională față de produsele chinezești și față de turiștii chinezi.

Un tratament trebuie să fie foarte revoluționar ca să convingă lumea să nu se mai sperie de produsele și de turiștii chinezi. Care turiști oricum probabil vor fi mai puțini din cauză că trebuie să recupereze timpul pierdut.

Reamintim că oricum la începutul anului, independent de apariția epidemiei, China avea probleme și erau semne de întrebare dacă va putea menține creșterea de care este atât de dependentă și dacă va face față frecușurilor cu Trump. Războiul tarifar a luat o pauză doar din cauză că Trump are alegerile și avea nevoie să se laude cu o victorie, pe care nu prea are cum să o obțină în lupta cu chinezii, SUA fiind oricum dependentă de producția chinezilor și de prețurile mici. Există într-adevăr posibilitatea diversificării producției și transferului din China fie către alte țări (din Asia), fie către Mexic, fie înapoi în State. Dar deodamdată Trump nu are cu ce să lovească în chinezi pentru că tarifele măresc prețurile pentru americanul de rând.

Tipărirea de bani și stimularea financiară ar fi uneltele la îndemână pentru chinezi ca să evite o prăbușire a PIB-ului, deși austeritatea este de asemenea o variantă. Cu nota că austeritatea poate avea succes doar pe termen scurt, altfel partidul își va pierde rapid din autoritate și riscă revoluție. Există o percepție tentantă cum că situația excepțională favorizează regimul dictatorial și măsurile de control. Aiurea! Să ne uităm la URSS sau la regimul comunist din România – cu cât se strângea lanțul cu atât se pregătea momentul de inflecțiune în care până și elemente ale regimului să dorească și să lucreze la schimbare.

Viitorul UE dependent de viitorul Italiei

In toamna asta urmeaza o salva de socuri pentru economia si finantele mondiale. Fiecare soc in sine are indeajuns de mult potential pentru a face peri albi administratorilor de bani si celor care percep riscurile globale. Si cu toate acestea ultimele zile au fost optimiste, cu cresteri, sentimentul investitorilor fiind unul de speranta nestavilita ca vom terce prin toate aceste riscuri impreuna ca prin branza, fara scadere, mentinand trendul bull din ultimele saptamani, de cand pietele spera la interventia Fed-ului si la noi masuri de stimulare fiecala, atat din partea Fed-ului cat si din partea BCE.

Razboiul tarifar, tensiunea cu Iranul (tocmai a capturat inca o nava acum cateva ore), Brexit-ul si riscul de recesiune in Germania sunt principalele riscuri. Mai putin discutat si pe radar ar fi Italia – o tara bogata cultural si istoric, dar care sta din ce in ce mai prost din punct de vedere economic iar din punct de vedere financiar si al sistemului bancar este dependenta 100% de Bruxelles.

Italia este a 8-a tara a lumii la PIB, dar acesta a inceput sa scada in ultimul timp. In top 15 tari ale lumii sunt doar doua cu PIB-ul in scadere: Italia si Mexic. La somaj Italia sta la fel de prost: aproape 10%, intre Franta (8.5) si Spania (peste 15%), cu mult sub Germania si Marea Britanie. Deficitul guvernamental actual este de -2.1% (“depasita” doar de Franta si Spania dar pe negativ). De altfel, nu stiu Italia sa nu fi avut deficit in ultimul timp, chiar de cand a fost inclusa in UE. Insa adevaratul indicator care arata dezastrul din Italia este data datorie/PIB: 132% depasita in Europa doar de Grecia (181%).

Italia ca si Franta se lupta sa supravietuiasca: guvernele tin cu greu deficitele sub control, masurile ne-populiste de crestere de taxe si de reducere a beneficiilor sociale pe fondul scaderii economiei pun presiune sociala si mai mare intr-o Italie care in mod traditional nu a avut oricum niciodata stabilitate politica. Prin urmare, guvernele se schimba mai des decat vin anotimpurile. Singurul lucru care ii uneste pe italieni (care oricum nu erau ei prea uniti) este ura fata de Bruxelles si invidia fata de tarile care duduie de la nord.

Status-quo-ul este benefic pentru putine tari si aceasta se vede in PIB, rata datorie/PIB, deficit (excedent guvernamental), rata somajului. Germania de departe este castigatorul, urmata de Olanda, Danemarca, Austria, tarile nordice. Belgia e la mijloc, Franta e alaturi de Italia intre candidatii la “poc!”.

Ceea ce este nou pentru Italia este riscul politic: spre deosebire de Franta unde Macron si partidele mainstream tin departe partidele “extremiste” (adica eurosceptice), in Italia partidele eurosceptice sunt la moda.

Sunt pe masa multe posibilitati prin care Italia sa faca o bresa in picioarele de lut ale uriasului (UE): fie printr-o moneda emisa de guvern care sa fie folosita pentru plata impozitelor (ar lovi evident in controlul si autoritatea centrala), fie prin cresterea peste 3% a deficitului guvernamental (pe fata sau mai putin pe fata), fie prin emiterea exagerata de obligatiuni si cresterea investitiilor publice, pe scurt masurile luate de unul dintre noile partide (Liga Nord sau 5 Stelle), coalitii sau poate de un viitor nou partid, sunt in principal de natura fiscala: vor incerca sa produca o bresa in plan financiar prin neascultarea de “ordinele” de la Bruxelles. De la UE italienii vor primi certari si ultimatumuri dar marele semn de intrebare este daca se va merge pana la taierea finantarii bancilor italiene dependente de BCE si daca aceasta se va face in timp util sa nu.

In esenta, problemele Italiei si semnele de intrebare sunt aceleasi ca ale Greciei, ce difera aici este greutatea: daca se poate imagina UE fara Grecia si daca se poate imagina UE fara Marea Britanie, nu se poate imagina UE fara Italia care este inima Europei (cel putin cultural / religios si istoric).

Poate UE sa faca derogari doar pentru Italia? Poate UE sa accepte depasiri ale deficitelor doar pentru Italia, daca Franta are si ea nevoie si daca toti abia asteapta ca aceste limite si constrangeri sa fie eliminate si statele sa poata cheltui nelimitat pentru a incerca (printr-un mod gresit) sa “reporneasca” economia? Pot nemtii sa accepte abateri de la o “buna-purtare” fiscala din partea Italiei, abateri la care nemtii nici nu indraznesc sa viseze? De exemplu reduceri de taxe si impozite, cresterea numarului de bugetari, mariri de pensii etc, etc?

Ce deosebeste insa Italia de Grecia este faptul ca bancile, contabilitatea, creditele si chiar republica moderna insasi sunt inventii italiene. Adica italienii au cam fost inovatori de-a lungul istoriei cand vine vorba de transformari economice si sociale revolutionare. Daca ruperea de UE si pornirea pe o cale independenta in ciuda baubau-ului riscurilor este deocamdata asumata doar de britanici (care trebuie sa recunoatem ca cam schioapata), italienii pot sa demonstreze ca se poate trai si fara UE sau ca UE se poate transforma cu sau fara voia nemtilor.

UE se aseamana din ce in ce mai mult cu un Imperiu: este inflexibil in toate privintele si nu asculta de nevoile supusilor. Tulburarile si dezechilibrele de la periferie sunt total ignorate de la centru. Italia are experienta luptei cu un alt imperiu, cel Austro-Ungar si italienii au in sange repulsia fata de imperialism. Asta nu e insa de ajuns, e nevoie de mult curaj si de multe calcule si planificare in domeniul statului: al administratiei, al finantelor, al economiei. Greciei i-a lipsit asta. Sa nu uitam ca Varoufakis a declarat ca atunci cand a incercat sa faca un plan pentru trecerea la drahma au avut probleme deoarece incasarea taxelor de la companii era deja conectata la Bruxelles si orice ar fi incercat sa faca grecii in paralel ar fi fost depistat si controlat de europeni. Nu stiu in amanunt chestiunea si nu stiu daca nu cumva e doar o tanguire jalnica a lui Varoufakis, in realitate adevarul fiind ca pur si simplu grecilor le-a fost frica de o rupere totala.

Starea actuala din Italia nu pare chiar una disperata la nivelul ca ne putem astepta la orice. Fie acum, fie mai tarziu, problemele din Italia vor decide viitorul UE, pentru ca Italia este veriga cea mai slaba din lantul principal al motorului european. Grecia a fost doar … un accesoriu si masina ar fi functionat poate si fara el, desi atmosfera ar fi fost mult prea fierbinte si mai bine ca a fost “reparata”. Insa Italia cand va crapa, felul cum va crapa va decide viitorul UE.

Adevarul despre Aur

Adevarul despre aur este ca nimeni nu poate sa stie incotro o va lua. A crescut aurul recent o data cu razboiul tarifar, iminenta unei noi reduceri a dobanzii de catre Fed, semnalele ca economia poate intra intr-o recesiune si alti factori. Dar asta nu poate deloc sustine nicio argumentare pro sau contra aurului pentru ca nu exista clar o corelatie intre pretul aurului si niciun alt trend si niciun alt instrument. Dupa ce ca oricum aurul era un mare mister, mai nou aurul nu este corelat nici cu argintul.

The global economy is slowing, disinflation is strong and the dollar is strong. On form, that’s an awful combination for gold, yet gold prices are surging. Now, imagine what the gold price will do when the dollar weakens and inflation shows its hand.

Jim Rickards

In primul rand as dori sa subliniez un aspect cu privire la Jim Rickards: peste tot el se apara (vrajeste) ca nu vinde aur (nu este broker) si nu are bani multi investiti in aur. Prin urmare, ascultatorii naivi ar trebui sa aiba incredere in argumentarea lui deoarece Rickards, vezi-Doamne, nu vinde aur si nu castiga daca interesul pentru aur creste. Adevarul este ca desi poate nu vinde aur, Rickards isi castiga painea de pe seama investitorilor infectati cu virusul gold (goldbug): fie vinde carti dedicate aceste categorii de oameni, fie este platit sa apara la conferinte si sa tina discursuri de catre brokeri de aur, fie are un newsletter in care probabil castiga bani din marketing unde grosul publisherilor sunt evident brokeri de aur.

Daca nu v-am convins ca Rickards este un mincinos si se pretinde fals un specialist (“analist”) al finantelor care reocmanda aurul doar … asa ca fapt divers, fara niciun interes personal, va recomand sa ascultati gogomaniile lui Rickards cu privire la pretinsele lui “metode” “bayesiene” de analiza a evenimentelor si riscurilor din piata. Rickards este destul de subtire cand vine vorba de amanunte, a invatat cateva cuvinte pompoase gen “chaos theory”, “non-“stochastic process” si alte de-astea, le macane la interviuri si isi poleiaza impresia de “tehnician” cand de fapt el este doar un actor. Nu stiu unde pot vedea ultima companie de investitii de orice natura (banca, fond, hedge-fond etc) la care a lucrat Rickards si tare as fi curios sa vad ce sume a administrat acest om. Banuiala mea este ca zero. Si la fel cum Kiyosaki s-a lansat, a crescut spectaculos si a trait toata viata pe seama gogosii “tatal bogat” despre care nu exista nicio dovada reala, gogoasa lui Rickards este ca “a lucrat pentru CIA” la un proiect secret de simulare a unui razboi neconventional in care au fost luate in calcul si pietele financiare. Povestea e lunga si nu va plictisesc aici. Cert este insa ca nu avem cum sa stim niciodata daca povestea lui e reala sau e o mare minciuna: CIA nu va confirma si infirma nimic legat de Rickards, pentru ca nu e ilegal sa minti ca ai lucrat pentru CIA iar protocoalele CIA sunt de “no comment” indiferent de adevar, prin urmare … Va recomand sa nu va pierdeti timpul citind cartile lui Rickards: in afara de spoiala de “sfaturi” si “analize” din interviurile si conferintele de pe youtube, nimic tangibil sau concret nu putem gasi in carti. Nu neg cultura financiara si perspectiva istorica pe care o are Rickards, dar toate cartile lui au in primul rand un scop de branding, incearca sa ii creasca popularitatea, nu contin deloc sfaturi sau lectii pentru investitori. Nici vorba de elemente tehnice, cu exceptia unor cifre si charturi frumoase, a la Michael Maloney – un alt sarlatan.

Intorcandu-ne la aur ca instrument de investitie trebuie scoasa in evidenta o particularitate: spre deosebire de alte comoditati, aurul poate fi tranzactionat fizic relativ usor si prin urmare exista brokerii de aur fizic care cumpara si vand aur si care traiesc foarte bine atunci cand investitorii sunt speriati si isi pun nadejdea un aur, dorind sa transfere pe aur un procent cat mai mare din portofoliul lor. Brokerii de aur fizic sunt principalii sponsori (ca sa le zic asa) si promotori ai aurului si in ultimul timp folosind puterea youtube-ului si a internetului sunt principalul factor care muta piata si se folosesc de orice evolutie negativa a altor categorii de instrumente pentru a forta o corelatie intre pretul aurului si mersul economiei, sugerand in momentele de criza ca aurul este o investitie sigura deoarece are in spate mii de ani in care a fost folosit ca bani si in momentele de crestere economica lansand ideea ca totul este o bula si acum e momentul sa cumperi aur deoarece in curand bula se va sparge si pretul aurului va exploda.

Foarte usor se poate detecta propaganda pentru aurul fizic, atunci cand “expertii” ataca instrumentele derivate pe aur tranzactionate electronic in detrimentul aurului fizic, deoarece pretul instrumentelor pe aur sunt manipulate deoarece bancile si “pazitorii” sistemului fiat nu agreaza aurul si le e frica ca pretul acestuia sa nu explodeze si sa dea jos cu sistemul actual.

Pentru alte comoditati nu exista ceva similar si prin urmare nu auzim pe nimeni sa faca propaganda achizitiei fizice in detrimentul instrumentelor. De exemplu cine recomanda macar achizitia fizica a platinei – desi este cumva in aceeasi categorie de metale pretioase cu aurului – pe motivul ca pretul platinei este manipulat?

Pe de alta parte, aurul nu este deloc un “neica nimeni” in categoria comoditatilor fiind o materie prima importanta pe planuri multiple: are uz industrial vast, este folosi in moda (bijuterii) si are o atractie din partea oamenilor, este necesar si pentru bancile centrale care inca mai stocheaza aurul “just in case” din reflexe ultra-conservatoare. Notabile aici ar fi Canada si Marea Britanie care nu prea mai au aur. La polul opus fiind SUA si China, iar rusii incercand si ei sa isi creasca cota de aur din rezerva bancii centrale dar nu din increderea in puterea acestuia ci din incercarea (evident penibila) de dedolarizare. Deloc nesemnificativa la capitlul relevanta pentru aur este istoria acestuia ca moneda care istorie inca va mai pune ceva greutate in favoarea aurului cateva decenii pana cand cryptomonedele probabil vor face trecerea totala de la hartie catre blockchain, facand obsolete in acelasi timp si aurul si banii fiat.

Aurul este un animal turbat si sunt multi factori care influenteaza pretul. Pe langa utilizarile subliniate mai sus, existand clar o cerere de aur fizic ar mai fi de mentionat si partea de productie: exista un pret sub care mineritul nu renteaza, exista scheme de finantare pentru mineri care pot accesa credite in vremurile bune, pot face emisii de stocuri si atrage naivi, reusind sa stranga bani pentru exploatare si unele avand succes, altele dand-o nasol in bara. Mineritul la randul sau este extrem de complex si poate influenta pretul aurului intr-o directie sau alta. Sunt companii specializate pe diverse felii: unii doar cu detectarea, altele doar cu productia de masinarii si tehnologie, altele cu exploatatul, altele cu recuperarea (a ce se poate) din rezidurile celor dinainte si altele care fac totul la un loc la nivel global. Sunt companii cu focus pe anumite zone si cu istorie si sunt mineri noi, care apar cand creditele sunt mici, pretul aurului e mare si sunt conditii propice. Ca si in cazul petrolului, tehnologia evolueaza si sunt urcusuri si coborasuri ale oportunitatilor in domeniul mineritului care au efect asupra pretului.

Intorcandu-ne insa la cerere, evident aceasta nu este constanta pe toate canalele. Sa va dau un exemplu: indienii sunt mari amatori de aur. Daca economia globala merge bine si India merge bine, daca indienii fac bani, cumpara aur mult. Daca insa sunt probleme, cresc dobanzile, cresc taxele, nu mai sunt bani de bijuterii, oameni se mai insoara si isi fac verighete de argint nu neaparat de aur, cererea de aur din India scade. Cererea si oferta de aur sunt extrem de greu de analizat, de pus pe cifre si facut speculatii. La acestea se adauga si influenta psihologiei care este mare in cazul aurului din motive evidente de atractivitate irationala (sau cel putin greu de rationalizat) combinata cu spaima fata de riscuri. Putini investitori inteleg complexitatea factorilor care intra in alcatuirea pretului aurului.

Una dintre vocile cele mai zgomotoase care promoveaza aur este Peter Schiff – un broker de aur. Deseori acesta acuza Bitcoin-ul ca fiind fake gold si unul dintre argumentele pe care le aduce cum ca Bitcoinul nu este relevant pentru investitori este volatilitatea acestuia. Asta in conditiile in care aurul nu este deloc un instrument stabil, desi fluctuatiile nu sunt similare cu cele ale bitcoinului sunt indeajuns de haotice incat sa anuleze mantra stabilitatii pe care Schiff o repeta mereu cu privire la aur. Da, poate aurul nu are variatii dese si mari la fel ca Bitcoinul, dar totusi nici prea departe nu este.

Adjusted for inflation, gold’s highest price point ever was on January 21, 1980 when the precious metal hit $850 only to plunge the very next day to $737.50, a 13% fall.

https://www.mining.com/chart-gold-price-suffers-biggest-fall-in-6-years/

Cine insa are in cap astfel de cifre si evolutii si poate sa realizeze aceste minciuni pe care cu dibacie Schiff le propaga, mizand pe reputatia sa de baiat care striga lupul si care avand o singura data dreptate, acum profita la maxim de succesul sau orb spre deosebire de multi alti “profeti” care desi au “nimerit” si ei criza creditelor, ulterior au recunoscut ca ani de zile faceau profetii sumbre si nimeni nu-i asculta iar cand acestea s-a nimerit sa se intample, multi au inceput sa ii numeasca profeti si nu mai faceau fata la interviuri.

Nu putem comenta aurul fara sa amintim o alta categorie de promotori, de data aceasta mai putin interesati financiar din cresterea pretului si interesului investitorilor in achizitia aurului, cat mai mult aparatorii ai intoarcerii la standarul de aur – “anti-fiat-istii”. Nu cautati pe google, este un termen inventat de mine. As include aici de exemplu scoala austriaca, libertarienii dar in general toti criticii sistemului actual pe credit. Dintre acestia, avem cele doua tabere (ideologice) care propun alternative diferite: promotorii aurului si cryptoizii (visatorii de stele verzi pe blockchain). Cele doua tabere nu sunt neaparat total separate, existand o categorie care apartin in ambele sau considera solutia un melange intre aur si crypto. Alte idei sunt insa cu totul de nisa. De exemplu cu greu vom auzi propunerea de nationalizare a Fed-ului / bancilor centrale si focusarea politicilor acestora pe stabilitatea financiara si stimularea economica reala, nu doar pe spranceana, a acelor banci si companii alese ca Too Big To Fail de comitetele dubioase create in situatii de urgenta sau direct prin ordin prezidential pe baza recomandarilor “consilierilor” sau “think tank-urilor” presedintelui si a factorilor de decizie. Nu vreau sa deviez in solutii la fiat, doar am dat un exemplu de o idee care nu e deloc exagerata si ar putea avea tractiune destul de mare daca nu ar fi inversunarea irationala si superficiala impotriva status-quo-ului.

Teza generala pe care o sutin este deci ca pretul si nici macar directia nu poate fi prezisa si nici macar un scenariu de evolutie in functie de o posibila recesiune sau de alte miscari majore pe piata financiara (cresteri / scaderi de dobanzi). Exista cererea cu varietatea mentionata, exista productia cu specificitatea comentata sumar si exista factorul frica – psihologia umana.

Evident teza mea poate fi aplicata tuturor instrumentelor care sunt la fel sau poate chiar si mai complexe. Nu chiar! Exista analiza fundamentala, exista cel putin trendul care poate fi mirosit in termen util pentru investitorii experimentati si exista analiza tehnica care ne poate feri de greseli fatale. Banuiesc ca analiza tehnica poate functiona si pe aur, cel putin pe termene scurte si medii. Doresc doar sa demitizez iluzia ca aurului poate fi folosit ca hedge – nu am vazut asta si nu am exemple. Nu inteleg cum de s-a raspandit aceasta perceptie. Nu inteleg de fapt de ce investitorii de retali se aventureaza in comoditati. Altceva decat distractia si apetitul pentru risc, nu vad. Comoditatile nu pot fi prezise si instrumentele pe comoditati nu sunt pentru retail, ci pentru companiile in domeniu care le folosesc fiecare pentru ce are nevoie. Oricum interesul fiind restrans, cei care se aventureaza pe comoditati mai platesc si spread-uri prea mari, majoritatea brokerilor acoperindu-si riscurile prin costuri mari si neavand rulaje mari, neputand sa scoata profituri mari pe acest sector, evident ii taxeaza pe naivii care se aventureaza aiurea in teritorii periferice, fara pregatire.

Nu zic ca trebuie musai ca un trader amator sa studieze si sa faca trading doar pe baza unei strategii cu o oarecare spoiala de baza tehnica sau fundamentala. Evident ca cei mai de succes traderi sunt oricum probabil cei care pot sesiza cel mai clar corelatiile intre evenimentele de zi cu zi (pe o felie sau toate), psihologia investitorilor si o anume piata, o anumita categorie de instrumente sau chiar unele specifice. Tesla este un caz clar unde psihologia face pretul si fundamentele au importanta redusa. Tatonez de mult cu ideea specializarii si focusarii pe un singur instrument dar am inca unele retineri ca nu e de-ajuns. La urma urmei de unde sa inveti ca oricum cine a descoperit o tehnica de succes probabil nu o va impartasi cu altii, tocmai pentru a nu-si pierde avantajul competitional. Este greu de gasit modele si profesori din acest motiv. Bine ar fi macar ca fiecare sa ne impartasim greselile. De aceea am scris acest articol desi principala mea pierdere actuala este pe cafea nu pe aur. Ce am spus insa despre aur sunt sigur ca nu va fi primit de multi dar doresc macar sa ii ajut pe cei care se afla intr-o schema mentala total gresita cu privire la aur.

Puterea demografiei si viitorul SUA

Daca portavioanele sunt atat de obsolete – cum comenteaza trolii rusnaci pe Zerohedge – de ce se mai chinuie chinezii sa le construiasca (cu mai mult sau mai putin succes)?

In razboiul tarifar SUA-China nu poate exista decat un singur castigator: SUA. Ce pot face chinezii? Sa mareasca si mai mult tarifele la bunurile americane? Dar deficitul comercial in raportul cu SUA este 1:4 doar acest an si mult mai mare in anii precedenti. In al doilea rand, mergand la extrema, mare parte din investitiile chinezilor sunt in bondurile americane, deci ei sunt ombilical legati pe termen mediu-lung de SUA.

Speranta chinezilor este ca pot sa loveasca cat mai punctual acolo unde il doar pe Trump pentru a scapa de el si a spera intr-un viitor presedinte democrat, mai prost si mai slab ca Obama – care desi a inteles pericolul chinez, nu a facut decat vorbe (“pivotari“).

Atat de irelevanta este China – candidatul la o viitoare putere globala – incat este folosita de Trump ca manta pentru a lovi in Powel si a-l determina sa faca ce vrea Trump: stimulare cat cuprinde. Si Trump va obtine ceea ce doreste si stimularea va avea efect. Totul depinde insa de timing, daca va reusi sa faca asta in timp util sau roadele “stimularii” semanate de Trump le vor culege democratii.

Nimeni nu crede ca Trump spera intr-o revitorare a manufacturarii americane – si oricum la ce ar avea nevoie SUA de asa ceva? SUA nu are nevoie de productie deoarece poate tipari cati bani vrea si poate continua decenii bune de acum inainte sa finanteze programe sociale cat cuprinde, sa ofere credite cat mai ieftine populatiei, altfel spus sa mentina coeziunea sociala la un nivel de tensiune care poate fi administrat. Depinde insa si de politica si strategia politica a celui care este la putere.

Atat de solida este SUA si atat de intangibila suprematia americana incat politicienii isi permit sa isi aleaga “orientarea economica” sau altfel spus “viziunea de dezvoltare” – adica macaniturile de propaganda prin care se descurca fiecare in parte, dupa aluatul cu care este facut. In functie de aceste “viziuni” fac si desfac politicile economice, determina actiunile Fed-ului, focalizeaza atentia presei si a discursurilor din societate, produc si calmeaza valurile geopolitice etc. A facut-o Trump cu Koreea, China si “build the wall” asa cum a facut-o si Obama cu Siria, “Obama phone” si altele

Sa facem o simpla comparatie: Macaron in Franta macane si el cat cuprinde dar nu poate face nimic. A oferit cateva zeci de milioane Braziliei ca sa fie umilit crunt de presedintele unei foste coloni portugheze. A macanit si el ceva legat de Brexit ca sa fie umilit la Palatul Elysee de Boris Johnson care si-a facut poza cu piciorul pe masa. Ce putere are deci Franta si cum evolueaza CAC-ul in functie de declaratiile lui Macron? Nu exista nicio corelatie! In schimb, cum Trump lanseaza un tweet, toate bursele lumii zburda in sus si in jos. Acesta este un indicator al puterii si al capacitatii de a invarti lumea.

Investitorii de succes, mai ales cei pe termen lung, se uita atent la demografie si tin cont de studii sociologice (un termen conservator pentru analytics) legate de demografie. O scadere a populatiei in Romania corelata cu o rata a exilului foarte mare si luand in considerare o criza pe piata muncii, coroborata cu cresterea accelerata a procentului din PIB alocat platii pensiilor – dar si alti indicatori similari, pot da clar un semnal ca piata imobiliara in Romania se afla la un apogeu si ca nu poate fi ajutata decat de o relaxare semnificativa a conditiilor de creditare ca si a pretului creditarii, la care sa se adauge o crestere reala a salariilor.

Demografic SUA arata mult mai bine decat alte tari. Piramida demografica (exista grafice multe cu fiecare tara in parte) arata excelent pentru SUA, Mexic, India, Nigeria si dezastruos pentru China, Japonia, Romania, Italia, Franta, Rusia etc.

Se discuta din nou zilele aceastea despre “inlocuirea dolarului”. Chiar seful bancii nationale a Angliei (un canadian daca nu ma insel) a adus vorba de o criptomoneda care ar putea inlocui dolarul. Aberatii – nu exista alternativa la dolar. Nu doar ca nu exista piata de obligatiuni similara cu cea a bondurilor americane care sa poata inghite volume de miliarde de dolari zilnic si sa ofere lichiditate non-stop pentru orice suma, dar sunt nenumarati factori care intra in cauzele pentru care dolarul este si va ramane zeci de ani buni valuta forte la nivel global. Puterea economiei si a armatei SUA nu sunt deloc printre primele motive, desi faptul ca o armata straina nu a mai pus piciorul pe teritoriul SUA de peste un secol jumatate in urma cu siguranta prezinta o mare incredere pentru orice om intreg la minte care are multi bani si care doreste sa ii aiba si peste 30 de ani. In primul rand conteaza insa instrumentele si relatiile existente. Cu greu se va putea stabili de exemplu o noua moneda referinta pentru plata petrolului deoarece pana la stabilirea unui pret global, speculatorii care vor practica arbitrajul pot sa creasca pretul atat de mult incat sa descurajeze orice tentativa de “evadare”.

Nu doar ca nu exista instrumente suficiente de creditare, nu exista banci mari care sa ofere tot ce e nevoie pentru un comert international eficient, fara frecusuri, dar problema principala este ca nici macar nu exista candidat pentru inlocuirea dolarului. Euro este o gluma proasta: yield-urile la bondurile majoritatii tarilor cu economii cat de cat sustenabile din Europa sunt negative tocmai pentru ca lumea nu are incredere ca euro va supravietui nici macar 10 ani. Banca Elvetiei face cu greu fata peg-ului cu euro (adoptat voluntar pentru a nu afecta exporturile tarii) tocmai pentru ca investitorii au mai mare incredere in francul elvetian decat in euro. Cat despre yuan-ul chinezi , ce sa zicem? Cresterea masei monetare a chinezilor a depasit orice in istorie (raportat la PIB). Sistemul bancar chinez este un caritas la patrat cu nenumarate punte de vulnerabilitate in care o mica crapatura poate prabusi intreg sistemul. Este o minune ca nu s-a intamplat deja si explicatia minuni este “dictatura digitala a sistemului de credit social“.

Nu am apucat sa detaliez prea mult particularitatile demografice ale SUA si nici avantajele federalizarii care permit mici experimente locale sa fie imitate in caz de succes sau evitate in caz de esec, oferind un model statal extrem de stabil. Trendurile insa sunt si mai spectaculoase decat cifrele si statisticile actuale: majoritatea imigrantilor vor sa ajunga sa traiasca si sa munceasca in SUA. Copiii chinezilor bogati viseaza sa ajunga la studii in SUA si apoi sa munceasca in Silicon Valley. Toate acestea si multe alte argumente imi intaresc opinia ca SUA este si va ramane principala putere mondiala. Este doar o chestiune de timp pana China se va alinia si cu aceasta aliniere se va produce probabil un nou val de entuziasm care va misca mult-asteptata inflatie si va da sperante rezolvarii problemei nerezolvate inca a creditelor. Depinde insa si de cine va castiga alegerile prezidentiale pentru ca daca vor castiga democratii este posibil ca SUA de maine sa ajunga China de astazi …

1 2 3 4 6