Vine criza

Şi toamna, şi iarna
Coboară-amândouă;
Şi plouă, şi ninge –
Şi ninge, şi plouă.

Moina – Bacovia

Avem mai mult sau mai putin urmatoarele evenimente:

  1. Fed-ul a scazut o iota dobanda dar nu a reusit sa mentina cresterile pe piete
  2. Razboiul taxelor vamale pare sa faca zgomot mai mult decat scaderea dobanzii cumulata cu rezultatele pozitive (in mare parte) ale economiei SUA
  3. Thailanda, Noua Zeelanda si India au taiat dobanzile, lansand noi lovituri de tun in razboiul devalorizarii monezilor proprii
  4. SUA (Trezoreria / Trump) au declarat China ca tara care manipuleaza moneda – un fel de declaratie de razboi pe planul devalorizarii monedei. Masura a fost luata dupa ce chinezii au devalorizat rimimbi-ul in raport cu dolarul.

Canarul din mina – aurul – a spart bariera de 1500, semn al fricii. Totodata, ca si in 2008, petrolul si alte comoditati au scazut drastic.

Una peste alta, urmeaza o perioada tulbura de mare volatilitate. Nu exista nicio perspectiva de pace in razboiul tarifar (al taxelor / tarifelor vamale), ambele parti dorind fie escaladarea fie ramanerea pe pozitii. Pentru ca am multe necunoscute cu privire la piata bondurilor, yield-curve si alte zone unde se vede pulsul plapand al sistemului financiar subred actual si pentru ca imi dau seama ca poate si altii au necunoscute cu privire la chestiuni pe care poate eu le inteleg mai bine si pot sa le explic, o sa incerc sa detaliez putin cateva puncte legate de razboiul tarifar China-SUA.

Un prim lucru de care trebuie sa tinem cont este ca razboiul tarifar este un tip de razboi, pe cand razboiul valutar este un alt tip de razboi: sunt chestii diferite. Primul tine de protejarea productiei interne (cel putin la nivel declarativ) prin tarifarea bunurilor si serviciilor care vin din afara, iar al doilea tine de devalorizarea monedei proprii (raportata la alte monede straine) in vederea ajutarii exportului Daca pretul de desfacere al produselor de export este mai ieftin pentru straini datorita devalorizarii monedei proprii, economia (exporturile) este stimulata si castiga cote de piata.

Devalorizarea monedei proprii se face prin diverse metode specifice fiecarei tari in parte. Exista bineinteles diferenta intre o moneda de referinta cum este dolarul sau euro si o moneda folosita in mare parte pe plan local (cum ar fi rimimbi-ul – moneda Chinei). Devalorizarea se face prin scaderea dobanzii, prin alte politici monetare, prin afectarea directa a cursului de schimb (din pix sau din interventia pe piata cu ordine de cumparare / vanzare mai mult sau mai putin goale) etc.

Cu privire la razboiul tarifar SUA-China mai trebuie accentuat un aspect: China nu are cum sa riposteze. Adica, daca Trump pune tarifuri la importurile chinezesti, invers chinezii nu prea au ce sa faca deoarece importurile lor din SUA sunt mult mai mici decat exporturile lor in SUA. China a incercat prin cateva masuri similare sa contracareze tarifele lui Trump: a impus tarife pe ici, pe colo la cateva categorii de produse care afectau electoratul lui Trump (domeniul agricol). In paralel, a taiat investitiile din SUA (nu a mai cumparat companii, terenuri etc, companiile de stat chinezesti nu au mai investit in SUA). Cea mai la indemana masura este insa devalorizarea care taie o parte din puterea tarifelor in pretul final de vanzare in SUA. Mai sunt si alte mijloace dar in general, China avand viziune pe termen lung este dispusa sa incaseze cateva lovituri pe moment, in speranta ca Trump va pierde alegerile si inlocuitorul sau va renunta la tarife.

Desi nu am mentionat pana acum, poate ar fi momentul sa subliniez ca principalul lovit de aceste tarife este cumparatorul american. Daca pretul produselor chinezesti este marit peste noapte din cauza tarifelor, nu doar firmele chinezesti au de suferit. Acestea poate chiar pot incerca sa vanda in alta parte. In schimb, cum industria SUA nu poate prelua peste noapte productia chinezilor (oricat de mult ar visa Trump), tarifele se regasesc in preturi. De aceea, Trump spera ca Powell sa taie si mai mult dobanda, pentru a diminua puterea dolarului si pentru a oferi lichiditate cat mai multa in economie. Cresterea economica la care viseaza Trump ar prelua socul tarifelor si ar oferi “o punte” de trecere pana in momentul in care productia interna ar incepe sa functioneze si ar contribui astfel atat la cresterea veniturilor pentru stat (prin impozite) cat si la bunastarea americanului de rand (prin locuri de munca bine platite). Cum Powell a scazut nesemnificativ (doar s-a facut ca scade – desi sa vedem in continuare), Trump are acum o problema, fiind nevoit sa se gandeasca bine cat de mult mai poate sa mareasca tarifele.

In plus, pentru pietele financiare (actiuni, derivate, obligatiuni, credit, forex) aceasta tensiune a tarifelor nu este buna, existand oricand riscul unui crash.

Mentionam intr-unul dintre articolele explicative despre razboiul tarifar din perioada 2012 ca acesta este o consecinta a crizei economice si este urmat de controlul preturilor sau chiar de razboiul armat. Incercand sa loveasca in economia tarilor competitoare (pentru a stimula propria economie), fiecare stat face greseli din ce in ce mai mari din punct de vedere al capitalismului si al stabilitatii pietelor. Tarifele mari vor creste preturile interne si pot produce inflatie. Preturile pot creste pana la niveluri nesustenabile, caz in care politicienii vor acuza “bancile (si firmele) lacome” care maresc preturile si fac profituri si vor urma politici de reglementare a pietelor din ce in ce mai rigide, pana la controlul preturilor (impunerea unor preturi pentru produsele finale). Fenomentul s-a intamplat in Romania lui Ceausescu cand fabricile erau obligate sa realizeze un produs care sa fie desfacut pe piata la un pret X pentru a veni in intampinarea puterii de cumparare. Insa deoarece socialismul nu functioneaza, pentru a realiza “misiunea”, intreprinderile erau nevoite sa taie drastic din calitatea produsului. Penuria si slaba calitate sunt consecintele controlului preturilor. Asta, repet, in cazul in care nu se va ajunge la razboi armat.

Lui Trump ii convine tergiversarea tensiunilor cu China, deoarece astfel forteaza mana Fed-ului sa reduca dobanzile substantial si astfel sa pompeze bani in economie, care pompare, spera Trump sa produca o crestere economica sustinuta care sa il ajute sa castige alegerile. In plus, tarifele marite cresc veniturile administratiei si ii permit sa investeasca in infrastructura. De altfel, Trump chiar lucreaza la un plan de investitie in infrastructura care probabil va trece usor in Congres fiind dorit si de democrati care nu ar putea sa refuze un asemenea program socialist.

In lupta dintre uriasi, exista insa si victime colaterale: minionii. Stiti vorba: cand America tuseste, Europa face pneumonie. Si Romania face TBC as adauga eu … Tensiunile de pe piete dau lovitura dupa lovitura exporturilor romanesti si pietei creditelor de care multumita PSD-ului suntem din ce in ce mai dependenti. Cresterea riscului pe piete, va scumpi pretul banilor pentru tarile cu risc crescut chiar intr-o perioada de scadere a dobanzilor. Tocmai pentru ca perspectivele sunt sumbre, o economie in curs de dezvoltare (emergenta) ca a noastra, este vazuta ca o zona de frontiera si prin urmare banii si investitiile fug de ea.

Noi suntem insa din ce in ce mai depententi de nemti, legati ombilical de economia germana care are 50% exporturi. Daca razboiul tarifar se va extinde si asupra Europei si exporturile Germane vor fi afectate, Romania va avea drastic de suferit. Mai ales datorita expunerii noastre pe sectorul auto care in particular trece prin transformari si este un domeniu in scadere si mai ales datorita balantei noastre comerciale din ce in ce mai negative, o repetare a situatiei din 2008 nu este deloc exclusa chiar daca la nivel international criza nu se va repeta la aceeasi intensitate

Concluzii

Urmeaza un race to the bottom. Adica o lupta a scaderilor de dobanda pana in zona negativa. Aceasta s-a atins deja pentru diverse maturitati in cele mai puternice economii (Germania, Danemarca, Elvetia). La bondurile americane insa pretul este la fel de mare ca la obligatiunile bulgaresti. Aici intram in zona in care spuneam ca nu o stapanesc prea bine: a yield-curve-ului si a riscurilor inversarii acesteia. De asemenea, supravietuirea pe teritoriul negativ nu stiu ce presupune si nu stiu cat poate fi dusa in spate. Ceea ce a fost considerata uneori anomalie de moment (dobanda negativa la obligatiuni) va deveni status quo. Care sunt implicatiile? Greu de spus. Represiunea financiara exista oricum de o buna perioada, adica razboiul dus celor care economisesc. Pana acum solutia a fost investitia in actiuni care cresc o data cu inflatia. Cum insa actiunile sunt afectate de razboiul vamal si de incertitudinile economice (datorate si acestui razboi dar nu numai), nu mai ramane alta alternativa decat aurul. De aceea a si explodat aurul recent si exista sansa ca cresterea sa continue.

Pe langa race to the bottom, putem sa ne lovim oricand de Minsky moment – implozia creditului. Desi pare incompatibil cu dobanzile negative, implozia creditului este un risc permanent, indiferent de cat de vigilente sunt bancile centrale. De altfel, “solutia” gasita la criza creditarii din 2008 nu a dat inca roade si efectele acestei “solutii” sunt considerate de unii ca de fapt doar o prelungire a desfasurarii finale a tensiunilor cumulate in sistem: implozia totala a sistemului financiar. Dar despre asta, alta data …

Se mai pot implini profetiile Sf. Paisie Aghioritul cu privire la Turcia?

Incep cu o scurta trecere in revista a profetiilor Sf. Paisie Aghioritul despre Turcia, pentru cei care au venit pe blog mai recent sau trec din intamplare. Cei care doresc detalii mai pe larg, pot sa foloseasca cautarea in blog, sau sa inceapa aici.

Asadar, Sf. Paisie Aghioritul in anii 1990 pe cand traia ar fi facut cateva profetii despre un viitor razboi mare la nivel european care va incepe dintr-un frecus maritim intre greci si turci si va escalada in distrugerea Turciei, sau mai bine zis in impartirea acesteia in 3 parti: una va fi trecuta prin sange, una va fugi inspre est si alta se va crestina. In final, Grecia va fi “responsabila” pentru administrarea Turciei.

Profetiile sfantului Paisie nu sunt unice in spatiul grec. Cel putin Sf. Cosma Etolitul daca nu ma insel avea una similara, cu privire la revenirea cetatii celei mari – Constantinopolul – la greci si la alungarea turcilor. A vorbi despre epurare etnica si mutare de granite in vremurile de astazi in Romania poate parea fantezisme simpliste pentru unii “necredinciosi” care cu siguranta vor ridica din spranceana. Mai ales acum cativa ani cand inca nu incepuse razboiul in Ucraina si nici razboiul din Siria. Celor care au asemenea tendinte in gandire, le recomand sa ia la purecat acest blog care trata aceste subiecte – riscul existential pentru Turcia – de acum vreo peste 10 ani, cand Turcia se afla in negocieri cu UE pentru integrare, cand in Siria era pace, cand nici nu auzisem de primavara araba, cand nici nu auzisem de razboiul din Ucraina etc. Astazi pare usor sa discuti despre dezintegrarea Turciei dar acum peste 10 ani nu era deloc. Probabil acum 10 ani, astfel de articole prezente de altfel pe mai multe bloguri ortodoxe “conspirationiste” subiectul parea mult mai naiv ca acum cand razboiul tarifar (despre care de asemenea am prevestit prin 2009-2010) batea la usa.

De altfel, Turcia a reusit sa se plaseze in ultimii 10 ani in cea mai proasta pozitie geopolitica din ultimii 70 de ani, dar sa nu punem aceasta doar pe spinarea lui Erdogan: vremurile au fost potrivnice Turciei si poate supravietuirea ei in prezent este in sine o mare realizare daca ne uitam prim-prejur. Parerea mea este insa ca Turcia a pariat pe calul pierzator si de aceea cu sau fara implinirea profetiilor a pierdut.

Inainte de trecerea in revista a profetiilor, as dori totusi sa trec in revista sursele acestora. Personal, despre profetiile Sf. Paisie stiu si vorbesc din cartile publicate in Romania de Editura Evanghelismos care publica in general carti traduse in limba romana de parintele Stefan Nutescu. Cartile scrise despre si dupa cuvintele Sf. Paisie le puteti gasi aici. Spun ca cartile sunt scrise “despre” si “dupa cuvintele” Sf. Paisie deoarece sfantul a scris cu mana lui doar carti despre parintii cuviosi din Athos pe care i-a cunoscut. Cartile de la linkul de mai sus sunt grupate intr-o colectie ce cuprinde 6 volume si sunt realizate pe baza unor texte cu notite ale cuvintelor parintelui si de asemenea pe baza unor inregistrari cu sfantul. In ciuda faptului ca aparusera aparatele video, din pacate nu avem inregistrari video cu Sf. Paisie. De asemenea, inregistrarile audio disponibile publicului larg sunt foarte putine. Nu imi explic de ce cu pr Cleopa avem ore intregi de inregistrari cu cu Pr. Paisie Aghioritul nu avem decat cateva. Pe langa cele 6 carti care contin transcrieri ale cuvintelor parintelui, prelucrate si redactate pentru editare, mai avem deci 2 carti scrise de sfantul si alte cateva carti scrise despre el – marturii ale celor care l-au cunoscut. Aceasta vorbesc despre Romania, nu cunosc limba greaca si nu stiu care este situatia in Grecia. In concluzie doresc sa subliniez: Sf. Paisie nu a scris nimic cu mana lui despre aceste profetii. Toate informatiile sunt din marturii ale celor care l-au vizitat. Nu zic aceasta ca sa diminuez cumva greutatea profetiilor. De altfel, atitudinea mea fata de profetii este ca fata de o simpla curiozitate. Importanta acestora pentru viata noastra este irelevanta. Bineinteles, ca exista doua situatii limita problematice: implinirea profetiilor ar trebui sa ne aprinda ravna si sa ne intareasca credinta pe cand neimplinirea profetiilor poate sa ne clatine credinta. Aceasta se intampla mai ales celor cu o credinta slaba. Dar cine are o credinta puternica?

Turcia va fi atacata initial de Rusia. Grecia nu va intra in razboi. Rusii ii vor bate mar pe turci si ii vor trece prin sange. Ulterior, vazand ca rusii nu se retrag, puterile europene si SUA vor alunga Rusia din Turcia. Turcia va fi data inapoi / administrata de greci.

Cam acesta ar fi un rezumat pe scurt (probabil cel mai scurt) al unor diverse profetii facute in diverse discutii, in cartile citite demine amintite mai sus. Ce am omis sa subliniez, prin Turcia in cadrul acestor profetii, ne referim la partea europeana si la Anatolia. Reamintesc: focusul acestor profetii este mai ales Constantinopoleul (grecii inca zic asa Istambulului), evident ca parintele nu a dat detalii “complete”. Mai multe detalii cu citate din cartile mentionate, puteti gasi aici.

Spectaculos in profetiile sfantului este un amanunt putin reamintit pe blogurile online dar care exista in carti: incheierea razboiului din Istambul se va face printr-o minune, din nou pe scurt: un inger va veni din cer si va cere oprirea razboiului – “o interventie a lui Dumnezeu in istorie” ar fi cuvintele folosite de Sf. Paisie.

Poate si mai spectaculos este de asemenea, un alt mic … mare amanunt: dupa acest razboi (local), vor urma aproximativ 15 ani de pace si sporire a credintei, dupa care va veni antihrist.

A venit momentul sa fac o mica digresiune. Am amintit ca sfantul nu a scris cu mana lui nimic din aceste profetii. Evident ca sunt marturii multiple, dar de unde sa stim care sunt reale si care nu, care sunt precise si care nu? Nu avem cum sa stim, tocmai de aceea este clar cred pentru toti ca profetiile trebuiesc privite ca o miscelanea si nimic altceva. Sunt multe amanunte si multe fire, multe neclaritati si pe alocuri chiar inconsistente. O inconsistenta ar fi scala razboiului: este unul local sau unul global? In extrasele de pe site-ul Cuvantul Ortodox vad ca se mentioneaza intr-un loc cum ca acesta ar fi inceputul unui razboi global in care marile orase ale lumii vor fi distruse. Nu stiu de unde este acel citat. Marturisesc ca din toata lectura mea, am avut mereu perceptia ca acesta va fi un razboi local, urmat de razboiul mondial final in urma caruia va veni antihrist, dar care va avea loc peste 15 ani!

Poate o trecere in revista a citatelor din carti ar rezolva dilema, dar cine are timp sa rasfoiasca 6 carti a cate 3-400 sute de pagini fiecare si sa faca o sinteza a acestor profetii? Tot ceea ce spun eu este din memoria lecturii, cartile citindule in maxim 1-2 ani de la anul aparitiei, cu exceptia ultimei pe care inca nu am citit-o. Vad ca la linkul cu profetiile pe larg, citatele sunt date dintr-o alta carte, care desi aparuta la Editura Evanghelismos (autor: Zurnazoglu, Nicolae), nu face parte din ciclul de 6 volume amintit de mine, realizat pe baza inregistrarilor si notitelor maicutelor de la manastirea Sf Ioan de la Souroti, manastirea cladita de Sf. Paisie. Ca nivel de incredere, este cuminte sa consideram Manastirea Suroti ca avand intaietate, de aceea am facut aceasta observatie.

Si din nou o alta digresiune: cartile merita citite dar nu neaparat pentru a lectura in amanunt profetiile. Cartile sunt o comoara de mare pret si contin esenta de ortodoxie – pentru aceasta ar trebui citite. De altfel, o carte similara (in acelasi duh) cu seria maicilor de la Souroti este aceasta pe care eu o citesc acum. Deocamdata nu am gasit nicio referinta la profetii.

Dincolo de inconsistenta cu privire la scara razboiului: global sau local, personal singura neclaritate (mult spus) care m-a mai preocupat a fost acea marturie facuta de Sf. Paisie unui militar caruia i-a profetit ca va marsalui cu armata greaca inspre Constantinopol, ca general! Cel caruia i s-ar fi facut profetia, intre timp ar fi ajuns la pensie. De unde si valva facuta acum cativa ani pe blogosfera ortodoxa cum ca razboiul trebuie sa inceapa curand deoarece acel atunci-tanar care a primit profetia, nu ar mai avea timp ca sa o implineasca. Evident, logica oamenilor nu de putine ori da gres si in cazul de fata rezolutia mea la aceasta dilema a fost: deh, cine stie …

Turcia a primit prima transa din rachetele S-400 rusesti. SUA a amenintat de 2 ani Turcia ca daca va primi armament de la rusi, vor incepe sanctiuni care vor afecta si mai mult economia Turciei, vor restrange rolul Turciei in NATO si vor altera pentru totdeauna alianta cu SUA. Reamintim ca ultimul conflict cu SUA avand la mijloc arestarea de catre Erdogan a unui pastor american, a atras lovituri puternice date lirei turcesti si a dat jos cu economia Turciei, amplificand drastic inflatia inerenta oricum unei proaste guvernari bazate pe masuri populiste, nationaliste si anti-capitaliste. Nu a durat mult cererea lui Trump pana sa fie satisfacuta si ulterior eliberarii pastorului, lucrurile au fost cat de cat calme, singura chestiune fierbinte fiind achizitia rachetelor rusesti: SUA a amenintat si Turcia a stat pe pozitii.

Nu mai are rost sa comentam optiunea lui Erdogan de a-l starni pe Trump desi acesta a dovedit cred pana acum ca nu glumeste si chiar are nevoie de minioni rebeli pe pielea carora sa demonstreze chinezilor si lui Putin ca este instabil si extrem de irascibil. Nu mai are rost nici sa amintim ca principala preocupare a lui Trump de cand a venit a fost sa faca Israelul mare din nou (MIGA, nu MAGA) de unde si iesirea din acordul cu Iranul si amenintarea continua cu razboiul. Turcii nu sunt nici ei prea departe de Iran si nu m-ar mira daca in 2-3 ani Turcia se va afla in aceeasi clasa de dusmani ai SUA cu Iranul si nu doar prin ochii lui Trump ci si ai presei si ai congresului.

Din orice directie privim, pentru americani turcii sunt o problema. Alianta prea stransa cu Rusia, mai ales colaborarea economica, atat cu rusii cat si cu chinezii, plaseaza turcii pe lista de noi proxy-uri ideale pentru pornirea unui nou razboi. Evident ca este greu sa depasesti Iranul deocamdata, dar nu se stie niciodata … Cu Iranul vedem ca americanii tot cauta provocari: au trimis acea drona ca sa o doboare iranienii si sa incerce sa speculeze incidentul. Din fericire Trump s-a razgandit si a chemat avioanele inapoi, evitand poate pornirea unui nou razboi nasol. Dar ce va face Trump daca turcii ca raspuns la sanctiuni vor invada Kurdistanul din nordul Siriei?

Sanctiunile sunt o chestiune complicata: functioneaza si nu functioneaza. Erdogan probabil se bazeaza ca Trump macane dar nu poate sa faca nimic. Chinezii de exemplu inca cumpara petrol de la iranieni si Trump cam are mainile legate, nu poate sanctiona China din acelasi motiv din care a dat inapoi cu sanctiunile: ar afecta prea mult propria economie. Daca Trump macane si nu face nimic si in cazul Turciei, nimeni nu se va mai teme pe viitor de sanctiuni si nu va mai putea sa le fluture ca “nuia” pe viitor in nicio negociere.

Cu siguranta lui Trump nu ii pasa prea mult de rachetele rusilor ci chestiunea este importanta mai ales pentru militari. Militarii se pricep foarte bine insa si la provocari si masinatiuni subterane prin care pot aprinde si stimula un conflict latent. Un “atac” al turcilor asupra unui avan-post american din Turcia intr-un moment de nervozitate al lui Trump, poate avea consecinte extrem de riscante pentru turci.

Turcii se apropie insa de rusi si vorbeau ieri de “extinderea legaturilor“. Nu stim cum sunt in subteran discutiile intre Erdogan si Putin dar ne putem imagina: “Vladimir, sigur iti cumpar rachetele, nu mi-e frica de nebun. Iti jur pe tara mea! Voi cumpara rachetele. Mai da-mi doar un credit ca sa tin sub control inflatia …” sau ceva de genul. Ca in filmele cu mafioti, relatiile pot degenra rapid intre doi prieteni daca unul cere bani de la celalalt si ulterior dupa ce ca nu isi poate plati datoria, mai si trage tzeapa nasului si se intoarce la vechii aliati.

In Siria, rusii inca sunt incurcati de turci in tentativa de a-l ajuta pe Assad sa recupereze cat mai mult din ce-a mai ramas de recuperat. Nord-vestul Siriei – un teritoriu ravnit de turci datorita componentei etnice ramane in continuare cel mai fierbinte punct de conflict intre rusi si turci: Assad incearca sa il redobandeasca, rusii ofera sprijin aerian, turcii ofera insa armament si sprijin logistic rebelilor. Turcia si Rusia sunt aici practic in razboi deja in ciuda “the big picture”. Rusii spera ca Assad sa reusasca singur (sau cu ajutorul Iranului) sa “rezolve” situatia si nu au capacitatea sa ii ajute mai mult decat au facut-o deja. Bineinteles ca o intelegere cu turcii este imposibila – in ciuda consultarilor bilaterale si tripartite (cu Iranul ca mediator) periodice. Pe masura ce timpul trece, Assad devine tot mai puternic: a recuperat deja mare parte din teritorii, incepe reconstructia, Iranul e din ce in ce mai motivat sa il ajute. Kurzii de asemenea, vand petrol si strang bani, se organizeaza si desi au fost lasati balta de americani, pot oricand sa cada la intelegere cu Assad si sa il sprijine in lupta cu turkmenii din nord sprijiniti de turci.

Singura noutate notabila in zona, poate fi cererea facuta de Trump nemtilor ca sa ii ajute pe kurzi cu trupe (!). Trump doreste sa retraga cei 2000 de soldati americani, ca sa marcheze puncte electorale sau poate ca sa ii mute in Yemen in pregatirea razboiului cu Iranul. Nemtii insa le-au dat flit, motiv poate pentru care americanii vor deveni din ce in ce mai putin sensibil la problemele europenilor. De unde putem intelege si de ce un eventual razboi intre rusi si turci, desi ar ameninta foarte mult Europa, i-ar tine departe pe americani.

Raceala nord-atlantica este o noutate venita cu Trump pentru cei care nu citesc acest blog in care am explicat inainte de Trump de ce NATO este “obsolete” pentru ca nu prea mai exista in fapt. Avem asadar tensiunea ruso-turca indeajuns de ridicata pentru a putea duce la un razboi. Poate singura piesa din puzzle care lipseste este capacitatea Rusiei de a duce un astfel de razboi. Dar despre asta, poate intr-un articol viitor …

japanificarea lumii

Nu ar fi rea o japanificare a lumii, desi la cat de deprimati sunt japonezii in ciuda prosperitatii economice, nu stiu daca ne-am dori-o chiar toti. Cel putin insa in domeniul financiar, japonezii sunt deschizatori de drumuri.

Japonia are deja cateva decade de stagflatie si de experimentare a tuturor metodelor posibile de stimulare financiara aflate la dispozitia bancii centrale. In afara de a arunca bani cu elicopterul, putine lucruri pe care ar putea sa le faca le-au mai ramas “eroilor macrostabilitati” din Japonia.

Eu am o teorie personala: asa cum americanii au testat nucleara pe japonezi ca sa vada ce se intampla, tot asa americanii testeaza pe japonezi tehnici pe care ulterior le folosesc la ei. Pentru ca alternativa ar fi terifianta. Ma refer aici la stimularea financiara, facuta de japonezi si inceputa chiar inainte de criza din 2008: reducerea dobanziilor, cumpararea de obligatiuni ale statului chiar de catre banca centrala, cumpararea chiar de asset-uri financiare toxice private etc. Tot ce au facut japonezii si nu a functionat, fac si americanii si europenii, desi cu un oarecare delay si cu particularitati specifice.

Poate este falsa teoria mea si “copierea” de catre americani (si prin ecou de intreaga lume) a stimularii fiannciare toxice este de fapt singura optiune, este ultima parasuta inaintea loviturii cu realitatea.

Sunt cateva diferente notabile intre ce fac japonezii si ce fac americanii (si restul lumii). Exista cumva un delay dar nu putem nega ca a repeta in SUA masuri de stimulare similare de cele luate de banca Japoniei si a spera ca rezultatul sa fie altul nu este decat nebunie. Dar este Fed-ul nebun? Este guvernul american nebun?

Sa lasam insa japonezii in pace (cat or mai putea) si sa ne intoarcem in prezent. Avem asadar schimbarea trendului de miscare a dobanzilor. Pauza luata la ultima sedinta este usor explicabila: Fed-ul nu ia masuri bruste si prefera sa anunte din timp ce face. In plus, datele economice sunt analizate “indelung” altfel spus, chiar daca apar niste date catastrofale, Fed-ul zice: mai asteptam putin, sa vedem daca e chiar asa. In schimb, daca sunt unele date pozitive, Fed-ul imediat arunca mesaje optimiste: lucrurile merg spre bine, dar noi suntem precauti si de aceea nu marim deocamdata dobanda.

Avem deci un moment de pauza dupa care urmeaza noi scaderi anuntate. Sunt varii scenarii legate de semnificatia acestei intorsaturi si ca orice intorsatura, mai ales coroborata cu “tatonarile” pietelor financiare cu o noua perioada “bear market”, nu poate sa aduca deloc semne bune. Poate singurele semnale pozitive sunt pentru speculantii care spera ca efectul pavlovian al stimulului financiar oferit de Fed va avea acelasi efect, de crestere a preturilor si prin urmare, noi oportunitati de castiguri pot fi fructificate.

Fara a lua la boabe marunte discursul lui Powell si fara a incerca sa emitem vreo opinie legata de starea economiei (cifrele pot fi citite cum vrem, iar starea reala este un mister chiar si pentru cei mai fini analisti), le vom trece in revista.

SCENARIUL 1: Trump a pus presiune pe Powell. Deoarece economia americana este “cea mai puternica din toate timpurile” – nu pot reda formula exacta, dar Trump are o formula prin care se lauda ca SUA nu a mai avut niciodata in istorie o economie la fel de buna ca acum – Fed-ul doreste sa stimuleze si mai mult economia pentru a mentine aceasta stare si a oferi conditii pentru cresteri si mai spectaculoase. Un citat aproximativ din Trump suna asa “Economia creste cu 3%, dar daca dobanzile nu ar fi atat de mari si Fed-ul ar da jos cu dobanzile pentru a stimula, am putea creste cu 4-5%”. Retorica parsiva, contrara total criticilor aduse de Trump Fed-ului si starii economiei in perioada Obama cand Trump acuza ca toata cresterea este o mare bula, Fed-ul tipareste prea multi bani, bugetul este prea dezechilibrat etc. Economia arata bine doar in cifre, insa la americanul de rand banii nu ajung – cu asta a castigat Trump alegerile.

Cu sau fara crestere, evident ca Trump vrea dobanzi mici pentru ca aceste dobanzi sa creasca pietele financiare, sa evite o recesiune economica si sa il ajute la viitoarele alegeri a caror campanie doar ce a inceput.

In apararea acestui scenariu am avea stirile pe ici pe colo ca Trump ar fi cerut deparamentului sau legal informatii despre cum ar putea sa il schimbe pe Powell. Asta pe langa criticile deschise pe care i le-a adus.

SCENARIUL 2: Fed-ul face ce trebuie si situatia pur si simplu este dezastruoasa: o continuare a cresterilor ratei ar spori riscul unei noi crize si ar scoate din portbagaj cadavrele (problemele nerezolvate din trecut)

Ce vreau sa spun? Pe scurt, orice recesiune, are rolul de a curata economia de acele companii, practici si piete ineficiente, asa cum buruienile sunt rupte de gradinarul harnic si priceput pentru a permite legumelor sa creasca. Gradinarul lenes insa spera ca se poate face gradinarit si fara a rupe buruienile: dam cu ingrasaminte peste toate si cresc si alea si alea. Din pacate, nu se poate. Ceea ce se numeste in engleza malinvestment nu este doar un fenomen marginal care apare pe ici pe colo ci este deja un cancer in stadiul de metastaza. Malinvestment-ul nu mai se manifesta la nivel doar de companii sau piete. Malinvestment-ul nu mai este doar o tentatie pentru lupii de pe Wall-Street. Malinvestment-ul devine o componenta obligatorie a oricarei afaceri, a oricarei companii, a oricarei piete, a oricarei politici economice pana la punctul in care sunt putini cei care pot rezista tentatiilor si cel putin de dragul principiilor economice solide sa urmareasca o activitate economica eficienta conforma cu bunele practici si reguli invatate de-a lungul a catorva secole de capitalism

Ar fi aici necesara o exemplificare si desi mi-e teama ca nu sunt tocmai pregatit sa explic cum pot banii tipariti aiurea si politicile de taiere a dobanzilor sa afecteze economia, voi incerca sa o fac. Un exemplu simplu de malinvestment din vremurile noastre sunt practicile de buyback ale actiunilor companiilor. Prin rascumpararea propriilor actiuni, companiile pot sa limiteze numarul de actiuni de pe piata si astfel sa creasca profitul per actiune in anii urmatori. Astfel, la o activitate similara si un profit similar la nivelul companiei, anul urmator actionarii vor castiga mult mai multi bani, proportional cu numarul de actiuni rascumparate. Pentru rascumparare, companiile folosesc fie profiturile actuale, fin, in general, datorita dobanzilor mici, fac credite. Deoarece dobanzile au ajuns la un nivel extrem de mic, a devenit extrem de profitabila practica prin care in locul creditelor pentru investitii in productie, cercetare, expansiuni, achizitii de noi companii pe scurt spus, in locul focusarii resurselor pe rentabilitatea economica, companiile prefera sa ia credite pentru buyback-uri de actiuni, deoarece in cele din urma profitul distribuit este mai mare in anii urmatori, chiar daca povara expunerii la creditare creste. Dar de vreme de dobanzile sunt mici si Fed-ul anunta noi reduceri, nimeni nu se teme de viitor si prefera aceste inginerii financiare in detrimentul investitiilor economice.

Sunt mii si mii de astfel de exemple de malinvestment. Orasele fantoma din China sunt un exemplu similar, care vine din necesitatea mentinerii unui ritm accelerat al cresterii economice in China, constrangere care vine mai ales datorita expansiunii creditarii in China care a depasit in procente chiar ceea ce se intampla in SUA sau in Europa. Deoarece accesul la bani ieftin este facil in China, si deoarece guvernul impune o rata de crestere cuantificata pe criterii gresite (productie si nu cerere), stimularea financiara a fortat cresterea economica la niveluri aberante, fara nicio legatura cu cererea pietei sau chiar macar cu unele criterii de utilitate publica a acestor investitii. Orase fantoma, poduri peste rauri in locuri unde nu era nevoie, autostrazi catre nicaieri, etc – toate acestea s-au facut deoarece bancile aveau norma de credite si partidul la nivel local avea norma de procente de crestere a PIB-ului regiunii respective. Prin urmare s-a investit unde nu era nevoie, in loc sa se consume resursele acolo unde era nevoie.

Orasele fantoma din China merita un articol separat deoarece sunt o anomalie pe care o putem vedea a unor politici gresite care se aseamana foarte mult cu anomaliile mai putin vizibile din domeniul financiar unde doar un ochi format si experimentat le poate intelege.

Ne-am pune logic intrebarea: cum sa ramana aceste orase fantoma nepopulate ca doar nu toti chinezii or avea unde sa stea si chiar daca pretul acelor apartamente este ridicat, dupa o anumita perioada, este logic ca pretul sa scada si sa ajunga pana acolo unde chinezii sa si le permita sa le cumpere. Pe scurt, explicat, asa ceva nu este posibil. O scadere a preturilor, ar face imposibila platirea creditelor de catre investitori. In multe locuri, investitorii au luat credite cu garantii fie de la stat, fie de la guvernul regional. Marcarea valorii de piata a acestor imobile la preturi mai joase, in vederea vanzarii, ar lovi direct in credite si le-ar face insolvabile. S-ar declansa atunci in lant garantiile statului (acolo unde sunt) sau chiar falimentul unor banci. Chiar daca alti investitori ar veni si ar cumpara acele imobile pentru a le vinde la un pret mai mic, fenomenul o data declansat, ar produce nenumarate reactii in lant care s-ar propaga pana la nivelul intregii tari si ar declansa o noua criza in China si ulterior in intreaga lume.

De aceea, japonezii au preferat sa lase banca nationala sa cumpere nu doar credite toxice si obligatiuni la companiile japoneze care aveau probleme, dar chiar peste jumatate din actiunile japoneze sunt deja detinute de banca centrala.

Desi pare socialism si pare o nationalizare treptata, luat la boabe marunte, politica de achizitie a asset-urilor toxice si de stimulare a creditarii nu este deloc socialism ci este doar cantecul de lebada al sistemului financiar actual Breton Woods si al apendicelui sau bazat pe petro-dolar.

Asadar, prin schimbarea trendului, Fed-ul recunoaste ca este strans cu usa si pentru a evita impasul, face ce stie sa faca: simuleaza. Sunt bineinteles cateva nuante aici legate de ce temeri are Fed-ul si de ce conteaza mai mult: caderea burselor sau o noua criza a creditarii. Oricum pietele sunt indeajuns de legate intre ele incat sa nu putem avea un crash bursier fara o recesiune economica (cel putin) si viceversa. Prin urmare, chiar daca PIB-ul are o crestere nesperata la americani (2.9%) si chiar daca somajul pare ok (desi labour force participation inca e slaba), in varianta optimista, Fed-ul incearca doar sa evite un crash bursier si asteapta ca cresterea economica sa se vada in dividende si piata sa poata accepta ulterior noi cresteri. In aceasta varianta optimista, Fed-ul clar a luat-o razna daca se teme doar de un bear market. Nu doar ca nu este misiunea Fed-ului sa manipuleze pietele financiare, dar un crash este imposibil de oprit, oricat de mult “armament” ai avea in dotare (ceea ce oricum nu e cazul).

SCENARIUL 3: Fed-ul nu e ingrijorat de economie si nici de piete, dar e ingrijorat de razboiul tarifar si de disolutia Europei

Din nou, aici Fed-ul si-ar incalca misiunea si s-ar preocupa de probleme prea mult peste ei. Da, orice factor afecteaza economia si Fed-ul trebuie sa urmareasca, dar politica de dobanzi nu se poate face pe baza spaimelor si a tensiunilor geopolitice. Chiar daca partial razboiul tarifar a fost invocat de Powell si chiar daca toata lumea accepta ca probabil Fed-ul nu a taiat dobanda pentru ca doreste sa vada ce se va intampla la G20, mai precis daca americanii se vor intelege cu chinezii si vor inceta razboiul tarifar, o plasare in aceasta argumentare nu denota decat fragilitatea cresterii. Daca cresterea economica ar fi reala (solida), Fed-ul nu ar avea de ce sa se ingrijoreze. In plus, daca era cazul, nu mai mentiona viitoarele scaderi ci doar nu facea nimic acum, lasand asteptarile in aer – ceea ce nu ar fi prima data.

Faptul ca au fost anuntate scaderi, denota clar ca exista probleme si ca Fed-ul, ca un dealer de droguri serios ce este, isi asigura clientii ca va aduce marfa buna in curand, deci sa stea linistiti si sa nu tremure prea mult pana atunci.

In final punem intrebarea: a avut sau nu a avut succes cumulul de masuri de stimulare financiara, daca la peste 10 ani de la criza creditelor, datoria a explodat la niveluri inimaginabile, economia se bazeaza inca pe dobanzi cat mai mici si pe creditare infinita iar puterea de cumparare a omului de rand este cu mult diminuata fata de perioada pre-criza (pre-2008) atat in SUA cat si in UE. Cu exceptia Chinei care cel putin in cifre creste ca Fat-Frumos si cu exceptia unor tari din Asia de Sud-Est, putine tari se pot lauda cu o crestere a nivelului de trai al populatiei dupa criza din 2008. In plus, si mai putine se pot lauda cu un nivel sustenabil al raportului PIB/datorie.

In mod jalnic, singura varianta linistitoare ar fi coruperea lui Powell de catre Trump, cu scoupl de a amana un crash bursier si de a stimula si mai mult economia pentru a-i permite castigarea alegerilor. Doar in aceasta varianta am putea spera ca desi ar putea creste in continuare dobanda fara riscul unor efecte negative majore, Powell nu o face de dragul lui Trump, dar o va face ulterior. Din pacate, pretul aurului nu confirma deloc aceasta speranta, aurul spargand plafonul de 1400 zilele acestea, dupa anuntarea scaderii dobanzii la viitoarele sedinte, Plafon care nu a fost spart din 2011 cand Europa trecea printr-o criza financiara de proportii, existand riscul imploziei.

Parerea mea este ca Fed-ul are totusi interesul normalizarii situatiei si nu s-ar fi riscat aiurea: daca era posibila cresterea sau macar stagnarea, o faceau. Din pacate, situatia este probabil atat de riscanta incat cu greu au evitat o scadere deja. De altfel, scaderea era deja inclusa in pret inca de la sedinta din luna aceasta. Brexitul, Iranul si razboiul tarifar nu sunt decat alte cateva fronturi mai mult sau mai putin active, in stadii diferite de intenstitate, care vor pune la mare incercare pietele si economia in viitorul apropiat. Nu este exclus nici ca masurile care se iau in Japonia de banca centrala sa fie „exportate” si in SUA in cazul inrautatirii situatiei. Caz in care probabil atat aurul cat si bitcoinul o sa explodeze.

PS: cu ocazia schimbarii trendului, renunt oficial la a recomanda dolarul pe termen scurt si mediu, desi SUA ramane in continuare cea mai promitatoare economie; insa obsesia lui Trump de a obtine aceste scaderi si focusarea pe razboiul valutar, vor produce un nou razboi al devalorizarilor tuturor monedelor, caz in care in mod spectaculos, leul poate deveni o optiune, oricat de jalnica ar fi situatia la noi

Fed-ul mentine dobanda

Fed-ul a pastrat dobanda la acelasi nivel in ciuda asteptarilor de scadere. Pietele au reactionat deja dur, aurul a explodat, EUR/USD-ul de asemenea. Actiunile vom vedea maine in ce directie o pot lua. Daca scadeau dobanda acum, era ca un puseu de adrenalina. Amanarea scaderii, mai ales avand in vedere ca scaderea era deja inclusa in pret e posibil sa produca cel putin pe moment o corectie. Cel putin bancile insa o sa fie lovite.

Noi sedinte vor mai fi in iulie si in august. Fed-ul a promis scaderi in lunile urmatoare, pe baza “datelor”. Tinand cont si de razboiul tarifar si caderea Chinei, amanarea curenta nu poate mentine in niciun caz trendul si nu avem decat sa vedem in ce masura trendul bull va reveni.

Ca fapt divers, iata cum s-au comportat aurul si bitcoinul in momentul anuntarii deciziei. Evident, cel “hiperactiv” din chartul de mai jos este aurul, bitcoinul a fost calm. E de bine, e de rau? Nu stiu …

AUR VS BTC

Personal nu am inteles de ce pietele asteptau o scadere. E normal ca mai ales inaintea G20, Fed-ul sa astepte sa vada ce se intampla acolo pentru a putea ulterior sa atenueze o accentuare a razboiului tarifar sau sa profite de o eventuala intelegere intre SUA & China. Reamintesc: scaderea dobanzilor este ca o doza proaspata pentru un drogat care incearca sa se lase de droguri dar crede ca o poate face doar prin pasi incrementali de scazut doza (de bani tipariti). Evident ca nu merge chiar asa, desi uneori merge. Ma refer, ca nu merge doar cu vorbe si promisiuni. Draghi a tot amenintat cu bazooka si chiar recent, inainte de Fed, a amenintat ca va continua si chiar poate accentua programul de achizitii de asseturi toxice deoarece inflatia nu da niciun semn. Pacat ca nu putem sa exportam inflatie, ca ne-am umple de euroi …

Si tot ca fapt divers: si Mugurel a pastrat dobanda nemiscata inaintea Fed-ului. Nu ca ar fi mare branza, dar sa fie acesta un indicator, sa aiba Mugurel acces la informatii atat de secrete si din sincronicitate si “coordonare” interbancara, sa prezica (involuntar) deciziile Fed-ului? Nu stiu, poate s-ar merita o analiza.

Vor folosi chinezii “optiunea nucleara”?

Dupa cum stim ne aflam in plin razboi tarifar SUA-China. Nu s-au tras inca toate salvele, nu s-a desfasurat inca intreg frontul si nici pozitionarile de o parte sau de alta a celorlalti actori in comertul mondial nu s-au clarificat.

In prezent China detine peste 1 trilion de bonduri (1120 mld in Martie 2019). Teoretic, vanzarea bondurilor are urmatoarele efecte: presiune pe dobanzi, lipsa lichiditatii, devalorizarea dolarului. Daca China vinde, e posibil sa se declanseze un trend si alte tari sa inceapa sa vanda.

Din start sa subliniez: China nu poate vinde instant bondurile. SUA are o legislatie care permite blocarea unor vanzari a obligatiunilor daca se considera tentative de manipulare sau riscuri pentru SUA (nu stiu precis conditiile si clauzele). Prin urmare chinezii au doar varianta sa nu le prelungeasca maturitatile, adica la expirare, sa incaseze banii si sa nu mai cumpere altele.

Dar chiar daca chinezii pot forta mana americanilor ca sa le permita sa le vanda, o scoatere masiva de oferta pe piata ar da jos cu pretul – deci i-ar afecta direct. Unde sa gaseasca cumparatori cand si-asa dobanzile sunt cum sunt si oricum putine state mai au surplus pentru care sa fie nevoie sa caute locuri unde sa il plaseze.

Pana acum, modelul chinez functiona pe reteta simpla: chinezii vindeau in SUA, profitul din vanzari intra in dolari, dolarii intrau in obligatiuni. Statul chinez tine moneda jos pentru a nu inhiba exporturile (contrar a ce face BNR care apara leul) si astfel China a ajuns sa cumuleze foarte multe bonduri americane cumparate cu banii din aceasta diferenta care intr-o economie de piata libera ar fi fost ajustata prin cresterea puternica a yuan-ului, pe masura de dolarii ar fi intrat inapoi in China. Unii zic la metoda asta “vendor-financing” si intr-o masura mai mica dar in esenta cam in acelasi fel, fac nemtii cu restul europenilor: ii crediteaza ca acestia sa poata cumpara nimicurile produse de ei.

Deci cum China produce continuu bani, se pune problema ce sa faca cu ei, in ce sa investeasca. Sumele sunt mari iar achizitiile facute de chinezi nu le consuma. Prin urmare, dupa ce cumpara tot ce pot (companii, resurse etc), dupa ce cumpara aur si incearca sa ii ajunga din urma pe americani la rezerva de aur, chinezii cumpara obligatiuni SUA (dar nu numai). Pe langa obligatiunile SUA ar mai fi alternativele de a cumpara alte obligatiuni (fie suverane, fie de la companii), dar riscul cel mai mic este in SUA si in plus lichiditatea bondurilor SUA este incomparabila cu alti emitenti.

Deci China nu are optiunea de a renunta instant la bonduri si la vanzarea in timp (la maturitate), impactul poate fi irelevant. Spun aceasta deoarece, daca China vinde instant tot ce poate si produce un trend, exista riscul ca SUA sa aiba de suferit. Altfel, exista probabilitatea ca alti cumparatori (inclusiv Fed-ul) sa cumpere tot ce vand chinezii si SUA sa nu aiba nimic de suferit.

Cu privire la bondurile guvernamentale americane, exista si o varianta spectaculoasa, in cazul unei “greve” a cumparatorilor. Japonia este folosita ca cobai dupa parerea mea si de data aceasta, prin achizitiile pe care Banca Nationala le face: peste 80% din obligatiuni sunt cumparate de Banca Nationala. Strigator la cer! Culmea, aceasta situatie nu produce inflatie, din cauze complexe pe care nu le vom aborda acum.

Sa facem acum o mica paranteza: de ce ar vrea China sa vanda obligatiunile, desi inca nu s-a ajuns la dobanzi negative si desi nu are alternative? Evident, vanzarea s-ar face cu scopul de a face rau SUA si de a forta mana americanilor pentru a retrage tarifele vamale.

Ori data fiind situatia, adica incertitudinea unui efect relevant asupra SUA in cazul vanzarii treptate (am explicat de ce instant nu se poate – exista reglementari legale asumate de cumparator) la maturitate, ce sens ar mai avea China sa vanda obligatiunile? Motive s-ar gasi: sa foloseasca banii pentru inarmare sau pentru peticirea gaurilor din barca in urma gloantelor americanilor etc. Deci vanzarea nu poate fi deloc scoasa din calcul.

Este dificil deci de sustinut teoria ca vanzarea bondurilor de catre chinezi ar fi o “optiune nucleara”. In plus, un astfel de raspuns ar semnala clar o ruptura severa intre China si SUA cu riscuri masive si prin urmare schimburile economice ar lua o intorsatura mult mai drastica, companiile americane ar fugi din China si invers. In plus, cine ar mai avea incredere sa investeasca in China, in afara de Rusia si alti mici parteneri?

Daca razboiul tarifar este vazut ca o nebunie a lui Trump si daca chiar in SUA exista o opozitie puternica la aceste tarife si daca in primul rand va avea oricum de suferit americanul de rand, o retaliere a Chinei prin vanzarea obligatiunilor ar semnala clar inceperea unui razboi economic de amploare intre SUA si China – ori chinezii sunt oricum pe muchie de cutit si au probleme oricum.

Inainte de “optiunea nucleara”, chinezii mai au cateva arme pe care le pot folosi: devalorizarea monedei, ban-ul pe metalele rare s.a. Chiar si-asa, “optiunea nucleara” este un risc pentru SUA cu potential de risc existential. Nu putem sa nu gandim ca atat Trump cat si cei de pe langa el il cunosc si si l-au asumat. Faptul ca alta cale de a lovi in chinezi nu a fost, arata dupa cum explicam in articole anterioare ca SUA are o fereastra de “oportunitate” din ce in ce mai stramta in incercarea de a opri avantul chinezilor si de-si asigura pozitia dominanta in continuare. Mentionam in articole ca ultima arma pe care o pot folosi ar fi armata. Deocamdata Trump a ales sa incerce cu tarifele vamale si multi il blaneaza, desi probabil Trump ar merita un Premiu Nobel pentru Pace – in locul lui, un alt presedinte ar fi trecut direct la armata. Nu ca Trump e timid in ceea ce priveste folosirea armatei si a provocarilor.

Insa, sa nu ne iluzionam ca SUA stie sa fie altceva decat un hegemon si ca SUA va putea sa redevina doar o tara cu importanta locala, dupa destramarea imperiului, asa cum a reusit Marea Britanie? Nu, SUA va pica cu un bang – daca va pica.

In concluzie chinezii nu trebuie neaparat sa treaca la “optiunea nucleara”. Este posibil ca pur si simplul socul tarifelor sa fie preluat de cumparatorii americani si astfel Trump sa-si satisfaca obsesia fara ca chinezii sa aiba prea mult de suferit. In plus, dupa cum explicam intr-un articol anterior, chinezii au tot avut preocuparea sa extinda ciclul “marfa-dolari-obligatiuni” si pe Europa si pe alte zone, nu doar pe SUA. Deocamdata nu le-a reusit desi intrarea pe negativ a bondurilor nemtesti din ultima perioada, nu poate fi deloc intamplatoare: poate ca un nou cumparator avid a intrat pe piata ….

Cat de amuzant va fi momentul in care Nigel Farage va intra zambind in noul Parlament European?

Mai intai de toate as dori sa atrag atentia asupra unei paralele. Junker i-a facut pe nationalisti prosti inainte de alegeri, la fel cum Hitlery Clinton i-a facut pe votantii lui Trump “Basket of deplorables”. Ura viscerala fata de opinia celuilalt si plasarea aroganta deasupra celor cu viziuni “reduse” care nu au o perceptie “globala” sau “inclusiva” asupra societatii moderne, atat in cazul lui Hitlery cat si in cazul lui Junker nu au facut decat sa trezeasca si mai mult din adormire pe uriasul adormit: acea masa amofra de populatie care ducand-o bine nu era prea interesata de politica si prin neimplicare s-a trezit ca situatia e nasoala, prin urmare s-a uitat in dreapta in stanga care ar putea fi motivele si s-a trezit ca tara, orasul, familia lui sunt in stare de asediu.

Trecand peste paralele amuzante, as aborda putin modul in care UE s-a gandit sa asculte nemultumirile populatiei si sa vina in intampinarea nemultimirilor oamenilor. Totul a fost o mascarada. Asa zis-a “deschidere” fata de cetateni nu a fost nimic altceva decat un teatru al absurdului: cateva conferinte, cateva invitatii la institutiile UE pentru niste bloggeri irelevanti si apolitici care au facut poze si s-au postat pe instagram, mesajul principal fiind “UE is cool”, fara nicio explicatie sau fara nicio discutie importanta pe subiectele fierbinti. Realitatea este ca UE nu vrea sa tina cont de nationalisti ci ideal ar vrea sa le traga un glont in cap. Daca nu ar fi in spate istoria democratica a unor tari ca Franta sau Anglia, probabil actualul UE ar da si o lege prin care nationalistii sa fie arestati. Deja orice referinta la nationalism este un faux-pas in canalele de media care doresc acreditare, iar cea mai mica pata de “intinare” cu nationalism in activitatea sociala a vreunui candidat la vreun post de birocrat la UE ii poate fi fatala, chiar daca este descoperita ulterior angajarii.

De altfel, obsesia anti-nationalista este atat de veche incat prin anii 2000, un student care isi propunea intr-un viitor oarecare sa puna mana pe un post in guvern sau la vreun ONG “deshis”, se ferea ca dracul de taiame de orice asociere cu vreo grupare sau personalitate cu inclinatii nationaliste. Mai concret, o tanara la facultatea de stiinte politice a refuzat sa participe la o actiune oarecare (cvasi-nevinovata, pe un topic deloc fierbinte) cu o asociatie, pe motiv ca acea asociatie avea orientare nationalista. Pentru cei tineri, amintim ca anul 2000 este inainte de UE si inainte de NATO, deci …

Cum stam asadar cu Brexit-ul? Inca inainte sa se voteze Brexitul am spus ca :

Pai cel mai rau lucru in cazul unui Brexit, pentru pacea lumii, va fi tocmai “ideea” care va crapa “fundamentul UE”: ca doar impreuna ne e bine si cine dezerteaza, ajunge sa se scufunde. Asadar, e posibil ca britanicii sa fie deschizatori de drumuri si sa ne arate ca “afara” e mai bine. Brexitul va putea fi apoi urmat de un Frexit, Grexit si de alte exituri si astfel se va alege praful de ideea europeana, mai ales daca prin separare, multe tari redobandind moneda proprie si suveranitatea proprie, se vor putea misca mai eficient in lupta cu criza. De unde putem intelege de ce ideal pentru elita europeana ar fi ca Brexitul fie sa nu aiba loc si daca are, sa fie o lectie dura pentru posibilii viitori dezertori. Intelegem deci, de ce frecusurile nu vor fi deloc putine si foarte posibil ca multe razboaie financiare si economice sa fie lansate impotriva “dezertorilor” .

21.06.2016 – BREXIT PENTRU TRADERI

Si in articolul referit mai sus si in cele ulterioare pe tema Brexit-ului explicam ca UE nu poate lasa Marea Britanie sa se rupa pur si simplu astfel incat totul sa fie amiabil, sa fie ok, sa continue legaturile economice dar sa ofere britanicilor idependenta neconditionat. Daca aceasta s-ar intampla, altor tari le-ar veni “idei” si “visul european” s-ar destrama peste noapte. Se intelege ca din acest frecus, si UE poate avea de pierdut daca Marea Britanie o sa fie ferma si o sa isi asume riscul acestei ruperi. Batalia se duce insa mai mult pe plan psihologic, UE sperand sa lanseze atat de multe mesaje false si sa ii sperie atat de mult pe britanici incat acestia sa faca o revolutie si sa ceara anularea referendumului. Ca morcovel pentru o astfel de viitoare buna purtare, UE ar putea oferi Marii Britanii cateva noi “conditii speciale” in gramada oricum destul de umflata a conditiilor speciale pe care Marea Britanie si le-a negociat la aderare.

Culmea culmilor este ca intre timp, nu doar ca spaimele UE nu i-au determinat pe britanici sa provoace partidele sa lanseze un nou referendum, dar dorinta de Brexit s-a solidificat si mai mult in cei care au votat pentru la referendum si de asemenea, noi “convertiti” contribuie nu doar la solidificarea sentimentului anti-european, ci chiar la “epurarea” clasei politice britanice de “ezitanti”. Cum altfel putem numi succesul exploziv al unui partid creat in luna aprilie a acesui an si care se numeste Partidul BREXIT? Culmea este ca nu doar ca britanicii pro-UE nu au reusit sa produca un nou referendum, dar in tabara cealalta, exista chiar concurenta intre cine este mai “true brexiter” dintre ei.

Fenomenul aparitiei si succesului acestui partid – a carui epopee abia incepe – va fi studiat in manualele de istorie din viitor si va fi probabil in lista cauzelor care au dus la implozia UE alaturi de criza financiara din 2008 sau invazia “refugiatilor” din anii ulteriori crizei. Iar liderul sau Nigel Farag, probabil este caz unic de fondator de mai multe partide care au avut un succes fulminant si au reusit sa destabilizeze spectrul politic traditional din Marea Britanie, producand totodata un pattern copiat – cu mai mult sau mai putin succes – si in alte tari.

Cu privire la organizarea si activitatea in noul parlament, nu exclud ca sa fie primul parlament european in care vom vedea batai. La cum a inceput sa se coboare betivanul Junker si sa foloseasca un limbaj suburban plin de ura si lipsa de respect fata de milioane de cetateni, nu m-ar mira daca haosul in noul parlament va produce fierberea colivei Uniunii. Desi Politico.eu considera ca euroscepticii au pierdut din putere, conservatorii si reformatorii au castigat foarte mult. In plus cresterea spectaculoasa ecologistilor din Germania care e o felie mare din UE, va produce fragmentare si mai masiva. Ecologistii vor pune bete in roate mai ales politicii agricole comune, ori fara agricultura coeziunea este imposibila.

Deocamdata, ce ma mira este ca toata lumea ignora elefantul din camera: sistemul financiar. Nimeni nu discuta despre esecul politicii BCE, despre bondurile europene, despre cresterea in continuare a ratio-ului datorii/PIB in majoirtatea tarilor europene, despre bancile europene care supravietuiesc cu greu de pe o zi pe alta si oricand putem auzi ca pretul actiunii Deutshebank a cazut sub pragul emotional de 5E/actiune etc, etc. Nu este exclus deloc ca o noua criza financiara cauzata de mormanul datoriilor, razboiul tarifar si ciclul recesionar sa loveasca ca o tornada UE chiar in pragul negocierilor pentru imparteala locurilor din Comisie si alegerea Marelui Conducator – un proces cu totul tainic si magic, numit Spitzenkandidat process prin care un mare anonim care nu a primit niciun vot si nu face parte din partidul cu cele mai multe voturi este pus acolo sa conduca chiar daca partidul care l-a propus nu face parte dintr-o coalitie majoritara, ceea ce nu ar fi singura aberatie.

P.S. Cu privire la Brexit nu am elaborat deloc despre cat de demna sau de morala este atitudinea pe care birocratii europeni o au fata de britanici si de ce nu-i lasa in pace. Am putea zice (daca am fi naivi) ca este normal ca UE sa apere interesul cetatenilor europeni si sa fie ferma cu Marea Britanie in procesul de negociere. Exact! Tocmai de aceea, UE ar trebuie sa nu puna bete in roate Marii Britanii si pentru interesul comun sa faca tot ce poate pentru ca acest proces sa se desfasoare fara a afecta mai mult decat trebuie economia UE. Pentru a realiza insa cat de mare este inselaciunea si manipularea pe care UE incearca sa o produca in cardasie cu tradatorii Brexitului care au negociat din parea Marii Britanii, va invit sa citit tratatul. Chiar si pentru un neavizat reiese cumva faptul ca mare lucru nu se va schimba daca Brexit s-ar face pe baza acestui tratat, decat ca Marea Britanie nu va mai participa la procesul decizional. In rest, plasteste, contribuie, se supune etc. Halal Brexit!

Dar cum ar putea UE sa fie daca nu sireata si hoata in relatia cu Marea Birtanie? Nu trebuie ca UE sa se lupte intr-adevar ca sa dovedeasca britanicilor ca in afara e rau, pentru a preveni disolutia? Nu este lupta pentru coeziune, tocmai scopul unei uniuni? Nu! Deloc! UE daca doreste sa supravietuiasca trebuie sa conduca prin a crea un nivel de trai atat de bun cetatenilor UE incat restul sa doreasca ei sa intre si sa fie primiti. Asa cum se intampla acum de exemplu cu turcii. Turcii si-ar dori sa fie primiti in UE, dar UE nu ii vrea pentru ca sunt ceva in urma la … democratie (cel putin). Daca ii vrem pe britanici, sa facem un UE la care britanicii sa se uite cu jind. Realitatea este insa contrara, britanicii nu doar ca nu se uita cu invidie la europeni ci s-au cam saturat de necazurile pe care li le fac europenii, trimitandu-le navalitori, punandu-i sa plateasca biruri, dandu-le tot felul de legi si reglementari care mai de care mai aiuristice care franeaza dezvoltarea economica si favorizeaza marile corporatii, etc.

Aceasta atitudine conspirationista si lipsita de sinceritate si pragmatism in privinta Brexitului nu arata decat doua posibile cauze: 1) ori birocratia este atat de paguboasa si diversitatea / amalgamul atat de haotic incat pur si simplu procesele complexe cum ar fi negocierea exitului unei tari nu se pot realiza indiferent de intentie; 2) ori intentia este sub semnul intrebari si desi ar exista capacitatea si posibilitatea elaborarii unui tratat corect pentru ambele parti, pragmatic si ferm, nu se doreste acest lucru ci se urmareste haosul. In ambele cazuri, ca cetateni UE, suntem damnati.

MARELE RESET SI NOUA ORDINE MONDIALA

Din ce in ce mai multa lume vorbeste de Marele Reset. Este un termen pe care l-am asimilat si mi se pare ok sa-l folosesc, cu cateva mici observatii. Ne aflam deja in Marele Reset, doar ca am parcurs o mica parte, partea in care se dospeste framantatura. Ce este framantatura? Una e drojdia, alta e faina, alta e framantatura, alta e aluatul si alta e placinta. Cu greu se pot asemana si daca nu ai treaba cu bucataria, nu ti-ar veni sa crezi ca una se trage din alta. Tot asa si cu acest Mare Reset care va schimba fata lumii total. Ce treaba sa aiba o criza financiara cu statul politienesc, cu o noua ordina mondiala, cu un mare reset sau cu nasterea unei noi ideologii totalitariste pe care omul de rand nu doar ca o va tolera, dar chiar o va cere sa fie implementata pentru ca va fi trecut prin indeajunsa “dospire” incat sa fie gata sa ceara, sa accepte si sa primeasca “noul botez”.

Am explicat intr-un articol anterior de ce schimbarea periodica a monedei de schimb folosite in comertul international si a ordinii financiare globale este ceva normal, este un proces care are loc atunci cand un imperiu isi pierde din seva si lasa locul liber. As face aici o mica paranteza: exista teoria ca Razboiului Rece cu cele 2 tabere, caruia i-a urmat epoca dominata de SUA (Pax Americana) ii urmeaza acum o perioada de poliaritate multipla in care mai multe puterii se vor confrunta intre ele, dar niciuna nu va domina. Se pune astfel langa SUA ca potentiali actori egali Rusia si China sau Eurasia, pentru cei mai fantasmagorici care uita ca in Razboiul Rece, Rusia si China erau la cutite desi ideologic imbratisau aceeasi ciuma. Intre timp, China a tatonat cu capitalismul si desi pentru o perioada parea o canditata pentru preluarea stafetei acestei minunate inventii a omenirii care este capitalismul, recent se pare ca orice speranta in aceasta directie este desarta. Fara capitalism, este greu de inteles cum va putea sa reziste China sa poata lupta cot la cot cu SUA pentru dominarea lumii sau in administrarea lumii. Nu agreez deci deloc teoria multi-polarismului.

Avem asadar criza financiara din 2008. Bancile pline de instrumente toxice – credite, asigurari, derivate si altele – in fata sincopei de neincredere au devenit peste noapte insolvabile. Beneficiind de puterea de influenta politica dobandita in sute de ani de zile, bancherii au convins politicienii sa ii salveze (pe unii, nu pe toti, ca exista mancareala si intre bancheri) preluandu-le instrumentele toxice si refinantandu-le cu capital (credit, care pentru banci inseamna cash). In acelasi timp, pentru cash-ul oferit, bancile centrale au oferit dobanda, asigurand bancilor supravietuitoare o situatie linistitoare, calda, plina de profituri indiferent de starea economiei reale. A existat asadar o dislocare totala a sistemului financiar de economie care a fost mentinuta pe linia de plutire la limita producerii unei catastrofe sociale in intreaga lume.

Instrumentele toxice transferate catre bancile centrale si catre state (unele state chiar au cumparat direct aceste instrumente, nu doar bancile centrale, in plus majoritatea tarilor au lansat programe de garantii a creditarii – programe de gen Rabla sau Prima Casa de la noi, sau TARP din SUA) au umflat datoria suverana, datoriile fiind transferate defacto de la companii private si banci private catre state ca in jocul Hot Potato.

Cine insa sa observe ca astfel se sapa groapa statelor si suveranitatea statelor nationale este pusa in pericol, in prezent toate marile state avand datorii imense nu doar unele catre altele ci mai ales catre banci, practic viitorul umanitatii fiind amanetat catre aceste noi institutii supra-nationale sau mai bine zis globale care nu au casa si care pot opera oriunde un lume si pot determina alegerea unor presedinti, numirea unor ministrii si prim-ministrii sau chiar pe alocuri pot determina razboaie, crize economice, devalorizarea unor monede etc?

Economistii – acestia trebuiau sa observe politica falimentara a salvarii bancilor fara niciun scop final, altul decat sperietura de “sfarsitul lumii” in cazul acceptarii intrarii in faliment a bancilor etichetate “too big to fail”. Dar economistii in loc sa traga semnale de alarma, majoritatea au salutat si au cantat in struna politicienilor nesabuiti care s-au temut ca ei vor ramane cu cartoful fierbinte in mana cand cantecul se va opri. Interesati doar de urmatoarele alegeri, toti politicienii nu au facut decat sa accepte orice marire a datoriei suverane, orice promisiuni de “evaporare” a acesteia prin inflatie si sa fuga ca dracul de tamaie de anularea datoriilor sau producerea vreunor mari socuri prin care s-ar putea reseta controlat si intr-un mod favorabil pentru oameni si pentru economie acest sistem financiar putred si extrem de corupt.

De aceea auzim toata ziua pe panadolul anti-criza Vasilescu ca “o inflatie de 2% este foarte buna” deoarece rata dobanzii este 1.5 si astfel, incet-incet cresterea PIB-ului micsoreaza datoria, blah-blah. Aceleasi macanituri le aud si americanii si francezii si germanii. Nimeni nu mai vorbeste despre “sound money”, despre economia de piata, despre cresterea organica pe baza de cerere si oferta ci in schimb, pe langa promisiunile de mai bine, cresterile de PIB facute din PIX si aruncarea vinei pe cauze externe (criza din China, razboiul tarifar, Brexit etc), politicienii de pe toate meleagurile evita sa aiba o viziune si sa incerce sa faca ceva.

Intr-un fel este de inteles deoarece niciun politician nu are de unul singur puterea sa deraieze cu o iota traseul pe care este plasata omenirea de catre bancile supra-nationale: controlul total al statelor prin emisia de bani si al populatiei printr-un mix de autoritarism tehnologic, inginerie sociala si principiul morcovelui (vezi bombonica universal income – viitoarea ratie pe cartela a minionilor din Brave New World). Care politician poate spune: ardem datoria, facem reset, o luam de la zero? Si acesta este planul prin care sa o facem fara razboi, fara haos si fara deflatie seculara!

Ce poate urma, prin urmare? Inainte de aceasta intrebare, mult mai interesanta este intrebarea: cat mai poate continua sistemul actual si care sunt conditiile pentru producerea unui RESET? Dupa parerea mea nu aceste raspunsuri sunt atat de importante cat observatia ca fara o dezvoltare organica a economiei (crestere sau scadere in functie de cerere-oferta), fara o societate linistita in care oamenii sa aiba incredere in puterea politica (chiar limitata) si in care omul de rand sa nu se simta doar o masa de manevre in bataliile politice intre centrele de putere, fara o societate in care munca, efortul, calitatea si performanta sunt rasplatite corespunzator iar furtul, lenea, duplicitatea si prostia sunt penalizate, fara aceste minime atribute care in capitalism sunt fundamente, nu poate sa existe o rezolvare eficienta a cancerului sistemic. O boala sistemica, poate fi depasita fie prin moarte si renastere din cenusa, fie prin constientizarea globala a acesteiea si activarea anticorpilor care pot veni cu solutii si pot produce “zone de imunitate” intr-un organism bolnav, care zone pot fi apoi imitate si reteta de succes poate fi replicata in cat mai multe locuri pana la punctul in care cancerul va fi invins si boala inlocuita printr-un nou suflu.

Exista insa si o a treia cale: in lipsa unui sistem imunitar si pentru ca moartea este un lux, noi hidre cu inchipuiri infricosatoare si cu solutii inselatoare pot acapara umanitatea si pot transforma impasul actual intr-o noua stare de cancer mult mai avansat si mult mai dramatic care poate afecta insasi posibilitatea supravietuirii umanitatii, asa cum s-a intamplat in URSS si asa cum ne arata China. Revin din nou la China pentru ca poate fi un model pentru intreaga umanitate: o societate unde poporul se lasa calcat in picioare, individul renunta la persoana proprie si isi doneaza sufletul fara lupta partidului care are misiunea auto-asumata de salvare a poporului ca un simbol supra-uman prin orice mijloace pe care partidul le-ar considera. Marea drama a Chinei este ca pe langa opresiunea individului si calcarea in picioare a fiintei umane, asupritorul nici macar nu este un individ delirant, o anomalie a umanitatii, un drac in chip de om, cu a fost Ceausescu, cum este dinastia Kim in Koreea. Partidul in China a trecut chiar de statutul de gasca de mafioti care au pus mana pe putere sau au mostenit-o de la parintii lor si a devenit si el un organism supra-uman, fara suflet, o ideologie bine formata, independenta si care are un motor de macinat dizidenta si nealinierea bine format, automatizat, independent, indestructibil. Paralele cu China putem gasi bineinteles si in Vest, unde am mentionat bancile supra-statale care de asemenea detin puteri de neatins in influentarea si determinarea ordinii care le garanteaza supravietuirea si prosperitatea. Insa in Vest, aceste banci sunt detinute de familii bine cunoscute. Printul mostenitor al Olandei, unul dintre fondatorii Grupului de la Bilderberg a declarat oficial ca lumea este controlata de un numar de aproximativ 5000 de familii care impreuna detin totul si pot totul.

Controlul financiar a garantat o buna parte dominatia sistemului actual si evolutia tehnologica a permis ca o spoiala de progres sa adoarme constiintele individuale si sa mentine o stare de multumire suficienta care sa nu produca mari probleme status-quo-ului. Insa fisurile din sistem au ajuns la punctul in care vor fi necesare sacrificii din ce in ce mai mari din randul populatiei care oricum nu prea mai este de folos pentru mentinerea nivelului de trai ridicat si a prosperitatii clasei dominatoare. Tehnologizarea, automatizarea, eficientizarea proceselor de productie si a comertului international fac ca mare parte din populatie sa fie redundanta, ca sa nu mai zicem de sperietura acestor elite ca nu vor mai putea sa traiasca sute de ani deoarece vine incalzirea globala, de unde si razboiul irational asupra carbunilor, petrolului si energiei ieftine care ar putea ridica extraordinar nivelul de trai in prezent datorita avansului tehnologic.

Ne aflam insa in punctul in care nenumarate riscuri afecteaza sistemul actual. Fortele centrifuge de diverse natura, miscarile sociale, populismul si liderii incotrolabili pe care ii impinge in sus, noile cripto-monede care ameninta parghiile de control ale ordinii actuale etc. Prin urmare e de asteptat ca cureaua sa se stranga si miscari din ce in ce mai brutale si mai ferme sa fie luate, care vor afectea milioane si zeci de milioane de oameni prin saracirea instanta si criza economica pe care le vor produce. Default-ul unor state, devalorizarea unor monezi, industrii intregi distruse sau refacute drastic sunt doar cateva dintre simptomele acestei lupte de supravietuire pentru sistemul monetar actual.

Ce SPUNE John Kelly despre Trump

Cateva lucruri incep sa se clarifice despre Trump si sa-mi confirme cele mai cumplite temeri: SUA va lua mana de pe noi, Trump urmareste interesul SUA (si al Israelului) si nu va mai duce in spate militar porcusorii, chiar cu riscul (vazut de noi) sa piarda influenta in unele teritorii. Care influenta, nu are intotdeauna si oriunde prea clar un rol determinat. De exemplu, ce cauta SUA in Siria? Sa apere Israelul? Pai care e mai mare riscul pentru Israel, Assad sau Isis & militiile iraniene care ar prelua o detronare a lui Assad?

Iata deci un extras extrem de important din interviul dat de Kelly dupa ce a parasit Casa Alba din pozitia de Chief of Staff (vezi aici ce zice Wikipedia) – din ce stiu eu, pozitia asta e un fel de maestru de combinatii in maruntaiele guvernului, dar probabil eu il am in cap pe Doug Spencer din House of Cards, care avea aceeasi pozitie.

That said, the outgoing Chief of Staff maintains that President Trump had access to multiple streams of detailed information before major decisions were made – despite Trump’s reputation for relying on his gut instinct.

“It’s never been: The president just wants to make a decision based on no knowledge and ignorance,” said Kelly. “You may not like his decision, but at least he was fully informed on the impact.”

Zerohedge

Cred ca declaratia asta ar trebui sa inchida gura macanitorilor care il subestimeaza pe Trump si il trateaza ca pe un neprofesionist sau bolnav mintal. De departe, Trump nu este deloc in aer si/sau nepregatit, ci miscarile lui converg cu persistenta clar catre o politica coerenta care priveste toate promisiunile facute in campanie: renuntarea la razboaiele aiurea fara niciun interes pentru SUA, taxarea porcusorilor din NATO care pana acum s-au bazat pe americani pentru securitate si altele.

Dupa cateva cuvinte despre energia lui Trump si capacitatea de munca supra-umana (poate ii vine de la faptul ca nu consuma alcool), Kelly mai aduce cateva informatii interesante:

According to Kelly, Trump brought him in to bring structure and order to a chaotic White House racked with inter-agency rivalry, remarkably high staff turnover and nearly constant controversy – adding that he tried to remove politics from his decision-making. 

Zerohedge

Asadar, Trump ia deciziile nu in functie de politicianisme si interese ale unor grupuri sau grupulete, ci in functie de interesul national.

Si care este interesul national al SUA in ziua de astazi? George Friedman arata care nu este: sa fie politaiul de garda gratuit al planetei, sa ofere securitate gratuita europenilor, sa mentina ordinea in Afganistan, Irak, Siria etc

Ba chiar si razboiul-tarifar pentru care de asemenea este criticat Trump este dus tot pentru a aduce din nou productia in SUA si avand in vedere ca SUA exporta sub 10% din ce produce, acest razboi va afecta mult mai mult alte tari decat SUA, aducand astfel un avantaj competitional. Cu privire la razboiul tarifar, ramane insa de vazut daca Trump va avea cohones sa il duca pana la sfarsit si sa il duca cum trebuie, pentru ca se pare ca s-a cam speriat de un posibil crash al pietelor si o da intoarsa, negocierele transmit semnale pozitive, care nu pot veni decat din cedarea din partea americanilor, fiind exclus ca chinezii sa poata renunta peste noapte la avantajele care i-au adus pe pozitia de prim producator si exportator al lumii.

Departe de a fi un sustinator al lui Trump, cel putin direct, indirect, prin teoriile sale George Friedman aproba politica lui Trump. Din pacate daca Friedman o sa aiba dreptate, asta nu e prea bine pentru noi. Apropos, de noi, Friedman sustine ca NATO inseamna de facto in ziua de astazi SUA + Polonia + Romania.

Trump anunță desființarea NATO

 

Bineinteles, intrebarea care se pune este daca poate exista NATO fara SUA. Trump are dreptate cu privire la bani, cu privire la Germania si energie. Nemtii insa o sa zica ja, ja si o sa faca altfel pentru ca sunt departe de renumele pe care il au pe la noi cu privire la seriozitate. Dilema este ce optiuni are Trump? Poate Trump declara iesirea SUA din NATO? Nu are de ce. Insa Trump are cateva optiuni:

  • retragerea trupelor din Germania si mutarea lor in Polonia si Romania; oricum cred ca americanilor le-ar conveni o mutare inspre est si Trump se poate folosi de acest “conflict” cu nemtii pentru a face mutarea mai spre est si incorsetarea Rusiei
  • taxarea industriei auto germane si escaladarea razboiului tarifar;

Americanii mai au o problema si mai mare cu nemtii decat cea a procentului contributiei la armata sau a conductei de gaz cu Rusia: explozia schimburilor comerciale ale nemtilor cu chinezii. Colaborarea sino-germana este la un nivel atat de mare incat multi nemti pun problema daca nu cumva in razboiul tarifar cu chinezii sa tina partea chinezilor desi nemtii au parte de aceleasi probleme ca americanii cu privire la dezavantajele tarifare fata de chinezi, singura  diferenta (majora) fiind faptul ca chinezii prefera sa cumpere BMW-uri si Mercedes in detrimentul Hardley Davidson-ului sau a Chrysler-ului, adica nemtii totusi reusesc sa exporte in China mult mai mult ca americanii.

Intorcandu-ne la NATO, este clar ca Trump incepe sa apeleze la ultimul avantaj al SUA care franeaza dezmembrarea rapida si intrarea SUA in lumea a 3-a: armata. Am explicat in articolele anterioare ca dolarul incepe sa fie atacat din toate partile si petro-dolarul este lovit la radachina de chinezi ajutati de rusi. Tiparnita a esuat sa rezolve problema inflatiei si sa stimuleze economia americana pana la un punct in care cresterea economica sa depaseasca inflatia. Ratele dobanzilor sunt la niveluri de alerta si ciclurile de reaparitie a unei recesiuni este tinut in pioneze sa revina pentru ca o recesiune in SUA la ratele actuale poate devia rapid in  mare depresiune, banca centrala nemaiavand unelte la indemana.

Prin urmare, daca economic sunt in ruine, SUA apeleaza la ultima capacitate: armata. De aceea NATO este obsolete pentru americani deoarece un nou razboi acum este cel mai bun lucru care se poate intampla dolarului si economiei americane. Importanta armatei si a industriei armamentului este atat de mare in SUA incat parlamentarii au amanat livrarea noilor avioane F-35 catre Turcia deoarece turcii au indraznit sa cumpere armanent de la rusi. Iata deci ca Trump nu vorbeste aiurea si nu este singur in strategia americana de repozitionare. Gigantul adormit nu este deloc adormit: SUA incearca sa revina in forta si Trump va lovi puternic in China si in Rusia, deocamdata economic si financiar si vedem ca Trump pune accent si pe energie.

Ce mai poate face SUA, este o intrebare vitala pentru noi. Mici razboaie locale cum a fost Siria vedem ca nu au ajutat prea mult. Un razboi nuclear cu SUA sau China este putin probabil deocamdata, deoarece mai exista optiuni. Trebuie deci sa ne uitam inspre Iran, Turcia, Taiwan si de ce nu Moldova.

În timp de Dragnea își dă legi să scape de pușcărie, Moldova e pregătită pentru mezat

A trecut un an de cand am scris aritcolul “ESTE MOLDOVA VIITORUL RĂZBOI PROXY ÎNTRE SUA ȘI RUSIA?” in care mentionam ca a trecut un an de la articolul “O NOUA CURSA A ARMELOR NUCLEARE A INCEPUT SI ROMANIA ESTE “SCUTUL” PROTECTOR PENTRU AMERICANI

Avem noutati: am avut alegeri in Moldova si pro-europenii (pro-romanii) au castigat insa alegerile le-au fost anulate de pro-comunisti (pro-rusi). Populatia protesteaza dar degeaba: the man with the big guns e Dodon. Sau cel putin asa presupun, altlfel ar fi fost nevoit deja sa plece cu elicopterul daca armata ar fi fost pro-occidentala.

Sunt insa mai multe noutati, semn al unei tensiuni crescande care poate oricand sa dea in altceva, Dintre toate, cel mai interesanta mi se pare hotararea ONU ca Rusia sa-si retraga trupele din Transnistria, hotarare de care bineinteles rusii nu vor tine cont dar de care se pot lega americanii in cazul unei viitoare interventii. Moldova este deja un teritoriu cu potential de nou razboi care poate sa fie “activat” oricand, in functie de interesele americane. Totul va depinde de strategia lui Trump si de intalnirea cu Putin.

In ciuda linistii de moment in care Trump savureaza intalnirea cu Kim si pregateste intalnirea cu Putin in timp ce le da la gioale chinezilor cu tarifele, lucrurile pot sa ia o intorsatura de 180 de grade oricand. Exista zvonuri ca koreeni doar blufeaza si nu au de gand sa denecluarizeze [1]. La intalnirea cu Putin, Trump nu poate face altceva decat sa macane. Nu are cum sa renunte la sanctiuni si nu va ridica nici macar un gram din presiunea pusa asupra rusilor. Pentru Trump, rusii sunt doar bodyguard-ul chinezilor si vrea sa ii tina la respect. Se intalneste cu Putin doar ca sa i-o spuna fata catre fata.

Intorcandu-ne la Moldova, o miscare neasteptata a luat-o UE care a aratat ca atunci cand vrea sa trimita un semnal puternic o poate face: EU Freezes Aid For Moldova, Citing Nullification Of Chisinau’s Mayoral Vote. Evident ca masura nu va avea impact, moldovenii fiind obisnuiti cu lipsurile si fiind ceva normal sa isi piarda periodic speranta fie in rusi, fie in romani, fie in americani, fie chiar in germani (va aduceti aminte cand Merkel vizita Moldova?) si acum in europeni. Ca fapt divers, cu privire la aceasta stire as dori sa amintesc (sau sa reamintesc daca am mai facut-o) ca aceasta masura este dovada ipocriziei totale pe care p dovedeste UE cand se arata preocupata de devierea democratiei si a statului de drept in Romania. Inca de la amurgul crizei, daca UE taia fondurile, dambovitenii lui Dragnea aveau o problema. Intre timp insa, cu ajutorul UE, nu doar ca economia duduie, dar tovarasii trag tunuri dupa tunuri cu fondurile europenilor in timp ce detoneaza justitia.

Avem asadar un pas inapoi al Moldovei de pe traseul pro-european. Nu asta este insa problema, ci ingrijorarea mea este tocmai ca scenariul fantezist proiectat de mine acum un an (sau doi) in care conflictul din Ucraina se va muta peste Prut, ia contur si capata puncte la scorul de probabilitate.

In perioada post-criza (anii 2010-2012) am scris nenumarate articole despre razboiul tarifar si cum acesta deraiaza in razboi armat. Cred ca pot acum in sfarsit sa punctez inceputul razboiului tarifar in ciuda skirmish-urilor de pana acum. In acest context, periferia va fi teatrul frecusurilor si zona in care razboaiele pot erupe oricand intre imperii. Din fericire pentru noi granita dintre imperii este acum Ucraina si o escaladare in Ucraina pare mult mai probabila decat una in Moldova sau oricum semnalul va fi in primul rand Ucraina. Cu toate acestea, nu inseamna ca trebuie sa stam linistiti: in cazul in care vor fi probleme in Ucraina, americanii pot decide oricand sa “activeze” Moldova si cine credeti ca va avea misiunea sa fie pionul local care sa actioneze la momentul oportun?

Nu ma intelegeti gresit, am fost mereu adeptul sprijinirii Moldovei si am propus unirea cu Moldova cat mai accelerata si cumpararea politicienilor transnistreni (si a celorlalti) fara de care rusii cel putin nu ar mai avea dreptul legal de stationare si ar fi nevoiti sa plece. Chiar si fara Transnistria, unirea cu Romania ar insemna pentru rusi pierderea totala a Moldovei si ar face inutila intinderea coardei. Din pacare, politicienii romani au alte probleme decat interesul national si oportunitatile sunt pierdute si de tovarasii de astazi asa cum si tovarasul Iliescu a pierdut oportunitatea unirii in perioada anilor 90 cand Rusia era incapabila sa reactioneze si cand lucrurile se puteau rezolva altfel atunci.

Pana una alta, este interesant cum isi transmit mesaje soldatii rusi si americani intre ei pe forumuri. Evident ca nu stim gradul lor si nici daca au sau nu o misiune, dar razboiul propagandistic este interesant. Iata cateva comentarii pe Zerohedge la articolul Moldova’s “Deep State” Is Exploiting The UN To Undermine Peace In Transnistria:

soldat rus (oncemore1):

NATO will get far more than a black and bloody nose.

soldat american (I am Groot):

Dude, I really like Russia and the Russian people, but you’re just spewing crap outta your borscht hole now. I’ll give you that most of NATO can’t find it’s own ass with two hands and a flashlight. Their armies are either totally incompetent or not even capable of fighting off ladies from an old folks home ( i.e. Germany, Britain,etc).
I have a lot of respect for the Russian Military. China too even though they haven’t fought a single major battle since the Korean War. Conventionally, we’d kick Russia’s nuts into their throat if push really came to shove. Our military has been fighting for 25 years straight. Your probably thinking ,”well why can’t they beat a bunch of ragheads in the desert that have no formal training, no army, no airforce and no navy?” Our shittydick politicians won’t let us fucking win wars or conflicts anymore. They are only obsessed with the MIC making money now. Never underestimate America. It goes nuclear on either side and nobody wins. So détente Comrade !
Este evident ca conventional rusii sunt un dezastru si ca succesul din Siria este mai mult un succes politic decat unul militar. Foarte probabil daca Hitlery castiga alegerile si declara toata Siria no-fly zone, rusii plecau imediat acasa. Trump insa a avut alte probleme si electoratul lui Trump nu a inghitit bine implicarea in Siria. Ideologia MAGA vede mai degraba cu ochi buni un conflit cu Iranul (vesnicul dusman al Israelului si poporul ales care in ochii protestantilor americani va porni armaghedonul si va produce venirea a doua a lui Iisus Hristos) sau de ce nu cu Koreea de Nord (comunisti + periculosi). Siria a fost vazut de electoratul lui Trump ca o pierdere a resurselor ca o bataie de joc pentru soldatii americani, ca o implicare inutila intr-un razboi care nu aduce niciun avantaj americanilor.
soldat american (cu privire la Siria):
I don’t give a flying fuck who takes that shithole. Russia didn’t do jack shit except get their fucking ass handed to them. 300+ KIA. Those are real kills, not the kind on your Playstations in your mom’s basement.

Si dupa cum mentionam ca China e problema americanilor nu Rusia, iata si dovada:

Russia is being encircled, and poked and prodded. The entire fucking mess can be traced back to the world biggest a-hole Bozo Ovomit. He broke the Budapest Memorandum and installed a pro western puppet in place of a president that was pro Russian. Russia had every right to move back into Crimea considering that it was theirs for 300 years. The Neocons and the MIC have been pushing for conflict with them non stop. If we have a real enemy to fight, it’s definitely not Russia, it’s China.

Reamintesc in final ca Departamentul de Stat al SUA a subliniat recent ca nu recunoaste anexarea Crimeei si ca cere Rusiei sa o inapoieze Ucrainei. Trump a aruncat un … “mai vedem” in sensul ca mai vedem ce pot sa ne dea rusii ca sa recunoastem anexarea. Crimeea va fi insa folosita ca casus-beli pentru mentinerea sanctiunilor impotriva Rusiei pentru Trump si viitorii presedinti americani care ii vor urma. Personal nu vad ridicarea acestor sanctiuni pana la viitorul razboi mondial.

~ ~ ~ ~ ~ ~
NOTE:

[1] 2 iulie 2018 – US intel agency believes Kim won’t fully denuclearize (CNN)

1 2 3 4