Problema cu ajustarea

Am mentionat undeva prin articolele anterioare etapele ajustarii la o criza. Nu am pus prea mult accent pe ele, nu cred ca conteaza prea mult. Era ceva de genul: ingrijorare, panica, acceptare, disperare. Daca nu ma insel, unul dintre filosofii nemti ofera o clasificare de asta, cu privire la adaptarea psihologiei umane la o criza. Nu prea imi place nici psihologia si nici filosofarea prea abstracta, in vremuri de panica ca cele in care traim. De aceea o sa trec direct la concret.

Este clar ca o categorie de oameni sunt paranoici si reactioneaza la orice posibil risc, li se ridica antenele mult mai rapid decat la cei care sunt cam indolenti si asteapta sa bata baubaul la usa ca sa se sperie de el. Calea de mijloc este cea mai grea si evaluarea riscurilor cea mai dificila meserie. Evaluarea e o problema, preppingul si adaptarea la orice situatie sunt cu totul alte probleme. Adica sunt unii foarte buni la a observa fenomenele la adevarata lor masura, dar foarte putini sunt capabili sa treaca prin orice problema si sa gaseasca solutii la orice problema. Daca ar fi sa facem o comparatie cu mediul economic, contabilii sa zicem ar fi cei care sunt rigurosi si cer rigurozitate maxima pentru a evita orice risc, cei mai buni fiind si cei cu cunostinte legale, care pot evalua chiar si cost-beneficiile unor incalcari ale legii sau unor asumari de riscuri, pe cand de cealalta parte sunt afaceristii care ignora pe contabili sau isi asuma riscuri si fac evaziune non-stop, infintand si inchizand firme, direct sau prin intermediari, platind spagi, asumandu-si riscuri, avand avocati buni si uneori chiar facand un mizilic de puscarie, doar pentru imbunatatirea cunostintelor si testarea de noi senzatii.

Desi am scris despre Coronavirus foarte mult cand inca era departe de noi, recunosc ca in afara catorva cititori (traficul a cam crescut in perioada aceasta) in jurul meu nu am convins pe nimeni, ba din contra, eram considerat nebun si obsedat. E doar o gripa, vine vara, mor doar cei bolnavi, e o facatura, e cusut cu ata albe si altele sunt replicile primite de unii oameni care ulterior, venind baubaul, alergau din farmacie in farmacie ca sa gaseasca medicamentele vitale necesare care au cam inceput sa dispara.

Exista asadar o dificultate a acceptari unui adevar iminent, oricat de probabil ar fi acesta. Preferam sa ignoram sau sa minimalizam riscurile deoarece acceptarea adevarului ne-ar produce un soc psihologic. Am mai discutat intr-un articol despre externalizarea vinei ca alternativa la acceptarea realitatii simple si ajustarea pe baza realitatii si cred ca am amintit si de filmul Fractured care abordeaza chiar fiziologia acestei reactii intr-un mor artisic extrem de expresiv.

Acceptarea realitatii este asadar intarziata si prin urmare pregatirea lipsa. Ceea ce pune mari probleme. Sa trecem insa de asta si sa vedem ce mai putem face odata acceptarea venind mai brutal sau mai putin brutal. Dificultatile vremurilor produc acceptarea dar atitudinea nu se poate schimba peste noapte. Atitudinea este o expresie a caracterului, iar construirea unui caracter este munca sisifica si permanenta. Numai caracterele puternice pot sa accepte si sa se adapteze la vremuri grele intr-un mod corespunzator si fara a ceda psihic, fiziologic si fizic in cele din urma. Disciplina si rutina sunt unele dintre uneltele care pot ajuta unele caractere neinchegate sa se adapteze, cata vreme exista vointa.

In situatia noastra insa avem o mare problema. Socul nu este unul singur, nu avem doar o problema, ci avem un lant de probleme necunoscute. Este ca o avalansa care se desfasoara cu incetinitorul. Ca orice avalansa, putem scapa teferi, poate trece pe langa noi sau putem fi aruncati la suprafata sau intr-o parte, putem sa fim ingropati dar sa avem sanse sa supravietuim o perioada pentru a fi descoperiti de salvamontisti sau putem sa fim zdrobiti din prima de obiectele aduse de avalansa. Cel mai nasol e daca suntem aruncati din obiect in obiect si daca de fiecare data cand credem ca s-a terminat, inca un val vine si ne matura din nou.

Avem asadar impactul initial, riscul care se arata la orizont. Sunt cateva sute de morti, poate vor fi mii, dar daca totusi zvonurile unor alarmisti cum care s-ar putea ajunge la milioane o sa se concretieze? In aceste milioane vom fi inclusi si noi? Vor fi inlcusi si parinti nostri? Iata ca acum ni se cere sa stam in casa. Insa daca trebuie sa mergi la munca, ce te faci? Cat de mare este riscul? E o optiune oare sa iti dai demisia de la munca, in speranta ca peste 2-3 luni trece totul si poti sa te angajezi? Dar daca virusul trece cumva si criza economica o sa fie si mai nasoala si ramai pe drumuri? Sanatate, familie, foame, siguranta – toate acestea sunt valuri de riscuri care isi arata coltii unul cate unul pe rand ca niste monstri care fac parada.

Exista dupa parerea mea o singura ajustare fezabila: sa ne consideram deja morti. Sa consideram fiecare zi ca un dar in plus, fiecare clipa ca o oportunitate. Fiecare moment de pace, ca o prajitura. Este greu insa sa fii mort, a muri este o stiinta, poate stiinta suprema si iata ca acum avem sansa sa invatam chiar si cei care suntem tineri si ne credeam departe de aceasta provocare. Poate cei batrani, datori fiind sa se gandeasca la moarte sunt mai pregatiti, dar cu siguranta nici ei nu-si planuisera sa moara singuri, departe de cei dragi, sa moara pe o targa sau cu un furtun infipt in gat, sa moara de foame sau omorti de niste animale pentru 2 lei. Dar poate una dintre lectiile mortii este sa nu te gandesti cum va fi si cand va fi ci sa te gandesti mai mult cum poti maximiza bucuria fiecarei clipe.

Cade partidul comunist chinez?

Inca din primul articol am scris ca coronavirusul este cernobilul chinezesc. Iata ca Zerohedge arata deja cum cetatenii din Hubei i-au luat la bataie pe politaii dintr-o provincie alaturata.

Foarte interesant motivul: politistii locali din Jiangxi nu ii lasa pe hubeieni sa mearga la munca. Dupa cum stim, China a rezolvat epidemia pur si simplu inchizand toate provinciile. As face aici o mica paranteza. China nu e tocmai un monolit. Partidul e peste tot si in toate, dar la nivel local sunt mari diferente si chiar legi diferite. Partidul cu greu controleaza fiecare provincie si in general o face prin armata care insa nu pote fi in toate locurile in acelasi timp.

De spaima epidemiei, localnicii se aparau fiecare comunicate in parte cum putea. Izolatia a fost prima masura, de aceea vedeam acele drumuri inchise si baricade puse pe ele.

Hubei a fost izolata complet terestru, mai existau probabil doar transporturi de marfa in perioada de carantina. Recent, incet-incet se da drumul la munca in Hubei dar in ciuda ordinului de partid, local realitatile sunt altele. Adica frica exista si foarte probabil cifrele sunt masluite, epidemia nu fiind tocmai tinuta sub control, ci fiind matrasita mai profesionist decat prima data.

Lumea face foamea si vrea sa mearga la munca. De aceea se rascoala acum. Fiecare tara va avea aceleasi probleme ca China, am vazut in seara aceasta la TV acei doi italieni care ziceau ca nu mai au bani si se certau cu politaii.

In China insa faptul ca cetatenii au curajul sa dea peste cap masinile politiei este ceva nou. Arata dezinhibarea totala fata de autoritate. Partidul e pe duca …


Cate zile e nevoie de carantina?

Sa presupunem scenariul optimist in care carantina functioneaza si o sa avem ca rezultat o reducere drastica a numarului de cazuri, care se va stabiliza la 100 noi cazuri pe zi (putin peste cat are Koreea de Sud).

Azi avem in jur de 1000 de cazuri. Sa zicem ca e varful icebergului si avem 10.000 de cazuri. In situatia ideala de carantina, la 100 de cazuri pe zi, pana sa ajungem la imunitatea de turma de 70% inseamna: 14.000.000-10.000 adica 13.990.000 de oameni ramas sa fie infectati care la un ritm ideal de 100 pe zi inseamna 139.900 zile, adica 383 de ani. In 383 de ani obtinem imunitatea de turma in situatia ideala a mentinerii cazurilor noi sub control.

Evident ca daca (si cu parca) se gaseste un vaccin, teoretic trebuie doar sa stam la coada dupa celelalte cateva sute de milioane de oameni care au bani mai multi ca noi si apoi o sa fim si noi imunizati prin vaccin.

Mai exista speranta si ca in timpul asta, o sa se produca masti, dezinfectante etc si oamenii o sa invete sa pastreze distantarea sociala – pe de o parte, iar pe de cealalta parte, masurile agresive de testare si carantinare o sa extraga cazurile din populatie si sunt perspective sa nu fie nevoie de imunitatea de turma, epidemia fiind invinsa prin forta bruta a carantinarii cazurilor punctuale. Asta necesita insa disciplina, profesionalism si alte de-astea de care nu prea avem.

Care sa fie insa momentul ideal in care decizi ca nu mai se merita sa tii oamenii in carantina acasa pentru ca poti face fata la teste/anchete/extractii/carantine punctuale? Nu stiu.

Ce alte sperante sa mai fie pentru o rezolvare a dilemei intr-o alta cheie? Poate marirea numarului paturilor cu respiratoare care sa permita deschiderea putin a latului si cresterea numarului de cazuri de la 100 pe zi la 1000 pe zi? Pai in cazul asta, nu o sa mai fie nevoie de 383 de ani pentru imunitatea de turma, ci doar de … 38 de ani.

In situatia mai putin ideala in care capacitatea spitaliera e depasita, ce variante sa mai existe? Izolarea cazurilor cu risc ar fi o solutie. Acceptarea loviturii si ridicarea carantinei, dupa ce va fi clar ca capacitatea e oricum depasita este clar o solutie logica care ar evita distrugerea economiei. Daca ma gandesc, de fapt, este calea pe care merge Trump, daca o sa reusasca sa convinga. Cand capacitatea spitalelor o sa fie oricum depasita desi ai luat masurile de carantina maxime, ce mai poti face? Sa tii carantina si mai drastica, sa inchizi productia – asta va fi primul semnal ca exista suspiciuni nasoale cu privire la originea si scopul acestui virus. Distrugerea economiei mondiale de departe va produce mai mult rau decat coronavirusul si e la mintea cocosului. Vor muri nu doar batranii si bolnavii de coronavirus ci vor muri toti care au nevoie de spital: te tai la un deget si iti curge sange nasol, ai nevoie de o cusatura, dar nu ai parte de spital – infectie si poate moarte. Ai cancer si ai nevoie de analize, raze, citostatice, perfuzii etc. Nu ai spital, esti mort. Esti somer si statul tipareste bani ca sa “sarim islazul” => inflatie, saracie si mai mare.

Vin vremuri dificile care o sa puna la incercare la maxim luciditatea conducatorilor din toata lumea. Ai nostri au rezistat deocamdata tentatiei controlului pretului care ar fi produs instant o penurie la produsele de baza. Se speram ca ii tine si cand o sa fie mai nasol, pe masura ce bolsevicii de pe margine o sa macane: “daca eram noi la putere … bagam la puscarii pe astia care maresc preturile”. Fara sa stie sau fara sa vrea ca bpoporul sa stie ca asa s-a facut in Venezuela si de ceva timp nu mai auzim nimic de ei, semn ca deja nu mai exista Venezuela.

Bunavestire inseamna o singura lingurita

Un nou val de ura si manie draceasca a aparut impotriva ortodoxiei cu ocazia acestui virus diabolic. Ca o mica paranteza, diabolos inseamna cel care separa. Ori, ce face acest virus altceva deca sa separe? Ii separa pe oameni intre ei, la minim 2 metri. Separa copiii de parintii in varsta. Separa doctorii de familiile lor. Etc, etc.

In plus, virusul separa pe mai multe layere ale realitatii in plan simbolic. Separa pe cei care cred in conspiratii cu cei care nu cred in conspiratie, separa pe cei care sunt speriati de groaza de el, cu cei care sunt mai putin speriati, separa pe cei care cred in solutii miraculoase cum ar fi tras cu feonul in nas, fata de cei care ii cred idioti pe astia asteptand in schimb marele vaccin, separa pe cei care merg la munca cu cei care stau acasa si freaca menta pe facebook aruncand acuzatii si venin la adresa ortodocsilor cum ca se impartasesc cu aceeasi lingurita.

Pe langa “cel care separa” diavolul mai este si “cel care acuza”. El va acuza pe oameni lui Dumnezeu la judecata de apoi: acesta a facut pacatul acela si acela. Dumnezeu deocamdata se face ca nu ne vede si ne lasa sa pacatuim cat putem, sperand ca poate ne dumirim si incetam a face raul. Dar deoarece Dumnezeu este drept, in fata acuzatiilor diavolului, nu va putea trece cu vederea. Dumnezeu este drept si cu diavolul si nu se va mai putea face ca nu vede pentru ca diavolul este contabil foarte acrivist si un igienolog desavarsit. Acum observa toate icoanele pupate si linguritele cu care ne-am impartasit si face reclamatie la “autoritati”. La judecata, va zice insa: acestia s-au temut si nu au crezut in tine, deci de ce sa-i primesti in rai, cand ai zis ca “fricosii” nu se vor mantui?

O mica paranteza din nou: nu ma refer aici la fricosii de virus, ci la fricosii de impartasirea cu o singura lingurita. Consider ca deocamdata trebuie sa ne fie frica de virus si sa facem chair mai mult decat ne invata autoritatile. Dar, ca ortodox, nu ma tem sa ma impartasesc deoarece pentru mine nimic nu e nou. Cum pot lua acum virusul, asa puteam sa iau si inainte de virus hepatita, tbc si altele. Ma impartasesc, dar fac toate celelalte recomandate. De altfel, mancanitori si indraciti care acuza lingurita au fost tot timpul, acum insa, cum traim vremuri de cernere, se clarifica cei caldicei, care se credeau a fi de o parte, acum singuri se rup de Hristos, prin propria atitudine.

De ce zic ca trebuie sa ascultam de autoritati si sa facem intru totul ce ne recomanda, poate chiar mai mult? La Petru 2#18 avem: “Slugilor, supuneţi-vă stăpânilor voştri, cu toată frica, nu numai celor buni şi blânzi, ci şi celor urâcioşi.” Daca asta recomanda Sf Petru ca trebuie sa faca slugile cu stapanii uraciosi, cu atat mai mult noi care nu suntem slugi, ci doar cetateni, suntem datori sa dam cezarului ce e al cezarului, suntem datori sa ascultam de cei care in cele din urma ne vor binele si multi chiar se sacrifica si lupta in primele randului pentru a salva oameni?

Exista insa contradictie intre impartasit si ascultat fata de autoritati? Nu exista deloc! As detalia mai in amanunt, dar deocamdata oricum e cam expirata chestiunea cu impartasitul din aceeasi lingurita deoarece nici macar nu mai putem sa mergem la slujba.

Avem asadar o prima perioada de cernere in care cei care se cred crestini sunt pusi de diavol sa treaca un prim test. Acest test nici macar nu presupune un act prea complicat, un gest de sacrificiu sau efort sau cu atat mai mult o proba de martiraj in fata unui calau, cum a avut parte Sf Constantin Brancoveanu si cei impreuna cu el. Testul este: tu in mintea ta, crezi sau nu ca e bine ca crestinii ortodocsi sa se impartaseasca sau nu cu o singura lingurita? Daca tu in mintea ta, chiar fara sa acuzi pe altii sau fara sa faci gargara pe Facebook crezi asa (si as merge chiar pana acolo la – ai indoieli), esti anatema.

Nu mai este nevoie sa cautati definitie, canoane sau alte explicatii. Anatema inseamna excluderea dintr-o comunitate. Cei care nu cred ca impartasirea se face nu cu vin ci cu trupul si sangele lui Hristos, clar nu sunt crestini. Fie ca nu stiau pana acum, fie ca nu le-as pus nimeni, sau poate anumiti preoti sau pseudo-credinciosi o balacesc si largesc ei “iconomia”, adevarul simplu este ca apartenenta la crestinism se face prin continuitatea adeziunii la invatatura ortodoxa care asta spune. Impartasirea este esenta crestinismului, fiecare poate sa creada orice, dar daca nu crede in impartasanie nu are nicio legatura cu crestinismul, are doar anumite preluari de idei, afinitati cu anumite mesaje periferice si care singure de sine nu inseamna nimic.

Iubirea aproapelui – de exemplu, este un slogan vehiculat foarte mult mai ales de cei care nu-si iubesc aproapele, dar in crestinism inseamna cu totul altceva decat la periferia sau in afara crestinismului. Degeaba iubesti aproapele dandu-i o paine daca nu iti pasa de perspectiva lui in vesnicie. Daca acel suflet este in intuneric si risca sa se afunde si mai mult si tu ii confirmi inselaciunea netragandu-l de maneca, este acelasi lucru cu tratarea unui bolnav de cancer cu medicamente naturiste. Sa zicem ca avem un bolnav de cancer. Care e solutia fireasca? CT, operatie, citostatice, controale. Daca iti pasa de el, asta ii recomanzi si daca e de-al tau, il iei pe sus si pe traseul asta il plasezi. Unii insa, zic ei, ca din dragoste pentru acela, “nu il mai chinuie”. La ce sa ii mai spunem, la ce sa il patimim cu operatia ca oricum e batran … Sa ii dam niste ceaiuri. Asta nu e dragoste! La fel si cu noi crestinii astazi: daca nu le spunem celor care sunt inselati de diavol ca felul cum gandesc ei cu privire la impartasirea cu o singura lingurita (nu mai zic de cei care se manifesta) este un test pentru ei daca se plaseaza sau nu in turma mica, nu le aratam iubire ci nepasare.

Sute de pomeni, mii de fapte bune si donatii ulterioare nu te fac crestin, daca nu accepti toata invatatura crestina, al carui centru este impartasania cu trupul si sangele lui Hristos.

Legendarul si fascinantul Jim Rogers

Jim Rogers este un personaj fascinant. Pentru cei care nu-l cunosc le reamintesc: unul dintre cei mai faimosi investitori din lume, un dinozaur in viata. Fost partener al lui Soros in Quantum Fund – primul fond de investitii global. Fiecare interviu dat de Jim Rogers este regurgitat de toate canalele de Youtube. Daca viziunea lui Jim Rogers asupra investitiilor si inclinatiile sale spre Scoala Austriaca sunt cunoscute, personalitatea sa de aventurier este mai putin cunoscuta. In anii 80, la varsta de aproximativ 40 de ani, Jim a plecat in jurul lumii cu motocicleta – aventuri puse in cartea Scoala vietii. Aventuri din calatorii si din pietele financiare pe care o recomand mai ales celor interesati de India – tara de care Jim a fost profund impresionat.

Spunca Jim este un dinozaur si pentru ca este batran dar si pentru ca nu putine dintre predictiile lui s-au intamplat. Imi aduc aminte clar cum dupa criza din 2008, Rogers recomanda achizitia de comoditati si aur, care aur intre timp a explodat. Ulterior, Rogers a recomandat investitia in actiuni, ceea ce se intampla rareori. Alte recomandari pe care le-am ratat ale lui Rogers au fost cele referitoare la China si Malaesia. Foarte interesant si ce spunea Rogers in septembrie anul trecut: “The ETF stocks are going to get killed in the next bear market, he said. That will be true everywhere in the world.” (sursa). Cata dreptate a avut! Deja incepe sa pice dominoul ETF-urilor desi Fed-ul s-a angajat sa cumpere (ca si cum alea erau mai importante ca 1%). Ramane de vazut daca Fed-ul o sa poata sa le salveze, pentru ca previziunea lui Rogers sa fie on the spot.

Dincolo de recomandarile de a cumpara acum, interviul de mai sus denota insa un caracter puternic al unui gentlemen modest. Desi s-a insurat a 3-a oara in 2000 cu o blonda care ii putea fi fiica, Rogers, pentru viitorul fetelor lui s-a gandit sa emigreze in Singapore pentru ca acestea sa aiba expunere la limba chineza, deoarece Rogers considera ca China va fi viitoarea putere mondiala a lumii. Unde dai si unde crapa insa! In Singapore, fetitele au invatat intr-adevar mandarina foarte bine, atat de bine incat au devenit staruri in China, prin urmare probabil nu o sa aiba nevoie de averea lui tata, fata cea mare dand deja meditatii cu 25$/ora unor alte fetite care vor sa invete mandarina.

Iata deci ca desi ditamai babac la 80 de ani, lui Rogers nu ii e frica de bau-bau si nu poarta masca desi probabil la banii sai are deja nu doar investitii in lanturi spitaliere dar poate chiar detine clinici private care sunt gata sa il salveze si sa il scuteasca sa stea la coada la spital daca da nasoala in el. Insa nu cred ca doar din aceste motive are o atitudine relaxata ci pentru ca are un simt de evaluare a riscurilor extrem de fin, caci altfel nu ajungea miliardar.

Vom afla cifrele reale ale morților în România?

Cand a fost cu China, era de inteles. Partidul Comunist cenzureaza totul si adevarul cu greu iese la suprafata in ciuda internetului si a VPN-urilor.

Acum ca virusul a venit si pe la noi, vedem cum China suntem noi … si nu doar prin faptul ca suntem loviti nasol de virus si am inchis totul – sau suntem in proces sa inchidem totul. Ci ma refer ca si in privinta tendintelor dictatoriale, vedem incet-incet cum virusul aduce cu el din China nu doar boala, moarte si panica ci si tendinte dictatoriale care trezesc mai ales pentru cei in varsta fiori din vremurile de trista amintire ale dictaturii comuniste.

Bunaoara ma refer la acea interdictie ca nimeni sa nu mai raporteze cifre cu bolnavii sau mortii ci doar … partidul. Intrebati de ce, tovarasii au raspuns: ca sa nu fie confuzie. Strigator la cer! Halal liberalism, halal libertate, halal drepturile omului. Ce confuzie poate sa fie si ce impact poate sa aiba daca un prefect de nu stiu unde sau un director de spital raporteaza numarul de cazuri sau de morti local?!

Motivul oficial este ca “produce panica”, ca si cum somajul pe capete si distrugerea economiei nu ar fi indeajuns de panicarde incat sa sperie oamenii. “Confuzia” ca sunt 30 sau 40 morti nu stiu unde sau ca sunt 300 sau 400 noi cazuri, asta e de vina pentru producerea panicii, ca si cum daca oamenii aud ca mor cu 10 mai multi decat in realitate, sau cu 100 sau cu 1000, o sa fie mari probleme la nivel social.

Ziceam ca vremuri de-astea trezesc micul dictatorii in toate scursurile care din intamplare s-au nimerit acum sa fie la putere si din pacate nu oamenii care isi fac treaba si carora le pasa o sa aiba castig de cauza ci oportunistii si smecherii care o sa se descurce sa foloseasca aceste vremuri tulburi pentru a face ce stiu ei mai bine: sa profite de prostime in vremuri de tulburare cand presa idioata sare pe cei 20-30 de oameni care merg la biserica in loc sa se preocupe de contractele de achizitii care duduie acum la toate nivelurile fara niciun control si fara nicio monitorizare.

Daca marele comitet de combatere a confuziei numit marele consiliu de comunicare strategica vrea sa nu fie confuzie, putem sa vedem si noi undeva online toate achizitiile care se fac acum: beneficiar, ofertant si suma? Pentru ca sunt sigur ca naravurile vechi nu se schimba indiferent de cati mor si cati o sa moara pe langa noi. Sacalii si profitorii ar vinde si pe mama lor, prin urmare trebuie sa ne temem din ce in ce mai mult si de coruptovirus pe masura ce vedem ca democratiei i se pune masca si ochelari si este stropita cu spirt pe nas.

Controlul Prețurilor

Cea mai sigura cale sa distrugi o economie dupa umflarea sectorului bugetar, este distrugerea sectorului privat. Pe langa marirea taxelor, care da la radacina sectorului privat, distrugerea pietei este principalul risc.

Distrugerea pietei se poate face fie prin reglementari fie prin tolerarea monopolului sau oligarhiilor. De care noi oricum am avut parte pana acum … Firmele de partid, coruptia care poate fi o explicatie de ce de exemplu 90% din piata online sa fie dominata de o singura companie, etc.

Insa controlul preturilor, pe langa pomenile “de criza” oferite de actualul guvern firmelor “afectate” de criza, ca si cum toate celelalte nu sunt in aceeasi criza, este urmatoarea masura anti-liberala pe care o va lua partidul liberal: controlul preturilor.

Am mai repetat si in alte articole si repet si acum: in vremuri tulburi trebuie sa ne tinem de lucrurile simple pe care le stim. Si stim ca principiile economiei de piata nu pot fi incalcate indiferent punct. Sa explic.

Sa luam doar doua scenarii posibile pentru a simplifica totul. Luam extremele, pentru ca partial acopera grosul viitorului.

Sa presupunem ca vom avea mama crizelor: pandemia nu mai scapam de ea, situatia medicala dezastruoasa, oameni mori pe strada, preturi crescute, tarile inchid granitele, fiecare pentru el etc, etc. E bine sa topim acum bani pentru somaj tehnic la industrii care nu mai au niciun viitor? Zice Orban: firmele au avut oameni pregatiti si acum nu pot sa ii dea afara ca dupa ce trece asta, o sa aiba nevoie de ei si prin urmare nu e bine sa ii piarda. Pe bune?! Stii tu, Orban, ca trece asta in 2-3 luni si o sa avem nevoie de la fel de multe firme de turism si la fel de multi invartitori de shaorme ca sa se justifice banii pompati acum in somaj tehnic?

Sa facem o mica paranteza. Desigur ca trecem printr-o situatie dificila si oamenii au nevoie de ajutor ca altfel incepem sa ne dam unii in cap la altul pentru o paine. Dar somajul tehnic ce este? Somajul tehnic sunt niste bani pe care ti-i da Orban ca tu sa stai acasa sa te uiti pe Netflix, sa platesi in continuare abonament la firba de 1G si daca ai chef sa iti schimbi si telefonul. Pentru ca daca e tehnic, e de moment, deci nu te problematizezi. Ca daca merge rau treaba, dupa tehnic o sa vina somajul netehnic si atunci vezi tu ce faci, dar pana una alta …

Somajul tehnic se justifica daca ai un cutremur care distruge o fabrica si firma aia are nevoie de un ajutor de moment ca sa treaca peste problema, sa nu dea oamenii afara. Dar tu cand ai un virus care urmeaza sa atinga 70% din populatie cum zice Merkel si sa puna super-presiune pe sistemul medical, cand trebuie sa tii oamenii inchisi ca sa nu ai si mai multi morti si cand nu exista niciun semnal de speranta, ba unii specialisti mai se dau cu parerea ca poate dura chiar 2-3 ani, nu te gandesti ca somajul tehnic sunt sperante desarte? Adica sunt slabe sperante ca acea companie isi va reveni si prin urmare, NU se merita sa investesti acum pentru ca acea companie sa isi mentina forta de munca deoarece oricum acea companie nu va mai avea un viitor.

Exista nenumarate alternative la somajul tehnic. Cea mai fireasca ar fi somajul. Oamenii stiu o treaba: compania respectiva nu mai are viitor, oamenii sunt dati afara. Patronii care cred ca mai au viitor, platesc ei de acasa ca sa tina oamenii. Restul, se reprofileaza. Agricultura e un domeniu care va avea viitor.

Nemtii in 2008 au folosit un alt sistem interesant: companiile cu probleme (dovedeau o scadere x% a cifrei de afaceri) puteau sa trimita oamenii in somaj. Insa statul zicea asa: tu companie, tine angajat pe asta si eu ii platesc salariul. Adica, in loc sa plateasca somajul, platea companiile ca sa tina oamenii angajati. Astfel, companiile care aveau afaceri cat de cat solide, care au fost totusi afectate de criza, da nu intr-atat incat sa inchida portile, au continuat sa tina oamenii angajati.

Intorcandu-ne la scenariul negativ, daca avem in fata mama crizelor, orice ban avem acum trebuie indreptat inspre mancare: agricultura, utilaje, sprijin agricultori etc. Poate unde poate interveni statul ar fi la un sistem de distributie cat mai inteligent, adaptat la situatia actuala. Daca strazile tot sunt libere, poate ar merge niste piete temporare, sau piete mobile care sa se plimbe prin diverse cartiere si oamenii sa vina in aer liber sa cumpere. Zic si eu …

Scenariul pozitiv: ne revenim repede din criza si se justifica sa pompam acum bani oricati ca sa sustinem companiile. In primul rand, care este profetul care poate stii cand trece aceasta criza globala si care poate sa bage mana in foc ca o sa avem nevoie de 50 de pizeri la 10.000 de oameni si dupa ce trece criza?

Sa zicem ca sectorul auto fiind 15% si avand multi specialisti, e firesc sa ajute statul acum marile corporatii ca sa treaca islazul. Dar daca viitorul e atat de roz, cum de marile coroporatii nu prevad asta si nu au posibilitatea sa duca in spate o luna doua. Oricum insa sectorul auto era cu un picior in groapa, deci statea sa se prabusasca. Multi deja taiau capacitati din cauza supraproductiei. Dar daca sectorul auto e atat de sensibil sa raceasca la ninsoara mieilor, mai are oare sens sa il stimulam ca sa il pastram pana dupa criza? Nu am pompa mai bine in sectorul IT, de exemplu. Iata ca acum ne prinde bine ca avem cat de cat un sector IT care poate lucra de acasa. De ce sa nu ofere mai degraba bani pentru restructurarea specialistilor din domeniul auto inspre sectorul IT si in loc sa duca in spate somajul tehnic, sa le plateasca somaj si sa le ofere cursuri gratuite (eventual online) de reprofilare …

M-am legat deci de acest somaj tehnic, desi sunt mult mai multe masuri socialiste luate de liberali. Slava-Domnlui ca nu avem bolsevicii la putere ca astia acum sunt in extaz ca avem “sansa” sa ne intoarcem la vremurile de trista amintire. Deja avem China ca exemplu de “depasire” a crizei, prin urmare tovarasii ar sari rapid cu tot pachetul: controlul preturilor, nationalizari, arestari, bagat pumnul in gura etc. E o minune ca avem liberalii la putere, chiar daca nu gandesc liberal si sunt cam fricosi si reactioneaza pe baza de teama, neavand o viziune de pilot de avion aflat in aterizare fortata. Pilotul care face o aterizare fortata are o viziune pe termen lung: nu il intereseaza daca are vreun pasager bolnav de inima pe care manevrele bruste pe care le va face il vor speria incat poate chiar sa dea ortul popii – el face ce trebuie pentru a duce majoritatea pasagerilor la destinatie. Uneori ia masuri nasoale care chiar presupun riscul unor morti. Dar singurul lui plan este sa nu aterizeze in bot.

Cum vom ateriza noi dupa criza asta daca introducem controlul preturilor altfel decat in bot? Indiferent de scenariu, pozitiv sau negativ, indiferent de durata, daca piata libera nu este lasata sa functioneze normal, nu exista decat o singura alternativa Venezuela.

Lumea a uitat de Venezuela cu ocazia acestei crize, desi cu siguranta ca pot sa existe multe paralele. Televiziunile se ia de credinciosii care se impartasesc cu aceeasi lingurita si nu vad ca neatentia la masurile economice si distrugerea economiei prin reactie exagerata, ne va duce cu siguranta intr-o situatie de rahat, pe calea Venezuelei sau chiar mai rau. Caci venezuelenii aveau macar posibilitatea sa fuga la vecini, dar noi o sa fugim debeaba la vecini.

O gandire prudenta si realista ne pune in fata o criza de ani de zile in care mancarea si necesitatile de baza o sa fie principalele riscuri. De aceea orice resursa actuala trebuie indreptate inspre riscurile perceptibile. PIata libera va ajuta la dezvoltarea acelor capacitati care sunt cerute de vremurile care vin. Controlul preturilor nu va face decat la crearea unei retele de distributie clandestine. Sunt lectii pe care teoretic trebuia sa le invatam in perioada bolseciva insa multi au creier de peste care nu tine minte mai mult de 2 beri in urma.

1 2 3 4 5 264