Gigel Chiazna

Nu spune niciodată: “Cum se face că zilele cele de altădată au fost mai bune decât acestea?” Căci nu din înţelepciune întrebi una ca aceasta. (Ecclesiastul 7, 10)

Deseori ne vom intreba in lunile si anii ce vor urma aceasta intrebare neinteleapta. Ecclesiastul are mereu un cuvant potrivit pentru orice ocazie si pentru orice situatie in care ne aflam si este bine sa tinem minte cand suntem la ananghie unde sa cautam degraba un cuvant de mangaiere si un raspuns la intrebarile noastre cele mai primare si mai instinctuale.

Istoria curge atat de repede in ultimul timp, incat marea intrebare este cum de poate sa fie mereu loc de si mai repede. Mai ieri sau alaltaieri s-a intamplat prapadul din Germania cand acesta nu a reusit sa vanda decat vreo 30% din cate obligatiuni si-a dorit, si desi nu a fost primul esec, tinand seama de contextul  in care ne aflam, dar si de alti parametii – cum ar fi corelatia in tandem cu yield-urile porcusorilor, care de obicei era in sens opus – transmit un semnal puternic. Este ca si cum am auzi pentru prima data cum incepe sa dea semne si cel mai tare BMW ca nu mai are benzina si desi soferul apasa pe pedala – Banca Centrala care a cumparat restul bondurilor – toata lumea stie ca probabil nu vom ajunge la urmatorul peco, care nici macar nu stim unde este.

Dupa ce asta a fost cam principala stire dezbatuta de toata lumea, desi bondurile au sarit la yield-uri maxime la mai multi porcusori, asta-seara deja se discuta de o mie de probleme:

- Merklel cu Sarkozy pregatesc clubul Super-Euro – clubul bogatilor de pe Titanic?
- un atac al NATO in Pakistan a dus la moartea a 24 de soldati si a provocat furia populatiei, precum si blocarea transporturilor americanilor catre Afganistan – cu ceva timp in urma chinezii au dat ultimatum americanilor ca orice atac asupra Pakistanului va atrage raspunsul Chinei, iar mai recent rusii i-au invitat in Organizatia Cooperarii de la Shanghai
- rusii trimit cateva nave pe langa Siria si le aduc si cateva rachete, in timp ce americanii isi trag portavioanele mai aproape de Iran – oare au dileme americanii ce sa atace mai intai?
- FMI pregateste pentru Italia 600 miliarde de euro – chiar o sa accepte americanii sa puna la bataie tiparnita lor pentru europeni?
- etc, si as spune eu inca o data etc

Nu stiu daca are rost sa ne mai speriem de toate aceste stiri si sa le luam in seama. Asa cum nici vestile bune referitoare la Romania (cum ar fi taierea numarului bugetarilor, cresterea PIB-ului si venirea investitorilor) nu trebuie sa ne dea sperante prea mari. Cert este ca ne apropiem cu pasi certi de Ziua Judecatii: poate nu chiar cea finala dar de-o mica judecata intermediara este cert ca Europa nu va scapa, asa cum este cert ca nici Romania nu va ramane fara canon-ul ei.

Cum sa ne pregatim cat mai bine pentru toate cate vor veni? Nici macar Ecclesiastul nu ne poate spune:

Căci cine ştie ce este de folos pentru om în viaţă, în vremea zilelor sale de nimicnicie pe care le trece asemenea unei umbre? Şi cine va spune mai dinainte omului ce va fi după el sub soare?

Referitor la reactia presedintelui Basescu la anuntul apelului Bancii Centrale a Austriei care recomanda bancilor austriece sa isi scoata banii din Romania si alte state, pentru ca oricum pe-aci mare sfaraiala nu va mai fi de stors pentru urmatoarele decenii.

Analistul financiar Liviu Voinea crede că introducerea unei taxe pe bănci ar putea fi o soluţie, dar spune că s-ar putea dovedi să nu fie cea mai bună măsură. “O suprataxă aplicată băncilor ar putea fi o soluţie, dar nu cred că este aplicabilă pentru că în final s-ar reflecta tot asupra costurilor suportate de clienţi. Iar statul este unul dintre clienţii importanţi ai băncilor.” (Sursa: Ziarul Financiar)

Dezpre razboiul tarifar am mai scris in cateva articole, dar nu stiu in care anume am specificat ca acesta este doar o etapa in evolutia crizei, o etapa ulterioara crizei financiare si a datoriilor suverane. Totodata razboiul tarifar se poate produce/manifesta simultan si/sau paralel cu razboiul valutar si precede bineinteles etapa controlului preturuilor si ultima etapa, cea a razboiului mondial. Aceste etape sunt binecunoscute in istorie, in criza din anii 30.

Sa rezumam deci pe scurt toate etapele unei crize: mai intai criza apare in domeniul financiar si se manifesta prin desumflarea unei bule si pierderi imense pentru multi jucatori. Aceasta prabusire – credite + actiuni – produce o contractie a lichiditatii si prin urmare a creditarii care provoaca scadere economica. Si cum toata lumea face afaceri pe credit, se produce astfel un lant al dependentelor, de la firmele care falimenteaza, greutatea se transfera pe state care trebuie sa faca fata cu cheltuieli scazute si cu somaj ridicat (pe langa lipsa creditului). Ca sa scape, unele state incearca sa exporte, si unele chiar reusesc, cum ar fi Germania. Cele care nu reusesc, isi dau jos cu moneda, se lupta sa aiba o moneda cat mai slaba pentru ca produsele lor sa fie mai ieftine in afara si astfel sa se vanda mai usor. Un exemplu de stat care se lupta permanent cu taria propriei monezi este Japonia si mai recent Elvetia. Si americanii incearca sa slabeasca dolarul desi la ei aceasta slabire este in primul rand o consecinta nu un target. Aceasta etapa poarta numele de razboiul valutar: fiecare tara cauta sa aiba moneda cat mai slaba ca sa poata sa exporte, deci sa creasca economic si sa revina din nou pe crestere.

Razboiul tarifar apare cand tensiunile economice fac ca fiecare incearca sa prioritizeze consumul resurselor in intern, in detrimentul externului. Cand vaca avea lapte de muls, bancile austriece erau dornice sa investeasca in Romania. Acum cand lapte nu mai e, pleaca de la vacile noastre si se pastreaza furajele doar pentru vacile lor, ca nu cumva sa moara de foame. Astfel, romanii reactioneaza si ameninta cu taxari. Asa au facut  si unguri, la ei razboiul tarifar manifestandu-se deja de ceva timp. Razboiul tarifar este insa limitat de tratatele internationale existente: de exemplu, in UE tarile nu pot sa impuna taxe vamale produselor din extrerior. Alte state insa pot, de exemplu China a interzis vanzarea de minereuri rare catre Japonia, iar Rusia, anul trecut a interzis exportul de produse agricole. Rolul razboaielor tarifare este de a ajuta economia interna impunand diverse piedici intrarilor din afara care altfel ar inhiba orice dezvoltare interna. De asemenea, razboiul tarifar poate impune anumite restrictii unor iesiri de resurse, in vederea focusarii acestora spre necesarul intern. Asta cere acum Austria, asta a facut Rusia prin interzicerea exportului de grane. Bineinteles, cand razboiul tarifar se va extinde si va lua avant, toti vor avea de pierdut, mai ales cei care nu au canale de export solide, cum ar fi Romania care e dependenta de exporturile catre UE. Razboiul tarifar nu face decat sa minimixexe globalizarea, sa fragmenteze comertul si investitiile, sa schimbe practic total paradigmele actuale ale economiei globale care si-asa a fost lovita crunt de criza creditelor si de scaderea cererii.

Controlul preturilor este o etapa disperata: cand productia este din ce in ce mai mica si exista riscul hiperinflatiei, guvernele impun preturi maxime producatorilor pentru a evita explozia preturior si explozia saraciei. Ca rezultat, piata neagra infloreste si economia intra intr-o zona sumbra de subdezvoltare. Romania a mai cunoscut aceasta etapa in perioada de tranzitie, anterioara liberalizarii preturilor.

Razboiul militar este ultima etapa, si desi poate rezulta din frecusurile din razboiul valutar sau tarifar (de exemplu pretentiile SUA asupra Chinei ca sa intareasca yuan-ul), poate aparea pur si simplu pe fondul unor focare asimetrice. Dar sa ne fereasca Dumnezeu de asa ceva.

Una peste alta, Basescu nu doar ca nu are ce sa le faca austriecilor, dar mai spune si prostii. Da, este adevarat ca atunci cand era de supt austriecii au venit, dar acum e alta situatia: bancile nu sunt asociatii de binefacere. Bancherii daca pleaca, pleaca pentru ca nu fac bani aici, economia e moarta, guvernul nu creaza un mediu propice dezvoltarii afacerilor, investitiile sunt proaste, coruptia macina orice si oamenii pregatiti si de valoare fug in afara. In conditiile astea, cine sa mai faca profit ca sa dea si la banci ca sa le tina aici?

Marea drama a Romaniei este ca noi dam mereu vina pe altii si nu cautam sa ne schimbam mentalitatea. Iar daca cautam, nu suntem in stare. Basescu desi este de atatia ani presedinte, ne dovedeste prin acest discurs inca o data ca nu are habar de economie, nu are habar de politica externa si nu are nici consilieri care sa il ajute. Vai de el si vai de noi!

Conform Hotnews, Basescu se va intalni azi cu Isarescu dar fara Boc. Putem sa ne dam seama ce vor discuta cei doi, uitandu-ne ce s-a intamplat la alti porcusori recent: tehnocratii au luat puterea. Si cum Isarescu este singurul tehnocrat agreat pe la noi de centrele de putere din umbra, faptul ca Boc a rezistat pana acum nu este un mister: pur si simplu Base nu a avut pe cine sa puna in loc. Este binecunoscuta repulsia lui Isarescu fata de intrarea in politica, avand in vedere cat s-a ars cand a mai acceptat sa salveze tara cu tehnica sa si a fost prim-ministru. In multe interviuri insa, Isarescu spune ca a simtit ca a pierdut cativa ani din viata in functia de prim-ministru si asa este pentru ca oricat de nepasator ai fi fata de poporul care isi pune nadejdea in tine, constiinta te mustra iar daca nu ti-o ai deja pierduta si pervertita precum o au politicienii, – chiar daca si in functia de bancher Isarescu are mainile murdare – iti este greu sa fii tu cel care ia masurile de austeritate – cum s-ar zice mai taie gainile care au mai ramas.

Stiindu-l pe Isarescu, ma indoiesc ca va accepta, asadar probabil ne vom procopsi cu vreun alt croitor de petece din secunzii lui Isarescu desi pe acestia probabil nu ii vor accepta PDL-istii. Cert este ca PDL pentru a putea castiga trebuie sa se iese cumva din prim plan si sa impuna fie un guvern tehnocrat fie unul de uniune nationala. Opozitia insa nu va cadea in  cursa unui guvern de uniune si prin urmare Base va fi nevoit sa caute in continuare tehnocratul potrivit care sa nu taie insa prea mult incat PDL-ul sa nu mai aiba nici o sansa la viitoarele alegeri.

Mai multe despre tehnocrati puteti citi aici, sau mai vine sa il ascultati pe Nigel Farage.

“Europa continuă să se con­frunte cu o lipsă de încre­dere în liderii ei politici actuali, iar în lipsa unor măsuri clare şi rapide care să susţină ţările cu probleme, criza, în loc să se oprească, continuă să se extindă şi să inunde tot mai multe ţări” – ne informeaza Ziarul Financiar. Se pare ca presa economica a inceput in sfarsit sa descopere ca criza asta nu trece cu una cu doua si situatia se agraveaza. Aceasta, desi prin primavara (19 mai), acelasi ziar care se zice ca stie economie, ba chiar finante, organiza conferinte cu teme ca: “Revenirea economiei. Am iesit din recesiune. Care-i planul pentru viitor? Cand va simti Romania din nou gustul cresterii?” Lol, oare pe ce lume traiesc oamenii astia? Intr-adevar erau ceva semne de revenire, dar nu suntem copii oameni buni: despre ce revenire vorbeati voi atunci cand era evident ca datoriile nu vor disparea peste noapte si vom trece imediat din nou la “revenire” si la “planuri de viitor”. Planul de viitor de acum, ca si cel de atunci este scapa cine poate. De altfel, fiind curios cum vedeam eu lucrurile pe-atunci, iata un mic extract dintr-un articol de pe 18 mai, cu o zi inainte de conferinta in care Ziarul Financiar ne anunta ca economia si-a recenit si ca am iesit din recesiune:

Aşa cum şi pe la noi se zvoneşte de înlocuirea directorilor întreprinderilor de stat cu manageri străini, criza care abia începe va duce inevitabil la erodarea încrederii poporului în conducătorii locali şi se va pregăti astfel terenul pentru cedarea totală a suveranităţii. Ceea ce pare acum o situaţie dificilă pentru Uniune nu este de fapt decât o mană cerească pentru inginerii sociali care vor folosi situaţia grea economică, socială şi politică tocmai pentru a prelua controlul direct sau indirect al statelor vasale, precum România, Grecia, Irlanda, Portugalia etc. FMI este un copil cuminte pe lângă fanarii europeni care vor veni şi cu siguranţă vor impune un management de calitate şi o dată cu acesta o eficientizare cu consecinţe nu prea greu de bănuit pentru tradiţia şi credinţa supuşilor. (sursa)

Am dat un exemplu de cum prezinta presa lucrurile citand un ziar cat de cat specializat, teoretic. Nu am vrut sa prezint stiri penibile cum ar fi aceasta sau aceasta, ci in mod special am dorit sa exemplific cat de departe de realitate sunt prezentate lucrurile in presa mainstream in care lucreaza oameni care desi se ocupa cu informatia zi de zi, nu sunt insa capabili sa vada imaginea de ansamblu. Sau poate tocmai asta e problema: fiind prinsi in vartejul zilnic si in fluxul nebunesc de stiri, ei se lasa dusi de val si cum apare un val optimist, hop si ei pe creasta ca sa lumineze poporul si sa raspandeasca optimismul.

Sa trecem insa peste aceast aspect, desi merita subliniat ca daca intr-un ziar mainstream apare o perspectiva negativa, cu siguranta lucrurile stau mult mai grav. Si intr-adevar asa este: tot sistemul social actual se va prabusi, vom asista la o transformare totala a societatii pe fondul unei crize sistemice a lumii moderne, pornind de la sistemul financiar putred la sistemul politic corupt si la moralitatea degratata a intregii societatii vestice, dar nu numai. Lucrurile se leaga unul de altul pentru ca daca nu aveam un sistem politic corupt, politicienii ar fi bagat la puscarie pe bancherii hoti si i-ar fi lasat pe cei buni sa-si faca treaba cum trebuie si am fi iesit din criza de mult. Insa pentru ca lucrurile nu sunt atat de simple, nu s-a intamplat asa.

A mai trecut asadar un weekend, unul dintre putinele in care Merkel si cu Sarkozy nu s-au mai intalnit si nu au mai pus la cale salvarea Europei. Si aceasta pentru ca deja au reusit sa schimbe guvernele in Grecia si Italia si pe moment, conserva a fost impinsa cu piciorul mai departe, macar inca o saptamana.Vor trece cu siguranta cateva zile pana cand noile guverne vor incepe sa arata cat de repede si cat de adanc pot sa taie, in speranta ca cine stie cum prin minune, austeritatea va salva Europa. Ar fi foarte interesant insa sa vedem niste cifre cu datoriile tarilor comparate cu economiile pe care le vor face din aceste masuri de austeritate. Sunt sigur ca cifrele ar fi hilare si ar arata penibilul sperantelor si increderii pe care opinia publica si le pune in acesti bancheri nealesi denumiti “tehnocrati” care au fost pusi la conducere cu scopul de a “eficientiza” bugetele statelor. Oare de ce nu s-au gandit puternicii europei sa puna “tehnnocrati” si la institutiile financiare private care au oferit credite statelor respective fara sa le ceara nici o socoteala la ce folosesc banii.

Nu este decat o pista falsa toata tarasenia cu guvernele tehnocrate, asa cum si schimbarea regimurilor politice nu constituie decat o etapa inainte de aparitia noului furher care sa le dea curajul nemtilor sa ia taurul de coarne si sa ii ameninte pe europeni cu intoarcerea la marca sau guvernanta germana. De altfel, deocamdata nemtii se tin bine, nu dau ok-ul EFSF-ului sa tipareasca bani desi campania de cautare de fraieri (creditori) s-a terminat cu un esec total. Banuiala mea este ca rolul guvernelor tehnocrate este de a incerca sa mentina  prabusirea sub control si totodata de a obisnui popoarele sa accepte guverne “speciale” care nu sunt trecute prin procesul democratic normal. Foarte sigur, dupa ce si acestea vor esua, nu va mai fi alta solutie la unitatea totala. Avand insa in vedere ca popoarele nu sunt totusi obisnuite, va fi nevoie de un tap ispasitor: si aceasta va fi Grecia. Nu putem prevedea scala la care Grecia va fi data ca exemplu: vom vedea probabil disfunctionalitati ale serviciilor publice, rascoale permanente, ocupari de sedii de banci, spitale in paragina etc. Toate acestea se vor constitui intr-un horror show menit sa convinga pe italieni, spanioli, irlandezi, francezi, portughezi si chiar si pe romani ca fara Europa si fara un guvern unional, fara o moneda unica, un sistem fiscal unic si un guvern care sa eficientizeze investitiile, nu se poate trai pe pamant. De altfel, nemtii sunt deja constienti ca Grecia va iesi din Euro si ziarele sunt pline de scenarii de ce se va intampla dupa. Iata un exemplu:

In the future, we will be forced to adjust our Greece program to a continuously worsening reality. At some point, this strategy of lying to ourselves will end in catastrophe: Greece’s exit from the euro zone. There’s no plan in place for such an eventuality. No one knows how a protective surge wall can be erected around the rest of the euro zone. If we are not sufficiently prepared, then we’ll suddenly discover that Portugal is the next domino to fall. (Spiegel)

Un ziar britanic a publicat chiar un pretins plan al nemtilor de a crea un super-stat european in care impozitele si investitiile sa fie controlate de la Bruxelles. Documentul a aparut in presa inainte de vizita de saptamana aceasta a lui premierului Cameron la Berlin unde va discuta cu Merkel despre viitorul Europei. Britanicii, vazandu-i pe europeni la colt, vor sa le ceara oarece avantaje in schimbul participarii cu bani la salvarea tarilor cu probleme. Nu ca britanicii ar sta mai bine, insa daca cineva stie sa tranforme aerul in bani, acestia sunt britanicii care inca mai au in Londra capitala bancherilor si totodata refugiul acestora. Asta, cata vreme nemtii nu vor impune taxa pe speculatii, care daca ar fi introdusa la nivel european si ar fi impusa si in Marea Britanie, i-ar speria pe bancheri si i-ar goni in alte colturi ale lumii, cum ar fi in cateva insule offshore sau in Singapore. Deci, mai degraba decat viitorul Europei, viitorul Marii Britanii este motivul pentru care se duce Cameron la Berlin si probabil in spatele usilor inchise, ii va propune lui Merkel un armistitiu: lasati-ne in pace bancherii daca nu vreti sa punem pe voi tunul agentiilor de rating si bombele stealth care produc dilatarea yield-urilor la bondurile voastre. Merkel daca va fi desteapta, va cere si ea un mic comision pentru europeni din tot cascavalul din care se infrupta Britanicii, in schimbul renuntarii la taxare. Despre taxarea tranzactiilor s-a mai vorbit si in septembrie iar britanicii au contracarat atunci cu amenintarea unui referendum in vederea iesirii din UE. Oricum taxa daca va intra in functiune, se va intampla din 2014, prea tarziu pentru a mai conta in contextul actual, insa putem vedea din ardoarea cu care politicienii britanici apara drepturile bancherilor cat de profund este cancerul si cat de adanga este tumoarea infipta in plamanii si in abdomenul sistemului politic inca sa se ajunga din partea britanicilor pana la amenitarea cu ruperea de UE in caz ca europenii nu renunta la aceasta taxa minuscula.

Revenind insa la problema Europei, aceasta este grava: dupa ce planul de salvare oferise oarece sperante, la vreo doua saptamani de la lansare, europenii s-au trezit ca nimeni nu vrea sa participe, cu alte cuvinte, nu vor reusi sa largeasca acest fond prin vanzarea de obligatiuni. Ideea de baza era ca o mana de tari care mai au bani sa participe la un fond comun care sa vanda obligatiuni si care cu banii obtinuti sa ajute statele aflate la ananghie. Care insa ar fi fraierul sa cumpere asa ceva, cand europenii au ezitat de o mie de ori cand puteau sa salveze Grecia si sa o ajute sa iese din prapastia datoriilor cand situatia nu era atat de disperata? Chinezii au plecat asa cum au venit, cu mainile in buzunar, fara sa semneze nimic. Ba chiar, le-au transmis europenilor un mesaj de o ironie fina si delicata – cel putin. Iata cum a raspuns un ministru chienzi solicitarilor europenilor de a aduce 3,2 miliarde de euro: “Credem că Europa are totala înţelepciune şi abilitate de a rezolva problema datoriei”. (sursa)

In ceea ce priveste China, politicienii europeni au un mare blocaj si nu inteleg ca deciziile de genul acesta nu se ia pur si simplu, China nu este o dictatura asa cum o vad ei, in care ce zice seful aia se intampla. China, paradoxal, este chiar mai dominata de spirit democratic decat Europa care se cutremura daca o tara aduce vorba de referendum. Avand in vedere situatia speciala din China, politicienii chinezi nu pot pur si simplu sa arunce cu bani aiurea, oricat de in criza ar fi europenii, pentru ca trebuie sa dea si ei seama la poporul lor. Faptul ca exista un echilibru in societatea chineza actuala, adica ca regimul nu a picat si haosul nu i-a invaluit, nu este un dat pur si simplu, ci rezultatul unei politici prudentiale si responsabile de la care europenii ar trebui sa invete si ei destule. Asadar, iata cum chinezii dau lectii de democratie europenilor. In Grecia, birocratii europeni erau gata-gata sa il spanzure pe Papandreus pentru ca a facut apel la un amarat de referendum. Cu o asemenea gandire, evident ca europenii se asteptau ca chinezii sa marcheze banu ca fraierii in EFSF-ul lor, pentru ca au si ei nevoie de piata de desfacere, nu? Bineinteles ca chinezii i-au flituit, s-au intors cuminti acasa si isi vad de treaba lor. Iar azi sau ieri, la ceva timp dupa ce au vizitat Europa si au vazut in ce prapastie suntem, au facut si o declaratie care nu trebuie ignorata:

”Singurul lucru de care putem fi siguri, în mijlocul tuturor incertitudinilor, este că recesiunea economică globală cauzată de criza financiară internațională va fi cronică”, a spus Wang, citat de agenția de știri oficială a Chinei, Xinhua. Comentariile lui Wang despre economia mondială, scrie Reuters, sunt cele mai pesimiste făcute vreodată de un înalt oficial chinez, indicând neliniștea Beijingului că problemele ar putea afecta și creșterea economiei locale.Wang Qishan este membrul guvernului chinez responsabil cu sectorul financiar, fiindu-i subordonată și Banca Centrală a Chinei. (Sursa: Capital)

Si pentru ca saptamana abia a inceput, in final va las cu o stire care nu mai are nevoie de comentarii:

Jim Reid, credit strategist la Deutsche Bank a spus că dacă Merkel nu va permite Băncii Centrale să aibă un rol mai mare și mai agresiv, atunci singurul sfat de investiții pe care îl poate da este să săpați o groapă în pământ și să vă ascundeți. (Sursa: Capital)

Alte articole pe aceeasi tema:

- Înapoi la ţară – de la profeţiile ortodoxe la previziunile unor analişti financiari
- Va fi Romageddon-ul inevitabil Eurogeddon-ului? 
- Câteva scenarii pentru Europa”>

“Acesta este un echilibru dificil şi puteţi vedea că ei (europenii, n.red.) se luptă să-l obțină cu ea. Eu cred că fac, treptat, progrese. Este absolut în capacitatea Europei de a rezolva problema. Ei pot s-o facă“, a declarat  ministrul de finanțe american, citat de Reuters. (Sursa: money.ro)

De fapt, nu America, ci Tomitză a lu’ Gaithner, ministrul de finante, care a dus SUA in pragul celei mai mari depresii economice pe care au cunoscut-o yankeii vreodata si a tiparit atat de multe hartii incat fara indoiala va ramane in istorie ca omul cheie care putea sa scape omenirea de la dezastrul in care a tras-o dar a ales in schimb sa scape prietenii bancheri. Si ca orice personalitate notorie a politicii de astazi, si Tomitza este membru in CFR – nu Caile Ferate Romane. Amuzanta incurajarea acestuia catre Europeni: “yes, you can!” si arata cum lucrurile care nu merg in America o sa nu mearga nici in Europa. De altfel, Tom a fost invitat sa dea un sfat europenilor la Vasovia la adunarea ministrilor de finante, dar desi tot ei l-au chemat europenii l-au intrebat: hei, tu pe-acasa ai rezolvat cu ale tale, ce vii sa ne dai noua lectii?

Felul cum se discuta criza in presa mainstream este strigator la cer. Toate sunt prezentate sumar, in metafore si in simplificari copilaresti care ne arata ca Idiocracy nu este doar un film ci este o realitate. De luni de zile de cand am citit despre premiera lui Beethoven la Simfonia a 5-a, am ramas uimit cum ca spectatorii au fost reci si obositi de lungimea spectacolului care a inceput de fapt cu Simfonia a 6-a si a continuat cu cea de-a 5-a. Este uimitor insa ca aveau rabdare, asa cum este uimitor cat de populara era muzica clasica pe care noi acum poporul o iubeste la fel de mult cum iubeste trigonometria.

Ar fi multe de zis despre prostirea in masa a oamenilor ca urmare a benochiatului la televizor si a consumului exagerat de orice. Cum sa poata omul de rand sa inteleaga in amanunt problemele economice cu care ne confruntam daca nici ziristii teoretic profesionisti de la Money.ro, teoretic un canal de specialitate nu se deosebesc cu nimic de un webmaster care incearca sa aiba si el continut pe site si traduce de pe Reuters. Dar macar, de ce nu traduc de undeva de unde oamenii ar putea intelege cate ceva daca ei insisi nu sunt capabili sa explice, cum ar fi de exemplu articolul exceptional al lui Gonzalo Lira: A Beginner’s Guide to the European Debt Crisis.

Revenind insa la interesul americanilor in criza din Europa care nu este de fapt decat aceeasi criza cu care se confrunta si ei acasa. Politicienilor americani nu le pasa de europeni, nu le pasa de popoarele din Europa, de datoriile mari si de pericolul dezmembrarii Europei. Lor le pasa doar ca bancile care i-au pus pe ei la putere sa nu cumva sa aiba pierderi in Europa. Ei sunt un fel de agenti pentru bancheri atat in interior cat si in exterior. Neplata datoriilor, destramarea UE si intoarcerea fiecarei tari la moneda proprie, deci in afara sferei lor de decizie, este principalul stres al papusarilor. Nu este insa un stres insuportabil deoarece nu ar fi schimbat placa daca nu aveau chef de stres. Sunt insa constienti ca fara sperietura si fara putin mers pe marginea prapastiei, popoarele nu vor fi dispuse sa renunte la ce le-a mai ramas din suveranitate si sa cedeze puterea la guverne “tehnocrate” care vor administra ultima etapa a prabusirii astfel incat nu cumva ultimele faramituri de democratie sa schimbe directia si sa propulseze tarile pe calea independentei, pana cand se vor incropi noile organisme de control, de data aceasta mult mai globale si mult mai dictatoriale ca cele actuale.

Nu doar europenilor le transmit americanii mesaje. Daca noua insa ne trimit mesaje de incurajare de genul “Yes, you can!” – adica, putem sa strangem cureaua incat sa nu aiba de pierdut bancile americane, chinezilor Obama le spune: “Yes, you must!” – adica trebuie sa cumparati in continuare bonuri de trezorerie de la noi si trebuie sa dati jos o data cu moneda ca sa putem si noi sa mai exportam cate ceva. Bineinteles, chinezii fac ce vor ei deoarece au citit Sun Tzu care spune: “Arta suprema a razboiului este sa-ti cuceresti dusmanul fara sa te lupti”. Iar chinezii asta fac, merg pe calea lor si ii lasa pe ceilalti sa mearga spre prapastie. Marele semn de intrebare este daca dusmanul se va abtine de la a se arunca in lupta aiurea. Mai nou americanii vor sa pacifice Asia de Sud-Est, si au aterizat in Australia. Puteti baieti, puteti!

“Trăim un proces accelerat de destrămare, ne subminăm propia identitate, ne ri­si­pim cu prea mare uşurinţă dar, fiind un popor vechi, vom supra­vie­ţui. Da, vom supravieţui, în pofida dezas­trului actual şi în pofida de­fe­tismului sincer sau dirijat al unor prea vocali directori de opinie” – Jurnalul National

Cum ii sta bine calatorului (pierdut), mai ales celui care urca un munte (sau se taraste printr-o prapastie) este bine din cand in cand sa ne uitam inapoi pentru ca sa avem o imagine cat mai de ansamblu si pentru ca sa stim cat mai bine unde ne aflam in speranta ca cine stie cum vom putea gasi o iesire, vom putea intrevedea o cale de scapare, o luminita macar.

Bineinteles, cea mai de ansamblu imagine pe care o putem avea asupra crizei actuale ar pleca de la cateva consideratii despre problematica spirituala, mai precis o analiza a pacatelor pentru care Dumnezeu a ingaduit ca aceasta criza sa se intample. Vom trece peste aceasta analiza deoarece ne depaseste si este in primul rand datoria fiecaruia ca sa cugete la contributia personala pe care a adus-o la aceasta criza. Pentru ca de exemplu, bunica mea care are 85 de ani si traieste la tara habar nu are de criza, deoarece ea s-a multumit toata viata ei cu ce a avut, a mancat ce a avut, a multumit lui Dumnezeu daca a avut mai mult si prin urmare, nefiind luptata de patima lacomiei – pacatul primordial care a dus la aceasta criza -,  faptul ca i se taie pensia sau perspectiva ca nu va mai avea pensie deloc o lasa total nepasatoare. Pentru ea nu exista criza, pentru ca nici la televizor nu se uita deoarece “a observat ca ii zbarnaie creierii cand se cearta aia”.

Trecand de perspectiva spirituala, am putea sa abordam perspectiva istorica. Istoric privind, crize au mai fost, asa cum au mai fost si razboaie mondiale dupa crize. De ce de vreo doua razboaie incoace au inceput sa le numere, este un mister pentru mine deoarece orice razboi are mai mult sau mai putin implicatii globale, cel putin prin faptul ca oameni sunt ucisi, deci umanitatea toata pierde in fata lui Dumnezeu prin rautatea de care este capabila. Cand o mama are trei copii si doi dintre ei se ia la bataie, al treilea chiar daca este cuminte nu reuseste sa o bucure pe mama la fel de mult cum s-ar fi bucurat daca toti copiii ar fi fost cuminti si s-ar fi jucat in pace. Comparatia este copilaroasa, insa ce vreau sa subliniez este ca razboaiele care se duceau in Asia in secolul 12 se duceau si pentru ca ortodocsii din Imperiul Bizantin nu se rugau indeajuns pentru “pacea a toata lumea”. Bineinteles, nu pentru acest mic pacat a ingaduit Dumnezeu ca Imperiul Bizantin care era pe-atunci culmea civilizatiei sa fie efectiv anihilat cateva secole mai tarziu si in locul lui sa vina ce a venit – altele trebuie sa fii fost pacatele, si o minune a Bisericii consemneaza o aratare si o explicatie a ingerului unui sfant intr-o biserica din Constantinopol care ardea in urma atacului otomanilor.

Sa trecem insa la un scurt istoric al crizei din perspectiva economica si politica. Pana in momentul actual, putem separa deja criza in doua mari etape, una fiind cauza celei de-a doua, asa cum a doua va fi cauza celei de-a treia etape.

Criza financiara inceputa in 2008 a fost cauzata de cresterea preturilor la imobiliare – dar nu numai, pe fondul politicilor monetare defectuoase si a dereglementarilor. Politicienii, in dorinta de a fii alesi, au facut astfel incat poporul sa aiba acces cat mai facil la credit si de asemenea, si-au luat mana total de pe bancheri, lasandu-i sa-si faca de cap. Facutul de cap al bancherilor inseamna multe si a variat de la o tara la alta. insa mai ales in SUA acesta a insemnat in primul rand credite cu nemiluita pentru oricine si in al doilea rand ingineriile financiare complexe care au avut rostul de a masca adevaratul risc al creditarii nesabuite in vederea obtinerii unui rulaj de credite cat mai mare – bancherii castigand in primul rand prin intermedierea vanzarii acestor produse financiare complexe catre cumparatori naivi care insa aveau incredere in bancheri, tocmai pentru ca se asteptau ca statul sa ii controleze si sa ii monitorizeze cat mai bine. Pe scurt, s-a intamplat si la ei ce s-a intamplat si la noi cu FNI: “Dormi linistit, FNI vegheaza pentru tine”. Acelasi lucru l-au spus si bancherii investitorilor, de la investitori privati, la fonduri de pensii, fonduri de investitii, guverne, orase etc.

Criza financiara a aparut in momentul in care buba a iesit la suprafata si investorii au inceput sa aiba pierderi in acele investitii. A fost nevoie de o scanteie pentru a detona tot sistemul financiar deoarece pe langa aceste credite, liberalizarea pietei financiar a dus la crearea unor legaturi foarte puternice intre banci, prin asigurarile impotriva falimentului investitiilor. Asigurari este oarecum mult spus, ce s-a creat de fapt este un fel de casino global in care anumite banci pariau folosind banii investitorilor – deci nu protfitul propriu – impotriva produselor pe care le vindeau. Este ca si cum un dealer auto ar paria pe cat de mult rezista masinile pe care le vand ei, dupa ce le ridica clientii. Ei dupa ce ca castiga in primul rand pentru ca vand masinile, castiga si la primul accident al masinii. Insa problema a fost ca pe o masina puteau sa parieze 10 si nu doar dealeri dar chiar si producatori. Iar producatorii au ajuns sa nu le mai pese de calitatea masinilor care le vand, iar dealerii nici atat. Tot ce ii interesa era sa le vanda si eventual sa se strice cat mai multe si cat mai repede pentru a putea castiga din asigurari si din comisioane cat mai mult. Insa cand oamenii s-au prins ca masinile sunt o afacere proasta si ca mai bine merg cu autobuzul. dealerii si producatorii s-au dus la guvern sa ameninte ca daca nu ii salveaza, pe langa pericolul ca tara nu va mai avea masini si totul va fi blocat, vor fi dati afara si zeci de mii de oameni, deci guvernul  trebuie sa ii salveze si sa le dea bani. Atunci guvernul fiind prins cu usa nu a avut incotro si a salvat bancile si s-a ajuns astfel la criza datoriilor suverane (sau criza fiscala).

Criza datoriilor suverane consta asadar in problemele cu care se confrunta in primul rand statele din cauza preluarii povarei datoriilor de la banci. Pe langa aspectul moral al salvarii bancilor – de ce bancile rele sa nu falimenteze si sa ramana bancile bune pentru a putea curata sistemul de putregai? – aceasta etapa are o particularitate perversa: spirala dependentelor. Datoriile bancilor fiind preluate de state, au pus povara pe acestea si coroborat cu scaderea activitatii economice datorata contractiei creditului din criza financiara, statele nu fac fata datoriilor. Datoriile cresc de la an la an si determina statele sa impuna masuri de austeritate (in unele tari) sau masuri de tiparit bani si oferit pe tava bancherilor (in alte tari). Scad astfel veniturile, scade activitatea economica, datoriile cresc si la randul lor bancile avand expunere pe datoria suverana sunt din nou in pericol de a se prabusi si statele sunt din nou stranse cu usa sa le salveze. Deci in aceasta etapa avem doua probleme majore care se impung una pe cealalta: statul si bancile. Unde si cum se va termina aceasta spirala nu putem stii, deoarece suntem prinsi in ea in prezent si precum o elice cu doua palete care se prabuseste, nu stim care va lovi prima pamantul. In orice caz, nici una nu va mai fi ce-a fost, ci doar o forma schimonosita a ceea ce a insemnat o data: atat statul (care va fi foarte restrans) cat si bancile (care vor fi probabil nationalizate toate).

Ce se intampla cu statul in aceasta perioada? Austeritate: din incercarea de a reduce cheltuielile, razboaie valutare: din incercarea de a stimula exporturile, tulburari sociale din cauza austeritatii si a somajului. Ce se intampla cu bancile? Constranse de criza datoriilor, bancile sunt nevoite sa se contracte, sa isi constranga activitatea, sa se rezume la domeniile profitabile si sa renunte la expansiune. Toate acestea, pe langa falsificarea contabilitatii deoarece o contabilitate reala le-ar pune deja in situatii dificile. De aceea exista temerile legate de plecarea bancilor straine din Romania, deoarece acestea nu mai au bani si trebuie sa isi reduca expunerile, mai ales pe creditele neprofitabile si in zonele in care nu mai exista profituri. Dar nu doar bancile se constrang ci si marile companii nu mai fac investitii, nu cauta sa cucereasca piete noi, mai ales acolo unde nu sunt perspective de crestere. Asistam asa la zorii unei noi etape a crizei: deglobalizarea. Vrem, nu vrem, vedem cum aceasta etapa se manifesta pe multiple planuri, de la bancile si companiile care pleaca, la revenirea taxelor vamale (razboaie tarifare), la reducerea transporturilor, deteriorarea relatiilor intre state – acolo unde exista. Romania a simtit pe pielea ei destul de dureros aceasta etapa. Iata doar cateva exemple: plecarea Nokia, plecarea Volksbank, neincluderea in Schengen, problemele din Italia, restrictii la munca in diverse state din UE etc. La nivel European deglobalizarea se manifesta prin amenitarea Greciei cu excluderea, incetarii oricaror tentative de extindere (vezi Turcia), implicarea individuala in razboiul din Libia (doar cateva state s-au aruncat la ciolan, fara sa se voteze sau sa se decida in comun) etc.

Pe langa impartirea evolutiei crizei in aceste etape, ar mai fi de subliniat actorii implicati in criza, deoarece situatia variaza drastic de la tara la tara si de la continent la continent. Sa incepem cu ce este mai usor. De departe, Asia este marele castigator din aceasta criza. Nu detaliem, insa nu doar China a avut de castigat, ci si alte state. Nici un Europa lucrurile nu sunt uniforme, Germania batand record dupa record la exporturi si la PIB in timp de Grecia este amenintata cu excluderea si cu masuri dure de austeritate iar Italia, Irlanda, Spania si Portugalia stau la coada. In general insa, tarile se impart in doua categorii:

- economiile avansate (SUA, Europa de Vest, Australia, Canada, etc); acestea sunt caracterizate in criza de: explozia datoriei atat cea publica cat si cea privata, crestere economica mica, somaj foarte mare, constrangerea productiei pe fondul scaderii puterii de cumparare; aceste state sunt responzabile pentru producerea crizei datoriei suverane, prin trecerea datoriilor bancilor in contul public;

- economiile in curs de dezvoltare (China, Rusia, Brazilia, Turcia etc) au dus-o in general bine in criza; in primul rand au beneficiat de fluxuri de capital foarte mari deoarece investitorii nu mai au unde sa investeasca in economiile avansate care sunt cu un picior in groapa; intrarile de capital au produs insa un risc mare de inflatie si cresterea riscului de a se forma din nou bule, similar cu cele de care tocmai am scapat.

Unde se incadreaza Romania in aceasta perspectiva? Evident Romania nu este o economie avansata si nu a atins prin urmare o rata de creditare foarte mare la inceputul crizei. De altfel, cu acest argument se laudau politicienii nostri ca vom face fata crizei cu usurinta. In aparenta, nefiind economie avansata, am fi inclinati sa ne consideram economie in curs de dezvoltare si multi din cei care ne conduc chiar asta cred ca suntem: o tara emergenta. Culmea este insa ca noi nu avem infuzii de capital, ci din contra, de la noi capitalul fuge, asa cum fuge si din tarile avansate din cauza riscului sistemic. In ceea ce priveste inflatia, avem mult mai multa decat economiile avansate care chiar se confrunta cu deflatie, insa bule la noi … cam greu, oricat de mult a incercat guvernul prin prima casa si prin programul rabla sa stimuleze diverse domenii care au constituit bule inainte de criza. Asadar unde putem incadra Romania? La tarile bananiere din care se mai poate stoarce ceva aur, paduri si alte resurse, insa acesta este un subiect deja prea trist pentru a-l dezvolta mai mult.

In concluzie:

> criza are deja trei etape: criza financiara (falimente bancare), criza datoriilor suverane (statele preia datoriile bancilor) si deglobalizarea (ruperea legaturilor financiare si economice intre state prin contractia afacerilor si problemele politice); de la fiecare etapa, la urmatoarea, lucrurile se agraveaza si mai rau;

> exista castigatori in criza, si acestea sunt statele emergente; Romania insa nu este decat o banala bananiera;

Precizia germană nu a caracterizat-o pe Merkel când a deschis cutia pandorei şi i-a averizat pe greci că ori austeritate ori nicht im EU. Putea coniţa să îi spună lui George între patru ochi ca să nu audă toţi, dar dânsa se pare că dorea să o audă tot grecul şi să pună mâna pe muncă nu pe pietre şi bâte. Adevărul este că i-a mers: i-a speriat pe greci de au zis săracii că însăşi Persefona s-a uitat urât la ei şi o să îi lase fără chenzină tocmai în toiul iernii. Aşadar, dintr-odată s-au dat peste cap şi au scos un nou prim-ministru care nu doar că nu va face nici un referendum, dar a cerut chiar semnătură în scris că partidele îl vor ajuta să impună toate tăierile care sunt incluse în planul de salvare.

Ca o paranteză, este cu totul de mirare cum oamenii au încă încredere în bancherii centrali după ce aceştia au vina principală pentru criza în care ne aflăm pentru că au lăsat piaţa atât de liberă încât au dinamitat tot sistemul. Credeam că doar Isărescu a reuşit să-şi creeze o aură de supra-bancher care veghează la liniştea noastră, dar iată că şi grecii au isărescul lor. Dar doar psihologii specializaţi pe relaţia victimă-călău pot să ne dea o explicaţie pertinentă.

Aşadar, Merkel din dorinţa de a îi strânge cu uşa pe greci, a lăsat porumbelul să zboare, anume a admis că da, UE se poate dezintegra, o ţară poate fi dată afara de celelalte ţări şi prin urmare cel mai probabil Germania are deja un plan B legat de dezintegrarea Europei, dacă nu are deja şi tone de mărci noi deja tipărite.

Atât le-a trebuit pariorilor, încă un meci cu miză interesantă: cine iese primul din club. Şi au început să parieze care pe Grecia, care pe Italia, care pe Franţa. De porcuşorii mici cum ar fi Irlanda şi Portugalia nici nu le mai pasă, iar de Spania probabil vom auzi mâine-poimâine cum le sar şi lor CDS-urile şi yeld-urile.

Iată însă pe scurt ce se întâmplă:

A break-up could threaten a repeat of the Great Depression, HSBC’s King said in an analysis last month. For the exiting country, the banking system could face collapse, capital controls would be needed to stop citizens moving savings out of the country and companies would face default. On top of that, inflation would spiral, technical problems such as updating computer codes would be required and the accompanying departure from the European Union would leave it subject to trade tariffs, he said. (Bloomberg)

Deci, pe de  o parte Angela încearcă să îi determine pe greci să accepte măsurile de austeritate pentru a reda încrederea investitorilor, pe de altă parte provoacă neîncredere totală a investitorilor în toate ţările, nu doar în Grecia. Nu credeţi că ar fi de ajuns pentru a-şi da demisia pentru că a încins atmosferă până acolo încât dinamitele CDS-urilor pot să explodeze tot sistemul?

Văzând acum că Europa nu mai are mult şi cade – bankrun- urile din ţările cu probleme cu greu pot fi oprite – ce poate face România? Prietenii de la Război întru cuvânt au realizat un colaj de fragmente de articole care detaliază problema şi din păcate nimic mai mult, pentru ca România nu are un plan B, noi credeam că criza a trecut şi deja îl lăudam pe Boc pentru că a avut curajul să taie în carne vie, deşi de “lăudat” este că a scapat încă nu doar în scaun, dar şi destul de neşifonat.

Personal, marea dilemă pe care o am este dacă mai întâi va veni Romageddon-ul sau Eurogeddon-ul. Adică una din două:

1) ori mai întâi Grecia, Italia şi poate şi altele vor ieşi din UE una câte una şi abia apoi vom intra şi noi la apă, precum o epavă părăsită;

2) ori în urma tăierii macaroanei de către băncile vestice, va pica şi la noi sistemul bancar cu toata propteala mizilicului de la FMI, înainte ca UE să se spargă;

Nu că ar conta prea mult, dar măcar dacă ar avea idee, cei cu bani de salvat nu s-ar mai grămădi aiurea să şi-i mute la nemţi sau la elveţieni pentru că oricum nu va conta: dinamita când sare, sare, trebuie doar scânteia să fie ţapănă ca să poată aprinde fitilul bine.

În concluzie:

> pericolul dezintegrarii s-a accentuat; asta nu înseamnă neapărat ca UE va înceta să existe, există alternative; dar nu este exclusă o implozie a sistemului financiar, în caz că tiparniţa nu este încinsă, adică BCE nu poate prelua rapid băncile care vor pica în urma bank-run-ului;

> România va fi afectată cel puţin de lipsa creditării; amploarea va fi totală, dacă acum fluxurile de bani înspre noi s-au diminuat, exista riscul ca acestea să se anuleze total ceea ce va duce la reducerea drastică a bugetului, evenutale măriri de taxe şi probabile noi tăieri;

Aritcole de citit:

> Merkel Greek Gambit May Backfire

> A Beginner’s Guide to the European Debt Crisis 

> France plots eurozone ‘breakaway group’