Search Results for: darea in plata

În vreme ce vecinii noștri sunt bombardați, stau în întuneric și în foame, nu mai au școli și spitale și oricând pot să moară, majoritatea românilor se cred feriți. Cei necredincioși își pun nădejdea în NATO și UE, cei necredincioși și sceptici în slăbiciunea rușilor și cei mai sceptici necredincioși doar în America. “Avem rachete americane pe teritoriul nostru – nu vor ceda americanii așa ușor. Suntem țară NATO. Suntem membră UE. Băncile vestului au investit la noi” etc. etc. Acestora le spunem că la fel gândeau ucrainienii înainte de război. Deși poate cu un entuziasm și mai tembel ca noi, bazat pe și mai puțin zăhărel oferit de Imperiu. Ba mai mult ca noi, ei gândeau și că frații lor nu vor merge până acolo încât să îi invadeze și să îi măcelărească. Similar, și unii drept-măritori români se culcă pe o ureche și cred că frații noștri de credință de la răsărit nu vor face măcel pe meleaguri mioritice, deoarece suntem de aceeași credință și pe ucrainieni au năvălit doar ca să îi elibereze de papistași. Acești naivi nu știu că doar un mic procent dintre ruși este ortodox, majoritatea sunt atei, musulmanii sunt dominanți în armată (peste 50%) iar Putin folosește religia doar pentru a motiva și manipula Rusia rurală (“semănătoristă”) care să ofere carne de tun pentru războiul împotriva vestului. Să ne întoarcem însă la chestiunea din titlu, care în esență de fapt este legată de întrebarea dacă răul este o pedeapsă. Cazania ne învață că Dumnezeu nu pedepsește. Dacă ar pedepsi Dumnezeu, credința s-ar baza pe frică și nu ar mai fi iubirea și alegerea proprie. Se știe clar din tradiția noastră că pedeapsa, necazul deși poate fi rodul păcatului, nu este întotdeauna așa. Afirmația că păcatul aduce pedeapsă este adevărată dar trebuie făcută o importantă nuanțare. În primul rând noi nu știm tainele lui Dumnezeu. Prin urmare, chiar dacă zicem că roada păcatului este moartea, deorece așa ne învață Sf. Pavel, este evident în același timp că Dumnezeu are pregătită judecata pentru la urmă, nu pedepsește în această lume toate păcatele. Când pedepsește și când nu pedepsește, nu putem spune deoarece doar El poate știi. Rostul pedepsei în lume este multiplu: în primul rând, trezirea celui păcătos, în al doilea rând, trezirea altora care văzând că păcatul aduce pedeapsa, poate se trezesc ei dacă cel în cauză nu se îndreaptă. Mai apoi este și ca plată în această viață pentru unele păcate, pentru ca acestea să nu atârne prea greu la judecată și în final pot să mai fie nenumărate motive pe care taina lui Dumnezeu le știe. Că veni vorba de taină, aș face o mică (mare) paranteză deoarece l-am auzit pe Pleșu comentând despre problema răului și tratând cu zeflemea “pasarea” problemei răului în categoria “taine ale lui Dumnezeu” ca pe o măsură simplistă, în lipsă de alte idei, în lipsa problematizării, altfel zis, dacă zicem asta nu mai comentăm nimic și lăsăm problema nerezolvată. Cam în sensul ăsta a comentat Pleșu

Cuvântul cheie al zilei sunt negocieri. Unii le vor (SUA, restul lumii) alții par că nu (Zelensky). Bineînțeles, mesajele din partea SUA sunt discrete, prin intermediul vuvuzelelor oficiale. Suficient ca să aprindă beculețul și să dea semnalul că etapa războiului nuclear din Marele Reset probabil va fi amânată. Pe scurt, există opinia în SUA că s-a făcut destul de mult rău Rusiei, a fost lovită suficient, i-a fost distrus suficient moral, i-a fost terfelită suficient de mult imaginea pe piața exportului de arme, au fost speriate suficient coloniile Imperiului și aliniate la fabrica de pușculițe încât nu are rost să se continuie războiul ca să nu se riște escaladarea necontrolată. La fel cum a fost în Siria – SUA au făcut și au dres până turcii nu s-au aliniat și au vrut să muște și ei o bucată în loc să îi lase pe americani să-și facă meandrele și să execute totul conform programului. Caz în care Rusia, mirosind disensiunile a profitat și a fructificat o oportunitate relativ ieftină de a marca câteva puncte pe plan geostrategic. În principal pe piața armelor și pe tăierea macaroanei americanilor care au fost astfel limitați la furtul petrolului din Kurdistan care însă este destul de greu de fructificat fără acces la Mediteraneană. Dar petrolul furat de la sirieni le-a ajuns americanilor măcar pentru bazele militare din zonă. Per total, nu au pierdut, doar că nu au câștigat cât se așteptau ei și mai ales au pierdut puncte în notorietate, care puncte se rasfrâng în diverse locuri, printre care și alinierea minionilor cum ar fi Arabia Saudită. În esență, totul se reduce la calcule legate de balanța de putere. SUA a sponsorizat Ucraina până la punctul la care nu mai rentează în continuare. Evident că deocamdată tot ce zic sunt speculații, dar zarurile par aruncate și rareori mesajele pompate de fabrica de consens sunt greșite. De altfel, înainte de etapa negocieri am avut parte de o scurtă etapă de “calmare a spiritelor” din partea rușilor care au dorit să ne asigure că nu vor lansa nuclearele chiar atât de rapid ci doar dacă prin alte metode nu se reușește reducerea numărului populației conform programului. Care să fie deci motivul acestei schimbări de macaz? Nu știm, varianta optimistă (total fantezistă) ar fi că pur și simplu capetele lucide încearcă să ne salveze dintr-un război nuclear inutil și aberant concluzia comună ar fi logică – decât să distrugem omenirea, mai bine dăm rușilor o bucată de ucraină. Ca o mică paranteză, sesizând direcția în care merg lucrurile, ucrainienii au tot încercat să îi convingă pe vestici că rușii nu vor apela la nucleare aducând ca argument faptul că nu le-a folosit când a pierdut atacul asupra Kievului, când a pierdut nava amiral, când a pierdut teritoriul din est recent (cam 1 luna) recâștigat de ucrainieni în ofensivă etc. Din păcate nu mai am link la videoul respectiv, dar urmărind comunicările ucrainienilor, există clar o insistență în a explica vesticilor de ce rușii nu vor folosi nuclearele

În general nu trebuie să judecăm. Dar trebuie să atenționăm și să ne informăm între noi pentru a menține unitatea. Bunăoară deși pare grav că arătăm cu degeul către anumiți ierarhi sau clerici, trebuie totuși să subliniez că acest deget este un îndemn la trezvie și la atenție ca să nu ne lăsăm trași la groapă cu cei care se duc spre groapă, căci dacă nu văd semnele timpurilor când ispitele sunt mici, cum le vor vedea când ispitele vor fi și mai mari? Dar cum putem noi știi că vedem semnele timpului și cum ne putem încredința de care păstori să ascultăm? Proba timpului este prima probă – trebuie să ascultăm de păstorii pe care i-am ascultat și am văzut că ne-a fost bine. Există căderea acum ca mulți care au ascultat de un anume părinte și le-a fost bine, din cauza provocărilor, li se pare mai ușor să schimbe și să asculte – cel puțin în unele privințe – de alți păstori (străini) care le cântă în strună și îi îndreptășesc în înșelarea lor. Am zis de mai multe ori că trăim instanțierea în realitate a războiului nevăzut care se duce între puterile întunericului și cei chemați. Dar nu am zis că în ciuda acestei instanțieri, lucrurile nu sunt la fel de clare pentru toți. Avem încă ezitări și nedumeriri, ne doare faptul că trebuie să ne schimbăm viața și nu avem pregătirea duhovnicească să facem față provocărilor. De aceea, ne îndulcesc liniștirile păstorilor căzuți care spun ce ne place nouă și ne “liniștesc” conștiința. Povestea nu este nouă, doar că acum spre deosebire de mai înainte lucrurile se precipită. Bunăoară mai înainte, dileme aveau cei care aveau chestiuni complicate – de exemplu căsătorii cu cei de alte credințe, divorțuri și recăsătoriri a 5-a oară sau dezlegări la post pe motive neîntemeiate, sau altele. Și se duceau să asculte nu de cei care îi învățau cum se face în ortodoxie lucrul respectiv ci la cei care îmbrăcați în haine de preoți ortodocși, dezleagă orice fără niciun criteriu și fără nicio încredințare de la Dumnezeu. Cu încredințarea din nou e lucru greu, dar oare câți dezlegători de căsătorii eterodoxe au spus măcar că s-au rugat la Dumnezeu ca să îi lumineze într-o pricină și așa au ajuns la o soluție, ci mulți – cum ar fi PS Andrei din Ardeal – vin cu iconomii aberante de genul: cum să nu dezleg o căsătorie heterodoxă în Cluj unde am oameni de toate credințele, că una e unde 100% sunt ortodocși într-un sat și alta unde sunt 30% ortodocși. La ăia cu 100% se aplică canoanele, în rest … Evident este penibil un asemenea argument, unde sunt 30% ortodocși, sunt suficienți oameni ca să se poată căsătorii ortodocșii cu ortodocși și nu cu eretici, dar iată un exemplu de iconomie principială pe motive iraționale, doar din comoditate ecleziastică sau mai bine zis populism ecleziastic decât din duh și spirit ortodox. La fel se întâmplă și cu situația actuală acum. Vor veni

Să nu vă faceți iluzii false că plandemia a trecut. Nici vorbă! Trăim încă o nouă etapă de respiro, pentru ca oile să mai tragă nițel aer în piept după care noile etape legate de obligativitatea vaccinării și generalizarea “pașaportului” (rebranduit certicficat) vor demara în forță și vor face tămbălău mare căci se îngustează tunelul de oportunitate și lucrurile trebuiesc grăbite, altfel se pierde ocazia de a schimba omenirea în bine. Nu aș dori să comentez prea mult praful în ochi care se aruncă deocamdată cu marea “dezlegare” la noi după 1 Iunie, “în funcție de ce zic experții” și alte gogoși cu care câinii de pază ai păstorilor noii ordini mondiale momesc oile ca să stea calme și să nu mai behăie aiurea înainte ca țarcul să fie terminat și orice gaură a acestuia astupată bine cu sârmă ghimpată. Doar trag atenția că ce se întâmplă la noi are loc cam peste tot unde panta este în descreștere. Dar care să fie pilonul rezistenței noului reset, care chiar și după unul dintre starurile teoriei conspiraționiste – Alex Jones – par să piardă bătălia [1]? Explicațiile mele sunt simple: această plandemie nu este un război pentru bani sau putere dus de miliardarii lumii turbați și care doresc să reducă populația și puținele forțe de rezistență. Războiul este unul spiritual, pentru sufletul omului și războiul deși nu a încetat niciodată de la căderea omului, are momente de instanțiere concretă la nivelul societății și în lumea materială. Aceasta se întâmplă mai ales atunci când omenirea se lepădă total de Dumnezeu și pune în locul Lui altceva: fie regele, fie statele și utopiile sociale, fie patimile și setea de sânge, fie himerele distracției virtuale cum avem în prezent și în general toți idolii construiți de mâna omului. Prin urmare, războiul nu se va termina decât atunci când lumea se va întoarce înapoi spre Dumnezeu. Dar se întâmplă asta? Nu! Oile cred că vaccinul va salva omenirea. Frica și prostia generalizată care fac oamenii să se sperie de o boală cu rata de supraviețuire de 99% și să-și pună toată nădejdea în Bill Gates și angajații ong-urilor sale nu sunt doar o reacție a dependenței omului modern de comoditățile societății multilateral-dezvoltate. Nu doar că omul se teme să piardă viața bună pe care a avut-o până acum și beneficiile traiului modern, nu doar că omului modern îi este frică de moarte și nu dorește să se rupe de gageturile moderne, rafturile pline și ledurile colorate cu rezoluții din ce în ce mai mari. Omul de azi nu are un răspuns firesc la manipulare și la manevrele psihologice la care este supus deoarece toate simțurile și reacțiile lui sunt dictate de frică, de dependență și din instinctul de imitație nu de dorința de libertate, principii morale sau măcar tradiția democratică sau obiceiurile tradiționale cum mai e cazul pe ici-pe colo la o scală infimă. Practic pierderea identității și a gândirii critice fac ca omul modern să acționeze la nivel de trib, să fie un avatar

Am încercat să explic în mai multe articole că unul dintre fundamentele construirii noii ordini mondiale / noului reset este fabricarea consensului prin toate canalele de comunicare. Succesul noului reset este strict dependent – în etapa actuală – de menținerea constantă (sau chiar accelerată) a spaimei de virus care să justifice închiderea oamenilor în casă, distrugerea economiei, anihilarea clasei de mijloc și în ultimă instanță tipărirea de bani (trilioane în SUA) care să îmbogățească și mai mult pe adevărații profitori ai acestei crize. Ca bonus, dependența de ajutoarele guvernamentale, vor face mai facilă integrarea statelor și renunțarea la suveranitatea și specificul local și vor permite întărirea rolului organizațiilor supra-statale care vor fi proiectate ca salvatoare (încă o dată, după criza financiară din 2008) ale statelor individuale. Emergența fenomenului consensului fabricat este unul dintre primii muguri ai nașterii unui sistem totalitar, deoarece orice sistem totalitar are nevoie de o ideologie pe care să se sprijine deoarece idioții utili care sunt capetele de topor ale oricărei dictaturi nu pot fi controlați doar prin frică, ci frica trebuie să vină la pachet cu alte beneficii (plata o plomo) dar mai ales să aibă în spate o ideologie care să împingă mereu cât mai la extrem controlul și să anihileze rezistența. Ca orice sistem totalitar și în dictatura medicală – greșit intitulată așa, deoarece de fapt este o dictatură a miliardarilor – are nevoie de o ideologie și ideologia este simplă și nevinovată: “salvăm vieți”. Dar și comuniști pretindeau că ei luptă pentru binele comun, pentru eliberarea celor mulți – săracii – de sub povara celor puțini – bogații. Și ăștia de acum vor să facă bine pe cei mulți – bolnavii de virus – în detrimentul celor proști – covid-scepticii (care nu cred în virus, care cred că virusul este o gripă, care nu cred în măști și în vaccinuri etc). Spun deci că fundamentul unui sistem totalitar se bazează pe stabilirea unui pseudo-consens. Tot repet acest termen fabrica de consens, deoarece am referit pe Chomski. Dar reamintesc că consensul fabricii de consens este impropriu spus consens deoarece nu este o idee sau un set de idei stabilit la comun de o anumită comunitate. Bunaoară, în cazul nostru se încearcă răspândirea ideii că comunitatea medicală este unită și există clar un consens, cum că doar autoritățile știu ce medicamente sunt bune, ce orașe trebuiesc închise (cât mai multe), ce vaccinuri (toate, de fapt) trebuiesc făcute și cine le poate face (toți evident), etc. Acest pseudo-consens este apoi produs de fabricile de comunicare și transmis pe toate canalele de marketing și de “surse oficiale”. Evident că acum, în momentul de față, dictatura medicală se află în durerile creșterii (nu ale nașterii, deja depășită), așa cum Uniunea Sovietică Europeană se află în durerile creșterii (de asemenea, nu ale nașterii) – există rezistență la noile ideologii deoarece cultura democrației și sistemul de valori actual cu greu vor fi demolate, existând resorturi de reacție încă ne-inhibate. Vedem deja că în SUA, noile ideologii marxiste (lupta de clasă)

Într-un articol denigrator la adresa lui Jordan Peterson – la care articol Peterson a răspuns pe Twitter cu întrebarea către autoare: Helen Lewis de ce mă urăști atât de mult? – autoarea menționează că la primul interviu la Joe Rogan, Peterson a arătat clar că este gata să devină martir pentru propriile principii, “dacă va fi nevoie”. Între timp, Peterson a devenit un milionar pe spinarea propriilor principii, dar nu zic asta deloc pentru a-i diminua cu o iota imaginea, urmând să mă fac mai clar în continuare. Perspectiva prin care îl privesc pe Peterson este una de observator al lucrării sale din punct de vedere creștin-ortodox. Pare trist ca cineva să devină martir pentru niște principii, când Adevărul este o persoană, nu o idee. Principiile sunt idei. Bineînțeles că martirajul lui Peterson este mult spus martiraj – probabil și-ar fi pierdut locul de munca la universitate, dar mare-brânză! – sunt mulți care nu și-au dorit să intre în viesparul de draci tocmai pentru că știu că bântuie multe duhuri pe-acolo. Un exemplu ar fi David Patrick Harry care cu ușurință ar putea face un doctorat în filosofie dar a renunțat, ca să nu mai zic de Jay Dyer – un geniu care de asemenea nu ar avea nicio problemă să ajungă rapid chiar profesor universitar la câtă filosofie știe (ca să nu mai zicem de capacitățile de lectură și sinteză pe care le care și care i-ar permite probabil să aibă succes în orice domeniul de științe așa-zis umane). Deci Peterson risca jobul și nimic mai mult, deși legea aceea posibil să ajungă – la cât de înverșunat este diavolul – chiar la pedepse cu pușcăria. Dar Dumnezeu are alte planuri și unde Peterson a riscat puțin, a câștigat imens. Nu doar faimă, prestigiu și bani ci a câștigat în primul rând șansa de a ajuta oameni și de a fi astfel fericit pentru binele pe care l-a făcut. Trecând peste hopurile recente și crucea pe care o are de dus – despre care probabil Dumnezeu are un plan – când are ocazia și amintește de oamenii care îl opresc pe stradă să îi mulțumească că i-a ajutat să își schimbe viața în bine, Peterson plânge, măgulit de bucuria și recunoștința acestor oameni. Nicio faptă bună nu rămâne fără plată de la Dumnezeu și cu atât mai mult curajul de a înfrunta diavolul – căci ce altceva este o lege care desfiintează ființa umană și introduce asemenea anomalii? Eu mă întreb însă, unde oare sunt creștinii din Canada și cum de nu am auzit de alți martiri în această luptă? Ca fapt divers, legea a trecut, deși probabil – din inerție sau din lipsa de … cazuri – nu am auzit să fie aplicată și cineva să fie pedepsit deoarece nu a folosit pronumele zhe, “în mod repetat”. Evenimentul se întâmpla în 2016-2017 și atunci a cucerit Peterson Youtube-ul. Dacă au fost sau nu proteste ale creștinilor nu știu în amănunt, știu că nu am auzit nimic. Știu că

În primul rând trebuie să stabilim un cadru: de la ce nivel al inflației consideram hiperinflația și în al doilea rând, despre ce țară vorbim: România, Serbia, SUA etc. Prin hiperinflația din România am mai trecut, dar prin hiperinflația din SUA probabil nu vom putea trece fără un război nuclear, de aceea nu prea doresc să abordez eventuala hiperinflație în SUA. Sunt două motive pentru care m-am gândit să abordez acest subiect: 1) tipărirea de bani cu ocazia Covidului nu va rămâne fără consecințe și 2) România are șanse mari să cunoască cel puțin o devaluare a monedei cât de curând dacă nu o hiperinflație. Ca de obicei, creșterea masei monetare în SUA și relaxarea financiară prin scăderea dobânzilor și relaxarea creditării, are efecte mai întâi la periferia Imperiului, în locuri unde dolarii tipăriți de americani ajung și cumpără totul, și prin asta cresc prețurile pentru localnici care nu au posibilitatea să tipărească bani la fel de ușor. Dar ar fi poate normal să abordez mai întâi inflația de la noi dar cum suntem la început de an, îmi este greu să separ zgomotul creșterilor (deja tradiționale) ale prețurilor la utilități la început de an nou de presiunea inflaționistă cauzată de scăderea ratei la dobândă în contextul creșterii atât a deficitului comercial cât și a celui guvernamental în paralel cu menținerea unui curs prea tare pentru leu. Este posibil ca deocamdată această presiune inflaționistă să fie pur și simplu contracarată prin creditare și BNR-ul să poată menține barajul cursului până vin fondurile europene – dacă o să mai vină în timp util. Hiperinflația în orice țară are loc când guvernul pune presiune pe Banca Națională să tipărească mulți bani. Cât de mulți? Păi atât de mulți încât piețele fiind inundate de bani, vor pune presiune pe prețuri ca să crească. Banii tipăriți însă nu apar în senin ci chiar dacă masa monetară crește, contează și unde se duc acei bani. Una e să se ducă banii tipăriți în credite către afaceri care să îi investească și să producă marfă care apoi este vândută la export și în țară este adusă valută și alta e ca banii tipăriți să fie transferați la guvern (prin obligațiuni guvernamentale, de exemplu) pentru plata salariilor. Să facem un scenariu, să presupunem că PSD ar fi câștigat alegerile. Să presupunem apoi că ar fi mărit salariile bugetarilor cu 20% și pensiile cu 10%. Asta în anul trecut când economia a picat cu vreo 15%. Apoi să presupunem că ar fi reușit să îl convingă pe Mugurel să cumpere titluri de stat fără număr (sau altfel, l-ar fi înlocuit cu Georgescu). Masa monetară crescută s-ar fi regăsit în salarii și pensii. Oamenii având mai mulți bani, ar fi consumat și mai mult decut oricum am consumat în 2020, prin urmare cererea ar fi fost mare de produse care – cum noi nu prea le producem – vin din afara. Venind din afara, trebuiesc să fie plătite în valută (dolari sau euro). Prin urmare, presiunea pe curs fie