Petrolul, aurul si elvetienii

Fisurile in fundatia imperiului nu au inceput de ieri – de azi. URSS-ului i-au luat peste 10 ani sa se destrame. La inceputul anilor 80, mai marii partidului au vazut niste semne nasoale si au incercat sa se pregateasca cum i-a dus si pe ei capul. Au prelungit agonia 10 ani, si URSS si nu se compara cu Imperiul Anglo-American la puterea financiara, economica dar mai ales culturala.

Daca URSS-ul cerea poporului sa cedeze aurul pentru ca statul stie mai bine sa aiba grija de el, ma indoiesc ca rusii ar fi ascultat. Insa cand tiparnita nu va mai da rezultate la americani si li se va cere aurul, ca si alta data mare parte din cartofii de canapea nu vor misca in front si din cauza ca sunt invatati de mici copii ca sunt “exceptionali” americanii vor asculta de partid, asa cum acum japonezii isi pastreaza banii in obligatiuni de stat din patriotism desi primul lor ministru ataca in mod voit moneda si le taie astfel din puterea de cumparare precum taie gospodina morcovele pana nu mai ramane nimic. Dar japonezii sunt neam ciudat oricum, la ei sinuciderea pentru rege este cea mai mare onoare.

Revenind la petrol, sunt 3 mai cauze care determina prabusirea pretului. Cat anume din fiecare cauza cantareste in ecuatia globala este greu de zis pentru muritorii de rand.

1. cresterea productiei in SUA; ar fi niste zvonuri ca in ultimul timp americanii chiar si-au dublat productia si in curand o sa depaseasca chiar Arabia Saudita; si asta de la noile tehnologii in exploatarea zacamintelor de suprafata; pe de alta parte, unii critici zic ca toata industria asta de suprafata e o mare bula, lucrand pe credit si pe speculatii financiare care nu vor da randament daca pretul nu sare de 100$ pe viitor. Sunt multe de zis la capitolul asta. Pe mine doua chestii ma uimesc: cum de cresterea asta a productiei a avut loc doar in ultima luna si abia acum a scazut pretul. Prabusirea e prea rapida ca sa fie explicatia princiapala. La inceputul lui Septembrie, pretul era inca de peste 100, cum s-a tot invartit in ultimii ani. Acum este in jur de 62. Au inceput americanii sa traga atat de mult incat sa miste pretul la nivel mondial doar intr-o luna? Cu oricata tehnologie ar avea, si oricat de mult ar creste oferta, nu se explica o prabusire atat de rapida a pretului la petrol. O a doua intrebare care ma macina, mai ales avand in vedere “afinitatea” unor politicieni romani catre gazele de sist: de ce Polonia a esuat?

Fracking Setback in Poland Dims Hope for Less Russian Gas
Poland’s ambition to achieve energy independence from Russia is being undermined by drillers giving up on the nation’s shale wells after disappointing results.

Nu le-au dat americanii destula tehnologie sau de ce minunea americana nu se replica si in Polonia cu toata deschiderea maxima, buna organizare de inspiratie germanica de care Polonia a dat dovada, extraordinara infrastructura (comparativ cu Romania), asimilarea ridicata a fondurilor europene, economia dezvoltata care ar garanta cererea, etc. Resursele de sist in Polonia au fost un mare fiasco. Poate lipsa creditarii la dobanzi zero sa fie cauza?

2. atacarea Rusiei; americanii vazand ca nu e de gluma cu Putin, si inspirandu-se din finalul razboiului rece, planuiesc sa dea jos cu pretul la petrol si la gaze pentru a secatui veniturile rusilor; un factor important in ecuatie ar fi Arabia Saudita si celelalte colonii din OPEC; neavand de ales, sauditii au acceptat cerinta si vor tine pretul jos, la unison cu bancherii americani care s-au angajat sa nu traga in sus de petrol prin derivate si probabil au oferit garantii si de alta natura; de exemplu garantia ca Statul Islamic nu va ataca Arabia Saudita! Nu este exclus ca SI sa fie doar o unealta pe care americanii o folosesc dupa cum le e interesul: cand impotriva lui Assad, cand ii ameninta pe turci, cand pe iranieni, cand pe arabi etc. Din haos la ordine, dar nu la orice ordine ci la ordinea dorita de Imperiu. Din toate variantele mie asta mi se pare cea mai probabila desi consecintele strategiei, daca se va continua pe termen lung vor fi devastatoare. Mai intai va pica Venezuela, apoi nu se stie cu Iranul ce se va intampla care de asemenea traieste din petrol si pe langa pretul mic are si probleme cu desfacerea, putini clienti mai cumpara de la Iran ignorand astfel sanctiunile impuse de americani. Rusia are insa rezerve pe termen lung si atacul din afara nu face decat sa uneasca poporul in jurul tarului. In plus, caderea rublei are un efect cu totul ciudat: ceea ce japonezii incearca de ani de zile sa reuseasca pentru a stimula exporturile: devalorizarea monedei, rusii s-a trezic cu acest “cadou” peste noapte. Evident sunt si aspecte negative ale prabusirii monedei: cei cu bani vor plati dublu pentru Wisky si importuri. Insa oamenii de rand, masele mari care traiesc pe seama statului, nu au inca probleme si va mai trece ceva pana sa auzim ca rusii au iesit in strada din cauza foametei. Sa nu uitam ca foamea e singura care scoate oamenii in strada – oricat probleme ar fi, oricata dictatura, pana nu ajunge durerea la burta, oamenii se descurca si tolereaza dictatura. Atentie, aici vorbim de mase, nu de indivizi sau exceptii care nu au insa puterea sa dea peste cap regimul – care este de fapt intentia americanilor. Ba chiar, e posibil ca slabirea rublei sa fie favorabila cresterii consumului intern si cresterii exporturilor. Repet, desi rubla nu e yen, japonezii incearca sa slabeasca moneda si nu prea reusesc tocmai din cauza ca nu sunt alternative si investitorii cauta randamente. Momentan, se pare ca a fost un atac concertat, multi investitori au iesit si au scos dolari si de aceea a picat rubla. Insa cand va incepe sa curga gazul pe conducta spre chinezi si armele rusesti sa coste la jumatate fata de cat erau acum un an, situatia se va schimba. Rubla era oricum supraevaluata, ca si leul. In cautarea de randamente, banii au tot fugit dupa orice mizilic. O moneda lasata insa libera, sa fluctueze acolo unde ii este locul, este precum un dig de protectie pentru un sat amenintat de viitura. Forbes zicea intr-o conferinta zilele trecute ca Putin nu stie sa foloseasca aurul ca sa apere moneda desi are destul aur. Altii zic insa ca Putin converteste toate intrarile de dolari de pe resurse in aur.

Varianta asta daca e adevarata, poate fi usor clasificata la razboiul tarifar despre care am mai scris destul in articole mai vechi.

3. scaderea cererii din cauza contractiei economice; acest punct nu este contestat de nimeni, doar ca nu ar justifica pe deplin amplitudinea prabusirii; este evident ca asistam la o contractie economica si ca atat China, Japonia cat si Europa au probleme majore si deja armele bancilor centrale s-au epuizat; dupa cum am spus insa si la punctul 1, contractia nu s-a petrecut in ultimele 2 luni; cata contractie sa existe ca sa justifice prabusire cu 40% in decurs de 2 luni? sa fii fost insa oare declansata o reactie in lant care sa alimenteze si sa mentina prabusirea? speculatii …

Dupa cum vedeti sunt 3 cauze principale si nu m-ar mira daca toate ar avea o contributie. Nu vreau sa intru acum in consecintele acestei prabusiri. Doar o sa ma repet spunand ca singura certitudine cu privire la caderea pretului petrolului este ca pretul la benzina in Romania nu va scadea din cauza accizelor. Sau daca va scadea, va fi pentru o scurta perioada pana cand guvernantii se vor prinde de oportunitate si vor creste iar accizele.

Cu privire la aur, nu am mai scris nimic dupa esecul referendumului din Elvetia pentru ca am astepta sa se clarifice apele. Deci elvetienii au votat cam 70% impotriva, nu au fost de acord ca Banca Nationala a Elvetiei sa mentina 20% din rezerve in aur. Masura ar fi decuplat francul de euro, ar fi crescut pretul aurului si ar fi periclitat exporturile Elvetiei – desi ar fi cateva observatii de zis si aici. In principal, daca decuplarea s-ar fi facut treptat, afacerile ar fi putut sa se ajusteze si apoi avand banii carca, statul ar fi putut sa compenseze minusurile economiei prin diverse programe, dar nu s-a vrut. Nu ma intru in comentarii despre referendum, doar amintesc ca batalia pentru aur nu e pierduta, ba din contra. Dupa cum subliniam si intr-un comentariu, “da, pare o infrangere; dar e doar o mica batalie; poate s-a pierdut sansa ca sa se rezolve niste probleme la nivel oficial, la nivelul statelor; urmeaza insa multe miscari in subteran; pare putin 30% din populatie care sa inteleaga ce inseamna aurul? mie mi se pare imens si in nici un caz lucrurile nu se vor opri aici; voi face insa o pauza cu Elvetia, am un presentiment ca evenimentele viitoare vor clarifica mai mult incotro se indreapta lucrurile cu aceasta tara deloc lipsita de importanta si care nu degeaba are cea mai tare moneda din lume” (sursa)

Nici nu s-a uscat bine stampila elvetienilor, ca peste noapte, Olanda a anuntat ca si-a repatriat 20% din rezerve: 122 tone de aur au fost mutate de la New York inapoi in tara. Nimic nu s-a auzit inainte, nici un referendum, nici un protest, nimic. Au tacut si au facut. In comparatie cu nemtii care au incercat si nu au reusit – americanii le-au dat inapoi doar vreo 5 tone si apoi au anuntat ca renunta sa il mai ceara inapoi. Unii speculeaza ca nemtii cand au cerut aurul, credeau ca americanii il au. Cand au aflat insa ca americanii nu il au si daca nemtii chiar il vor, americanii o sa fie nevoiti sa cumpere de pe piata si sa loveasca puternic in derivatele bancherilor, Deutshche Bank si alte banci nemtesti integrate profund in sistem au protestat si Banca Nationala a renuntat. Deci, facand parte din sistem nemtii au inteles ca nu e momentul sa provoace cutremure aiurea pe princpiul “dai in mine, dai in tine”. La olandezi, probabil cantitatea fiind mai mica nu au fost probleme – desi dupa cum vedem nici ei nu au repatriat tot, ci doar partial.

Mai nou, vantul repatrierii bate si in Austria. Dupa ce au pierdut drastic in Europa de vest, probabil austriecii se pregatesc de New Bretton Woods – ce o insemna el si exista tentative de a cere bancii nationale repatrierea.

Iata deci ca Elvetia nu a fost un esec total si dupa cum spuneam, am un feeling ca lucrurile nu se termina aici. Pana una alta, aurul pica si el mana in mana cu petrolul, dar nu e ceva iesti din comun. Si inainte de criza din 2008, aurul a picat, si cresterea a inceput abia ulterior crashului.

In incheiere, mai avem o stire cu privire la aur: Ucraina declara ca aurul bancii nationale a disparut. In mod miraculos, ca si in Romania din tranzitie in Ucraina incep sa dispara bunuri ale statului: resurse alocate la straini, aurul dispare, companii preluate de “investitori” straini. Oare ce forta interna sa fie atat de puternica incat sa forteze banca nationala sa urce aurul in avion si sa zica “Good-bye”? Oare a fost aurul platit de ucrainieni in schimbul vreunor garantii militare? Daca da, unde sunt acestea, caci cand a fost in SUA, presedintele lor s-a intors cu … ajutoare umanitare: cateva salopete, echipament medical etc. Niet arme, niet tancuri, niet tunuri, niet avioane sau alte jucarii folositoare. Faptul ca deja ucrainienii au straini in guvern dintre care ministrul de finante – o tanara bursiera ca pe la noi – a lucrat chiar in Departamentul de Stat al SUA, ne da de inteles ca cel mai probabil, guvernantii au oferit aurul pe tava pentru niscavai comisioane, avand in vedere ca momentan nu vedem nici un rezultat palpabil in ceea ce priveste ajutorul vestului. Un comentator rauvoitor glumea ca nu este exclus ca aurul ucrainienilor sa fi ajuns chiar pe mana lui Putin, avand in vedere ca acesta cumpara aur fizic cu sumele castigate din vanzarea de resurse. Si cum la bursele de resurse este un mare deficit de aurul fizic, nu este deloc imposibil ca aurul ucrainienilor sa fii fost topit, refacut lingouri si vandut la rusi. Asta mai ales tinand cont ca si din aurul repatriat catre nemti, lingourile erau noi, nu erau cele originale, de unde unii speculeaza ca americanii nu mai au aurul original, ci doar acopera ce trageri au cu ce pot sa cumpere fizic, pe masura ce vin cererile.

Deci petrolul si aurul (scriptic) se prabusesc. Tendita continua, dolarul se intareste – si asta putem sa o vedem si noi. Europa este in prag de conflict intern cu privire la cumpararea de bonduri, planul lui Junker are probleme cu finantarea. Semne (nu prea) bune anul are pe sfarsit …

A zburat cumva o lebădă neagră?

Desi lebada neagra este un termen suprauzat de cand cu criza asta, nu m-am putut abtine sa dau acest titlul unui articol in care voi aborda problema aurului si … a nemtilor. Doi actori importanti ai crizei. Doi actori de care putem spune ca au roluri principale in marele spectacol al crizei mondiale care precede Cel De-al Treilea Razboi Mondial. Caci daca Germania vrea, Europa pica si haosul da navala, iar daca aurul creste 100$ intr-o zi (sau chiar si 10$ pe zi timp de 10 zile), sistemul financiar pica si haosul da navala.

Asadar, daca aproape am iesit din criza, daca norii cei negri au trecut deja si daca Obama doreste pacea mai mult decat orice alt presedinte, atunci DE CE LE E FRICA NEMTILOR SA-SI TINA AURUL IN AMERICA?

Nu e prea greu sa vezi absurdul situatiei. Nu le-a fost frica in 2008 in toiul unei ditamai crize, nu s-au sinchisit sa isi ia aurul inapoi nici in anii 90 cand Rusia era in genunchi si nu se prevedea nici o sansa sa renasca si daca nici macar dupa QE1 si QE2 nu li s-a parut ca ar fi vreo problema cu aurul lor, de ce tocmai acum?

Scanteia cu “aurul german inapoi in tara” a inceput acum cateva luni cand un parlamentar a cerut Bundesbank-ului sa aduca aurul inapoi. Dar de la cererea unei persoane, sau chiar a unui grup de persoane, oricat de influente si pana la fapte, e cale lunga. Dupa acea solicitare, Bundesbank-ul a dat un raport cu unde si cat aur este si a declarat ca vor returna  niscavai lingouri, asa ca sa convinga pe conspirationisti si dupa aceea lucrurile s-au calmat. Sau cel putin la suprafata. Nu trece insa nici macar o luna doua de la acest eveniment si nemtii anunta ca de fapt vor returna ceva mai mult aur: vreo 54.000 de lingouri, echivalentul a 27 miliarde de euro (la pretul de azi).

Miscarea nu este deloc una intamplatoare, aleatoare sau pentru calmarea unor elemente tulburate. Miscarea este evident un semn de frica: nemtilor le e frica de viitor, sunt speriati mai mult ca oricand de ce va aduce asupra lumii razboiul valutar in care toata lumea recunoaste ca am intrat.  Principala temere a nemtilor este mai ales ca daca se va ajunge la un nou razboi, americanii pot confisca aurul si pot lega din nou dolarul de el, ceea ce ar fi foarte naspa pentru ei. Nu exista alte motive. Securitatea oferita de Fort Knox si de cea mai puternica armata din lume, precum si pretul mult mai ieftin al stocarii din SUA, ar fi justificat pastrarea in continuare a aurului la americani si eventual calmarea semnelor de intrebare prin vreo investigatie sau vreo vizita cum au facut britanicii trimitand pe baba regina sa se plimbe printre lingouri ca sa arate ca chiar mai exista cateva.

Asadar am intrat in sfarsit si in razboiul valutar si urmeaza razboiul tarifar, fuga banilor dintr-o parte intr-alta si disputele economice. Vedem deja in cadrul UE nenumarate conflicte si nu doar intre Marea Britanie si restul lumii ci chiar chiar in “inima” UE, adica Franta si Germania.

Nu este deloc intamplator nici ca armele zanganesc ceva mai zgomotos, din ce ince mai mult si in paralel cu razboiul valutar si conflictele regionale capata noi dimensiuni iar de la lupta prin elemente “proxy” se trece la amenintari directe din ce in ce mai vocale, cum ar fi  conflictul China-Japonia.

Conflictele  sunt multiple si vectorii geopolitici formeaza un mozaic extrem de complex si aparent haotic. O singura constanta este insa indeajuns pentru a ne ingrijora cu privire la viitor: volatilitatea. Cine se astepta ca anul acesta sa aduca pentru Japonia o schimbare de macaz atat de ampla? Si ma refer in primul rand la noua angajare de a tine yen-ul cat mai jos dar nu deloc insignifianta este si cresterea tonului nipon in galceava cu chinezii. Cine se astepta ca Marea Britanie sa ameninte fundatia Uniunii Europene? Cred ca este clar pentru toata lumea ca daca se va ajunge la exit-ul Marii Britanii, se va da drumul la usa  si mai mutle tari se vor gramadii sa iese, mai ales dupa cateva runde de razboi valutar.

Economia pune presiune pe politic in toate tarile iar tensiunile dintre state se cumuleaza treptat pana cand se vor propaga si in razboiul cu arme. Nu este exclus ca un conflict armat sa izbucneasca cu totul aiurea, unde nici nu ne-am asteptat. Lumea este nebuna, caci altfel nu se ajungea aici, prin urmare personal nu exlud ca SUA sa atace Germania si Germania sa intre in razboi alaturi de Rusia. Nu de alta, dar daca nemtii chiar aveau incredere total in americani, nu aveau nici un motiv sa isi retraga banii, mai ales dupa ce alegerile au trecut si Ron Paul nu a castigat.

Daca gestul nemtilor este doar un act demonstrativ – nemtii isi arata puterea si sterg toate relicvele dominatiei americane – ori este pur si simplu o miscare precauta care are doar rol de re-asigurare a soliditatii solvabilitatii Germaniei si de calmare a temerilor propriilor cetateni, ramane de vazut. Cert este ca acest eveniment nu este deloc ultimul cuvant al Germaniei, e posibil ca la urmatoarele alegeri sa mai avem suprize. Oare banuieste Bundestagul cine va castiga alegerile si ce politica va duce?

Bitcoin si China

Trump a anuntat maririle de tarife vamale pentru China. Am scris atat de multe articole despre razboiul vamal (tarifar) ca consecinta a crizei economice si ca precursor al razboiului armat, incat mi-a fost greu sa aleg un articol de acum 2-3 ani la care sa fac referinta, pentru a nu explica din nou de ce era imposibil sa nu se ajunga aici si de ce este cumva imposibil sa se evite un viitor razboi mondial. Istoria crizei din 1933 care s-a terminat cu Al 2-lea Razboi Mondial se repeta astazi intr-un mod similar, daca nu prin durata etapelor prin natura acestora: “o rezolvare” gresita a crizei initiale, prin sprijinirea bancherilor, o tergiversare prea mare a creditarii urmata de impactul asupra economiei reale, etapa de stimulare financiara optimista si iluzorie in care guvernele tiparesc bani, esecul acestei tentative de diminuare a datoriilor prin inflatie, implozia economica, cresterea populismului, tendintele socialiste care merg mana in mana cu razboaiele tarifare. Mai ar ramane doar etapa razboaielor proxy inaintea generalizarii conflictelor armate la nivel mondial.

Bitcoinul este singura noutate in contexul actual, comparativ cu anii 1933 si ofera (inca) oportunitatea evitarii etapei finale a razboiului armat. Din nou, amintesc cam am scris numeroase articole si despre cum Bitcoinul poate influenta reformarea finantelor si a societatii contemporane prin revolutia adusa de blockchain (dar nu numai), dintre care articole, citez pe acesta:

“Stiind apetitul americanilor fata de tehnologie si fiind constienti de revolta celor 99% impotriva bancherilor (adica a celor 1% sau chiar 0.01%) si speriati de spectrul unei implozii a societatii, este foarte posibil ca americanii (banca centrala) sa fii gandit o alternativa la sistemul financiar bazat pe dolar, adica bitcoinul sa fie pur si simplu un copil al papusarilor care are rolul de a face tranzitia (ideal cat mai lina) catre o noua ordine, fara inevitabilele frecusuri si dusuri reci care ar presupune un default sau si mai grav austeritatea.”

SPECULAȚII DESPRE BITCOIN – MAREA TRECERE

Ce s-a intamplat pe scurt: Trump ameninta chinezii cu noi tarife substantiale, care ar putea afecta foarte puternic desfacerea marfurilor chinezesti in SUA. Asta incurca foarte mult guvernul comunist care o sa aibe probleme interne prin cresterea somajului. China oricum se afla intr-o situatie deloc roza si fara aceasta pacoste aruncata peste ei de Trump. Prin urmare, nu o sa aiba de ales decat sa foloseasca bazooka – adica sa renunte la obligatiuni (cum au facut-o rusii). Este o mare dilema pentru mine daca o renuntare a chinezilor la obligatiuni poate afecta in vreun fel dolarul. Sa nu uitam ca deocamdata in Japonia nu doar ca Banca Nationala detine mai mult de jumatate din obligatiuni, dar are o felie destul de mare si din piata de actiuni si in aparente Japonia o duce bine in continuare. Deci bazooka chinezilor poate fi un banal foc de artificii sau poate fi chibritul care aprinde fitilul si dinamiteaza dolarul. De la nimic pana la crash-ul dolarului este un range foarte mare si in general nu imi place sa fac predictii atat de impredictibile.

Nimeni nu se asteapta ca conflictul dintre China si SUA sa se termine prea curand si sa se rezolve in vreun fel convenabil pentru altele parti si care sa nu presupuna o escaladare. Reamintesc ca am scris articole in care am explicat pe larg cat de important este pentru SUA sa dea la gioale chinezilor pentru ca altfel e chestiune de timp pana cand China va depasi SUA la orice indicator economic, dar nu numai economic. De aceea, pentru SUA este un risc existential ca sa isi foloseasca avantajele actuale si superioritatea pe care o mai detine (daca o detine) si sa destabilizeze (in orice fel) China. Varianta economica este deocamdata cea mai la indemana, desi clar ca nici pe alte fronturi nu stau cu mainile in san. In particular insa, obsesia lui Trump pentru cresterea tarifelor este cu mult mai veche decat cea a presedintelui Trump. Nu stiu de ce mi-a atras atentia, dar inca din 2011 am comentat o declaratie a lui Trump care de pe atunci propunea cresterea tarifelor chinezilor:

Nimeni insa nu se asteapta acum ca fermitatea lui Trump si obsesia cu tarifurile sa se indrepte si spre europeni si acesta va fi de fapt viitorul intunecat si adevaratul risc pentru economia mondiala. Cand Trump o sa mareasca tarifele la masinile nemtesti si nemtii o sa raspunda supra-impozitand Google si Facebook si cand Trump o sa raspunda cu noi tarife sau cu retragerea din NATO, abia atunci vom trai vremuri interesante.

Caderea burselor si cresterea (deloc intamplatoare) a Bitcoinului pot sa semnaleze un trend. Oare se retrag cumparatorii de pe stocuri si se indreapta inspre cryptomonede? Este doar o speculatie dar nu este deloc ilogic si irational ca o parte din banii retrasi de pe stocuri, sa mearga, pe langa aur, in bitcoin – ceea ce poate sa fie cauza exploziei recente a pretului. Astfel se poate intampla Marea Trecere, transferarea capitalului de pe pietele de actiuni pe BItcoin. Daca si China va incepe sa cumpere Bitcoin cu obligatiunile care expira ale americanilor, nu este deloc exclus ca pretul sa ajunga la cotele hyperbolice incredibile cu care multi entuziasti ai Bitcoinului le-au tot fluturat de-a lungul anilor: ba 60.000, ba 300.000, ba chiar 1 milion.

Chiar daca cresterea recenta a Bitcoinului poate fi pur si simplu consecinta unui FOMO, cum putem nega total posibilitatea transferului de pe o piata pe alta si care ar fi semnalele? Caderea preturilor, in mod normal ar trebui urmata si de cresterea dolarului (moneda de refugiu in vremuri tulbura) – care inca nu a inceput si de asemenea de cresterea aurului (inca cuminte, desi nu a stat pe loc).

Ori una, ori alta, va fi foarte interesant sa vedem cum se va comporta Bitcoinul in timpul unei crize. Sau macar al unei recesiuni, de care cu greu economia mondiala mai poate scapa.

Gambitul lui Putin cu Israelul

Atacul recent asupra Siriei de către avioane israeliene ajutate de rachetele balistice franceze în urma căruia un avion rusesc a fost dat jos de apărarea anti-aeriană siriană, a fost o provocare nebună a Imperiului de a testa reacția Rusiei.

După cum știm, Trump amenințase Rusia cu privire la un eventual atac asupra Idlib-ului, ultima redută teroristă din Siria care va consolida preluarea controlului de către armata siriana asupra regiunii din nord.

vezi Sursa

Pentru a evita un nou atac asupra Siriei și o nouă provocare pentru ruși și de teamă că nebunul de Trump va găsi în acest atac asupra Idlib-ului pretextul să provoace Rusia mai mult decât a făcut-o data trecută, Putin a negociat cu Erdogan o de-escaladare, adică probabil va permite teroriștilor să fugă unde vor ei înainte ca armata siriană să preia controlul.

Trump nu a stat însă cu mâinile în sân și pentru a testa din nou reacția rușilor și a-i provoca, le-a propus israelienilor și francezilor acest atac care strategic nu are nicio justificare. Atacarea unui depozit de muniție a armatei siriene aflat în proximitatea unei baze militare rusești în zona de nord a Siriei, sub pretextul că securitatea Israelului e pusă în pericol nu are sens pentru Israel, mai ales dacă ne gândim la riscul unui eventual răspuns din partea rușilor. Și oricum, de când au început francezii să atace Siria ca să apere Israelul de Iran? Este deci clar că atacul a fost o provocare. Dacă răspundea, Putin risca ulterior să stârnească o reacție mult mai de amploare, care putea merge până la atacarea armatei rusești din Siria de către SUA împreună cu Israelul.

Ca să fim clari și succinți de la început, Assad este inamicul proxim #1 al Israelului prin alianța cu Iran-ul. De aceea a și fost provocat acest război. Ori Rusia, împiedicând eliminarea lui Assad, a devenit piedica #1 pentru israelieni. Cum Israelul nu poate ataca Rusia și are nevoie de ajutorul americanilor, singurul lucru rămas de făcut este convingerea opiniei publice din SUA că Rusia trebuie atacată. Iată deci de ce avem și tot scandalul cu implicarea Rusiei în alegerile din SUA și toate punerile la zid ale rușilor. Se lucrează la convingerea populației că Rusia este un inamic și încearcă să se lege de orice pentru asta. Un război împotriva Rusiei nu se poate porni doar prin lobby și prin cumpărarea politicienilor. Convingerea publicului este esențială. De aceea acum s-a încercat acest atac pentru a testa nervii rușilor și a-i face să reacționeze. Dacă atacau pe francezi, rușii puteau declanșa reacția NATO care putea să activeze faimosul articol cu atacarea unui aliat, deși de facto, aliatul acela atacase o putere străină, caz în care din ce știu eu, articolul nu se mai declanșază.

Dacă ar fi lovit pe evrei, Putin se punea rău cu evreii din SUA pe de o parte (care controlează politica, finanțele și presa americană) și cu protestanții milenialiști din SUA care după cum am explicat într-un articol anterior, cred [pe scurt] că venirea lui Hristos va avea loc când Rusia va ataca Israelul și va fi un mare război mondial, după care ei vor fi răpiți la cer. Deci intrarea SUA în război cu Rusia ar fi mult mai acceptată și chiar dorită de “creștinii” americani, dacă rușii ar ataca Israelul, pentru că acesta ar fi un “semn al timpului”.

Deci pentru Israel, atacul recent cu siguranță nu reprezenta o importanță strategică, iar noutatea implicării Franței denotă clar o provocare și o testare a Rusiei. S-a încercat pornirea celui de-al 3-lea război mondial. Poate părea mult spus, dar să nu uităm de la ce incidente minore au fost declanșate războaiele mondiale anterioare, doar pentru că marile puteri doreau aceste războaie, tensiunile existau și se căuta doar un casus beli

Independent de alienarea milenialiștilor care au un cuvânt puternic de spus în SUA, există și alte argumente pentru care americanii au nevoie de un război mondial. Pare greu de înțeles cum să se gândească la un război mondial fără să ia în considerare riscul de anihilare a vieții pe pâmânt. Ei bine, sunt destui nebuni în factori de decizie și cu influență puternica, care cred că altfel nu se poate și că un război nuclear nu o să însemne decât în cel mai rău caz câteva luni de nuclear fall-out iar pentru asta ei și-au tras niște bunkere. America va câștiga oricum căci are mai multe bombe nucleare, mai multă tehnologie, iar după consumarea nuclealelor (dacă se ajunge la ele) într-un război convențional SUA clar poate câștiga orice război, cu condiția ca acesta să înceapă cât mai curând, până nu îi prind din urmă chinezii.

După cum am mai explicat și în alte articole, pentru americani un nou război mondial poate însemna singura șansă de supraviețuire. Dolarul este terminat, economia la pământ, finanțele sunt o ficțiune căci fără componenta “petro” din petro-dolar, dolarul este mort. Singurul domeniu în care SUA mai domină este cel militar, iar conform trendurilor, timpul care i-a mai rămas este infim, China venind puternic din urmă. Deja economia chinezească a depășit economia SUA dacă luăm în calcul lucruri tangibile (producție, servicii, capacități, forță de muncă) și nu dolarul a cărui valoare este oricum ținută pe linia de plutire de chinezi pentru că deocamdată nu sunt nici ei pregătiți să preia cârma în finanțe.

Problema chinezească este de o gravitate greu înțeleasă până și de centrele de putere din SUA. Multă vreme a existat ideea că China este doar un bubble care se va sparge așa cum s-a spart Japonia și că SUA nu poate fi depășită. Căderea Chinei este profețită periodic de ani de zile și nu mai vine.  O altă viziune este că China este doar un partener și trebuie doar găsit un mod de colaborare cu ei și de conviețuire pașnică. 

Între timp, tensiunile și dezechilibrele din economia americană au ajuns până acolo încât l-au propulsat pe Trump președinte și rezolvarea crizei a produs o fractură internă masivă între cei care simt sau cunosc realitatea și cei care încă trăiesc în umbra trecutului glorios al SUA în care nimic rău nu se poate întâmpla și prosperitatea este un dat, o consecință, un drept chiar. Mă refer aici la ideile socialiste și la toate malformațiile sociale venite din stânga care oricum sunt responsabile pentru mare parte din groapa în care s-a cam afundat SUA în prezent.

Trump are o fixație pe China mai ales din motive economice. Nu știu cât de mult înțelege Trump trendurile și prognozele care arată riscul existențial pentru SUA dacă avântul Chinei nu este tăiat cât mai urgent. Se nimerește însă fixația pe chinezi a lui Trump indiferent de motivație cu poziționarea geostrategilor militari care nu pot ignora amenințarea chinezească și se folosesc deci de Trump pentru declanșarea unui eventual război. Războiul nu trebuie neapărat pornit împotriva chinezilor, merg și rușii dacă se nimerește și ar fi mers și nord-koreenii deși acolo se pare că Kim a cedat înainte ca americanii să acționeze, prin urmare a picat casus-beli și Trump a dat-o întoarsă, fiind și el tentat de puseul de imagine pe care l-a primit gratuit într-o situație dificilă pe plan intern.

Putin nu a căzut deocamdată în plasă și a luat o lovitură puternică de imagine prin lipsa reacției. Pierderile rușilor sunt mai mult decât în imaginea internă a lui Putin și a armatei ruse: geostrategic, evreii pot trage concluzia că pe viitor pot să-i ignore pe ruși și să atace unde vor ei (deși ulciorul nu merge de multe ori la apă). Psihologic, armata rusă a luat încă o lovitură – deja sute de ruși au murit pe pământ sirian și soldații nu o să aibă eficiență prea mare dacă văd că măcar nu sunt lăsați să moară în lupte ci cad victime fie unor atacuri capcană coordonate de americani (cum s-a mai întâmplat cu mercenarii ruși într-un eveniment de la începutul anului) fie pică loviți de friendly fire cum a fost cazul acum doar pentru că se aflau la locul nepotrivit în momentul nepotrivit.

Rușii sunt însă buni jucători de șah și reacția lui Putin este calculată și cu siguranță va consolida și mai mult pozitia Rusiei în zonă. Dacă ne uităm în urmă la incidentul cu doborârea avionului rus de către turci, reacția rușilor a avut consecințe uimitoare ulterior. Practic rușii s-au abținut de la a răspunde în plan militar, ci prin constrângeri economice și negocieri diplomatice, au reușit să restabilească o relație cu turcii mult mai puternică și care le-a garantat nu doar rămânerea în zonă și protecția în nord, ci chiar au mers până acolo încât au reușit ruperea de facto a Turciei din NATO! O întoarcere a evenimentelor spectaculoasă dacă privim în ansamblu și care putea să nu aibă același parcurs (chiar dacă premizele ruperii existau oricum) dacă rușii nu acționau calculat și se hazardau să răspundă rapid, pe plan militar aducând trupe sau încercând să vâneze și ei avioane turcești.

Folosind pretextul acestui atac, Putin are câteva opțiuni, pe lângă eventuale noi negocieri și strângeri cu ușa a lui Bibi care știm că are mari probleme legale și într-o situație politica internă mai puțin favorabila lui poate ajunge la pușcărie. Nu merg până acolo încât să zic că rușii își permit să manipuleze alegerile în Israel sau să interfereze în societatea israeliană cauzând ceva probleme lui Bibi. De altfel, flexarea mușchilor israelienilor în Siria este oarecum datorata lui Bibi care are și el nevoie de un război pentru a-și menține imaginea și pentru a deturna atenția de la problemele interne. Când țara e în război cu Soros și cu corporațiile internaționale, Dragnea face apel la unitate în partid și în bazinul electoral, pentru ca nu cumva sărăcimea să ceară autostrăzi sau să ceară eliminarea corupției. Când dușmanul este în afară, boporul iartă multe conducătorilor și presa pierde timpul comentând breaking-news-uri în locul chestiunilor importante. La fel și în Israel, deși nu e chiar la fel.

Printre variantele lui Putin ar fi oferirea sirienilor a rachetelor din generația S300 sau S400 care ar pune mari probleme unor viitoare “aventuri” aeriene deasupra Siriei atât din partea Israelului cât și din partea americanilor.

O altă variantă poate fi stabilirea unei no-fly-zone împreună cu evreii, ceea ce iar ar neutraliza capacitățile acestora dar și acțiunile americanilor care oricum au pierdut războiul în zonă și singurul interes de moment ar fi protejarea Israelului. Dar dacă Putin ar garanta protecția Israeului față de Iran sau Hezbollah, americanii ar fi scoși din joc total și nu doar că ar exista riscul unei păci în zona, dar Rusia ar putea atunci să joace un rol stabilizator în zonă extraordinar, pacificând nu doar Siria, ci chiar punând umărul la detensionarea relațiilor între Israel și Iran.

În cazul în care însă Bibi nu va fi convins să coopereze cu rușii, Putin are variante mult mai multe: furnizarea de arme către Hezbollah, atacuri cibernetice, etc.

Deocamdată discuțiile purtate sunt la nivel militar: o delegație israeliană vizitează Moscova pentru “schimb de infirmații”. Rusia de asemenea a anunțat că va face publice înregistrările radarelor din timpul incidentului – probabil în pregătirea acuzării Israelului, de la care deocamdată Putin a dat înapoi.

Totuși faptul că ministrul apărării a acuzat inițial Israelul și că rușii au făcut public că au fost anunțați de atac doar cu 1 minut înainte, denotă clar că rușii nu vor să treacă fără răspuns incidentul și să-l considere doar un “nefericit lanț de circumstanțe tragice” cum l-a descris deocamdată Putin.

Nu este însă exclus nici ca Putin să lase totul în ceață și să nu facă nimic. Deocamdată timpul este în favoarea lui Assad. Cu ajutorul Rusiei, opozanții au fost neutralizați, Israelul în afară să atace pe ici pe colo, câte un depozit sau o bază nu are ce să facă și oricum este doar chestiune de timp până când primul avion al evreilor va pica, caz care va pune punct “aventurilor” israelienilor, iar Trump va avea din ce în ce mai multe probleme în urma războiului tarifar cu chinezii dar și din cauza scandalelor permanente care îl erodează inevitabil și îi distrag atenția dinspre Siria.

În final, doresc să menționez și incidentul să fii fost un accident. Poate că israelienii chiar nu au intenționat să prindă în cursă acel avion și poate că piloții s-au folosit de el doar ca să-și scape pielea în urma reacției puternice a anti-aerianei siriene. Colaborarea cu francezii însă ridică totuși un mare semn de întrebare: de ce tocmai francezii i-au ajutat? Poate că Trump nu a acceptat să îi ajute pe evrei (aveau nevoie și de rachete balistice lansate din Mediteraneană, avioanele nu puteau rezolva singure misiunea) și este total dezinteresat de Siria? Caz în care, Putin chiar nu trebuie să facă nimic.

Ați plăti 200$ în plus pentru un iPhone Made in USA?

Am folosit deseori în articolele mele termenul de “capete vorbitoare” pentru a descrie realizatori de emisiuni sau invitați cu titluri pompoase de experți sau analiști care spun prostii. Un astfel de cap vorbăreț este de exemplu Moise Guran care are o gândire atât de sucită încât deseori se contrazice chiar și pe sine. Am dat acest exemplu pentru a exemplifica, însă evident că Moise nu este o raritate.

Majoritatea celor care apar la televizor sunt “capete vorbărețe” în sensul ca asta le e meseria, pe asta câștigă ei bani. Pe faptul ca vorbesc și nimic altceva. Dacă capetele vorbitoare chiar ar știi lucrurile despre care vorbesc, nu și-ar pierde timpul la televizor, ci ar fi la muncă unde ar câștiga mai mulți bani decât plătește ecranul de sticlă.

Nu vreau să spun că nu există excepții. Pentru că am dat un exemplu negativ, aș dori să dau și unul pozitiv: Denise Rifai de la Realitatea TV. Pentru o știristă de prime time news, Denise înțelege mai multă economie decât 90% dintre parlamentarii noștri și decât 80% dintre miniștrii pe care îi avem. Evident, după părerea mea.

Fenomenul capete vorbitoare nu este specific românesc. Iată un exemplu recent de la MSNBC, un trust de top din SUA pe subiectul economie-finanțe: un analist invitat la emisiune să discute despre Apple, a sugerat că pentru a răspunde apelului heirupist al lui Trump de a produce în SUA, Apple ar putea produce un model “special edition” pe care să scrie Made in USA și pe care să îl poată vinde cu un preț mai mare cu 200$, făcând chiar o marjă de profit mai mare decât la produsele din China (ca fapt divers, probabil productia în SUA ar mari costul cu mai mult de 400$ – părerea mea)

Ideea este atât de imbecilă întât și reporterul a întrebat în platou: cine ar plăti pentru acelasi telefon 200$ în plus doar pentru că scrie pe el Made in USA? O întrebare logică la care “expertul” a răspuns că ar fi un “special edition” și că ar fi “un hit”.

Evident că Apple nu are nici un motiv să mute producția în SUA, nefiiind încă strâns cu ușa de nici o taxă. Și chiar când Trump va introduce taxe, Apple va fi ultimul care să sufere, având deja o marjă de profit foarte mare. Ba chiar, e posibil ca Apple să nu fie nevoie să mute nimic din producție în SUA chiar în cazul introducerii taxei.

Pe lângă aceste amănunte, Apple mai are în spate o rezervă imensă de lichidități cu care nu știe ce să mai facă. Deși au distribuit dividend record (2.23) în 2016 și deși investesc aproape jumătate din profit, Apple încă are fonduri să poată supraviețui multor competitori în viitoarea iarnă a războiului tarifar. Un iPhone Made in USA o să vină poate abia când chinezii o să confiște fabricile Apple în cazul tensionării relațiilor sau când Trump o să interzică explicit importul produselor Apple.

Cat de probabil este un al 3-lea razboi mondial?

Inainte de Primul Razboi Mondial, pentru omul de rand, semnele certe ale razboiului erau mobilizarea armatei. Evident niciodata nu stiau cat de greu si cat de lung va fi un razboi si evident cine se astepta inainte de Primul Razboi Mondial ca aparentele reglari de conturi si corecturi ale hartilor din Balcani urmau sa aiba amplitudinea si intensitatea ulterioara?

Similar cu mobilizarea armatei in secolul trecut, in zilele noastre avem un alt tip de pregatire: cresterea bugetelor armatelor, intarirea si coordonarea aliantelor militare si evident razboiul economic, financiar si mai ales propagandistic. Nu atat propaganda, care oricum este permanenta in vremurile de azi ale razboiului permanent este un semn, cat mai ales ideologizarea urii si a confruntarii. Rusii nu vor libertate, nu vor democratie, nu accepta valori europene etc. Masina de propaganda a vestului lucreaza. Nici de cealalta parte a baricadei nu se sta. Rusii sunt mai uniti ca niciodata de la dizolvarea URSS-ului in jurul conducatorului si conducerea pregateste mental de buna vreme poporul pentru viitoarea confruntare.

Ramane deci sa cautam sa intelegem si sa identificam care ar fi declick-ul si in ce masura vom avea parte de un nou razboi mondial sau doar de un nou razboi rece. Evident intrebarea este grea si nici nu vom pretinde ca un raspuns se poate da la ea. Putem insa sa evaluam cateva aspecte.

Un prim aspect ar fi acela ca impotriva ideii unui al treilea razboi mondial ar fi speranta ca exista mereu o opozitie si o frana care sa opreasca lucrurile inainte de a merge spre sfarsitul fatalist al omenirii. Caci un nou razboi mondial evident va insemna folosirea armelor nucleare care stim ca sunt capabile in prezent sa distruga tot pamantul. Deci foarte logic ca ambele parti, sau mai bine zis toate partile stiu clar ca nu se poate porni un nou razboi mondial deoarece clar ar insemna sinucidere si nimeni nu ar castiga. Un argument al acestei perspective il constituie insasi faptul ca razboiul rece a ramas rece si ca oamenii politici au reusit in trecut sa detensioneze toate crizele majore care puteau declansa sfarsitul.

Dar nu doar bunul simt ne spune ca trebuie sa speram si sa credem ca nu se va ajunge la anihilarea reciproca. Chiar si daca ar fi sa eliminam din calcul un razboi nuclear, avand in vedere puterea armelor, mobilitatea si tehnologia actuala, foarte greu ne putem imagina cum ar arata un viitor al 3-lea razboi mondial. Cu greu putem descrie saltul care s-a facut de la primul razboi mondial – un razoi de transeee – la cel de-al doilea in care orase intregi au fost rase de pe fata pamantului si zeci de milioane de oameni au murit. Cu certitudine, chiar si in cazul unui razboi conventional intre NATO si Rusia, in ziua de astazi, partile beligerante ar avea clar posibilitatea de a face daune cu greu de imaginat si nici un cele mai visatoare scenarii ale NATO, armata Rusiei care are 766.000 de soldati si peste 2 milioane de rezervisti nu va putea fi anihilata peste noapte. Daunele vor fi masive de ambele parti. Chiar daca anihilarea totala reciproca este putin fortata in cazul unui razboi conventional, cu siguranta in cercurile mai inalte unde pot sa estimeze mai clar astfel de scenarii, nu exista aceasta demarcatie si nu exista estimari diferentiate cu privire la consecintele unui razboi nuclear si ale unuia conventional.

Putem deci concluziona ca cea mai probabila evolutie a razboiului va avea mai ales componenta economica, financiara, tehnologica si informationala. Banci hacuite, burse virusate sau blocate, blocaje comerciale, razboaie tarifare, aliante economice ar fi vectorii viitorului razboi mondial, evident cu accente mult mai intense ca divergentele actuale care deja creaza tensiuni si provoaca daune – recesiunea UE de azi fiind in principal consecinta sanctiunilor impuse Rusiei si a raspunsului Rusiei.

Pe langa razboiul economic care are deja loc, ar mai fi de amintit razboaiele locale care nu sunt deloc lipsite de importanta si constituie tot miscari geostrategice care clar pun presiune si au un rol important in imaginea globala. Nu mai comentam si nu mai detaliam prea mult. Amintim insa doar Siria: daca Putin nu se opunea atacarii Siriei la ONU si din contra accepta sa trimita si el trupe, cu siguranta Imperiul Anglo-American avea o cu totul alta perspectiva fata de Putin si Ucraina nu avea loc. Aprinderea Ucrainei insa este doar tentativa Imperiului de a-l taxa pe Putin si de a-l pedepsi pentru blocarea planurilor americanilor – destabilizarea intregului Orient Mijlociu, tribalizarea si distrugerea oricarei sanse de coeziune si rezistenta a musulmanilor.

Sa nu ne iluzionam: razboiul impotriva terorismului este in primul rand razboiul impotriva musulmanilor, este razbunarea lui Israel care dupa ce a terminat cu palestinienii incearca refacerea regatului lui David. Pare hilar, nu-i asa? Pare din alta lume ca evreii au astfel de nazuinte si invart lucrurile intr-o asemenea directie, dar nu este deloc o exagerare. Insasi statul Israel este un mit care s-a nascut din cartile religioase ale evreilor: cu Tora in mana, evreii au pretins si au justificat intoarcerea lor in Israel si gonirea palestinieilor. Si paradoxal, America este gigantul idiot care asculta de micul Israel si ii pune in aplicare ordinele. De ce altfel ar fi chefuit si ar fi dansat agentii mossad-ului in New York in timp ce turnurile gemene cadeau, daca ei nu stiau ca acel eveniment si “succesul” operatiunii vor pregati poporul american pentru ce avea sa urmeze. S-a ajuns astfel ca in ziua de azi, SUA sa bombardeze Irakul fara hotarari ONU, fara proteste ale nici unei tari, fara nici un protest intern, ci pur si simplu. Nu doar ca dreptul international a fost suspendat dupa 11 Septembrie si SUA si-au asignat rolul de politai mondial libertin, dar actele ilegale si agresoare ale SUA sunt aplaudate si incurajate de minionii din NATO si total ignorate de alte tari. Pana si Rusia sau China au incetat sa mai ia vreo reactie, bombardamentele de zilele trecute devenind un act banal. Imaginati-va ce ar insemna sa trimita China niste avioane sa bombardeze Sudanul pentru ca unele triburi saboteaza companiile chinezesti de acolo …

Revenind la razboiul economic, o intrebare care se pune este: cat timp poate dura un asemenea razboi? In cele din urma, o parte va ajunge in situatia de a nu avea ce sa faca si de a fi fortata sa treaca la arme. Va imaginati ca rusii vor ajunge ca coreeni de nord sa moara de foame si sa nu faca nimic, doar sa se intreaca in declaratii bombastice si extravagante cu privire la distrugerea dusmanilor? Presiunea economica nu doar ca va pregati mental si psihologic populatia pentru razboi, dar va duce la o spirala a anihilarii economice in care in cel mai fericit caz, cel mai slab va ingenunchea. Va reusi insa Imperiul Anglo-American sa ii ingenuncheze pe rusi pentru a doua oara folosind aceeasi strategie? Merge ulciorul de doua ori la apa?

Deocamdata, din fericire, exista combinatii. De exemplu, Rusii au impus embargo fructelor din UE. Ca raspuns, Belarus a marit importurile si firmele rusesti cumpara de la Belarus fructele europenilor. Dureaza si costa aceste combinatii si putin probabil ca se vor gasi variante la toate axele razboiului economic. Timpul si circumstantele atenueaza deci impactul razboiului economic, dar asa a fost si inainte de Primul Razboi Mondial.

Ar fi mai multe de zis cu privire la riscurile unui nou razboi mondial. Observati ca nu am abordat deloc China, nu vreau sa complic si mai mult lucrurile. De asemenea, am ignorat orice teorie a conspiratiilor cu privire la nebunii care conduc lumea si care vor un razboi mondial pentru reducerea populatiei si mentinerea controlului asupra sistemului financiar.

Nu putem ignora total ca economia si sistemul financiar al vestului sunt in metastaza si un razboi este poate cel mai bun lucru care se poate intampla establishmentului, in ideea ca vor avea incotro sa arate cu degetul de ce lucrurile merg inspre rau.

Iata deci inca doua necunoscute care nu sunt deloc irelevante in ecuatia totala.

Ce trebuie insa se ne intereseze pe noii romanii mai mult ar fi razboiul prin intermediari. Daca un viitor al 3-lea Razboi Mondial este cu adevarat ceva groaznic la nivel mondial, ne iluzionam daca credem ca acesta este cel mai mare pericol care ni se poate intampla noua. Nu, nicidecum. Inainte de un al 3-lea razboi mondial, foarte probabil noi vom fi inclusi intr-un razboi “proxy”.

Razboiurile prin intermediari sunt razboaie care au loc intre marile puteri prin intermediul vasalilor. Fie intre vasali, fie intr-o mare putere si vasalii unei alte puteri, acest tip de razboi este cel mai mare risc la adresa Romaniei. Sa ne uitam in Ucraina. Unde era acum 3-4 ani si unde este acum… Sa ne imaginam acum ca maghiarii isi declara autonomia si armata romana nu are incotro si trebuie sa dea lovitura de stat. Pentru prezervarea interesului national, armata ocupa Tinutul Secuiesc si introduce o dictatura militara similara cu ce avem in Turcia. Mii de morti de ambele parti, revolte, inabusiri de revolte, militii ilegale ale ungurilor, garzi patriotice ale romanilor. Evident Ungaria nu sta cu mainile in san si dupa ce primeste niste avioane de la rusi, ceva tancuri, ceva gaze, ruble si nenumarate garantii, dupa ce epuizeaza protestele la nivelul UE, decide sa atace Romania. Un scenariu cu totul nebun, dar realitatile actuale din Ucraina sunt probabil mult mai dure decat alte scenarii nebune ale vreunui blogger anonoim ucrainean dinainte de inceperea razboiului.

Traim vremuri tulburi in ultimii ani si din pacate de la an la an, crizele sunt parca mai sangeroase si mai dure. Dupa tensiunile din Grecia si riscurile destramarii UE, dupa confiscarea banilor din Cipru si tensiunile financiare, dupa peste 6 ani de criza in care nu exista nici o luminita la capatul tunelului, iata-ne acum comentand riscuri cu mult mai grave si perspective deloc optimiste. Sa dea Dumnezeu sa fie aceste viziuni prea pesimiste si prea departate de un viitor mai pasnic si mai senin.

JP Morgan saltă leul dar bagă la apă românii

Daca JP Morgan a ajuns sa isi intinda ghearele si peste leul nostru amarat nu e deloc bine. Dupa ce ca si-asa Romania era intre ciocan si nicovala in ceea ce priveste nivelul cursului, asta ne mai trebuia. Spun ca intre ciocan si nicovala pentru ca daca BNR ar lasa cursul sa mearga untre ii e locul (adica mult in sus), bancile ar avea de suferit si datornicii de asemenea. Probleme la plata creditelor sunt si-asa, cu un curs tinut de BNR in fraie si departe de unde ar vrea el sa fie. Pe de alta parte, un curs prea tare pentru leu inseamna taierea oricarei sanse de revenire a economiei deoarece fara un curs bun, nu putem avea exporturi competitive si fara exporturi nu avem economie, iar fara economie nu avem nici venituri la buget si nici toate bunatatile care vin de la buget.

Deci dupa ce ca si-asa cursul era intr-un balans care nu facea bine nimanui, pentru ca BNR cand il salta sus cand il lasa jos, iata ca mai venira acum si speculantii de la JP Morgan sa pompeze “investitii” pe leu. Aceste investitii nu sunt de fapt altceva decat specula, baietii destepti imprumuta dolari cu 0% dobanda, vin la Ponta care are nevoie sa mareasca pensiile, Ponta le da 6-7% si apoi isi retrag banii. Insa nu toti o data, ca sa poata sa iese cu randament. Ca orice smen, si asta isi are o fata intunecata care insa ne va lovi in momentul cel mai putin favorabil, cum nu o data ni s-a intamplat. Si de data asta, BNR o sa aiba nevoie de tot sprijinul FMI-ului ca sa tina moneda, nu ca mai inainte cand doar a trebuit sa “respecte” gentlemen agreement-ul.

Economia europeana da semne de declin din ce in ce mai periculos [1] si un leu tare e ultimul lucru de care aveau nevoie exportatorii romani dupa ce si-asa s-a scumpit energia. Cand o sa se simta si efectul de ricoseu, atunci sa vezi costuri, inflatie si criza in Romania.

Despre JP Morgan nu stiu prea mult decat ca sunt niste excroci care in SUA nici nu mai respecta legea si pe orice piata pun mana, se alege praful. De exemplu, prin 2008 cumparau materii prime din greu cu banii pompati prin programul TARP. Ce s-a intamplat dupa aceea, nu trebuie sa va spun deoarece toti am simtit in buzunare iar gurile rele spun ca primavara araba s-ar cam datora scumpirii pretului la grane.

Pe langa contractia economica continua si scaderea increderii investitorilor in orice este “virtual”, marele eveniment care se intampla acum la nivel mondial si despre care nu prea se vorbeste pe la noi este “razboiul valutar” [2]: fiecare tara incearca sa isi dea jos cu moneda ca sa incurajeze exporturile. La noi insa culmea culmilor BNR face invers. Iata ca acum trairam sa o vedem si pe asta, le dau o mana de ajutor si bancherii americani. Dar daca bancherii austriaci ne jegmanesc atat de rau, care sunt icea langa noi si au expunerea care o au pe Romania, va dati seama ce vor face cu noi speculatorii americani care au acces la tiparnita gratuita si nu ii intereseaza deloc “daunele colaterale”, ba din contra, criza in Europa este pentru ei mana cereasca?

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

[1] http://www.lumeaincriza.info/1828/industrie-zona-euro

[2] despre razboiul valutar am vorbit cu mult timp in urma inainte ca sa devina un topic in presa mainstream. Iata ce spuneam insa mai recent, in noiembrie 2011:

Sa rezumam deci pe scurt toate etapele unei crize: mai intai criza apare in domeniul financiar si se manifesta prin desumflarea unei bule si pierderi imense pentru multi jucatori. Aceasta prabusire – credite + actiuni – produce o contractie a lichiditatii si prin urmare a creditarii care provoaca scadere economica. Si cum toata lumea face afaceri pe credit, se produce astfel un lant al dependentelor, de la firmele care falimenteaza, greutatea se transfera pe state care trebuie sa faca fata cu cheltuieli scazute si cu somaj ridicat (pe langa lipsa creditului). Ca sa scape, unele state incearca sa exporte, si unele chiar reusesc, cum ar fi Germania. Cele care nu reusesc, isi dau jos cu moneda, se lupta sa aiba o moneda cat mai slaba pentru ca produsele lor sa fie mai ieftine in afara si astfel sa se vanda mai usor. Un exemplu de stat care se lupta permanent cu taria propriei monezi este Japonia si mai recent Elvetia. Si americanii incearca sa slabeasca dolarul desi la ei aceasta slabire este in primul rand o consecinta nu un target. Aceasta etapa poarta numele de razboiul valutar: fiecare tara cauta sa aiba moneda cat mai slaba ca sa poata sa exporte, deci sa creasca economic si sa revina din nou pe crestere. (sursa)

 

Iata si ceva articole noi unde probabil explica mai clar ce este razboiul valutar si de ce noi suntem printre pierzatori din cauza lui Isarescu:

– Japonia acuză: Război valutar mondial! (Capital)

– În războiul valutar, zona euro şi SUA sunt principalele victime. Ţările care îşi manipulează monedele prosperă pe timp de criză. (Ziarul Financiar)

– Marile economii ar putea porni un razboi valutar in 2013. Avertismentul ingrijorator al guvernatorului Bancii Angliei (Antena 3)

O privire înapoi

Cum ii sta bine calatorului (pierdut), mai ales celui care urca un munte (sau se taraste printr-o prapastie) este bine din cand in cand sa ne uitam inapoi pentru ca sa avem o imagine cat mai de ansamblu si pentru ca sa stim cat mai bine unde ne aflam in speranta ca cine stie cum vom putea gasi o iesire, vom putea intrevedea o cale de scapare, o luminita macar.

Bineinteles, cea mai de ansamblu imagine pe care o putem avea asupra crizei actuale ar pleca de la cateva consideratii despre problematica spirituala, mai precis o analiza a pacatelor pentru care Dumnezeu a ingaduit ca aceasta criza sa se intample. Vom trece peste aceasta analiza deoarece ne depaseste si este in primul rand datoria fiecaruia ca sa cugete la contributia personala pe care a adus-o la aceasta criza. Pentru ca de exemplu, bunica mea care are 85 de ani si traieste la tara habar nu are de criza, deoarece ea s-a multumit toata viata ei cu ce a avut, a mancat ce a avut, a multumit lui Dumnezeu daca a avut mai mult si prin urmare, nefiind luptata de patima lacomiei – pacatul primordial care a dus la aceasta criza -,  faptul ca i se taie pensia sau perspectiva ca nu va mai avea pensie deloc o lasa total nepasatoare. Pentru ea nu exista criza, pentru ca nici la televizor nu se uita deoarece “a observat ca ii zbarnaie creierii cand se cearta aia”.

Trecand de perspectiva spirituala, am putea sa abordam perspectiva istorica. Istoric privind, crize au mai fost, asa cum au mai fost si razboaie mondiale dupa crize. De ce de vreo doua razboaie incoace au inceput sa le numere, este un mister pentru mine deoarece orice razboi are mai mult sau mai putin implicatii globale, cel putin prin faptul ca oameni sunt ucisi, deci umanitatea toata pierde in fata lui Dumnezeu prin rautatea de care este capabila. Cand o mama are trei copii si doi dintre ei se ia la bataie, al treilea chiar daca este cuminte nu reuseste sa o bucure pe mama la fel de mult cum s-ar fi bucurat daca toti copiii ar fi fost cuminti si s-ar fi jucat in pace. Comparatia este copilaroasa, insa ce vreau sa subliniez este ca razboaiele care se duceau in Asia in secolul 12 se duceau si pentru ca ortodocsii din Imperiul Bizantin nu se rugau indeajuns pentru “pacea a toata lumea”. Bineinteles, nu pentru acest mic pacat a ingaduit Dumnezeu ca Imperiul Bizantin care era pe-atunci culmea civilizatiei sa fie efectiv anihilat cateva secole mai tarziu si in locul lui sa vina ce a venit – altele trebuie sa fii fost pacatele, si o minune a Bisericii consemneaza o aratare si o explicatie a ingerului unui sfant intr-o biserica din Constantinopol care ardea in urma atacului otomanilor.

Sa trecem insa la un scurt istoric al crizei din perspectiva economica si politica. Pana in momentul actual, putem separa deja criza in doua mari etape, una fiind cauza celei de-a doua, asa cum a doua va fi cauza celei de-a treia etape.

Criza financiara inceputa in 2008 a fost cauzata de cresterea preturilor la imobiliare – dar nu numai, pe fondul politicilor monetare defectuoase si a dereglementarilor. Politicienii, in dorinta de a fii alesi, au facut astfel incat poporul sa aiba acces cat mai facil la credit si de asemenea, si-au luat mana total de pe bancheri, lasandu-i sa-si faca de cap. Facutul de cap al bancherilor inseamna multe si a variat de la o tara la alta. insa mai ales in SUA acesta a insemnat in primul rand credite cu nemiluita pentru oricine si in al doilea rand ingineriile financiare complexe care au avut rostul de a masca adevaratul risc al creditarii nesabuite in vederea obtinerii unui rulaj de credite cat mai mare – bancherii castigand in primul rand prin intermedierea vanzarii acestor produse financiare complexe catre cumparatori naivi care insa aveau incredere in bancheri, tocmai pentru ca se asteptau ca statul sa ii controleze si sa ii monitorizeze cat mai bine. Pe scurt, s-a intamplat si la ei ce s-a intamplat si la noi cu FNI: “Dormi linistit, FNI vegheaza pentru tine”. Acelasi lucru l-au spus si bancherii investitorilor, de la investitori privati, la fonduri de pensii, fonduri de investitii, guverne, orase etc.

Criza financiara a aparut in momentul in care buba a iesit la suprafata si investorii au inceput sa aiba pierderi in acele investitii. A fost nevoie de o scanteie pentru a detona tot sistemul financiar deoarece pe langa aceste credite, liberalizarea pietei financiar a dus la crearea unor legaturi foarte puternice intre banci, prin asigurarile impotriva falimentului investitiilor. Asigurari este oarecum mult spus, ce s-a creat de fapt este un fel de casino global in care anumite banci pariau folosind banii investitorilor – deci nu protfitul propriu – impotriva produselor pe care le vindeau. Este ca si cum un dealer auto ar paria pe cat de mult rezista masinile pe care le vand ei, dupa ce le ridica clientii. Ei dupa ce ca castiga in primul rand pentru ca vand masinile, castiga si la primul accident al masinii. Insa problema a fost ca pe o masina puteau sa parieze 10 si nu doar dealeri dar chiar si producatori. Iar producatorii au ajuns sa nu le mai pese de calitatea masinilor care le vand, iar dealerii nici atat. Tot ce ii interesa era sa le vanda si eventual sa se strice cat mai multe si cat mai repede pentru a putea castiga din asigurari si din comisioane cat mai mult. Insa cand oamenii s-au prins ca masinile sunt o afacere proasta si ca mai bine merg cu autobuzul. dealerii si producatorii s-au dus la guvern sa ameninte ca daca nu ii salveaza, pe langa pericolul ca tara nu va mai avea masini si totul va fi blocat, vor fi dati afara si zeci de mii de oameni, deci guvernul  trebuie sa ii salveze si sa le dea bani. Atunci guvernul fiind prins cu usa nu a avut incotro si a salvat bancile si s-a ajuns astfel la criza datoriilor suverane (sau criza fiscala).

Criza datoriilor suverane consta asadar in problemele cu care se confrunta in primul rand statele din cauza preluarii povarei datoriilor de la banci. Pe langa aspectul moral al salvarii bancilor – de ce bancile rele sa nu falimenteze si sa ramana bancile bune pentru a putea curata sistemul de putregai? – aceasta etapa are o particularitate perversa: spirala dependentelor. Datoriile bancilor fiind preluate de state, au pus povara pe acestea si coroborat cu scaderea activitatii economice datorata contractiei creditului din criza financiara, statele nu fac fata datoriilor. Datoriile cresc de la an la an si determina statele sa impuna masuri de austeritate (in unele tari) sau masuri de tiparit bani si oferit pe tava bancherilor (in alte tari). Scad astfel veniturile, scade activitatea economica, datoriile cresc si la randul lor bancile avand expunere pe datoria suverana sunt din nou in pericol de a se prabusi si statele sunt din nou stranse cu usa sa le salveze. Deci in aceasta etapa avem doua probleme majore care se impung una pe cealalta: statul si bancile. Unde si cum se va termina aceasta spirala nu putem stii, deoarece suntem prinsi in ea in prezent si precum o elice cu doua palete care se prabuseste, nu stim care va lovi prima pamantul. In orice caz, nici una nu va mai fi ce-a fost, ci doar o forma schimonosita a ceea ce a insemnat o data: atat statul (care va fi foarte restrans) cat si bancile (care vor fi probabil nationalizate toate).

Ce se intampla cu statul in aceasta perioada? Austeritate: din incercarea de a reduce cheltuielile, razboaie valutare: din incercarea de a stimula exporturile, tulburari sociale din cauza austeritatii si a somajului. Ce se intampla cu bancile? Constranse de criza datoriilor, bancile sunt nevoite sa se contracte, sa isi constranga activitatea, sa se rezume la domeniile profitabile si sa renunte la expansiune. Toate acestea, pe langa falsificarea contabilitatii deoarece o contabilitate reala le-ar pune deja in situatii dificile. De aceea exista temerile legate de plecarea bancilor straine din Romania, deoarece acestea nu mai au bani si trebuie sa isi reduca expunerile, mai ales pe creditele neprofitabile si in zonele in care nu mai exista profituri. Dar nu doar bancile se constrang ci si marile companii nu mai fac investitii, nu cauta sa cucereasca piete noi, mai ales acolo unde nu sunt perspective de crestere. Asistam asa la zorii unei noi etape a crizei: deglobalizarea. Vrem, nu vrem, vedem cum aceasta etapa se manifesta pe multiple planuri, de la bancile si companiile care pleaca, la revenirea taxelor vamale (razboaie tarifare), la reducerea transporturilor, deteriorarea relatiilor intre state – acolo unde exista. Romania a simtit pe pielea ei destul de dureros aceasta etapa. Iata doar cateva exemple: plecarea Nokia, plecarea Volksbank, neincluderea in Schengen, problemele din Italia, restrictii la munca in diverse state din UE etc. La nivel European deglobalizarea se manifesta prin amenitarea Greciei cu excluderea, incetarii oricaror tentative de extindere (vezi Turcia), implicarea individuala in razboiul din Libia (doar cateva state s-au aruncat la ciolan, fara sa se voteze sau sa se decida in comun) etc.

Pe langa impartirea evolutiei crizei in aceste etape, ar mai fi de subliniat actorii implicati in criza, deoarece situatia variaza drastic de la tara la tara si de la continent la continent. Sa incepem cu ce este mai usor. De departe, Asia este marele castigator din aceasta criza. Nu detaliem, insa nu doar China a avut de castigat, ci si alte state. Nici un Europa lucrurile nu sunt uniforme, Germania batand record dupa record la exporturi si la PIB in timp de Grecia este amenintata cu excluderea si cu masuri dure de austeritate iar Italia, Irlanda, Spania si Portugalia stau la coada. In general insa, tarile se impart in doua categorii:

economiile avansate (SUA, Europa de Vest, Australia, Canada, etc); acestea sunt caracterizate in criza de: explozia datoriei atat cea publica cat si cea privata, crestere economica mica, somaj foarte mare, constrangerea productiei pe fondul scaderii puterii de cumparare; aceste state sunt responzabile pentru producerea crizei datoriei suverane, prin trecerea datoriilor bancilor in contul public;

economiile in curs de dezvoltare (China, Rusia, Brazilia, Turcia etc) au dus-o in general bine in criza; in primul rand au beneficiat de fluxuri de capital foarte mari deoarece investitorii nu mai au unde sa investeasca in economiile avansate care sunt cu un picior in groapa; intrarile de capital au produs insa un risc mare de inflatie si cresterea riscului de a se forma din nou bule, similar cu cele de care tocmai am scapat.

Unde se incadreaza Romania in aceasta perspectiva? Evident Romania nu este o economie avansata si nu a atins prin urmare o rata de creditare foarte mare la inceputul crizei. De altfel, cu acest argument se laudau politicienii nostri ca vom face fata crizei cu usurinta. In aparenta, nefiind economie avansata, am fi inclinati sa ne consideram economie in curs de dezvoltare si multi din cei care ne conduc chiar asta cred ca suntem: o tara emergenta. Culmea este insa ca noi nu avem infuzii de capital, ci din contra, de la noi capitalul fuge, asa cum fuge si din tarile avansate din cauza riscului sistemic. In ceea ce priveste inflatia, avem mult mai multa decat economiile avansate care chiar se confrunta cu deflatie, insa bule la noi … cam greu, oricat de mult a incercat guvernul prin prima casa si prin programul rabla sa stimuleze diverse domenii care au constituit bule inainte de criza. Asadar unde putem incadra Romania? La tarile bananiere din care se mai poate stoarce ceva aur, paduri si alte resurse, insa acesta este un subiect deja prea trist pentru a-l dezvolta mai mult.

In concluzie:

> criza are deja trei etape: criza financiara (falimente bancare), criza datoriilor suverane (statele preia datoriile bancilor) si deglobalizarea (ruperea legaturilor financiare si economice intre state prin contractia afacerilor si problemele politice); de la fiecare etapa, la urmatoarea, lucrurile se agraveaza si mai rau;

> exista castigatori in criza, si acestea sunt statele emergente; Romania insa nu este decat o banala bananiera;

 

Libia – inceputul unui nou razboi mondial

Criza financiara din 2008 a dus la transferul datoriilor de la banci la guverne. Pentru a putea face fata acestor datorii imense si coroborat cu propriile deficite, guvernele au fost nevoite sa tipareasca bani pe care i-au dat tot bancilor prin dobanzi aproape de zero si infuzii directe numite “quantititive easing” sau “baiolut”. Din cauza lichiditatilor imense impinse catre banci, bancheri s-au intrebat ce sa faca cu banii astia, caci le era frica sa mai dea la firme si la oameni, tocmai din cauza ca bula imobiliara s-a spart. Au decis astfel sa faca speculatii pe bursa si au dus astfel pretul alimentelor si al petrolului la limite superioare care au batut recordul. Cand preturile cresc bineinteles ca au de suferit cei mai saraci, si astfel s-a ajuns la rascoalele din Africa. Astea au ridicat si mai mult pretul petroului si amenintau prin incertitudinea lor sa le tina ridicate atat de mult inca sa afecteze si mai mult situatia economica din imperiul anglo-american care oricum se confrunta cu situatii dificile duse la extrem.

Iata cum de la una la alta am ajuns in sfarsit si la primul razboi din noul ciclu de razboaie datorate crizei financiare din SUA si care acompaniaza prabusirea uriasului despre care am mai vorbit. Incotro vor decurge lucrurile este greu de estimat, exista doar o singura incertitudine: nu inspre bine.

Ma asteptam ca urmatoarea etapa in desfasurarea crizei sa fie razboaiele tarifare care ar urma razboiului valutelor. Abia apoi ma gandeam ca vor urma razboaiele cu arme. Iata insa ca situatia s-a schimbat, viteza spre colapsul total se accelereaza iar Japonia a mai taiat 2-3 ani din anii de sfarsit ai dolarului.

Ca in toate situatiile, trebuie sa fim atenti la detalii pentru a putea trage oarecare concluzii relevante. Pe mine un singur detaliu m-a ingrijorat referitor la Libia: de ce rebelii au capturat pe membrii serviciilor secrete britanice care insoteau un diplomat britanic care venise tocmai ca sa le ofere consultanta si sa vada cu ce poate Marea Britanie sa ii ajute? Iata un eveniment minuscul dar care ne poate oferi un indiciu important a cat de prietenosi fata de ealiberatori vor fi rebelii anti-Gaddafi si cat de mult petrol vor trimite ei spre europeni, ca la urma urmei asta ii si intereseaza.

1 2 3