Ați plăti 200$ în plus pentru un iPhone Made in USA?

Am folosit deseori în articolele mele termenul de “capete vorbitoare” pentru a descrie realizatori de emisiuni sau invitați cu titluri pompoase de experți sau analiști care spun prostii. Un astfel de cap vorbăreț este de exemplu Moise Guran care are o gândire atât de sucită încât deseori se contrazice chiar și pe sine. Am dat acest exemplu pentru a exemplifica, însă evident că Moise nu este o raritate.

Majoritatea celor care apar la televizor sunt “capete vorbărețe” în sensul ca asta le e meseria, pe asta câștigă ei bani. Pe faptul ca vorbesc și nimic altceva. Dacă capetele vorbitoare chiar ar știi lucrurile despre care vorbesc, nu și-ar pierde timpul la televizor, ci ar fi la muncă unde ar câștiga mai mulți bani decât plătește ecranul de sticlă.

Nu vreau să spun că nu există excepții. Pentru că am dat un exemplu negativ, aș dori să dau și unul pozitiv: Denise Rifai de la Realitatea TV. Pentru o știristă de prime time news, Denise înțelege mai multă economie decât 90% dintre parlamentarii noștri și decât 80% dintre miniștrii pe care îi avem. Evident, după părerea mea.

Fenomenul capete vorbitoare nu este specific românesc. Iată un exemplu recent de la MSNBC, un trust de top din SUA pe subiectul economie-finanțe: un analist invitat la emisiune să discute despre Apple, a sugerat că pentru a răspunde apelului heirupist al lui Trump de a produce în SUA, Apple ar putea produce un model “special edition” pe care să scrie Made in USA și pe care să îl poată vinde cu un preț mai mare cu 200$, făcând chiar o marjă de profit mai mare decât la produsele din China (ca fapt divers, probabil productia în SUA ar mari costul cu mai mult de 400$ – părerea mea)

Ideea este atât de imbecilă întât și reporterul a întrebat în platou: cine ar plăti pentru acelasi telefon 200$ în plus doar pentru că scrie pe el Made in USA? O întrebare logică la care “expertul” a răspuns că ar fi un “special edition” și că ar fi “un hit”.

Evident că Apple nu are nici un motiv să mute producția în SUA, nefiiind încă strâns cu ușa de nici o taxă. Și chiar când Trump va introduce taxe, Apple va fi ultimul care să sufere, având deja o marjă de profit foarte mare. Ba chiar, e posibil ca Apple să nu fie nevoie să mute nimic din producție în SUA chiar în cazul introducerii taxei.

Pe lângă aceste amănunte, Apple mai are în spate o rezervă imensă de lichidități cu care nu știe ce să mai facă. Deși au distribuit dividend record (2.23) în 2016 și deși investesc aproape jumătate din profit, Apple încă are fonduri să poată supraviețui multor competitori în viitoarea iarnă a războiului tarifar. Un iPhone Made in USA o să vină poate abia când chinezii o să confiște fabricile Apple în cazul tensionării relațiilor sau când Trump o să interzică explicit importul produselor Apple.

Cat de probabil este un al 3-lea razboi mondial?

Inainte de Primul Razboi Mondial, pentru omul de rand, semnele certe ale razboiului erau mobilizarea armatei. Evident niciodata nu stiau cat de greu si cat de lung va fi un razboi si evident cine se astepta inainte de Primul Razboi Mondial ca aparentele reglari de conturi si corecturi ale hartilor din Balcani urmau sa aiba amplitudinea si intensitatea ulterioara?

Similar cu mobilizarea armatei in secolul trecut, in zilele noastre avem un alt tip de pregatire: cresterea bugetelor armatelor, intarirea si coordonarea aliantelor militare si evident razboiul economic, financiar si mai ales propagandistic. Nu atat propaganda, care oricum este permanenta in vremurile de azi ale razboiului permanent este un semn, cat mai ales ideologizarea urii si a confruntarii. Rusii nu vor libertate, nu vor democratie, nu accepta valori europene etc. Masina de propaganda a vestului lucreaza. Nici de cealalta parte a baricadei nu se sta. Rusii sunt mai uniti ca niciodata de la dizolvarea URSS-ului in jurul conducatorului si conducerea pregateste mental de buna vreme poporul pentru viitoarea confruntare.

Ramane deci sa cautam sa intelegem si sa identificam care ar fi declick-ul si in ce masura vom avea parte de un nou razboi mondial sau doar de un nou razboi rece. Evident intrebarea este grea si nici nu vom pretinde ca un raspuns se poate da la ea. Putem insa sa evaluam cateva aspecte.

Un prim aspect ar fi acela ca impotriva ideii unui al treilea razboi mondial ar fi speranta ca exista mereu o opozitie si o frana care sa opreasca lucrurile inainte de a merge spre sfarsitul fatalist al omenirii. Caci un nou razboi mondial evident va insemna folosirea armelor nucleare care stim ca sunt capabile in prezent sa distruga tot pamantul. Deci foarte logic ca ambele parti, sau mai bine zis toate partile stiu clar ca nu se poate porni un nou razboi mondial deoarece clar ar insemna sinucidere si nimeni nu ar castiga. Un argument al acestei perspective il constituie insasi faptul ca razboiul rece a ramas rece si ca oamenii politici au reusit in trecut sa detensioneze toate crizele majore care puteau declansa sfarsitul.

Dar nu doar bunul simt ne spune ca trebuie sa speram si sa credem ca nu se va ajunge la anihilarea reciproca. Chiar si daca ar fi sa eliminam din calcul un razboi nuclear, avand in vedere puterea armelor, mobilitatea si tehnologia actuala, foarte greu ne putem imagina cum ar arata un viitor al 3-lea razboi mondial. Cu greu putem descrie saltul care s-a facut de la primul razboi mondial – un razoi de transeee – la cel de-al doilea in care orase intregi au fost rase de pe fata pamantului si zeci de milioane de oameni au murit. Cu certitudine, chiar si in cazul unui razboi conventional intre NATO si Rusia, in ziua de astazi, partile beligerante ar avea clar posibilitatea de a face daune cu greu de imaginat si nici un cele mai visatoare scenarii ale NATO, armata Rusiei care are 766.000 de soldati si peste 2 milioane de rezervisti nu va putea fi anihilata peste noapte. Daunele vor fi masive de ambele parti. Chiar daca anihilarea totala reciproca este putin fortata in cazul unui razboi conventional, cu siguranta in cercurile mai inalte unde pot sa estimeze mai clar astfel de scenarii, nu exista aceasta demarcatie si nu exista estimari diferentiate cu privire la consecintele unui razboi nuclear si ale unuia conventional.

Putem deci concluziona ca cea mai probabila evolutie a razboiului va avea mai ales componenta economica, financiara, tehnologica si informationala. Banci hacuite, burse virusate sau blocate, blocaje comerciale, razboaie tarifare, aliante economice ar fi vectorii viitorului razboi mondial, evident cu accente mult mai intense ca divergentele actuale care deja creaza tensiuni si provoaca daune – recesiunea UE de azi fiind in principal consecinta sanctiunilor impuse Rusiei si a raspunsului Rusiei.

Pe langa razboiul economic care are deja loc, ar mai fi de amintit razboaiele locale care nu sunt deloc lipsite de importanta si constituie tot miscari geostrategice care clar pun presiune si au un rol important in imaginea globala. Nu mai comentam si nu mai detaliam prea mult. Amintim insa doar Siria: daca Putin nu se opunea atacarii Siriei la ONU si din contra accepta sa trimita si el trupe, cu siguranta Imperiul Anglo-American avea o cu totul alta perspectiva fata de Putin si Ucraina nu avea loc. Aprinderea Ucrainei insa este doar tentativa Imperiului de a-l taxa pe Putin si de a-l pedepsi pentru blocarea planurilor americanilor – destabilizarea intregului Orient Mijlociu, tribalizarea si distrugerea oricarei sanse de coeziune si rezistenta a musulmanilor.

Sa nu ne iluzionam: razboiul impotriva terorismului este in primul rand razboiul impotriva musulmanilor, este razbunarea lui Israel care dupa ce a terminat cu palestinienii incearca refacerea regatului lui David. Pare hilar, nu-i asa? Pare din alta lume ca evreii au astfel de nazuinte si invart lucrurile intr-o asemenea directie, dar nu este deloc o exagerare. Insasi statul Israel este un mit care s-a nascut din cartile religioase ale evreilor: cu Tora in mana, evreii au pretins si au justificat intoarcerea lor in Israel si gonirea palestinieilor. Si paradoxal, America este gigantul idiot care asculta de micul Israel si ii pune in aplicare ordinele. De ce altfel ar fi chefuit si ar fi dansat agentii mossad-ului in New York in timp ce turnurile gemene cadeau, daca ei nu stiau ca acel eveniment si “succesul” operatiunii vor pregati poporul american pentru ce avea sa urmeze. S-a ajuns astfel ca in ziua de azi, SUA sa bombardeze Irakul fara hotarari ONU, fara proteste ale nici unei tari, fara nici un protest intern, ci pur si simplu. Nu doar ca dreptul international a fost suspendat dupa 11 Septembrie si SUA si-au asignat rolul de politai mondial libertin, dar actele ilegale si agresoare ale SUA sunt aplaudate si incurajate de minionii din NATO si total ignorate de alte tari. Pana si Rusia sau China au incetat sa mai ia vreo reactie, bombardamentele de zilele trecute devenind un act banal. Imaginati-va ce ar insemna sa trimita China niste avioane sa bombardeze Sudanul pentru ca unele triburi saboteaza companiile chinezesti de acolo …

Revenind la razboiul economic, o intrebare care se pune este: cat timp poate dura un asemenea razboi? In cele din urma, o parte va ajunge in situatia de a nu avea ce sa faca si de a fi fortata sa treaca la arme. Va imaginati ca rusii vor ajunge ca coreeni de nord sa moara de foame si sa nu faca nimic, doar sa se intreaca in declaratii bombastice si extravagante cu privire la distrugerea dusmanilor? Presiunea economica nu doar ca va pregati mental si psihologic populatia pentru razboi, dar va duce la o spirala a anihilarii economice in care in cel mai fericit caz, cel mai slab va ingenunchea. Va reusi insa Imperiul Anglo-American sa ii ingenuncheze pe rusi pentru a doua oara folosind aceeasi strategie? Merge ulciorul de doua ori la apa?

Deocamdata, din fericire, exista combinatii. De exemplu, Rusii au impus embargo fructelor din UE. Ca raspuns, Belarus a marit importurile si firmele rusesti cumpara de la Belarus fructele europenilor. Dureaza si costa aceste combinatii si putin probabil ca se vor gasi variante la toate axele razboiului economic. Timpul si circumstantele atenueaza deci impactul razboiului economic, dar asa a fost si inainte de Primul Razboi Mondial.

Ar fi mai multe de zis cu privire la riscurile unui nou razboi mondial. Observati ca nu am abordat deloc China, nu vreau sa complic si mai mult lucrurile. De asemenea, am ignorat orice teorie a conspiratiilor cu privire la nebunii care conduc lumea si care vor un razboi mondial pentru reducerea populatiei si mentinerea controlului asupra sistemului financiar.

Nu putem ignora total ca economia si sistemul financiar al vestului sunt in metastaza si un razboi este poate cel mai bun lucru care se poate intampla establishmentului, in ideea ca vor avea incotro sa arate cu degetul de ce lucrurile merg inspre rau.

Iata deci inca doua necunoscute care nu sunt deloc irelevante in ecuatia totala.

Ce trebuie insa se ne intereseze pe noii romanii mai mult ar fi razboiul prin intermediari. Daca un viitor al 3-lea Razboi Mondial este cu adevarat ceva groaznic la nivel mondial, ne iluzionam daca credem ca acesta este cel mai mare pericol care ni se poate intampla noua. Nu, nicidecum. Inainte de un al 3-lea razboi mondial, foarte probabil noi vom fi inclusi intr-un razboi “proxy”.

Razboiurile prin intermediari sunt razboaie care au loc intre marile puteri prin intermediul vasalilor. Fie intre vasali, fie intr-o mare putere si vasalii unei alte puteri, acest tip de razboi este cel mai mare risc la adresa Romaniei. Sa ne uitam in Ucraina. Unde era acum 3-4 ani si unde este acum… Sa ne imaginam acum ca maghiarii isi declara autonomia si armata romana nu are incotro si trebuie sa dea lovitura de stat. Pentru prezervarea interesului national, armata ocupa Tinutul Secuiesc si introduce o dictatura militara similara cu ce avem in Turcia. Mii de morti de ambele parti, revolte, inabusiri de revolte, militii ilegale ale ungurilor, garzi patriotice ale romanilor. Evident Ungaria nu sta cu mainile in san si dupa ce primeste niste avioane de la rusi, ceva tancuri, ceva gaze, ruble si nenumarate garantii, dupa ce epuizeaza protestele la nivelul UE, decide sa atace Romania. Un scenariu cu totul nebun, dar realitatile actuale din Ucraina sunt probabil mult mai dure decat alte scenarii nebune ale vreunui blogger anonoim ucrainean dinainte de inceperea razboiului.

Traim vremuri tulburi in ultimii ani si din pacate de la an la an, crizele sunt parca mai sangeroase si mai dure. Dupa tensiunile din Grecia si riscurile destramarii UE, dupa confiscarea banilor din Cipru si tensiunile financiare, dupa peste 6 ani de criza in care nu exista nici o luminita la capatul tunelului, iata-ne acum comentand riscuri cu mult mai grave si perspective deloc optimiste. Sa dea Dumnezeu sa fie aceste viziuni prea pesimiste si prea departate de un viitor mai pasnic si mai senin.

JP Morgan saltă leul dar bagă la apă românii

Daca JP Morgan a ajuns sa isi intinda ghearele si peste leul nostru amarat nu e deloc bine. Dupa ce ca si-asa Romania era intre ciocan si nicovala in ceea ce priveste nivelul cursului, asta ne mai trebuia. Spun ca intre ciocan si nicovala pentru ca daca BNR ar lasa cursul sa mearga untre ii e locul (adica mult in sus), bancile ar avea de suferit si datornicii de asemenea. Probleme la plata creditelor sunt si-asa, cu un curs tinut de BNR in fraie si departe de unde ar vrea el sa fie. Pe de alta parte, un curs prea tare pentru leu inseamna taierea oricarei sanse de revenire a economiei deoarece fara un curs bun, nu putem avea exporturi competitive si fara exporturi nu avem economie, iar fara economie nu avem nici venituri la buget si nici toate bunatatile care vin de la buget.

Deci dupa ce ca si-asa cursul era intr-un balans care nu facea bine nimanui, pentru ca BNR cand il salta sus cand il lasa jos, iata ca mai venira acum si speculantii de la JP Morgan sa pompeze “investitii” pe leu. Aceste investitii nu sunt de fapt altceva decat specula, baietii destepti imprumuta dolari cu 0% dobanda, vin la Ponta care are nevoie sa mareasca pensiile, Ponta le da 6-7% si apoi isi retrag banii. Insa nu toti o data, ca sa poata sa iese cu randament. Ca orice smen, si asta isi are o fata intunecata care insa ne va lovi in momentul cel mai putin favorabil, cum nu o data ni s-a intamplat. Si de data asta, BNR o sa aiba nevoie de tot sprijinul FMI-ului ca sa tina moneda, nu ca mai inainte cand doar a trebuit sa “respecte” gentlemen agreement-ul.

Economia europeana da semne de declin din ce in ce mai periculos [1] si un leu tare e ultimul lucru de care aveau nevoie exportatorii romani dupa ce si-asa s-a scumpit energia. Cand o sa se simta si efectul de ricoseu, atunci sa vezi costuri, inflatie si criza in Romania.

Despre JP Morgan nu stiu prea mult decat ca sunt niste excroci care in SUA nici nu mai respecta legea si pe orice piata pun mana, se alege praful. De exemplu, prin 2008 cumparau materii prime din greu cu banii pompati prin programul TARP. Ce s-a intamplat dupa aceea, nu trebuie sa va spun deoarece toti am simtit in buzunare iar gurile rele spun ca primavara araba s-ar cam datora scumpirii pretului la grane.

Pe langa contractia economica continua si scaderea increderii investitorilor in orice este “virtual”, marele eveniment care se intampla acum la nivel mondial si despre care nu prea se vorbeste pe la noi este “razboiul valutar” [2]: fiecare tara incearca sa isi dea jos cu moneda ca sa incurajeze exporturile. La noi insa culmea culmilor BNR face invers. Iata ca acum trairam sa o vedem si pe asta, le dau o mana de ajutor si bancherii americani. Dar daca bancherii austriaci ne jegmanesc atat de rau, care sunt icea langa noi si au expunerea care o au pe Romania, va dati seama ce vor face cu noi speculatorii americani care au acces la tiparnita gratuita si nu ii intereseaza deloc “daunele colaterale”, ba din contra, criza in Europa este pentru ei mana cereasca?

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

[1] http://www.lumeaincriza.info/1828/industrie-zona-euro

[2] despre razboiul valutar am vorbit cu mult timp in urma inainte ca sa devina un topic in presa mainstream. Iata ce spuneam insa mai recent, in noiembrie 2011:

Sa rezumam deci pe scurt toate etapele unei crize: mai intai criza apare in domeniul financiar si se manifesta prin desumflarea unei bule si pierderi imense pentru multi jucatori. Aceasta prabusire – credite + actiuni – produce o contractie a lichiditatii si prin urmare a creditarii care provoaca scadere economica. Si cum toata lumea face afaceri pe credit, se produce astfel un lant al dependentelor, de la firmele care falimenteaza, greutatea se transfera pe state care trebuie sa faca fata cu cheltuieli scazute si cu somaj ridicat (pe langa lipsa creditului). Ca sa scape, unele state incearca sa exporte, si unele chiar reusesc, cum ar fi Germania. Cele care nu reusesc, isi dau jos cu moneda, se lupta sa aiba o moneda cat mai slaba pentru ca produsele lor sa fie mai ieftine in afara si astfel sa se vanda mai usor. Un exemplu de stat care se lupta permanent cu taria propriei monezi este Japonia si mai recent Elvetia. Si americanii incearca sa slabeasca dolarul desi la ei aceasta slabire este in primul rand o consecinta nu un target. Aceasta etapa poarta numele de razboiul valutar: fiecare tara cauta sa aiba moneda cat mai slaba ca sa poata sa exporte, deci sa creasca economic si sa revina din nou pe crestere. (sursa)

 

Iata si ceva articole noi unde probabil explica mai clar ce este razboiul valutar si de ce noi suntem printre pierzatori din cauza lui Isarescu:

– Japonia acuză: Război valutar mondial! (Capital)

– În războiul valutar, zona euro şi SUA sunt principalele victime. Ţările care îşi manipulează monedele prosperă pe timp de criză. (Ziarul Financiar)

– Marile economii ar putea porni un razboi valutar in 2013. Avertismentul ingrijorator al guvernatorului Bancii Angliei (Antena 3)

O privire înapoi

Cum ii sta bine calatorului (pierdut), mai ales celui care urca un munte (sau se taraste printr-o prapastie) este bine din cand in cand sa ne uitam inapoi pentru ca sa avem o imagine cat mai de ansamblu si pentru ca sa stim cat mai bine unde ne aflam in speranta ca cine stie cum vom putea gasi o iesire, vom putea intrevedea o cale de scapare, o luminita macar.

Bineinteles, cea mai de ansamblu imagine pe care o putem avea asupra crizei actuale ar pleca de la cateva consideratii despre problematica spirituala, mai precis o analiza a pacatelor pentru care Dumnezeu a ingaduit ca aceasta criza sa se intample. Vom trece peste aceasta analiza deoarece ne depaseste si este in primul rand datoria fiecaruia ca sa cugete la contributia personala pe care a adus-o la aceasta criza. Pentru ca de exemplu, bunica mea care are 85 de ani si traieste la tara habar nu are de criza, deoarece ea s-a multumit toata viata ei cu ce a avut, a mancat ce a avut, a multumit lui Dumnezeu daca a avut mai mult si prin urmare, nefiind luptata de patima lacomiei – pacatul primordial care a dus la aceasta criza -,  faptul ca i se taie pensia sau perspectiva ca nu va mai avea pensie deloc o lasa total nepasatoare. Pentru ea nu exista criza, pentru ca nici la televizor nu se uita deoarece “a observat ca ii zbarnaie creierii cand se cearta aia”.

Trecand de perspectiva spirituala, am putea sa abordam perspectiva istorica. Istoric privind, crize au mai fost, asa cum au mai fost si razboaie mondiale dupa crize. De ce de vreo doua razboaie incoace au inceput sa le numere, este un mister pentru mine deoarece orice razboi are mai mult sau mai putin implicatii globale, cel putin prin faptul ca oameni sunt ucisi, deci umanitatea toata pierde in fata lui Dumnezeu prin rautatea de care este capabila. Cand o mama are trei copii si doi dintre ei se ia la bataie, al treilea chiar daca este cuminte nu reuseste sa o bucure pe mama la fel de mult cum s-ar fi bucurat daca toti copiii ar fi fost cuminti si s-ar fi jucat in pace. Comparatia este copilaroasa, insa ce vreau sa subliniez este ca razboaiele care se duceau in Asia in secolul 12 se duceau si pentru ca ortodocsii din Imperiul Bizantin nu se rugau indeajuns pentru “pacea a toata lumea”. Bineinteles, nu pentru acest mic pacat a ingaduit Dumnezeu ca Imperiul Bizantin care era pe-atunci culmea civilizatiei sa fie efectiv anihilat cateva secole mai tarziu si in locul lui sa vina ce a venit – altele trebuie sa fii fost pacatele, si o minune a Bisericii consemneaza o aratare si o explicatie a ingerului unui sfant intr-o biserica din Constantinopol care ardea in urma atacului otomanilor.

Sa trecem insa la un scurt istoric al crizei din perspectiva economica si politica. Pana in momentul actual, putem separa deja criza in doua mari etape, una fiind cauza celei de-a doua, asa cum a doua va fi cauza celei de-a treia etape.

Criza financiara inceputa in 2008 a fost cauzata de cresterea preturilor la imobiliare – dar nu numai, pe fondul politicilor monetare defectuoase si a dereglementarilor. Politicienii, in dorinta de a fii alesi, au facut astfel incat poporul sa aiba acces cat mai facil la credit si de asemenea, si-au luat mana total de pe bancheri, lasandu-i sa-si faca de cap. Facutul de cap al bancherilor inseamna multe si a variat de la o tara la alta. insa mai ales in SUA acesta a insemnat in primul rand credite cu nemiluita pentru oricine si in al doilea rand ingineriile financiare complexe care au avut rostul de a masca adevaratul risc al creditarii nesabuite in vederea obtinerii unui rulaj de credite cat mai mare – bancherii castigand in primul rand prin intermedierea vanzarii acestor produse financiare complexe catre cumparatori naivi care insa aveau incredere in bancheri, tocmai pentru ca se asteptau ca statul sa ii controleze si sa ii monitorizeze cat mai bine. Pe scurt, s-a intamplat si la ei ce s-a intamplat si la noi cu FNI: “Dormi linistit, FNI vegheaza pentru tine”. Acelasi lucru l-au spus si bancherii investitorilor, de la investitori privati, la fonduri de pensii, fonduri de investitii, guverne, orase etc.

Criza financiara a aparut in momentul in care buba a iesit la suprafata si investorii au inceput sa aiba pierderi in acele investitii. A fost nevoie de o scanteie pentru a detona tot sistemul financiar deoarece pe langa aceste credite, liberalizarea pietei financiar a dus la crearea unor legaturi foarte puternice intre banci, prin asigurarile impotriva falimentului investitiilor. Asigurari este oarecum mult spus, ce s-a creat de fapt este un fel de casino global in care anumite banci pariau folosind banii investitorilor – deci nu protfitul propriu – impotriva produselor pe care le vindeau. Este ca si cum un dealer auto ar paria pe cat de mult rezista masinile pe care le vand ei, dupa ce le ridica clientii. Ei dupa ce ca castiga in primul rand pentru ca vand masinile, castiga si la primul accident al masinii. Insa problema a fost ca pe o masina puteau sa parieze 10 si nu doar dealeri dar chiar si producatori. Iar producatorii au ajuns sa nu le mai pese de calitatea masinilor care le vand, iar dealerii nici atat. Tot ce ii interesa era sa le vanda si eventual sa se strice cat mai multe si cat mai repede pentru a putea castiga din asigurari si din comisioane cat mai mult. Insa cand oamenii s-au prins ca masinile sunt o afacere proasta si ca mai bine merg cu autobuzul. dealerii si producatorii s-au dus la guvern sa ameninte ca daca nu ii salveaza, pe langa pericolul ca tara nu va mai avea masini si totul va fi blocat, vor fi dati afara si zeci de mii de oameni, deci guvernul  trebuie sa ii salveze si sa le dea bani. Atunci guvernul fiind prins cu usa nu a avut incotro si a salvat bancile si s-a ajuns astfel la criza datoriilor suverane (sau criza fiscala).

Criza datoriilor suverane consta asadar in problemele cu care se confrunta in primul rand statele din cauza preluarii povarei datoriilor de la banci. Pe langa aspectul moral al salvarii bancilor – de ce bancile rele sa nu falimenteze si sa ramana bancile bune pentru a putea curata sistemul de putregai? – aceasta etapa are o particularitate perversa: spirala dependentelor. Datoriile bancilor fiind preluate de state, au pus povara pe acestea si coroborat cu scaderea activitatii economice datorata contractiei creditului din criza financiara, statele nu fac fata datoriilor. Datoriile cresc de la an la an si determina statele sa impuna masuri de austeritate (in unele tari) sau masuri de tiparit bani si oferit pe tava bancherilor (in alte tari). Scad astfel veniturile, scade activitatea economica, datoriile cresc si la randul lor bancile avand expunere pe datoria suverana sunt din nou in pericol de a se prabusi si statele sunt din nou stranse cu usa sa le salveze. Deci in aceasta etapa avem doua probleme majore care se impung una pe cealalta: statul si bancile. Unde si cum se va termina aceasta spirala nu putem stii, deoarece suntem prinsi in ea in prezent si precum o elice cu doua palete care se prabuseste, nu stim care va lovi prima pamantul. In orice caz, nici una nu va mai fi ce-a fost, ci doar o forma schimonosita a ceea ce a insemnat o data: atat statul (care va fi foarte restrans) cat si bancile (care vor fi probabil nationalizate toate).

Ce se intampla cu statul in aceasta perioada? Austeritate: din incercarea de a reduce cheltuielile, razboaie valutare: din incercarea de a stimula exporturile, tulburari sociale din cauza austeritatii si a somajului. Ce se intampla cu bancile? Constranse de criza datoriilor, bancile sunt nevoite sa se contracte, sa isi constranga activitatea, sa se rezume la domeniile profitabile si sa renunte la expansiune. Toate acestea, pe langa falsificarea contabilitatii deoarece o contabilitate reala le-ar pune deja in situatii dificile. De aceea exista temerile legate de plecarea bancilor straine din Romania, deoarece acestea nu mai au bani si trebuie sa isi reduca expunerile, mai ales pe creditele neprofitabile si in zonele in care nu mai exista profituri. Dar nu doar bancile se constrang ci si marile companii nu mai fac investitii, nu cauta sa cucereasca piete noi, mai ales acolo unde nu sunt perspective de crestere. Asistam asa la zorii unei noi etape a crizei: deglobalizarea. Vrem, nu vrem, vedem cum aceasta etapa se manifesta pe multiple planuri, de la bancile si companiile care pleaca, la revenirea taxelor vamale (razboaie tarifare), la reducerea transporturilor, deteriorarea relatiilor intre state – acolo unde exista. Romania a simtit pe pielea ei destul de dureros aceasta etapa. Iata doar cateva exemple: plecarea Nokia, plecarea Volksbank, neincluderea in Schengen, problemele din Italia, restrictii la munca in diverse state din UE etc. La nivel European deglobalizarea se manifesta prin amenitarea Greciei cu excluderea, incetarii oricaror tentative de extindere (vezi Turcia), implicarea individuala in razboiul din Libia (doar cateva state s-au aruncat la ciolan, fara sa se voteze sau sa se decida in comun) etc.

Pe langa impartirea evolutiei crizei in aceste etape, ar mai fi de subliniat actorii implicati in criza, deoarece situatia variaza drastic de la tara la tara si de la continent la continent. Sa incepem cu ce este mai usor. De departe, Asia este marele castigator din aceasta criza. Nu detaliem, insa nu doar China a avut de castigat, ci si alte state. Nici un Europa lucrurile nu sunt uniforme, Germania batand record dupa record la exporturi si la PIB in timp de Grecia este amenintata cu excluderea si cu masuri dure de austeritate iar Italia, Irlanda, Spania si Portugalia stau la coada. In general insa, tarile se impart in doua categorii:

economiile avansate (SUA, Europa de Vest, Australia, Canada, etc); acestea sunt caracterizate in criza de: explozia datoriei atat cea publica cat si cea privata, crestere economica mica, somaj foarte mare, constrangerea productiei pe fondul scaderii puterii de cumparare; aceste state sunt responzabile pentru producerea crizei datoriei suverane, prin trecerea datoriilor bancilor in contul public;

economiile in curs de dezvoltare (China, Rusia, Brazilia, Turcia etc) au dus-o in general bine in criza; in primul rand au beneficiat de fluxuri de capital foarte mari deoarece investitorii nu mai au unde sa investeasca in economiile avansate care sunt cu un picior in groapa; intrarile de capital au produs insa un risc mare de inflatie si cresterea riscului de a se forma din nou bule, similar cu cele de care tocmai am scapat.

Unde se incadreaza Romania in aceasta perspectiva? Evident Romania nu este o economie avansata si nu a atins prin urmare o rata de creditare foarte mare la inceputul crizei. De altfel, cu acest argument se laudau politicienii nostri ca vom face fata crizei cu usurinta. In aparenta, nefiind economie avansata, am fi inclinati sa ne consideram economie in curs de dezvoltare si multi din cei care ne conduc chiar asta cred ca suntem: o tara emergenta. Culmea este insa ca noi nu avem infuzii de capital, ci din contra, de la noi capitalul fuge, asa cum fuge si din tarile avansate din cauza riscului sistemic. In ceea ce priveste inflatia, avem mult mai multa decat economiile avansate care chiar se confrunta cu deflatie, insa bule la noi … cam greu, oricat de mult a incercat guvernul prin prima casa si prin programul rabla sa stimuleze diverse domenii care au constituit bule inainte de criza. Asadar unde putem incadra Romania? La tarile bananiere din care se mai poate stoarce ceva aur, paduri si alte resurse, insa acesta este un subiect deja prea trist pentru a-l dezvolta mai mult.

In concluzie:

> criza are deja trei etape: criza financiara (falimente bancare), criza datoriilor suverane (statele preia datoriile bancilor) si deglobalizarea (ruperea legaturilor financiare si economice intre state prin contractia afacerilor si problemele politice); de la fiecare etapa, la urmatoarea, lucrurile se agraveaza si mai rau;

> exista castigatori in criza, si acestea sunt statele emergente; Romania insa nu este decat o banala bananiera;

 

Libia – inceputul unui nou razboi mondial

Criza financiara din 2008 a dus la transferul datoriilor de la banci la guverne. Pentru a putea face fata acestor datorii imense si coroborat cu propriile deficite, guvernele au fost nevoite sa tipareasca bani pe care i-au dat tot bancilor prin dobanzi aproape de zero si infuzii directe numite “quantititive easing” sau “baiolut”. Din cauza lichiditatilor imense impinse catre banci, bancheri s-au intrebat ce sa faca cu banii astia, caci le era frica sa mai dea la firme si la oameni, tocmai din cauza ca bula imobiliara s-a spart. Au decis astfel sa faca speculatii pe bursa si au dus astfel pretul alimentelor si al petrolului la limite superioare care au batut recordul. Cand preturile cresc bineinteles ca au de suferit cei mai saraci, si astfel s-a ajuns la rascoalele din Africa. Astea au ridicat si mai mult pretul petroului si amenintau prin incertitudinea lor sa le tina ridicate atat de mult inca sa afecteze si mai mult situatia economica din imperiul anglo-american care oricum se confrunta cu situatii dificile duse la extrem.

Iata cum de la una la alta am ajuns in sfarsit si la primul razboi din noul ciclu de razboaie datorate crizei financiare din SUA si care acompaniaza prabusirea uriasului despre care am mai vorbit. Incotro vor decurge lucrurile este greu de estimat, exista doar o singura incertitudine: nu inspre bine.

Ma asteptam ca urmatoarea etapa in desfasurarea crizei sa fie razboaiele tarifare care ar urma razboiului valutelor. Abia apoi ma gandeam ca vor urma razboaiele cu arme. Iata insa ca situatia s-a schimbat, viteza spre colapsul total se accelereaza iar Japonia a mai taiat 2-3 ani din anii de sfarsit ai dolarului.

Ca in toate situatiile, trebuie sa fim atenti la detalii pentru a putea trage oarecare concluzii relevante. Pe mine un singur detaliu m-a ingrijorat referitor la Libia: de ce rebelii au capturat pe membrii serviciilor secrete britanice care insoteau un diplomat britanic care venise tocmai ca sa le ofere consultanta si sa vada cu ce poate Marea Britanie sa ii ajute? Iata un eveniment minuscul dar care ne poate oferi un indiciu important a cat de prietenosi fata de ealiberatori vor fi rebelii anti-Gaddafi si cat de mult petrol vor trimite ei spre europeni, ca la urma urmei asta ii si intereseaza.

1 2 3