De ce sunt proști cei care nu au participat la vot

Sunt mai multe categorii de proști împărțite pe criterii diferite. În analiza pe care o voi face, unele segmentele se vor suprapune.

Mai întâi avem clasificarea în funcție de participarea sau neparticiparea la vot în general. Există o categorie de proști care nu votează niciodată sau extrem de rar. Nepăsători și dezinteresați, fie din scepticism fie pur și simplu din incapacitatea de asumare a unui rol social. Pe aceștia îi numesc proști deoarece nu realizează că soarta lor poate fi determinată de vot și deși rareori se poate schimba ceva în bine prin vot, nu prea există alternative sau oricum dacă există acestea nu sunt specifice democrației. Nu merg până acolo în a nuanța că votul înseamnă atitudine civică și că are rol social: e prea mult pentru astfel de oameni.

Culmea e că în categoria nepăsătorilor sunt atât oameni cu IQ mic cât și oameni cu IQ mare cărora dacă nu le place termenul de proști poate le place mai mult termenul de fraieri. Este însă greu să convingi un sinucigaș de frumusețea vieții și în general în categoria indiferenților fac parte personalitățile anti-sociale, marginalizații, visătorii, frustrații, orgolioșii care se cred superiori gloatei etc. Cum să îi convingi pe aceștia că votul este important, că este o datorie etc?

O subcategorie din această categorie de proști care nu votează niciodată sau rar, sunt cei care zic: de ce să mai votez că oricum toți fură? Oricum nimic nu se schimbă … Aici ajungem la incultura politică și lipsa exercițiului democratic de care am mai amintit într-un articol anterior. Așa cum pofta îți vine mâncând, numai încercând să votezi cu cap poți vedea că totuși se poate schimba câte ceva. Implicarea într-un partid, campania și susținerea unui partid, participarea în ONG-uri ar fi de asemenea un pas în plus. Însă totul se învârte în jurul votului care este piatra de temelie a democrației.

O altă subcategorie de fraieri din categoria celor care nu înțeleg importanța votării sunt cei care consideră un protest neparticiparea la vot. Aceștia sunt în general proștii de influență. Aud undeva o portavoce care le spune că să nu votezi înseamnă că protestezi și li se lipește instant pe creier această idee. Lipsa de evaluare critică și gândire independentă sunt principala boală a acestei sub-nișe și ei sunt ușor manipulabili, fiind folosiți ca masă de manevră de purtătorii de voce care zbiară mai tare și care au mesajele mai bine formulate astfel încât să poată fi asumate rapid. Ei aud niște idei ca un refren al unei melodi și în discuții și argumente le repetă mai clar sau mai puțin clar, de asemenea ca pe un refren, fără a aduce niciun element original, sau măcar coerent și fără a înțelege toate implicațiile acelui refren, mai ales dacă toți ar începe să îl fredoneze. Fenomenul s-a îmtâmplat nu doar la acest referendum dar și la altele anterioare, precum și la alegerile prezidențiale.

Gloata condusă prin portavoce este valabilă evident și în categoria celor care votează și sunt manipulați de partide sau politicieni pentru a le lua voturile. În ciuda asemănării în lipsa judecății și discernământului, cei din urmă au avantajul că măcar ei sunt participanți la vot, își asumă opțiunea.

Întorcându-ne la votul de azi, pe lângă clasificarea de mai sus, avem o împărțeală specifică a celor care nu au votat în două mari categorii, care deși pe unele felii se suprapune cu ce am spus mai sus, important este momentul și motivele momentului. De altfel, pentru mine este un mare mister care este felia principală care explică eșecul referendumului, explicația mea fiind în principal categoria detaliată mai sus: proștii indiferenți. Argumentul meu este istoria alegerilor anterioare.

Cu privire la referendum, avem așadar următoarele categorii: cei pro și contra schimbării Constituției și cei pro și contra psd-ului. Există și o mică felie de pro-referendum și pro-psd care însă nu s-au mobilizat la vot deoarece acum nu li s-a promis nicio mărire de pensii și poate au mai auzit pe ici pe colo că referendumul e a lui Dragnea (din păcate nu știu televiziunile partidului cum au prezentat referendumul ca să îmi fac o idee).

Un lucru care trebuie clarificat separat de analiza proștilor, este că dată fiind chestiunea complicată legată de felul cum funcționează România (constituție, legi, parlament), foarte puțini dintre cei care sunt pentru familia tradițională știu puterea Constituției și de aceea au putut fi ușor înșelați de draci că referendumul nu schimbă nimic. Ori, în realitate referendumul, dacă trecea, putea schimba posibilitatea ca în cazul în care USR-ul ar fi câștigat alegerile să legifereze căsătoriile homosexuale și ulterior adopția copiilor de către homosexuali. O lege se poate schimba instant prin ordonanță de guvern sau prin parlament, pe când dacă o lege încalcă Constituția, aceasta nu poate trece. Deci iată că referendumul putea schimba ceva. Evident, dracul argumentează că nimeni nu are de gând să introducă căsătoriile homosexuale. Mai vedem curând asta …

Avem așadar proștii care sunt pentru familia tradițională dar au găsit diverse motive să nu voteze: nu era nevoie de referendum, nu schimba nimic, e acaparat de Dragnea. Prostia acestora vine din faptul că nu au înțeles importanța modificării Constituției – pe de o parte – și că nu înțeleg importanța participării la vot – pe de altă parte.

Cu privire la proștii care zic: să iubim și homosexualii că sunt și ei oameni, aceștia de asemenea au căzut în capcana pusă de draci care exagerează și deformează realitatea. Referendumul nu însemna deloc intoleranță sau ură față de homosexuali ci pur și simplu sublinia dorința majorității ca lucrurile să rămână așa cum sunt în privința căsătoriei și să nu apară confuzii și suceli pe care le putem vedea în țări străine, unde preoți sunt arestați și amendați doar pentru că citesc din Biblie și spun că homosexualitatea este un păcat. Chiar și ateii care sunt adepți ai democrației și libertății de opinie ar trebui să se îngrozească de tăvălugul ideologiei minorităților de care am discutat într-un articol anterior și să lupte proactiv pentru apărarea normalității și democrației care înseamnă mot-a-mot puterea poporului, adică a majorității, deci nu a unei minorități, de orice natură sau mărime ar fi ea. Cei care zic că nu există pericolul legalizării căsătoriilor, nu au habar că în manualele noi pentru copii apărute anul acesta, sunt câteva deja în care Matei poate spune că e fetiță și Ileana poate să aibă două mame.

Am făcut de multe ori paralela între societate și organismul uman și între “formatorii de opinie” și victimele acestora și celulele canceroase care invadează organismul și deși se produce o reacție inflamatoare, sistemul imunitar încercând o oarecare luptă cu celulele canceroase, în cele din urmă acestea sunt acceptate de organism, primesc hrană, organele le fac loc și câștigă bătălia cu celulele sistemului imunitar care cedează, ducând mai apoi rapid la metastază și moarte. Specific celulelor canceroase este imitația și simularea asemănării cu celulele normale. Acești oameni care apar zilnic și spală creierele celor care nu au capacitatea de gândire sănătoasă și independentă sunt extrem de eficienți și experimentați având de asemenea la îndemână și canalele de propagare a propagandei și infrastructura tehnică de elaborare a unei strategii optime de spălat pe creier. În cazul nostru, cel mai mult s-a pompat pe ideea confiscării referendumului de către PSD deoarece atacarea frontală a subiectului votului nu se putea face. Nu poți cere românilor deocamdată să accepte căsătoriile homosexuale, însă poți încerca să îi convingi că nu există acest pericol și că în plus … Dragnea. Și pentru cei care ar rezista totuși, le-au băgat bombonica cu costurile organizării, cum că referendumul e scump și că mai bine se făceau spitale.

Nu credeam că sloganurile vrem spitale nu catedrale mai prind. Sunt totuși triviale și lipsite de sens. Nu banii sunt problema în România ci lipsa valorilor. Ori teoretic construirea de catedrale ar trebui să întărească credința și moralitatea și să dea la o parte hoția și necinstea. Un popor cu frică de Dumnezeu nu poate vota cu hoți și corupți ci caută să voteze cu oameni care iubesc țara și au o viață fără semne de întrebare. Acest referendum, chiar dacă a costat mult, să nu uităm că este expresia a 3 milioane de oameni care sunt și ei contribuabili și care au avut dreptul la organizarea acestui referendum. Politicienii actuali (și tehnocrații dinaintea lor) nu aveau posibilitatea (alegerea) să nu organizeze acest referendum deoarece chiar legea îi obliga să o facă. Deci chestiunea costului este una stupidă și care nu ar fi trebuit să fie argument de absenteism. Din contra, tocmai faptul că s-au cheltuit acești bani pentru ca oamenii să aibă șansa să spună ce cred, trebuia să îi îndemne pe toți cei interesați de încotro se îndreaptă România să vină și să voteze.

În final, doresc să abordez o categorie de proști extrem de îngrijorătoare, pentru că ei vor fi baza viitoarelor manipulări și destabilizări ale României: pro-europenii (auto-declarați) fără discernământ. Aceștia nu doar că nu știu pe ce lume trăiesc și ce înseamnă UE, cum funcționează organismele europene, care este istoricul evoluției și mai ales care sunt prospectele de viitor, pe termen scurt și mediu. Problema e că sunt atât de auto-suficienți încât gândesc în două registre: UE, anti-UE.

Nu zic că pro-europenii fără discernământ ar trebui să fie la curent cu instabilitatea sistemului bancar european, cu problemele datoriilor Italiei, cu criza refugiaților care este evident cuiul la coșciugul acestui nou imperiu sau măcar cu riscul existențial pus de Brexit care în cazul unei supraviețuiri sau “Doamne-ferește” (ar zice Junker) al unei creșteri economice în Marea Britanie, ar da idei multora și ar crea premizele unor nenumărate alte exit-uri din partea celor bogați.

Iluzia pro-europenismului vine mai ales din raționamente economice: am vrea și noi salarii ca afară, am vrea străzi ca afară, am vrea mașini ca cei din afară, am vrea o administrație publică ca afară etc. Și pentru asta, suntem dispuși să înghițim orice orbește, chiar dacă UE se pretinde un legăn al democrației, chiar dacă ne-a fost promisă la aderare păstrarea identității și specificului național, chiar dacă nici măcar în UE, acceptarea căsătoriilor homosexualilor nu este generalizată și clarificarea pe care ar fi adus-o referendumul nu ar fi avut niciun impact pentru noi. S-a trâmbițat la Digi24 cum că un număr de vreo 40 de parlamenteri europeni i-au trimis o scrisoare Vioricăi în care o trag de ureche cum că dacă trece referendumul, pot avea de suferit copiii din familii cu un singur părinte. Ca să vedeți până unde merge îndrăzneala dracului! Se arată atât de iubitori acești 40 de parlamentari față de familiile cu un singur copil, ca nu cumva aceia să nu se creadă că ei nu fac parte dintr-o familie, dacă în Constituție se va clarifica în loc de “doi soți”,  “bărbat și femeie”. Evident, ilogic și total irelevant. Mai subliniem de asemenea, că scrisoarea dacă demonstrează ceva, demonstrează tocmai că parlamentul UE care are peste 700 de membri, nu are nimic de spus și nu se opune intenției românilor de a face această schimbare. Digi24 însă nu a menționat deloc că doar 40 din 700 au trimis această scrisoare deoarece nu ar fi dat bine.

Acceptarea tembelă și fără rațiune a oricăror cerințe ar veni de la UE, denotă nu doar neînțelegerea spiritului european și a ideii propuse de acest organism care are ca fundament tocmai mult trâmbițatele valori europene, dintre care prima ar trebui să fie democrația. Ori ce altceva este un referendum pentru modificarea Constituției decât voința poporului și nu a unui dictator sau partid unic care sa își impună el dorința? Într-adevăr UE promovează și drepturile minorităților, dar nuanțele cu privire la aceste drepturi sunt departe de a fi fost clarificate în direcția acceptării căsătoriilor homosexuale. Faptul că unele țări au legi în care ideologia minorităților sexuale este deja o dictatură, ține de prostia acestora și denaturarea lor, ține de disoluția identității și pote fi pentru noi un semnal de alarmă și un indiciu că poate nu trebuie să urmăm calea lor ci să fim mai atenți. Cum să fim invidioși pe nemți care lipsiți de dorința de a-și proteja identitatea au dat drumul la granițe și primesc invadatori din toată Africa, lăsându-i să le violeze femeile pe stradă și oferindu-le ajutoare sociale mai multe decât săracilor lor. Cum să fim invidioși pe francezi și să acceptăm gândirea lor, când Parisul are cartiere unde legea o fac găștile și poliția nu are curajul să intre. Cum să luăm exemplu suedezii care au parte periodic de revolte și atacuri ale sălbaticilor pe care i-au primit, le-au dat case și condiții moderne, le dau lunar bani și ajutoare sociale și în schimb au parte de mașini și magazine incendiate, violuri, crime și multe altele asemenea?

În final, uitându-ne peste ocean, vedem cum americanii s-au trezit și pas cu pas recuperează terenul pierdut în fața  activismului progresist al neo-dictaturii ne-sfintei trinități a diversității, egalității și incluziunii. Diversitatea sexuală – nu de opinie, egalitatea împărțirii fondurilor și resurselor, nu a oportunităților sau a drepturilor și incluziunea selectivă a elementelor toxice pentru societate care au potențialul de a schimba ordinea și de a promova cât mai rapid trecerea către o nouă dictatură sumbră în care cei normali vor fi numiți nebuni iar nebunii vor fi tratați ca victime și oprimați și toată politica societății se va învârti în direcția “protejării” acestora.

În final, aș dori să comentez puțin din punct de vedere creștinesc ce înseamnă absenteismul de astăzi. Lipsa de la vot este concret o lepădare de Dumnezeu, o recunoaștere (tacită dar fermă) a homosexualității ca nefiind păcat și nu în ultimul rând o rupere față de biserică care se numește aufrisire. De facto, cei care nu au venit la vot, se pot considera apostați. Cum poate să mai se considere creștin unul care a stat acasă? Ce argument să aducă? Dragnea, PSD, bani pentru spitale?! 

Totodată darea pe față a necredinței poporului român este un duș rece pentru cei care credeau în statisticile înșelătoare cu procentul de peste 90% creștini în România. Astfel de naivi sunt și în rândul ierarhiei bisericești care persistă în deschiderea largă a porților bisericii pentru toți păgânii și blasfemiatorii care nu doar că nu cred în Dumnezeu și nu au nicio legătura afectivă cu poporul român, dar la nevoie, se ridică chiar împotriva Bisericii. Poate acum Sfântul Sinod se va răzgândi cu privire la căsătoriile laxe și mai ales poate va introduce criterii noi pentru acceptarea căsătoriilor și a altor slujbe. Ca să nu mai subliniem că poate o dată pentru totdeauna, tovărășia unor membrii ai clerului cu clasa politică s-a terminat, văzând roadele acestei fă-te frate cu dracu până trec puntea.

Unde va ajunge leul? Acolo unde îi e locul …

A început din nou să colcăie cursul, ocazie cu care avem noi declarații și articole amuzante. Iată un exemplu:

Isarescu face glume despre cursul valutar: Daca am ajuns sa ne ingrijoreze o depreciere de 4 bani…

Sursa: business24.ro

Din gluma de mai sus, cea mai interesantă însă mi s-a părut aroganța cu care Isărescu se crede mai tare ca bulgarii:

Cursul are multe functii, multe functii si daca voiam sa facem un curs fix il faceam. Faceam si noi un currency board precum bulgarii si schimbam toata politica. E mult mai simpla”,

Mult mai simplă poate fi politica unui curs fix, determinat de un currency board, mai ales dacă acest currency board este responsabil și ia deciziile pe baza unor obiective reale și nu unor targeturi de profit pentru BNR după care se reglează Isărescu.

Am explicat în articolele anterioare de ce cursul ar fi putut să fie în România o sulă în coastă pentru guvernele iresponsabile în sensul că dacă ar fi legat de cerere și ofertă, ar regla excesele consumeriste și totodată ar stimula creditarea responsabilă în detrimentul exuberanței.

Ce nu cred că am explicat în articolele anterioare, ce rău poate face cursul atunci când este reglat manual de Isărescu. În primul rând, un curs administrat nu este tocmai încurajator pentru investitorii străini care urmăresc randamente. Aceștia nu vor risca niciodată să beneficieze de fluctuații și să fructifice căderile sau spike-urile pentru a regla cererea și oferta și a-și asuma astfel parte din riscul economiei. Dacă în ecuația cursului ar intra doar schimburile și riscurile, tensiunea intrinsecă din sistem nu ar mai fi o grijă (a guvernanților, a BNR-ului și a participanților) iar potențialul investițional extern ar fi maxim fructificat. Tensiunea datorată incertitudinii venite din deconectarea cursului de realitatea economică și dependența acestuia de politica unui singur om, fac ca orice tranzacție să aibă inclusă o marjă de siguranță menită să acopere surprizele.

În caz că nu m-am făcut înțeles, iată încă o încercare: transparența este mai bună decât opacitatea în cazul cursului valutar. Dacă participanții sunt convinși de realitatea cursului datorată transparenței, măsurile de siguranță și incertitudinile sunt mult mai limitate decât în cazul sistemului actual, în care cursul este decis de un singur om. Includerea unei marje de incertitudine în prețul cerut sau oferit pentru curs sau în prețul produselor este un status-quo cu care toți actorii economici din România trăiesc zi de zi, de unde și sensibilitatea oamenilor la curs.

Pe care sensibilitate Isărescu o ridiculizează pentru că nu o înțelege. Așa cum un tată violent care își bate nevasta și copiii nu înțelege de ce nu este iubit, tot așa Isărescu se miră de ce creșterea cursului cauzează atâtea temeri și atâta atenție în presă. Ca un obsedat de control ce este el ar dori ca publicul și actorii să aibă încredere totală în politicile și raționamentele lui (mult spus politică, căci dacă ar exista una ar fi făcută publică pentru a putea fi analizată și monitorizată de societate, transparența fiind un mare plus, cum am explicat mai sus) și se miră de ce există mereu semne de întrebare și o stare de tensiune și incertitudine cu privire la intențiile lui.

Toate comentariile cu privire la curs, bineînțeles sunt valabile și cu privire la dobânda de referință și la celelalte dobânzi și mijloace de control ale BNR-ului. Însă cursul este magnetul către care își îndreaptă atenția toți și de aceea are importanță vitală și de aceea personal sunt de părere că un consiliu valutar extins cu membrii onorabili și profesioniști ar fi superior consiliului valutar dintr-un singur om de care avem parte în prezent.

Să trecem însă puțin de la teorie la realitate. Doresc mai întâi să reamintesc (și să recomand să recitiți) un articol din luna aprilie în care taxam declarația lui Isărescu că una din două trebuie să crape: ori cursul, ori dobânda: CURS SAU DOBÂNDĂ? DE CE NU AMÂNDOUĂ?. La data articolului, ROBOR era 2.1% și EURRON 4.65. Azi ROBOR-ul la 3 luni este 3.16% și cursul 4.66. Deși cursul a rămas cuminte, îmi mențin opiniile exprimate acolo: cursul va crește cot la cot cu dobânzile, vom avea un dans în doi. 

Să subliniem și că Fed-ul a mărit recent dobânda iar Draghi va fi presat cu ușa cât de curând să înceapă “revenirea” și în Europa, altfel BCE ar putea fi prinsă fără pantaloni la următoarea criza sau recesiune, neavând nicio armă, cu atât mai puțin o … bazucă.

De ce nu le e frică americanilor de un război nuclear cu Rusia-China?

Retorica militarilor americani se întețește în ultimul timp, pe măsură ce Israelul este din ce în ce mai călcat pe nervi de Putin în Siria. Am explicat de mai multe ori de ce ultimul avantaj care a mai rămas americanilor și care îi păstrează cel puțin pentru urimătorii 5 ani în control este armata.

Puțini realizează că pentru SUA, pierdere poziției de cea mai mare putere nu este opțională ci este o chestiune existențială, de supraviețuire a statului. Fără puterea dominantă a armatei SUA, valoarea dolarului ar cădea instant către zero și situația economică internă dependentă de puterea acestei hârtii magice de asemenea ar arunca SUA la nivelul țărilor din America Latină subdezvoltate cum ar fi Argentina sau Columbia – narcodictaturi care surpaviețuiesc doar pentru că produc droguri, fără de care ar fi doar niște țări din lumea a 3-a muritoare de foame. America Latină are de mâncare însă pentru că are unde să exporte drogurile: în SUA. SUA însă dacă în momentul pierderii puterii dolarului va ajunge ca Columbia, unde va exporta droguri ca să aibă un PIB cât de cât pe linie de plutire care să nu provoace o disoluție a statului ca în Venezuela?

Menținerea poziției de cea mai mare putere militară este însă din ce în ce mai mult dependentă de pornirea unui război în care americanii pot fructifica capacitățile actuale, care sunt una câte una neutralizate sau pe picior să fie neutralizate de către competitori. Știrea bună este că alegerea lui Trump a amânat pornirea unui război militar, acesta alegând mai întâi varianta unui război multiplu pe alte fronturi, cum ar fi pe cel economic. Cu siguranță, Hitlery ar fi fost o candidată mult mai sigură la pornirea unui conflict armat cu Rusia. Un singur argument pe care doresc să îl aduc aici, pe lângă Primăvara Arabă care este opera lui Obama & Hitlery, ar fi unui dintre punctele politicii externe cu care Hitlery a candidat la alegeri: instituirea unei zone no-fly în Siria, adică amenințarea directă a Rusiei că dacă mai ridică un avion în spațiul aerian sirian, acesta va fi dobodât.

Întorcându-ne la titlul acestui articol, doresc să atrag atenția asupra încă unui foc din campania de sabre-rattling pe care americanii au început-o împotriva rușilor:

U.S. Ambassador to NATO Kay Bailey Hutchison on Tuesday warned that the U.S. could be forced to “take out” missiles Russia is developing that violate a Cold War-era treaty. […] “It is time now for Russia to come to the table and stop the violations,” Hutchison told reporters in Brussels, where US Defense Secretary Jim Mattis would later meet his NATO counterparts. She added that if the system became operational, the U.S. “would then be looking at the capability to take out a missile that could hit any of our countries in Europe and hit America.” (Sursa: Zero Hedge)

Logic ne putem pune întrebarea: nu se gândesc americanii că un război cu Rusia nu lasă loc de “take out” ci înseamnă pur și simplu un război nuclear global între SUA și Europa pe de o parte și Rusia-China pe de altă parte? În ce scenariu și în ce context văd militarii americani posibilitatea să dea jos cu o capacitate a Rusiei fără un răspuns ca și cum Rusia ar sta pe o grămadă de nucleare să se uite cum SUA îi atacă baze, așa cum face acum Assad pentru că nu are de ales. Putin are de ales, e la mintea cocoșului.

Este adevărat că sensul din declarație poate fi interpretat în sensul ca SUA se va gândi la modalități de neutralizare a sistemul de rachete rusești 9M729 și că probabil asta nu înseamnă decât deschiderea de noi baze în România similare cu cea de la Deveselu. Însă acesta a fost doar un exemplu de mesaj. Iată altul:

In a interview about fracking and the implications of making the United States less dependent on foreign sources of energy, Interior Secretary Ryan Zinke told the Washington Examiner that the US Navy has the ability to blockade Russia from controlling energy supplies in the Middle East. 

“The United States has that ability, with our Navy, to make sure the sea lanes are open, and, if necessary, to blockade… to make sure that their energy does not go to market,” Zinke said on Friday at a Consumer Energy Alliance event in Pittsburg. 

Surtsa: Zerohedge

Din nou se pune logic întrebarea: cum poate SUA să blocheze nave rusești fără a provoca un răspuns din partea Rusiei? Ignoram aici penibilitatea acestei amenințări: de când este comerțul cu petrol o crimă și trebuie instituite blocade? Există totuși o mică posibilitate ca acest secretar de stat să fii fumat ceva înainte să facă declarația, pentru ca Rusia nu exportă și nu are de ce să exporte petrol în Orientul Mijlociu.

“A US blockade of Russia would be equal to a declaration of war under international law,” Russian Senator Aleksey Pushkov said, commenting on Zinke’s words. Russia does not currently export any energy to the Middle East, which itself is a major oil exporting region. The whole idea is an “absolute nonsense,” the Senator argued.

Și exemplele pot continua. 

Din punct de vedere geostrategic este evident că SUA încearcă să evite un conflict direct cu Rusia, tocmai din cauza riscului escaladării. Probabil mai există capete reci pe-acolo prin conducerea armatei, pentru că cum altfel putem explica că până acum războiul nu a început?

Înainte de a provoca direct fie Rusia, fie China, foarte probabil că SUA preferă războaie proxy care să macine resursele competitorilor. Avem deci: Siria, Koreea de Nord, Urcaina deocamdată și urmează Iran. 

Korea de Nord este un caz care iese din tipar (în sensul detensionării) și singura explicație pe care o dau eu evitării unui război care ar fi provocat – în cel mai fericit caz, în care conflictul nu ar escalada în război mondial – colapsul economiei chinezești și declanșarea unei noi crize financiare, este nevoia lui Trump de a avea măcar un succes, de oriunde ar veni.  Să nu uităm că Trump se afla într-o perioadă foarte nasoală, fiind atacat din toate părțile, inclusiv din interior-ul Casei Albe. Acum mai are de ce să se lege (prețuri record la acțiuni, locuri de muncă, creșterea PIB-ului etc). Pe-atunci încă nu avea nimic, iar un război ar fi fost o povara financiară imensă și i-ar fi stârnit pe chinezi, putând să evolueze rapid din confruntare proxy în confruntare directă. 

Într-un articol anterior, explicam că există unele opinii în SUA ale unor membrii din armată sau din think-tank-urile care formulează strategii și analize care sunt de părere că diavolul nu este atât de negru și că China nu poate depăși SUA deși în multe sectoare a făcut-o deja. Rusia este cantitate neglijabilă din punct de vedere economic și militar și nu constituie o amenițare pentru SUA decât prin alianța cu China și decât prin arsenalul nuclear pe care îl dețină fără de care Rusia ar fi fost deja de multă vreme o provincie nesemnificativă a UE, cam cum este astăzi Bulgaria, de exemplu.

Când viziunea acestora este dominantă, lucrurile sunt liniștite și singurul catalizator al războaielor Imperiului este pofta de bani a complexului militar care însă se descurcă și fără un război nuclear mondial.

Însă când viziunea pesimistă și chiar alarmistă care dau Chinei maxim 5 ani, dacă nu chiar mai puțin până când va depăși SUA se intersectează cu teoriile milenariste ale unei categorii de protestanți filosemitici care văd în atacarea Rusiei și declanșarea unui război mondial, precursorul venirii lui Mesia și răpirea lor la cer, avem o posibilă explicație de ce mulți americani în pozitii deloc nesemnificative au un asemenea discurs.

Pare greu de crezut această teorie, însă eu unul m-am tot gândit, am citit articole și opinii și am cântărit cum de acestor oameni nu le e frică de un război nuclear. Este destul de probabil și clar că SUA depășește militar Rusia și China la un loc și la urma urmei, dacă și-a permis să pornească război împotriva Irakului care la momentul acela avea o armata în top 5 mondial care avea dotări (Sadam avea bani destui de la petrol), avea experiență de război (Irakul avusese în anii 80-84 război total cu Iranul și să nu uităm nici invazia Kuweit-ului), SUA nu cred că ar avea de ce să dea înapoi cel puțin de la aplicarea unor “lovituri chirurgicale” Rusiei prin atacare unor baze sau a unor asset-uri militare sau economice, sau chiar de la câteva skirmish-uri în toată regula, DACĂ factorul nuclear ar fi scos din ecuație. 

Un alt răspuns la întrebarea din titlu ar fi că poate totul este doar zgomot și acestea sunt declarații fără nicio relevanță reală, extrase aleator și accentuate cu intenții malefice de a prezenta Rusia ca pe o victimă. Însă atacul recent al Israelului+Franța împotriva unei baze siriene din proximitatea bazelor rusești din Siria și folosirea avionului rusesc ca scut împotriva rachetelor lansate de apărarea anti-aeriană a sirienilor nu au fost doar provocări fără consistență și propagandă, ci pași concreți pe care Imperiul îi face înspre escaladarea conflictului. Ursul este strâns cu ușa și împuns cu sulița și este doar chestiune de timp până când va fi nevoit să atace cu ghearle și să răspundă ferm pentru a dovedi că este capabil să se apere și că există linii roșii.

Există și varianta că ursul nu prea e urs și e de fapt un iepure fricos și neputincios și de aceea americanii își permit să împingă lucrurile în ce direcție doresc și tratează Rusia doar ca pe Sirie mai complexă care deocamdată i-ar costa prea mult ca să o abordeze, dar dacă e nevoie …

Linia roșie a cărei trecere va porni Al 3-lea Război Mondial este de fapt marele mister, adevărata întrebare și nu dacă americanilor le e frică de războiul nuclear. Celor drogați și spălați pe creier, nu le este frică. Puținilor lucizi care încă nu au fugit pe alte meleaguri, le este frică și încă se luptă să trezească poporul american, așa cum o face admirabil pentru vârsta sa Ron Paul.

Despre gândirea sucită pseudo-democratică a opozanților participării la referendum

Una dintre ciudățeniile pseudo-democrației mioritice românești vine și dintr-un cotlon mai puțin interesant și de nimeni observat al spectrului societății românești: ONG-urile. Să facem un exercițiu de imaginație. Să presupunem că avem o țară în care președintele este același de 19 ani. În ce lume normală democratică, dacă nu am știi nimic despre acea țară decât că președintele ei este în funcție de nici mai mult nici mai puțin decât 19 ani, am avea vreun dubiu să considerăm acea țară ca fiind una condusă dictatorial. Un fel de Koreea de Nord, a zielor noastre sau de România a perioadei ceaușiste.

Ei bine, pe lângă Asociația Pro-Democrația, cu excepția BNR, nu cred să existe o altă organizație cu un brand cât de cât cunoscut în țara noastră care să aibă același unic iubit conducător pe o perioadă atât de mare. Și îl vedem pe Pârvulescu, crainicul de serviciu al discursului pro-democrație care este veșnic ales președinte în unanimitate într-o asociație care conține numele democrație, cum se pronunță vehement împotriva democrației și inversează sensurile zicând cum că democrație este doar atuncâ când dăm poponarilor orice drept, inclusiv dreptul de a schimba sensul cuvintelor, cum ar fi de exemplu cuvântul familie.

O altă anomalie care denotă boala mioritică specifică încă din nașterea acestei țări – importul formelor fără fond – este alergia pe care cel mai nou partid născut sub stindardul unui nou suflu democratic și al unor valori europene o are la un banal referendum care este oricum în cel mai rău caz încă un eșec al implicării românilor în soarta țării lor. Pentru că un eșec a fost deja amânarea nejustificată a acestui referendum în ciuda voinței manifestate de peste 3 milioane de români.

USR-iștii mimează democrația și valorile europene și activează de fapt ca o gașcă zurlii, neobosită când e vorba de strigat sloganuri și hărțuit puterea, dar fără nici măcar o coajă de valori sau aderență la valorile pe care le pretind că le promovează când se lovesc de orientări și idei diferite de ale lor, cum ar fi de exemplu dorința poporului român ca DEX-ul să nu fie schimbat. De fapt, entuziasmul de trâmbițoi semi-drogați și arțăgoși este probabil caracteristica principală care îi unește împreună pe cei ce se aseamănă din această adunătură. Confuzia ideologică și contradicția logică din discursurile USR-iștilor îi asemănă destul de mult cu perioada de începuturi ale comunismului în România când protejați de cizma sovietică, proaspeții tovarăși ieșiti din pușcărie strigau și pretindeau dreptate și drepturi pentru popor, ostracizând burghezia, capitalismul și voința populară și asumându-și rolul de singuri apărători și luptători pentru progres, democrație și prosperitate:

“Dragi cetăţeni, intrăm în Anul cel Nou, anul 1948, într-un moment de înteţire a luptei între forţele progresului, ale democraţiei şi păcii pe de-o parte şi forţele imperialiste, care vor să pregătească aruncarea popoarelor într-un nou dezastru, pe de altă parte. […] Trebuie să ne fie clar că pentru a putea consolida drepturile cucerite de popor, Republica noastră Populară, noi, trebuie să mergem înainte pe calea înfăptuirii unor noi reforme şi realizări. Trebuie să adâncim şi să dezvoltăm elementele democratice ale vieţii noastre economice. Trebuie să ridicăm nivelul de viaţă materială şi culturală a poporului muncitor. — Petru Groza, discurs de Anul Nou 1947/48 (Sursa)

Democrația este o chestiune abstractă pentru noi românii și de care neavând parte, nu prea știm noi cu ce se mănâncă. Cel mai simplu exercițiu și cel mai palpabil contact pe care românul îl are cu democrația este votul. Până și cei mai timizi cetățeni, vârstnicii care au frica de proteste moștenită din perioada comunistă, nu dau înapoi când vine vorba de vot, deoarece ascunși acolo în acea mică cutie cu acea mică ștampilă în mână, simt că au putere și că sunt o celulă a unui organism, sunt și ei o mică rotiță în marea mașinărie care se numește România. Și chiar dacă nu au speranțe și știu că sunt mințiți, ei se încăpățânează să meargă la vot, pentru că ceva le spune că trebuie să voteze, altfel nu pot pretinde ceva de la conducători, dacă lucrurile merg rău. Din păcate, cei care simt așa sunt majoritatea cei bătrâni și poate faptul că ei nu se descurcă prea bine să înjure și să critice pe rețelele sociale sau au încă temerile de care am amintit, îi face ca să-și descarce frustrările în cabina de vot.

Toată lumea știe că votul este ceva bun și mai ales, dacă acest referendum chiar af fi inutil și nu are impact și nu rezolvă nimic în viața de zi cu zi (dar care alegeri punctuale putem spune oare ca au schimbat ceva în bine?), nu am putea măcar să îl privim ca pe un exercițiu de vot iar dezbaterea să se ducă de fapt pe chestiunea în sine și nu pe inutilitatea și boicotarea acestui referendum sub pretextul josnic al acaparării acestuia de către Dragnea & PSD?

Pe cât de josnic este felul în care Dragnea a programat acest referendum atunci când are el nevoie și pe cât de josnic este că PSD deși a promis organizarea imediată după câștigarea alegerilor au trebuit să treacă mai mult de 2 ani pentru ca tovarășii să îl dezlege, strânși cu ușa fiind de incapacitatea de a-și da liber la furat, au ținut referenduul la buzunar pentru a controla și a manipula gloata din bazinul propriu electoral, pe atât de josnică este propunerea de boicotare a acestuia pe motivul deturnării. 

Este la mintea cocoșului că participarea la un referendum este un exercițiu democratic, indiferent de cât de absurd sau irelevant ar fi acel referendum. Este la mintea cocoșului că participarea civică pentru marea majoritate a românilor se rezuma la vot și că în afară de vot nu putem cerea prea curând mai mult de la români. Nu putem spera nici că românii vor participa masiv la proteste, nici că românii vor trimite scrisori și îi vor trage de mână pe aleși dacă nu-și vor face datoria, nu putem pretinde nici că se vor înscrie în partide sau asociații și vor duce o activitate organizată care să contribuie în vreun fel la dezvoltarea societății. Nu! Singurele lucruri pe care le putem spera de la români este să participe la vot și să voteze cu cap. Deocamdată nu am avut parte nici de unul, nici de celălalt. Poate cu mici excepții, cum ar fi ultimele alegeri prezidențiale unde mobilizarea la vot a evitat (a amânat mai bine zis) dezastrul.

Ori în atare condiții să vii cu tot felul de argumente aberante că democrație nu înseamnă voința majorității ci drepturile poponarilor, este aberant. Unii s-au ferit să-și formuleze argumentele promovării absenteismului în direcția asta și s-au legat de Dragnea, cum că ar fi referendumul lui Dragnea și cum că prin asta va câștiga Dragnea capital politic. 

Într-un fel, detractorii referendumului au căzut în capcana lui Dragnea care nu doar că și-a bătut joc de Biserică și de poporul român prin faptul că a amânat referendumul până în punctul optim de care să se folosească când i se apropie ștreangul justiției, dar acum va produce dezbinare și va tăia în două opoziția tocmai prin stârnirea împotrivirii față de referendum. Divide et impera: asta face dracul din orice partid ar face el parte.

Este oare atât de greu ca după atâția ani și atâtea încercări, românii să nu înțeleagă încă importanța exprimării opțiunii democratice și să nu fie tentați de extinderea acestei puteri la chestiuni cât mai variate, nu doar la alegerile politice? 

Ne aflăm într-un moment istoric de transformare în care alegerile vor putea fi schimbate total și în care tehnologia poate schimba drastic – prin optimizarea procesului și prin siguranța acestuia. Mă refer aici mai ales la blockchain care poate constitui pe viitor nu doar infrastructura unor alegeri corecte și incontestabile, dar funcționalitatea lui poate fi extinsă până la punctul în care cetățenii pot fi implicați direct și în permanență în luarea tuturor deciziilor [1], mergând până la alocarea impozitelor lor în sectoarele de interes, către instituțiile de interes pentru ei și până la formularea, dezbaterea, filtrarea și votul oricăror decizii punctuale pe care  vor lua guvernele viitorului. Într-adevăr suntem la început și chiar dacă tehnologia permite, va mai dura ceva până oamenii vor fi interesați și preocupați de aceasta. Dar așa cum și votul era acum câteva sute de ani limitat la un numar limitat de elite și apoi s-a trecut la universalitate, tot în aceeași măsura democrația participativă reală, în felul descris mai sus, va fi o banalitate în viitor. Bineînțeles că nu în toată lumea ci doar în țările pregătite în care elitele care dețin puterea vor fi dornice să cedeze din ea poporului sau vor fi cumva presate. Ori dacă noi nu învățăm oamenii măcare să participe la vot, cum putem spera la vreo schimbare?

În final nu doresc decât să semnalez lipsa totală de spirit și blegeala strategică și oarecum și ideologică a PNL-ului, singura speranță de cine știe ce schimbare prin aceea că dacă am privi partidele ca pe un concurs miss, PNL-ul ar fi singura canditată cu dinți, deci nu prea am avea de ales …

PNL a pierdut ocazia să capitalizeze acest referendum prin îndemnul de participare – pe de o parte, și prin îndemnul de a vota DA – pe de altă parte. Astfel, nu doar că ar fi nulificat acapararea referendumului de către Dragnea, dar ar fi nulificat o dată și pentru totdeauna, tentativa PSD-iștilor de a se posta în singurii și ultimii apărători ai tradiției și credinței strămoșești. Pe de o parte, PNL ar fi câștigat tradiționaliștii sătui de socialism din bazinul PSD-ului și pe de alta ar fi căștigat tradiționaliștii anti-psd-iști din adunătura #rezist-istă.

NOTE

[1] How blockchain could improve election transparency

Gambitul lui Putin cu Israelul

Atacul recent asupra Siriei de către avioane israeliene ajutate de rachetele balistice franceze în urma căruia un avion rusesc a fost dat jos de apărarea anti-aeriană siriană, a fost o provocare nebună a Imperiului de a testa reacția Rusiei.

După cum știm, Trump amenințase Rusia cu privire la un eventual atac asupra Idlib-ului, ultima redută teroristă din Siria care va consolida preluarea controlului de către armata siriana asupra regiunii din nord.

vezi Sursa

Pentru a evita un nou atac asupra Siriei și o nouă provocare pentru ruși și de teamă că nebunul de Trump va găsi în acest atac asupra Idlib-ului pretextul să provoace Rusia mai mult decât a făcut-o data trecută, Putin a negociat cu Erdogan o de-escaladare, adică probabil va permite teroriștilor să fugă unde vor ei înainte ca armata siriană să preia controlul.

Trump nu a stat însă cu mâinile în sân și pentru a testa din nou reacția rușilor și a-i provoca, le-a propus israelienilor și francezilor acest atac care strategic nu are nicio justificare. Atacarea unui depozit de muniție a armatei siriene aflat în proximitatea unei baze militare rusești în zona de nord a Siriei, sub pretextul că securitatea Israelului e pusă în pericol nu are sens pentru Israel, mai ales dacă ne gândim la riscul unui eventual răspuns din partea rușilor. Și oricum, de când au început francezii să atace Siria ca să apere Israelul de Iran? Este deci clar că atacul a fost o provocare. Dacă răspundea, Putin risca ulterior să stârnească o reacție mult mai de amploare, care putea merge până la atacarea armatei rusești din Siria de către SUA împreună cu Israelul.

Ca să fim clari și succinți de la început, Assad este inamicul proxim #1 al Israelului prin alianța cu Iran-ul. De aceea a și fost provocat acest război. Ori Rusia, împiedicând eliminarea lui Assad, a devenit piedica #1 pentru israelieni. Cum Israelul nu poate ataca Rusia și are nevoie de ajutorul americanilor, singurul lucru rămas de făcut este convingerea opiniei publice din SUA că Rusia trebuie atacată. Iată deci de ce avem și tot scandalul cu implicarea Rusiei în alegerile din SUA și toate punerile la zid ale rușilor. Se lucrează la convingerea populației că Rusia este un inamic și încearcă să se lege de orice pentru asta. Un război împotriva Rusiei nu se poate porni doar prin lobby și prin cumpărarea politicienilor. Convingerea publicului este esențială. De aceea acum s-a încercat acest atac pentru a testa nervii rușilor și a-i face să reacționeze. Dacă atacau pe francezi, rușii puteau declanșa reacția NATO care putea să activeze faimosul articol cu atacarea unui aliat, deși de facto, aliatul acela atacase o putere străină, caz în care din ce știu eu, articolul nu se mai declanșază.

Dacă ar fi lovit pe evrei, Putin se punea rău cu evreii din SUA pe de o parte (care controlează politica, finanțele și presa americană) și cu protestanții milenialiști din SUA care după cum am explicat într-un articol anterior, cred [pe scurt] că venirea lui Hristos va avea loc când Rusia va ataca Israelul și va fi un mare război mondial, după care ei vor fi răpiți la cer. Deci intrarea SUA în război cu Rusia ar fi mult mai acceptată și chiar dorită de “creștinii” americani, dacă rușii ar ataca Israelul, pentru că acesta ar fi un “semn al timpului”.

Deci pentru Israel, atacul recent cu siguranță nu reprezenta o importanță strategică, iar noutatea implicării Franței denotă clar o provocare și o testare a Rusiei. S-a încercat pornirea celui de-al 3-lea război mondial. Poate părea mult spus, dar să nu uităm de la ce incidente minore au fost declanșate războaiele mondiale anterioare, doar pentru că marile puteri doreau aceste războaie, tensiunile existau și se căuta doar un casus beli

Independent de alienarea milenialiștilor care au un cuvânt puternic de spus în SUA, există și alte argumente pentru care americanii au nevoie de un război mondial. Pare greu de înțeles cum să se gândească la un război mondial fără să ia în considerare riscul de anihilare a vieții pe pâmânt. Ei bine, sunt destui nebuni în factori de decizie și cu influență puternica, care cred că altfel nu se poate și că un război nuclear nu o să însemne decât în cel mai rău caz câteva luni de nuclear fall-out iar pentru asta ei și-au tras niște bunkere. America va câștiga oricum căci are mai multe bombe nucleare, mai multă tehnologie, iar după consumarea nuclealelor (dacă se ajunge la ele) într-un război convențional SUA clar poate câștiga orice război, cu condiția ca acesta să înceapă cât mai curând, până nu îi prind din urmă chinezii.

După cum am mai explicat și în alte articole, pentru americani un nou război mondial poate însemna singura șansă de supraviețuire. Dolarul este terminat, economia la pământ, finanțele sunt o ficțiune căci fără componenta “petro” din petro-dolar, dolarul este mort. Singurul domeniu în care SUA mai domină este cel militar, iar conform trendurilor, timpul care i-a mai rămas este infim, China venind puternic din urmă. Deja economia chinezească a depășit economia SUA dacă luăm în calcul lucruri tangibile (producție, servicii, capacități, forță de muncă) și nu dolarul a cărui valoare este oricum ținută pe linia de plutire de chinezi pentru că deocamdată nu sunt nici ei pregătiți să preia cârma în finanțe.

Problema chinezească este de o gravitate greu înțeleasă până și de centrele de putere din SUA. Multă vreme a existat ideea că China este doar un bubble care se va sparge așa cum s-a spart Japonia și că SUA nu poate fi depășită. Căderea Chinei este profețită periodic de ani de zile și nu mai vine.  O altă viziune este că China este doar un partener și trebuie doar găsit un mod de colaborare cu ei și de conviețuire pașnică. 

Între timp, tensiunile și dezechilibrele din economia americană au ajuns până acolo încât l-au propulsat pe Trump președinte și rezolvarea crizei a produs o fractură internă masivă între cei care simt sau cunosc realitatea și cei care încă trăiesc în umbra trecutului glorios al SUA în care nimic rău nu se poate întâmpla și prosperitatea este un dat, o consecință, un drept chiar. Mă refer aici la ideile socialiste și la toate malformațiile sociale venite din stânga care oricum sunt responsabile pentru mare parte din groapa în care s-a cam afundat SUA în prezent.

Trump are o fixație pe China mai ales din motive economice. Nu știu cât de mult înțelege Trump trendurile și prognozele care arată riscul existențial pentru SUA dacă avântul Chinei nu este tăiat cât mai urgent. Se nimerește însă fixația pe chinezi a lui Trump indiferent de motivație cu poziționarea geostrategilor militari care nu pot ignora amenințarea chinezească și se folosesc deci de Trump pentru declanșarea unui eventual război. Războiul nu trebuie neapărat pornit împotriva chinezilor, merg și rușii dacă se nimerește și ar fi mers și nord-koreenii deși acolo se pare că Kim a cedat înainte ca americanii să acționeze, prin urmare a picat casus-beli și Trump a dat-o întoarsă, fiind și el tentat de puseul de imagine pe care l-a primit gratuit într-o situație dificilă pe plan intern.

Putin nu a căzut deocamdată în plasă și a luat o lovitură puternică de imagine prin lipsa reacției. Pierderile rușilor sunt mai mult decât în imaginea internă a lui Putin și a armatei ruse: geostrategic, evreii pot trage concluzia că pe viitor pot să-i ignore pe ruși și să atace unde vor ei (deși ulciorul nu merge de multe ori la apă). Psihologic, armata rusă a luat încă o lovitură – deja sute de ruși au murit pe pământ sirian și soldații nu o să aibă eficiență prea mare dacă văd că măcar nu sunt lăsați să moară în lupte ci cad victime fie unor atacuri capcană coordonate de americani (cum s-a mai întâmplat cu mercenarii ruși într-un eveniment de la începutul anului) fie pică loviți de friendly fire cum a fost cazul acum doar pentru că se aflau la locul nepotrivit în momentul nepotrivit.

Rușii sunt însă buni jucători de șah și reacția lui Putin este calculată și cu siguranță va consolida și mai mult pozitia Rusiei în zonă. Dacă ne uităm în urmă la incidentul cu doborârea avionului rus de către turci, reacția rușilor a avut consecințe uimitoare ulterior. Practic rușii s-au abținut de la a răspunde în plan militar, ci prin constrângeri economice și negocieri diplomatice, au reușit să restabilească o relație cu turcii mult mai puternică și care le-a garantat nu doar rămânerea în zonă și protecția în nord, ci chiar au mers până acolo încât au reușit ruperea de facto a Turciei din NATO! O întoarcere a evenimentelor spectaculoasă dacă privim în ansamblu și care putea să nu aibă același parcurs (chiar dacă premizele ruperii existau oricum) dacă rușii nu acționau calculat și se hazardau să răspundă rapid, pe plan militar aducând trupe sau încercând să vâneze și ei avioane turcești.

Folosind pretextul acestui atac, Putin are câteva opțiuni, pe lângă eventuale noi negocieri și strângeri cu ușa a lui Bibi care știm că are mari probleme legale și într-o situație politica internă mai puțin favorabila lui poate ajunge la pușcărie. Nu merg până acolo încât să zic că rușii își permit să manipuleze alegerile în Israel sau să interfereze în societatea israeliană cauzând ceva probleme lui Bibi. De altfel, flexarea mușchilor israelienilor în Siria este oarecum datorata lui Bibi care are și el nevoie de un război pentru a-și menține imaginea și pentru a deturna atenția de la problemele interne. Când țara e în război cu Soros și cu corporațiile internaționale, Dragnea face apel la unitate în partid și în bazinul electoral, pentru ca nu cumva sărăcimea să ceară autostrăzi sau să ceară eliminarea corupției. Când dușmanul este în afară, boporul iartă multe conducătorilor și presa pierde timpul comentând breaking-news-uri în locul chestiunilor importante. La fel și în Israel, deși nu e chiar la fel.

Printre variantele lui Putin ar fi oferirea sirienilor a rachetelor din generația S300 sau S400 care ar pune mari probleme unor viitoare “aventuri” aeriene deasupra Siriei atât din partea Israelului cât și din partea americanilor.

O altă variantă poate fi stabilirea unei no-fly-zone împreună cu evreii, ceea ce iar ar neutraliza capacitățile acestora dar și acțiunile americanilor care oricum au pierdut războiul în zonă și singurul interes de moment ar fi protejarea Israelului. Dar dacă Putin ar garanta protecția Israeului față de Iran sau Hezbollah, americanii ar fi scoși din joc total și nu doar că ar exista riscul unei păci în zona, dar Rusia ar putea atunci să joace un rol stabilizator în zonă extraordinar, pacificând nu doar Siria, ci chiar punând umărul la detensionarea relațiilor între Israel și Iran.

În cazul în care însă Bibi nu va fi convins să coopereze cu rușii, Putin are variante mult mai multe: furnizarea de arme către Hezbollah, atacuri cibernetice, etc.

Deocamdată discuțiile purtate sunt la nivel militar: o delegație israeliană vizitează Moscova pentru “schimb de infirmații”. Rusia de asemenea a anunțat că va face publice înregistrările radarelor din timpul incidentului – probabil în pregătirea acuzării Israelului, de la care deocamdată Putin a dat înapoi.

Totuși faptul că ministrul apărării a acuzat inițial Israelul și că rușii au făcut public că au fost anunțați de atac doar cu 1 minut înainte, denotă clar că rușii nu vor să treacă fără răspuns incidentul și să-l considere doar un “nefericit lanț de circumstanțe tragice” cum l-a descris deocamdată Putin.

Nu este însă exclus nici ca Putin să lase totul în ceață și să nu facă nimic. Deocamdată timpul este în favoarea lui Assad. Cu ajutorul Rusiei, opozanții au fost neutralizați, Israelul în afară să atace pe ici pe colo, câte un depozit sau o bază nu are ce să facă și oricum este doar chestiune de timp până când primul avion al evreilor va pica, caz care va pune punct “aventurilor” israelienilor, iar Trump va avea din ce în ce mai multe probleme în urma războiului tarifar cu chinezii dar și din cauza scandalelor permanente care îl erodează inevitabil și îi distrag atenția dinspre Siria.

În final, doresc să menționez și incidentul să fii fost un accident. Poate că israelienii chiar nu au intenționat să prindă în cursă acel avion și poate că piloții s-au folosit de el doar ca să-și scape pielea în urma reacției puternice a anti-aerianei siriene. Colaborarea cu francezii însă ridică totuși un mare semn de întrebare: de ce tocmai francezii i-au ajutat? Poate că Trump nu a acceptat să îi ajute pe evrei (aveau nevoie și de rachete balistice lansate din Mediteraneană, avioanele nu puteau rezolva singure misiunea) și este total dezinteresat de Siria? Caz în care, Putin chiar nu trebuie să facă nimic.

De ce rezistă Dragnea?

Am rămas surprins de ignoranța televiziunilor care au comentat meciul de ieri din PSD. Toți au pus faptul ca Dragnea câștigă prin aceea că a cumpărat cu bani, cu fonduri și cu posturi voturile.

În toată ziua niciodată nu s-a auzit cuvântul cheie TELDRUM! Faptul că Dragnea poate are la mână majoritatea conducerii de partid dar și mulți locotenenți locali prin aceea că dacă pică el pică toți, în sensul că pot ieși la față tunurile trase prin Teldrum și altele, nu a fost menționat de nimeni.

Nu știu să nu fie zonă în România unde Teldrum să nu fii avut o lucrare. Faptul că Teldrum a fost compania lui Dragnea prin care acesta își aloca proiectele și făcea împărțeala tunurilor mari cu toți tovarășii nu i-a trecut prin cap niciunui ziarist sau comentator. Succesul lui Dragnea, văzut de ziariști e pus mai degrabă pe negocieri, posturi etc când de fapt ce sens are un post dacă acel post nu oferă conectarea la țava de bani. Ori conducta de bani la nivel național cea mai mare a tercut prin Teldrum.

E drept că poate posturile viitoare vor conta și mai mult, prin lansarea marelui fond de “dezvoltare” care îi va dezvolta pe tovarăși la un cu totul alt nivel. Dar pe langă perspectivă există în primul rând meandrele trecutului care pun acum pe muchie de cuțit soliditatea “împreună-realizărilor” trecute ale tovarășilor.

Teldrum este investigată în prezent și e posibil ca unele cadavre ascunse să mai țopăie și de pe-acolo deși DNA-ul a fost ocupat deja de tovarăși și totodată pe lâncă acest bastion pe care au pus mâna, pun la cale și marea liberare care poate trece în derizoriu chiar și viitoare condamnări dacă tovarășii o să se ascundă sub marea gogoașă a protocoalelor toate ilegalitățile făcute pe motiv că, ce dacă ne-a prins SRI-ul că furăm: ne-au urmărit pe baza protocoalelor, prin urmare noi suntem cinstiți și curați.

Mâncăreala în viespar nu va consuma nici veninul și nici pofta de “nectar” și nu va face decât o mică solidificare a ierarhiei, scuipând în afară sau aducând din nou pe linia de disciplină de partid pe cei care vor mici (sau poate mari) “ajustări” la împărțeală.

Diavolul răcnește ca un leu

Ce se putea întâmpla mai rău după toate relele din politica noastră: hoție, prostie, corupție, incompetență, minciună și toate celelalte? Păi, distrugerea Bisericii Ortodoxe. Asta se mai putea întâmpla.

Cred că din start e de înțeles că o biserică fără tineri este una moartă. Tot din start cred că nu e greu să afirmăm că principalii visători și luptători împotriva corupției și cei care doresc să schimbe lucrurile, să aibă parte de un viitor mai bun în țara în care s-au născut, sunt tinerii.

Nu au experiența care să le arate că schimbarea este o utopie și că maimuța filosof nu se face și din păcate au și ceva energie în plus care trebuie cumva consumată. Cei mai fără îndrumare de calitate, care nu au obiective individuale și o misiune personală își îndreaptă o bună felie din energia “revoluționară” în proiecte “mari” cum ar fi lupta împotriva corupției.

Tinerii, în România de azi, nu sunt deloc mădular al Bisericii Ortodoxe. Nu au cum, pentru că nici părinți lor nu au fost. Chiar dacă au fost duși la biserică, vârsta și confuzia vremurilor i-a rupt. Nu e ușor să fii tânăr în Biserică în ziua de astăzi. Fiind necopți, deci având încă potențial de trezvie, nu putem trece nici la extrema cealaltă să îi considerăm total pierduți. Nu au făcut încă îndeajuns de multe păcate și nu au apucat să se murdărească prea mult încât să considerăm că nu mai sunt speranțe pentru ei. Cum putem, de exemplu, considera ateii după o anumită vârstă. Să trăiești 30 de ani și să nu îți pese că există Dumnezeu, este de neînțeles. Să trăiești 40 și să ajungi la concluzia că nu există, arată prostia ta. Majoritatea însă se încadrează la cei care știu că există Dumnezeu dar nu le pasă. Aceștia sunt … cam pierduți.

Afinitatea către un set de valori pozitive (să le zicem idei) și mai ales către un grup cât mai bine conturat care are o misiune cât mai nobilă cu o finalitate potențială cât mai spectaculoasă este o tentație puternică pentru orice tânăr dar nu numai: tot omul care nu are un caracter puternic și un set de valori propriu bine definit, toți cei care nu au un simț de orientare în viață cât mai experimentat și un discernământ cât mai precaut se lasă cu ușurintă pradă sindromului numit spirit de turmă.

Există o idee gresită în mentalul colectiv mioritic că spiritul de turmă ar fi cel mai specific creștinilor. Din interior privind, din păcate nu prea există acest spirit de turmă în sensul că există nenumărate fragmentări și nenumărate grupări. Problema este însă că atunci când o grupare, fie ea cât de mică din rândul ortodocșilor face o greșală, diavolul exploatează prilejul și arată cu degetul înspre toată Biserica. De exemplu, dacă unii ortodocși au afinități la anumite conspirații, toți sunt conspiraționiști. Dacă unii sar în sus împotriva vaccinurilor, toți sunt trecuți la grămadă în rândul tehno-fobilor care se sperie de orice nouă invenție sau progres.

Această situație este o grijă permanentă a ierarhilor care din păcate au dat în exterma cealaltă: nu prea permit dialogul și confruntările de idei cu privire la problemele contemporane și promovează o militărie (mai puțin în domeniul canoanelor, care sunt din ce in ce mai flexibile) tocmai pentru a nu produce “sminteală”. Măcar dacă ar fi grija de sminteală, căci mai degrabă este o grijă exagerată față de imagine – perpetua obsesie și nelipsitul complex de inferioritate de care nu ne putem lepăda.

Din păcate grija de imagine nu e prea luată în calcul când vine vorba de relațiile cu politicul. Relația cu politicul a ierarhiei BOR are două repere: banii și învățământul religios. Fără banii de la primării sau de la guvern, probabil construcția de biserici s-ar opri. Fără protocoalele cu guvernul, de asemenea învățământul religios ar fi în pericol și de asemenea să nu uităm posturile plătite de la buget. Pentru a obține acestea, ierarhii s-au cam ferit însă de-a lungul timpului să arate cu degetul înspre politicieni. Dar nu doar că s-au ferit să înfiereze păcatul conducătorilor, așa cum făceau Sf. Ioan Botezătorul sau Sf. Ioan Gură de Aur, ci sub tentația unor beneficii, unii ierarhi și membrii ai ierarhiei, s-au cam întinat și eu cu dulceața apartenenței la clasa “celor aleși”.  Aș exemplifica aici argumentul cu care se lăuda un lider PSD din nordul Moldovei la alegerile de acum ceva vreme, că “popii o să voteze cu noi că le-am angajat nevestele la primării” – sau ceva de genul.

Cea mai mare capcană pentru BOR este ca tinerii să o bage în aceeași oală cu PSD-ul.  Cu greu BOR-ul a ieșit din stigmata compromisurilor făcute în perioada comunistă. A fost nevoie de sute de cărți, conferințe și documentare cu martirii din închisorile comuniste pentru a șterge umbrele trecutului. 

Singura posibilitate pentru BOR de a ieși din capcana în care a fost aruncată de Dragnea este să acuze corupția, să anatemizeze pe corupți, să acuze hoția, să îndemne la cinste și la muncă, să fie un far călăuzitor pentru toată țărăminea ținută și ea captivă de armata de tovarăși împărțitori de ajutoare sociale și mai ales să nu mai tolereze căsătoriile de a 2-a, a 3-a si a 7-a oară ale politicienilor.

Iată cum o mică omisiune și o părelnică iconomie față de această cădere a permis să se ajungă la situația jalnică în care soarta țării să fie decisă de doi desfrânați care își trag o nevastă nouă, mai tânără cu 30 de ani decât ei, cam la o frecvență de 5-6 ani. Nu că tovareșele din politica noastră ar fi mai familiste, unele măritându-se pentru bani cu diverși baroni sau când n-au avut parte de baroni, lăsându-și bărbații pentru colegi de combinații din partid.

Viața de familie și conduita morală trebuie să fie din ce în ce mai importante pentru români și preoții trebuie să învețe cât mai mult oamenii, mai ales pe cei mai ușor manipulabili să se uite la ce viață de familie au candidații și să nu mai voteze toți curvarii și desfrânații. E greu să știi care om e credincios și care e bun pentru a fi ales. Pot să fie oameni care nu sunt credincioși dar sunt onești sau sunt iubitori de țară. Pot să fie oameni care nu sunt credincioși dar au orgoliul să facă ceva bun pentru a rămâne în istorie. E greu de vâzut care merită votat și e prostie să consideri credincios un politician doar că vine de 2-3 ori la slujbe și atunci pe la final și doar de fațadă. 

Însă presa de scandal ne ajută chiar fără să vrem să aflăm care politician trăiește neînsurat, care divorțează pentru a-și lua nevastă mai tânără pe care o vrăjește cu bani și fasoane, care chefuiește în post, care își cumpără la plozi bolizi sau îi lasă să calce legea pentru a le plăti ulterior avocați scumpi și a-i spălăcii prin combinații și influențe la judecători. Viața de familie sănătoasă este doar un criteriu, dar este unul sigur, fără riscuri. Așa cum este și raportarea la homosexuali sau la avort, care sunt chestiuni extrem de importante în SUA, de exemplu. Experiența americană ne arată că deși majoritatea politicienilor mint și una e ce spun înainte de alegeri, alta e ce spun și ce fac după alegeri, balanța puterii este de multe ori înclinată de acrivia și perseverența cu care creștinii se arată interesați cu privire la opțiunile politicienilor cu privire la avort sau homosexualitate, înainte de a le da votul.

Din pacate, la noi pensia bate toate chestiunile de interes (issues le zic americanii) . Adică dacă PSD dă pensii mari, liderii PSD pot să fie orice: hoți, desfrânați etc. Aici trebuie să lucreze preoții, ierarhia și adevărata unitate ortodoxă în plan social se va realiza când ortodocșii își vor alinia votul cu aceste orientări ale politicienilor și nu cu stafiile și spaimele lor conspiraționiste.

Jordan Peterson: Oameni periculoși predau copiilor tăi

transcriere dupa Jordan Peterson – Profesor de Psihologie la Universitatea din Toronto

Poate că nu realizezi, dar în prezent tu finanțezi niște oameni periculoși. Aceștia îndoctrinează mințile fragede în tot occidentul cu ideologia lor ancorată în resentimente. Aceștia și-au asumat misiunea de a submina civilizația occidentală pe care o consideră coruptă, opresivă și patriarhală.

Dacă ești plătitor de taxe sau plătești studiile copilului tău la o școală cu orientare socialistă, finanțezi această adunătură de nihiliști. Tu suporți ideologi care susțin că toate adevărurile sunt subiective, că toate diferențele sexuale sunt doar construcții sociale și că “imperialismul” occidental este sursa problemelor din lumea a 3-a.

Ei sunt postmoderniștii care susțin activismul progresist chiar la o școală din apropierea ta. Ei produc grupările de huligani care atacă cu violență conferențiarii conservatori din campusurile universitare, poliția limbajului care introduc în lege folosirea pronumelor pentru noile genuri sexuale fabricate și decanii din facultăți ale căror supraviețuire este dependentă de eradicarea urgentă și totală a oricărei umbre de discriminare chiar și acolo unde aceasta este puțină sau nu există deloc.

Gândirea acestor oameni periculoși s-a format în universitățile din vest în anii 60-70 după ce adevărații fideli ai stângii radicale au devenit profesorii universitari de astăzi.

Și astfel, creștem rapid rata creditării pentru educație nu pentru ca copiii noștri să învețe să gândească critic, să scrie clar sau să vorbească cum trebuie, ci ca să fie modelați după agenda destructivă a mentorilor lor.

Este acum posibil să termini o facultate de litere fără să dai de Shakespeare – unul dintre acei “oameni albi morți” ale cărui opere au pus bazele societății noastre “oprimante”.

Pentru a-i înțelege și a ne opune post-moderniștilor, idelie după care aceștia se orientează trebuie să fie clar identificate:

1. Ne-sfânta trinitate

În primul rând este trinitatea lor deloc sfântă formată din DIVERSITATE, INCLUZIUNE ȘI EGALITATE.

DIVERSITATEA este definită nu de opinie ci de rasă, etnicitate sau identitate sexuală.

EGALITATEA nu se mai referă de mult la lăudabila egalitate a oportunităților, ci se insistă pe egalitatea rezultatelor.

INCLUZIUNEA propune formule de împărțire a resurselor pe bază de identitate pentru a atinge mai-sus menționata stare de EGALITATE greșit-concepută și una în esență falsă.

Toate drepturile clasice ale occidentului trebuie să fie considerate secundare raportate la aceaste NOI VALORI. Să luăm de exemplu, LIBERTATEA DE EXPRIMARE: fundamentul democrației.

Post-moderniștii refuză să accepte că oamenii cu intenții bune, pot să schimbe idei și să ajungă la consens. Lumea lor este în schimb un coșmar hobesian în care grupuri identitare se luptă pentru putere. Ei nu văd ideile contrare ideologiei lor doar ca pe niște idei pur și simplu incorecte, ci le văd ca făcând parte din sistemul oprimant pe care încearcă să îl înăbușe și consideră ca o obligație morală să sugrume și să constrângă cât mai mult exprimarea acestor idei.

2. Repugnarea pieței libere

În al doilea rând, specific post-moderniștilor este repugnarea pieței libere și a ideei că schimbul liber și voluntar de bunuri și servicii poate să fie benefic tuturor celor implicați. Ei nu vor recunoaște că capitalismul a ridicat din mizerie sute de milioane de oameni care și-au permis pentru prima dată în istorie să aibă acces la hrană, locuințe, îmbrăcăminte, mijloace de transport și chiar divertisment. Cei clasificați ca săraci în SUA și în toate țările capitaliste sunt totuși capabili să aibă acces la nevoile de bază. 

În schimb, în Venezuela, care era pe vremuri o țară prosperă și care până recent era pusă cap de afiș de socialiștii radicali din campusuri, clasa de mijloc stă la coadă pentru hârie igienică.

3. Politicile identitare

În al treilea rând avem politicile identitare. Post-moderniștii nu cred în individualitate. Omul este doar o instanță a rasei, genului și preferințelor sexuale. De asemenea, ești fie victimă fie asupritor . Cei clasificați în categoria “victime” nu pot face nimic rău, iar cei băgați la “asupritori” nu pot face nimic bun. Astfel de idei de victimizare nu aduc nimic bun ci doar justifică folosirea puterii și crează conflicte între grupuri.

Toate aceste idei au luat naștere cu Karl Marx, filosoful german din secolul al XIX-lea. Marx vedea lumea ca pe o luptă gigantică între clase: burghezia împotriva proletariatului. Bogații sfidători împotriva săracilor disperați. Peste tot pe unde ideile sale au fost puse în practica (URSS, China, Vietnam sau Cambogia etc), economiile țărilor au fost ruinate și zeci de milioane (!) de oameni au fost uciși. Am luptat un lung război rece pentru a opri răspândirea acestor ideologii criminale. Dar acestea s-au întors sub noua mască a politicilor identitare.

Ideile putrede ale neo-marxiștilor post-moderni trebuie să fie aruncate la coșul de gunoi al istoriei. În schimb, noi le finanțăm continuarea chiar în instituțiile în care ideile centrale ale occidentului ar trebui să fie transmise noilor generații.

Dacă nu le oprim, post-modernismul va produce în societatea din SUA și din întreaga lume occidentală dezastrul pe care l-a făcut deja în majoritatea universităților din vest.

¬ ¬ ¬ ¬ ¬ ¬ ¬ 

NOTE:

  1. scuze pentru traducere, nu sunt de specialitate
  2. aviz românilor care se uită după lumină înspre vest; atenție la ce ochelari vă puneți și nu ignorați semalele de alarmă care mai ales pentru noi nu sunt deloc greu de identificat
1 2 3 4 5 6 169