12 REGULI PENTRU O VIAȚĂ ÎN VALEA PLÂNGERII? (2 DIN 2)

Am terminat articolul anterior cam brusc din lene și la recitire mi-am dat seama ca am lungit prea mult introducerea și prezentarea lui Peterson. Cine nu a auzit de el, cu siguranță nu va înțelege oricum ce vreau să spun și prin urmare, introducerea a cam fost degeaba.

Doresc deci să mă refer la faptul ca Peterson deseori repetă că în fața fatalității vieții maxim ce putem face este să acceptăm purtarea crucii și să încercăm să fim buni pentru a nu agrava și mai mult lucrurile.

“Hell is a botomless pit” zice Peterson. Viața este suferință și asta este ceea ce și religia ne învață. Ce să facem în fața suferinței? Să încercăm să o reducem. Dacă ne punem noi în regulă, poate vom putea ajuta și să punem lucrurile în regulă în jurul nostru, pe-aproape, adică în cercul imediat. Nu vom putea salva lumea, nu vom putea reduce suferința lumii până nu vom fi reușit să facem asta măcar în jurul nostru. Revoluționarii fără cauză care cred că vor să schimbe lumea în bine, deși încă nu și-au făcut curat în propriul birou, sunt ca niște maimuțe cu o cheie în mână care încearcă să repare un elicopter militar.

De altfel, dezlănțuirea haosului pe străzile din Imperiu în ultimul an, fac într-un fel din Peterson un profet, în ceea ce privește prezicerea distrugerii pe care maimuțele o pot face atunci când încearcă să … “make the world a better place” înainte să-și pună în regulă propria viață.

A alina suferința, a o face mai ușoară, a găsi o cale de a-i face față și de a nu o face mai mare prin neacceptarea ei dar mai ales prin reacția nepotrivită și alienată – intrând multe aici – sunt maxim ce propune Jordan Peterson și maxim ce propun motivaționiștii moderni rupți de creștinism și de înțelegerea puterii jertfei de a transforma suferința în fericire.

În creștinism, suferința nu este un dat, nu este centrul de greutate al vieții care ne ține captivi într-o infinită vale a plângerii unde suntem împinși din ce în ce mai jos și singura noastră opțiune ar fi să încercăm să nu ne afundam mai mult și dacă reușium să dăm o mână de ajutor pe lângă noi. Suferința nu este decât furnalul în care se arde omul cel vechi pentru a se naște omul cel nou. În ciuda tatonării lui Peterson cu creștinismul și a afinităților lui către Dostoievski și Soljenițîn, se pare că nu a înțeles un lucru simplu: suferința este consecința ruperii omului de Dumnezeu iar fericirea este starea paradisiacă recuperată prin redobândirea comuniunii cu Dumnezeu. Iată ce zice Soljenițîn: “if I were asked today to formulate as concisely as possible the main cause of the ruinous revolution that swallowed up some 60 million of our people, I could not put it more accurately than to repeat: Men have forgotten God; that’s why all this has happened”. Reciproca este concluzia simplă și logică: dacă ne întoarcem la Dumnezeu, nu doar vom scăpa de suferință ci vom găsi și fericirea.

Cu toate că nu propune nimic – deoarece nu crede în posibilitatea fericirii – Peterson are succes. Cartea lui de sfaturi pentru gestionat suferința și pregătit pentru impactul inevitabil cu ea are un succes nebun, care succes anunță ca o alarmă de ambulanță starea muribundă a tineretului de astăzi, precum pământul însetat debrabă înghite apa.

După cum am mai zis la început, Peterson, după un an de coșmar în care a încercat să se elibereze de dependența de medicamente de cap care l-au făcut praf, sărmanul a mai făcut și Covid la sârbi, după ce oricum la ruși, la dezintoxicare s-a ales cu pneumonie. Dacă o să scape, sigur o să aibă multe de spus și e posibil să vedem un Peterson mult mai apropiat de Dumnezeu și – nădăjduiesc eu – mult mai apropiat de ortodoxie care se pare că îl atrage ca un magnet, deocamdată fizic.

12 reguli pentru o viață în valea plângerii? (1 din 2)

Este posibilă fericirea în această viață sau este doar o himeră? Peterson e de părere că dacă nu ai avut parte de o mare suferință în viața ta, sau dacă măcar un apropiat al tău nu are parte de o mare suferință, ești un mare norocos. Și să nu crezi că ai scăpat … În fața suferinței însă, te poți ridica la înălțimea provocării sau poți să fii spulberat. Maximul ce se pote face, este să fii pregătit pentru aceste momente și nimic mai mult. Iar cele 12 reguli pentru viață asta speră, să ne ofere un vaccin (un antidot) la haosul din jurul nostru.

Nu vroiam să fac o recenzie a unei cărți pe care nu am citit-o, dar starea actuală a lui Peterson mă cam obligă. Peterson are Covid în Serbia. Se află în policlinica unui anestezist unde a ajuns din Rusia unde a fost tratat de dependența de anumite medicamente de cap care l-au cam făcut muci. Peterson a dobândit dependența într-o perioadă grea din viața lui, când soția a fost diagnosticată de cancer și a trecut prin mai multe operații, fiind pe muchie de cuțit. Medicamentele l-au ajutat le-a luat ca să îl ajute să treacă peste depresie și povestea este explicată cât de cât pe larg de fiica lui Peterson, fiind bineștiută. Recent, în Serbia, Peterson a făcut o filmare scurtă împreună cu fiica sa în care au vorbit despre istoria recentă, trăgând un semnal cu privire la folosirea medicamentelor de cap respective (nu știu exact clasa, denumirea, substanțele de bază – pentru mine toate-s o apă și-un pământ, Slava lui Dumnezeu că în afara de o pastila de cap cam o dată pe lună, nu am nevoie de așa ceva).

Ca psiholog și psihiatru, Peterson avea ceva cunoștințe legate de riscurile acestor medicamente dar totuși a căzut în plasa dependenței și situația s-a agravat treptat. Evident, se naște aproape involuntar acuzația: doctore, vindecă-te pe tine însuți! Peterson se apără – în ultima filmare, de altfel singura de aproape un an sau dacă nu mai mult – zicând că așa este, dar dacă vom învăța doar de la oameni care nu greșesc, vom avea mult de căutat. Bine este să învățăm din greșelile altora. Dar nu doar din greșeli, ci și din sfaturi și din învățăturile altora, pentru a ne feri de capcane. Și aici vine Peterson cu cele 12 reguli.

Povestea nașterii cărții cu cele 12 reguli este următoarea. În primul rând, 12 sunt 12 ca să fie o cifră rotundă. Inițial Peterson avea pregătite vreo 40, dar restul vor veni în cartea următoare (dacă mai vine). Peterson acum 3-4 ani era un profesor necunoscut (comparativ cu ce este acum) în Canada, la o catedră de psihologie. Pentru că și-a dorit să aibă succes mai mare, s-a gândt ce poate el să facă: ca profesor are deja o poziție, un job, are studenți interesați de cursurile lui. S-a gândit să experimenteze cu noile tehnologii, mai precis cu youtube-ul. Și-a înregistrat câteva cursuri și le-a pus pe Youtube. Apoi a venit un incident cu o tentativă de a legifera pronumele debililor sexuali și Peterson s-a opus, formulând o opoziție bine articulată și fermă care a făcut valuri. Mai concret, politicienii idioți ai Canadei (care în curând vor fi istorie, conservatorii recuperează în forța recent) doreau să impună ca cei care pretind să fie adresați cu ze, în loc de el sau ea să poată să te dea în judecată dacă nu le zici ze. Atitudinea lui i-a atras amenințări din partea facultății și dacă nu mă înșel a fost chiar suspendat o perioadă. Cu ocazia acestui incident și a frecușurilor care au urmat, Peterson a dat mai multe interviuri și a început să fie intervievat, punctul culminant fiind invitația la podcastul lui Joe Rogan care are o audință mai mare ca CNN.

Ulterior, faima lui Peterson a explodat, pe măsură ce atât cursurile postate anii anteriori,dar și interviurile lui și atitudinea puternic articulată difuz în opoziție cu demonii corectitudinii politice au produs o adevărată revoluție, Peterson fiind vocea uriașului care dormea și care s-a trezit peste noapte pentru a salva ce se mai poate din tradiția multi-milenară a umanității în lupta cu forțele nihiliste.

(va continua)

Rentează postarea de fotografii de la mare pe rețelele sociale?

Evident că nu, pare la mintea cocoșului. Însă să detaliem puțin. M-ar tenta să încep articolul cu “tinerii din ziua de astăzi …” dar dacă mă gândesc bine, nu doar tinerii sunt bolnavi de narcisism și megalomanie, ci și mulți dintre bătrâni.

Megalomania și subdezvoltarea psihologică sunt boli greu de stăpânit și într-o oarecare măsură fiecare suntem stăpâniți de ele.

E sezonul verii și vedem cu toții cum abundă feed-urile de fotografii cu oameni în vacanță. Ce frumos, am putea spune … Bine că oamenii sunt în vacanță și se simt bine. Așa mă gândeam și eu și am dat chiar și câteva like-uri lui Buzdugan care acum e prin Creta și zilnic postează câte-ceva. Apoi, mi-am dat seama cum se naște ușor în inima mea sentimentul invidiei – ce bine de astă, la plimbare. Unii la muncă, alți … Bine-înțeles că nu am fost de acord cu acest gând și cu aceste porniri, dar una e rațiunea alta e ispita.

Apoi mi-am dat seama, dacă eu care am fost în Creta și în Grecia în special de vreo 10 ori și dacă eu care pot să plec mâine dacă chiar mi se pune pata, sunt invidios, ce să mai facă alții care din varii motive, chiar nu pot, nu acum și nici la anu și poate nici în următorii ani să meargă în Creta să bea bere Molo (cum vedeam într-o poză).

Trebuie totuși menționat că nu am nimic cu Buzdugan și ca o personalitate publică cu mulți fani, e firesc să își întrețină brandul, căci din asta își câștigă pâinea. Pozele oricum sunt frumoase și atractive, prezintă nu doar familia lui Buzdugan ci și natura, marea.

În toate problemele sunt aspecte pro și contra și cu siguranță și în aceasta. Eu însă doresc doar să pledez pentru varianta contra, menționând totuși și câteva argumente pro sau câteva situații în care postarea de fotografii din concediu este ok. De exemplu, sunt chiar bucuros și îi apreciez pe cei care posteaza fotografii din locuri frumoase cu acele locuri frumoase, cu diverse peisaje sau scene, dar în care nu se pozează pe ei. Aceștia împărtășesc bucuria lor și fac un efort pe care îl salut. Dar când vezi personaje cunoscute, prieteni, care sunt la plimbare în timp ce tu ești la muncă, chiar dacă munca este plăcută și cu atât mai mult dacă munca este o corvoadă, cu greu poți să-ți cenzurezi pornirile invidioase.

Cel smintit se smintește ar putea spune cineva și poate că doar eu sunt așa, alții nu simt această invidie pe cei care sunt plecați și se distrează în timp ce ei muncesc. Nu neg, dar mă gândesc că dacă eu sunt smintit, mai sunt și alții și poate chiar suntem mulți, de aceea fac apel la megalomanii narcisiști care vor să azvârle în fața tuturor ce bine se simt ei în cele 2-3 săptămâni din an când încearcă să uite de mizeria din sufletul lor pe care ei o leagă e de locul de unde au plecat, și care cred că o rezolvă dacă se umflă nițel în pene azvârlind în fața invidioșilor ce bine e de ei, să o lase mai moale cu pozele din concedii pentru că Facebook oferă funcția de szooze și unfriend și o să rămână în lista doar cu cârcotașii invidioși care nu vor să se lepede de invidie. Eu unul, când nu pot să lupt cu invidia, în cazul de față, dau snooze.

Să trecem puțin în alt registru. Nu prea înțeleg pe oamenii care sunt obsedați să facă poze pe oriunde se duc. Din start recunosc că și eu am avut momente și am trăit experiența de a mă comporta ca clasicul “turist japonez”. Și în această chestiune sunt argumente pro și contra, dar în cele din urmă Carlin are dreptate, orice addagio este redundant.

În final, doar o observație legată de tineret. Tinerii simt nevoia să se afirme, e o chestiune hormonală. Aflați în perioada formării caracterului, fiind crescuți pe puf și neavând necazuri care să îi ajute în consolidarea unui caracter, majoritatea simt această pornire în interior, să arate lumii cine sunt ei și ce pot să facă. Din păcate, în afara unui corp frumos (că doar e tânăr …) majoritatea nu pot să arate altceva. Și din păcate, majoritatea nu au nici părinți să le explice că bucuria care vine din efort, muncă, perseverență și sacrificiu este cu mult mai dulce decât fantasmele unor “aprecieri” virtuale ale haitelor anonime de pseudo-prieteni.

Bătălia spirituală dată pe față de COVID

De cand cu Covid-ul, lumea este in razboi. Razboiul este – ca orice razboi – intre lumina si intuneric, intre adevar si minciuna. Linia frontului acestui razboi, nu este foarte clar delimitata deoarece trece chiar prin inima fiecaruia dintre noi. Linia frontului este acolo unde se lupta mandria cu smerenia si cum lupta asta are loc in fiecare dintre noi, putem spune fara tagada ca fiecare ne aflam pe front si fiecare trebuie sa ne decidem pe care parte a frontului ne plasam

Cele doua parti insa nu sunt delimitate de parerile pro sau contra intr-o anume privinta, nu argumentele stiintifice sau medicale, nici consideratiile economice sau sociale fac delimitarea, ci adevarul, lumina, smerenia sunt impreuna iar minciuna, intunericul si mandria sunt de cealalta parte.

Isipita plasarii si riscul sa facem o alegere gresita sunt cu atat mai mari cu cat problematicile sunt nisipuri miscatoare si rational, raportari diferite pot fi ambele adevarate. Cine cantareste doar rational deci poate gresi. Un batran care se fereste de boala si cearta un tanar ca nu poarta masca are dreptate. Dar si tanarul care nu poarta masca, vazandu-l pe acel batran ca fumeaza, are si el dreptate, mai ales daca ne gandim statistic la riscurile la care se expun singuri, din proprie initiativa, fumatorii. Este doar un exemplu, dar asemenea exemple sunt evident nenumarate, de la a accepta sau nu o masura impusa, de a recomanda sau nu o anumita masura, de la a adopta sau nu un tratament, de la a prioritiza sau nu anumite investitii in vaccinuri etc.

Daca sunt multe teorii si speculatii legate de originea si scopul Covid-ului, eu am o singura certitudine: Covid-ul este un exemplu de criza globala cu amploare si potential apocaliptic care ne arata cum va fi cernerea la sfarsitul lumii si cum cei caldicei vor fi scuipati afara. De ce? Pentru ca doar a fi caldicel, nu te ajuta sa iei decizia corecta. Doar cei fierbinti, care cunosc voia lui Dumnezeu vor putea sa alega cum trebuie in fiecare moment in labirintul de capcane care ii va urmari pe cei chemati. Nu ca acum nu am avea labirinturi destul de grele, dar deocamdata eu zic ca e prea devreme ca sa ne tanguim

Deci ce este cernerea? Cernerea este aparitia unei probleme majore, la nivel global, de care nu putem scapa chiar daca ne-am ascunde in gaurile pamantului, care ne va ajunge din urma mai devreme sau mai tarziu si ne va pune in fata decizii majore de luat, unele chiar cu implicatii spirituale profunde.

De exemplu, o decizie majora in cazul Covid este daca traim in frica si ne speriem in fiecare moment ascultand cu seriozitate si acrivie recomandarile expertilor sau ne alegem propria cale, traind fara frica si considerand Covidul o boala normala, ca si altele, de care putem sau nu putem sa fim loviti. Evident ca felul cum ne-am trait viata pana acum si caracterul pe care ni l-am format decid intr-o buna masura raspunsul la aceasta dilema exemplu. Cei care si-au pus nadejdea nestramutata in stat si in autoritate si au exercitat prea putin o minima libertate si individualitate, sunt acum captivi in prima sita, nu au nicio sansa de a supravietui. Nu au nicio sansa sa traiasca normal chiar si cand vaccinul va fi curatit ultima molecula de coronavirus, pentru ca ei deja si-au format sinapsele de reactie la o asemenea problema si au ales sa se lase in mana statului.

Evident, exista exemple de cernere si de cealalta parte, deoarece am spus ca nu atat raportarea de o parte sau alta a probleme conteaza, cat duhul in care o facem. Cei care nu au fost pana acum formatati cum trebuie de sistem si din intamplare sau din noroc s-au nimerit sa nu fie prinsi de sita “alinierii” la recomandarile statului, pot gresi in alt fel, facand pacate si indemnand si pe altii la pacate mari din prostie si din orgoliu. Un exemplu care imi vine acum in minte, ar fi de exemplu interviul recent al lui Tuca cu Arafat. Ostracizandu-l aiurea si jignindu-l, atat pe Arafat dar si pe alti capi, Tuca contribuie la formarea unui sentiment negativ fata de autoritate care ulterior poate fi fatal. Sa zicem ca se descopera un vaccin care va fi bun si care poate sa ne scape de virus. Sa zicem ca statul il cumpara si il ofera gratuit. Datorita ostracizarii si imaginii negative pe care autoritatile au acumulat-o, si prin contributia lui Tuca, oamenii se vor feri de vaccin si astfel vom avea aiurea poate sute de morti care daca nu ar fi fost inselati, ar fi scapat. Se intampla asta deja cu vaccinurile pentru copii …

Cernerea insa are mai multe site cu gauri mai mari si mai mici. Prin gauri trec doar cei care au smerenie reala si nu se pun pe ei inainte, impingand o lucrare sau un sfat intr-o directie sau alta, potrivit contextului si tinand cont de consecinte, nu pentru a se scoate ei in evidenta ci pentru a isi ajuta aproapele si a face binele de dragul binelui. Insa intentia nu este suficienta, este nevoie, la sitele cel mai fine, de o inima curata, care nu se dobandeste nici usor, nici curand ci cu grele si lungi osteneli.

Cum vom știi că vaccinul ANTI-COVID funcționează?

Toata lumea vorbește despre el, tările îl comandă în avans, specialiștii sunt sceptici, dar să vedem ce se va întâmpla când vaccinul va fi lansat pe piață. Presupunem în scenariu că prețul va fi acceptabil, statul va putea cumpăra un lot semnificativ, dar nu pentru toți cetățenii și vaccinarea nu va fi obligatorie. De altfel, motivele financiare vor fi probabil principala garanție că vaccinarea nu va fi obligatorie, căci la cât de nebuni sunt doctorii de astăzi, nu m-ar mira să încropească o argumentare aberantă pentru care toata populația ar trebui vaccinată, chiar și cei care nu au niciun risc din Covid și mă refer aici la acele grupe de vârstă unde rata mortalității este nesemnificativă – chiar pe testările superficiale (ca număr) efectuate deja.

Foarte greu va fi de dovedit eficacitatea vaccinului. Cum vor testa? Vor da vaccinul la oameni și vor vedea dacă ulterior fac sau nu virusul? Exclud aici testele “din producție” unde funcționarea vaccinului poate fi ușor măsluită prin alterarea lotului testat. Și chiar dacă nu ar fi reavoință – deși la ce bani sunt în joc … – testarea pe câteva mii de oameni nu oferă nicio garanție pentru un vaccin împotriva unui virus care apoape săptămănal își arată noi și noi fațete negative. Puține vaccinuri au avut succes când au fost aplicate în masă și de aceea în cazul Covid, care lovește relativ aleator în victime, va fi foarte greu să dovedim dacă cei care au luat vaccinul au trecut prin boală mai ușor din cauza vaccinului sau din cauza mutațiilor sau din cauza vremii, sau din cauza ciudățeniei acestui virus.

Cu greu vor putea promova un vaccin ca fiind sigur în sensul că protejează 100% împotriva Covid. Oricâte garanții legale vor oferi guvernele, nu cred că există o companie în lume care să aibă un asemenea curaj – date fiind posibilele consecințe. Prin urmare, vor spune: vaccinul asigura o șansă la imunitate sau asigură o trecere mai ușoară prin boală, sau își pierde efectul după o anumită perioadă și trebuie refăcut.

În acest caz, repet, a demonstra eficiența vaccinului va fi imposibil.

Există totuși o singură cale prin care s-ar putea demonstra eficiența: vaccinarea gratuită a persoanelor din categoriile de risc maxim (bătrâni cu comorbidități) urmată de scăderea la zero a cazurilor de morți din Covid în rândul celor vaccinați.

O eventuală obligativitate a vaccinării este logic nejustificată. Dacă vaccinul va funcționa și va fi aplicat pe categoriile de risc, periculozitatea Covid-ului va scădea sub cea a unei gripe normale, iar dacă nu va funcționa pe categoriile de risc maxim, înseamnă că sunt riscuri prea mari pentru celelalte categorii. Medical, ecuația risc-beneficii, mult-trâmbițată în justificarea vaccinurilor, este destul de clară în ce parte bate.

F de la Familie

F Is for Familiy poate fi vizionat pe Netflix si este un desen animat pentru adulti din categoria filmelor care depicteaza societatea americana contemporana si problemele ei variate: lipsa de coeziune, lipsa de iubire, lipsa de comunicare, lipsa sensului. La aceste probleme, uneori exista solutii, de cele mai multe ori nu.

Calitatea productiei este foarte buna, serialul poate fi incadrat in comedie desi eu l-as incadra mai mult la drama, timpul actiunii este America anilor 70 insa timpul productiei isi pune din plin amprenta.

Nu pot sa declar inca ce hram poarta, dar pare un serial interensant care loveste din plin in stereotipurile corectitudinii politice si in ideologiile mainstream curente.

Personajul principal este Frank Murphy – stalpul familiei, tatal a 3-4 copii, sot care trebuie sa isi sprijine sotia in ratacirile ei feministe si om al muncii, sindicalist, in capul caruia se sparg toate. Frank este un nevrozat, se plange mereu si de multe ori are dreptate. Pentru Frank viata e grea si fiecare zi aduce noi si noi provocari, majoritatea nefiind depasite cu bine, cum ne-am astepta. Frank este un neinteles si el nu se intelege pe sine.

Alte personaje: Sue, sotia, incearca sa tina familia unita, are visuri aiuristice de realizare, nu se impaca cu idea ca succesul femeii in america anilor 70 vine doar cu compromisuri si incearca sa il schimbe pe Frank fara sa se gandeasca daca nu cumva si ea are ceva probleme

Pe langa tata si mama, alte personaje sunt cei 3 copii: Kevin, Maureen si Bill – tineri adolescenti neintelesi, fiecare cu problemele lor, fiecare considerandu-se cel mai nedreptatit si parasit de parinti in detrimentul celorlalti.

Vecinii familiei Murphy sunt si ei niste caractere: desi in aparenta sunt prietenosi si saritori, duhneste din ei bolile secolului: invidia, alienarea, consumul de droguri, singuratatea, etc.

Limbajul folosit in serial este unul dur, fara prea multe tabu-uri. Mesajele subliminale transmise pe alocuri, extrem de interesante. Am fost socat sa descopar atat de pregnant si fara umbre, ascuns mesajul “jews control the media”.

Spuneam la inceputul articolului ca nu stiu ce hram poarta serialul: pro sau contra PC. Din cat am vazut din el, tind inspre contra. Evident, exista si false semnale pentru ca altfel ar fi cenzurat si nu au ajunge sa mai fie difuzat. Dar per total, desi un simplu desen animat comedie-drama, filmul pare un documentar al decaderii americii in gaura neagra in care se afla astazi.

Mascofobia si fierberea broastei in oala fiarta

Din start tin sa spun ca broasca este deja fiarta. Faptul ca platim impozite peste impozite, faptul ca 1 om care munceste duce in spate un pensionar si 2-3 bugetari este starea de broasca fiarta in oala societatii romanesti actuale democrate, libera si europeana.

Avem asadar un fenomen relativ extins pe care l-am numit in titlu mascofobia. Inteleg prin fobie nu frica de masca (sau de scaderea oxigenului din sange – un fake news evident), cat frica de ce poate insemna obligativitatea purtarii mastii: un test al obedientei cetatenilor, un test al supunerii fata de autoritate. Este un instinct primar si oarecum justificabil. La o categorie dintre cei care au acest instinct, se adauga si teama de ce ar putea urma: vaccinuri obligatorii, eventual cu nanoparticule controlate prin 5G si alte de-astea.

Cu toate acestea, autoritatea deja exista si statul actual este deja extrem de politienesc. Inca de la nastere, cand vaccinul este facut copilului fara cererea permisiunii parintilor, pana la moarte cand daca nu ai autorizatia de la medicul de familie, nu poti sa fii ingropat, statul te urmareste, te taxeaza si te umileste.

Ar merita putin detaliat ce este statul, caci in cele din urma statul suntem noi, romani, cetateni liberi, cetateni cumsecade si intelegatori. Unii buni, unii rai, dar in orice caz romanii sunt mult mai omenosi ca strainii din vest care sunt reci si distanti si foarte acrivisti in cele ale birocratiei si ale regulilor. Nu e locul aici sa detaliez.

Insa, repet, noi deja ne aflam intr-un stat extrem de autoritar si unde un om liber nu prea se simte confortabil. De la libertatea de expresie – deloc garantata la noi (a se vedea cenzura site-urilor, CNCD-ul, acea comisie sau comitet care da amenzi la televiziuni) pana la libertatea financiara (mult succes cu taxele si ANAF-ul romanesc, dar mai ales cu cocitura capitalism-socialism-balcanism ce poate fi numita economia romaneasca) sau drepturile cetateanului in fata cu institutiile (mult succes bolnavilor care incearca sa dea in judecata un spital romanesc in sistemul juridic mioritic), romanii sunt deja cam fierti. Poate a mai ramas o piele mai tare, pe ici, pe colo, la vreun calcai.

Simpla apartenenta in UE denota intr-o oarecare masura dorinta de libertate a romanilor. Multa vreme am fost sceptic cu privire la sondajele care ne aratau pe noi romanii “cei mai europeni” in sensul ca procentul cel mai mare de cetateni era satisfacuta ca Romania este parte a UE. Insa vazand ca pana si grecii calcati in picioare si umiliti de bancile germane desi au votat pentru rejectarea programului de “salvare” in Iunie 2015, o luna mai tarziu au tacut malc cand guvernul a acceptat un program si mai nasol decat cel rejectat la referendum, doar pentru ca le-au taiat macaroana la bancomate, m-am convins ca romanul – ca si grecul si intr-o oarecare masura ca tot omul modern contemporant – nu vrea libertate ci vrea sa aiba statul grija de el ca un tatic bun ce este.

Pana acolo va rezista si opozitia romanilor la masurile “autoritare”: pana la bancomat. Cand amenzile pentru nepurtarea mastii se vor baga direct pe card, automat, lupta anti-sistem se va diminua considerabil si se va rezuma la comentarii revoltatoare pe retelele sociale. Caci oricum cam la asta se rezuma – din ce am vazut la acea tentativa de miting, romanii nu prea s-au sinchisit sa protesteze, spre deosebire de berlinezi.

In lupta cu sistemul, cetateanul manifesta o oarecare opozitie, cand schimbarile sunt bruste. Starea de fond insa este imposibila de asimilat si cu greu vom vedea un spirit civic militant pentru libertate si drepturi. Romanul cu greu va baga sula-n-coaste politicianului corupt sau se va problematiza ca la 30 de ani de la revolutie, inca nu ne-am lepadat de metehnele bolsevismului si partidul inca taie si spanzura.

Mascofobia nu da de fapt decat prilej de exprimare a unor frustrari si mai ales ofera un context de infoiere in pene celor predispusi la o asemenea reactie, adica narcisistilor si degrab-macanitorilor .

Adevaratele probleme de fond raman si sistemul imunitar al societatii care ar trebui sa lupte si sa vindece cancerul, este prea putin mobilizat, nu are nici calitate, nici cantitate, este plin de confuzie, diafan, caracterizat ori de lehamite ori de isterie neproductiva. Cred ca am mai scris acum 6 ani ceva legat de asta …

1 2 3 4 5 6 275