Adevaruri incomode despre incendiul de la Notre-Dame

  1. Presa e ipocrita

Nenumarate biserici in Franta (dar si in alte tari din vest) au fost vandalizate si incendiate in ultimul timp. De fapt, de cand cu imigrantii, dar nu doar imigrantii fac asta. In Grecia am fost la o manastire pe Olimp unde cei 2 calugari care stateau acolo spuneau ca au probleme cu satanistii care vin periodic si arunca cu pietre in curtea manastirii. Dar nu doar biserici, in Franta (si in alte tari din vest) nenumarate incidente cu vandalizarea unor sinagogi sau monumente de comemorare ale victimelor Holocaustului au fost devastate. Culmea, asta nu s-a intamplat inainte de valul de migranti din anii recenti. Sa fie oare o coincidenta?

Sunt de acord ca timpul unei emisiuni de stiri e limitat – desi avand in vedere ca exista televiziuni care dau doar stiri … Dar niciodata pana acum (sau cel putin rare ori) incidentele au fost semnalate si analizate. Asta deoarece presa pro-europeana de la noi este aliniata la curentul sorosist purtator al unei false ideologii globaliste prin care statele sunt considerate depasite si invadatorii pagani si de alte credinte sunt considerati refugiati de razboi. Aceasta viziune are ca efect direct o presa prostituata, pervertita, fara un minim de simt critic chiar in fata unor evidente crase: invazia pagana este daunatoare nu doar mostenirii culturale europene (calcata in picioare oricum de europeni inainte sa fie calcata de invadatori) dar si supravietuirii civilizatiei europene curente. Evident ca invazia unor hoarde navalitoare de fomisti din toate colturile africii veniti din culturi ramase in urma si salbatice nu poate face altceva decat sa loveasca puternic in societatea europeana, oricat de intarite si consolidate ar fi pilonii acesteia care sunt statul, institutiile de stat, institutiile civice si chiar mentalitatea, abilitatile si cultura popoarelor din vest.

Tanguiala presei de la noi fata de arderea “unui simbol” este una falsa si ipocrita pentru ca niciodata pana acum nu au fost interesati de mostenirea “culturala” (de fapt religioasa) reprezentata de aceasta catedrala. “Simbolul Parisului” a ars, dar inainte de el au ars nenumarate alte simobluri deloc mai mici. O singura biserica crestina daca a ars, durerea – pentru cei carora le-ar pasa – ar fi fost la fel de mare si sentimentul de revolta la fel (sau chiar mai mare) de puternic. Spun ca revolta ar fi fost mai mare pentru ca daca aici a fost vorba de accident – cel putin deocamdata asta se crede – in alte cazuri, bisericile au fost desecrate, vandalizate si incendiate de anumite persoane, grupuri, hoarde binecunoscute. Evidentierea, comentarea si semnalarea unor astfel de incidente ar fi intrat in contradictie crasa cu “linia de partid” a trusturilor de presa aliniata “societatii deschise” si prin urmare, pana acum atentia a fost minimala la incendieri si devastari barbare de biserici.

Intr-un fel insa, francezii, nemtii si alti vestici, sunt si ei ipocriti. Pentru ca e de mirare sa se arate intristati ca aluat foc Notre-Dame – o catedrala catolica – care chiar daca era un punct turistic important, avand mare relevanta arhitectonica, totusi era o catedrala catolica. Ori sentimentul anti-crestin din vest este putin zis la moda, fiind mai degraba un nou stindard al progresului, o afirmare orgolioasa si agresiva a unei noi identitati care refuza pana si recunoasterea istorica a unei conexiuni imposibil de negat cu crestinismul.

2. Presa romaneasca este ipocrita

Pe langa cele spuse mai sus, merita subliniate si cateva particularitati ale reflectarii in presa noastra a incidentului. Timpul acordat transmisiunii, comentariile pe larg, analizele amanuntite, interviurile cu “experti” (reporteri sau sociologi) si chiar cu preoti dintre care unii chiar ortodocsi”, reflecta nu doar o intentie de monetizare cat mai eficienta a acestui incident – ocazie evidenta, data fiind atentia oamenilor – dar si sincerul efort al presei de a acoperi acest subiect cat mai in amanunt si din cat mai multe unghiuri. Ceea ce este foarte bine – asta e meseria lor.

Nu putem insa sa nu facem o paralela cu felul in care trateaza presa romaneasca subiectul Catedralei Mantuirii Neamului sau oricaror alte constructii de noi biserici ortodoxe (caci catolice e ok – a se vedea scandalul cu acea cladire construita in dreptul unei catedrale catolice). De fiecare data, Biserica Ortodoxa este atacata pentru ca construieste noi biserici si de fiecare data referirile la bani, la fonduri sau la contributii din partea statului sunt pe larg expunse, privitorii fiind invitati sa se scandalizeze si sa inceapa sa arunce cu noroi. Ceea ce nu a fost cazul cu Notre-Dame.

3. O minune

Lipsa victimelor de la acest incendiu mie mi se pare o minune. Poate mi se pare mie, pentru ca la noi suntem obisnuiti ca pana si la un incendiu banal de la o casa sa moara cineva. Asta daca nu cumva se accidenteaza grav vreun pompier Dorel. Nu si in Franta. Nu doar ca nu au fost victime, dar pompierii se pare ca au facut o treaba extraordinara si ceea cea putea sa fie o catastrofa imensa, se poate transforma intr-o oportunitate noua si o sansa de improspatare a simtamintelor fata de identitatea proprie, fata de cultura si istoria proprie, fata de Biserica Catolica si in cele din urma fata de Dumnezeu. Nu merg pana acolo, dar nu ma tem sa zic ca poate ca incendiul a fost felul prin care Dumnezeu a dat un bobarnac poporului francez ca sa se trezeasca din adormire. Daca au ajuns pana acolo incat sa interzica folosirea cuvintelor mama si tata in scoli doar pentru a face pe plac homosexualilor, doar pentru a scuipa astfel cat mai mult pe crestinism, doar din rautate si revolta fata de religia crestina care le interzice desfranarea si toate celelalte vicii, Dumnezeu nu prea avea de ales cum sa ii intoarca si a facut-o prin acest incendiu. O asemenea cladire, de o asemenea anvergura sa stea in picioare 8-900 de ani putea fi facuta doar cu ajutorul lui Dumnezeu, iar acum Dumnezeu nu a facut decat sa isi retraga ajutorul pentru ca francezii l-au invitat sa plece de la ei. Mare minune ca alte lucruri mai rele nu s-au intamplat.

4. Slabe sperante

In ciuda nuantelor de speranta de la punctul anterior, Franta este oricum pierduta si neamul francez este pe cale de disparitie. Demografia este la fel de puternica ca matematica si cifrele arata clar. Francezii se nasc din ce in ce mai putin iar strainii se inmultesc atat prin numarul mari de nasteri cat si prin valul de navalitori. Pe langa diluarea etnica, paganizarea si decrestinarea sunt misiuni finalizate, Franta nemaiavand nicio speranta de renastere spirituala. Evident ca Dumnezeu poate orice vrea dar pentru a putea Dumnezeu, trebuie ca omul sa ii dea voie. Ori daca oamenii nu doar ca nu vor ajutorul lui Dumnezeu, dar il urasc pe Dumnezeu si iubesc pana la moarte pacatul, ce sperante sa mai avem pentru poporul francez avand in vedere situatia actuala?

5. Cine ar fi fost in stare sa dea foc intentionat?

Sunt cateva teorii ale conspiratiei si multe vor tot apare. Nu le enumar si nu vreau sa fac prea multe scenarii. Vreau doar sa propun un exercitiu de gandire. Nenumarate biserici in Franta au fost desacralizate si vandalizate. Iata un articol din data de 20 Martie anul curent: Twelve French Churches Attacked, Vandalized in One Week.

O asemenea coordonare nu este intamplatoare. In ciuda frecusurilor inter-etnice si a noii realitati in care numarul mare de invadatori aduce cu sine riscuri evidente, totusi a ataca 20 de biserici intr-o saptamana este o performanta care pare organizata. Daca acestei grupari i-ar fi trecut prin cap sa loveasca in “simbolul Parisului”, oare i-ar fi fost imposibil? Schela si reconstructia curenta nu ar fi fost decat mana cereasca, un sprijin extraordinar pentru ipoteticii raufacatori care ar fi intentionat sa dea foc.

Mai departe, va propun un alt scenariu care chiar daca pare putin tras de par, nu este deloc imposibil. Un nebun. Un nebun inteligent, atat de inteligent incat sa fii dat foc fara sa fie prins (cel putin deocamdata). Cum se putea face asta? Probabil sa pui la cale un accident este cea mai facila crima. Printre primele zvonuri legate de cauza, ar fi fost si unele declaratii in care specialisti spuneau ca o sudura facuta fara protectie la foc, poate arunca scantei care pot arde mocnit ore intregi si apoi sa ia foc.

Dar care ar fi elementele favorizante pentru scenariul unei incendieri intentionate? Un prim element ar fi ora: cateva minute dupa 7, tocmai dupa terminarea programlui de vizitare. Ora a fost optima pentru evitarea unor victime si pentru vizibilitatea incendiului. Daca si-ar dori cineva sa dea foc si printre cerintele operatiunii ar fi fost ca nimeni sa nu fie ranit si ca focul sa fie vazut cat mai repede sau sa faca daune cat mai mici, aceasta ora e optima: lumea ar fi fost deja evacuata si ora de seara, la apus, cand lumea inca mai face fotografii, de asemenea ideala pentru ca incendiul sa fie observat. Un al doilea element de subliniat ar fi ca desi operatia de reparatie ar putea fi considerata factor favorizant al unui accident, eu mai degraba zic invers. Fiind un punct de interes central pentru turisti, cu siguranta schela a fost extrem de bine pazita si asigurata, astfel incat un terorist sa nu se suie pe ea si sa lanseze de acolo molotoave sau grenade peste turisti. Si evident sa nu dea foc la catedrala – fara schela operatiune imposibila sau extrem de dificila pentru teroristi.

Acestea fiind zise, trebuie totusi si mentinat ceea ce cred eu este elementul forte impotriva teoriei incendierii intentionate din partea unei grupari teroriste: faptul ca nu s-a revendicat. Din ce imi aduc aminte insa, au mai fost incidente in care revendicarea a venit cu mult timp dupa. Ca sa nu zic ca e posibil ca teroristii sa fii invatat cate ceva in ultimul timp si sa se multumeasca cu actiuni anonime, fara a le mai face publicitate, evident din motive de securitate.

In final mai doresc doar sa combat ideea ca chiar daca ar fi o incendiere intentionata autoritatile ar tine secret acest fapt din motive evidente: de a nu starni un razboi inter-religios. Pe cat de logica pare aceasta varianta, pe atat de imposibila: adevarul ar fi imposibil de tinut ascuns daca investigatorii ar descoperi ceva. Din sute de persoane implicate (sau chiar din zeci daca ar fi), nu pot pastra toti un secret atat de mare: presiunea psihologica ar fi imensa si scandalul ulterior de asemenea. In plus, un razboi inter-religios ar fi mana cereasca pentru Macron care a supravietuit pana acum miraculos revoltei poporului, prin urmare Macron ar fi ultimul care sa ascunda o incendiere, de oricine ar fi fost aceasta facuta.

Societatea de consum

Ponegritorii “consumerismului” si politaii spirituali sau culturali care si-au facut o misiune din punerea la zid a oricarui derivat al progresului sunt de diverse specii si poarta diverse haine, numitorul comun fiind insa frustrarea proprie si alunecarea intr-o atitudine anti-materialista cu totul perversa si paguboasa pentru victimele nevinovate ale acestor trambite tembele. Pe langa specificitatea “soldatului”, lupta cu “societatea de consum” se duce pe diverse fronturi: impotriva mall-urilor, impotriva publicitatii, impotriva internetului si a retelelor sociale, impotriva tehnologizarii, mergand pana la fenomene aberante clar patologice cum ar fi lupta impotriva 5G-ului, a vaccinurilor, a glutenului etc.

Ma voi ocupa in continuare doar de vocile din spectrul ortodox autohton care sunt adeptii unui discurs apocaliptic si anti-contemporan cu totul ciudat si de neinteles, avand in vedere trecutul nostru destul de recent si experienta acumulata ca societate cel putin in ultimul secol, sub talpa bolsevica daca ne este prea dificil sa mergem mai adanc in istorie sau nu avem cultura necesara.

Din start i-as intreba pe cei care folosesc termenul “societate de consum” ce inseamna, ce inteleg ei prin asta. Si mai ales i-as pune sa dea exemplu de societate care nu e de consum. Ma indoiesc ca imi vor da raspunsuri de la Baudrillard sau Thorstein Veblen. Ce ar putea raspunde? Koreea de Nord, Somalia sau Venezuela? Sau poate ar face referinte la Romania de alta data, cand nu erau mall-uri, visul semanatorist utopic imbrobodit cu elemente reale pe ici pe colo al unui trecut pe care nu l-am avut, al unei societati rurale in care oamenii ar fi fost mai buni si mai duhovnicesti, traind simplu si fara ispitele puse de abundenta si accesibilitatea de care avem noi parte.

Pericolele generice si riscurile abstracte sunt cele mai simple si la indemana instrumente de prostire a multimilor speriate cautatoare de solutii reale la probleme duhovnicesti in general simple si personale. Analizarea sumara a unor fenomene bombastice cu anvergura globala si cu relevanta sociala ofera mult material de comentat si de produs spaime, prin urmare captarea atentiei audientei este pe cat de facila, pe atat de daunatoare prin transmitere a unei stari intunecoase difuze, a unui sentiment de tristete, neputinta si spaima. Sub parelnica avertizare si invitatie la trezvie, se pune in contrast raul “contemporan”, importat si de noi romanii dar cumva fara vina noastra (“am preluat doar relele din occident”) cu o utopica alternativa niciodata definita sau conturata ci doar sugerata cumva, lasata fiecaruia sa si-o imagineze.

Iata o mostra de avertisment din discursul unui faimos profet al apocalipsei (cel putin a neamului romanesc) din panoplia de vorbitori vedeta la conferinte pseudo-duhovnicesti: “cei care ne mutilează zi de zi, nu cunosc nicio lege, niciun cod”. Cine sunt cei care ne mutileaza, ce intelege el prin “ne mutileaza”, cum fac ei asta zi de zi si cum de nu cunosc ei nicio lege – fiecare cuvant din acest avertisment este o umbra care danseaza, este o fantoma cu o forma difuza, mesajul intreg plin de confuzie si lipsit de orice coerenta, sau cu o coerenta minim consistenta, indeajuns cat sa poarta in ea un duhul intunecat, deznadajduitor. Mesajul transmis este lipsit oricum de orice solutie concreta la o problema oricum imposibila si oricum falsa: in fapt, nu ne mutileaza nimeni!

Cum am putea sa traim neconsumerist? Cum putem combate consumerismul (daca presupunand prin absurd, ortodocsii ar decide cum merge societatea in ziua de azi)?. Inseamna oare ca sunt mall-urile rele si solutia ideala ar fi sa fie interzise? Dar ce ne facem cu bazaruile turcesti insalubre si haotice care au premers mall-urilor si pe alocuri inca au supravietuit? Le interzicem si pe astea? Sau sa fie buticurile si aprozarele de cartier alternativa la mall-uri si hypermarketuri? Sau mai nou, interzicem si magazinele online care macar ne scutesc de timpul si efortul necesar cumpararii celor necesare pentru viata noastra de zi cu zi? Dar este oare doar dimensiunea acestor magazine o problema sau poate ca de vina este si faptul ca sunt prea multe produse de rafturi si prea ieftine, prin urmare toata lumea si le permite si le consuma, pierzand timpul la cumparaturi in loc sa faca matanii si rugaciuni sau sa vina la conferinte ortodoxe. Dar daca oferta si accesibilitatea sunt problema, care ar fi alternativa? Sa fie limitata oferta, sa fie restransa accesibilitatea, sa existe cursuri scolare si educatie intensiva de lupta impotriva consumerismului?

Uimitor cum tocmai noi romanii care am cunoscut foamea comunismului, cozile, mizeria si saracia sa ne plangem ca sunt prea multe produse si prea ieftine. Care este problema si ce piedica la progresul duhovnicesc poate sa o puna faptul ca am un raion cu 5 marci si oferte diferite pentru acelasi produs?

Personal, cel mai mult din aceast razboi aberant impotriva abundendei si prosperitatii societatii contemporane (comparat cu alte vremuri) ma uimeste ignorarea totala a trecutului. Sunt oare de plans vremurile in care oamenii mureau de foame sau faceau scorbut pentru ca aveau mancarea prea simpla? Bunica mea se plangea ca avand de crescut 10 copiii, fiind casnica si avand un teren de doar 5-600mp, intr-o mahala marginala a Craiovei, pentru a putea creste cateva gaini si 2-3 porci pe aceasta felie de pamant, era nevoita sa mearga toata ziua pe marginea caii ferate sa culeaga iarba. Nu stiu cat de des se tanguia sau daca mi-a povestit asta o singura data, stiu insa ca mi-a ramas intiparit puternic in minte. Ideea ca bunica mea alerga toata ziua plangand dupa iarba pe marginea caii ferate pentru a putea asigura un minim de hrana copiilor m-a facut sa urasc profund saracia si pretuiesc fiecare felie de paine, chiar si una uscata. Mama mea de asemenea povestea cum in timpul razboiului, din lipsa de mancare, oamenii puneau gainatii in tigaie ca sa hraneasca copiii, ca ultima solutie. Pe vremea comunismului, eu imi aduc aminte cum intr-o iarna umblam cu pantofii rupti in picioare si inghetam pentru ca parintii nu aveau bani sa imi cumpere cizme. Mai nou, am observat ca se popularizeaza falsa idee ca pe vremea comunismului erau bani dar nu aveai ce sa cumper cu ei: prostii. Nu erau nici bani si nici nu aveai de unde sa cumperi ceva. In plus, mare parte din ce cumparai era prost facut si marfurile de calitate erau cum sunt astazi produsele Made in USA sau Made in Germany. Chinezariile de astazi sunt lux pe langa hainele, pantofii, electronicele sau produsele alimentarea din vremea comunismului.

Cine sunt acesti oameni, unde si cum au trait ei si cum de pot sa ostracizeze acest beneficiu al disponibilitatii procurarii hranei, imbracaminte si altor lucruri de care omul are nevoie? Ar trebui toti sa mancam doar paine si sa bem apa ca pustnicii, ar trebui toti sa umblam in aceeasi pereche de pantofi si in aceleasi haine pana la uzarea completa, ar trebui toti sa cumparam doar ce avem strict nevoie si sa nu incercam niciun produs nou sau inovator care poate chiar daca rezolva o necesitate minima a noastra, poate aduce un plus de bucurie. Sunt total de blamat bucuriile aduse din obiecte si din lucrul facut de alti oameni (sau de roboti) si prin urmare, trebuie doar sa ne bucuram de flori si de natura?

Sau este faptul ca avem cu ce sa ne cumparam cele necesare pentru traiul de zi cu zi si nu muncim ca alta data pamantul din greu pentru o mamaliga si o bucata de branza adevarata frana in calea induhovnicirii si sporirii in credinta?

De asemenea, o falsa idee, sustinuta chiar de unii parinti faimosi (dar nu de toti) ar fi ca confortul si viata fara lipsuri sunt contrare cresterii duhovnicesti iar lipsa si necazul sunt factori stimulatori pentru sfintire. A accepta asta este echivalent cu a spune ca bogatii nu au nicio sansa de mantuire – o invatatura evident gresita. Ori daca un drum duce la mantuire, acel drum poate duce si la sfintire, acea cale poate fi urmata de cei care o aleg sau le este pusa in fala, fara temere si fara fica ca doar calea propusa de cei care au trecut prin lipsuri si necazuri este sigura. In opinia mea, aceste pareri de diabolizare a confortului sunt lansate de oameni care avand o anume experienta personala considera ca doar calea prin care au trecut ei este singura cale, prin urmare, daca ei au fost cu lipsuri si s-au folosit, au sporit in credinta in acele lipsuri, trebuie ca toti sa treaca prin ce au trecut ei pentru a face progres duhovnicesc si pentru a se rupe de lume. O astfel de atitudine denota nu doar un orgoliu imens si o viziune limitata, dar si o ignorare a posibiltatilor pe care Dumnezeu le are si de care se foloseste si s-a folosit de-a lungul veacurilor – Biblia aduce marturie.

Lumea si placerile lumesti sunt intr-adevar una dintre piedicile la mantuire pe care le gasim in catehisme alaturi de draci si pacatul stramosesc care ne trage mereu spre cadere prin mostenirea atavica. Insa saracia si lipsurile pot fi capcane la fel de periculoase ca si abundenta si ofertele “ispititoare”. Ambele sunt cele doue fete ale ispitei lumii si nu avem cum sa stim care este mai daunatoare sau mai folositoare. Daca lipsa ne poate apropia de Dumnezeu prin faptul ca fiind constransi de greutatile lumii cautam izbavirea de la Dumnezeu si astfel ne putem apropia de Dumnezeu, este totodata o realitate ca saracia si necazul vin cu riscuri mari pentru mantuire cum ar fi deznadejdea, carteala si alte ispite: furtul, invidia, lenea etc. Cu greu un crestin se poate mantui fiind sarac pentru ca trebuie sa isi intoarca atentia catre Dumnezeu ignorand durerea lipsurilor, care nu de putine ori este fizica: foamea, oboseala, stresul etc. Am putea chiar spune ca necazurile si suferinta, prin riscul caderii in deznadejte sunt piedici mult mai mari decat cele din partea cealalta, a bogatiei unde avem ispitele placerilor si poate mandria sau increderea in propriile puteri.

Discutia se poate lungi in continuare mult, daca subliniem ca lumea nu este rea in sine, ea a fost facuta buna de Dumnezeu – toate bune – si binecuvantarea data omului de a stapani pamantul putem vedea ca s-a realizat si se desfasoara in continuare prin extinderea capacitatilor de productie, prin dezvoltarea stiintei si a cunoasterii, prin dezvoltarea societatii si imbunatatirea vietii de zi cu zii a miliarde de oameni etc. A pune toate acestea sub semnul intrebarii si a trage semnale de alarma aiuristice este strigator la cer.

Culmea ipocriziei acestor personaje este ca macar nu propun solutii concrete la problemele semnalate de ei. Macar specimenele similare din alte culturi din occident (sau din orientul indepartat) care sunt stapanite de fobia fata de societatea contemporana si mai concret fata de abundenta si accesibilitatea produselor destinate consumului, nu se opresc la a arata cu degetul catre pericole ci unii merg mai departe cu propuneri concrete. Minimalismul este un exemplu. Veganismul este de asemenea altul. In general orice curent care se incadreaza in categoria “healthy” lifestyle are mici “departamente” de anti-consumerism. Evident sectele new-age sau derivatele din acestea, eco-living, hippiotii si multe alte legiuni – toti acestia au si o propunere. La noi, predicatorii ortodocsii anti-consumerism nu vin cu exemple concrete sau cu modele pentru a spune ce trebuie concret facut pentru a nu ne lasa captivi in mreajele diavolului consumerismului. Sa nu mai cumparam de la mall? Sa crestem porci si gaini? Sa ne imbracam doar in haine negre? Sa ne stergem contul de Facebook? Sau ce anume sa facem concret pentru a lupta cu diavolul consumerist?

Evident ca daca ar aborda propuneri concrete si ar intra mai in amanunt, s-ar da pe fata ridicolul si penibilitatea acestui discurs intunecat si diafan, pentru ca diavolul este mereu in detalii si oricum parerea mea este ca acest intreg razboi este de fapt unul fals, unul care consuma energiile si atentia oamenilor in directii gresite, in false probleme si in fabrici de stari de spirit total bolnavicioase care nu vindeca nicio boala ci din contra mentin si sporesc diverse boli ale pacientilor. Mai precis, pericolul principal este confuzia si vizat este discernamantul oamenilor care are grav de suferit daca se lasa angrenat in asemenea idei si cade capcana unor mecanisme recursive de auto-infricosare si auto-convingere ca toate sunt rele si traim apocalipsa si societatea e impotriva noastra si ne pune piedici mari la mantuire.

In general, marea problema cu aceste duhuri “anti-consumeriste” este ca sugereaza si duc in directia externalizarii vinei: nu noi suntem vinovati ca suntem lacomi ci problema e societatea consumerista care ne ofera prea multe produse si prin urmare noi doar suntem victime aproape nevinovate si in plus mai suntem si mici si nesemnificativi (chiar daca il avem pe Dumnezeu) pentru ca conspiratia consumerista are amploare globala si este ca o masinarie care se rostogoleste inevitabil peste noi. Nu noi suntem vinovati ca ca nu ne dorim mai multa comunicare reala cu cei de laga noi, poate chiar cu cei care au nevoie de o vorba buna, de un cuvant de sprijin ci este vinovat Zukerberg pentru ca a facut Facebook si prin urmare ne ispiteste sa pierdem timpul aiurea postand comentarii, rasfoind poze, discutand cu prietenii virtuali in loc sa comunicam “real” cu oameni “reali” din jurul nostru, poate chiar cu cei din casa noastra. Nu noi suntem vinovati ca ne punem prea mult nadejdea in stat sa ne dea electricitate, sa curga apa la robinet, sa nu intre hotii peste noi pentru ca le e frica de politie, in loc sa ne punem nadejdea in Dumnezeu ca ne apara. Deci statul e vinovat pentru putina noastra nadejde in Dumnezeu care este cumva data la o parte de nadejdea pe care o avem in societatea moderna in care traim. Nici nu mai vreau sa intru in tehnofobii sau in spaimele culinare, legate de e-uri, gluten, ingrasaminte, ierbicite si altele.

Opinia mea este ca lumea in care traim ne ofera circumstante mult mai pozitive pentru mantuire decat societatea de acum 100 de ani sau de acum 50 de ani, cel putin prin prisma faptului ca traim mai mult. Varsta medie de acum 100 de ani era in jur de 40 de ani si in prezent este 80. Deci omul traieste aproape dublu. Este acesta un lucru rau? Nu este evident ca traind mai mult, omul se poate apropia de Dumnezeu si are sanse marite sa il descopere pe Dumnezeu? Nu ne rugam noi lui Dumnezeu sa ne dea vreme de pocainta? Daca e sa gandim simplu, toate beneficiile lumii moderne converg catre prelungirea varstei si usurarea suferintelor – ori pentru asta ne rugam si noi, pentru sanatate, viata lunga, bunastare, pace. Nu exista nicio rugaciune in care sa cerem mai putina mancare, mai putina caldura, haine mai modeste, paturi mai tari, drumuri mai stricate si cu gropi etc. Evident ca exista si ispite si diavolul este “prezent la datorie”. Pentru diavol insa munca este aceeasi, fie in “societatea de consum” fie in “societatea de foame” – sa stimuleze patimile si sa suceasca mintile.

Jordan Peterson – Cele doua riscuri existentiale ale umanitatii

In mitul creatiei al mesopotamienilor cel mai mare rau impotriva umanitatii este Tiamat – mama natura – ea este dragonul haosului. Cand vine egiptenii, nu e doar natura care ameninta umanitatea, este chiar structura sociala insasi. Echiptenii aveau doua zeitati care reprezentau societatea: unul era Osiris care era spiritul patern. El era un mare erou care a format eghiptul, dar care a imbatranit si a ajuns senil. Osiris avea un frate rau, Seth care aspira sa-l detroneze. Si pentru ca Osiris l-a ignorat prea mult timp, Seth l-a detronat, l-a facut bucatele si l-a distribuit in toate colturile regatului. Fiul lui Osiris, Horus, se intoarce si lupta cu Seth pentru a lua inapoi coroana.

Egiptenii au realizat – poate pentru ca au ajuns prea birocratizati – ca nu era doar natura care ameninta omenirea ci si tendinta organizarii umane de a deveni prea mare, prea incomoda, prea inselatoare si prea oarba in mod voit si prin urmare predispusa la colaps. Si eu vad ecouri ale acestui risc in povestea Turnului Babel.

Am aflat un lucru ca sociolog – am fost avertizat de asta de mari sociologi – ca trebuie sa fii foarte atent cu experimentele la scara mare cu sisteme prea largi. Pentru ca probabilitatea ca sa implementezi o schema sa aiba rezultatul pe care il intentionezi este neglijabila. Ce se va intampla este ca alte consecinte neintentionate sa rezulte, poate chiar contrare intentiei tale initiale. Explicatia ar fi ca daca ai un sistem complex si aplici o transformare a acestuia, probabilitatea ca sa prezici rezultatul influentelor tale in sistem este minima.

Daca sistemul functioneaza, crezi ca il intelegi si de aceea crezi ca e mai simplu decat este el de fapt. Deduci ca modelul pe care tu ti l-ai construit este corect si pleci de la premiza ca modificarile pe care tu le testezi pe model vor avea loc si in sistemul real. Asta nu functioneaza deloc [1]. M-am gandit despre asta destul de mult timp si m-am gandit cum s-ar putea remedia sistemele sociale pentru ca evident au nevoie de atentie si ajustari . Concluzia la care am ajuns este ca abordarea corecta este ca aplicarea unor strategii trebuie facuta ramanand in domeniul tau de competenta. Iar asta necesita umilinta – iar asta este o virtute care nu este niciodata promovata in cultura moderna. As zice chiar ca este o virtuta despre care nu vorbeste nimeni niciodata. Umilinta inseamna ca nu esti atat de destept pe cat te crezi si trebuie sa fii atent. Intrebarea este deci: OK, trebuie sa fii atent, dar poate ca vrei sa faci bine, poate vrei sa faci unele schimbari pozitive. Cum poti sa fii atent si sa faci bine? Atunci zic: sa nu pasesti in afara granitelor competentelor tale! Si incepi cu lucruri mici, cu lucruri care pot fi ajustate, cu lucruri pe care le intelegi bine si pe care stii ca se pot rezolva.

[p] 12 reguli de viata. Un antidot la haosul din jurul nostru

Am mai mentionat la un moment dat ca unul dintre lucrurile despre care Carl Jund le-a zis a fost ca omul moder nu il vede pe Dumnezeu deoarece nu se uita indeajuns de jos. Unul dintre lucrurile pe care le promovez este ca trebuie sa iti restrangi tentativele de a rezolva problemele la ce iti este la indemana. Probabil ca sunt lucruri legate de tine pe care le poti rezolva. Lucruri care stii ca nu sunt in regula. Nu opiniile altora, opiniile tale, care nu sunt corecte. Le poti corecta. Mai departe, poate ca sunt unele probleme pe care le poti rezolva si in familia ta. Aici dai de greu. Trebuie sa te pui in ordine foarte mult inainte de a incerca sa-ti indrepti familia. Pentru ca situatiile se pot intoarce impotriva ta destul de rau. Este deci greu sa te pui pe tine in randuiala, este foarte greu sa iti pui familia in ordine. De ce ai crede ca tu Ppoti sa pui lumea in ordine? Pentru ca este evident ca lumea este mult mai complicata decat tu sau decat familia ta.


~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1] Peterson face aici referire la Teoria Haosului descoperita in anii 60 de matematicianul Mandelbrot si care pe scurt, demonstreaza ca mici modificari aplicate la starea unui sistem complex, se propaga ulterior in sistem si produc rezultate total diferite de evolutia pe care sistemul ar fi avut-o fara aceste modificari

anul Mandelbrot si care pe scurt, demonstreaza ca mici modificari aplicate la starea unui sistem complex, se propaga ulterior in sistem si produc rezultate total diferite de evolutia pe care sistemul ar fi avut-o fara aceste modificari

Ce inseamna inversia yield-curve-ului?

Inversia curbei spread-ului la obligatiunile americane intre 3 luni si 10 ani este de obicei un indicator al intrarii in recesiune. Ultima data cand aceasta s-a mai intamplat a fost in 2007 cand initial a fost intampinata cu aceeasi nepasare si indiferenta de presa. 4-5 luni mai tarziu, banca Lehman Brothers intra in faliment.

De data aceasta insa semnalele sunt mixte. Nu toti considera irelevanta aceasta inversie si daca e sa ne uitam pe istoric sunt intr-adevar perioade in care recesiunea nu a venit chiar imediat ci curba a mai avut parte de un bounce back de o scurta perioada sau chiar inversia a fost urmata de o crestere spectaculoasa a pietei actiunilor. Foarte amuzant insa, MarketWatch face o lista de 3 inversii cand Fed-ul a negat ca inversia va fi urmata de recesiune si s-a inselat.

Dar semnele recesiunii sunt cam peste tot, atat in SUA cat si in UE. Ca sa nu mai zicem de China …

As dori insa in primul rand sa subliniez un amanunt important care desi este o evidenta si o realitate incontestabila, este extrem de putin constientizata. Bunaoara, Fed-ul nu va recunoaste niciodata ca economia are probleme sau ca pietele financiare urmeaza sa intre intr-o recesiune sau criza. Singura data cand Fed-ul recunoaste ca sunt probleme este cand cifrele sunt clare, cand un asemenea adevar nu mai poate fi negat si cand urmeaza sa fie luate masuri si prin urmare Fed-ul nu mai poate sa minta pe fata.

Asadar tot ce tine de previziunile Fed-ului, ale FMI-ului sau ale guvernelor, acestea sunt in general optimiste si incearca sa creeze un mediu optimist, calm, de incredere, indiferent de realitati. Minciuna, dezinformarea si coafarea situatilor cu probleme sunt unelte de lucru ale bancherilor centrali si chiar ale analistilor, ca sa nu mai zicem de asa-zisii “mari investitori” care dau declaratii in presa si evident ca nu pot sa spuna adevarul ci doar se folosesc de o portavoce pentru a manipula pietele in directia in care le convine. Deci, nu e deloc de mirare de ce administratorului unui fond mare de investitii in obligatiuni neaga relevanta inversiei: un exit al investitorilor e ultimul lucru care i-ar trebui acum pe cap.

Si acum pentru a clarifica cat mai bine situatia sa subliniem ca prin indicator se intelege o unealta care prezite cu o anumite probabilitate un eveniment. In cazul de fata recesiunea. Si istoric, aceasta inversie a spread-ului intre 3luni si 10 ani la treasuries a avut 7 bile albe si doua bile negre. Ceea ce este oricum extraordinar avand in vedere domeniul imposibil de prezis al economiei.

Personal cred ca de data aceasta inversia va castiga inca o bila alba. Daca inversia ar fi venit asa aiurea, fara alte semnale si fara alte probleme, nu stiu daca ar fi fost luata in seama. Insa, cand Fed-ul renunta la marirea dobanzii pe motiv ca exista riscuri “externe” si cand Trump cheltuieste ca nebunul si a dus datoria la maxim istoric, cand PIB-ul gafaie chiar si dupa taierile de taxe si ingrasamintele “artificiale” ale sperantei “de schimare” adusa de MAGA, nici nu aveam nevoie de aceasta inversie pentru a trage semnale de alarma.

Nu doar ca Trump nu a facut nimic in privinta deficitului si chiar a marit cheltuielile si aparatul bugetar, dar in plus, prin razboiul valutar aiuristic a dat bobarnac dupa bobarnac economiei si investitiilor, fara niciun rezultat (deficitul comercial cu China este la recorduri all time). Reducerile de taxe nu au facut decat sa puna presiune si mai mare pe deficit iar cresterea cheltuielilor cu armata in contextul esuarii transferului macar partial a acestei poveri catre partenerii din NATO, au dus datoria la maxime istorice. Reactia lui Trump? Presiuni asupra Fed-lui, conflictul cu chinezii care pot decide sa isi reduca expunerea pe obligatiunile americane si sa faca astfel inca o crapatura in sistemul financiar american, toate astea nu fac decat sa erodeze si mai mult stabilitatea sistemului financiar actual bazat pe dolar, in ciuda respiroului oferit de balbaielile Europei, revolutiei petroliele a shell-ului (care e cam pe duca si asta) si a superioritatii militare de moment (pentru cat insa nu se stie).

In final, ar mai fi poate de mentionata expirarea celor 10 ani traditionali intre recesiuni care chiar daca nu vin cu pretentia unei precizii exacte, tot istoria ne invata ca o recesiune nu poate sa intarzie prea mult, asta doar daca nu magia tiparnitei va extinde pentru o perioada extrem de prelungita momentul adevarului.

Este explozia Kropivnitsky raspunsul Rusiei la blackout-ul din Venezuela?

Aseara in jurul orei 8 un lant de explozii a cutremurat Kropivnitsky din Ucraina centrala. Intre patru si noua explozii au avut lor si unii locuitori au raportat pe retelele sociale si intreruperea furnizarii electricitatii. Una dintre explozii a avut loc la un peco unde rezervoarele cu combustibili au explodat unul dupa altul. Alte explozii au avut insa loc in alte parti ale orasului.

Anul trecut au mai avut loc in Ucraina explozii nerevendicate la depozite de armament. Puterea a aratat cu degetul inspre Rusia.

Luna trecuta Venezuela a trecut printr-o pana generalizata de electricitate care a durat cateva zile si a cuprins aproape intreaga tara. La vremea aceea, Maduro si acolitii sai au dat vina pe americani, desi specialistii din tara nealiniati conducerii au explicat pentru presa straina ca sistemul energetic al tarii este neintretinut si invechit.

Daca acum peste 10 ani israelienii au reusit sa viruseze o fabrica de armament iraniana in care se faceau cercetari pentru dezvoltarea armelor nucleare, este evident ca exista de mult timp tehnologia pentru a sabota fabrici, intreprinderi sau orice echipamente electrice. Dar nu e nevoie doar de tehnologie: foarte probabil un lunetist cu o lista de locatii tinta poate “rezolva” fara probleme un incident ca cel din Kropivnitsky.

Am urmarit cu ceva timp in urma o conferinta despre riscurile unor atacuri EMP si cat de pregatiti sunt americanii. Unul dintre oamenii de stiinta implicati in aceasta campanie de constientizare a riscurilor si pregatire la nivel institutional pentru atacuri EMP din SUA spunea ca in urma unei evaluari a securitatii retelei electrice, au ramas socati cat de usor poate cineva sabota un transformator care furnizeaza energie la orase intregi. De altfel au avut loc cateva atacuri armate in 2013 asupra unor astfel de facilitati (sursa).

Simetric sau nesimetric, acest atac nu face decat sa traga semnale de alarma: razboiul in Ucraina nu s-a terminat, conflictul abia incepe. Momentul la care a avut acest atac, ne poate duce cu gandul la un raspuns rusesc la o eventuala lovitura pe care americanii ar fi dat-o in Venezuela retelei electrice pentru a scadea nivelul de incredere al populatiei in Maduro (daca o mai exista asa ceva). Evident totul este speculatie, si cu privire la Venezuela si cu privire la Kropivnitsky. Insa in acest caz din urma, avand in vedere exploziile multiple in locatii diferite, sunt 99% sanse ca acesta sa fii fost un sabotaj.

Erdogan, Lira si JP Morgan

Zilele trecute lira turceasca a avut inca o zi neagra, similara crizei din august. Dupa cadere, pentru a diminua eventualitatea unui crash si mai mare, Bancii Centrale a Turciei a reactionat si a luat cateva decizii de inasprire a politicii monetare, fara un efect vizibil prea mare. Sa facem insa o scurta recapitulare a situatiei politice din Turcia.

Incepem din 2014 cand au avut loc alegeri locale si prezidentiale si Erdogan a schimbat scaunul de prim-ministru (dupa 11 ani de guvernare) cu cel de presedinte. Din 2015, partidul lui Erdogan, AKP, care conducea din 2002, a inceput sa obtina rezultate din ce in ce mai proaste. In 2015, in urma unor alegeri anticipate a castigat din nou majoritatea. In 2016 a avut loc lovitura de stat esuata in urma caruia Erdogan a organizat un referendum constitutional in 2017 in urma caruia a cerut si a castigat “puteri executive exceptionale”. Desi schimbarea trebuia facuta prin parlament, Erdogan a lansat decret dupa decret trecerea catre un sistem dictatorial prin care a preluat de facto conducerea completa a statului. Erdogan conduce guvernul, partidul de guvernamant, armata, companiile de stat, banca nationala etc.

Pe 31 Martie, Turcia va avea din nou alegeri locale care nu pot avea niciun impact asupra situatiei politice, dar pot reprezenta – daca vor fi corecte – un semnal cu privire la increderea turcilor in Erdogan. Evident, lupta politica din Turcia este de fatada, caci zarurile sunt oricum aruncate. Opozitia este prezentata ca dusmanul poporului si organ al agenturilor straine iar castigarea alegerilor de catre AKP este prezentata ca o problema de viata si de moarte pentru statul turc.

Faptul ca tucii nu mai au incredere in Erdogan si in directia in care se indreapta tara, este poate exprimat cel mai clar in cresterea la un nivel record al depozitelor in valuta ale populatiei. Este un mister pentru mine cum de turcii mai au curajul sa isi tina banii la banca, dar oricum doar saptamana tercuta 4 miliar de de dolari au transferat turcii din lira in dolar (cf. Zerohedge)

Analistii bancilor au lansat numeroase semnale de alarma si au recomandat shortarea lirei, motivul fiind evident: Erdogan a cheltuit multa rezerva externa recent pentru a face donatii poporului si pentru a arata o oarecare imbunatatire a situatiei si este evident ca dupa alegeri, banca ca trebui sa renunte la mentinerea nivelului actual al lirei si sa treaca la un nou nivel, mai jos. Prin urmare era logic ca analistii sa recomande vanzarea, ca doar nimic nu s-a schimbat recent in Turcia, decat faptul ca s-au cheltuit cam multi dolari din rezerva bancii nationale.

Erdogan bineinteles ca a acuzat “manipulatorii” pentru aceasta cadere, ca si cum o recomandare a unui analist poate misca piata atat de puternic si ca si cum tot analistii i-au convins pe turci sa cupere dolar, vanzand lira. Totodata, Erdogan i-a amenintat pe “manipulatori” cu represalii, “dupa alegeri”. Ceea ce bineinteles, creaza conditii propice pentru caderi si mai mari dupa alegeri, oferind astfel si mai multa munitie pentru “manipulatori”.

In final, un scurt reminder: astfel de “manipulatori”, cum ar fi JP Morgan, exista si in Romania, unde JP Morgan este un mare investitor in leu. Asadar, ca ATENTIE, TOVARASI!

Un vis urat

Am avut un vis urat ieri noapte. Inainte sa vi-l povestesc, iata o stire aparuta ziua urmatoare:

Ce a păţit un român care „a uitat“ să achite ratele pentru televizorul cumpărat din Germania: urmărit până în România şi obligat să plătească o amendă uriaşă

Sursa: Adevarul

In visul meu, se facea ca sunt in excursie in Germania, cu un grup de turisti. La un popas undeva, dupa ce am facut o plimbare prin oras si am fost “convins” de niste raufacatori turci sa “cumpar” de la ei o jucarie de lemn cu toti banii cash monezi pe care ii aveam la mine, am ajuns cumva la un restaurant si mi-am comandat o cafea. Ma asez eu la masa, intre timp mai vin si alti romani din grup langa mine la masa, dupa care in cateva secunde se face ca trebuie sa plecam. “Eu nu plec, zic, ca nu mi-a venit cafeaua”. Cafeaua asta? – imi zice unul. “Ti-am baut-o eu”. Ce misto, zic in gand. Si cer nota. In cateva secunde, chelnerita vine la mine: “Dl Chiazna, aveti de platit 2134 euro (sau ceva de genul, o suma in care era inclusa cafeaua si vreo 2 mii de euro)”. Trecand de mirarea ca duduia imi stie numele, o intreb “pai cum asa?”. “Aveti de platit si o amenda de circulatie”. “Nu se poate zic, nu cred asa ceva. Nu am mai condus in Germania din 2015” ii raspund. “Vreau detalii!”. Toti nemtii din restaurant evident se uita la mine, ca in reclama aia tembela la Opel cu aia 2 babaci nemti care se uita la o tinerica cum parcheaza masina si pentru ca are senzori (sau asistenta), nu se intampla nimic nasol. In cele din urma cred ca mi-a adus detaliile din care a reiesit ca erau niste amenzi din urma. La o astfel de situatie absurda, am concluzionat ca probabil visez si asa m-am trezit.

Nu stiu de unde am scornit visul asta. De plecat in grup cu altii in concediu nu am mai facut-o de vreo 3 ani, de mers in Germania de vreu 4 sau 5, de luat amenda in Germania, am luat acum vreo 11-12 ani una dar mi-am platit-o pe loc politaiului. Evident, interpretarea visurilor e poveste lunga. Ce e interesant, e ca de dimineata, m-am gandit dupa visul asta la saracii chinezi si ce patesc ei cu sistemul de credit social. Acum ca ma gandesc mai bine, sa zic ca parca ieri (si daca nu alalta-ieri) am citit o stire pe Zerohedge: Social Media, Universal Basic Income, & Cashless Society: How China’s Social Credit System Is Coming To America.

Pentru cine nu stie, in China se implementeaza deja probabil cel mai apropiat sistem care a fost vreodata de ce poate deveni pecetea lui Antihrist. Fiecare cetatean are asignat un scor pe baza caruia are anumite beneficii sau interdictii (dupa cum e cazul). Pentru a face un astfel de sistem disponibil, este evident ca orice cetatean este introdus intro baza de date unde sunt apoi adaugate orice eveniment legat de el (deocamdata doar cele mai importante). Nu doar chinezii sunt monitorizati ci si cetatenii straini. O data cu punerea piciorului in China, statul te urmareste peste tot. Iata doa cateva exemple:

  • treci strada pe rosu? Imediat se aude o voce care iti zice: “Gigel, nu ai voie sa treci strada pe rosu”. Evident, creditul tau social are de suferit si te poti pomeni si ca fata ta apare pe un panou electronic urias cu “lista rusinii – cetateni neonorabili care trec strada pe rosu”
  • nu iti platesti ratele la timp? Ai de suferit! Romanii sunt obisnuiti cu sistemul de credit mai ales din domeniul financiar. Cu atat mai mult in China unde cetatenii onesti pot accesa credite cu dobanzi mai favorabile daca nu sunt inregistrati cu incidente. Evident, bancile (dar toate companiile si institutiile) sunt conectate la sistemul unviersal de monitorizare si orice faci (rau dar nu numai) este introdus si apoi te va urmari.
  • te nasti in familia unui membri de partid? Din start, scorul tau de credit social este peste medie, deoarece tu esti unul dintre plozii tovarasilor si prin urmare, pui umarul la dezvoltarea multilaterala a sistemului.

Printre penalizarile posibile de care am auzit eu ar fi:

  • pierderea dreptului de a calatori cu avionul sau cu trenurile de mare viteza (destul de nasol mai ales in China care este tara cu cea mai mare migratie de populatie, la ei anul chinezesc fiind cam ca Craciunul la noi doar mai lung si fiecare mic chinez mergand la familie acasa la mii de km departare). Fara trenurile de mare viteza sau avioane – pentru cei care isi permit – calatoria acasa e imposibila din cauza aglomeratiei si a distantelor.
  • accestul la creditate – evident ca daca nu iti platesti ratele, accesezi mai greu alte credite; companiile insa cand te angajaza vor vedea situatia ta si te poti terzi ca nu te angajaza deoarece “nu inspiri incredere”;
  • obtinerea unui loc de munca bine platit, eventual la stat: daca ai un scor social prost, ai sanse minime sa poti lucra pentru stat in joburi unde poti face probleme si poti produce “tulburare sociala”; nu am auzit inca, dar extrapoland, probabil daca tot iti scade scorul o sa ajungi sa nu mai poti sa te angajezi decat in cele mai de jos joburi;

Din ce am mai vazut pe Youtube, sistemul asta inca nu a intrat in viata de zi cu zi chiar pentru toti chinezii si e functional mai ales in marile orase. De altfel si legea in China, se aplica cum se aplica pe la noi pe vremea regimului: doar pentru unii. Politaii si tovarasii sunt si ei oameni prin unele locuri si toleranta la lege este mai mare sau mai mica dupa cum e omul. Sunt deci zone unde China este (sau era caci aici e alta discutie de catre ce se indreapta China) destul de libera, in sensul ca de exemplu desi in China sunt interzise motocicletele, poti sa mergi fara probleme in acele zone deoarece politia a inteles ca oamenii nu au de ales si prin urmare trebuie sa ii lase sa mearga cu motocicletele. E cam cum e pe la noi cu carutele pe drumurile nationale: legal e interzis, practic nu prea.

Nu e greu de facut scenarii unde poate ajunge treaba asta si cum se pote extinde la nivel global. Pe langa social credit score, China a mai facut inca un pas catre pecetea lui Antihrist: a cam renuntat la bani. Mai precis, majoritatea oamenilor mai ales in oras folosesc platile cu telefonul. Sistemul lor de chat (un fel de Whatsup) permite si plati si nu exista persoana care sa nu il foloseasca. De altfel, nu am mentionat la pedepse, dar am auzit ca uneori, daca postezi chestii interzise online, iti cam pierzi si dreptul de a folosi WeChat sau alte aplicatii similare Facebook si Twitter pentru o perioada. Cumva, politia care te monitorizeaza, are posibilitatea sa iti baneze direct accesul fara sa treaca prin compania care administreaza softul. Uneori, anumite amenzi mici (gen traversat pe rosu) le primesti direct pe WeChat – te trezesti ca ti se ia din bani instant dupa ce ai trecut pe rosu.

Culmea e ca sistemul are chiar adepti in randul populatiei. Evident, mai ales din cei din partid care sunt bucurosi ca in sfarsit munca lor pentru partid si buna purtare de cetateni loiali sistemului, poate fi compensata si pot castiga puncte ca intr-un joc. Pentru cetatenii din anumite provincii cu tendinte separatiste ale Chinei si care au risc mare de a provoca “tulburari”, scorul insa e din start defavorabil, toti care se nasc acolo avand default un scor redus.

Pentru a avea succes, statul politienesc are nevoie de cateva parghii. Voi enumera pe cele mai evidente:

  1. slabirea rezistentei; aceasta este prima conditie pentru ca un sistem totalitar sa aiba succes; rezistenta de orice natura a populatiei trebuie subjugata. China a ales metoda sangeroasa – a se vedea macelul din piata Tiananmen  unde soldatii au macelarit peste 10.000 de oameni.
  2. componenta ideologica; minciuna trebuie sa aiba o acoperire, dar ideologiile nu sunt folosite doar ca pseudo-rumegus pentru propagandisti si tortionari care trebuie sa se ascunda in spatele unui plan, a unor idei de bine si sa simuleze ca fac binele pentru a putea conduce in tiranie si a supune oile; ideologia e utila si pentru a motiva cat mai mult pe idiotii utili care altfel nu ar avea randament in activitatea patriotica; drama in China este ca ideologia a depasit sistemul uman, in sensul ca dictatura clasica in care un grup de tovarasi se folosesc de ideologie pentru a controla si oprima oile a suferit o mutatie diabolica in sensul ca partidul si idelogia sunt deasupra oamenilor, orice tovaras putand fii exterminat si scuipat de sistem daca se abate de la politica de partid; evident ca exista inca centre de putere in cadrul sistemului si nu oricine poate fi eliminat pentru orice abatere; ce vreau insa sa spun este ca chiar daca ar exista o rebeliune si toata conducerea partidului ar fi eliminata, ar veni altii din spate precum vin zombii in The Walking Dead si ar “duce idelogia mai departe”, “preluand stafeta”. Si cum opozitia sau alternativa la ideologia comunia nu prea exista, China cel putin, cata vreme va avea ce sa dea sa manance la oi, acestea nu vor protesta;
  3. componenta tehnologica: ganditi-va ce resurse consumau securistii comunisti pentru a urmari tot ce se intampla si pentru a taia din radacina orice pericol pentru sistem; ganditi-va cat timp pierdeau ca sa faca note informative, dosare, interviuri etc; in prezent, problema este rezolvata: nu doar folosirea retelelor sociale, dar tehnologia in general, permite monitorizarea totala si absoluta; camere de luat vederi care inregistreaza imagini si pot procesa rapid recunoasterea faciala, identificand persoanele, permit sa lege o persoana de un loc la un anume moment dat; platile electronice fac acelasi lucru; activitatea pe retelele sociale (sau lipsa de pe ele) sunt semnale puternice de conturare a unor profiluri psihologice elaborate; capacitatile bazelor de date si puterea mare de procesare permit stocarea a unor informatii cat mai detaliate si nu doar a simplelor date de pe buletin; biletele de calatorie, salariile lunare, ce si cand ai cumpara, ce site ai vizitat, cu ce persoane comunici la telefon si cu care dintre ele te intalnesti si unde etc – toate sunt stocate si pot fi folosite de sistem; ba chiar, in curand (daca nu exista deja) vor exista softuri care vor analiza acest munte de date (Big Data) si vor cauta anumite patternuri cu indivizi “problema”
  4. componenta financiara: controlezi banul, controlezi oamenii; cine poate supravietui in afara sistemului fara bani? sa zicem ca esti protestatar “soft” in China si critici partidul “constructiv”; pentru asta insa ai prieteni care te ajuta cu bani si tu poti sa iti platesti in continuare cheltuielile, desi nu mai poti sa te angajezi nicaieri; cand insa toate platile vor fi electronica si cashul interzis, prietenii o sa fie nevoiti sa iti aduca ei de mancare pentru ca banii nu vor mai rezolva nimic; de platit acces la net, de trimis emailuri “reactionare” prin care sa faci “tulburare” nici nu mai poate fi vorba; vei ajunge in strada, cersetor si probabil o sa fii nevoit sa iti recunosti “greselile” pentru a dobandi “iertare” de la partid si pentru a-ti redobandi macar dreptul sa faci plati cu banii pe care poate i-ai strans o viata intreaga si ai muncit pentru ei si care atunci cand ai criticat partidul si ti-a picat scorul social, ti-au fost blocati

Pe langa aceste cerinte enumerate mai sus, as mai introduce unul: inducerea fricii sau componenta motivationala. Poate ca se include la 1 sau la 2, dar eu as zice cateva cuvinte separat despre abordarea factorilor reactionari si crearea unui mediu nu doar de depistare optima si control ala cestora, dar si de prevenire si ideal remodelare a lor in elemente fie neutre fie care cu afinitate la sistem sau macar cu o contributie pozitiva.

Aceasta se facea pana acum prin violenta si represalii. Problema e ca functioneaza doar pentru marea majoritate nu pentru toti. Exista nebuni care nu au frica si pe care nu ii poti speria doar cu datul exemplelor prin arestarea, omorarea, torturarea “oponentilor”. Ba din contra, la astfel de tactici, multi sunt chiar starniti si devin dusmani si mai inventivi si mai periculosi, fiind pierduti pentru totdeauna pentru sistem. Foarte probabil noile metode in domeniul “motivarii” sau mai bine zis al “calmarii” factorilor reactionari vor fi motivarea personalizata pentru fiecare categorii de “audiente tinta” in parte. Altfel spus, daca softurile de inteligenta artificiala care analizeaza big data o sa ajunga la concluzia ca cei mai mari factori de risc sunt in randul studentilor care au mers la nu stiu ce facultate din SUA, nu ai decat sa previi problema si sa le oferi celor “canditati” la un astfel de traseu burse “speciale” sau alte avantaje acestei categorii de “factori de risc” in facultati chinezesti.

Noile tehnologii pot fi folosite nu doar in identificarea unor patternuri de categorii de factori de risc pentru sistem dar si de conditii sociale sau economice care pot duce la tulburari. Evident ca aici intra si multa munca a “expertilor” in ingineria sociala, dar din nou repet, tehnologia nu va face decat sa revolutioneze modul de analiza a datelor si de sugerare a unor solutii optime pentru realizarea acelor conditii care sa minimizeze riscul sistemic. Cand programele de inteligenta artificiala vor invata (si poate deja o fac) sa cuantifice nivelul de tensiune sociala intr-un anume moment, pentru o anumita zona (fie geografica fie delimitata pe alte criterii), urmatorul pas logic nu va fi decat gasirea de solutii pentru diminuarea acestui parametru si gasirea zonei “Goldilocks ” intre coerciune maxima si laxitate fata de opozitie in care zona nu se produc evenimente si sistemul poate supravietui fara probleme.

O buna vreme ma tot gandeam: asa ceva nu se poate in vest, ar fi prea mult. Nici atat in America, “the land of the free”. Este insa doar o chestiune de nuanta, cu siguranta multe aspecte dintre cele enumerate de mine pot fi regasite deja in conturarea portretului unui stat politienesc cu o ideologie bazata in jurul corectitudinii politice. Ramane insa sa vedem ce succees au vestele galbene, de care paradoxal, se pare ca depinde intreaga soarta a umanitatii. Nu ar fi prima data cand francezii schimba lumea si dau tonul …

Rusia sub Putin

Rusia nu mai este sistemul totalitar din vremea URSS. Rusia este o dictatura “soft”. Lumea de pe la noi (dar si din vest) nu prea intelege ce inseamna dictatura soft si in general gandeste “soft” e totusi ceva tolerabil. Nu e totusi Koreea de Nord. Deci, nu are sens sa ii privim de sus si sa le dam lectii. Daca acele popoare au ales acest sistem, sa fie sanatoase, este alegerea lor, este traditia locului, este modelul lor cultural, etc.

Cam aceasta este atitudinea generala fata de Rusia, atat a politicienior cat si a presei si a oamenilor simplu. Foarte putini sunt cei care mai critica regimul lui Putin si in general criticii sunt babacii care au apucat vremurile din Razboiul Rece si stiu ce inseamna dictatura. Unui roman care a trait in Epoca de Aur si care nu a fost “reeducat” de regimul bolsevic, nu exista dictatura soft: o dictatura este dictatura, fie ea soft sau hard.

Exista critica regimului in Rusia. La nivelul oamenilor de rand, ai voie sa il critici pe Putin in discutii particulare sau chiar pe retelele sociale. Exista chiar si unele ziare care il critica pe Putin. Problema incepe insa daca exista vreun risc existential pentru regim, in sensul ca opozitia are vreo sansa sa scoata capul din nisip si poate la un anume moment dat sa fie catalistul care dinamiteaza tensiunea sociala inerenta oricarei dictaturi. Bunaoara, fie politicieni, fie ziaristi care au facut prea multa zarva si au iesit din postura tolerata de simulacri ai existentei unei opozitii nesemnificative ca impact dar care sa fie prezentata strainilor ca pe o mostra de democratie, outlierii sunt exterminati.

Intr-un dialog pe outube cu un american, un rus explica un fenomen interesant, deoarece incepe parca sa se repete si la noi: pe cand era el copil, protestele masive in strada la adresa regimului erau ceva normal. Acum nu mai exista niciun fel de protest si desi la nivel de cetatean simplu pot sa il critice pe Putin, la nivel politic sau administrativ, dizidenta nu este tolerata.

Evident, din ce am vazut prin media exista pseudo-critici ale lui Putin, dar acestea sunt de genul: de ce Putin nu e mai dur cu rusii care critica Rusia sau de ce Putin nu invadeaza Ucraina sa le dea o lectie sau poate chiar au existat unele critici cu privire la marirea varstei de pensionare, desi in orice alta tara o astfel de masura drastica ar fi dus la caderea guvernului.

Cum poate exista o dictatura in ziua de astazi, in care oamenii au acces la tehnologie, au acces la informatie, pot vedea ce bine este in alte tari, pot cauta adevarul atunci cand sunt mintiti? Dar mai ales, in ziua de astazi, mai toate tarile din lume, cu mici exceptii, au avut totusi experienta libertatii (mai de scurta sau mai de lunga durata) in care in ciuda mostenirii odioase, au putut sa experimenteze ce inseamna libertatea exprimarii, ce inseamna o presa libera care sa dea pe fata minciuna si manipularile politicienilor si mai ales au putut sa voteze si sa experimenteze dreptul de a alege pe cine doresc ei, nu de a fi condusi mereu de aceiasi oameni.

Foarte probabil, ranile facute de mostenirea odioasa din Rusia nu au putut fi vindecate in scurta perioada in care rusii au putut sa manifesteze, au avut dreptul de vot, au avut sansa sa dea jos cu guvernele prin simpla iesire la proteste si toate celelalte drepturi pe care dupa caderea URSS-ului le-au avut si acum le pierd unul cate unul. Este totodata inevitabil ca drepturile pe care le au acum rusii, sa nu le mai aiba copii rusilor de astazi: dictatura are nevoie de cresterea progresiva a terorii pentru a putea tine in frau nemultumirea popoarelor ca urmare a dezastrului socio-economic care urmeaza inevitabil in oricare dictatura. Vedem asta in Venezuela, unde s-a ajuns la o situatie extrema in care puterea este mentinuta doar prin mituirea armatei si cumpararea soldatilor. In ciuda protestelor populatiei, in ciuda situatiei drastice in care s-a ajuns si care probabil depaseste pana si criza economica din Romania ceausista, detronarea dictaturii este imposibila cat timp aceasta a avut timpul sa se consolideze si sa gaseasca formula perfecta pentru crearea si mentinerea unei protectii cat mai solide a dictatorului si a apropiatilor sai.

Nu putem spune ca venezuelenii nu lupta, nu putem spune ca nu au curajul sa protesteze si sa se opuna terorii. Din pacate insa, au asteptat prea mult si lucrurile s-au imputit pana la punctul incat nu prea mai au ce sa faca acum si e nevoie de ajutor din afara. Care ajutor insa nu va veni, deoarece exista o alianta a raului si la nivel international si oricat de bine-intentionate ar fi unele puteri favorabile democratiei si libertatii individuale, sunt alte state dictatoriale care pentru resursele pe care Venezuela le poate oferi, sunt dispuse sa ofere protectia. Practic, binecuvantarea acestei tari care este petrolul, a devenit acum un blestem – dictatorul foloseste petrolul pentru a cumpara protectia rusilor si a zadarnici orice tentative ale SUA de clatinare a scaunului si ajutare a populatiei.

Despre rusi insa ce sa mai speram, pentru ca la ei lucrurile sunt si mai nasoale din cauza populatiei inculte, usor manipulabile si in general distrusa de vremurile crunte prin care a trecut Rusia in ultimele secole, de la dictatura bolsevica, la regimul sovietic si mai nou la haosul post-sovietic al perioadei de tranzitie din care se pare ca Rusia a iesit cum nu se putea mai rau: luand cale intoarsa.

Dar sa nu ne uitam doar la rusi: aceleasi lucruri se intampla acum si la noi. Nepasarea generala, tatonarea cu compromisurille si ignoranta adoptata voluntar si fara rezistenta, pentru comoditatea si promisiunea unei situatii materiale mai bune decat ar presupune lupta cu raul, fac ca Romania sa alunece in aceeasi directie si dorinta de schimbare sa fie din ce in ce mai domoala. Caci reactiile la rau sunt deja diminuate, romanii au fost fierti ca broasca in oala: incremental. Fiecare napasta a sistemului bolsevic a venit peste noi una cate una, in pasi mici. Mai intai, mici compromisuri pe la cheltuirea banului public, mici cadouri facute membrilor partidului, fie sub forma de functie, fie sub forma de favoruri pentru rude, fie sub forma de salarii si tichete. Mai apoi li s-a cerut romanilor sa inchida ochii la hotie, la liderii hoti: sa voteze cu partidul chiar daca in frunte candideaza infractori si inculpati, ca stie partidul mai bine pe cine pune acolo. Acum, pentru ca au acceptat asta, romanilor li s-a furat justitia. Temporar li s-a dat un zaharel cu maririle salariale si cu pensiile si sub stindardul nationalismului, incet-incet se va taia legatura cu strainii, vor fi gonite marile companii care au investit in Romania si erau motorul reformelor si schimbarii societatii romanesti post-comuniste si paradoxal, fiind parte a UE, beneficiind de mirajul occidentului, factorii reactivi care ar putea pune problema regimului sunt extirpati, fiind goniti in afara.

Intorcandu-ne la Rusia, perspectivele sunt sumbre. Problema demografica, amenintarea diminuarii ca importanta a petrolului si a gazelor naturale prin progresul tehnic si prin trecerea inevitabila la surse alternative, erodarea energiilor regenerative ale societatii care pot sa fermenteze doar intr-un sistem democratic in care competitia si libera dezbatere pot fi permise si bineinteles provocarile geopolitice care fac din Rusia o dauna colaterala a rafuielilor centrelor de putere din SUA fac imposibila orice speranta ca dictatura poate infranta de la sine, fie prin trezirea constiintei poporului sau fie prin forte endogene ale sistemului totalidar de natura modernizatoare similare revolutiei capitaliste din China – esuate din pacate si aceasta. Din pacate, sistemul politic nu este singura napasta care va lovi Rusia. Saracia si dezastrul provocat de dictatura bolsevica in Venezuela, vor avea acelasi traseu si in Rusia si in alte state cu aspiratii similare, ale caror popoare nu au avut trezvia si nici curajul sa se opuna raului la vremea in care raul mai putea fi invins.

Terminologia Crypto: BlockFi

In panoplia gadget-urilor si widget-urilor din domeniul crypto, in fiecare zi apare ceva nou. Si desi conceptul de dobanda nu este deloc nou 100% in acest domeniu [1] si desi BlockFi nu a aparut chiar azi, astazi vom trata compania BLOCKFI.

Pe scurt, BLOCKFI se doreste a fi o banca crypto care sa ia bani de la deponenti si sa ofere credite in dolari dar cu colateralul in crypto. Dobanda la credite este 12% si dobanda oferita deponentilor este de 6.2%. Monedele acceptate sunt Bitcoin, Ether, and Litecoin.

Ca orice activitate financiara, succesul depinde de cat de priceputi sunt cei care fac treaba asta. O dobanda de 6% este imensa pentru hodleri si nici nu imi imaginez ce s-ar intampla daca o banca serioasa cu incredere si ideal too big to fail ar lansa aceasta oferta.

[P] coinbase – Tranzactioneaza criptomonede si retrage-ti profiturile prin Paypal.

Evident exista riscuri imense, oferirea de creditare aiurea, fara un sistem serios de scor de credit pare imposibila. BLOCKFI se lauda ca ofera (si chiar targeteaza) credite oricui in lume, inclusiv in tari cu “politici monetare dubioase” unde investitorii nu au acces la credite la dobanzi rezonabile. Cum li se pare lor 12% o dobanda rezonabila este foarte ciudat si care sunt acele tari pe care BLOCKFI este dispusa sa isi asume expunerea, este de asemenea o intrebare pe care deponentii trebuie sa si-o puna daca doresc sa aiba o minima garantie.

Insa faptul ca aceast tip de serviciu incepe sa apara, este de salutat si baietii au timp sa isi acumuleze trust. Daca poate exista conceptul de trust in domeniul crypto. Si daca nu acumuleaza trust, macar acumuleaza experienta si de asenebea adauga experienta in lumea crypto, mai ales avand in vedere ca dezvoltarea acestui tip de afacere, presupune testarea de noi unelte, analizarea de noi conexiuni intre cryptomonede si sistemul de credit actual, melange-ul crypto-fiat nefiind neaparat de lepadat, in ciuda promisiunii pe care cryptomonedele o propun: o lume distribuita si masa monetara limitata / controlata.

Pe langa imprumutarea de dolari cu colateral BTC, in curand probabil vor incerca extinderea pe creditarea directa de BTC. Din zvonistica cu privire la BLOCKFI, principalii clienti la creditare ar fi institutii financiare care vor sa shorteze pe BTC. In cazul unei cresteri bruste a pretului Bitcoin-ului, evident ca astfel de clienti o sa aiba mari probleme si nu doar legate de colateral.

Marea promisiune pentru deponenti, pe langa o dobanda generoasa este evitarea platii impozitului pe profit, deoarece criptomonezile sunt “imprumutate” exchange-ului si nu sunt vandute (desi tehnic nu stiu cum e posibil asa ceva).

In final, as dori doar sa mai mentionez ca depozitul minim este de 1BTC, deci va puteti raspunde singuri la intrebarea daca initiativa este un scam, desi nu declar ca inteleg toate maruntaiele si conditionarile care i-au impins la limita asta.


NOTE:

[1] a se vedea BicoinHEX – moneda lui Richard Heart — https://www.youtube.com/watch?v=9d0iz0qxQ3k

De ce să citim?

Invariabil, ca negustor de carte mi se pune deseori întrebarea: mai cumpără cineva cărți? Mai citește cineva? Instant deduc din întrebare că persoana care o pune nu are o relație prea familiară cu cartea pentru că altfel nu s-ar mira că, da, mai există consumatori de carte. Poate mă înșel și respectivul doar dorește prin plasarea subînțeleasă în categoria cititorilor, să pară tare. Și nu, întrebarea asta nu e recentă, de când cu penetrarea accesului la net sau cu Facebook-ul ci o primesc periodic de aproape 20 de ani. Reformatarea sinapselor este deja ceva bineștiut, fiecare “om modern” care mai practică acest sport extrem numit lectura are șansa să testeze pe propria piele cum din ce în ce mai greu, cu fiecare pagină dată, parcă ți se pare că timpul se dilată și cum la 2-3 pagini citite, deja ai cam uitat ce s-a întâmplat înainte și parcă ai vrea să dai back, ca la paginile unui site pentru a-ți reaminti.

Dar nu despre felul cum web-ul a schimbat creierul aș vrea să tratez, acesta fiind un subiect prea complicat și vast și fără sens cumva, neexistând soluții. Ci despre motivația de a citi. Cărți fizice, adică, nu pe telefon, e-book-uri, laptop sau pe orice ecran, ci pe hârtie. Și nu motivația de a citi documentație tehnică necesară meseriei fiecăruia, fără de care evident că nu putem supraviețui în piața muncii în ziua de astăzi, ci despre cititul cărților de ficțiune sau măcar din alte domenii decât cele din care ne câștigăm pâinea. Altfel spus, ce motivație avem să citim cărți în interes personal.

Ca fapt divers, un lucrător în construcții care folosește internetul astăzi și se documentează cum trebuie, poate cu ușurință să-și crească veniturile din creșterea calității muncii sale și poate să ardă rapid anii grei de ucenicie necesari dobândirii experienței necesare pentru a face același salt sau măcar unul echivalent. Și nu doar un muncitor în construții, ci în orice alt domeniu care nu necesită în experiența de până acum cel puțin, prea mult studiu.

[P] Cartile care ne-au facut oameni – Dan C. Mihailescu – Comandă online la preț redus

Evident că în prezent există informație pentru orice și cartea de specialitate (deși nu numai) pare din ce în ce mai puțin utilă în lupta cu wikipedia, blogurile, tutorialele sau youtube-ul. Dar abundența și accesul nu sunt suficiente fără gândirea critică, organizată și focusată pe un anume scop, pe un anume obiectiv. Și aici vine rolul cărții fizice care cel puțin prin efortul necesar străbaterii acesteia, și cel puțin prin experiența diferită pe care o oferă ecranul, permite dezvoltarea gândirii și deschiderea unor orizonturi la care altfel, nu am avea acces și nu am avea posibilitatea să dobândim acele abilități cel puțin potențiale.

Nu pot trece mai departe la capitolul motivații fără a face câteva considerații personale despre noile tipuri de lectură, mai precis cărțile digitale și cărți audio. Prin cărți digitale înțelegem atât cărțile pe e-book-uri cât și cele pe calculator. Cărțile audio din start, nu le consider lectură și nu le văd utilitatea. Mulți le recomandă în ideea că poți să le asculți în timp ce faci altceva (să conduci de exemplu). Ascultarea unei cărți audio în timpul condusului (sau oricărei activități care oricum îți consumă atenția) nu se aseamănă prea mult cu lecturarea unei cărți fizice. Este evident o prostie și experiența auditivă este cu totul altceva. A nu se înțelege că sunt împotriva cărților audio. Dar personal, deși am încercat, am renunțat total la cărțile audio deoarece nu am avut nicio experiență pozitivă. Nu știu dacă doar creierul meu este de vină sau faptul că în timp ce ascultam făceam și altceva, dar din cărțile ascultate, foarte puțin îmi mai aduc aminte.

Cărțile digitale (fie cele în format e-book, fie cele pe alt tip de ecran) sunt de asemenea o inutilitate părerea mea, în sensul că efortul lecturării unei cărți întregi în format digital este mai mare decât efortul lecturării aceleiași cărți în format clasic. Să mă explic. Experiența noastră cu internetul și cu calculatorul în general este una de tip client-server. Adică noi cerem ceva și calculatorul ne oferă ceea ce îi cerem. Fie că facem o căutare, fie ca dăm click pe un link sau swipe pe telefon, fiecare acțiune ne aduce o nouă pagină în care în general ne atrage atenția imaginea, grafica sau textele îngroșate. Este o întreagă știință plasarea conținutului relevant în pagina unui site pentru a direcționa atenția utilizatorului acolo unde trebuie. Creierul nostru este obișnuit cu asta, să vadă chestii strălucitoare (imagini, animație, texte colorate) într-un anume format. De asemenea, în general, petrecem maxim câteva secunde pe o pagina, orice prelungire punând un stres și consumându-ne interesul pentru pagina respectivă. Ca să rezolve această problemă, dezvoltatorii de site-uri au inventat “paginile infinite” – cum ajungi jos, îți apare conținut nou, pentru a nu te pierde. Creierul fiind plictisit după câteva secunde de analizat o pagina și obișnuit fiind că urmează ceva, un click sau o căutare nouă, focusarea pe pagina curentă își pierde din amplitudine. Acestea fiind zise, oricât de atenți și încordați am fi, cititul pe ecran este mult mai obositor cel puțin prin prisma obișnuirii creierului cu navigarea pe site-uri, pe motoare de căutare, pe site-uri gen wikipedia etc. Chiar dacă am reuși să controlăm așteptarea unui dinamism și am exersa răbdarea și timpul petrecut pe o pagină, creierul este oricum obișnuit să digere conținut cât mai “light” – texte scurte, clare, din care să înțelegi cât mai repede despre ce e vorba și care să nu te obosească și să te tenteze să dai click în altă parte. Ori această “antrenare” a creierului cu un anume tip de content în formatul digital este exact contrară stării necesare unei lecturi folositoare în care informația ajunsă în creier să nu fie doar o enumerare de litere ci cartea să fie o sursă și de … altceva.

Există și teoria că cititul unei cărți clasice antrenează gândirea într-un anume fel în sensul că dezvoltă mai mult imaginația, folosește mai mult memoria și alte de-astea. Textul vs imagine cred că este un război terminat de mult și personal nu sunt deloc de o anumită parte, fiecare evident având rolul său, iar puterea imaginii nu mai are nevoie de încă un avocat. Unde să fie atunci rolul cărții și dacă mai are vreun sens, voi încerca să răspund mai departe.

În ciuda dificultății unui răspuns clar și a războiului între carte și calculator, este indubitabil că cel puțin prin aura de mister cu care istoria a înnobilat-o, cartea are încă puteri secretele și taine nedescoperite. Așa se facă că o carte citită poate să ne afecteze mult mai mult decât orice experiență digitală (fie lectură, fie video), mai mult sau mai puțin complexă și/sau interactivă. Prin “mai mult” nu mă refer la cantitate ci vreau să spun că există o influență diferită de cea digitală și cartea pare să apese niște taste secrete în ființa noastră așa cum apăsăm noi tastele calculatorului când căutăm ceva sau navigăm pe internet. Deci dacă prin cititul online și asimilarea informației din digital, noi părem în control și suntem “la butoane”, cu cartea lucrurile stau cumva invers, din punct de vedere al feedback-ului acțiune-reacțiune. Poate acest “artefact” să fie consecință a motivației speciale și a unei componente afective pe care poate chiar ne-o dorim sau la care contribuim, deci nu o specificitate a cărții fizice. Dar motivație și afectivitate avem destule și în relația cu digitalul. Aceasta este taina cărți, deci, că lucrează într-un mod diferit de digital și care ne atrage, de unde faptul că încă mai există cititori.

Bineînțeles, sunt multe de zis și despre educația lecturii. Pentru un copil care nu și-a văzut părinții niciodată cu cartea în mână, va fi foarte greu să descopere avantajele lecturii. Este cumva ca la schi: văzut ca spectator, pare un spor stupid: ce e aia să aluneci pe zăpadă pe doua bețe? Ce plăcere să fie asta? Însă dacă ai trecut de primele prejudecăți și ai învățat să schiezi, drogul ți-a intrat în sânge.

Întorcându-ne la rostul cărții și la motivația lecturii, sunt de asemenea multe de zis și voi accentua unele omițând total altele. În primul rând cartea este deocamdata mediumul optim pentru transferul experienței și culturii umane. Pare ridicolă o asemenea afirmație, dar în context secular, deocamdata internetul nu și-a dovedit fiaiblitatea. Este încă foarte posibil ca internetul să tâmpească noile generații și să sucească într-atât de mult societatea umană încât să producă pe termen mediu-lung unele efecte devastatoare. Nu este deloc exclus ca liberarizarea producerii de conținut să distrugă știința la fel (sau poate chiar mai mult) cum liberalizarea votului a distrus calitatea morala și capacitatea conducătorilor popoarelor și țărilor. Știu că pot sări mulți să zică, cum adică? Nero a dat foc Romei. Da, dar Nero a fost o excepție. Realitatea istorică este că dacă un conducător nu era capabil, era mâncat de viu de problemele de … lidership. Recunosc că paralela mea este destul de șubredă, dar întorcându-ne la democratizarea “științei”, putem vedea de ce tembelizarea este un efect incontestabil al internetului. Iar dacă după tembelizare o să vină controlul și manipularea, este clar că omenirea poate ajunge ușor într-un ciclu autodestructiv. Sper că am explicat de ce consider că deocamdată cartea bate internetul în ceea ce privește comunicarea între generații a valorilor și experienței milenare a umanității.

O altă motivație pentru lectură este aceea că oricât de mult a crescut internetul și oricât de multe avantaje oferă digitalul, cărțile sunt într-un fel o sursă mai sigură și superior calitativă, dacă privim în general. Voi explica. Simplitatea și liberalizarea creării conținutului digital nu sunt întotdeauna un lucru pozitiv. Oricine poate scrie un blog, oricine poate emite o opinie pe un site și oricine poate face un tutorial pe internet. Dar cine scrie o carte, depune un efort mai mare și în general trece prin câteva etape, având cel puțin câteva piedici care să filtreze junk-ul. Evident că sunt și multe cărți proaste și evident că și pe internet putem găsi lucruri interesante. Câte romane foarte vândute în print nu au apărut inițial sub forma de blog. Există o întreagă “tehnologie” prin care cei versați în arta scrisului, pot face AB testing pe anumite idei și pot încropi viitoare cărți sau testa anumite idei, înainte de a se arunca în scris și dând lovitura de la prima carte publicată. Este cred eu evident că la nivelul concentrației de junk, internetul este de departe un mediu mult mai propice și mai predispus decât cartea. O carte trebuie în primul rând să se vândă, deci autorul are în cap și această chestiune, de unde și atenția la calitatea operei sale este mai mare decât dacă ar fi tentat să renunțe la carte și să folosească mediul digital. Apoi, cartea în sine este precum un costum care o dată ce l-ai îmbărcat, parcă nu îți vine să te porți oricum îmbrăcat în el. Noblesse oblige, deși nu prea îmi place termenul. Și evident că există excepții, dar la nivelul esențelor, de departe cartea este predispusă la a incorpora concentrație mai mare decât digitalul.

În ultimul rând, deși poate trebuia să încep cu asta, tradiția cărții este încă puternică și asta ar trebui să spună tot. Atât de puternică este însă, încât deocamdată nu există Premiu Nobel pentru Blogging. Adică, cel puțin în beletristică, cine dorește recunoaștere trebuie să iasă pe print. Nealinierile nu sunt considerate literatura și sunt încă fringe. Și chiar dacă în afară (mai ales în SUA), cartea exclusiv print este o raritate, cititorul având în general toate opțiunile la alegere (print, digital, audio), în fapt, digitalul sau audio nu sunt altceva decât transpuneri în alte formate ale cărții, nu sunt decât instanțieri (clone) în alte mediumuri ale cărți scrise, aceasta fiind încă baza, forma ei și așteptările cititorilor fiind absolut legate de mediul print.

Și în final câteva cuvinte despre de ce este bine să citim (fie print, fie digital). Este bine să citim pentru a fi informați și pentru a nu cădea în capcane. Învățătura din experiența altora este vitală pentru orice progres pe care dorim să îl facem în orice direcție, pe orice plan, iar aceasta o putem asimila doar prin carte sau mai ales prin carte. Bine este să învățăm din propriile greșeli dar dacă Dumnezeu ne-a dat minte să înțelegem și să putem asimila experiența altor oameni și cunoștințele lor, ar fi o prostie și chiar o batjocură să nu folosim această aptitudine. Mai sunt multe de zis despre cantitatea și calitatea cititului, despre selecție, despre luat notiție, despre recitit, și despre altele, dar poate despre astea altădată.

1 2 3 4 5 6 173