Gambitul lui Putin cu Israelul

Atacul recent asupra Siriei de către avioane israeliene ajutate de rachetele balistice franceze în urma căruia un avion rusesc a fost dat jos de apărarea anti-aeriană siriană, a fost o provocare nebună a Imperiului de a testa reacția Rusiei.

După cum știm, Trump amenințase Rusia cu privire la un eventual atac asupra Idlib-ului, ultima redută teroristă din Siria care va consolida preluarea controlului de către armata siriana asupra regiunii din nord.

vezi Sursa

Pentru a evita un nou atac asupra Siriei și o nouă provocare pentru ruși și de teamă că nebunul de Trump va găsi în acest atac asupra Idlib-ului pretextul să provoace Rusia mai mult decât a făcut-o data trecută, Putin a negociat cu Erdogan o de-escaladare, adică probabil va permite teroriștilor să fugă unde vor ei înainte ca armata siriană să preia controlul.

Trump nu a stat însă cu mâinile în sân și pentru a testa din nou reacția rușilor și a-i provoca, le-a propus israelienilor și francezilor acest atac care strategic nu are nicio justificare. Atacarea unui depozit de muniție a armatei siriene aflat în proximitatea unei baze militare rusești în zona de nord a Siriei, sub pretextul că securitatea Israelului e pusă în pericol nu are sens pentru Israel, mai ales dacă ne gândim la riscul unui eventual răspuns din partea rușilor. Și oricum, de când au început francezii să atace Siria ca să apere Israelul de Iran? Este deci clar că atacul a fost o provocare. Dacă răspundea, Putin risca ulterior să stârnească o reacție mult mai de amploare, care putea merge până la atacarea armatei rusești din Siria de către SUA împreună cu Israelul.

Ca să fim clari și succinți de la început, Assad este inamicul proxim #1 al Israelului prin alianța cu Iran-ul. De aceea a și fost provocat acest război. Ori Rusia, împiedicând eliminarea lui Assad, a devenit piedica #1 pentru israelieni. Cum Israelul nu poate ataca Rusia și are nevoie de ajutorul americanilor, singurul lucru rămas de făcut este convingerea opiniei publice din SUA că Rusia trebuie atacată. Iată deci de ce avem și tot scandalul cu implicarea Rusiei în alegerile din SUA și toate punerile la zid ale rușilor. Se lucrează la convingerea populației că Rusia este un inamic și încearcă să se lege de orice pentru asta. Un război împotriva Rusiei nu se poate porni doar prin lobby și prin cumpărarea politicienilor. Convingerea publicului este esențială. De aceea acum s-a încercat acest atac pentru a testa nervii rușilor și a-i face să reacționeze. Dacă atacau pe francezi, rușii puteau declanșa reacția NATO care putea să activeze faimosul articol cu atacarea unui aliat, deși de facto, aliatul acela atacase o putere străină, caz în care din ce știu eu, articolul nu se mai declanșază.

Dacă ar fi lovit pe evrei, Putin se punea rău cu evreii din SUA pe de o parte (care controlează politica, finanțele și presa americană) și cu protestanții milenialiști din SUA care după cum am explicat într-un articol anterior, cred [pe scurt] că venirea lui Hristos va avea loc când Rusia va ataca Israelul și va fi un mare război mondial, după care ei vor fi răpiți la cer. Deci intrarea SUA în război cu Rusia ar fi mult mai acceptată și chiar dorită de “creștinii” americani, dacă rușii ar ataca Israelul, pentru că acesta ar fi un “semn al timpului”.

Deci pentru Israel, atacul recent cu siguranță nu reprezenta o importanță strategică, iar noutatea implicării Franței denotă clar o provocare și o testare a Rusiei. S-a încercat pornirea celui de-al 3-lea război mondial. Poate părea mult spus, dar să nu uităm de la ce incidente minore au fost declanșate războaiele mondiale anterioare, doar pentru că marile puteri doreau aceste războaie, tensiunile existau și se căuta doar un casus beli

Independent de alienarea milenialiștilor care au un cuvânt puternic de spus în SUA, există și alte argumente pentru care americanii au nevoie de un război mondial. Pare greu de înțeles cum să se gândească la un război mondial fără să ia în considerare riscul de anihilare a vieții pe pâmânt. Ei bine, sunt destui nebuni în factori de decizie și cu influență puternica, care cred că altfel nu se poate și că un război nuclear nu o să însemne decât în cel mai rău caz câteva luni de nuclear fall-out iar pentru asta ei și-au tras niște bunkere. America va câștiga oricum căci are mai multe bombe nucleare, mai multă tehnologie, iar după consumarea nuclealelor (dacă se ajunge la ele) într-un război convențional SUA clar poate câștiga orice război, cu condiția ca acesta să înceapă cât mai curând, până nu îi prind din urmă chinezii.

După cum am mai explicat și în alte articole, pentru americani un nou război mondial poate însemna singura șansă de supraviețuire. Dolarul este terminat, economia la pământ, finanțele sunt o ficțiune căci fără componenta “petro” din petro-dolar, dolarul este mort. Singurul domeniu în care SUA mai domină este cel militar, iar conform trendurilor, timpul care i-a mai rămas este infim, China venind puternic din urmă. Deja economia chinezească a depășit economia SUA dacă luăm în calcul lucruri tangibile (producție, servicii, capacități, forță de muncă) și nu dolarul a cărui valoare este oricum ținută pe linia de plutire de chinezi pentru că deocamdată nu sunt nici ei pregătiți să preia cârma în finanțe.

Problema chinezească este de o gravitate greu înțeleasă până și de centrele de putere din SUA. Multă vreme a existat ideea că China este doar un bubble care se va sparge așa cum s-a spart Japonia și că SUA nu poate fi depășită. Căderea Chinei este profețită periodic de ani de zile și nu mai vine.  O altă viziune este că China este doar un partener și trebuie doar găsit un mod de colaborare cu ei și de conviețuire pașnică. 

Între timp, tensiunile și dezechilibrele din economia americană au ajuns până acolo încât l-au propulsat pe Trump președinte și rezolvarea crizei a produs o fractură internă masivă între cei care simt sau cunosc realitatea și cei care încă trăiesc în umbra trecutului glorios al SUA în care nimic rău nu se poate întâmpla și prosperitatea este un dat, o consecință, un drept chiar. Mă refer aici la ideile socialiste și la toate malformațiile sociale venite din stânga care oricum sunt responsabile pentru mare parte din groapa în care s-a cam afundat SUA în prezent.

Trump are o fixație pe China mai ales din motive economice. Nu știu cât de mult înțelege Trump trendurile și prognozele care arată riscul existențial pentru SUA dacă avântul Chinei nu este tăiat cât mai urgent. Se nimerește însă fixația pe chinezi a lui Trump indiferent de motivație cu poziționarea geostrategilor militari care nu pot ignora amenințarea chinezească și se folosesc deci de Trump pentru declanșarea unui eventual război. Războiul nu trebuie neapărat pornit împotriva chinezilor, merg și rușii dacă se nimerește și ar fi mers și nord-koreenii deși acolo se pare că Kim a cedat înainte ca americanii să acționeze, prin urmare a picat casus-beli și Trump a dat-o întoarsă, fiind și el tentat de puseul de imagine pe care l-a primit gratuit într-o situație dificilă pe plan intern.

Putin nu a căzut deocamdată în plasă și a luat o lovitură puternică de imagine prin lipsa reacției. Pierderile rușilor sunt mai mult decât în imaginea internă a lui Putin și a armatei ruse: geostrategic, evreii pot trage concluzia că pe viitor pot să-i ignore pe ruși și să atace unde vor ei (deși ulciorul nu merge de multe ori la apă). Psihologic, armata rusă a luat încă o lovitură – deja sute de ruși au murit pe pământ sirian și soldații nu o să aibă eficiență prea mare dacă văd că măcar nu sunt lăsați să moară în lupte ci cad victime fie unor atacuri capcană coordonate de americani (cum s-a mai întâmplat cu mercenarii ruși într-un eveniment de la începutul anului) fie pică loviți de friendly fire cum a fost cazul acum doar pentru că se aflau la locul nepotrivit în momentul nepotrivit.

Rușii sunt însă buni jucători de șah și reacția lui Putin este calculată și cu siguranță va consolida și mai mult pozitia Rusiei în zonă. Dacă ne uităm în urmă la incidentul cu doborârea avionului rus de către turci, reacția rușilor a avut consecințe uimitoare ulterior. Practic rușii s-au abținut de la a răspunde în plan militar, ci prin constrângeri economice și negocieri diplomatice, au reușit să restabilească o relație cu turcii mult mai puternică și care le-a garantat nu doar rămânerea în zonă și protecția în nord, ci chiar au mers până acolo încât au reușit ruperea de facto a Turciei din NATO! O întoarcere a evenimentelor spectaculoasă dacă privim în ansamblu și care putea să nu aibă același parcurs (chiar dacă premizele ruperii existau oricum) dacă rușii nu acționau calculat și se hazardau să răspundă rapid, pe plan militar aducând trupe sau încercând să vâneze și ei avioane turcești.

Folosind pretextul acestui atac, Putin are câteva opțiuni, pe lângă eventuale noi negocieri și strângeri cu ușa a lui Bibi care știm că are mari probleme legale și într-o situație politica internă mai puțin favorabila lui poate ajunge la pușcărie. Nu merg până acolo încât să zic că rușii își permit să manipuleze alegerile în Israel sau să interfereze în societatea israeliană cauzând ceva probleme lui Bibi. De altfel, flexarea mușchilor israelienilor în Siria este oarecum datorata lui Bibi care are și el nevoie de un război pentru a-și menține imaginea și pentru a deturna atenția de la problemele interne. Când țara e în război cu Soros și cu corporațiile internaționale, Dragnea face apel la unitate în partid și în bazinul electoral, pentru ca nu cumva sărăcimea să ceară autostrăzi sau să ceară eliminarea corupției. Când dușmanul este în afară, boporul iartă multe conducătorilor și presa pierde timpul comentând breaking-news-uri în locul chestiunilor importante. La fel și în Israel, deși nu e chiar la fel.

Printre variantele lui Putin ar fi oferirea sirienilor a rachetelor din generația S300 sau S400 care ar pune mari probleme unor viitoare “aventuri” aeriene deasupra Siriei atât din partea Israelului cât și din partea americanilor.

O altă variantă poate fi stabilirea unei no-fly-zone împreună cu evreii, ceea ce iar ar neutraliza capacitățile acestora dar și acțiunile americanilor care oricum au pierdut războiul în zonă și singurul interes de moment ar fi protejarea Israelului. Dar dacă Putin ar garanta protecția Israeului față de Iran sau Hezbollah, americanii ar fi scoși din joc total și nu doar că ar exista riscul unei păci în zona, dar Rusia ar putea atunci să joace un rol stabilizator în zonă extraordinar, pacificând nu doar Siria, ci chiar punând umărul la detensionarea relațiilor între Israel și Iran.

În cazul în care însă Bibi nu va fi convins să coopereze cu rușii, Putin are variante mult mai multe: furnizarea de arme către Hezbollah, atacuri cibernetice, etc.

Deocamdată discuțiile purtate sunt la nivel militar: o delegație israeliană vizitează Moscova pentru “schimb de infirmații”. Rusia de asemenea a anunțat că va face publice înregistrările radarelor din timpul incidentului – probabil în pregătirea acuzării Israelului, de la care deocamdată Putin a dat înapoi.

Totuși faptul că ministrul apărării a acuzat inițial Israelul și că rușii au făcut public că au fost anunțați de atac doar cu 1 minut înainte, denotă clar că rușii nu vor să treacă fără răspuns incidentul și să-l considere doar un “nefericit lanț de circumstanțe tragice” cum l-a descris deocamdată Putin.

Nu este însă exclus nici ca Putin să lase totul în ceață și să nu facă nimic. Deocamdată timpul este în favoarea lui Assad. Cu ajutorul Rusiei, opozanții au fost neutralizați, Israelul în afară să atace pe ici pe colo, câte un depozit sau o bază nu are ce să facă și oricum este doar chestiune de timp până când primul avion al evreilor va pica, caz care va pune punct “aventurilor” israelienilor, iar Trump va avea din ce în ce mai multe probleme în urma războiului tarifar cu chinezii dar și din cauza scandalelor permanente care îl erodează inevitabil și îi distrag atenția dinspre Siria.

În final, doresc să menționez și incidentul să fii fost un accident. Poate că israelienii chiar nu au intenționat să prindă în cursă acel avion și poate că piloții s-au folosit de el doar ca să-și scape pielea în urma reacției puternice a anti-aerianei siriene. Colaborarea cu francezii însă ridică totuși un mare semn de întrebare: de ce tocmai francezii i-au ajutat? Poate că Trump nu a acceptat să îi ajute pe evrei (aveau nevoie și de rachete balistice lansate din Mediteraneană, avioanele nu puteau rezolva singure misiunea) și este total dezinteresat de Siria? Caz în care, Putin chiar nu trebuie să facă nimic.

De ce rezistă Dragnea?

Am rămas surprins de ignoranța televiziunilor care au comentat meciul de ieri din PSD. Toți au pus faptul ca Dragnea câștigă prin aceea că a cumpărat cu bani, cu fonduri și cu posturi voturile.

În toată ziua niciodată nu s-a auzit cuvântul cheie TELDRUM! Faptul că Dragnea poate are la mână majoritatea conducerii de partid dar și mulți locotenenți locali prin aceea că dacă pică el pică toți, în sensul că pot ieși la față tunurile trase prin Teldrum și altele, nu a fost menționat de nimeni.

Nu știu să nu fie zonă în România unde Teldrum să nu fii avut o lucrare. Faptul că Teldrum a fost compania lui Dragnea prin care acesta își aloca proiectele și făcea împărțeala tunurilor mari cu toți tovarășii nu i-a trecut prin cap niciunui ziarist sau comentator. Succesul lui Dragnea, văzut de ziariști e pus mai degrabă pe negocieri, posturi etc când de fapt ce sens are un post dacă acel post nu oferă conectarea la țava de bani. Ori conducta de bani la nivel național cea mai mare a tercut prin Teldrum.

E drept că poate posturile viitoare vor conta și mai mult, prin lansarea marelui fond de “dezvoltare” care îi va dezvolta pe tovarăși la un cu totul alt nivel. Dar pe langă perspectivă există în primul rând meandrele trecutului care pun acum pe muchie de cuțit soliditatea “împreună-realizărilor” trecute ale tovarășilor.

Teldrum este investigată în prezent și e posibil ca unele cadavre ascunse să mai țopăie și de pe-acolo deși DNA-ul a fost ocupat deja de tovarăși și totodată pe lâncă acest bastion pe care au pus mâna, pun la cale și marea liberare care poate trece în derizoriu chiar și viitoare condamnări dacă tovarășii o să se ascundă sub marea gogoașă a protocoalelor toate ilegalitățile făcute pe motiv că, ce dacă ne-a prins SRI-ul că furăm: ne-au urmărit pe baza protocoalelor, prin urmare noi suntem cinstiți și curați.

Mâncăreala în viespar nu va consuma nici veninul și nici pofta de “nectar” și nu va face decât o mică solidificare a ierarhiei, scuipând în afară sau aducând din nou pe linia de disciplină de partid pe cei care vor mici (sau poate mari) “ajustări” la împărțeală.

Diavolul răcnește ca un leu

Ce se putea întâmpla mai rău după toate relele din politica noastră: hoție, prostie, corupție, incompetență, minciună și toate celelalte? Păi, distrugerea Bisericii Ortodoxe. Asta se mai putea întâmpla.

Cred că din start e de înțeles că o biserică fără tineri este una moartă. Tot din start cred că nu e greu să afirmăm că principalii visători și luptători împotriva corupției și cei care doresc să schimbe lucrurile, să aibă parte de un viitor mai bun în țara în care s-au născut, sunt tinerii.

Nu au experiența care să le arate că schimbarea este o utopie și că maimuța filosof nu se face și din păcate au și ceva energie în plus care trebuie cumva consumată. Cei mai fără îndrumare de calitate, care nu au obiective individuale și o misiune personală își îndreaptă o bună felie din energia “revoluționară” în proiecte “mari” cum ar fi lupta împotriva corupției.

Tinerii, în România de azi, nu sunt deloc mădular al Bisericii Ortodoxe. Nu au cum, pentru că nici părinți lor nu au fost. Chiar dacă au fost duși la biserică, vârsta și confuzia vremurilor i-a rupt. Nu e ușor să fii tânăr în Biserică în ziua de astăzi. Fiind necopți, deci având încă potențial de trezvie, nu putem trece nici la extrema cealaltă să îi considerăm total pierduți. Nu au făcut încă îndeajuns de multe păcate și nu au apucat să se murdărească prea mult încât să considerăm că nu mai sunt speranțe pentru ei. Cum putem, de exemplu, considera ateii după o anumită vârstă. Să trăiești 30 de ani și să nu îți pese că există Dumnezeu, este de neînțeles. Să trăiești 40 și să ajungi la concluzia că nu există, arată prostia ta. Majoritatea însă se încadrează la cei care știu că există Dumnezeu dar nu le pasă. Aceștia sunt … cam pierduți.

Afinitatea către un set de valori pozitive (să le zicem idei) și mai ales către un grup cât mai bine conturat care are o misiune cât mai nobilă cu o finalitate potențială cât mai spectaculoasă este o tentație puternică pentru orice tânăr dar nu numai: tot omul care nu are un caracter puternic și un set de valori propriu bine definit, toți cei care nu au un simț de orientare în viață cât mai experimentat și un discernământ cât mai precaut se lasă cu ușurintă pradă sindromului numit spirit de turmă.

Există o idee gresită în mentalul colectiv mioritic că spiritul de turmă ar fi cel mai specific creștinilor. Din interior privind, din păcate nu prea există acest spirit de turmă în sensul că există nenumărate fragmentări și nenumărate grupări. Problema este însă că atunci când o grupare, fie ea cât de mică din rândul ortodocșilor face o greșală, diavolul exploatează prilejul și arată cu degetul înspre toată Biserica. De exemplu, dacă unii ortodocși au afinități la anumite conspirații, toți sunt conspiraționiști. Dacă unii sar în sus împotriva vaccinurilor, toți sunt trecuți la grămadă în rândul tehno-fobilor care se sperie de orice nouă invenție sau progres.

Această situație este o grijă permanentă a ierarhilor care din păcate au dat în exterma cealaltă: nu prea permit dialogul și confruntările de idei cu privire la problemele contemporane și promovează o militărie (mai puțin în domeniul canoanelor, care sunt din ce in ce mai flexibile) tocmai pentru a nu produce “sminteală”. Măcar dacă ar fi grija de sminteală, căci mai degrabă este o grijă exagerată față de imagine – perpetua obsesie și nelipsitul complex de inferioritate de care nu ne putem lepăda.

Din păcate grija de imagine nu e prea luată în calcul când vine vorba de relațiile cu politicul. Relația cu politicul a ierarhiei BOR are două repere: banii și învățământul religios. Fără banii de la primării sau de la guvern, probabil construcția de biserici s-ar opri. Fără protocoalele cu guvernul, de asemenea învățământul religios ar fi în pericol și de asemenea să nu uităm posturile plătite de la buget. Pentru a obține acestea, ierarhii s-au cam ferit însă de-a lungul timpului să arate cu degetul înspre politicieni. Dar nu doar că s-au ferit să înfiereze păcatul conducătorilor, așa cum făceau Sf. Ioan Botezătorul sau Sf. Ioan Gură de Aur, ci sub tentația unor beneficii, unii ierarhi și membrii ai ierarhiei, s-au cam întinat și eu cu dulceața apartenenței la clasa “celor aleși”.  Aș exemplifica aici argumentul cu care se lăuda un lider PSD din nordul Moldovei la alegerile de acum ceva vreme, că “popii o să voteze cu noi că le-am angajat nevestele la primării” – sau ceva de genul.

Cea mai mare capcană pentru BOR este ca tinerii să o bage în aceeași oală cu PSD-ul.  Cu greu BOR-ul a ieșit din stigmata compromisurilor făcute în perioada comunistă. A fost nevoie de sute de cărți, conferințe și documentare cu martirii din închisorile comuniste pentru a șterge umbrele trecutului. 

Singura posibilitate pentru BOR de a ieși din capcana în care a fost aruncată de Dragnea este să acuze corupția, să anatemizeze pe corupți, să acuze hoția, să îndemne la cinste și la muncă, să fie un far călăuzitor pentru toată țărăminea ținută și ea captivă de armata de tovarăși împărțitori de ajutoare sociale și mai ales să nu mai tolereze căsătoriile de a 2-a, a 3-a si a 7-a oară ale politicienilor.

Iată cum o mică omisiune și o părelnică iconomie față de această cădere a permis să se ajungă la situația jalnică în care soarta țării să fie decisă de doi desfrânați care își trag o nevastă nouă, mai tânără cu 30 de ani decât ei, cam la o frecvență de 5-6 ani. Nu că tovareșele din politica noastră ar fi mai familiste, unele măritându-se pentru bani cu diverși baroni sau când n-au avut parte de baroni, lăsându-și bărbații pentru colegi de combinații din partid.

Viața de familie și conduita morală trebuie să fie din ce în ce mai importante pentru români și preoții trebuie să învețe cât mai mult oamenii, mai ales pe cei mai ușor manipulabili să se uite la ce viață de familie au candidații și să nu mai voteze toți curvarii și desfrânații. E greu să știi care om e credincios și care e bun pentru a fi ales. Pot să fie oameni care nu sunt credincioși dar sunt onești sau sunt iubitori de țară. Pot să fie oameni care nu sunt credincioși dar au orgoliul să facă ceva bun pentru a rămâne în istorie. E greu de vâzut care merită votat și e prostie să consideri credincios un politician doar că vine de 2-3 ori la slujbe și atunci pe la final și doar de fațadă. 

Însă presa de scandal ne ajută chiar fără să vrem să aflăm care politician trăiește neînsurat, care divorțează pentru a-și lua nevastă mai tânără pe care o vrăjește cu bani și fasoane, care chefuiește în post, care își cumpără la plozi bolizi sau îi lasă să calce legea pentru a le plăti ulterior avocați scumpi și a-i spălăcii prin combinații și influențe la judecători. Viața de familie sănătoasă este doar un criteriu, dar este unul sigur, fără riscuri. Așa cum este și raportarea la homosexuali sau la avort, care sunt chestiuni extrem de importante în SUA, de exemplu. Experiența americană ne arată că deși majoritatea politicienilor mint și una e ce spun înainte de alegeri, alta e ce spun și ce fac după alegeri, balanța puterii este de multe ori înclinată de acrivia și perseverența cu care creștinii se arată interesați cu privire la opțiunile politicienilor cu privire la avort sau homosexualitate, înainte de a le da votul.

Din pacate, la noi pensia bate toate chestiunile de interes (issues le zic americanii) . Adică dacă PSD dă pensii mari, liderii PSD pot să fie orice: hoți, desfrânați etc. Aici trebuie să lucreze preoții, ierarhia și adevărata unitate ortodoxă în plan social se va realiza când ortodocșii își vor alinia votul cu aceste orientări ale politicienilor și nu cu stafiile și spaimele lor conspiraționiste.

Jordan Peterson: Oameni periculoși predau copiilor tăi

transcriere dupa Jordan Peterson – Profesor de Psihologie la Universitatea din Toronto

Poate că nu realizezi, dar în prezent tu finanțezi niște oameni periculoși. Aceștia îndoctrinează mințile fragede în tot occidentul cu ideologia lor ancorată în resentimente. Aceștia și-au asumat misiunea de a submina civilizația occidentală pe care o consideră coruptă, opresivă și patriarhală.

Dacă ești plătitor de taxe sau plătești studiile copilului tău la o școală cu orientare socialistă, finanțezi această adunătură de nihiliști. Tu suporți ideologi care susțin că toate adevărurile sunt subiective, că toate diferențele sexuale sunt doar construcții sociale și că “imperialismul” occidental este sursa problemelor din lumea a 3-a.

Ei sunt postmoderniștii care susțin activismul progresist chiar la o școală din apropierea ta. Ei produc grupările de huligani care atacă cu violență conferențiarii conservatori din campusurile universitare, poliția limbajului care introduc în lege folosirea pronumelor pentru noile genuri sexuale fabricate și decanii din facultăți ale căror supraviețuire este dependentă de eradicarea urgentă și totală a oricărei umbre de discriminare chiar și acolo unde aceasta este puțină sau nu există deloc.

Gândirea acestor oameni periculoși s-a format în universitățile din vest în anii 60-70 după ce adevărații fideli ai stângii radicale au devenit profesorii universitari de astăzi.

Și astfel, creștem rapid rata creditării pentru educație nu pentru ca copiii noștri să învețe să gândească critic, să scrie clar sau să vorbească cum trebuie, ci ca să fie modelați după agenda destructivă a mentorilor lor.

Este acum posibil să termini o facultate de litere fără să dai de Shakespeare – unul dintre acei “oameni albi morți” ale cărui opere au pus bazele societății noastre “oprimante”.

Pentru a-i înțelege și a ne opune post-moderniștilor, idelie după care aceștia se orientează trebuie să fie clar identificate:

1. Ne-sfânta trinitate

În primul rând este trinitatea lor deloc sfântă formată din DIVERSITATE, INCLUZIUNE ȘI EGALITATE.

DIVERSITATEA este definită nu de opinie ci de rasă, etnicitate sau identitate sexuală.

EGALITATEA nu se mai referă de mult la lăudabila egalitate a oportunităților, ci se insistă pe egalitatea rezultatelor.

INCLUZIUNEA propune formule de împărțire a resurselor pe bază de identitate pentru a atinge mai-sus menționata stare de EGALITATE greșit-concepută și una în esență falsă.

Toate drepturile clasice ale occidentului trebuie să fie considerate secundare raportate la aceaste NOI VALORI. Să luăm de exemplu, LIBERTATEA DE EXPRIMARE: fundamentul democrației.

Post-moderniștii refuză să accepte că oamenii cu intenții bune, pot să schimbe idei și să ajungă la consens. Lumea lor este în schimb un coșmar hobesian în care grupuri identitare se luptă pentru putere. Ei nu văd ideile contrare ideologiei lor doar ca pe niște idei pur și simplu incorecte, ci le văd ca făcând parte din sistemul oprimant pe care încearcă să îl înăbușe și consideră ca o obligație morală să sugrume și să constrângă cât mai mult exprimarea acestor idei.

2. Repugnarea pieței libere

În al doilea rând, specific post-moderniștilor este repugnarea pieței libere și a ideei că schimbul liber și voluntar de bunuri și servicii poate să fie benefic tuturor celor implicați. Ei nu vor recunoaște că capitalismul a ridicat din mizerie sute de milioane de oameni care și-au permis pentru prima dată în istorie să aibă acces la hrană, locuințe, îmbrăcăminte, mijloace de transport și chiar divertisment. Cei clasificați ca săraci în SUA și în toate țările capitaliste sunt totuși capabili să aibă acces la nevoile de bază. 

În schimb, în Venezuela, care era pe vremuri o țară prosperă și care până recent era pusă cap de afiș de socialiștii radicali din campusuri, clasa de mijloc stă la coadă pentru hârie igienică.

3. Politicile identitare

În al treilea rând avem politicile identitare. Post-moderniștii nu cred în individualitate. Omul este doar o instanță a rasei, genului și preferințelor sexuale. De asemenea, ești fie victimă fie asupritor . Cei clasificați în categoria “victime” nu pot face nimic rău, iar cei băgați la “asupritori” nu pot face nimic bun. Astfel de idei de victimizare nu aduc nimic bun ci doar justifică folosirea puterii și crează conflicte între grupuri.

Toate aceste idei au luat naștere cu Karl Marx, filosoful german din secolul al XIX-lea. Marx vedea lumea ca pe o luptă gigantică între clase: burghezia împotriva proletariatului. Bogații sfidători împotriva săracilor disperați. Peste tot pe unde ideile sale au fost puse în practica (URSS, China, Vietnam sau Cambogia etc), economiile țărilor au fost ruinate și zeci de milioane (!) de oameni au fost uciși. Am luptat un lung război rece pentru a opri răspândirea acestor ideologii criminale. Dar acestea s-au întors sub noua mască a politicilor identitare.

Ideile putrede ale neo-marxiștilor post-moderni trebuie să fie aruncate la coșul de gunoi al istoriei. În schimb, noi le finanțăm continuarea chiar în instituțiile în care ideile centrale ale occidentului ar trebui să fie transmise noilor generații.

Dacă nu le oprim, post-modernismul va produce în societatea din SUA și din întreaga lume occidentală dezastrul pe care l-a făcut deja în majoritatea universităților din vest.

¬ ¬ ¬ ¬ ¬ ¬ ¬ 

NOTE:

  1. scuze pentru traducere, nu sunt de specialitate
  2. aviz românilor care se uită după lumină înspre vest; atenție la ce ochelari vă puneți și nu ignorați semalele de alarmă care mai ales pentru noi nu sunt deloc greu de identificat

UE: un șut în fund, un pas înainte

Una dintre problemele care frânează schimbările în UE este condiția votului în unanimitate. Spun “problemă” din punctul de vedere al federaliștilor, care doresc o unificare totală cât mai rapidă, cu sau fără voia populației, cu mai multă sau mai puțină pregătire. De altfel, voia populației poate fi ușor controlată prin limitarea accesului la bancomate, cum s-a întâmplat în Grecia.

Sunt multe argumente pro și contra unei unificări totale iar această cerință, cu votul în unanimitate evident nu este singura. Iată doar încă câteva: povara datoriilor, reticența celor bogați să fie alături de cei săraci (majoritatea zic la asta naționalism sau populism), frica politicienilor să piardă ciolanele și să învețe scheme noi (de ex: mai bine baron peste Oltenia decât parlamentar la UE  unde dacă nu știi combinațiile de pe-acolo,  ajungi ca Adrian Severin în pușcărie).

Prin șutul în fund de care zic în titlu, mă refer la problema minionilor din est care fac cale întoarsă spre comunism, precum câinele se întoarce la rahatul său.

La această problemă, UE răspunde cu tăierea dreptului de vot care poate rezolva temporar necesitatea votului în unanimitate pentru a adopta măsuri unioniste. Zic de “măsuri” deoarece nu știu sigur dacă se pot lua decizii fundamentale cum ar fi transformarea uniunii în federație, de exemplu, cu minionii fără drepul de a vota.

Dar să nu ne așteptăm de la UE ca să urmeze căi bătătorite, pentru că așa cum nici până acum nu a făcut-o, nu va începe acum. Uniunea țărilor europene este un fenomen unic în istorie pentru că în primul rând se face fără sânge. Nu știu de vreun imperiu să se fi făcut în istorie doar prin voința benevolă a națiilor componente. Am putea spune că armele s-au înlocuit cu finanțele în ziua de azi, dar nu este chiar așa. Principalul magnet al UE este promisiunea bunăstării. 

Înainte de a trece la partea cu “pasul înainte” aș dori să explic pe scurt orientarea mea față de UE și mai ales să fac câteva comentarii despre cum aș vrea eu să fie UE.

În primul rând, cred că România chiar are de ales între UE și CSI, nu există alternativă. Utopia că am putea fi “liberi” sau “prin noi înșine” este o prostie. Prin noi înșine am putea fi doar o mare gubernie a unui clan mafiot cum oricum cam suntem, chiar în sânul UE, sau cel puțin ne cam bălăcim între mimetismul unui stat de drept și meandrele unui sistem ticăloșit de care nu mai reușim să ne rupem de aproape două decenii.

Există riscuri și beneficii la orice alegere. Oricât de tentantă poate părea autonomia pentru visători, cu riscurile ei nu este de glumit și cred că nu am învățat nimic din durerea “tranziției” dacă mai avem iluzii. Principala lecție pe care am învățat-o eu din teroarea tranziției post-decembriste este că aceasta nu a fost deloc o tranziție, ci aceasta a fost adevărata noastră stare, adevăratul nostru chip. Nu neg unele particularități și nu neg trecutul “odios”, dar tocmai trecutul odios trebuia să ne schimbe și parcă oricât de odios a fost acest trecut, nu explică toate de câte am avut parte. Acum la două decenii și o nouă generație, trecutul odios nu mai are greutate relevantă și urmează să vedem cam în 2-3 ani dacă am dreptate că ce-am avut parte în tranziție este natura noastră sau chiar va conta că ne depărtăm de coșmarul comunismului și ce trăim astăzi este doar cântecul lui de lebădă.

Existența UE ca bloc economic unitar este o cerință necesară în lumea de astăzi pentru a face față competitiv în sensul de a avea performanțe maxime, de a fructifica oportunitățile dar mai ales de a face față riscurilor. Așa cum militar, apartenența la NATO ne-a ferit de riscurile din proximitate și așa cum ne-apartenența la NATO i-a cam ars și pe georgieni și pe ucrainieni, tot așa se poate întâmpla și economic. Unitatea, consolidarea și simbioza sunt atribute care determină succesul în toate categoriile pe care le-am aborda din natură și societate, de la recifele de corali, la performanțele unei echipe de fotbal, la grupurile de prieteni în școală, la companii și asociații etc. Unitatea aduce cu ea și riscuri și provocări, dar întorcându-ne de unde am pornit, noi avem doar două variante.

Avem așadar un posibil pas înainte prin înlăturarea unor piedici la unitatea consolidată. Nu doresc să speculez cum se va putea folosi de această situație UE deoarece nu înțeleg încă cum funționează și nu știu până unde pot merge și ce măsuri pot lua.

Una dintre dezideratele urgente ar fi unitatea bancară despre care s-a plâns și Draghi în ultima ședință a BCE în care dobânda a fost menținută tocmai din cauza situației fragile a sistemului bancar european, confruntat acum și cu Brexit-ul care va tăia unul dintre principalii finanțatori. Nu cred ca votul ungurilor ar fi singura piedică la unitatea bancară, cât mai degrabă reticența nemților de a primi în contul lor datoriile italienilor, francezilor, spaniolilor și a celorlalți. Mă rog, ale celorlalți nu ar fi o problemă pentru că sunt cam mici și irelevante pentru bugetul Germaniei însă cel puțin principial, neamțul de rând și politicienii nemți (care chiar ascultă de electorat) știe că atâta vreme cât fiscalitatea e diferită și contribuțiile sunt aceleași, el trebuie să ducă în spate diferența. Nu este aici vorba doar de o mică redistribuire și un mic ajutor pe care nemții l-ar da, ci pur și simplu de asumarea nu doar a povarei creditelor deja făcute și obligațiunilor suverane deja emise, dar și de ce se va întâmpla în viitor.

Simplist analizând, nu se poate face o unificare bancară fără a unifica și bondurile și nu se pot unifica bondurile fără a unifica fiscalitatea căci altfel nu s-a face decât o unificare a datoriilor și o păstrare a separării responsabilităților care în unele țări sunt destul de ușor asumate sau chiar deloc cum a fost cazul Greciei. Unificarea fiscalității este o problemă atât de complicată, încât “vizionarii” UE, cei care au pus baza, pur și simplu au ignorat-o deoarece nu au știut cum s-ar putea face.

Dar câteva măsuri pregătitoare pentru unitatea fiscală și câteva reglementări, norme sau alte de-astea, le poate lua UE fără sabotajul din interior pe care l-ar pune Orban, Dragnea și alți de-știa. Nu că astea ar fi singurele piedici – oricum există destule frecușuri, mult haos și lipsă de inovație, dar este posibil ca acestă “opțiune nucleară” cu care vom fi loviți și noi să fie doar asigurarea unui mediu mai liniștit în care să se poate aborda problema și face pași spre unitate.

Din păcate, după părerea mea UE este însă deja în disoluție. Discuțiile filosofice despre unitatea fiscală, accelerarea creșterii, împărțeala refugiaților sau ce pași trebuie făcuți pentru rezolvarea problemei datoriei sunt cumva comparabile cu discuțiile despre sexul îngerilor pe care le aveau bizantinii în timpul asediului otomanilor.

Sau poate mă înșel eu și prin eliminarea minionilor europenii pregătesc spargerea în bisericuțe și restructurarea “familiei” europene în “familie restrânsă” și “familie extinsă”. Mă îndoiesc însă să fie atât de lucizi și mulți nici nu au nevoie de fapt de familie, Gemania (de exemplu) putând să lupte de una singură cot la cot cu SUA sau China pe plan mondial.

Blondele și finanțele

Cică stăm mai bine ca în 2008 acum în caz de criză, zice o tanti blondă, pentru că BNR are rezervă mai mare și are mai multă experiență în “tactici neortodoxe” – vorbește o tanti la televizor.

Aceasta și alte prostii au fost emanate la Rareș Bogdan – cel mai inteligent realizator TV dar cu toate acestea un elev cam de nota 5 la finanțe și economie. Deși de orientare capitalistă – lucru rar pe meleaguri mioritice – rareori înțelege mecanismele și mă miră că nu i-a tăiat lui tanti microfonul când a emis o asemenea aberație, în ciuda ocheadei pe care i-a aruncat-o chiar în timpul acestei fraze în care și eu nu m-am putut să nu apăs PRINT-SCREEN cu degetul tremurând de furie.

În primul rând, să clarificăm o chestiune: criza nu s-a terminat! Criza din 2008 continuă, deoarece problemele structurale au rămas aceleași și datoriile doar au fost transferate de la corporații la state. Adică într-un fel, criza din 2008 a fost cel mai mare tun tras la nivel mondial de mafia bancherilor.

Aceasta poate fi însă o perspectivă discutabilă și poate privind din punctul de vedere al percepției publicului criza a trecut și memoria ei dureroasă de asemenea. Cel puțin pe meleaguri mioritice, dacă ne luăm după entuziasmul consumerist, explozia creditului de consum și alte de-astea, putem trage concluzia că da, criza a trecut. 

Dar, privind din punct de vedere tehnic, de specialitate, adică dacă ne uităm la indicatorii macroeconomici sau financiari, criza nu a trecut ci doar efectele acesteia au fost aruncate în viitor. Iată doar un exemplu de astfel de indicator: raport datorie suverană / PIB. Dar nu doar indicatorii ci și alte elemente și fenomene vin clar în sprijinul enunțului că criza din 2008 nu s-a terminat și că nu putem în niciun caz să vorbim “când va veni o altă criză …” ci mai corect ar fi “în următoarea etapă a crizei”.

Țin de multe ori să amintesc această greșală pe care cu trecerea timpului o fac din ce în ce mai mulți oameni pentru că fără a avea o perspectivă clară asupra istoriei recente, adică asupra crizei din 2008, nu vom înțelege prea bine din ce urmează să ni se îmtâmple. Și deși necazurile și greutățile sunt inetivabile, parcă e mai bine când avem o explicație pentru ce ni se întâmplă și când știm de unde ni se trage.

Pare puțin important dacă discutăm despre o nouă criză sau despre continuare, dar dacă ne aflăm în confuzie, ajungem să emitem aberații ca această tanti blondă.

Avem așadar transferul datoriilor de la companii la state și eșecul tentativei de rezolvare prin dobânzi negative și inflație a problemei creditării. Sistemul de credit actual și moneda fără acoperire se află la o răscruce, la un punct de inflecțiune după care urmează schimbări majore. Schimbările majore deja au loc, dar din fericire nu toate sunt negative și impactul lor este diferit, de la om la om și de la o zonă geografică la alta.

De exemplu, ca urmare a crizei din 2008, sirienii au avut parte de război, pe când germanii și japonezii au avut parte de o deflație de o decadă (sau chiar mai mare la japonezi) fără alte consecințe negative sociale datorate riscurilor la nivel de stat, cum a fost de exemplu scăderea beneficiilor sociale și ale investițiilor statului (Grecia ar fi un exemplu aici). Nu e locul aici să detaliez cum Primăvara Arabă este consecința crizei creditării din 2008, însă dacă toți dictatorii arabi ar fi avut bani de pâine pentru popoarele lor și nu ar fi fost la îndemâna creditelor americanilor, răscoalele și revoltele de aici nu ar fi produs dezastrul în care se află acum Orientul Mijlociu.

Să trecem însă peste chestiunea noua criză este nouă sau doar a n-a parte a crizei creditelor. Este de clasa I-a afirmația că istoria nu se repetă ci doar rimează. Cu atât mai mult în domeniul economic! Deci nu putem în niciun caz să zicem că la o nouă criză ne putem baza pe rezerva BNR. Ce fel de criză să fie asta care să poate fi contracarată doar cu rezerva BNR-ului? Evident, este o idioțenie! Tot ce poate BNR să facă cu rezerva, este să ofere o săptămână sau două de amânare a prăbușirii monedei în cazul unui dezastru (de ex, caștigarea de PSD a președenției). În aceasă perioadă, guvernul poate pregăti armata iar băncile se pot pregăti pentru cozile de oameni care o sa vină să-și scoată banii. Este doar un scenariu, dar în caz de “atac” asupra monedei (atac îi vor zice ei, de fapt va fi vorba de pierderea totală a încrederii în România a investitorilor), BNR se poate întâlni cu guvernul și pot pune la cale un plan: scoatem armata și jandarmii să apere băncile [1], devalorizăm cu 50%, tipărim lei ca să avem și îi trimitem la bănci ca să funcționeze bancomatele, limităm retragerile la 200 de lei, etc.

Pentru un scenariu de atenuare a unei prăbușiri, rezerva BNR-uilui este bună pentru că un plan bine pus la punct poate fi de o mie de ori mai bun decât o desfășurare haotică a evenimentelor.

Ce este însă foarte clar este că rezerva BNR și profiturile obținute din manipuilarea cursului, nu pot fi suficente cât să compenseze lipsa restrucurării economiei și a sistemului financiar românesc (pe de o parte) și lipsa restructurării economiei și a sistemului financiar european (pe de altă parte).

Raportarea la trecut este facilă și la mulți anti-PSD-iști le place să facă paralele. Nu e nici greu având în vedere că multe personaje sunt aceleași. Adică Tăriceanu, după ce a fost prim-ministru în perioada imediată dinaintea crizei și după ce s-a făcut de răs cu laudele de atunci cum că “economia României duduie”, iată că îl vedem din nou rânjind lângă Dragnea, alăturându-se gloatei de incompetenți care se joacă cu focul și dinamitează economia și finanțele românești prin măririle necontrolate de salarii și pensii, deficitele record, creșterea accelerată a datoriei suverane, dar mai ales amânarea restructurării economiei de piață și a investițiilor în infrastructură.

Cu toate acestea, a ne amăgi că BNR poate preveni sau diminua viitoarea criză este o prostie. Nu sunt alarmist și nu vreau deloc să zic: mâine se întâmplă. Ba chiar, după cum am menționat încă din ianuarie 2017 în articolul “Norocul prostului” dar și în altele similare, nu știm când vine lupul și câtă vreme Fed-ul nu mărește dobânda, nu prea e pericol mare.

Știm încă că viitoarea criză va însemna dezintegrarea UE, reducerea drastică a globalizării, deci a comerțului, tăierea investițiilor străine de orice formă și prin multe locuri războaie. Altfel spus, fiecare pentru el. Supraviețuirea statului și a societății, măcar la o iotă comparativ cu starea actuală vor fi principalele obiective.

NOTE

[1] scoaterea armatei să apere băncile a mai fost luată în considerare în 2008 în unele discuții ale unor miniștrii (vezi cartea Marea spovedanie a brokerului fugar)

Măncăreală în viespar

Când mafioții încep să se împuște în stradă, populația nu are decât de suferit. Mult mai bine ar fi pentru omul de rând dacă mafioții s-ar împușca și s-ar lupta în beciurile lor ascunse, în cotloanele lor împuțite unde își pun la cale tunurile etc.

Dar tot răul spre bine. Când guvernul și clasa politică sunt în criză economia merge înainte. Așa cum e, cu problemele și lipsurile care sunt, e bine totuși că guvernanții și partidul se mănâncă între ei în loc să gândească noi taxe și impozite, noi legi turbate, noi “revoluții fiscale” și altele asemenea.

Nu voi intra prea mult în criza din partidul unic pentru că pentru mine faptul că dracii se mănâncă între ei nu mă încălzește cu nimic. De altfel, sunt împotriva ideei că putem clasifica răul și că putem spune că un drac e mai de preferat ca altul.

Bunăoara sunt unii frați ortodocși rătăciți și cu slab discernamant care sunt de părăre că dracul roșu este mai puțin periculos decât dracul “#rezist”. Prin urmare mai bine tolerăm partidul cu relele lui decât să vină “aia cu poponarii”.

Evident, răi sunt și aia și aia pentru că au același tată, dar asta nu înseamnă deloc că trebuie să avem toleranță și să stăm cu mâinile în sân. Nu, răul trebuie arătat cu degetul și trebuie eliminat, mai ales când răul este atât de evident. Lupta împotriva răului nu trebuie să fie prea complicată, supusă unor calcule contabile aiuristice ci simplă. Numai catolicii au folosit adeseori scuza că răul scuză mijloacele și vedem unde au ajuns. 

Avem deci ieșirea la rampă a doamnei Gaga care a prins un moment oportun ca să preia cu asalt tovărășia – adică viesparul. Multă vreme am crezut că Olguța va fi visepea care îl va înțepa pe Dracnea la timpul potrivit, dar din păcate găinuța Olguța merge pe același teldrum cu Dracnea și nu va putea să se abată. Dar nu cred însă că se va ajunge la decapitări, deocamdată doar nașul este contestat, dar în tovărășie nu e chiar ca în mafie când un naș îl decapitează pe altul, căci îngerii întunericului știu că “orice cetate sau casă care se dezbină în sine nu va dăinui”. 

Vedem că după atâta timp și atâtea lupte, nici măcar Ponta nu a început să îl sape pe Dragnea pentru că se au la mână unul pe altul și așa cum Băse s-a calmat doar când i-au băgat la zdup fratele, tot asa și tovarășii știu că cu legea nu e de glumă, prin urmare frația furtăciunii îi unește pe tovarășii din toate timpurile și toate funcțiile. “Lupta politică”, adică micile înțepături în declarații merge în paralel fără probleme cu fronul comun împotriva legii și pentru introducerea grațierii.

Din toate acuzele lui Firea mi-a atras atenția focalizarea pe legea cu grațierea. Aici îl doar pe Dragnea și aici plusează. E de admirat strategia diabolică a acestei crainice TV pe lângă discursul mieros și blajin, numai bun pentru turma necuvântătoare a bazinului de moluște.

Spun că Firea are strategie. De ce? Nimeni nu a zis nimic despre Firea și legea grațierii. Doar Firea. Lansarea subiectului a făcut-o genial: “am auzit că … am fost acuzată că …”. Adică Firea a introdus aceast topic în cea mai subtilă formă pe care ar fi putut să îl amenințe direct pe Dragnea acolo unde îl doare. Ea a menționat că unii colegi au acuzat-o că s-ar opune legii grațierii. Ca primar, deși în comitetul executiv al PSD, Firea nu are nici în chin nici în mânecă cu legile și cu ordonanțele, cu atât mai mult cu această lege. Prin urmare, nu știu dacă Firea chiar are vreo putere ca sa ajute sau să se opună în vreun fel acestei legi, altfel decât declarativ și nu am auzit vreun psd-ist să o acuze sau să menționeze că Firea s-ar opune sau ar fi pus sub semnul întrebării această lege. Firea a fost prima care adus vorba și a ținut să pună în prim-plan această lege.

Legea grațierii este singura șansă a lui Dragnea să scape de pârnaie și totodată singura misiune care îi unește pe greii partidului care nu sunt deloc focalizați doar bani, fiind baroni și afaceriști vechi și având oricum deja destui bani în atâția ani de sifonat. Problema lor este conservarea și rezistența în fața trendului legalist care a cuprins România ca o consecință firească a schimbării generațiilor.

Cred că am mai spus-o în câteva articole anterioare dar o să repet. Pe măsură ce cadrele se schimbă în justiție și în procuratură, sângele proaspăt care vine are în general o orientare nouă și proaspătă. Este deci doar chestiune de timp până când un procuror tânăr cu tupeu cu ajutorul unui judecător tânăr fără frică vor băga la pârnaie un corupt. Și cum vor prinde gustul justiționar, cum vor produce un trend. Poate sunt prea optimist, dar deocamdată nu virilitatea DNA-ului sau influența americanilor a început să zgârme cu bățul în viespar ci explicația ar fi tocmai asta: tineri procurori și judecători care s-au mai plimbat și ei pe-afară, prin Germania, prin Suedia, vin cu idei de-acolo și capătă alergie la roșu.

Întorcându-ne însă la naivii care gândesc că dracul roșu este mai blând și trebuie tolerat față de dracul #rezist (discutabil aici, părerea mea e că sunt turbați cei care văd #rezist în oricine este anti-PSD), aș dori să le pun în vedere următorul aspect. Cum de Firea s-a gândit să îl amenințe pe Dragnea tocmai cu legea grațierii? Mai aveți îndoieli că sub mustața lui Dragnea se ascunde altceva decât putreziciune? Mai vă afundați în auto-amăgirea că corupția este doar o acuzație nedreapta la acest partid sau un fenoment ocazional, pe ici pe colo?

Firea nu s-a luat nici de guvernul (guvernele) incompetente formate de Dragnea, a menționat doar pe alocuri “lipsa de sprijin” a guvernului pentru proiectele primăriei (ca și cum zecile de firme de famiglie în care Firea și-a plantat lipitorile au vreo piedică din partea guvernului să încropească vreun pârț) și nici măcar nu s-a jelit pentru lipsa de concentrare pe “programul de guvernare” din ultimul timp. Într-adevăr a marjat pe autovictimizare (la asta se pricepe cel mai bine), a lansat și ceva conspirații (asta prinde, că îi problematizează pe toți tovarășii dacă și nu ei o să pățească la fel) și a pus acolo și ceva morcovi despre infrastructură și dezvoltare (dovadă că probabil se va lansa la președenție).

Spun că Firea are o inteligență diabolică deoarece ea a atacat pe 3 fronturi în același timp: 1 – l-a amenințat pe Dracnea cu ce-l doare (legea grațierii), 2 – și-a asigurat soliditatea în partid (autovictimizarea, discursul mieros și tacticos) și 3- a făcut și niscavai campanie prezidențială prin enumerarea piedicilor pe care le are și a proiectelor pe care nu le poate realiza ea. Prin urmare, foarte probabil primul topic al doamnei Gaga la anunțarea candidatorii va fi “candidez pentru că altfel nu se mai poate”. 

Viitorul nu e greu de estimat. Regele a murit? Dar de unde … Începe inevitabil o luptă în subteran între clanuri dar asta nu face în niciun caz să clatine în vreun fel partidul, pentru că după cum spuneam într-un articol anterior, partidul e în genele noastre …

De ce rezista leul?

articol inspirat pe alocuri dintr-un articol de pe ZeroHedge

In lupta pentru supravietuire in fata dolarului, leul este doar una dintre cele aproape 180 de monede tinute pe picioare doar de increderea in bancile centrale si guvernele tarilor proprietare. Pierderea in fata dolarului din ultima decada (USD Index a crescut aproape 40% in ultimii 10 ani) este datorata in primul rand guvernelor si bancilor centrale care par sa nu realizeze ca monezile lor sunt acoperite doar de incredere – atat a cetatenilor proprii cat si a investitorilor straini.

Ne amintim recent cum in pragul colapsului lirei turcesti, Erdogan le-a cerut turcilor sa scoata dolarii si aurul si sa-l vanda pentru a sustine moneda nationala. Un asemenea apel nu putea evident decat sa aiba efect invers, adica sa dea pe fata disperarea conducatorului guvernului si sa indemne oamenii ma degraba sa vanda toate lirele si sa cumpere dolari. Daca ultima masura si ultima speranta a lui Erdogan ar fi populatia cu un IQ minim care cine stie cum ar avea ceva rezerve in dolari si daca pe acestia se bazeaza el ca lira mai poate fi salvata, este evident ca cine are un IQ peste medie realizeaza gravitatea situatiei. Nu stiu distributia IQ-ului in Turcia dar stiu ca sanse ca oamenii cu un IQ redus sa aiba bani sunt minime.

Valutele in colaps nu sunt nimic nou sub soare. Cele care au probleme recent, au insa o mica particularitate: americanii au dat bobarnacul care mai trebuia pentru a le afunda de tot. Lira turceasca, rialul iranian, rubla ruseasca sunt monede care apartin unor tari sanctionate de SUA sau care prezinta riscul sa fie sanctionate. Nu aceasta este insa cauza: au fost perioade de criza in anumite zone ale lumii cand crash-ul valutelor s-a produs chiar in tari favorizate de SUA. Criza asiatica din 1997 a facut victime inclusiv in Filipine si Koreea de Sud – aliati importanti in zona ai SUA. Deci, prietenia cu americanii nu a ajutat deloc tarile respective deoarece, asa cum am mai mentionat, caderea unei monede se datoreaza pierderii increderii in guvernele si bancile tarilor respective.

Sa facem insa o scurta paranteza cu privire la lichiditatea dolarului a carei fluctuatie poate determina sau amana caderea valutelor. Cata vreme dobanda la dolari a fost mica si accesul la credit facil, cei care puteau imprumuta, veneau cu banii in tari cu dobanzi mai mari pentru a cauta randamente sporite. Exemplu: daca dobanda la Fed era sub 0.5%, sa presupunem ca investitorii americani cu acces la creditare pot imprumuta dolari cu 1% de la bancile din SUA. Daca acesti investitorii americani aveau incredere in Romania, cum dobanda la obligatiunile emise de stat era (si cam este) in jur de 4%, castigul ar fi de cel putin 3% cu riscuri minime. Smecheria se numeste carry trade si este intr-un fel birul pe care tarile slabe il platesc tarilor puternice, mai concret, este impozitul global pe care toate tarile lumii il platesc marelui Imperator, dar nici macar marelui Imperator ci doar anumitor banci care formeaza Fed-ul care este de fapt o banca privata cu proprietari privati. Sa nu credem ca avantajele carry trade-ului ajung prea mult la plebe. Plebea are totusi unele avantaje: accesul la credit fiind extrem de facil, pot beneficia de preturi mai mici si un nivel de viata mai ridicat.

Lichiditatea dolarului este in prezent extrem de ridicata. Iata un chart care arata volumul total de dolari aflat in cash, conturi curente si depozite (deci nu include creditele si derivatele)

Poate fi usor observata abaterea de la trendul “organic” al acestui indicator si unde ne aflam acum (cam cu 6 trilioane in plus). In urma masurilor recente luate de Fed (cresterea homeopatica a dobanzii + semnalele de continuare a cresterilor) se observa in ultimul an o atenuare a cresterii si o posibila schimbare a trendului in vederea revenirii la “normalitate”. Ce inseamna aceasta?

Se pune intrebarea daca contractia depozitelor bancilor in balanta Fed-ului va afecta masa monetara aflata in circulatie si impactul asupra creditarii. Totul depinde de conditiile creditarii, in ce masura regulile pe care Fed-ul le impune bancilor permit sau nu expansiunea creditarii sau chiar determina o inversiune.

Pe langa factorii creditarii din SUA, pentru a da un raspus la problema de mai sus, trebuie sa raspundem si la intrebarea: cine detine acesti dolarii? In primul rand, din cei 5.8 trilioane care se afla peste linia “normala” de crestere, doar aproximativ 2 trilioane (deci o treime) sunt in balanta Fed-ului. Aceasta este singura “felie” la care Fed-ul are acces si pe care tinteste sa o reduca si ideal sa o elimine, problema care se pune fiind acum efectul asupra economiei in situatia complicata din SUA in prezent. Restul sumei – adica 4.2 trilioane – se afla in detinerea strainilor, desi in cadrul sistemului bancar american.

Prin urmare, daca unele valute au probleme (cum ar fi lira turceasca), cum detinatorii de dolari sunt in majoritate straini, scaderea balantei Fedului nu poate deocamdata justifica aceste probleme, data fiind lichiditatea sporita si cine sunt detinatorii acestei lichiditati in dolari. Ar putea spune cineva totusi: da, dar cine sunt acesti detinatori straini? Nu cumva sunt tot umbrele Wall-Street-ului din offshore-uri care pot juca tot cum le canta Trump? Putin probabil: daca detinatorii sunt straini, acestia pot face ce vor cu banii lor si nu ii intereseaza politica si geopolitica, singurul lor interes fiind randamentul. De altfel, putem vedea cum Rusia si-a redus la aproape zero detinerile de bonduri americane (desi nesemnificative), fapt care spulbera speculatiile cu privire la lipsa optiunilor detinatorilor de bonduri si captivitatea lor in fata sistemului american. Din fericire, SUA inca este o tara capitalista unde proprietatea este respectata, de aceea Putin nu a avut nicio problema sa isi converteasca bondurile in aur sau sa mentina rubla cat de cat in picioare in aceasta perioada de criza prin care trece economia Rusiei datorata sanctiunilor pe de o parte dar mai ales pretului petrolului.

Mentionam mai sus de carry trade. Acesta nu este insa singurul factor in ridicarea sau coborarea unei valute in raport cu dolarul ci doar o felie. Cealalta felie este constituita de credit (desi uneori aceasta se suprapune cel putin partial cu carry-trade-ul) si de investitiile economice, balanta comerciala avand un important rol in pretul unei valute raportata la dolar.

Problema principala cu care ne confruntam acum este ca daca in urma crizei din 2008, toate guvernele si institutiile financiare au fost incurajate sa se uite inspre inflatie care modalitate de “rezolvare” a problemelor de creditare, o data prins gustul acestei destrabalari, putine guverne au disponibilitatea si inteligenta sa se ajusteze inainte de o noua criza. Este cumva o problema de dependenta si poate fi comparata cu orice boala ce tine de vicii: dependenta de droguri, de alcool, de tutun, etc.

Vremea a trecut insa si nu doar pentru ca Fed-ul incearca sa schimba trendul, constienti fiind ca nu mai au munitie si spatiu de manevra in cazul unei viitoare crize, dar mai ales pentru ca exista o concurenta si pe piata valutelor si dobanzile scazute ar eroda drastic din increderea in dolar si din sansa SUA de a ramane lider in competitie cu cresterea spectaculoasa a Chinei dar chiar si cu Uniunea Europeana care in ciuda imbarligarilor de moment are un potential de competitor mult mai mare decat China pentru SUA.

Pusi in fata acestei “reveniri” la normalitate, majoritatea guvernelor care au dat de gustul dulce al banului ieftin venit pe credit nu se pot ajusta si coroborat cu alti factori, produc dezastrele pe care le putem vedea in prezent in Venezuela, Turcia sau Africa de Sud.

Caderea valutelor in tarile cu proasta guvernare este inevitabila, avand in vedere cele spuse mai sus si anume: alergia crescanda a creditorilor fata de inflatie, atentia sporita la politicile guvernelor, posibila diminuare a creditarii prin inasprirea conditiilor la sursa dar si prin reducerea (chiar daca probabil extrem de lenta) a balantei Fed-ului, adica masa totala de dolari disponibila.

Istoria nu se repeta dar rimeaza. Exista unele diferente in prezent fata de Criza Asiatica. In Criza Asiatica problema a fost ca capacitatile industriale din tigrii asiatici au fost construite pe dolari si yeni imprumutati iar asigurarile pe fluctuatiile valutare nu erau indeajuns de dezvoltate pentru a acoperi riscurile. In prezent, problema acestei expuneri la valutele puternice (dolari in prezent, desi in cazul Romaniei ar fi euro) nu este atat la nivelul afacerilor sau al persoanelor, cat mai ales la nivelul guvernelor care aproape fara exceptie si-au crescut indatorarea de la criza din 2008 pana in prezent si nu exista niciun plan pentru stabilizarea raportului datorie/PIB nicaieri.

Prea multe nu vom spune despre leu decat ca acolo ne aflam si noi, in randul celor 180 de valute care se lupta pentru supravietuire in fata nemilosului dolar. Tot ce ne lipseste este putina neatentie si niste conditii oarecare de risc. Sa nu uitam ca economia Turciei a fost extrem de puternica si o buna perioada UE dadea tarcoale Turciei pentru a o integra, atrasa fiind mai ales de capacitatile acestei economii dar si de potentiala piata de desfacere. Cum ar fi fost Turcia fara Erdogan si cu o orientare pro-europeana, ne putem doar imagina. Foarte posibil ca o integrare a Turciei mai ales dupa criza din 2008 sa fi adus un mic boost uniunii si sa fii produs o revenire mult mai spectaculoasa decat in prezent cand nici macar nu putem sa spunem ca UE si-a revenit din criza. Pe masura ce intram mai mult in acest scenariu, ne punem intrebarea daca nu cumva razboiul din Siria a fost provocat tocmai pentru a periclita aceasta integrare care ar fi ajutat imens UE si ar fi dat inca o lovitura la fundatia Imperiului din mai multe puncte de vedere.

Fara razboiul din Siria, poate nu am fi avut nici valul de migranti si prin urmare nici Brexit-ul. Cu Marea Britanie pe de o parte si cu Turcia pe de alta parte in cadrul UE, este posibil ca in cifre Europa sa fii depasit SUA si de asemenea dolarul sa fii avut un competitor serios.

Din pacate, turcii nu au avut capacitatea sa reziste riscurilor si au cazut in capcana dictaturii ajungand dezastrul care sunt astazi si luand-o pe o cale care nu mai poate fi intoarsa catre o dictatura militarizata cu o economie in declin si cu sperante de redresare minime.

Am auzit recent o noua teorie in presa romaneasca pe care macanitorii de pe meleaguri mioritice au preluat-o cu siguranta din ziare straine: Turcia incearca o noua reteta la criza. Adica, vor ei sa zica, Turcia nici nu mareste dobanda, nici nu accepta FMI-ul si nici nu impune controlul capitalului (desi aceasta din urma ar fi mai degraba frectie pe un picior de lemn). Dragi macanitori, stati linistiti. Sa mai asteptam o saptamana sau doua. Voi nu cititi ziarele streine? Nu ati auzit oare ca Quatar-ul a bagat 15 miliarde de dolari in lira? Dupa cum stim turcii sunt cam singurii aliati al Quatar-ului care se afla in conflict cu sauditii care vor pur si simplu sa faca un canal in jurul lor si sa-i izoleze total, deoarece americanii nu i-au lasat sa ii invadeze. Asadar, cum turcii ii sprijina militar si politic (dar ce putere are Erdogan pe plan extern?), quatarezii s-au gandit sa dea si ei o mana de ajutor. Cate saptamani va dura acest ajutor, ramane de vazut si ne putem uita pe chart-ul prabusirii lirei cat a fost impactul. Culmea e ca gogoasa a fost doar enuntata si deloc explicata. Bunaoara, cum anume rezista Erdogan si care e aceasta reteta deoarece bagatul capului in nisipi ca strutul cu siguranta nu poate fi o solutie la criza.

Desuet-ul respiro al marsului catre sucombarea lirei turcesti poate fi si un bun prilej de negociere intre Erdogan si Trump, desi dilema e daca pana si Trump mai poate face ceva pentru lira, luand in considerare explicatiile aduse la inceputul articolului. Bineinteles ca FMI-ul ar putea da o mana de ajutor, daca Erdogan si-ar calca peste orgoliu si ar accepta sa plece capul (zero sanse).

Cert este insa ca dezastrul din Turcia nu ne poate lasa reci, iar recenta stabilizare a leului este precum atenuarea unor simptome ale unei pneumonii prin luarea unui antiinflamator. Din pacate trebuie sa luam pastile mai amare, antibiotice, pentru a putea scapa de boala si de moarte. Romania are cateva atuu-uri dar Turcia avea si mai multe.

Importanta geopolitica: Turcia era cu mult mai importanta pentru americani si chiar daca poate au facut greseli prin incercarea de eliminare a lui Erdogan prin lovitura de stat (desi nu bag mana in foc ca rezistenta la dictatura nu putea fi pur si simplu 100% autohtona), indiferent de acest esec, americanii ar fi gasit mijloacele de negociere cu nebunul pentru a calma situatia si pentru a elimina prabusirea monedei si pierderea increderii in guvernul turc.

Balanta comerciala: nu am analizat date, dar sunt sigur ca productia economica a Turciei, raportata la volumul economiei, face mult mai mult decat firava industrie mioritica la care se adauga intoarcerile de valuta de la capsunari.

Increderea in guvern: aici teoria mea este ca investitorii nu prea se problematizeaza cata vreme vad ca sistemul juridic functioneaza. La o adica, nimeni nu se risca sa se trezeasca cu conturile blocate. Ori, fara o justitie independenta si o banca nationala independenta, incredera dispare brusc. Doua mici observatii aici: poate nu e intamplator ca dezastrul pentru turci s-a accentuat o data cu decapitarea bancii nationale si numirea acolitilor lui Erdogan atat la banca nationala cat si la ministerul de finante. A nu se confunda increderea in politica economica aplicata cu increderea in statul de drept. Politica economica atrage sau goneste un numar x de investitori cu un volum y. Statul de drept si garantarea investitiilor implica sume mult mai mari: aici sunt incluse vandabilitatea obligatiunilor atat cele de stat cat si cele municipale si mai ales ale bancilor sau marilor coporatii din tara respectiva (pe de o parte) si fluxul de bani intrati in depozite pe moneda autohtona si pe piata de capital (pe de alta parte). Prabusirea volumului bursei noastre poate fi tocmai un semnal ca deja aceasta felie este deja decimata si in scadere, in ciuda cresterilor si randamentelor spectaculoase multi-anuale oferita de companiile romanesti. Lipsa atractivitatii bursei poate fi un obiectiv interesant de analizat separat si care prezinta intr-un fel o imagine a increderii generale in Romania din partea investitorilor atat straini cat si romani.

Rezistenta leului dar si reculul recent al ROBOR-ului sunt deocamdata prematur de declarat si se pot explica pur si simplu prin rezerva acumulata anterior si abilitatea BNR-ului de a ascunde sub pref murdaria. Nu putem declara nici ca investitorii au deja in vizor Romania. Abia cand agentiile de rating vor incepe sa ne scada ratingul putem spune cert: incepe. Mai exista insa si povestea aceea cu ursul: cand un grup de oameni fug de urs, important e sa nu alergi cel mai incet ca sa ramai ultimul. Diferenta intre ultimul si penultimul desi poate fi doar de 2-3 metri, este diferenta de la viata la moarte. Diferenta intre penultimul si cel care fuge cel mai repede, desi este imensa, in realitate este zero, deoarece ambii vor ramane in viata. Sa aiba oare Romania norocul prostului si sa beneficiem inca o data de o circumstanta istorica favorabila in care altii alearga mai prost ca noi si cad ei prada ursului? Chiar daca ar fi asa, eu zic ca nu doar ca nu trebuie sa ne calmam, ci ca este totusi penibil si jalnic ca nu putem mai mult.

 

Cateva consideratiuni despre Edgar Cayce

Sambata-seara la prime-time, fabrica de manipulare a securistului Voiculescu a transmis in locul obisnuitelor teatre ale absurdului cu tema politica, o emisiune absurda cu tematica paranormal. De altfel, de cateva zile, la prime-time seara Canalizare3 transmite mai nou o emisiune despre paranormal / astrologie. Temele si abordarea sunt evident socante si nivelul intelectual al productiilor este cam la nivelul OTV-ului, cu diferenta insa ca mijloacele tehnice sunt evident mult mai bune, Canalizarea avand mai multi bani decat caracaleanul care a crescut organic prin forte proprii si in ciuda succesului, nu avea capacitatea intelectuala sa investeasca in aparatura si tehnicieni.

Femonenul este unul interesant si am o oarecare explicatie. Financiar, nu s-ar justifica switch-ul, de vreme ce oricum Canalizarile traiesc din banii partidului, fara acest canal, partidul fiind mort, desi exista backup-ul lui Ghita.. Deci, nu de rating i-a pus dracul sa faca acest serial. Dar avand deja ratingul mare, pe langa sucirea mintilor in privinta optiunillor politice si a distrugerii reflexelor de discernamant pe care bazinul de moluste poate l-ar mai avea, ce ar putea face mancal-ar-pustiul? Sa le piarza sufletele! Si de unde ne-am trezit acum cu asa ceva, atacul fiind de data aceasta fiind nu asupra poporului roman prin minciuna, manipulare, prostire ci fiind asupra ortodocsilor prin sucirea mintilor si afundarea in inselare. Personal, fenomenul (ii zic deja fenomen desi emisiunea poate fi doar un experiment) nu este unul periculos, ba din contra, oarecum ma bucur stiind ca Dumnezeu lucreaza si asa cum Diaconescu a ajuns la parnaie si de canalizarea lui s-a ales praful, urmasii lui nu pot sa ajunga prea departe.

Sa revenim insa la Edgar Cayce. Voi enumera cateva comentarii care sunt insa valabile pentru oricare altii din aceeasi oala si cu acelasi rol: de a insela oamenii. Nu cunosc si nu am consumat prea mult domeniul, dar cred ca putem pune alaturi de el cel putin pe Vanga.

Cayce facea bine la oameni. Asta nu inseamna ca el era de al Dumnezeu

însuşi satana se preface în înger al luminii. (Pavel 2, cap.1 v.14)

Binele pe care il facea Cayce (daca chiar il facea) avea rolul sa ii convinga ca el spune adevarul si ca vine de la Dumnezeu. Insa numai inselarea cu reincarnarea era indeajuns pentru a-i pregati pentru iad pe cei fara discernamant. Oferirea unui bine mic de moment pentru a obtine increderea credulilor si pentru a-i predispune la un jaf mult mai mare este promisiunea de veacuri a satanei. In cazul de fata, cei care isi puneau increderea in Cayce si il considerau omul lui Dumnezeu, credeau toate prostiile lui si isi pierdeau sufletul.

Poate inainte de acest punct trebuia sa incep cu:

Cayce lucra cu diavolul

Toate vedeniile, toate comunicarile si toate “profetiile” lui Cayce sunt de la diavol. Uneori diavolul e posibil sa ii ofere unele “solutii” la bolile sau problemele unor oameni desi nu avem cum sa cunoastem cat procent din oamenii veniti la el, primeau vindecare. Tratamentele “naturiste” ale lui Cayce au fost considerate pur babesti si avand in vedere puterea de propagare a minciunii pe care o detine imparatia intunericului dar si predispunerea oamenilor catre minuni “ieftine”, nu avem nici macar siguranta ca o singura persoana a fost vindecata de Cayce in ciuda tuturor “marturiilor”. De asemenea, daca Cayce avea deja o faima si multa lume venea la el, e posibil ca unele reusite sa apara pur si simplu din cauza statisticilor matematice. Adica, oricat de “nevindecabile” ar fi unele boli, exista un procent de boli care se vindeca spectaculos si unele situatii de persoane care bat orice sanse emise de doctori. Procentul e mic, dar cu cat numarul total al cazurilor pe care le urmarim este mai mare, cu atat sunt sanse ca sa apara “minuni” aleatoare. Unde mai punem ca diavolul are acces la intreaga stiinta medicala descoperita de om de-a lungul veacurilor, deci unele sfaturi date de diavolu prin intermediul lui Cayce e posibil sa fii fost utile si sa fi ajutat vindecarea unor bolnavi, cu scopul de ale fura sufletul prin inselare.

Poate cea mai clara dovada a inselarii lui Cayce este “viziunea” pe care a acesta a avut-o conform careia oamenii au fost creat separat: albii, negrii, rosii, galbenii si maroniu au fost creati in acelasi timp in zone diferite ale pamantului. O asemenea “teza” este absurda si amuzanta, avand in vedere nu doar dovezile stiintifice cu privire al unitatea genetica dar mai ales neavand o justificare rationala. De ce Dumnezeu ar fi creat simultan in zone diferite oameni de culori diferite?

Profetiile lui Cayce nu s-au implinit

Cu privire la profetii, oamenii au o raportare total gresita. Daca cineva face 100 de profetii si ajungand ca timp la numarul 50, daca pana acum s-au intamplat 2-3, interesul este maxim pentru restul profetiilor desi la o rata de 4-5% de succes, Cayce avea un randament al profetiilor mai prost decat datul cu banul. Profetiile care nu s-au implinit ar trebui probabil sa fie indeajuns pentru a demostra ca Cayce nu comunica cu Dumneze ci cu satana. Diavolul nu poate ghici viitorul, dar poate calcula unele chestii. Avand o retea informationala globala, experienta de milenii si o oarecare ratiune, dar avand si experienta in inselarea omului, diavolul a incropit unele previziuni daca nu obscure, cel putin fantastice, care atrageau mai ales prin spectaculosul lor.

Personal l-am studiat destul de mult pe Nostradamus si am ramas socat cat de variat pot fi interpretate versetele lui. Ca si la Nostradamus, si la Cayce profetiile sunt atat de obscure si compuse intr-un mod care poate fi interpretat si se poate potrivi cu nenumarate situatii si locuri din viitor. In cazul lui Nostradamus, de exemplu, erau catrenuri care nu se stie nici macar la ce perioada de timp se aplica sau la ce zona. La Canalizare3 TV in emisiune se facea referire ca Cayce ar fi prezis moartea lui Kennedy. Este inca o minciuna preluata de pe site-uri junk despre Cayce. Iata de unde vine asta:

“You are to have turmoil — you are to have strife between capital and labor. You are to have a division in your own land, before you have the second of the Presidents that next will not live through his office … a mob rule!” (sursa)

De unde si pana unde profetia de mai sus prevede moartea lui Kennedy? Ca unii s-au trezit dupa moartea lui Kennedy sa o lege de acest eveniment, este chiar si asta o aberatie. La aceeasi sursa junk de mai sus, putem gasi o alta profetie gresit intitulata “caderea comunismului”.

Edgar Cayce predicted the fall of communism and the collapse of the Soviet Union. He said: “[Through Russia], comes the hope of the world. Not in respect to what is sometimes termed Communism or Bolshevism — no! But freedom — freedom! That each man will live for his fellow man. The principle has been born there. It will take years for it to be crystallized; yet out of Russia comes again the hope of the world.”

Dupa mine, aceasta profetie inca nu s-a implinit. Nu doar ca din Rusia deocamdata nu a venit nicio speranta pentru lume ci din contra, o un mare pericol – cateva mii de focoase nucleare care pot oricand sa distruga lumea, dar partea aia cu “each man will live for his fellow man” este inca departe. Partea cu colapsul Uniunii Sovietice este bagat din top de interpreti si preluata de prosti.

Din scurta rasfoire pentru documentarea acestui articol, in afara de anuntarea mortii sale, nu am gasit o alta profetie. Cand ai sute de profetii care sunt de fapt preziceri imprecise si usor interpretabile, una, doua se mai pot intampla din pura intamplare si nu pentru ca Cayce comunica cu Dumnezeu sau cu ingeri trimisi de Dumnezeu. Unde mai pui ca diavolii sunt buni compozitori de minciuni si pot crea “previziuni” extrem de interpretabile si cu o oarecare umbra de deductie bazata pur si simplu pe cunoasterea mersului lucrurilor la nivel macro la punctul in care profetia a fost emisa, putem intelege de ce atat de multi oameni au cazut in inselarea lui Cayce si a altora ca el.

In final inchei cu un comentariu legat despre credinta lui Cayce in reincarnare, un aspect pe care s-a punctat foarte mult in emisiunea de pe Canalizare3 TV tocmai pentru ca reincarnarea este punctul “slab” al diavolului in Romania: oricat de mult i-a convins pe “crestinii” romani ca nu exista rai si iad si chiar ca nu exista viata de apoi, inca foarte putini sunt cei care cred in reincarnare si de aici nu pot nici sa treaca la urmatorul “nivel” cum ar fi “meditatia” sau alte “tehnici” new age.

Asadar, Cayce a fost crescut crestin si se credea crestin. Desi nu si-a pus problema cu cine vorbeste in viziunile lui si cine ii da informatiile, cand intra in transa nu era constient, el fiind folosit de diavol doar ca “medium”. Cand se trezea afla si el ce a spus. Asa se face ca atunci cand a alfat ca in transa vorbise despre reincarnare, a ramas socat profund pentru o perioada pentru ca intregul sau sistem de credinta a fost alterat; Bineinteles, ca ulterior “a inteles” si de ce: pentru ca Iisus Hristos de fapt a spus ca reincarnarea exista, dar crestinismul nu este religia lui Hristos ci religia lui “Saul” care prin birocratia eclesiastica a distorsionat adevarul. Aceasta ultima fraza a fost emisa de “expertul” invitat la Canalizare3 TV spre finalul emisiunii.

1 2 3 166