În curând vom afla cauza infecţiei cu Escherichia coli

Şi cauza oficială nu va fi vaccinul. După cum spuneam şi într-un comentariu la un articol din ziarul Gândul, care între timp nu mai există, nu este exclus ca printre surse să fie vaccinurile administrate copiilor, caz care s-ar putea uşor verifica, având în vedere ca există un registru cu loturile de vaccinuri făcute fiecărui copil în parte. Sau ar trebui să existe, că de aia am plătit sute de milioane de euro pe carduri de sănătate şi sisteme informatice “moderne”.

E-coli în general nu se opreşte la 2-3 morţi din păcate. Nu vreau să sperii părinţii aflaţi acum pe cruce, ci doar am citit situaţii similare din alte ţări. Un caz deseori citat de oficiali, din Germania, a ajuns la 50 de victime. Sursa sigură nu a fost aflată nici până astăzi, existând mai multe ipoteze.

Nu este aşadar greu ca să se gasească o “explicaţie” cât de curând, având în vedere temerile multor părinţi dacă nu cumva sursa infecţiei sunt vaccinurile. Îngijorarea nu este aiurea: accidente de contaminare a vaccinurilor au mai fost, cel puţin unul recent de care îmi amintesc eu este cazul unui lot de vaccinuri fabricat în Germania şi care conţinea virusul gripei aviare [1].

Ori cum la noi în această perioadă, companiile farmaceutice fac lobby pentru obligativitatea vaccinării, nu ar da bine ca semnele de întrebare să rămână în aer. De aceea, în curând vom afla cauza! Şi dacă ulterior va fi infirmată, vor zice: se întâmplă, uite că şi nemţii nu au aflat de unde a pornit …

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE:

[1] Live Avian Flu Virus Placed in Baxter Vaccine Materials Sent to 18 Countries

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.