O poveste de succes

Cred că am scris vreo 2-3 articole care conţineau în titlu afirmaţia “de ce nu voi investi niciodată în acţiuni”. Între timp, am pierdut deja vreo 200$ în trading, dar cu greu putem spune că 200$ e tocmai o investitie, prin urmare momentan o să mai păstrez articolele pentru o perioada, până îmi solidific raportarea, mai ales ca în principal în acele articole mă refeream la piaţa de acţiuni din Romania unde nu voi investi nici când Isărescu va băga dobânzile negative .

Între timp, am mai studiat puţin chestiunea şi am ajuns la părerea că boţii mai au ceva până să facă regula la bursă. Boţii pot să domine pe termen scurt, pe termen de 10-60 secunde sau poate şi pe o zi, însă ce ţine mai mult de o zi, este încă de un infinit mai complex peste puterea boţilor de a ghici viitorul. În plus, cine ar descoperi algoritmi pentru ghicitul viitorului la bursă, cu siguranţă i-ar folosi şi în alte domenii poate mai putin concurenţiale: ROI-ul ar fi mai mare de exemplu în pariurile sportive.

Iată însa o poveste de succes incredibilă. Sunt multe de învăţat din ea, chiar dacă nu ne interesează tradingul. O femeie la vârstă medie s-a apucat de studiu, şi a învăţat tranzacţionarea de la zero timp de 10 ani, minim câte o oră pe zi. A participat la cursuri, a studiat cărţi, a învăţat pas cu pas şi a ajuns la performanţe uimitoare. Fiecare să înţeleagă ce vrea, ce este cert este că în prezent informaţia este la îndemâna oricui şi cine are disciplină şi pasiune nu are scuze.

PS: intr-un interviu ulterior, vine vorba si de ce face cu banii: grosul banilor ei sunt pentru o fundatie care ii ajuta pe aficani! De exemplu, la ultimul proiect, cu banii ei a plantat 100.000 de ananasi in Sierra Leone. Asta dupa ce s-a dus la africani si a stat de vorba cu ei, a vazut ce au nevoie etc.

 

5 comments

  • Era o poveste mai de mult, foarte faina, am uitat din pacate cum se cheama.
    Pe scurt, era ceva de genul: un tip, matematician, gaseste o schema matematica care putea sa ii garanteze un castig cert la ruleta. Cu ultimii bani, intra intr-un cazino si da lovitura dupa lovitura, pierde de cateva ori, insa pana la urma sparge casa.

    Pleaca cu o geanta de bani dar se intalneste in parc cu un cersetor.

    Unul ca el, care tot asa, candva, a crezut ca ar avea o schema de castig garantat.
    Si din discutia cu el intelege destul de repede ca a fost pur si simplu noroc. Un noroc rar, fantastic, dar noroc.
    A doua zi este gasit, mort. Sinucidere.

    Matematicianul din el se pare ca a fost mai puternic decat jucatorul iar impactul esecului intelectual mai puternic decat castigul material.

    P.S. Comparatia cu “lupul” nu are sens.
    Ala era un escroc, unul mai sofisticat, adevarat, dar si doar escroc.

    P.S. 2 Cand joci pe banii altora, 100k bagati in ananasi e o mult mai buna reclama decat 500k intr-un Ferrari.

    • prin lupoaica nu am vrut s-o compar cu “lupul din wall street” ci cu animalul: feroce, perseverent, neinfricat; tipa este o masina nemiloasa, cel putin asa pare; din ce am inteles tehnic, ea ignora pur si simplu riscul, are o schema prin care pune totul pe masa, castig maxim cu risc maxim, pe baza de probabilitati;

  • Sunt la romani niste povesti despre platformele de tip forex care iti ridica parul 🙂
    Practic, tot ce faceau “brokerii” in cauza, isi faceau pe clienti sa bage cat mai multi bani in sistem si chiar daca aparent aveau nsite castiguri majore, in final ii “ajutau” sa-i piarda pe toti.

    Practic, nici nu poate fi altfel – cei care detin platforma stiu cum pariaza toti clientii, controleaza fluxul de date si ii pot “ajuta” lejer sa piarda in favoarea lor.

    E mai rau decat un cazinou online.

    Si inca ceva..cazi in greseala unor tipare, intreaba-te pentru o persoana ca cea de mai sus care a castigat masiv, oare cate sute sau mii sau zeci de mii au pierdut tot ce au investit si poate tot ce aveau.

    Poate fi si pur noroc? Poate putin probabil pe o perioada atat de lunga dar este posibil.

    Si inca ceva, de multe ori nu e o doar o chestiune de ce stii, ci si de temperament, autocontrol. Sa nu impingi limitele prea departe, sa stii cand sa te impaci cu pierderea inainte sa devina o catastrofa – pentru asta trebuie un fler care nu se invata din carti.

    • da, femeia asta gandea contabil; avea o schema de castig, extrem de riscanta, insa in viziunea ei, “ce merge nu se schimba”; este evident ca a avut noroc, unde e risc si castiguri mari, la mijloc este o schema bine calculata si un dram de noroc; dupa cum spunea si tipul ala, daca administratorii de pe Wall Street isi muta profiturile in Ferrari-uri, tipa si i-a mutat in plantatii de ananas pentru africani; cred ca asta explica succesul ei, ce mi-a placut mie a fost disciplina, perseverenta si sangele rece al tipei, tipa este de departe – daca e reala – cea mai tare lupoaica de pe Wall Street; lupoaica in sens bun …

  • OFFTOPIC: atentie la reclamele la unii brokeri care invadeaza in ultrimul timp webul romanesc; nu orice zboara se mananca, prin urmare orice broker care are nevoie sa ofere ceva gratuit este neserios si trebuie suspectat; iata cum se pot arde de exemplu cei care joaca pe CFD-uri sau Forex: http://www.tradingdiary.co.uk/2009/06/18/avoid-getting-screwed-by-your-cfd-forex-trading-broker/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.