Cum a finanțat BNR băncile

Isărescu trage semnale de alarmă ca macrostabilitatea nu a ajuns încă jos, la firme și la oameni. Păi cum să ajungă dacă doar băncile au conexiune la amanetul magic numit BNR unde repo-urile costa mizilic și nu exista limită la obligațiuni guvernamentale.

Am mai explicat cum funcționează repo-urile. Pe scurt, BNR oferă credite la bănci și primește garanție obligațiuni guvernamentale. La credit le cere o dobândă mizilic (1% să zicem) și la oglibațiunile de la stat băncile câstigă 4% să zicem. Singura problemă ar fi că repo-urile sunt pe termen scurt pe când obligațiunile pe termen lung. Dar nu-i bai, nu contează, ideea e că băncile trebuie doar să fie atente să prelungească repo-urile pentru a fi acoperite.

Uneori, când e mai greu pentru bănci, sub stindardul macrostabilității financiare (să dăm lichidități la bănci, neamule) BNR nu doar că cere dobândă băncilor, ba chiar le oferă ea dobândă pentru ca chipurile băncile sa primească lichiditate și să dea credite la firme ca să facă firmele profit și să mărească salariile la angajați. Paradoxal, în astfel de operațiuni băncile câștigă o dată dobanda de la stat pentru obligațiuni și bonus, dobânda de la BNR pe plasamentele de ogligațiuni în schimbul cărora BNR le cere băncilor să primească bani. Asta e logica pe scurt, care acopera un sistem legal de stoarcere de bani din mașinuța de tipărit hârtii, reglementări și de pompat vrăjeli pentru neștiutori, numită BNR.

Unul dintre necunoscători este chiar si Piperea, care este de admirat prin disponibilitatea de a arăta cu degetul înspre bănci și mai ales înspre BNR. Din păcate omul trebuie ajutat de specialiști pentru a înțelege schemele complicate care sunt total imorale și la limita până și a reglementărilor interne. Cum explică de exemplu BNR când e nevoie de lichiditate și de ce trebuie încă o nouă emisiune de repo-uri?

Piperea bate apa în pio cu legea dării în plată (o lege aberantă) în loc să ceară legea falimentului și să aibă grijă că e una corectă, echitabilă, tunată cum trebuie la specificul pieții românești. Pentru că există riscul ca așa cum avem o Prima Casă care deși în aparență ajută creditacii, de fapt consecințele reale să fie contrare scopului legii.

Cu privire la ultima gogoașă cea cu RMO-urile este o pistă falsă: BNR poate să le micșoreze și să le mărească și asta nu afectează profiturile decât pe termen scurt. Însă unde sunt găuri mai târziu se vor vedea, indiferent de cât sunt RMO-urile. Însă la repo-uri problema este că BNR pompează lichiditate inutilă și oferă dobânzi prea frumoase băncilor culmea tocmai când acestea au nevoie (dupa emisiuni sau la expirări de emisiuni vechi).

Cum ar fi dacă eu mă duc la amanet, îmi depun toate bunurile, iau 1 mil de lei, îl depun la bancă unde iau 4% donbândă și apoi scot banii pe dobândă la expirare, mă duc și plătesc 1% la amanet? Și apoi prelungesc! Super-afacere, nu-i așa? Asta fac băncile cumpărând obligațiuni de la stat pe dobânzi mari și plasându-le garanție la BNR pentru obținerea de credite ale căror dobânzi sunt cu mult sub nivelul oferit de obligațiunile statului.

Ideea de bază a unei bănci naționale a fost ca statul să nu poată emite el direct moneda pentru că ar exista riscul inflației prin supratipărirea de hârtii. Iată că din lac am dat în puț: statuil emite câte obligațiuni vrea și moneda tiparită este și mai multă decât dacă ar emite direct, pentru că în emisiuni sunt incluse și dobânzile băncilor. Și cum trăim vremuri minunate în care inflația nu vrea să crească oricâți lei ar tipări Isărescu, toți sunt fericiți: și statul, și BNR și băncile. Isărescu însă știe că treaba e putredă dar nu vrea să cedeze nici el nici băncile: cere statului să nu facă deficit, dar el tipărește când băncile au nevoie de lichiditate ca să cumpere obligațiuni. Oare este cineva mai pervers în țara asta ca Isărescu?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *