La opt ani de la inceputul crizei – partea I – Istoric articole

Istoric articole

Pentru ca am multi cititori noi care nu cred ca au resit sa rasfoiasca toate articolele vechi, o sa fac un rezumat cu cateva articole mai vechi despre criza, care articole mai sunt inca actuale si explica ce am inteles eu din ce s-a intamplat.

2009 – Martie – ÎNAPOI LA ŢARĂ – DE LA PROFEŢIILE ORTODOXE LA PREVIZIUNILE UNOR ANALIŞTI FINANCIARI

Toată criza economică este clar provocată, mai bine zis „programată” în sistem. Sistemul a fost făcut să pice, aşa cum o maşină care o îndreptăm spre o prăpastie este predestinată unui sfârşit crunt.Criza actuală va dura ceva timp, viaţa va fi din ce în ce mai grea, se vor încerca tot felul de soluţii, inclusiv războaie, vor fi şi momente de pace şi optimism, încercări de ieşire din impas dar degeaba.

2010 – Mai – CRIZA NU ESTE INTAMPLATOARE

Traim vremuri istorice si putini realizeaza ca se pun bazele nu doar a unei monede globale dar si a unei guvernari europene pentru inceput. De aceea criza nu a fost intamplatoare, pentru ca asa cum atacurile din 11 septembrie au schimbat felul oamenilor de a gandi din punctul de vedere al libertatilor individuale, atacurile financiare din prezent schimba raportarea noastra la bani si la propriile noastre guverne. Dupa aceasta criza, pe masura ca incet-incet se taie din simbria fiecaruia, popoarele nu doar ca vor injura politicienii si vor schimba guvernele, dar vor dori sa fie condusi de la Europa, deoarece incet-incet li se va spune ca asta este ceea ce ne trebuie, o politica comuna.

2011 – Martie – PRABUSIREA URIASULUI

America şi-a consumat bateriile şi nu mai poate să scoată nimic nou pentru a ieşi la liman. Democraţia americană, visul american, inovaţia, antreprenoriatul, pragmatismul şi curajul cowboy-lor au rămas umbre ale unui trecut glorios, sunt acele lucruri despre care americanii nostalgici discută cu melancolie pe bloguri sau la o cafea şi sunt frustraţi că demonii pe care singuri i-au ignorat au scăpat de sub control şi le-au furat ţara lăsându-i o naţie de spălaţi pe creier şi incapabili să mai mişte un deget în faţa finanţelor mondiale care le-au infectat toate sectoarele societăţii de la politic până la militar, educaţional, presă,  etc. Dacă vom asista la naşterea unui nou stat poliţienesc care va pune bazele unei dictaturi mondiale, este încă un semn de întrebare. Cert este că America a eşuat în globalizarea unor valori care nu se mai regăsesc acum nici măcar la ei: libertate, prosperitate, demnitate.

2011 – August – TERMINOLOGIA CRIZEI: criza, injectia BNR, Kicking the can down the road etc

“Kicking the can down the road” sau “impingerea cutiei mai departe” este poate termenul care explica cel mai clar ce s-a facut pana acum in legatura cu criza la nivel mondial. Termenul denota amanarea rezolvarii unei probleme si aruncarea acesteia in viitor pentru desteptii care vor veni dupa alesii actuali pentru ca solutii usoare nu prea exista. Iar solutii grele care sa rezolve criza nu doar ca trebuie sa gandesti ca sa le planifici si sa le implementezi, dar dureaza si o carca de ani pana ca acestea sa dea rezultate

2011 – Noiembrie – CULTURA AUSTERITATII

Austeritatea nu ne va aduce doar saracie, dar va produce schimbari atat de profunde in societate incat conflictele vor fi o permanenta. Razboaie civile, atacuri teroriste si chiar razboaie pe alocuri vor cuprinde toata lumea. Principalele surse de la care vor izbucni aceste conflicte vor fi dezechilibrele intre anumite centre de putere: puterile actuale care sunt intr-o perioada de metamorfoza si noile puteri care acum par a fi in expansiune si dezvoltare desi cresterea lor este fara prea mare substanta. Ca un exemplu, Turcia …

2012 – Martie – DE CE CRIZA ECONOMICĂ VA MAI DURA ANI BUNI DE AICI ÎNAINTE

Razboiul actual intre bancheri si popoare este atat de ascuns si atat de inegal incat va dura mult pana cand popoarele vor constientiza cine le sunt inamicii, vor gasi energia sa se revolte si vor dobandi si curajul sa lupte pana la sfasit. Caci in acest razboi, bancherii nu au scrupule si nu se sfiesc sa calce peste cadavre, dovada ar fi chiar miile de victime din revolutiile din Africa si milioanele de infometati din toata lumea care suporta prin foamete consecintele inflatiei cauzate de tiparnita de bani.

2012 – Iunie – PLANUL CELOR PATRU EURONGHELIŞTI PRINDE CONTUR

Cei patru lideri vestitori ai Noii Europe au completat un plan radical prin care sa transforme cele 17 state ale Zonei Euro intr-o federatie politica in timp de 10 ani intr-o tentativa de a calma pietele financiare prin afisarea vointei de a rezolva problemele monedei comune pe termen mediu.

2013 – Noiembrie – INFLATIE, DEFLATIE SI POLITICI

Experimentul actual este evident unic, niciodata nu s-au mai tiparit sume similare dar mai ales la nivel mondial. O prima consecinta este evident razboiul valutar. Toti tiparesc, toti incearca sa isi sprijine economia si sa tina sub frau somajul si inevitabil se ajunge la razboi valutare. De aici pot sa urmeze si alte razboaie, si pe alocuri se intampla deja. Din frecusurile astea, evident exista si riscul ca un jucator mai mare sa pice si sa traga cu el si pe ceilalti

2014 – Septembrie – CAT DE PROBABIL ESTE UN AL 3-LEA RAZBOI MONDIAL?

Revenind la razboiul economic, o intrebare care se pune este: cat timp poate dura un asemenea razboi? In cele din urma, o parte va ajunge in situatia de a nu avea ce sa faca si de a fi fortata sa treaca la arme. Va imaginati ca rusii vor ajunge ca coreeni de nord sa moara de foame si sa nu faca nimic, doar sa se intreaca in declaratii bombastice si extravagante cu privire la distrugerea dusmanilor? Presiunea economica nu doar ca va pregati mental si psihologic populatia pentru razboi, dar va duce la o spirala a anihilarii economice in care in cel mai fericit caz, cel mai slab va ingenunchea. Va reusi insa Imperiul Anglo-American sa ii ingenuncheze pe rusi pentru a doua oara folosind aceeasi strategie? Merge ulciorul de doua ori la apa?

2015 – Mai – PLANIFICAREA CENTRALA SI POLITICIENII IGNORANTI AU FALIMENTAT SISTEMUL FINANCIAR

Dobanzile negative sunt inevitabil ultima scamatorie posibila: oricat de paradoxal si nefiresc pare ca detinatorii de obligatiuni sa plateasca guvernele pentru a le putea detine obligatiunile, dincolo de uimire si de aberatie, se ascunde o matematica precisa care ne spune ca implozia a inceput, fiind doar chestiune de timp pana cand indiferent de cat de negative vor fi dobanzile, nu vor mai fi indeajuns de multi bani pentru a acoperi necesarul din ce in ce mai mare de datorie al guvernelor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *