Un an de tehnocrație, doi ani de klaustrofobie

Atat Klaus cat si Julien au in comun un traseu incredibil si total neasteptat. Evolutia lor din postura de “noname” in pozitiile de top din stat este pe cat de irationala si neasteptata, pe atat de misterioasa.

Multi politicieni isi rod coatele prin parlament, fac tururi non-stop la televiziuni si conferinte de presa, participa la congrese si sedinte de partid cu sutele, tiparesc pliante si isi trec numele pe orice banner in care anunta “realizarili tovarasului” pe banii contribuabililor, pentru a-si convinge colegii pe de o parte si pentru a vraji indeajuns boporul incat sa aiba sansa sa castige si sa fie desemnati pentru pozitii de top. Mii de proiecte europene, proiecte de infrastructura, strazi asfaltate sau muzee renovate trebuie sa faca un primar pentru a spera la un loc in parlament. Sa nu uitam ca in parlament, numarul de scaune e fix si rareori mai moare unul sau mai iese la pensie. Iar dupa ce a stat acolo 4 ani, a avut timp de-ajuns sa stranga bani, sa faca relatii incat sa isi pastreze scaunul. De aceea, intrarea este atat de grea, atat in parlament sau in camera deputatilor, cat mai ales mai sus, la presedentie sau la guvern.

Oameni simpli, ocupati cu lupta de zi cu zi pentru o felie de paine, noi nu realizam cat de fierbinte este batalia acolo sus si cat de imposibil este pentru orice “noname” sa scoata capul si sa fie promovat, mai ales daca acel “noname” are cumva vreo virtute. In lupta politica de sus, dinozaurii si rechinii se sfasie pe viata si pe moarte, fiecare avand in spate o armata in toata regula: generali, ofiteri, soldati, strategi, fiecare armata cu un plan bine facut, cu obiective clare, cu resurse incredibile.

Am auzit o poveste cu un tip care lucra pentru un politruc bine plasat prin anii 2000. El lucra in IT, administra o echipa de 5-6 programatori. Boss-ul ii aranja ca echipa sa primeasca specificatiile la licitatii si baietii faceau o parte specificatiile, o parte softul. Se apucau de proiect inainte sa aiba loc licitatia pentru ca stiau ca o sa castige. Ca sa scape de boss, ulterior, pentru ca a dezertat, tipul asta a fost nevoit sa fuga in Olanda.

Noi ii vedem cum se cearta la TV si ni se pare ca toata cearta politica si toate injuraturile intre politicieni sunt doar o expresie a libertatii de exprimare. Ne inselam insa: libertatea de exprimare este libertatea pe care o au puscariasii pe terenul de fotbal, sa poata da la cotoaie, sa faulteze, dar daca incep sa toarne chestii, exista consecinte.

Intr-o astfel de lume, a crede ca un om oarecare, un simplu soldat care face aceeasi treaba “tehnocrata” de ani de zile, activand in esaloanele inferioare, departe de linia de front, poate peste noapte sa faca un salt uimitor in pozitia de top, este nu doar putin credibil ci suspect de parsiv.

In cazul lui Klaus, inainte sa castige presedentia, principala functie a fost cea de primar al Sibiului. A fi primar de 3-4 ori la rand nu inseamna neaparat ca esti un mare om politic sau ca cetatenii te iubesc si ai sanse mari ca toti romanii te-ar iubi daca ai ajunge la Bucuresti. Noi in Craiova avem experienta cu primari nemuritori. Antonie de exemplu, a plecat de la primarie abia cand l-au bagat la zdup PDL-istii pentru ca l-a tradat pe Base. La Severin, multi ani la rand a fost un primar atat de jalnic incat judetul este astazi pe ultimul loc la cifra de afaceri din tara. Salaj este mai bogat decat Mehedintul!

De altfel, cand Klaus a fost folosit de PNL-isti prima data, a fost ca un fel de carte pierzatoare pusa jos pentru ca era cea mai slaba si cea mai nefolositare carte din cele pe care le aveau ei in mana. Cnad l-au propus prim-ministru, lupta cu Base era atat de aprinsa incat era sigur ca Base nu va accepta un candidat al PNL. Tocmai de aceea PNL-istii au calculat sa trimita un candidat optim din punct de vedere al calcului: unul dispensabil, de care se pot lipsi ulterior, propunerea – oricare ar fi fost – fiind rejectabila din start, era clar una de sacrificiu. Deci asa era vazut Klaus in 2009, prima lui iesire pe plan national, ca o carte inutila, ca la Poker, data jos tocmai pentru ca nu poate fi folosita in nici o combinatie si prin urmare, decat sa dam o carte buna, mai bine il dam pe Klaus.

Si cu toate acestea, Klaus a castigat! Ce minune si ce intoarcere de situatie total neasteptata! Imaginati-va in locul lui Klaus, candidat la presedentie din partea PNL pe Bogdan Diaconu (ignorati “misiunea” PRU): un noname, un baiat tanar, cu papagal ok, cu o fata fotogenica si capabil sa aiba un discurs coerent si convingator. Oare daca era Diaconu in locul Klaus si daca era aceeasi situatie cu votul in diaspora, credeti ca ar fi avut probleme sa castige, poate chiar cu mult peste cu cat a castogat Klaus?

Ce sa mai spunem insa despre Ciolos care s-a trezit chemat peste noapte sa fie prim-ministru desi omul nu avea nici o calitate decat aceea ca se pricepea cat de cat sa se descurce in intortocheata birocratie europeana si cum in politica sunt putini capabili sa spuna o vorba sau sa inteleaga cum functioneaza monstruozitatea asta de UE, Ciolos avea singurul merit ca a fost printre putinii romani care nu s-au facut de ras in interactionarea tarii noastre cu organismele UE si cum trebuia ca o functie oarecare pe-acolo sa fie alocata Romaniei si Ciolos a fost singurul acceptabil (probabil fiindca vorbeste franceza) a fost si el facut comisar sau ce functie a avut pe-acolo. Sa nu ne imaginam ca Ciolos a fost mare manager sau mare strateg sau mare om politic pentru a ca primit scaunul de Comisar pentru Agricultura. Pentru a simula tovarasia si prietenia intre popoare, UE are obiceiul sa imparta scaunele intre tari si s-a nimerit ca noua sa ni-l dea pe asta, nu pentru ca a fost Ciolos bun ci pentru ca altul nu au avut sa ne dea si mai ales pentru ca s-au cam certat intre ele tarile cu agricultura dezvoltata cu cele fara o agricultura relevanta, deoarece erau ceva bani de impartit la agricultura si unii doreau sa se dea bani multi pe sectorul agricol – cei care aveau – pe cand altii doreau putini – cei care nu aveau.

Ciolos s-a prezentat ca prim-ministru in primul rand cu o mare sarcina: restabilirea increderii poporului roman in politicieni. Iar pentru asta, o prima asteptare ar fi fost sinceritatea. Cinstea sau onoarea sunt vorbe mari, dar sinceritatea este ceea ce romanii asteapta de atatia ani. Asteptam noi si altele: profesionalism, curaj, dragoste de tara, pricepere, insa poate ce ar linisti lumea ar fi o figura de om sincer, simplu, normal, cum era pe vremuri in fotbal Gica Popescu (inainte sa devina evazionist). Acesta era punctul de start, aceasta a fost ratiunea alegerii lui Ciolos de Klaus si aceasta era speranta: sa avem parte de niste oameni simpli, normali, care sa nu mai petreaca toata ziua pe la posturi TV in certuri si spectacole depravate, in loc sa faca treaba si sa conduca tara cum trebuie.

Ce-am avut insa parte dupa un an de tehnocratie? Certurile si tulburarile au continuat, de data asta, tehnocratia adaugand inca un aprozar de teme de dezbatere prin prisma relationarii intre PNL (partid politic), Klaus (presedintele tuturor, mediator, care nu trebuie sa tina partea PNL – caci … Colectiv) si Ciolos & co – apolitici si ei dar numiti de Klaus om politic, cu pardit in buzunar care inevitabil tine partea partidului si ii vrea binele. Dar Ciolos poate putea sa fie mai retinut, mai auster in prezenta publica si ancorarea in dezbateri, ca sa nu mai zic ca oricum mare branza de guvernare nu am avut parte, ba chiar balbaieli notabile si gramada de proiecte, strategii multi-anuale si proiecte aiuristice, altfel spus zero fapte. Doar o mica exemplificare as aduce aici: incredibilul si stupidul sistem de carduri de sanatate, facut cum se fac la noi toate tunurile cu bani multi din IT, care nu doar ca nu a rezolvat problema “ineficientelor” din sistemul medical, dar la atatia ani de la lansare inca pica cu zilele, adaugand stres groaznic si punand pe umerii oamenilor noi si noi necazuri ca si cum oricum nu am fi fost batuti de soarta indeajuns. Oameni pusi pe drumuri alergand ca nebunii dupa hartii intre medicul de familie, CAS si spitale, cu cupoanele de pensii dupa ei, cu mii de copii dupa buletin. Nu s-a schimbat nimic cu cardul, decat ca doctorii au acum si mai multa birocratie de facut, si mai multe hartii de completat, iar oamenii au inca o spaima: sa nu pice serverul!

Cat de destept trebuie sa fii ca prim-ministru sau cat de greu sa fie sa vezi ca acest sistem este o prostie si trebuie renuntat la el, ca sa nu cerem lucruri complicate cum ar fi rezolvarea problemei? A fost nevoie de un an pana s-au gandit sa dea o lege care sa permita cumva sa functioneze sistemul si fara carduri, ceea ce anuleaza in acest caz intrreaga motivatie de existenta a acestor carduri: sincronizarea datelor.

Nu sunt din tabara conspirationistilor care sustin ca Klaus ar fi “opera” expertilor americani in retele sociale si alegeri politice. Iar Ciolos ar fi doar un pion in “dansul lebedelor”. Insa daca Ciolos s-ar fi retras si nu s-ar fi transformat intr-un politruc jalnic pe langa un tehnocrat incompetent, as fi avut motive sa ii contrazic. Mai ales daca Klaus i-ar fi amintit de “tehnocratie” si de “mandatul temporar”.

2 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *