PSD sunt hoți pentru că se trag din români

Nouă românilor nu ne place când străinii ne fac hoți. “Țiganii fură, măi proștilor, nu ne băgați în aceeași oală” ne revoltăm noi pe bună dreptate. Dar oare pe bună dreptate?

Sunt de acord că probabil în occident, majoritatea hoților de naționalitate română sunt țigani. Chiar și asa, sunt de acord că orice pădure are uscături. Ce doresc eu însă să susțin este că moralmente, pădurea românilor are cam tot atâtea uscături cât pădurea țiganilor, daca nu chiar mai multe. Sunt multe feluri de hoții: unii mai la vedere, unii mai la ascuns, unii mai la grămadă, alții individual. Cei mai fără cap se fură pe ei înșiși. Însă furtul este furt.

Și cum fură românii? Toți care au votat cu PSD-ul pentru un salariu sau o pensie mai mare se fac părtași furtului alături de guvernanții actuali care își fac legi pentru anihilarea ultimelor celule de rezitență ale unei societăți democratice. Toți cei care au votat PSD-ul știau că sunt șanse mari ca aceștia să fure când vor pune gheara pe putere, după atâta timp de “pauză”. Pe la noi, prin Craiova, având de atâta vreme primarii pe care îi avem, e chiar o vorbă: “ce dacă a furat, măcar a lăsat ceva după el”. Așa era consolat Solomon după ce a fost băgat la zdup de unii craioveni.

Furtul votanților psd este unul de asemenea la “ceas de noapte”. Ei se ascund în spatele a mii și mii de justificări, își liniștesc conștiința cu mii și mii de minciuni în care doresc să creadă cu fermitate: ei au votat pentru oameni, ei au votat pentru program, ei au votat pentru conducători români, ei au votat împotriva lui Soros, etc. În fapt fiecare a votat din interes: pentru o mărire de salariu, pentru o mărire de pensie, pentru un loc de muncă (al lor, sau al neamurilor lor). Nimeni nu a votat pentru program și nici pentru un om anume care i-a convins prin comportamentul lui că le merită votul.

Chiar cei care dau acum cale întoarsă și zic că nu se așteptau la așa ceva de la partidul muncitorilor [1] nu au dreptate. Se știa dinainte ce “material” are acest partid.

Nu este nimic nou despre PSD, nimeni nu avea dubii înainte de alegeri cu privire la calitatea morală a candidaților PSD. Presa a tot arătat. Evident unii zic: sunt hoți și la alte partide. Mai ales psd-iștilor le place să fie băgați la grămadă cu întreaga clasă politică când vine vorba de critica. Critica colectivă este scăparea mai ales a politicienilor josnici.

Elevului leneș care la școală este ultimul în clasă, îi place cel mai mult când vreun profesor nebun are un puseu de nervi și îi pune pe toți în aceeași oală, ceartându-i: nemsimțiților și leneșilor, nu sunteți buni de nimic! În timp ce olimpicii și tocilarii rămân șocați de vehemența profesorului și se simt ciudat pentru că rareori au fost puși la zid, codașii se simt în al noulea cer. În sfârșit nu doar ei sunt arătați cu degetul, în sfârșit sunt și ei în aceeași gașcă cu “crema”, în sfărșit se simt în largul lor în caz că la ora următoare vor fi ascultați și vor da din umeri. Așa s-a întîmplat tovarășilor cu ocazia “Colectiv”. Așa se întâmplă și în alte partide și mai ales dinozaurii bătrâni și plozii lor se țin de scaune ridicând sloganul: aștia suntem, politica e un rău inevitabil, ce putem face?

Generalizările sunt apanajul proștilor și al mulțimilor. De aceea este greu să explici oamenilor de ce, deși au existat corupți în toate partidele există totuși diferențe majore între PSD și restul partidelor. Pur și simplu din faptul că PSD a condus probabil 80% din perioada post-decembristă. În plus, tocmai calitatea proastă a oamenilor implicați în politică este consecința răului facut de PSD, un partid care nu trebuia să existe, un partid născut din minciună și manipulare de un caracter odios care va intra la groapa de gunoi a istoriei. Oamenii serioși, cu principii, cu afinități doctrinare, care ar fi putut face o altfel de politică, tocmai de aceea au stat de-o parte. Pentru că nu a vrut să participe la un joc murdar de compromisuri cum face gunoiul de Tăriceanu și acoliții lui și alte partide “satelit” create tot de tovarăși ca să dea impresia unui joc democratic și ca să capteze toate fărâmăturile de curente de orice orientare ar fi ele. Până și “tradătorii” crezului – evadați și rebeli de ocazie ai partidului, chiar daca au plecat din partid, au rămas împreună lucrători și fideli colegilor. De la Petre Roman care acum reprezintă “liberalismul” la Antena lui Voiculescu, până la Băsescu care și-a tras partid și dă târcoale tot ciolanului, pâna la lupii tineri gen Ghiță care deși l-a criticat pe Iliescu, și-a facut și el partid și a simulat o mica revoltă, în cele din urmă și-a pus RTV-ul tot în slujba partidului, toată politica se face la noi, doar in cadrul partidului unic. Nu există opțiuni reale, decât naivi luați pentru decor, pentru a simula un parlament, pentru a simula o democrație, pentru a simula o normalitate.

Adevăratul elefant din cameră după părerea mea este mentalitatea și caracterul poporului român. Mai ales tinerilor, care nu au trăit încă îndeajuns de multe experiențe cu acest popor [2] le place să creadă că poporul român nu e chiar așa. Este iubitor de libertate, de cinste, de onoare, este muncitor, serios, credincios. Amăgiri! De peste 25 de ani, cei mai muncitori și serioși au plecat. Cei mai cinstiți și muncitori, nedorind să se facă părtași la compromisuri, au plecat. Puține sunt exceptiile și cu greu putem să găsim exemple de oameni care nu au fost obligați să facă compromisuri morale pentru a putea rămâne aici și a câștiga o pâine.

Poate unii ar aduce argumente împotriva mea tocmai aceste proteste în care oamenii nu se ridică împotriva a nimic altceva, decât împotriva hoției pe față – căci oricum hoția ascunsă va exista tot timpul. Numeric însă, cei care protestează sunt o picătură într-un ocean. Ei sunt doar ultimele celule albe ale societății care vin și încearcă să lupte cu cancerul în metastază care a cuprins poporul român. Din păcate, șansele să o dăm întoarsă sunt minime. Este nevoie de intervenția chirurgului. Cine va fi chirurgul? Poate Trump, poate Putin, Dumnezeu știe …

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

[1] rușine sincicaliștilor și mai ales șefilor de sindicate care nu au avut curajul să se opună “partidului” în campanie, de frica linșajului membrilor de sindicat momiți de măririle salariului minim

[2] acum 15 minute tocmai am filmat gunoierii cum și-au sprijinit cu nesimțire lopata de mașina mea; nu mă deranjază că oricum au umplut de praf și gunoaie prim-prejurul mașinii și evident că și pe mașină, că oricum era murdară și înțeleg că nu aveau ce să facă; dar să-mi zgârie mașina nu îmi convine; și nu e prima dată;

~ ~ ~ ~ ~ ~

=> vezi si SA NU INTRAM IN ISTORIA OMENIRII CA O TARA DE HOTI

13 comments

  • “credinta mea imi spune ca trebuie sa muncesti ca sa traiesti”

    “sa nu intram in istoria omenirii ca O TARA DE HOTI”

  • Grasule, ca n-au avut contra-candidati e adevarat, dar ca au fost “cei mai buni” la modul absolut e fals.
    Stii cum se zice: in tara orbilor, chiorul e rege.

    De fapt la fel de “chioara” era si alternativa, da’ “chiorenia” lor era mult mai proaspata in memoria colectiva, nu de altceva.

    De altfel daca te uiti pe prezenta la vot, cred ca asta transmite un mesaj mult mai puternic.

    “pur si simplu electoratul a fost aruncat in bratele psd de celelalte partide.” – aici ai zis-o bine.

    Asa cum e sigur ca PSD -ul nu o sa mai iasa peste 4 ani, din pacate 4 ani e cam mult, intre doua voturi, sansele ca lucrurile sa se indrepte ar fi mult mai mari daca ar fi doar 2 de exemplu.

  • Iar tie vad ca nu ti-a fost suficient c-ai festelit-o cu votul pentru santakl. , continui sa calci pe langa in continuare.

    Si vazut cum si din ce cauza s-a dat in spectacol usr-ul imediat dupa alegeri ? Aia sunt mai buni ? Sunt mai buni eventual pentru ca încă n-au ajuns la brânză dar la cer de necopti sunt s-ar putea sa nici nu stie ce-i aia.

    Daca tot iti asumi statul in tara este ar trebui sa-ti fie rusine de străbunii nostri , asa trogloditi , desculți si rupti-in-cut cum au fost pentru ca de la ei avem glia. Ăstia din strada o vor da gratis oricui , iar pe noi ne vor strivi mm cu mm , asa de dragi le suntem noi , creștinii .

  • Pai , frate, daca pensia si salariul ii intereseaza pentru ca din aia trăiesc , ce le poți cere oamenilor? Ai vrea sa moară de foame dar sa refuze oferte ? Cred ca esti cam de multișor in tabara “mijlocasilor” si ai uitat cum e sa fie buzunarul scurt si sa fii atent doar la cum poți sa mai pui un pic in el…

    Asadar ai emigrat si tu ? Sau dai o monstra de sinceritate incadrandu-te intre prostii si puturosii ramasi in tara , ca doar cinstitii si harnicii au plecat de mult?

    Bai si de când tot zic ca streg complet drumul catre tine , sa te las in lumea ta. De fapt vreau sa spun ca voi sta eu in lumea mea de prosti, hoti, puturosi si alte cele . Trăiască tinerii frumosi-destepti-liberi din USR .

    • Fane, pensiile sunt destul de mari. Tata fost profesor are pensie din care isi permite si sa economiseasca. Cu toate acestea a votat PSD ca i-a mai dat inca 100. I-am spus ca voteaza cu hoti, a zis ca nu ii pasa, ca i-au marit pensia. Intr-adevar nu ii pot cere nimic pentru ca a trait intr-o epoca comunista. Cer insa macar tinerilor si macar parintilor carora le pasa in ce tara o sa traiasca copiii lor, sa nu se lase amagiti.

      Nu le cer nici macar sa gandeasca si sa isi puna problema de unde vin maririle si ce sustenabilitate au, nu ii pun sa-si faca calcule sa vada ca inflatia si saltul cursului valutar datorat donatiilor electorale oricum le anuleaza “cresterile” peste cateva luni. Le cer doar sa nu voteze cu corupti, cu oameni pe care nu ii cunoscu, cu oameni care nu stiu cate firme au si ce bani fac si ce scheme invart.

      Din pacate eu nu pot emigra pentru ca nu vreau sa il parasesc pe tata cand mai are nevoie de mine. Incadreaza-ma tu la prosti sau la puturosi.

      De partea cu USR-ul, ai intrat la denigrare si aruncare cu noroi nejustificata. Te inteleg, ai mintea in binom, nu vezi nuantele, cine nu e cu noi, e de la Soros.

  • Costica Grasu

    in cazul acestor alegeri NU putem vb de beneficii, pur si simplu electoratul a fost aruncat in bratele psd de celelalte partide. Si nu mai zic decat atat.

    • pe bune? nu putem vorbi de nimic altceva in afara de promisiuni de pensii si mariri de salarii!

  • Costica Grasu

    si inca ceva care ar trebui sa dea de gandit si care nu prea zice nimeni:

    1 – de data asta s-a votat PSD masiv in TOATA tara, nu numai in moldova.

    2 – PSD a castigat la un scor zdrobitor, ceea ce spune totul in opinia mea (adica n-au avut ontracandidati, au fost perceputi de departe ca mai buni)

    3 – au fost foarte multi imbecili, din randul conspirationistilor-ultra-ortodocsi (ortodox nu neaparat in sens religios, desi daca citesti semidocti ca saccsiv…) care s-au dat rotunzi ca ei nu fac jocurile lui Soros sau ale nu stiu cui si stau acasa si indemnau si pe altii sa fie destepti si sa nu se lase manipulati.

    Iar acuma cautam motive, ba ca pensionarii, ba ca mita electorala. N-a mai fost nevoie de mita electorala de data asta, asa si-au dat in petece ceilalti incat n-a fost nevoie. Se putea pune pariu pe rezultat si scor. Astia suntem , ce emiti asa pretentii?

    • nu emit pretentii; este evident ca multi au votat cu picioarele; era insa de datoria fiecarui om cu cap – mai ales crestin – ca daca nu e sigur ca stie cu cine voteaza si de ce voteaza, sa nu o faca;
      99% din votantii PSD-ului au votat cu oricine, nu i-a interesat, doar pentru beneficii, de aceea sunt vinovati;

  • Costica Grasu

    frate s-a votat cu psd pentru ca nu a fost alternativa. dintre toti, astia aveau pe hartie, cel mai elaborat program de guvernare. PNL PMP M10 ALDE n-au nici o valoare, abia au depsit pragul. Singurul mai tare a fost PNL dar ne-am lamurit cu dreptacii nostri (CDR cu tehnocratii, Ciorbea, ANtonescu). Cu cine sa votam, cu USR-ul care vrea spitale nu catedrale? La noi in Bc, PNL a vazut dezastru. Hoti is peste tot. Ai zis-o tu chiar bine in titlu. Ce mai vrei? Asa cum is astia, altii mai buni nu sunt. Sigur ca e dezamagtor ce se intampla si ar trebui renuntat la OG-uri, dar si ailalti de dinaintea lor au facut-o. Toti se trag din aceiasi securisti, au aceasi scoala, poate mai multi in PSD, problema e de mentalitate si de educatie. N-o sa se schimbe decat dupa o peregrinare de 40 de ani in desert.

    PS! Imi pare rau de masina ta, ce poti face? Cu ei cred ca nu te-ntelegi.

  • Doar o nedumerire:
    “Poate unii ar aduce argumente împotriva mea tocmai aceste proteste în care oamenii nu se ridică împotriva a nimic altceva, decât împotriva hoției pe față – căci oricum hoția ascunsă va exista tot timpul.”
    Dar de ce nu au inceput cu Iohanis 6 case? Chiar inainte de alegerile din decembrie, ca stiau…
    De asta nu este normala reactia lor fese-buci organizata: “ai lor” sint hoti… ca si DNA – nu se vad borfasii din interior, nu se rezolva dosare vechi ci ii apuca durerea la un anumit moment dat, pentru o anumkita figura…
    Pe cand se va ancheta cum si-a “tras” Liceanu Editura Politica spre promovarea minciunilor anti-romanesti si pro-GAY-siste?
    Pe cand va ancheta pe Macovei pentru plata primita de la puteri straine si modificarea Codului Penal spre eliminarea ofensei adusa autoritatii, subminarii puterii de stat, pedepsirea distrugerii simbolurilor nationale?
    I-a lovit grija ca Guvernul lucreaza si noaptea… cand cei dinainte scoteau OUG pe banda si nu stia nimeni cand apareau, n=brusc si interesat – unde erau acesti “snowflakes” – imbatraniti la joaca pe calculator si in desfranare?
    Numai cine a lucrat in structuri administrative decizionale stie ca sint situatii cand nu se numara orele…
    Sa stea DNA, SRI, SIE, SPP… si DIICOT si care ‘or mai fi platiti degeaba de fapt…. linistiti ca nu se vor ponta ministrii suplimentar.
    ————–
    at timp perversitatea si mistocareala tin “fata” exercitarii atributiilor legale, sa nune mitram ca legea se palica discretionar si da nastere la “tabere” care se dusmanesc folosinf=d autoritatile legale.

    • de la 4 case s-a ajuns la 6 case?

      s-a furat mult in Romania, ce e nou acum este insa ca tocmai cand incepusera sa mai prinda si ei si statul incepuse sa faca primele miscari (timide) inspre descurajarea furtului generalizat, vine aceasta ordonanta care faciliteaza furtul

Leave a Reply to Alin Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.