De ce scade leul când dobânda crește?

Creșterea peste noapte a leului cu 0.5% într-o singură zi, la o zi după mărirea dobâzii de referință este un mare mister pentru mine, de vreme ce logic era ca leul să se întărească. Prin creșterea dobânzii de referință și prin angajamentul de a ține sub control inflația, BNR a transmis clar investitorilor că urmează măriri la dobânzi. De ce a picat însă leul?

De departe, prima explicație ar fi comentariul lui Isărescu cu privire la marjă … cum că e mai bine o depreciere lentă decât una rapidă. Mă îndoiesc însă că peste noapte, piața reacționează la măcănelile lui Isărescu, chiar dacă pe biroul său stă butonul roșu care reglează  (chiar dacă temporar) cursul. Oricât de drastică declarația mă îndoiesc că pusă în balanță cu creșterea dobânzii să cântărească mult mai mult decât aceasta.

O a doua explicație ar fi creșterea prea mică. Poate investitorii se așteptau de creșteri mai mari, deși BNR ne-a obișnuit cu mișcări timide de fiecare dată, mai ales în sus, căci în jos de obicei dă cu dobânda când nu mai are încotro …

Nu neg însă că poate să existe o explicație legată de vreo evoluție importantă exogenă. Nu am auzit însă nimic legat de BCE și personal chiar am avut o poziție forex pe EURHUF pe care am închis-o marți dimineața. Având deci proaspătă în minte evoluția, într-adevăr a fost o mică depreciere a forintului, dar în niciun caz de 0.5%. Poate ar fi bine să fac o mică analiză și pe alte monede din zonă, dar nu are sens, deoarece zilele următoare vom vedea dacă există doar un spike sau e vorba de un trend.

Caz în care dacă e trend, e nasol și înseamnă că o să fie nevoie de noi măriri de dobândă mai curând decât ne-am aștepta. Evident depinde și ce vrea Isărescu și ce a negociat cu Tudose, dar, ca să cităm un clasic în viață, ceva trebuie să crape, ori cursul, ori dobânzile.

În apărarea leului ar fi doar investițiile străine care sunt singurul lucru bun care se poate întâmpla anul acesta. Accelerarea deficitului balanței de comerț este îngrijorătoare dar este greu de evaluat cât de îngijorătoare de vreme ce nu avem precedente cu privire la status-quo-ul actual – dobânzi zero la EUR, lichiditate abundentă, creștere economică în UE, apariția de anomalii în cadrul piețelor (bad news is good news, piețe turbate care reacționează doar psihologic și nu mai au niciun fundament, funny money etc).

Rămâne așadar să așteptăm următoarele zile. Nu este exclus ca spike-ul să fie însă un simplu artefact al mașinuței de controlat cursul a BNR-ului și băieții să fi calculat aiurea efectul și să fi reglat butoanele aiurea pentru ziua anunțului, sau să le fi fost teamă de o apreciere prea mare și prin urmare să fi lasat cursul liber, de unde vedem totuși care sunt adevăratele tensiuni.

Din orice parte am privi, un 0.5% depreciere într-o zi de mărit dobânda nu sună bine și este cel puțin un indiciu al fragilității iubitei noastre monede naționale în urma politicilor mărețe ale actualilor conducători.

 

One comment

  • azi (15 ian) cursul a ajuns la 4.62; scaderea dupa parerea mea face parte din strategia lui Isarescu de a se infoia si de a arata bastonul eventualilor speculatori; este un moment mai mult decat optim de cumparat, desi evident ca la casele de schimb cursul nu a scazut deloc iar la banci nici atat

    astazi BNR a publicat balanta de plati pe Noiembrie unde vedem o dublare a deficitului de cont curent fata de anul trecut; decembrie va fi si mai rea;

    sunt deja zvonuri ca Draghi incepe sa creasca dobanda pe EURO ceea ce va produce un soc si mai puternic leului; deja dolarul pica fata de EURO tocmai in urma zvonurilor (nu am idee inca cat de reale sunt); de asemenea, danezii incep sa mareasca dobanzile; din ce stiu eu, astia chiar erau pe NIRP, deci daca le trec deja pe pozitiv o sa fie un pas si mai important;

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *