Războiul Rusia-Turcia la orizont

Faptul că rușii sunt buni la șah nu este o noutate.

Nu am mai discutat de mult despre topicul războiului viitor Rusia-Turcia deoarece am facut-o în multe articole și deja probabil mi-am făcut o faimă de băiatul care strigă lupul.

De altfel, drept dovadă că cine sapă groapa altuia cade singur în ea este tocmai faptul ca după ce am renunțat să frecventez site-ul Război Întru Cuvânt tocmai pentru obsesia lor de a interpreta orice eveniment din relația Rusia-Turcia prin prisma profețiilor Sf. Paisie, iată ca am preluat eu ștafeta.

Dar evenimentele nu ne lasă altfel, și noi, reluăm subiectul în speranța că acolo sus cineva ne aude și România va reuși măcar în ceasul al 12-lea să refacă relații pașnice cu Rusia și să dea înapoi măcar cu 15 minute cursa nebună a înarmării care are șanse minime să aibă un final la fel de fericit ca cea anterioară, de vreme ce ulciorul nu merge de multe ori la apă, iar dacă Dumnezeu a ferit omenirea de la iminentul dezastru al unui război nuclear în ciuda încercărilor persistente ale unor turbați să aducă iadul pe pământ, pentru că noi nu am folosit cum trebuie vremea de pace, dar și pentru că paharul păcatelor s-a cam umplut până peste măsură, sunt mici speranțe ca să mai scăpăm la fel de ușor când scânteia se va aprinde din nou.

Pentru recenții cititori ai blogului și pentru cei care dau din întâmplare peste acest articol, reamintesc că unul dintre primele articole pe acest topic (de care îmi amintesc eu) a fost articolul “S-A FIERT COLIVA TURCILOR?” de prin 2012. Este foarte posibil să mai fie câteva și înainte, dar nu știu (am lene) cum să caut și din păcate, fiind un neînemânatic taguitor, nu pot furniza nici un link. Cert este că eu vorbeam despre un război Rusia-Turica când Turcia încă era în NATO și relațiile SUA-Turcia erau foarte bune și Turcia negocia integrarea în UE, etc. Reiterez, nu vorbeam din capul meu, ci comentam profeții ortodoxe ale unui sfant ortodox, dar nu doar ale lui, care prezic nici mai mult nici mai puțin decât nimicirea Turciei de către ruși, cu acordul SUA și predarea ulterioară a controlului Turciei către greci.

Dacă unele elemente ale profeției vi se par fantasmagorice (mare război, băi de sânge, intervenție divină), orice contestator trebuiă să recunoască că este o mare coincidență că istoria converge pas cu pas către toate câte profeția le prevede, pe care nu le vom reaminti aici decât sumar: conflict ruso-turc, invazia Turciei de către ruși, avansul rușilor înspre sud, în Siria actuala (stat integru, fără probleme în anii 90 când s-a făcut profeția), negocierile prelungite, intervenția statelor europene (fără americani însă), etc.

Spuneam că evenimentele nu ne lasă să nu reluam subiectul. Iată ultimele știri:

Toate acestea dupa ce nu doar cu 2-3 săptămâni în urma, turcii au cumpărat rachete de câteva miliarde de la ruși – o premieră petru o țară membră NATO. Evident statutul de membru NATO al Turciei este doar unul fictiv, așa cum este alianța. După cum știm Trump a reușit să facă NATO obsolete, declarația lui din timpul campaniei fiind cel puțin o self-fulfilling prophecy dacă nu un un mod de a privi lucrurile de la Casa Albă. SUA nu are alianțe, SUA are aliați – vede Trump lucrurile.

Faptul ca relațiile SUA-Turcia sunt total distruse, în urma tentativei de omorâre a lui Erdogan și a loviturii de stat eșuate, este cunoscut de toată lumea. Au fost chiar zvonuri că americanii și-ar fi retras nuclearere și le-ar fi dus la Deveselu, după ce baza de la Incirlik a fost atacată de civili în timpul încercării de detronare a lui Erdogan.

Erdogan are mai multe probleme cu americanii, pe lângă faptul că au vrut să-l omoare: trădarea în Siria (la început americanii i-au promis marea cu sarea, apoi nu au mai invadat Siria și nu l-au detronat pe Assad așa cum îi promiseseră lui Erdogan), trădarea în fața kurzilor (arme, sprijin etc), protejarea lui Gulen – păpușarul loviturii de stat, condamnarea bodyguarzilor în urma luptelor cu protestatarii de la vizita lui Erdogan din SUA etc.

După doborârea avionului rusesc și înfurierea lui Putin, lucrurile păreau să se calmeze între turci și ruși. Mai ales după ce Putin i-a salvat viața lui Erdogan avertizându-l cu privire la puci (eșuat) – un termen încetățenit în mainstream-ul afiliat ideologiei Imperialiste, care evită terminologia corectă care este (tentativă de) lovitură de stat. 

Spuneam la un moment dat, că politica Turciei este incoerentă, schimbătoare, aproape aleatoare. Geografia dar mai ales … sociologia îi constrâng către aceste bâlbâieli. Rușii însă nu tolerează prea multe trădări, mai ales dacă sunt făcute așa cum știu să o facă doar turcii: sub centură.

Se înțelege că de la un atac cu drone până la război, mai este cale lungă. Noi doar semnalăm incidentul și subliniem trendul. Turcii au negat deja implicarea.

Situația din teren însă este extrem de fierbinte: căderea dolarului îi obligă pe americani să forțeze folosirea ultimei resurse: armata. Armata SUA este de facto acoperirea dolarului. Dolarul nu este acoperit de aur și mai noi a cam pierdut și acoperirea în petrol. I-a rămas însă armata SUA, care însă trebuie să își dovedească fiabilitatea pentru a evita implozia dolarului, mai ales când chinezii tocmai au anunțat încetinirea (sau tăierea) achiziției de obligațiuni americane (vezi Zerohedge pt detalii).

Incidentul este totuși extrem de important, după părerea mea. Poate chiar mai important decât doborârea avionului. Eșuat cum a fost, atacul a distrus vreo 2 avioane. Vă imaginați ce putea face dacă nu eșua? La ce bun tot efortul Rusiei în Siria dacă nu își poate securiza bazele? Într-un fel sau altul, Rusia va contracara și chiar dacă responsabilul nu va putea fi determinat cu certitudine, ursul va prinde pe cel care îi este mai la îndemână. Și cum Isis nu mai este iar Israel este prioritatea #1 a armatei SUA, Rusia va încerca să își întărească pozitia în direcția întăririi securității bazelor sale, care cele mai importante fiind plasate în zona de nord a Siriei, în proximitatea turkmenilor, crează condiții favorabile unui conflict cu Turcia.

Noi tensiuni pot însă să apară din nenumărate locuri. Chiar contractul achiziției rachetelor S-400 rusești este unui ciudat: Turcia s-a rugat de Rusia de mai mult de 1 an ca să îi vândă și contractul nu este deloc unul mic: 2,5 miliarde dolari, dintre care 55% sunt finanțate prin credite de la ruși. Este conctractul oare prețul cerut de Putin lui Erdogan pentru restabilirea relațiilor în urma doborârii avionului?

Unii zic ca țarul și sultanul au nevoie unul de altul dar eu aș zice că ursul este o vulpe oportunistă care nu va ezita în niciun caz să pape un curcan dacă se ivește ocazia.

Toate acestea sunt speculații și nu este exclus ca toată povestea să fie scrum fără fum îm câteva zile. Sper însă că v-am convins că relațiile nu sunt deloc stabile între Rusia și Turcia și o scânteie poate apărea din nenumărate locuri.

7 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *