Cine a pierdut la Referendum?

Diviziunea s-a păstrat cum e normal și după. Viziunea cu privire la rezultat variază în funcție de unde privim.

Pe de o parte, stătătorii acasă și luptătorii împotriva corupției prin donarea temporară a poponețului țării oricui vrea să facă orice cu el, s-au bucurat: poporul a înțeles, drepturile omului, românii nu se lasă folosiți etc. De partea asta, poporul și democrația a învins și Dragnea + popii au pierdut.

De cealaltă parte, aș împărți în două: politicii și religioșii. Politicii (PSD-iștii mai ales) au cam tăcut mâlc. Nici nu s-au ambalat și nici nu s-au tânguit: ei au încercat. Și-au făcut datoria și au organizat (deși cu întârziere și la cel mai prost moment posibil) dar poporul asta vrea. Sau nu îi pasă. Și în niciun caz nu e un vot de blam pentru PSD sau Dragnea, un lider adevărat!

Religioșii de asemenea avem două categorii: cei care credeau că sunt 90% și cei care bănuiau că sunt 2-3%. Bunăoară, mai ales dintre clerici sunt mulți care au fost surprinși că poporul român binecredincios a dormit pe el și nu și-a mișcat fundul ca să-l apere pe-al copiilor și nepoților lor și acești surprinși acum cu greu se abțin să nu împartă anateme în strânga și dreapta sau dacă o fac, o fac în taină să nu-i filmeze presa și să producă scandal.

Pe de altă parte, sunt cei care mereu au spus: să nu ne îmbătăm cu statisticile. Românii nu (mai) sunt un popor credincios și cu prima ocazie o vor dovedi. Poate puțini dintre aceștia se așteptau ca tocmai acum să fie dovada, la urma urmei, pentru mărturisirea credinței, de data asta s-a cerut un amărât de vot. Dacă o să vină iar vreun drac ca comunismul să amenințe cu închisoarea și altele sau chiar dacă amenință cu tăierea accesului la mall, atunci da, o să se arate necredința. Dar printr-un amărât de vot, atât de simplu și fără dileme, să se lase oamenii înșelați de drac?

Opinia mea este că acum avem doar o descoperire a stării căzute a populației care locuiește pe aceste meleaguri și care nu mai este decât genetic (deși nu avem dovezi) moștenitoarea poporului român. Pentru mine poporul român a murit în închisorile comuniste: stundeți, profesori, doctori, ingineri, preoți, țărani care nu au făcut nici cel mai mic compromis. Restul sunt fii trădării, dintre care pe ici pe colo, Dumnezeu își mai alege câte unul ca să înlocuiască numărul diavolilor căzuți din cer.

Nu este neapărat rău și nici neapărat bine. Turmă mică au fost creștinii mereu, doar că este bine să ne ferim de confuzie și de ceață. De aceea, a fost nevoie de acest referendum pentru ca pogorămintele nejustificate sub pretextul atragerii celor nedumeriți să înceteze și ierarhii împreună cu preoții să îndemne la respectarea canoanelor și a tradiției. Doar canoanele și tradiția constituie singura cale de urmat, nu există vremuri noi, tehnici noi, iconomii larg deschise pentru cei care vor și care nu vor să îl cunoască pe Dumnezeu și să devină creștini.

Nu zic că trebuie interzisă trecerea prin altare, aruncarea de anateme sau părăsirea vieții publice (cum a anunțat pr. Necula, paradoxal pe Facebook, unde deși este o rețea publică, nu a părăsit-o). Trebuie însă mici pași pe ici, pe colo: interzicerea nunților și botezurilor în afara postului sau în perioadele în care nu se fac, interzicerea căsătoriilor mixte sau a căsătoriilor unite cu botezuri (mai nou, asta e cam tradiție la noi), acceptarea căsătoriilor de a 2-a și a 3-a oară dar nu a 9-a oară, cu unele mici condiții însă (fără chefuri, fără cununii pe cap etc). Exemplele pot continua, în general eu zic că preoții trebuie să prezinte oferta așa cum este și să nu mai împartă ortodocșii care vin la biserică, între cei care știu ce trebuie făcut, ascultă și sunt interesați să facă ce e bine și încă o clasă, a ortodocșilor care doar se declară ortodocși dar în afară de poze la biserică și statistică, nu au nicio legătură cu ortodoxia. Evident că există nuanțe, evident că există riscuri și că această schimbare poate avea și efecte financiare sau psihologice. Însă, mai bine să ne întoarcem la ortodoxie așa cum este ea decât să lărgim ortodoxia prea mult, încât să fie nevoie de un nou val de comunism ca să secere grâul de neghină și mai mult decât a făcut-o acest referendum.

S-a spart bula de săpun, acum vedem fără distorsiuni. Unii au zis la asta, cernere. Ce este aceea cernerea de care se zice și în Biblie? Cernerea este atunci când este clar cine este cu Dumnezeu și cine este cu dracul. Cernerea este o dare pe față a tuturor. Eu mă îndoiesc însă că acest mic test a fost o cernere, pentru că nu s-a cerut mare lucru. Chiar dacă ne-am prezentat lamentabil, să nu exagerăm. Comunismul a fost o cernere, când a venit, a ras tot și a obligat pe toți să se poziționeze. Acum însă a fost un mic cutremur de 3-4 grade, în așteptarea ălui mare.

Problema cu cernerea este că după cernere, Dumnezeu nu prea ne mai rabdă, deoarece celui care are (credință) i se va da și celui care nu are (credință) i se va lua. Prin aceasta se explică și valul de ironii, acuze și batjocură care s-a aruncat asupra Bisericii post-referendum. Cei care până acum i-a păzit Dumnezeu de păcatul hulei, căzând în păcatul neascultării de Biserică, au ajuns acum uneltele depline ale diavolului prin care lucrează direct și fără nicio piedică. Dumnezeu nu îi mai poate acum apăra de căderi din ce în ce mai mari, deoarece diavolul zice: am drept asupra lor, au stat acasă, s-au împotrivit Bisericii, sunt de acord cu sodomia prin pasivitatea lor, prin urmare, de ce nu mi-i dai mie? Ce poate spune Dumnezeu, care este drept chiar și cu diavolul dar care mai ales respectă alegerea omului, care singur a ales?

2 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.