Joker [2019] – Recenzie

Este un film la care am mers aprope din intamplare. Pentru ca nu au mai fost filme bune de ceva timp si sunt fan al mersului la cinema, am zis in acest weekend sa aleg totusi ceva si sa merg la un film.

Auzisem de Joker pe Youtube si chiar la o stire TV dar nu am vazut/citit recenzii si nici nu prea m-a interesat, la urma urmei ce poate fi atractiv la un thriller cu un clown? Si ce mai poate fi nou? Ca sa nu mai zic de riscul unei clone a Taxi Driver datorita includerii lui De Niro in distributie, care De Niro in ultimul timp ma calca pe nervi cu implicarea lui in politica. Actorii sa isi vada de actorie nu sa faca pe desteptii iar daca De Niro ii iubeste pe imigranti, sa ia cativa acasa la el (sau intr-una din casele lui). Nu-mi plac clonele si remake-urile si tocmai de aceea am evitat pana acum sa vad Joker-ul. Din aceleasi motive pentru care am evitat Joker, nu am vazut “It Chapter Two” si inca nu stiu daca am pierdut sau nu.

Din start tin sa fac o prezicere: Joker va ramane un clasic si va lua si Oscaruri (deci clar mai multe). Este un film de nota 10 aproape la toate capitolele. Productia este de nota 11: scenele decurg clar, simplu, intr-un ritm deloc enervant: unele mai incete, altele mai rapide, dar tempo-ul in cadrul scenei este constant, variatia are loc doar de la o scena la scena.

Povestea decurge aproape in felul in care te-ai astepta, dar nu chiar. Fiecare scena este cumva predictibila, povestea pare simpla, inceputul si sfarsitul le stii deja, este o bomba care urmeaza sa explodeze si nu urmarim decat cum arde fitilul. Sentimentul de dramatism nu este deloc exagerat, enervant, nu se trage deloc de timp pe chestii siropoase, nu se abuzeaza de rabdarea privitorului pe memento-uri si linii paralele inutile. Nu se face abuz de oroare. Nu se glumeste prost ci zgarcit si fin. Filmul da senzatia ca are concentratia optima, echilibrata si ritmul unui tren care merge inainte cu fermitate catre destinatia stiuta, creand totusi un nivel de tensiune ponderat, dar de surprinderea in fiecare moment ca povestea nu e deloc simpla, cum te-ai fi asteptat. Trenul merge inainte pe un traseu pe care tu ai mai fost si desi majoritatea locurilor le cunosti, nu te simti deloc strain de drum, pe ici pe colo apar lucruri noi si in final o sa concluzionezi ca calatoria nu este deloc aceea pe care o asteptai.

Per total, productia surprinde prin lipsa pretentiilor in contrast cu amploarea realizarilor. Coloana sonora este de asemenea de nota 11 si daca nu ma insel cred ca am depistat si o inovatie, sau cel putin pentru mine este un 1st: personajul principal danseaza in ritmul muzicii. Imbinarea este fantastica, nu este permanenta, ocazionala si plasata exact unde trebuie. Ba chiar este indeajuns de discreta incat sa nu te enerveze daca urasti musical-urile.

Poate un singur minus pe care l-as da, dar cu o mare nota de subiectivitate, ar fi sentimentul de film de epoca facut in anii nostri. Daca nu mi-ai spune cand e facut si as vedea filmul, as putea sa-ti spun ca nu este facut in anii 80. Nu pot spune exact, ce anume nu le-a iesit, poate post-productia si CGI-urile au ceva defectiuni, dar repet, este doar o perceptie globala, nu identific ceva anume.

Nu, nu este deloc reclama si nu doresc deloc sa ma adresez doar celor care nu au vazut filmul. Prin urmare – spoiler alert – de aici in colo pot sa dau amanunte care pot fi considerate de unii spolere.

As dori sa trec in continuare la cateva comentarii legate de simbolismul filmului si la impactul asupra societatii. Poate ati mai auzit si cu siguranta tag-line-ul cu care este prezentat si care cu siguranta va ramane lipit de film: “o critica asupra societatii”. Inainte de a zice altceva, tin sa subliniez ca nu sunt influentat de valva produsa deja de film, asteptand si eu cu nerabdare sa vad care este povestea deoarece vrand-nevrand, cateva “soapte” au ajuns totusi pana la urechile mele. Bunaoara, am inteles ca filmul desi s-a dorit o critica la adresa capitalismului, in fapt este tocmai o detaliere vizuala a riscurilor luptei sociale nechizbuite, nebunesti, a intoarceri cu susul in jos a valorilor care au dus la dezvoltarea societatilor umane, a orasului in esenta.

Ce este orasul? Orasul (societatea) este ceea ce ne diferentiaza pe noi oamenii de animale. Orasul este ordine, protectie, caldura, apa, securitate, mancare, sanatate. In oras poti sa intalnesti alti oameni, poti sa le ceri ajutorul sau sa ii ajuti, poti sa ii iubesti si sa te lasi iubit, poti sa te rogi impreuna cu ei sau poti sa faci sport impreuna cu ei. In oras poti sa te plimbi linistit intr-un parc, poti sa muncesti fara sa iti fie frica ca ursul poate sa vina sa te manance, poti sa iti permiti luxul sa mergi sa probezi haine si daca vrei sa nu le cumperi, fara sa fii nevoit sa iti acoperi corpul doar cu niste frunze ca sa nu ingheti de frig, poti sa mergi la magazin si sa iti alegi din sute de feluri de mancare gata preparate sau daca iti place poti sa gatesti tu singur cu ce ai cumparat in oras, de la magazin, fara a fi nevoit sa zgarmi in pamant dupa radacini sau sa vanezi caprioare in competitie cu lupii. Insa pentru ca un oras sa functioneze, trebuie ca oamenii din acel oras sa adere la un set comun de reguli si principii care formeaza fundamentele orasului. Cand regulile incep sa se sparga, orasul se prabuseste si devine haos.

In haos, pericolul se afla la tot pasul, comunitatea este nulificata, fiecare lupta pentru sine, condus de proprii demoni nu de lege. Romanii din Bizant se diferentiau de ceilalti care nu erau romani nu prin limba, religie sau neam, ci prin felul de fi si de a se comporta in societate. De exemplu, soldatii vandali sau de alte natii de la nord, desi intr-un moment dat erau in componenta armatei bizantine, nu erau considerati romani deoarece se imbatau si isi faceau nevoile pe strada. Roman era cel care respecta dreptul roman, legile statului. Aderenta la legile statului sunt determinantul principal al unei societati bine inghetate si in care oamenii se simt bine si doresc sa traiasca in ea.

Binele este insa relativ si mai ales dreptatea sociala este o chestiune extrem de complicata. In fiecare dintre noi, exista si bine si rau, exista momente de aderare si de respingere a regulilor orasului, fie indreptatiti, fie ne-indreptatiti. Linia fina intre bine si rau, trece prin inima fiecaruia dintre noi. Cu fiecare fapta rea pe care o facem, ne adancim insa in rau si capacitatea de respingere a raului se diminueaza, perceptia viovatiei de asemenea se pierde. Cel mai tragic insa este ca cu cat raul pe care il facem este mai mare, cu atat puterea de distruge creste. Clovnul este initial un bolnav mintal in echilibru, un om care isi poarta crucea, chiar daca este grea. In mijlocul orasului, in ciuda vicisitudinilor si a nedreptatilor, raul este tinut sub control si punctul de pornire este unul de echilibru satisfacator : clovnul are medicatie, are asistenta sociala, are serviciu. Mici incidente nevinovate apar din cand in cand: niste golani care ii fac probleme la munca, problema cu rasul in mijloacele de transport. Incet-incet, toate insa pun presiune inspre directia negativa, pentru ca orasul se afla deja in implozie. Dar nu exista un moment anume care sa declanseze pierderea echilibrului. Daca incidentele (greutatile de zi cu zi) cresc presiunea interioara la niveluri alarmante, dar totusi inca gestionabile, ispita “auto-protectiei” este clar momentul din care nu mai poate exista intoarcere.

Diavolul ne ofera mereu “o solutie” indreptatita si atragatoare problemelor noastre. In cazul clovnului bolnav mintal care poate oricand sa faca poc! – lucru evident deja pentru colegii lui – o arma apare ca o solutie tentanta de auto-protejare impotriva raului care exista “peste tot”. O propunere evident catastrofala si cu riscuri pe care insusi clovnul le depisteaza – “stii ca eu nu am voie sa am o arma” – dar nu are puterea sa reziste ispitei. De altfel, luciditatea clovnului in intreg filmul este un alt aspect exemplar implementat, alternatia intre luciditate / echilibru si patologic / malefic fiind deloc simplista si in niciun caz grosiera. Poate asta mi-a placut cel mai mult la film, fiind oarecum un al doilea “bullet” pe lista de lucruri la care filmul te pune pe ganduri, dupa antinomia justitie sociala / ordine civica.

Avem asadar problema oprimarii individului in societate, desi nu atat sistemul este ostracizat cat actorii si factorii umani reprezentativi ai orasului: politicienii si bogatasii. Prin “sistem”, in general cam asta se intelege: oamenii cu bani si politicienii, care nu de putine ori se suprapun. Evident ca centrele de putere intr-o societate moderna sunt mult mai variate si competitia in cadrul societatii, respectand regulile (mai mult sau mai putin), intre diverse centre cu specificitati si scopuri variate exista, desi ne place sa o ignoram atunci cand suntem drogati de ethosul revolutionar si dorim sa luptam cu “sistemul”.

Boala mintala a clovnului este doar un cadru al povestii, un decor. Povestea in adancime insa se refera la problema individului de jos asuprit de catre cei de sus. Clovnul este pana la un moment dat indreptati sa isi ceara dreptate de la candidatul la primarie pe care mama lui il considera a fi tatal clovnului. Interactiunea cu acesta si sapaturile ulterioare arunca umbra asupra acestei ipoteze transferand cu 180 grade greutatea vinei de la crezutul tata catre mama abuziva si care e vinovata pentru toata starea in care a ajuns clovnul. Ura din inima clovnului actioneaza ferm si fara mari dubii, cand datele problemei se schimba, in ciuda pregatirii initiale atat a clovnului cat si a spectatorului cu o anume istorie a evenimentelor. Spectatorul insa nu este niciodata clarificat 100% cum au stat lucrurile, lasant putin in aer problema, pentru ca oricum nu este esentiala. Esential este raul descatusat, raul brut, violent care nu poate fi oprit, care se transfera de la individ la o strada si la un oras intreg. Intr-un fel si orasul parea pregatit, parea intr-o stare fragila de echilibru in momentul zero. Insa iata cum raul unui om, poate impinge balanta intr-o anume directie si cumulat cu raul altor 2-3 oameni, pot sa declanseze o reactie nucleare care duce la implozia orasului.

Cam atat am rabdare sa zic deocamdata, poate o sa mai revin dupa ce voi vedea si eu ce zic altii.

One comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.