[CORONAVIRUS] Roubini – intre marea recesiune si marea depresiune

DISCLAIMER! Acest articol nu este pentru cei cu probleme de inima. Inchideti repede browserul daca nu doriti sa va creasca pulsul inca din primele paragrafe.

Roubini zice ca cea mai optimista varianta ar fi o Noua Mare Recesiune mai nasoala ca Marea Recesiune (2008-2010) si varianta cea mai pesimista ar fi o Nou Mare Criza Economica mai mare de Marea Criza Economica (anii 30).

Traim o perioada tulbure si este imposibil de prevazut ce va fi. Cu toate acestea, sunt unii oameni care avand experienta varstei, o cultura istorica si economica vasta, fiind ancorati la pietele financiare si castigandu-si painea din cat de bine pot prevedea evolutia acestora, trebuie sa ascultam la argumentele lor. Roubini este copilul unor evrei din Iran, nascut in Turcia, crescut in Italia, in prezent preda afaceri in Ney York si castiga bani din consultanta financiara. A scris si ceva carti dintre care una a fost tradusa si la noi.

Roubini este unul dintre putinii economisti care au prezis criza creditelor imobiliare din 2007-2008. Fiind invitat la diverse televiziuni, si-a castigat porecla de Dr. Doom. In interviul de mai sus, Dr. Doom nu se dezminte.

O sa incerc sa trec prin principalele puncte ale interviului, evident recomand ascultat originalul, dar in acest lung articol voi incerca explicarea cat mai simpla a elementelor importante din acest interviu, atat pentru a mi le clarifica eu, cat si pentru a antrena o discutie – sper productiva – pro sau contra argumentelor lui.

Ce spune Roubini si ce comentez eu, nu sunt neaparat informatii alarmiste – sunt doar puncte de vedere. Exista proverbul acela “ulciorul nu merge de multe ori la apa” la care eu as aminti si pe cel cu “baiatul care striga lupul”. Dar cand striga lupul cel care a mai strigat lupul si alta data si a avut dreptate, eu zic ca trebuie sa lungim urechile.

Personal, nu sunt neaparat de aceleasi opinii cu Roubini, viziunea mea fiind mai mult agnostica cu o subtire nota de optimism datorat tehnologiei. Cred ca tehnologia a facut atat de multe progrese in ultimii 10 ani, incat nu exclud deloc ca cumulul acestor beneficii sa permita ca de data asta “sa fie diferit”, desi Reinhart ar zice altfel. Simplul fapt ca avem Facebook-ul, face ca masurile de distantare sociala, chiar implementate subred si cu scapari, sa fie mult mai eficiente decat daca nu am fi avut Facebook care sa ajute – macar in felul subred / incomplet / cum vreti sa ii ziceti – sa depasim riscurile segregarii.

Roubini incepe prin a expune ca ne aflam intr-o bula, preturile erau unflate artificial si – asa cum zice si Peter Schiff – era nevoie doar de ac care sa sparga bula. Viziune clasica a permabear-urilor. Inca din Februarie, Roubinii a atacat parerile conform carora vom avea o scurta recesiune sub forma de V. La nicio luna dupa ce consensul era recesiune de un trimestru + revenire (forma V), acum consensul este ca vom avea o cadere de 5-10% in primul trimestru in SUA, urmata de o prabusire de 25-30% in Q2 – cifre care nu s-au mai vazut niciodata la nivelul PIB-ului, o asemenea prabusire brusca de la an la an, nici in Marea Criza Economica din anii 30 nu a avut loc.

Poate a venit acum momentul sa explic diferenta intre recesiune si depresiune. Pe scurt, tehnic o recesiune este o cadere a PIB-ului de 2 trimestre consecutive (deci minim 6 luni). Poate fi mai lunga, uneori, pot fi “reveniri” si recaderi. Depresiune insa inseamna o cadere continua a PIB-ului pe perioada de ani de zile. Marea Depresiune din anii 30 (renunt pentru restul articolului la sintagma Marea Criza Economica, prefer englezismul) a durat aproape 10 ani.

Acum, noi romanii nu stiu daca sa ne temem prea mult de o recesiune, ca am tot avut parte de recesiuni. Chiar daca cresterea PIB-ului este pozitiva, in cazul tarilor bananiere cum este Romania, PIB-ul fiind calculat in moneda nationala, este destul de greu sa vedem puterea de cumparare reala si evolutia acestuia intr-o moneda care sa nu fie caracterizata de eroziune prin marirea masei monetare de catre Banca Nationala (inflatie). Avand deci un curs perpetuu in devalorizare raportat cu o moneda de referinta (fie el dolar, fie euro), un PIB in lei, chiar in crestere, nu spune mare lucru. Insa o depresiune este nasoala si cu exceptia anilor 80, nu stiu daca putem compara cu altceva recent ce poate insemna pentru noi o depresiune.

Roubini zice ca dupa parerea lui, deja directia spre o mare depresie este garantata. Sa vedem argumentele. Mai intai, Roubini compara caderea bursei de acum cu cea din anii 30, cadere pe care o denumeste “the slow motion train wreck”: a picat bursa, a urmat caderea economica, recesiune, apoi inghetarea creditarii, apoi somaj si acutizarea crizei. In anii 30 insa a durat trei ani pentru toate astea ca sa se intample. Acum a durat 3 saptamani! Din momentul atingerii maximului indicelui Dow Jones, pana la prabusirea cu 35% a preturilor, a durat 3 saptamani.

Roubini are dreptate. Niciodata in istorie nu s-a mai intamplat ca de la o luna la alta, cererile de somaj in SUA sa creasca cu 3.3 milioane. E faimos un video cu evolutia cererilor de somaj in SUA din anii 70 pana acum …

Cu privire la masurile luate de guvern si bancile nationale care determina parcursul crizei, Roubini urmareste 3 directii:

  • masurile de lupta impotriva pandemiei;
  • politica monetara a bancilor centrale (tiparirea de bani, scaderea dobanzilor, cumpararea de obligatiuni si alte instrumente financiare, oferirea de credite etc)
  • politica fiscala (ajutoare de stat, reduceri /taieri de impozite, garantii bancare pentru companii etc)

Cu privire la lupta pe plan medical, Roubini este foarte dezamagit de masurile luate de americani, fiind invidios pe asiatici si chiar pe italieni. In esenta, Roubini este suparat deoarece SUA nu au fost proactive impotriva virusului ci au luat doar masuri de “damage control”.

Roubini este adeptul teoriei de soc: inchizi totul pe o perioada in care virusul sa fie limitat si ideal eliminat din randul populatiei. Asa a facut China. SUA ins chimb face doar controlul daunelor. Roubini este foarte deamagit ca Trump zice mereu ca “daca vom avea doar 100-200 de mii de oameni, inseamna ca am facut o treaba buna”. Roubini trage semnalul de alarma, ca daca modelele actuale arata 200 mii de morti, pot la fel de bine sa fie si 2 milioane, deci trebuie luate masuri drastice pentru a tine sub control virusul, altfel numarul de morti in timp va scapa de sub control.

Cu privire la masurile monetare “neconventionale” luate de bancile centrale, Roubini e foarte multumit. Fara-numar, fara-numar, cumparat de toate, garantat toate, tiparirea nelimitata de bani – Roubini o considera buna si foarte buna. “Toata lumea face treaba buna”.

Cu privire la raspunsul fiscal, SUA sta in fata Europei, zice Roubini, desi recunoaste ca mare parte din bani o sa ajunga la companiile care nu au nevoie de ei, in loc sa ajunga la omul de rand care nu are bani sa traiasca de pe o luna pe alta.

Chiar daca la masurile monetare, Roubini da nota 10 si la masurile fiscale, americanilor le da nota 9, Roubini zice ca vom avea parte de o depresie, nu de recesiune, problemele fiind structurale si nu cauzate doar de actuala pandemie.

Roubini aminteste de teoria banilor aruncati din elicopter (quantititive easing for the people) raspandita initial de socialisti si acceptata acum de mai toata lumea. El a atras atentia inca de acum un an ca la urmatoarea recesiune, dobanzile zero sau negative nu o sa mai fie suficiente la urmatoarea criza (care a venit deja) si prin urmare trebuie adoptate masuri si mai “neconventionale”, cum ar fi oferirea de bani gratuiti catre oameni si extinderea deficitelor prin tiparerea direct de moneda de catre guverne.

Fie ca banca centrala cumpara obligatiuni pe piata secundara, fie ca le cumpara direct de la guvern, diferenta este nesemnificativa – impactul asupra dobanzilor este acelasi. “It walks and quacks like a duck, it’s a helicopter drop” – zice Roubini. Care va fi efectul?

Pe termen scurt, helicopter drop are sens deoarece am avut colapsul nu doar al cererii, ci si al ofertei. Am avut presiuni recesioniste si acum depresioniste si prin urmare cand nu exista riscul inflatiei (staglatie), stimularea monetara si fiscala au sens. Dar exista proverbul ca poti sa prosteti cativa oameni tot timpul, toti oamenii uneori, dar nu poti sa ii prostesti pe toti tot timpul.

Insa daca aceleasi masuri vor mai fi aplicate si anul viitor si oricand este nevoie, vor produce un soc negativ pe partea de oferta: costurile productie vor creste, lanturile de furnizori vor fi distruse, deglobalizarea va face ca sa producem la costuri neoptimizate, deci crescute. Altfel spus, alterarea pietei libere, a initiative si stimularea continua a ineficientelor, va duce in cele din urma inevitabil la inflatie. Sa zicem de exemplu ca acum guvernul Romaniei va decide sa dea bani gratuiti romanilor. Acesti bani, sunt buni pe moment pentru ca ii ajuta pe romani sa treaca peste socul somajului. Insa daca capsunarii care s-au intors din vest, nu se intorc la munca ci traiesc doar pe banii oferiti de guvern, in curand productia agricola in vest ca scadea si preturile vor creste, propagandu-se si la noi unde peste 80% din consumul alimentar este importat din vest. Sa zicem ca atunci se va stimula productia locala. Insa chiar si asa, productia locala nefiind tehnologizata, va produce la costuri mai mari decat pana acum si cresterea se va propaga pana la consumatorul final.

In plus, pe masura ce fiecare guvern isi stimuleaza propria productie, linia pana la introducerea tarifelor vamale nu este mare, deoarece stimularea nu poate sa existe pentru toti in aceeasi masura si se va ajunge la controlul comertului exterior si al importurilor prin tarife vamale, cum existau inainte de piata comuna.

Socul asupra lanturilor de productie va continua – considera Roubini. De exemplu, numai criza gripei porcine de anul trecut din China a dus la cresterea pretului global al carnei de porc. Cu atat mai mult, socul actual va fi mult mai puternic. La socul asupra lanturilor de productie, se adauga si razboiul tarifar intre China si SUA care era deja in desfasurare si sansele ca acesta sa treaca la un nou nivel sunt si mai mari datorita pandemiei.

As completa aici, ca daca inainte de criza, Trump incerca sa construiasca zidul catre Mexic, acum s-a ajuns ca mexicanii sa se gandeasca la inchiderea granitei cu SUA pentru a se proteja impotriva transmisiei virusului de la americani.

O alta predicitie pesimista a lui Roubini este razboiul cu Iranul anul acesta care poate produce un soc de pret si pe petrol. Regimul din Iran nu va putea supravietui prea mult in conditiile sanctiunilor americane, prin urmare, regimul trebuie sa actioneze pentru a supravietui. Eu as aminti aici faptul ca acum o saptamana americanii au instalat cateva rachete Patriot in Irak, semn ca se pregatesc de ceva.

Ca evreu iranian, Roubini zice ca el intelege cum gandesc iranienii si propune un scenariu: daca Trump castiga alegerile, regimul nu poate rezista (din cauza sanctiunilor) prea mult deoarece ar avea de-a face cu razboi civil. Daca Iranul escaladeaza un razboi, atacand vreun aliat american si ii atrage pe americani in razboi, pretul petrolului va exploda, piata bursiera va pica si recesiunea va deveni si mai severa. In schimb, regimul iranian nu va pica: oricat de mult ar bombarda americanii, asta nu ar face decat sa ii uneasca pe iranieni in jurul regimului. Ar fi nevoie de 1 milion de soldati ca sa cucereasca iranul pe teren, ceea ce nu se va intampla. Deci regimul, poate produce un crash bancar si o adancire a recesiunii si sa ramana la putere. In schimb, socul economic va produce schimbarea puterii la americani, unde republicanii clar vor pierde viitoarele alegeri.

La acest scenariu, eu as pune insa in balanta importanta diminuata a Orientului Mijlociu in ecuatia pretului petrolului. Cata vreme nu exista shale-ul, clar ca Orientul Mijlociu era principala sursa de petrol. SUA intre timp au devenit producatori si chiar domina productia mondiala cu 18% din productia globala fata de doar 12% Arabia Saudita si 11% Rusia. Deci cred ca iranienii au incercat sa testeze marea cu degetul bombardand acele capacitati de productie saudite pentru a vedea impactul si s-au convins ca Arabia Saudita nu mai este ceea ce era alta data pe piata petrolului, SUA neavand decat beneficii din cresterea pretului, mai ales in criza actuala in care cererea a scazut si shale-ul american are mari probleme datorita costului mai mare de productie decat al petrolului din Orientul Mijlociu. Roubini nu mentioneaza acest aspect, dar Peter Zeihan pune des accentul pe acest “shift” la nivel geopolitic datorat capacitatilor crescute ale SUA de productie petroliera, care se trag din progresul tehnologic (nu doar pe shale, ci si pe vechile resurse care fusesera parasite, dar o data cu dezvoltarea de noi tehnologi au redevenit exploatabile).

Intorcandu-ne la finante, Roubini considera ca daca la criza trecuta problema a fost creditul corporatiilor, acum problema e shadow banking-ul si obligatiunile junk. Garantarea de catre guvern a creditarii pentru diverse sectoare care vor intra in faliment si cumpararea de catre bancile centrale de obligatiuni ale unor companii care vor pica sunt noi greseli din categoria hazardului moral. Dar astea am mai avut parte si in 2008, acum insa scala este cu totul alta.

Insolventa companiilor si falimentele in lant vor produce propagarea insolventelor catre garantorii creditelor si in cele din urma catre sistemul financiar. Cu privire la tarile emergente, FMI-ul poate oferi un trilion de dolari in credite, pe cand cererea poate ajunge la 3-4 trilioane. Pragul de 10% deficit pentru o tara emergenta inseamna … Zimbagwe din punctul de vedere al lui Roubini.

In final, Roubini considera ca pentru a depista inceputul sfarsitului si potentialul unei iesiri din recesiune/depresiune, trebuie sa vedem scaderea numarului de cazuri ca urmare a rezolvarii pandemiei prin masuri proactive nu doar de mitigare a daunelor. Cateva calcule sumare legate de cand am putea declara victorie asupra virusuliu am facut si eu aici. Ce spune insa Roubini este foarte important. Cand numarul va scadea ca o consecinta a masurilor pro-active, abia atunci putem fi siguri ca suntem pe calea cea buna. Pana atunci … vor exista suisuri si coborasuri.

In ciuda expunerii destul de lungi (tot interviul are 1 ora si 15 min), nu mi se pare ca Roubini a parcurs chiar toate riscurile, mai ales cele legate de transformarea statelor si a popoarelor. Daca vom avea recesiune, sa zicem ca modificarile sunt de scurta durata si ne vom intoarce daca nu la aceleasi cifre ca inainte, macar la aceleasi principii. Insa, daca criza e de durata, vor fi cateva schimbari majore de mentalitate care isi vor pune amprenta puternic pe comportamentul oamenilor si prin impact, pe intreaga economie. Nu am timp aici, dar cred ca este clar ca de acum inainte, consumul nu se va mai intoarce la risipa dinainte, orasele aglomerate, megalopolisurile si zonele turistice cele mai “fierbinti” nu vor mai avea acelasi trafic ca inainte, afacerile nu vor mai functiona deloc pe acelasi principii (cota piata, profituri, expunere credit maxim, buyback de actiuni, fuga dupa costurile de productie cele mai mici) ci rezilienta va fi principalul obiectiv al oricarui board al oricarei companii de orice marime, etc, etc.

Evident, oricat de pesimist pare Roubini, exista scenarii mult mai sumbre, cum ar fi alunecarea intr-un socialism mondial cu accente puternice pe controlul populatiei, rationalizarea resurselor, limitarea drepturilor etc. Ca sa nu mai zicem de semnele de intrebare cu privire la perioada de mentinere a anticorpilor …

5 comments

  • Alin Stefanescu

    Putin offtopic, dar inca interesant: https://jamesaltucher.com/blog/death-and-deflation/

  • Ia uitați de ce se mai bucură ai noștri, cică a scăzut zilele trecute numărul de cereri de șomaj tehnic, de la 1.030.000 la 1.005.000 pe zi !!!

    Eu zic că poa’ s-o rămână cu optimismul la cote înalte, dacă trendul o ține tot așa în câteva zile va scădea la zero! Fiindcă se vor termina toți salariații din România care să poată cere șomajul !

    https://www.capital.ro/este-cea-mai-buna-veste-a-momentului-anuntul-facut-de-ministerul-muncii.html

    • “292.765 de contracte erau din industria prelucrătoare” – nu inteleg de unde vin astia, din ce sectoare/fabrici mari?

  • Pe fondul problemei, remarc că e o inflație de specialiști care analizează și dau prognoze pe termen mediu-lung, cu o claritate uimitoare într-o perioadă atât de cețoasă. Dar cu concluzii contradictorii. Ceea ce traversăm noi acum e asemănător cu ce-a mai fost dar și diferit față de vechile recesiuni. În 2008 nu aveam pandemia, în 1929 nu aveam nici tehnologia.

    Ceea ce vedem pare mai degrabă un demo, o încălzire, un joc de glezne pentru ceva. Lucrurile încă pot fi reversibile dacă nu o țin prea mult cu carantina, dar nu știe nimeni cât va fi carantina. Căci de la asta pare să plece totul.

    E posibil ca acest subiect să fie dezbătut în laboratorul ocultei mondiale care dă trendul global în materie de regimuri politice. Dacă se reia munca în mai, e un semn că lucrurile încă mai sunt lăsate în matca lor și a fost doar o simulare. Dacă se propagă un consens al prelungirii după luna mai în majoritatea țărilor, demo-ul s-a terminat și suntem pe tobogan.

    Putem spune că ne aflăm la un punct de macaz: lucrurile încă pot fi lăsate să revină cum erau sau pot fi cu ușurință forțate spre o nouă direcție.

    • bula era inflata – cu cat studiezi, cu atat vei vedea de ce; ne aflam in “financializare” excesiva; corona, cu tzepii lui a spart bula; si doar spartul bulei si ar fi fost nasol, daramite ditamai pandemie peste …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.