Cifre nu vorbe, legate de succesul vaccinării în Israel

Continui cu o scurtă evaluare a situației din Israel, în continuare la articolul anterior pe aceeași temă.

Aș face mai întâi o comparație între Slovenia și Israel, două țări relativ asemănătoare în sensul că ambele sunt țări mici (2 și 9 mil locuitori), ambele au un sistem medical relativ ok (chiar bunicel în cazul Israelului), ambele sunt țări turistice (deși sezonul nu a început și oricum de Crăciun Israelul a fost închis etc). Pe scurt, mă gândesc câ la nivelul societății, trebuie să nu fie prea diferite, ca să putem compara mere cu mere, cât de cât (deși fiecare țară, conform teoriei haosului, are propria traiectorie și este imposibil de spus cum se mișcă “valurile” și de ce se mișcă așa).

Charturile sunt luate de la OurWorldInData.org

Să vedem mai întâi cum stăm cu vaccinarea.

Vedem că la procentul total de vaccinați (minim o doză), Israelul avea la 1 februarie 58% deja vaccinați și la 2 doze avea 21%

Vom vedea în continuare numărul de cazuri depistate, deși trebuie să recunoaștem că vaccinul nu pretinde că dacă îl faci, te ferește de boală ci doar că e mult mai ușoară, ca o răceală care trece repede deoarece organismul este antrenat. Totuși, e firesc să credem că vaccinul – la nivelul întregii societăți – dacă diminuează măcar puțin rata de infectare (deși nu asta e rostul lui), prin antrenarea sistemului imunitar – am fi îndreptățiți să ne așteptăm la un efect cumulat mult mai puternic.

Matematica efectului cumulat este simplă: dacă vaccinul îmi scade mie cu 10% șansa să mă infectez, dacă și tu te-ai vaccinat, șansa ca unul dintre noi să facă nu scade cu 10%, ci cu 12.1% (se înmulțesc probabilitățile). De altfel, Nicholas Taleb, autorul cărții Lebăda Neagră, a tot repetat această logică în interviurile din perioada Covid, cum că chiar dacă măștile nu ne feresc prea mult, chiar o probabilitate de infectare diminuată pe care o au, multiplicată la nivelul interacțiunilor în societate, afectează drastic rezultatul total. [link youtube de pus aici].

Dar nu trebuie să explic și să argumentez de ce vaccinul ar trebui să scadă numărul de cazuri drastic, deoarece chiar “modelele” pretind aceasta.

A new study from the Israeli healthcare provider Clalit reported on 14 February, showed that among 600,000 people who received two doses of Pfizer and BioNTech’s mRNA Covid-19 vaccine Comirnaty, symptomatic SARS-CoV-2 infections dropped by 94%

Sursa: Pharmaceutical Technology (site cu știri și reclame din domeniul farma)

Din chart se observă simplu și situația foarte slabă a vaccinării în Slovenia (sub 10% vaccinări, chiar la zi, spre deosebire de Israel care a ajuns la 80% pentru prima doză și 32% pentru a doua – la 18 februarie).

Iată și evoluția de noi cazuri depistate în Israel vs Slovenia. Sursa chart: OurWorldInData.org

Ambele țări sunt pe panta descrescătoare a curbei și vedem o reducere a numărului de cazuri. Ce este ciudat, este că numărul de cazuri în Slovenia scade chiar mai drastic decât cel din Israel. Diferența de la 1 februarie s-a accentuat și Slovenia, deși la 9 ianuarie avea 974 la 835 cazuri față de Israel (#cazuri NOI la 1 mil cetățeni), la 18 Februarie (ultima zi disponibilă) are 367 cazuri față de 447 cât are Israelul. Vedem deci că deocamdată, cel puțin la numărul de cazuri, dacă nu am știi situația vaccinurilor și am analiza aceste doua charturi, dacă am fi întrebați care țară credeți că vaccinează mai bine, răspunsul de departe ar fi Slovenia. Dacă ne-ar mai spune cineva și că vaccinul reduce infectarea semnificativ (să zicem cu 50%, nu cu 95% din datele așa-zisului studiu amintit mai sus care nu bate deloc cu realitatea), atunci ne-am mira chiar cum de numărul de cazuri nu scade chiar mai mult! Ce vedem la Israel nu prea se explică matematic. Cum de cu un procent de vaccinați atât de mare și cu un procent de diminuare a cazurilor atât de mare, cazurile nu scad decât în același ritm (dacă nu mai lent) ca al unei alte țări care nu are nici pe-aproape rata de vaccinare a Israelului.

Să zicem însă că există un delay … să zicem că poate vaccinul a oferit o siguranță mare israelienilor și de aceea au ieșit din case fără frică și nu am mai fost la fel de severi cu purtatul cârpelor și alte de-astea. Dar imprudența s-ar explica în rândul celor care s-au vaccinat și se simt siguri, nu în rândul celor nevaccinați care așteptând promisiunea minunii vaccinului, cu siguranță că s-ar încorda să mai aștepte nițel și să respecte “regulile” salvatoare. Întrebarea se pune: cât să mai așteptăm până succesul vaccinări se va regăsi în cifrele cazurilor din Israel și care să fie motivul situației nasoale comparative între Israel și Slovenia (deși puteam alege și alte țări, din ce am observat unele au cădere chiar mai rapidă decât Slovenia în contrasens cu rata de vaccinare).

Dar, să acceptăm că poate acele cifre gogomane (94% scădere a cazurilor simptomatice) sunt niște … exagerări (să nu le zicem gogoși umflate cu potențiatori) și să așteptăm să mai treacă ceva timpul pentru ca vaccinarea să fie 100% în Israel și să treacă 2-3 săptămâni după această dată.

Să trecem acum la numarul de spitalizări la ATI unde teoretic vaccinul mântuiește: deoarece pregătește organismul din timp, când facem boala, teoretic organismul răspunde mai bine și numărul cazurilor severe scade. Aceasta este gogoașa oficială. Iată acum un chart cu numărul de cazuri noi admise la ATI, comparat din nou între Israel și Slovenia.

Sursa chart: OurWorldInData.org

Chartul este săptămânal și vedem un trend descrescător în ambele țări. La Israel, putem pune pe seama vaccinului, dar ce să spunem al Slovenia? Spunem că e pe panta descrescătoare … dar dacă spunem asta, la fel ar trebui să zicem și în cazul Israelului, că scăderea internărilor la ATI este din cauza … pantei, nu din cauza vaccinului. Aici mare lucru nu am de zis decât că dacă vaccinul ar fi avut succes, numărul cazurilor la ATI ar fi tins spre zero în cazul Israelului. De notat și o mica ezitare a chartului, creșterea pen-ultimului datapoint, dar să mai așteptăm și aici, că poate explicația “specialiștilor” este că încă e devreme ca să vedem efectul. Poate să așteptăm până la vară când căldura o să omoare de tot virusul și atunci putem declara succesul campaniei de vaccinare din Israel …

Pentru cei interesați de o imagine globală a situației vaccinării și a evoluției diverșilor parametrii, le recomand acest link din site-ul OurWorldInData.org unde sunt prezentate CIFRE nu VORBE! La linkul acesta, se poate analiza în amănunt pe grupe de vârste evoluția. Deși la vaccinare, grupa “peste 60 de ani” a sărit de 80% (pentru cel puțin o doză) încă de la 12 ianuarie, spitalizările pentru cazuri severe pe această grupă nu arată deloc concludent.

Cât despre știrile și analizele experților referitoare la succesul campaniei de vaccinare, doresc să comentez câteva:

  • BBC – 1 februarie 2021 – Covid – Campania de vaccinare din Israel este legată de scăderea cazurilor. Experții BBC notează că ei observă o scădere a cazurilor de infectare la grupa “peste 60”. Din păcate datele din OurWorldInData.org cu segmentarea după vârstă, nu ne arată decât un datapoint după 1 feb care într-adevăr scade, dar cu o floare …
  • Yahoo! – 17 Ianuarie 2021 – un “expert” Pfizer declară că deja Israelul arată “efectul de turmă”: the case rate in Israel appears to have declined sharply, and while there could be a few reasons for that, it’s possible the vaccination effort is beginning to play a role. Rata de infectare este procentul de teste pozitivate (dacă nu mă înșel). Conform site-ului oficial, la 16 ianuarie această rată era 7.2% după care pe la 31 ianuarie (deci cu 2 săptămâni după “efectul de turmă”) era 10%. Între timp a ajuns la 5,4% dar cu mult peste 1.7% cât era în Noiembrie.

PS: dacă s-ar gândi vreun credincios al vaccinului că la ATI se ajunge cu întârziere, după o lungă perioadă de trecut prin boală, prin urmare e prea devreme să ne uităm la cazurile ATI, aș remarca că chartul la spitalizări (totale, nu doar ATI) arată cam la fel …

3 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.