Câteva gânduri despre Constantin cel Mare

Am incercat sa aflu de ce i se spune “cel Mare”. Mi-a starnit interesul cartea Siragul Margaritarului pe care o citesc in prezent si am dorit sa aflu mai mult despre Sfantul Constantin, asa ca m-am aruncat unde mi-a fost mai la indemana: pe wikipedia si pe youtube. Poate ar fi fost util si un acatist si alte carti dar deja sunt impresionat de detaliile pe care le-am aflat deja, pe langa ceea ce stiam deja din “Vietile Sfintilor

Prima impresie ar fi ca Constantin era un om care stia ce vroia. A avut o copilarie grea, a crescut la curtea lui Diocletian, departe de familie, tinut aici ca garantie ca tatal sau va fi fidel acestuia. A cunoscut rautatea acestuia,  a luptat pentru el si s-a daruit ca propriului tata, sperand ca va primi recunoasterea acestuia care insa nu a venit. In momentul in care Diocletian renuntat la conducere din cauza bolii si si-a numit succesorii, Constantin a fost trecut cu vederea desi toata lumea se astepta ca el sa fie unul dintre cei doi augusti. Neavand incotro, Constantin a fugit la tatal sau si a inceput sa isi construiasca calea spre imparatie pas cu pas din nou, luptand cot la cot cu soldatii impotriva barbarilor pentru a le atrage admiratia si fidelitatea. Incet-incet Constantin s-a facut remarcat ca un luptator feroce si conducator militar desavarsit si la momentul oportun a preluat de la tatal sau titlul de Augustus.

Avand in vedere calibrul sau si performantele deja obtinute, Constantin nu ar fi avut nici o problema sa stea cuminte in banca sa, sa conduca si sa intareasca cat mai mult districtul sau fara sa isi asume riscuri inutile. Unii ar fi inclinati sa il judece pe conducatorul Constantin de la vremea luptei sale pentru cucerirea intregului Imperiu Roman prin prisma sfinteniei dobandite ulterior. Este un reflex firesc dar total incorect care denota superficialitatea cu care intelegem ce inseamna sfintenia si cum se cucereste. Viata unui om are o dinamica atat de complexa incat nu o putem intelege nici daca ar fi avut 100 de biografi sa ii scrie fiecare gest pe care il facea. Niciodata nu putem stii ce era in inima si in mintea unui om. Nu putem stii ce l-a manat pe Constantin in lupta: pura dorinta de a cuceri, slava desarta si orgoliul sau  dorinta de a elibera Roma de tiranul Maxentius, de a aduce pace, toleranta si prosperitate – asa cum reusise in Galia pe care a condus-o –  si in locurile care aveau parte de razboaie civile sau atacuri ale barbarilor in permanenta .

Interesant in lupta cu Maxentius mi s-a parut si cum i-a sucit Dumnezeu mintea acestuia sa iese la razboi in intampinarea lui Constantin desi era logic si calculat ca sa il astepte in Roma. Maxentius ascultand insa de “oracol” s-a grabit sa il intampine si a facut victoria lui Constantin mai usor de dobandit. Nu stiu care ar fi fost rezultatul daca Maxentius ar fi asteptat, dar cu siguranta punea riscuri. Iata cum interventia delicata a lui Dumnezeu in istorie poate schimba cursul acesteia. Oare ce s-ar fi intamplat daca Maxentius ar fi asteptat si daca Constantin – care lupta mereu in prima linie – ar fi fost omorat in lupta? Nu e greu de ghicit: Licinius probabil ar fi reusit sa cucereasca Italia si sa preia si districtul lui Constantin si bineinteles crestinii ar fi fost persecutati si nu am mai fi avut nici Constantinopol si nici Imperiul Bizantin. Din aceasta batalie istoria ar fi putut sa arate cu totul altfel. Insa Dumnezeu a avut grija ca sa indrepte balanta in ce parte a fost mai bine pentru Biserica si sa avem nadejde ca Dumnezeu va indrepta si in ziua de azi balanta incotro trebuie si va suci mintile dusmanilor ca sa cada singuri in groapa pe care ne-o sapa.

Un mister pe care cu greu l-am inteles cat de cat este legat de botezul la batranete al lui Constantin. Unii spun ca Constantin s-a botezat la batranete pentru ca sa poata pacatui cat mai mult – fiind nevoit sa mai taie cate un cap din cand in cand avand in vedere meseria sa – pentru ca botezul sa ii stearga astfel pacatele. O parere idioata parerea mea. Ca crestin botezat, ar fi putut face fata mult mai usor ispitelor, ar fi avut ajutor mult mai mare de la Dumnezeu si in primul rand s-ar fi pregatit de moarte din timp, s-ar fi asigurat de orice riscuri – mai ales avand in vedere meseria sa. Nu cred ca Constantin a ramas nebotezat pana in pragul mortii doar ca sa poata sa fie iertat de cat mai multe pacate pe care inevitabil urma sa le faca. Din informatiile pe care le-am aflat, Constantin si-ar fi dorit sa fie botezat la raul Iordan si se pregatea sa ajunga acolo dupa ce avea sa lupte cu persii care ii persecutau pe crestini. Coroborat cu faptul ca la vremea aceea botezul nu se facea la varste fragete, nu se impamantenise inca acest obicei si ca pregatirea catehumenilor era serioasa si cerea efort intens din partea acestora ca sa cunoasca si ca sa inceapa sa traiasca cu adevarat crestineste, putem asadar sa tragem o concluzie: cel mai probabil Constantin a amanat botezul pentru ca nu prezenta o urgenta asa mare cum ni se pare noua acum si pentru ca dorea sa se boteze la Iordan. De altfel, botezul nu era primul pas pe care avea sa il faca Constantin in credinta crestina. Este greu sa intelegem ce experiente trebuie sa fi avut un om de statura sa, caruia i s-a dat sa vada semn de la Dumnezeu in cer si care a primit fara tagada ajutorul lui Dumnezeu in lupte, i-a eliberat pe crestini, a fost alaturi de sfinti precum Sf. Nicolae sau Sf. Ciprian, a stat cu ei la masa, a cerut invatatura si binecuvantare de la ei, a construit biserici nenumarate si purta in corana spini din coroana Mantuitorului. Ca sa intelegem bine, sa ne gandim cum in zilele de azi, unii oameni cu viata sfanta nu doresc sa primeasca preotia tocmai pentru ca nu se considera vrednici de aceasta. Sau unii preoti nu primesc  decoratii si functii inalte tocmai pentru ca nu se considera vredinci de ele. Pr. Cleopa de exemplu, nu a primit sa fie patriarh. Tot asa, probabil nici Sf. Constantin nu se considera vrednic de botez, probabil dorea mai mult timp ca sa se pocaiasca si ca sa devina crestin cu adevarat.

Tot din viata lui Constantin cel  Mare am aflat ca pentru a ajunge sfant nu e nevoie de un mediu linistit, in care sa nu ai ispite si tentatii, in care totul sa mearga frumos si tu sa practici virtutiile fara piedici si sa poti sa spui “Doamne Iisuse Hristoase…”  in liniste in timp ce muncesti. Constantin a ajuns sfant slujind la curtea unui persecutor, taind capete, conducant ostasi in lupta, construind ceea ce azi am numi autostrazi, fiind implicat in negocieri politice complexe, ba chiar casatorindu-si propria sora cu un partener riscant cu care mai tarziu a fost nevoie sa se lupte si chiar sa il execute. Pana la batranete s-a ostenit cu constructia de biserici si s-a implicat direct in fiecare proiect, sprijinind nu doar dezvoltarea Bisericii dar si progresul societatii romane in general prin intarirea granitelor, dezvoltarea infrastructurii, promovarea legii si intarirea drepturilor femeii, ale copilului si ale sclavilor. Sunt nenumarate si impresionante pentru acea vreme toate reformele facute de Constantin, dar merita sa le cunoastem. Enciclopedia Catolica le detaliaza. Iata deci un om care a trait intens, in mijlocul furtunii, a luat taurul de coarne de nenumarate ori, si-a asumat riscuri imense, nu a cautat usurica, a avut principii si s-a tinut de ele. Iar mai presus de toate s-a jertfit. De aceea, probabil a ajuns sfant, pentru ca s-a daruit pe sine in totalitate oamenilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *