Grijile vietii si viata in criza

Maine este Duminica a 3-a dupa Rusalii la care se citeste pericopa despre grijile vietii. Este un cuvant foarte frumos, chiar ma gandesc sa trag o parte din aceasta pericopa la imprimanta sa mi-o lipesc pe frigider ca sa o citesc in fiecare zi. Sau macar sa imi aduc aminte de ea in fiecare zi.

Este foarte important sa avem o ancora in viata noastra de zi de zi, sa stim ce e cu noi si ca nu suntem doar niste pioni aruncati la intamplare intr-o tabla de sah naucitoare si care nu ne rezerva nici o sansa de a trai normal si de a ne gasi o cale proprie, fara constrangerile lumii acesteia.

Nu are rost sa largesc acum problematica, inspre ce trebuie si ce nu trebuie sa facem sau sa credem sau sa gandim. Fiecare este dintr-un aluat aparte si toti suntem de acord ca echilibrul in viata de zi cu zi este foarte greu de dobandit si parca am putea spune, mai ales in ultimul timp, cand lumea ni se pare ca o ia razna mai cu ravna ca alta data. Dar si asta pe semne ca este amagire si basucienuiesc eu ca orice om care imbatraneste, oricand, inevitabil va spune asta: lucrurile nu mai sunt cum erau alta data, totul e mai rau acum.

As intra totusi intr-o impartasire a unei dumiriri personale legate de pericopa despre grijile vietii. Asadar, eram oarecum nedumirit de formularea idemnului de a nu ne ingriji pentru sufletul nostru: “Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca”. Cum adica sa nu ne ingrijim pentru sufletul nostru? La intrebare mi-a raspuns un parinte care la o predica ne-a explicat cum a cautat in versiuni de Biblie mai vechi sa vada cum era tradus pe-atunci, deoarece nici el nu intelegea formularea. Mergand asadar in versiuni mai vechi, a gasit tradus: “nu va ingrijiti cu sufletul vostru”, ceea ce este cu totul altceva. Indemnul Mantuitorului este ca sa nu neglijam preocuparea pentru suflet in detrimentul rezolvarii problemelor trupesti, sa nu sacrificam sufletul pentru grijile lumesti. Atat am inteles eu pe scurt, nu pot sa explic prea frumos, poate doar sa dau un exemplu.

Bunaoara, daca eu sunt muritor de foame si traiesc de pe o zi pe alta, ce fac: muncesc Duminica si de sarbatori sau nu muncesc? Daca muncesc, se zice ca ma ingrijesc cu sufletul, adica sacrific hrana sufleteasca pentru a putea face rost de necesitatile trupesti. Pe moment, compromisul pare justificat si prioritar, deoarece moartea sufleteasca trece neobservata, nu ridica nici un semn de intrebare si nu pune nici o povara, poate doar o mustrare de constiinta. Si mai ales daca rezolv necesitatile trupesti si ii ofer trupului comfortul pe care si-l doreste, vocea sufletului  ramane surda, nu ma deranjeaza chiar daca desigur ca voi suporta consecinte.

Foarte greu de talcuit totusi aceasta pericopa. Nu atat pentru dificultatea ei cat mai ales pentru vremurile pe care le traim. Oare ce vor spune maine parintii care vor predica oamenilor? Cum vor putea sa iese in fata lor si sa le spuna: nu va ingrijiti ce veti manca, iata ce ne spune Mantuitorul! Cum sa incurajezi soldatii intr-un razboi care ni se arata pierdut si in care noi ne luptam cu furcile si ei cu tancurile? Evident, la Dumnezeu toate sunt cu putinta, nu din cauza situatie actuale cred eu ca aceasta pericopa va fi dificil de expus oamenilor cat mai ales din cauza slabiciunii credintei oamenilor si a gravitatii situatiei existente. Este usor sa ii vorbesti unui om care are de mancare sa nu fie lacom, dar este greu sa indemni un flamand sarac sa nu fie ingrijirat de lipsa mancarii, ci sa urmeze mai intai poruncile lui Dumnezeu. Paradoxal este ca putini oameni mor de foame in ziua de azi si totusi multi se cred saraci.

Ca veni vorba de situatia existenta, in caz ca va intrebati unde ne aflam, am o metafora noua care sa descrie problema: finantele mondiale, dar in special cele europene regurgiteaza creditele precum cainii isi regurgiteaza voma. Ce altceva sa fie creditarea din credite prin o mie si una de fonduri cu acronime numai de ei stiute si cu rosturi si fundamente poate nici de ei stiute in totalitate. Sa exemplific.  Se zvoneste ca tocmai au acceptat nemtii ca italienii si spaiolii sa fie sustinuti prin cumpararea de catre Fondul de Stabilitate Financiara si celalalt fond a bondurilor acestor tari pentru a le scade dobanzile si a le ajuta sa se imprumute mai usor. Bondurile tarilor insa sunt niste gunoaie: sunt acoperite cu garantii junk preluate la randul lor de catre state de la bancile insolvente pe care le-au salvat pe ultima suta de metri pentru ca acestea sa nu pice. Cu alte cuvinte, daca vom numi “hrana junk” creditele imobiliare spaniole (acele cartiere pustii de prin spania ramase la nivel de ruine) au fost preluat de state in prima etapa (prima regurgitare). Apoi statele, fiind nevoite sa se imprumute le varsa in fata fondurilor astora nou create si acestea le inghit pentru a oferi creditare statelor. Problema este ca fondurile astea sunt alcatuite cu bani care vin tot de la state, care bineinteles pentru a participa la aceste fonduri trebuie sa se crediteze la randul lor de la banci. Se creaza asadar un circuit al vomei in care din flip-flap-ul creditelor singurii castigatori sunt bancherii care isi trag bonusuri imense in fiecare an in timp ce bancile pe care le conduc sunt insolvente, dar fiind prea mari pentru a cadea, sunt la nevoie salvate de state.

Poate am facut trecerea prea brusca la acest subiect pentru unii dificil de inteles si plictisitor, dar cam astea sunt grijile mele si despre astea vorbesc. Ma ingrijoreaza serios problema creditelor deoarece mie mi se pare evident ca totul este un Caritas si va ajunge la implozie. Care implozie inseamna fie prabusirea totala a sistemului bancar mondial (deci si european, deci si romanesc) fie scaderea continua a puterii banului, adica a puterii de cumparare, adica cresterea constanta a saraciei pana la cote de neimaginat azi. Ar mai fi si alte alternative, dar mult mai nasoale ca cele doua anterioare: nasterea unei noi dictaturii, elaborata pas cu pas ca solutie la actuala criza sau un nou razboi mondial, pornit din dizolvarea structurilor actuale si reorientarea politicilor care interesul statal al fiecaruia, ceea ce va duce inevitabil la conflicte.

Ni se arata asadar vremuri grele in fata si trebuie sa ne intarim. Sa fim constienti ca daca nu credem ferm ca ne va fi greu si ar fi bine sa fim pregatiti, suntem intr-o criza de intelegere si  de actiune inca de pe acum.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *