Cine nu-l vrea pe Ponta?

Explozia cursului valutar nu poate fi explicata logic doar prin tensiunile create de scandalul politic si de graba cu care incearca USL-istii sa il dea jos pe Basescu si garda care ii mai este fidela. Ba chiar nici tensiunile la nivel european nu mai sunt in ultimul timp la acelasi nivel ca pe la inceputul lunii iunie cand a fost primul debuseu al cursului si schimbarea principala de putere de la noi.

Oricate tensiuni si oricate abateri de la democratie i-ar face pe europeni sa le tremure chilotii de frica ca la noi poate veni vreun partid care sa nu aiba grija de scutul anti-racheta – caci asta este singura grija a europenilor cu privire la noi – nu justifica caderea leului, mai ales in ultimele zile.

Ca o mica paranteza, cata vreme regimul Basescu a pupat in fund mai ales pe doamna Merkel dar si pe americani, oricat de jalnica era economia romaneasca si oricat de paguboase au fost masurile anti-criza luate de regimul lui Basescu, “investitorii” nu s-au speriat, adica le-a convenit status-quo-ul. Ceea ce a ajutat Romania si sa ia bani de la FMI si sa se crediteze pe piata din SUA (ce inseamna pentru marile banci americane de investitii sa bage cateva sute de milioane in bondurile romanesti? mizilic).

Acum lucrurile s-au schimbat oleaca. Nu exclud total ca Isarescu a lasat pur si simplu cursul sa se duca acolo unde ii este locul. Este insa putin probabil, caci isi taie singur creaca. Gasca de babaci care conduce BNR-ul are totusi un om in guvern si tocmai si-au marit salariile, deci nu ar avea motive prea serioase sa atace USL-ul mai ales ca inca nu au aratat ce vor sa faca in privinta economiei si mai ales ca spre deosebire de Orban care a atacat bancile straine, Ponta e un mic cocosel care nu s-a luat nici macar de operatiunile repo cam accelerate si cam dese in ultimul timp pe care BNR-ul le tot falfaie ca sa tina bancile pe oxigen, desi nu o face deloc gratis.

Asadar care sa fie dusmanii USL-ului si de ce oare? Sa le fie oare frica nemtilor de trecutul comunist al baronilor PSD-isti? Sa ii mai sperie oare batranul Ilici pe americani? Sa se razbune oare centrele oculte de putere pentru faptul ca USL-ul nu i-a ascultat si nu l-au lasat pe Preda la justitie. Pentru cei care nu stiu, Preda avea rolul de a fi un fel de Isarescu al justitiei, asa cum Isarescu nu s-a clintit de ani de zile, Preda a trecut prin cateva partide si prin toate guvernele, fiind tinut in scaunul justitiei de anumite influente obscure.

In concluzie nu spun decat ca multe lucruri murdare se intampla pe dedesubt si deja incet-incet o sa inceapa sa ne cam arda pe toti. Nu zic ca ce era inainte era mai bine, ca statutul de bananieri in care ne infipsese Basescu ne-ar fi ajutat mai mult. Nu zic nici ca Ponta nu mai poate el de dragoste de tara si a inceput razboiul asta doar pentru a incerca ceva in interesul romanilor. Este evident o lupta intre clanuri de mafioti si ca in orice razboi, lucrurile pot sa ia o intorsatura cu totul neasteptata. Si nu este exclus ca prabusirea rapida a cursului sa dea foc si la alte buruieni uscate de pe la noi cum ar fi bancile.

Sa ne rugam insa pentru ploaie, nu pentru ca nu ar strica o curatire, dar avem o mare problema cu semintele, cu ingrasamintele, cu utilajele si cu forta de munca etc. Romanii care ar fi in stare sa se apuce din nou de munca sunt deja prin alte parti la cules de capsuni, acasa au mai ramas batranii, bolnavii si copiii. Din pacate astia nici macar sa fuga de foc nu vor fi in stare.

 

NB: chiar si la nivelul si ritmul actual de devalorizare, inca imi mentin parerea ca pe termen mediu lung avem de castigat din caderea leului; desi e mai bine sa te speli cu apa calduta, usor suportabila pentru organism, uneori daca nu ai de ales, merge si un dus rece.

2 comments

  • cristigeafir

    Desi sunt unul din românii cu un credit în euro cred ca devalorizarea asta are mai multe efecte pozitive decât negative. Si, până la urmă, în situaţii de genul ăsta sacrifici câţiva neinspiraţi care s-au împrumutat în euro şi dai bătaie la exporturi şi încasezi mai mulţi bani la buget. Eu as fi lasat de mult leul sa o ia la vale….

  • Pingback: Intrarea la apă « Gigel Chiazna

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *