Viaţa în spital

Viaţa în spital este cu totul alta decat cea din afara. Problemele si preocuparile din afara sunt cu totul altele decat cele de dinauntru si intersectarea celor doua lumi are loc mai ales prin ziarele imprastiate dezordonat pe cearceafurile mizere cu care (ziare) isi mai pierd timpul bolnavii care mai au posibilitatea sa citeasca, caci suferinta, neputintele si deznadejdea ii impiedica pe multi sa se bucure macar si de un asemenea lucru marunt cum ar fi cititul unui ziar. Ca sa va dau doar doua exemple: cum sa citeasca ziarul un bolnav care a fost operat la trahee si care de ieri de cand a fost operat si pana azi cand l-am vazut ultima data nu prea a avut voie sa-si schimbe pozitia capului decat cand musai trebuia sa se usureze in plosca? Sau cum sa citeasca ziarul un bolnav operat de cancer de colon care vineri a intrat in sala de operatie si sambata dupa-amiaza s-a trezit prima data dupa operatie cu mainile si picioarele legate pentru ca cica ar fi fost recalcitrant? Si pe langa maini si picioare – care intre timp i-au fost dezlegate – s-a mai trezit si cu un tub in nas prin care se scurge voma din stomac.

Fac cam doua saptamani de cand am mers aproape zilnic in spital – tata s-a operat de cancer – si vrand-nevrand am inceput sa vad si eu lucrurile altfel. Altfel e putin spus, dar nu am timp si stare sa nuantez. Spitalul si boala te imping cu sau fara voia ta sa te nasti din nou, sa vezi lumea altfel, sa ai alte nazuinte si alte asteptari de la viata. Spun fraze banale dar cuvintele sunt slabe.

Lucruri care in afara par banale, in spital sunt nepretuite. Exemplu: a merge la toaleta. Urinatul este  un lucru minunat in spital, daca reusesti sa il duci pana la capat. Caci exista posibilitatea ca in urma sondei de urina care se pune la toti cei operati, sa faci infectie urinara si sa ajungi pana la imposibilitatea sa urinezi. I s-a intamplat unui “vecin” de salon care o noapte intreaga a stat in picioare si a facut ture intre pat si veceu pentru ca ii venea sa urineze si nu putea. Mirosul de urina este “parfumul” care s-a impregnat in spital pana si in mentalul infirmierelor pana acolo incat o infirmiera a intrebat daca nu cumva o sticla cu ceai de musetel pusa pe pervazul ferestrei este cu urina. Cat de smintit sa fie cineva sa puna o urina intr-o sticla de jumatate de litru si sa o puna pe pervazul ferestrei? Urina se masoara ca sa vada doctorul cata este in fiecare zi. De aceea, fiecare are la pat o plosca destul de low-tech (la unii o banala sticla cu gatul taiat) care de cele mai multe ori nu este acoperita. Saloanele unde nimeni nu urineaza pe el si nici o sonda nu da pe langa sunt exceptii.

Treaba mare e insa cu adevarat mare in spital: ea prevesteste biletul de iesire. Daca ai trecut de 2-3 ori pe la veceu cu o asemenea treaba, esti bun de usuit, caci paturile sunt putine. Asa cum se bucura mamicile cand copiii lor ies afara dupa o constipatie cronica, asa se bucura “apartinatorii” bolnavilor cand “al lor” a reusit in sfarsit si a scapat de ocluzie. Dau telefoane intre ei, se anunta unul pe altul, se intreaba care a mai vorbit cu bolnavul si daca a iesit afara si daca da cand a iesit ultima oara etc. Dar nu doar apartinatorii ci si bolnavii se anunta intre ei, se intreaba unul pe altul daca a iesit si se felicita cand evenimentul fericit are loc.

Dar nu doar lucruri banale in afara sunt de dorit in spital, ci insasi viata. Nu exista bolnav care sa nu se intrebe: “oare voi mai iesi de aici?”, “oare cat voi mai trai?”, “oare o sa mai pot merge singur?”, “oare o  sa mai pot face cutare sau cutare lucru?”. Unii chiar fac promisiuni solemne in spital: “nu voi mai bea nimic”, “nu voi mai manca carne”, “o sa imi fac analize mai des”, “o sa aduc un televizor in salon daca scap” etc, etc. Planuri pe termen lung nu isi face prea multa lume. Nu pentru ca spitalul nu este un mediu favorizant pentru optimism, dar suferinta nu prea te lasa. Viata si moartea, durerea si lupta pentru alungarea ei, ce ai voie sa mananci, cine sa iti dea plosca si daca poti sa iti faci  nevoile, cand va veni cineva sa te vada sau cand va mai trece vreun doctor sa iti scrie vreo reteta sau vreo asistenta sa iti schimbe perfuzia constituie cam mai mult de jumatate din topologia preocuparilor bolnavilor internati in spital.

Am avut in aceste doua saptamani revelatii dupa revelatii: fiecare zi a adaugat inca cel putin o intamplare sau o persoana interesanta. Azi ca tata a iesit aproape am regretat ca nu o sa mai merg in spital o perioada – ma obisnuisem. Cand o sa am timp o sa revin cu cateva povestiri.

7 comments

  • ionut raiosu

    Multa sanatate tatalui tau!
    Regretul tau ca nu vei mai merge zilnic la spital imi aduce aminte de cei din inchisori, care atunci cand au iesit de acolo, obisnuiti cu suferinta (de fapt obisnuiti cu mangaierea lui Dumnezeu care se da celor suferinzi pentru dreptate), nu se mai simteau in largul lor, aveau o nostalgie dupa grutatile de acolo.
    Ne-ar mai ramane totusi ceva de facut : “Bolnav am fost si M-ati cercetat”. Nimeni nu ne opreste sa mergem sa ii alinam pe cei bolnavi, dar totusi nu o facem, cel putin eu. Chiar lucrez la un spital, si nu fac ce ar trebui, desi am toate conditiile necesare (nu m-ar certa asistentele, as putea sa merg impreuna cu preotul spitalului prin saloane etc).
    Iti doresc ca experienta prin care ai trecut sa iti fie spre folos si tatalui tau spre mantuire!

  • Si tatal meu a fost operat,dar de hernie de disc.
    Cu toate astea,tot am apucat sa vad,cat de cat,viata oamenilor din spital;e cu totul alta lume.
    Din greseala am intrat intr-un salon de terapie intensiva.Nu realizam,pana atunci,cat de putin sunt pregatit de moarte.
    Sa dea Domnul Dumnezeu multa putere tatalui si familiei tale,sa treceti cu bine peste cumpana asta!

  • In toata aceasta tragedie a bolii si a spitalizarii, exista si un lucru pozitiv, si anume faptul ca tatal tau are un fiu care-l iubeste, care se preocupa de sanatatea lui, si care face totul ca sa-i fie bine. Pentru un om bolnav de o boala grava, iubirea celui apropiat este foarte importanta. Ii doresc tatalui tau ca boala sa i se amelioreze, si, cu voia lui Dumnezeu, sa se vindece.
    Exista si cazuri de oameni batrani si bolnavi care nu au copii, sau care au copii plecati prin strainatate, sau indiferenti fata de parintii lor, iar acestia isi duc zilele prin azile sau prin spitale, si nimeni nu-i iubeste, si nimanui nu-i pasa de ei.

  • Domnule Chiazna,

    Cititi, va rog, ce spune Dr. Ryke Geert Hamer despre cancer!
    De asemenea Michel Dogna.

    Sfântul Ghelasie Gheorghe de la Mânastirea Frasinei a scris “Medicina Isihasta”, “Retetele Medicinii Isihaste”, etc.etc..
    Multi bolnavi grav s-au vindecat urmând cu strictete retetele Medicinii Isihaste.

    Dumnezeu si Maica Sfânta sa-l ocroteasca pe tatal Domniei Voastre!

  • Dr.Ryke Geerd Hamer este contestat si calomniat deoarece este în afara sistemului, a mafiei medicale. În realitate el este unul dintre cei mai de seama medici pe plan mondial.

    Sper din toata inima ca veti gasi timp sa cititi cartile Cuviosului Ghelasie Gheorghe, în special “Retetele Medicinii Isihaste” ce ar putea sa-l ajute enorm pe tatal Dv..

    • eu prefer sa merg pe cai batatorite, adica pe medicina clasica, nu fac experimente cu viata lui tata;

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *