Convertirea unui tânăr evanghelist la ortodoxie

Multi romani descopera importanta mostenirii ortodoxe a neamului nostru abia cand ajung in strainatate si se gasesc suspendati in neantul dezumanizarii post-moderne. Nu putini din cei care isi cauta norocul pe alte meleaguri au inceput sa mearga la biserica si sa devina “practicanti” acolo, dupa ce mai inainte poate era nu doar indiferenti dar si potrivnici bisericii si traditiei ortodoxe.

Chiar si noi cei care nu a fost nevoie sa fugim (afara) ca sa ne regasim, in general habar nu avem de mostenirea noastra si prin urmare nici nu pretuiam unele invataturi ale ortodoxiei. Ne multumim cu putinele cu care ne-am obisnuit si pe care le-am vazut si pe la altii ca le fac si le cred.

Bunaoara, luam de date de-a gata anumite adevaruri si o anumite stare a lucrurilor cu privire la dogme si nu cautam sa stim mai mult si prin urmare nici nu putem sa le pretuim pe toate asa cum trebuie si foarte greu crestem duhovniceste, tocmai pentru ca ne plafonam duhovniceste.

Desi nu pentru prima data – am mai trait acest sentiment – am fost socat de marturia unui tanar evanghelist din Iasi care s-a convertit la ortodoxie pur si simplu punandu-si niste intrebari si cautand raspunsuri. Marturia lui o puteti asculta aici. Ascultand cuvantul lui, mi-am adus aminte si de propriile mele cautari de la inceput si regret ca nu le-am pastrat in scris pentru ca acum nu imi mai aduc aminte mare lucru. Stiu doar ca primul scurt-circuit in conceptia mea cvasi-ateista a fost incercarea de a intelege conceptul de infinit. Asta a fost “momeala” cu care Dumnezeu m-a cautat pe mine, ma tot intrebam cum poate sa fie universul infinit, cum poate sa existe timp si spatiu infinit, ce este dincolo si ce sens are infinitul daca nu poate fi cuprins.

Iata cateva spicuiri din conferinta pe care v-o recomand, ca sa va trezesc interesul:

– martorii lui Iehova se boteaza in numele Tatalui, al Fiului si al Organizatiei conduse de Spiritul Sfant;
– la evanghelisti in fiecare duminica talcuieste cate unul si de multe ori intra in conflict talcuirile; s-a intamplat o astfel de situatie si la o adunare la care a participat Paul; predicatorul duminicii respective si-a inceput discursul: “nu vreau sa supar pe nimeni din cei de fata cu parerile mele, dar eu cred ca … (asa si pe dincolo / o cu totul talcuire ca cea facuta de pastorul din duminica anterioara);
–  cand Paul a participal la o conferinta a lui Iosif Ton le-a povestit cum a vrut el sa se duca la un pastor si sa ii fie ucenic – concept destul de ciudat pentru evanghelisti; el si ceilalti tineri au fost socati ca se intampla asa ceva, cum adica sa fie cineva ucenic al altui om, ca doar ei fusesera invatati sa talcuiasca singuri si sa creada ce vor;
–  de ce fac prozelitism neo-protestantii desi “au fost mantuiti prin credinta”? “ca sa mantuiasca si pe ceilalti”

 

One comment

  • E foarte bine ca un tanar protestant a descoperit adevaratele comori ale ortodoxiei, si ca a revenit la adevarata credinta. Macar de am face-o si noi. Adica sa nu fim numai ortodocsi “practicanti”, si foarte rigurosi in indeplinirea indatoririlor pe care le cunoastem foarte bine cel putin din punct de vedere teoretic, precum fariseii ipocriti din vechime, ci sa fim ortodocsi in inima noastra, si in comportamentul nostru iubitor si dezinteresat fata de alti crestini ca si noi, daca nu si fata de restul lumii. Cat de buni ortodocsi suntem ca neam, pentru ca fiecare in parte numai el stie cum este, se poate lesne vedea din stadiul de decadere morala si saracie materiala maxime la care s-a ajuns.
    Una dintre cele mai sigure cai de a ne intoarce la Dumnezeu este frica. Frica de moarte si de vesnicia ei. Frica de a nu ajunge in iad, frica de a nu mai pacatui, frica de a nu mai face rau, frica de a nu mai supara pe Dumnezeu cu pacatele noastre. Si treptat, treptat isi face loc si parerea de rau, incercarea de a nu mai repeta greselile facute, dorinta de a face binele, si iubirea fata de ceilalti si de Dumnezeu. Nimeni nu poate spune cu certitudine ca-l iubeste pe Dumnezeu daca nu-i iubeste pe cei pe care viata i-a oferit posibilitatea sa-i cunoasca intr-un fel au altul. Foarte greu este sa-i iubim pe cei care ne-au facut rau, dar si mai greu este sa-i iubim pe cei carora le-am facut noi rau.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *