Siria şi dezinformarea din presa românească

Nu stiu daca este dezinformare sau lipsa de profesionalism. Deja a vorbi despre profesionalism in presa romaneasca pare desuet: in epoca internetului, a breaking news-urilor si a austeritatii castiga doar cine stie sa traduca mai pe scurt si doar ce face rating si cine are poze mai frumoase.

Nici o televiziune si nici un ziar romanesc nu au mentionat ca Siria isi cere scuze pentru incident si s-a angajat sa investigheze cum de a avut loc:

Syria’s U.N. envoy said his government is not seeking any escalation of violence with Turkey and wants to maintain good neighborly relations. Ambassador Bashar Ja’afari said the government hasn’t apologized for the shelling from Syria because it is waiting for the outcome of an investigation on the source of the firing. (Sursa: Washington Post)

Poate ca departamentul de traduceri are un delay cam mare si reporterii de politica externa nu sunt capabili sa citeasca in engleza. Altfel nu inteleg, de ce nu au mentionat un asemenea element important al conflictului ci au mers doar pe ce le-au servit altii pe tzeava. Cum ar fi de exemplu Gandul care in “analiza” sa de cateva paragrafe, a tradus si a extins unele idei care au facut stirea mai picanta ca sa atraga interes si sa aduca audienta.

Revenind la relatarea in presa romaneasca a acestui incident, o alta omisiune importanta a fost facuta: nu am vazut undeva sa aminteasca ca acum cateva zile Rusia a amenintat NATO sa nu mai zgarme dupa un conflict in Siria, chiar pe 2 octombrie, cu o zi inainte de acest incident. Oare “expertii” din presa au uitat de la mana pana la gura? Ieri Rusia ameninta NATO sa nu creeze pretexte pentru zone buffer sau nofly si azi se intampla ce se intampla si nimeni nu mentioneaza asta, ba chiar ne arunca praf in ochi cu comparatii ale armatelor Turciei si Siriei si “analizeaza” ce puternica e Turcia si cum e ea o mare putere militara si cum nu are ea nevoie de NATO,etc.

Oare expertii ziaristi nu stiu ca NATO este deja prezenta in Siria si la granita Turciei prin suportul tehnic si militar acordat insurgentilor?

Dar nu doar aceste amanunte au uitat ziaristii romani sa mentioneze ci si faptul ca recent, Turcia i-a gonit pe insurgenti (Free Syrian Army) din teritoriul sau – o mutare destul de interesanta si deloc lipsita de semnificatie. Daca FSA se simteau pe picior mare, era logic sa ramana in Turcia si sa continue organizarea luptei de acolo, daca aveau probleme, de asemenea era logic sa ramana ca sa nu piara de tot. Nimeni nu a dezlegat misterul acestei miscari, lasand doar o singura posibila explicatie: FSA s-au mutat in Siria ca sa provoace armata siriana sa ii atace si ca sa poata apoi cere “No Fly Zone” precum a inceput si “eliberarea” Libiei.

Mutare cu mutare, vedem cum evenimentele converg catre inevitabil: razboi total. Vedem pe de o parte cum rusii observand intentiile si cunoscand modus-ul operandi al americanilor ii avertizeaza dinainte dar o fac degeaba si pe de alta parte vedem cum Turcia joaca un teatru pe care il va regreta amarnic ulterior. Apropos de puterea militara a Turciei, parca si de Irak inainte de razboi se zvonea ca are a patra armata a lumii ca numar de soldati.

In momentul de fata, in orice directie vor decurge evenimentele, se pare ca razboiul nu poate fi evitat. Pe de o parte, daca insurgentii vor fi batuti de armata siriana, NATO va incerca tot ce poata ca sa nu piarda “investitia” facuta deja in acest razboi si ca sa “mentina cursul” pe directia pe care si-a propus-o de tatonare continua a zonelor cu relevanta geostrategica pentru rusi si chinezi. Si in acest moment, se pare ca acest incident se incadreaza pe aceasta linie. Pe de alta parte, daca insurgentii cumuleaza progres si armata siriana este in retragere, Siria va dori ca sa porneasca un razboi in ideea de a atrage si alti actori in acest conflict si de a spera intr-un alt final decat cel pierzator. Se intelege ca singurii actori pe care s-ar putea baza Siria sunt Iranul si Rusia, ambii declarandu-si deja intentia ferma de a nu sta cu mainile in san.

Iata deci cum presa ne serveste pe tava gogosi mai mari decat “armele de distrugere in masa” care au provocat razboiul din Irak, doar ca de data aceasta informatiile sunt clare si limpezi, nu e nevoie sa fii geniu ca sa prezinti lucrurile cum sunt. Daca acum nu sunt in stare, oare ce informare corecta vom avea noi cand va incepe razboiul?

5 comments

Leave a Reply to admin Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *