Ești cetățean european și ai bani? Ai dreptul la 90% din ei!

Nu cred sa fie vreo campanie mai stupida in publicitatea mioritica recenta decat campania cu drepturile cetateanului european. Si ce vremuri mai frumoase sa faci o astfel reclama decat zilele astea cand cipriotii nu pot sa isi scoata banii de la banca.

Administratorului celui mai mare fond de investitii financiare din lume – Pimco – spunea intr-o conferinta ca desi pe termen scurt lucrurile par cat de cat ok (SUA isi revine, piata bursiera creste, economia creste, somajul scade) pe termen mediu ne vom afla la un punct de bifurcatie unde lucrurile vor merge cu certitudine intr-una din doua:

1) masurile luate de bancile centrale vor da rezultate, economia isi va relua cresterea si bancile vor putea sa creasca dobanzile;

2) masurile luate de bancile centrale isi vor arata puterea destructiva: pentru a evita colapsul bancilor, FED-ul BCE-ul si celelalte banci centrale au distrus intre timp piata libera, capitalismul si increderea oamenilor in politicieni; nu a spus pe sleau ce ne asteapta, insa a spus ca sa avem bani cash ca oportunitatile vor fi imense; se referea evident ca ne vom trezi intr-o hiperinflatie destructiva cand cei care mai au bani vor putea cumpara pe nimic bunurile celorlalti care vor vinde orice numai sa nu moara de foame;

Dar noi nu trebuie sa ne temem ca pica bancile noastre si nu ne mai vedem depozitele, nu-io asa? Suntem cetatei europeni si avem drepturi! Dar parca si Cipru erau un UE ba chiar aveau si in Shengen, ba chiar aveau si moneda EURO. Care sa fie atunci drepturile cetatenilor europeni?

2 comments

  • Credeti ca nu s-ar putea ajunge si la varianta:
    esti cetatean european si ai bani? Ai dreptul la 80%, sau 70%, sau, de ce nu, la 50% din ei. Sau de ce ai mai avea nevoie de ei?
    Eu n-am crezut niciodata ca o banca iti garanteaza pe bune depozitele intr-o situatie de criza. Ati auzit ca vreo banca sa piarda vreodata, in afara de cele care sunt planificate sa falimenteze?
    Ce s-ar intampla daca europenii ar incepe sa-si retraga din banci euroii economisiti? S-ar introduce poate mai repede banii electronici, pentru ca sa nu se piarda cumva controlul populatiei. Si astfel ne-am apropia de punctul terminus.

    • Exista doua probleme condamnabile cu privire la ce a facut UE in Cipru:
      1) a atentat si la depozitele “garantate”, deci din start a distrus sistemul legislativ si orice lege prin urmare
      2) a aplicat masuri diferite pentru aceeasi situatie; mai exact: contribuabilii ciprioti au platit pentru depozitele salvate din sistemul bancar irlandez dar cand a fost vorba sa fie salvat sistemul bancar cipriot, s-a facut altfel;

      Deja europenii destepti isi retrag banii din banci, semnalul a fost dat. Sa nu uitam ca nici in Cipru, nu toti au pierdut ci doar cei care au fost mai fraieri. Oamenii cu legaturi, cu sume mari si atenti la ce se intampla stiau cu luni inainte de posibilitatea unui “bail-in” si si-au salvat banii dinainte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *