Doar creșterea a volatilității sau accelerare a procesului de implozie?

Intrebarea din titlu este o intrebare cheie pe care si-o pun nu doar investitorii si factorii de decizie, dar trebuie sa si-o puna si oamenii simpli care doresc sa stie daca se merita sa mai mearga la munca maine sau saptamana viitoare. Nu voi da raspunsul la aceasta intrebare deoarece nu sunt profet. Voi pune insa o alta intrebare cheie care, cel putin urmarind consecintele evenimentelor recente, ne va ajuta pe viitor sa intelegem incotro se indreapta lucrurile. Si trebuie sa intelegem aceasta deoarece poate o zi-doua inainte de colaps conteaza – ca sa nu zic 4-5 ani [6].

Nu stiu daca v-am mai spus pana acum dar interesul meu in actuala criza a inceput cand in 2009 prin primavara (cred) m-am intalnit cu un fost coleg care juca niste sume maricele pe bursa si evident era la curent cam cu tot ce se intampla. Intalnindu-ne noi in parcarea unui hipermarket, dupa ce nu ne mai vazusem ani de zile (ambii parasisem firma la care am fost colegi) printre altele mi-a spus ca in toamna lui 2008 cand s-a intamplat treaba cu Lehman, a avut consiliu de familie sa decida daca sa scoata toti banii din banca, sa cumpere tot ce pot din supermarket (mancare neperisabila, conserve, unelte, etc) si sa fuga la tara. Adica sa faca intr-o zi ce fac altii ca stil de viata (survivalisti le zice in englezoromana). Am fost socat atunci ca eu nu mi-am pus asemenea probleme desi am realizat instant unde duceau spaimele lui. Nu stiu in ce masura eram informat si interesat la acea vreme, dar stiu sigur ca niciodata nu mi-am pus problema ca prabusirea unei banci in SUA poate insemna crash-ul total al societatii in Romania. Evident, multi nu realizeaza nici acum interdependentele ca sa nu mai zic cati si dintre cei care realizeaza, concep ca exista un master-plan cu un “target” destul de … nefavorabil pentru noi (sa ii zicem doar asa). V-am povestit asta pentru a justifica de ce chiar si cu o zi dinainte conteaza sa stim. Evident nu ne va salva asta, dar cel putin psihologic vom fi pregatiti si exista sanse mari ca nu cei care au rezerve de conserve sa supravietuiasca ci cei care au taria psihologica sa nu isi piarda mintile si sa se adapteze la situatie.

Noi romanii avem o istorie in care daca vom cauta un numitor comun al tuturor epocilor, probabil vom gasi doar supravietuirea. De fiecare data am tot fugit de cineva sau am incercat sa supravietuim sub bocancul altora mai puternici. Nici de data asta nu va fi foarte diferit, desi unele particularitati ale acestei epoci cu potential de … originalitate vor putea sa existe.

Sa facem insa o mica recapitulare:
– s-a produs un cutremur: averea legitima, legala si garantata a unor europeni a fost confiscata; restul sunt detalii;
– autorii acestei lovituri au stiut bine ce fac si au actionat in perfecta cunostinta de cauza; ba chiar au asteptat noile alegeri din Cipru, deoarece daca ramanea vechiul presedinte nu aveau nici o sansa sa treaca acest “memorandum”; ca o mica paranteza: credeti ca nu puteau taia liniile de credit pentru bancile cipriote si mai inainte? ba da, nu au asteptat decat sa aiba un nou pion in locul inconvenientului presedinte comunist [1] care risca chiar sa scoata Ciprul din UE (mare incoventient pentru eurocrati!);
– autorii acestei lovituri stiau ce riscuri presupune acest act [2], deci nu a fost intamplator;
– sunt mari sanse ca aceasta lovitura sa fie un experiment [3] dar ca orice experiment poate sa iasa de sub control;
– in cel mai fericit caz (nu exista conspiratie, nu exista plan de distrugere a sistemului actual si de alimentare a haosului, nu exista inginerie sociala), acesta a fost un act de disperare, au incercat si asta pentru ca restul nu a mai mers si altceva nu se mai poate;

Avem asadar in fata doua posibile cai pe care vor evolua lucrurile:

1) este doar un eveniment fara implicatii sistemice, deci nu va duce decat la cresterea volatilitatii; se aseamana si problemelor Greciei si probabil va fi urmat si de alte evenimente similare, in care tari cu probleme vor trece prin tot felul de masuri menite a le echlibra situatia datoriilor dar suntem departe de a declara sfarsitul lumii (asa cum o stim acum [4]); unii pierd, altii castiga – asta este viata; cei care nu muncesc si nu sunt eficienti trec prin greutati, dar in cele din urma lucrurile se vor regla;

2) implozia sistemului financiar este apropiata; Ciprul este scanteia care va dinamita tot sistemul financiar european; banii vor iesi din Zona Euro si inevitabil acest experiment nereusit va detona toate sansele unei oarecare stabilitati financiare si va duce la dezintegrarea intregii Uniuni si la haos total; prin “apropiata” aici evident ca nu intelegem 2-3 zile, ci poate cateva luni sau cel mult un an; banii in ziua de azi sunt transferati repede, sa zicem ca poate va fi nevoia ca reteta sa mai fie aplicata si in alta tara pentru ca toti sa fie indeajuns de speriati cat sa fuga, dar nu este deloc exclus ca lucrurile sa scape de sub control; de fapt, chiar recent Ion Tiriac a recunoscut ca sume imense de bani sunt transferate catre Elvetia [5] (deci in afara UE si a Zonei Euro!)

ganditorul In final as vrea sa va pun o intrebare care merita pusa in mai toate evenimentele viitoare care vor avea loc si care ne va ajuta sa intelegem macar o parte din dedesupturile realitatii: “cui ii foloseste?“. In cazul de fata, deja am dat raspunsul, intrebarea mea cheie nu are deloc cheie.

Totodata, va las singuri sa va raspundeti si la un alt set de intrebari, la care insa nu indraznesc sa va dau nici un ajutor:
– cu ce ma afecteaza pe mine toate astea? are rost sa imi pese, are rost sa ma chinui sa gasesc raspunsuri si sa imi randuiesc viata in functie de aceste evenimente?
– ce pot face eu? chiar pot face ceva? pot face doar pentru mine sau si pentru altii?

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~
NOTE:

[1] Demetris Christofias s-a opus intrarii Ciprului in UE, are doctorat la Moscova si stranse legaturi cu rusii (sursa: Reuters)

[2] vezi finalul articolului http://www.chiazna.ro/4802/falia-dintre-declaratiile-oficialilor-si-realitate

[3] CEO-ul unui mare fond de investitii: Cipru este un experiment

[4] adica o lume cu bani, cu banci, cu carduri, cu dolari, euro etc; o lume in care merge autobuzul, avem curent, e saracie dar mai exista pe ici pe colo locuri de munca si nu multi mor de foame;

[5] “Ţiriac spune, însă, că precedentul confiscării banilor deponenţilor în Cipru a declanşat deja o teamă faţă de băncile din toată Uniunea Europeană şi deţinătorii unor sume mari se mută deja în Elveţia.” (Sursa: Capital)

[6] inca din 2009 am atras atentia ca:

Toată criza economică este clar provocată, mai bine zis „programată” în sistem. Sistemul a fost făcut să pice, aşa cum o maşină pe care o îndreptăm spre o prăpastie este predestinată unui sfârşit crunt.Criza actuală va dura ceva timp, viaţa va fi din ce în ce mai grea, se vor încerca tot felul de soluţii, inclusiv războaie, vor fi şi momente de pace şi optimism, încercări de ieşire din impas dar degeaba. (sursa: Inapoi la tara …)

4 comments

  • Asa-zisa teorie a conspiratiei nu mai e conspiratie. Ciprul, imediat ce a votat cu un partid pro-european, a fost daramat (acest eveniment s-a intamplat nu mai departe de o luna de la alegeri). Traiesc in Cipru de ceva ani, si va pot spune ca aceasta tara este una cu cele mai mici impozite din europa, cu o economie sanatoasa (o tara foarte mica, semi-desertica, insa cu o agricultura foarte bine pusa la punct, in special zootehnica, cu multe diverse fabricute, insa si giganti din domeniul petrolier – sa nu uitati ca cipru este tara eurpeana situata strategic la o aruncatura de bat de orientul mijlociu). De cand au venit capitalistii la putere lucrurile s-au stricat lamentabil (nu doar in domeniul bancar). Benzina a “sarit” cu 20 de centi, iar tigarile s-au scumpit de peste 3 ori. Sa fie doar o intamplare? Prea multe coincidente, sau chiar o fi adevarat ca europa (si cand spun europa ma refer strict la germania si franta) vrea sa distruga tarile mici pentru ca astfel sa le acapareze dpdv financiar? Caci observ ca astazi un razboi este inutil, pe cand o tara se subjuga foarte usor financiar (in ocupatie militara exista rezistenta, pe cand in cazul nostru, cum putem “rezista” taxelor?) Gigele, esti cel mai tare ziarist din romania. Nu-i articol care sa-mi scape. Ai putea totusi sa folosesti Adsense pentru a obtine si un profit, caci e pacat sa nu ai si o satisfactie materiala cat de mica in urma acestei munci foarte profesioniste careia te dedici zi de zi.

  • @sandman conspiratia la care ma gandeam eu e alta, una niscavai mai maricica; cipru e doar o patratica pe tabla de sah; fiind in Cipru, ce parere ai, va fi vreo rascoala curand? in supermarketuri care e situatia, s-a revenit la normal? pe la noi erau stiri ca hypermarketurile mai au produse pentru 2-3 zile (vezi RTV)

    • Pai si eu, tot in general ma refeream la conspiratie. Rascoala nu va fi; astia nu sunt “rai”, ca grecii; ei sunt “educati” de englezi, iar apoi, au cu totii rude in anglia sau australia care sa-i sprijine in caz de nevoie. Cat despre stirea cu supermarketurile este complet falsa. Viata decurge absolut normal, iar hrana, de exemplu este 80 la suta de provenienta locala sau din grecia. Supermarketurile sunt pline, ca de obicei, si cu clienti, si cu marfa, iar stirea ca nu accepta plati cu cardul este deasemeni falsa. Tranzactiile bancare electronice au fost COMPLET functionale in TOATA PERIOADA. V-o spun sigur, deoarece m-am folosit de contul bancar online, cu o mica adaugare: nu am tranzactionat mai mult de 1000 de euro. (Si am cont tocmai la Marfin – banca falimentara). Chiar in momentul in care va scriu, online banking-ul este perfect functional (https://www.laiki.com/EN/eBanking/Pages/Home.aspx) Tot ceea ce s-a schimbat de la jocul bancilor este un sentiment anti-european puternic. Ceea ce cred cu desavarsire este faptul ca ciprul va iesi din europa in mod aproape sigur in cinci ani cand vor fi din nou alegeri, si nu ma refer doar la votul oamenilor, ci si la influenta ruseasca asupra multor persoane politice de aici. Se joaca, pe langa un joc economic, si unul strategic, deasemeni. Ciprul a fost un experiment pentru ei, insa ii va duce la pierzanie. Parerea mea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *