Vorbe vechi: aguridă

aguridaCa sa ma ierte cititorii blogului ca o mai dau din cand in cand in bara la limba romana si fac greseli gramaticale (pe langa celelalte greseli) m-am gandit sa fac niscavai canon ca sa primesc iertare. Dar nu doar pentru asta incep acest nou serial de postari “vorbe vechi”. Este deja binestiut ca noi – lumea de azi – traim in “idiocracy world” (vezi filmul Idiocracy un SF deja actual). L-am auzit pe Alex Jones intr-o emisiune cum a realizat cat de mult s-a redus vocabularul in ziua de azi abia cand a fost nevoit sa faca o investigatie si sa citeasca articole din presa de acum 20-30 de ani. A mai mentionat cu aceeasi ocazie ca s-au facut unele studii referitoare la vocabularul folosit si s-a depistat reducerea drastica a numarului de cuvinte folosite azi in comparatie cu perioada de acum cateva decenii.

Intr-o lume dominata de vizual, nu are rost sa mai facem studii ca sa realizam ca desii copiii de astazi par mai destepti si mai cunoscatori cu privire la noile tehnologii (de exemplu, un copil de 5 ani stie ce e aia o tablea) cand trec la literatura la scoala au o problema majora: nu mai sunt in stare sa citeasca mai mult de 2-3 pagini, nu pot face un rezumat daca nu dau copy-paste de pe web, nu au rabdarea sa redacteze o compunere si multe altele. Cand imaginea ocupa mai mult loc in viata noastra decat litera, este evident ca si vocabularul va avea de suferit, dar daca ar fi doar asta problema …

AGURÍDĂ, aguride, s. f. Strugure înainte de coacere, cu gust foarte acru. – Din ngr. agurída. (Cf. DEX 98)

In Biblie, acest cuvant apare de aproximativ 5 ori (vezi toate), cum ar fi:

“Pentru ce spuneţi voi în ţara lui Israel pilda aceasta şi ziceţi: Părinţii au mâncat aguridă şi copiilor li s-au strepezit dinţii? (Iezechiel 18,2)

Foarte interesant proverbul si oarecum paradoxal. Evident ca daca cineva mananca agurida, i se sterpezesc dintii. In proverb insa nu se face referire la parintii care au mancat agurida, desi normal ar fi ca si lor sa li se sterpezeasca dintii. O varianta normala a proverbului ar fi poate: “Părinţii au mâncat aguridă şi dinții lor și ai copiilor lor li s-au strepezit dinţii”. Dar nu, in proverb nu se spune nimic de parinti ci culmea, copiii lor trebuie sa sufere gustul amar al aguridelor cu care s-au hranit parintii lor. In Iezechiel Dumnezeu explica de ce aceasta situatie nu este corecta si de ce El este impotriva acestui “blestem”, ci  “de i s-a născut un fiu, care, văzând păcatele, văzând toate câte le-a făcut tatăl său, el se păzeşte şi nu face nimic asemenea; […] acest om nu va muri pentru nedreptăţile părintelui său, ci în veci va trăi.” Aviz si adeptilor teoriei “pacatului genealogic”!

Eu nu am auzit – sau cel putin nu imi amintesc sa fii auzit – in viata de zi cu zi acest cuvant, desi am fost la multe culesuri de vie. Iata in final cum pe vremuri existau chiar si melodii despre agurida …

One comment

  • Părinţii au mâncat aguridă şi copiilor li s-au strepezit dinţii? (Iezechiel 18,2)
    Intr-adevar poate parea paradoxal pentru unii care provin din familii ai caror membri s-au pocait si si-au spovedit pacatele in timpul vietii. Acestea sunt cazurile fericite, care, in ziua de astazi sunt din ce in ce mai putine. Sa ne uitam in jurul nostru … Si parintilor li s-au strapezit dintii de la agurida mancata de stramosii lor. Fiecare generatie simte pe propria piele, in cele mai neasteptate si variate feluri pacatele stramosilor. Sa nu-mi spuneti ca nu v-ati intrebat mai mult decat o data in viata: de ce mi se intampla mie toate astea? Ce vina am eu? Cu cat pacatele nespovedite ale mai multor generatii se aduna, cu atat descendentilor le va fi mai greu. Nu suntem raspunzatori pentru pacatele stramosilor nostri dar, asa cum zestrea genetica (ADN-ul) ne este transmisa de catre parinti, si cealalta zestre, cea morala, ne este transmisa ca o dreptate ce o face Dumnezeu, si nu ca un blestem. Aceasta zestre morala nerezolvata fiind asteapta de la urmatoarele generatii rezolvarea. Proverbul nu este nedrept, ci este o avertizare data noua de Dumnezeu pentru responsabilizarea noastra. Suntem responsabili si de viata noastra, si de viata inaintasilor nostri, si de cea a urmasilor nostri. Raul facut in lume trebuie rezolvat. Poate fi rezolvat aici, in aceasta viata, sau poate trece nerezolvart in lumea de dincolo, spre chin si scrasnirea dintilor. Dumnezeu ne-a pus la dispozitie tot ceea ce este necesar pentru a face ceea ce trebuie. Cum ne responsabilizam pentru viata inaintasilor nostri care au murit cu multe pacate nespovedite? Pai rugandu-ne pentru ei, iertandu-le in special relele facute noua, si mai ales pomenindu-i la Sf. Liturghie si la pomenirile de peste an, si in general in toate zilele de sambata de peste an atunci cand se fac pomeniri. Toate acestea daca sunt facute constant, cu grija, cu determinare si dragoste, pot duce la ridicarea de catre Dumnezeu a pacatelor stramosilor nostri. Patericele si vietile Sfintilor abunda de astfel de exemple. Cum ne responsabilizam pentru viata urmasilor nostri? Pai pocaindu-ne de pacatele facute, spovedindu-le, astfel avand grija sa nu-i impovaram cu cele rele ale noastre. Si bineinteles acest proverb ne ajuta sa ne responsabilizam fata de propria noastra persoana, fata de propria noastra viata, in ideea ca tot ceea ce facem rau trebuie corectat, indreptat, rezolvat. Ca lupta e grea si ca la inceput se vede mai mult raul din noi care iese valuri valuri la suprafata este adevarat. Mai greu este cu scoaterea radacinii raului. Asta poate dura si o viata intreaga. Important este sa nu ne lasam, astfel incat: “de i s-a născut un fiu, care, văzând păcatele, văzând toate câte le-a făcut tatăl său, el se păzeşte şi nu face nimic asemenea; […] acest om nu va muri pentru nedreptăţile părintelui său, ci în veci va trăi.”
    A se vedea cele scrise de pr. Arsenie Boca despre acest subiect.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *