Basescu la Guran

Basescu a venit la Guran ca sa demonstreze ca Boc a fost un macho man si ca am iesit din criza.

[ VEZI EMISIUNEA AICI ]

Un dute vino-ametitor, o cearta pe cateva chichite neesentiale. Insa si o gramada de declaratii uimitoare ale lui Basescu, una mai spectaculoasa ca alta. Dezvaluiri penibile despre cat de paraleli erau Base & Boc cu privire la realitatile din 2008, 2009. Moise in principal l-a strans cu usa pe Base cu intrebarea “de ce ati taiat in 2010 si nu in 2009” ca si cum asta ar fi contat in primul rand. E bine totusi ca l-a strans cu ceva, sa vada si Base ca nu va scapa niciodata pentru ca tolerat un guvern penibil intr-o perioada nasoala cand multi oameni au suferit grav ca urmare a incompetentei si ticalosiei acelui guvern. Insa nu il critic pe Moise, nu stiu cum poti avea o discutie normala cu Basescu pe teme economice si nu vad ce sens are orice dialog cu cel care a reprezentat pentru ani de-a rand omul din varful sistemului ticalosit in Romania.

Ce imi pare rau ca nu l-a intrebat Moise este cum de Udrea construia in 2010 sali de sport si alte investitii de aceeasi speta se faceau aiurea, in timp ce salariile profesorilor si doctorilor erau taiate drastic. Au fost multe intrebari pe care Basescu a tot incercat sa le evite, evident a facut varza concepetele economice, a repetat cu cerbicie ca am iesit din criza si Moise nu l-a taxat pentru toate. L-a taxat insa pentru multe, nu cred ca Base va mai veni vreodata, dar emisiunea a fost cam ametitoare totusi. Moise a pierdut ocazia sa trateze problemele esentiale pentru care este vinovat Basescu si totodata i-a permis prea mult sa ridice in slavi situatia actuala. La urma urmei, la cate grafice a facut acolo, putea sa arunce si unul cu datoria externa publica a Romaniei in care sa fie incluse si arieratele care in deficitul de la Eurostat, ala cu care se lauda Base, nu sunt incluse.

O alta intrebare evidenta pe care nu i-a pus-o Moise cu privire la Boc, este: ce a facut Boc bine (sau chiar si rau) in afara sa taie salariile?

Cred ca dincolo de subiectele tratate si de laudarosenia perversa a lui Basescu, din emisiune nu aflam nimic in plus, evident Basescu nu justifica de ce il lauda pe Boc, dar aflam totusi un lucru de care mi-era tare teama sa fie adevarat: oamenii astia habar nu au pe ce lume traiesc. Iata doar cateva dovezi:

– Basescu asteapta de la Institutul de Statistica sa vada ca economia pe 2008 a cazut drastic; si asta in februarie 2009, dupa ce deja in SUA fusesera socurile pe piata creditelor si orice gaina realizeaza ca daca e un mic freeze pe piata creditelor, economia va lua una in plex;
– Boc se trezeste peste noapte ca nu mai are bani de salarii si pensii: “domnul Presedinte, nu mai avem bani; ce fac?” Mi-l si imaginez pe Boc cel mic, tipa-tipa la Cotroceni intr-o seara, sunand la usa. “Cine e?” – intreaba Basescu. “Eu sunt, domnule Presedinte”. “Intra” zice Basescu. “Care e treaba?”. “Nu mai avem bani. Ce facem?” raspunde Boc. Oamenii astia au fost (si sunt in continuare) la putere in Romania, astfel de oameni vegheaza ca tara sa treaca prin cea mai dura criza a omenirii;
– Basescu recunoaste: “nu am putut sa ne mai creditam, de aia am mers la FMI”. Iata deci rolul important pe care il are piata in franarea hotiei si incompetentei guvernelor.  Ce bine era daca si FMI-ul ne intorcea spatele si statul chiar era nevoit sa taie la sange pana cand taia si celulele canceroase numite “baietii destepti”, “pensionarii de lux”, “directorii de autonome” etc. Acum daca s-a schimbat situatia, guvernul s-a ingrasat iar, s-au marit posturile, parlamentul la fel si s-a taiat si legea care bloca angajarile in sistemul bugetar;

In concluzie, daca a ajuns Basescu sa il laude si pe Ponta, este clar ca ceva e putred la Bucuresti. Ponta este doar “beneficiar colateral” al laudei lui Boc – Basescu nu putea sa il laude doar pe Boc, era prea firava vrajeala atunci si o ignorau mai ales televiziunile USL-iste. Ce ma ingrijoreaza insa este ca Basescu chiar crede ca noi am iesit din criza si suntem bine. Daca si Ponta crede la fel – si din declaratiile lui, am vazut ca nu e prea departe – inseamna ca chiar suntem prajiti. Oamenii astia chiar habar nu au ce urmeaza si se culca pe o ureche mintindu-se pe ei cu deficite false si cresteri de PIB iluzorii in timp ce inflatia reala a explodat, creditele neperformante cresc vartos si nu dau nici un semn ca se vor opri, iar scaderea dobanzilor la creditare nu este deloc un semn al cresterii increderii in Romania, cat inca cateva franghii pe care ni le leaga de gat bancile Too Big To Fail care au acces la tiparnita gratuita de dolari.

One comment

  • Va felicit pentru punctul de vedere pe care il exprimati in majoritatea postarilor domniei voastre.
    Trecem prin momente destul de delicate, insa, necaracterizat de pesimism, nu vad iesire in niciun chip.
    Am avut ocazia sa ma intalnesc cu un om de afaceri din Melbourne – originar din Dolj, dar plecat peste hotare inca din ’82. O singura intrebare am avut pentru domnia sa: cum vedeti viitorul Romaniei? R: O tara fara viitor, de ieri inca si de maine incolo…
    M-a bucurat gandul prof. Verginia Vedinas de la Facultatea de Drept din Bucuresti, fost senator candva: “Un alt inconvenient cu care ne confruntam este lipsa profesionalistilor in viata publica, apetenta pe care o simt din ce in ce mai pregnant guvernantii, indiferent de culoarea lor politica, de a se inconjura de personaje care le sunt loiale, indiferent de capacitatea lor de a face fata functiilor care le sunt incredintate, si de aici instaurarea unei indiferente fata de ideea de competenta, transformata in timp in sfidare si in dispret fata de cei care sunt inzestrati cu astfel de atributii, venita, paradoxal, chiar din partea celor care le exercita fara sa le merite”.
    Va felicit inca o data, Domnule Chiazna, si sa sporeasca Dumnezeu bucuria voastra!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *