1,2,3 Mai – sarbatoarea nemuncii

Nu am inteles niciodata sarbatoarea asta comunista. Pun pariu ca nici unul dintre cei care au sarbatorit-o nu are habar despre ce e vorba, dar daca se da liber, de ce sa nu beneficiem, mai ales bugetarii care “recupereaza” mai tarziu (sau mai inainte in rare cazuri) zilele care leaga 1 mai de weekend, fie de cel dinainte, fie de cel de dupa. Iar recuperarile se fac cum stim noi.

Anul asta am avut insa surprize placute: am vazut multi oameni care au muncit de 1 Mai: curierul care mi-a adus un colet si muncitorii care ne paveaza parcarea de langa bloc care desi in numar redus au mai facut si astazi un pic de treaba, dupa ce si-asa muncesc din greu pana la 8 seara in fiecare zi. Incet-incet, Romania se apropie si mai mult de capitalism, fortata mai ales de criza si de restabilirea echilibrului. Inca mai e drum lung, inca mai sunt vreo 4 milioane de bugetari cand probabil avem nevoie de mai putin de 400.000. Inca guvernul se mai poate indatora si o face intr-un ritm accelerat. Din fericire insa, distractia se va termina in curand si vrem nu vrem, toporul austeritatii va taia capul balaurilor bugetofagi de toate speciile de la regii autonome de stat si companii de stat falimentare la privati care traiesc doar din obtinerea de contracte de la stat.

1 MAI, ZIUA MUNCII, transformată în ziua distracţiei naţionale. Marele exod al românilor spre litoral a început încă de luni, iar vârful valului urmează să se înregistreze miercuri, 1 mai, când începe oficial vacanţa cuplată 1 mai-Paşte. (Sursa: GANDUL)

Daca citim presa si luam pe bune stirile prezentate, romanii sunt putini schizofrenici. Pe de o parte suferim de criza, pe de alta parte nu ratam nici o zi libera ci o transformam intr-o saptamana de petrecere. Insa presa nu e departe de adevar. Am fost pe 30 Aprilie in hipermarket si m-am ciocnit de grupuri, grupulete de oameni care faceau cumparaturile la gramada, semn ca o puneau de o petrecere. Dar nu doar grupurile ci si oamenii, fiecare avea caruciorul plin de bere si mici – indicatorul veseliei la romani. Pana si stirea cea mai citita pe toate ziarele de azi a fost cea cu mici care e posibil sa dispara – problema nationala, va dati seama.

Un alt semn de schizofrenie mi se pare aglomeratia de la targurile de Pasti cu mancaruri si delicatese nationale si de asemenea de ofertele de minivacante de pasti in care cele cu menu de Pasti in fiecare zi (inclusiv inainte de Pasti) costa mai mult. Nu stiu ce succes au avut aceste oferte, e posibil sa fii fost doar schizofrenia agentilor de turism, dar am vazut cu ochii mei o taranca participanta la un targ cum prezenta rand pe rand mancarurile pregatite: sarmale de post, zacusca de post, si aici avem tochitura ardeleneasca traditionala. Mai putin traditionala este insa perioada in care taranii ne ofera aceste bunatati si de asemenea organizarea acestori targuri. Probabil, ca sa ia fata altora, sau pentru ca au vazut din statistici ca vanzarile mari se fac inainte de Inviere, toti se gramadesc in aceasta perioada sa vanda tot ce pot, fie ca se cade sau nu se cade, fie ca este in spiritul traditiei fie ca nu.

Mai conteaza ceva insa, mai conteaza daca un lucru are vreun sens sau are vreun rost, are vreo semnificatie, simbolizeaza ceva? NU! Daca e pentru burtican si pentru gatlej, toate merg, indiferent de motiv, pretext, context etc. Asa si cu sarbatoarea de 1-3 mai, mai conteaza ca doar 1 Mai este oficial liber, la bugetari se recupereaza orice, pune-le o zi libera in mijlocul saptamanii si vor gasi ei cu siguranta un weekend de care sa o lege si sambetele corespunzatoare in care “sa recupereze” …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *