Nea Gogu și îngerii

batranelNea Gogu era un batranel cu care m-am imprietenit la biserica cam acum vreo 10 ani. Desi locuiam aproape de biserica, pentru ca ma trezeam si pe atunci foarte greu dimineata, veneam deseori la biserica duminica cu masina si cum ne-a Gogu era slab ca o umbra care parea ancorata in bastonul nelipsit, m-am oferit sa il duc acasa si asa ne-am imprietenit.

Nea Gogu avea o personalitate foarte puternica, o combinatie de gandire oarecum haotica, fermitate in actiune, blandete calda in momentele bune si mai presus de toate un spirit critic nestavuit la toate lucrurile rele pe care le vedea si la toate cele bune pe care nu le vedea facute cum trebuie. Vorbea tot timpul, acapara dialogul, avea solutii la toate problemele si mai presus de toate avea planuri. Era extrem de respectuos si smerit sincer. Mereu avea planuri de cum s-ar putea face anumite lucruri mai bine. Imi aduc aminte unul dintre acestea: ne-a Gogu vroia ca biserica unde mergeam sa ii puna lui la dispozitie un fel de garaj unde cu material de la Mitropolie, cu 2-3 angajati, nea Gogu sa faca cosciuge grauit pentru oamenii saraci care nu au bani sa isi cumpere. Evident planul era aiuristic, nea Gogu fiind un biet batran neputincios, bolnav de inima, operat de mai multe ori, ultima data de ocluzie intestinala si evident incapabil sa se ocupe de asemenea actiuni grandioase chiar daca el urma sa fie doar “seful” in toata treaba. Insa precum Don Quijote nea Gogu calarea pe ideea asta pana spre sfarsitul vietii lui si ajunsese chiar si in audienta la IPS Teofan (pe-atunci Mitropolit al Olteniei) cu propunerea. Nu stiu daca doar cu propunerea asta sau si cu altele il tot cercetase nea Gogu pe mitropolit, cert este ca acesta il cunostea bine si ii cunostea ideile si personalitatea. Mi-am dat seama cand fiind o data la Manastirea Frasinei impreuna cu nea Gogu, pe nepusa masa a venit pe-acolo si IPS Teofan si cand ne-a vazut a zis: “Voi sunteti craioveni! Ce faceti, ma urmariti si pe-aici?” – se uita evident la nea Gogu si zambea binecuvantandu-l in timp ce nea Gogu, confirma mustacind: “da, da, eu va urmaresc peste tot!”.

Nu l-am descotorisit prea mult cu ce fusese la viata lui si oricum multe le-am uitat, fiind multi ani decand nea Gogu ne-a parasit. Stiu insa ca fusese mare meserias, castigase destul de bine la viata lui, avusese oameni in subordine. Locuia intr-un apartament frumos intr-un cartier bun, impreuna cu a doua nevasta (prima decedase cu multi ani in urma). Nu prea se intelegea cu copiii care il cam jegmaneau si abia asteptau ca nea Gogu sa dea ortul popii ca sa ii ia apartamentul, mai ales nora – dupa cum spunea nea Gogu. Pe semne ca a doua sotie constituia o problema, pentru ca acestora le era teama ca nu vor mosteni intreg apartamentul desi nea Gogu mai avea o garsoniera inchiriata – cu probleme mari si acolo – care urma sa i-o lase sotiei. Dar nu doar copiii se purtau urat cu nea Gogu. Cand fusese la spital ultima oara, doctorii l-au flituit si l-au lasat in suferinte cumplite intrebandu-l: “tu ce mai cauti pe-aici?”. Atunci avea doar o ocluzie intestinala, nu imi mai amintesc ce operatii avusese inainte. Insa dupa ce a venit sotia cu banii, doctorii l-au operat totusi si asa a mai trecut  nea Gogu peste inca un hop.

Avea multe boli dar le ducea cu stoicie. Lua un pumn de pastile, insa cand venea la biserica duminica sarea peste ele, ca sa ia anafura desi evident ca putea sa ia anafura inainte sa vina la biserica si sa ia pastilele. Trecuse prin multe suferinte si multe momente in care era sa moara din cauza bolilor. O data l-am prins spunandu-mi cum a vazut o ceata de ingeri si pe Mantuitorul stand pe tron. Nu i-am dat atentie prea mare, m-am gandit ca fie a fost vreo inselare, fie vreo imaginatie, nu puteam concepe pe-atunci ca nea Gogu chiar s-ar fi putut invrednici de asemenea minuni. Chiar incercasem sa ii explic ca exista si aratari ale demonilor, inselari, viziuni false, etc. Evident am esuat, nu imi aduc aminte concret ce raspuns a avut la sugestia mea, dar sa zic eu ca parca m-a ignorat total si a continuat sa imi povesteasca cum a fost. Nu putea insa sa isi tina lacrimile cand vorbea, ca de altfel si cand imi povestea cat de mult l-a ajutat pe el Dumnezeu, cum l-a salvat de la moarte de mai multe ori si multe altele.

Dupa ani si ani cand m-am mai copt si eu putin, mi-am dat seama ca nea Gogu era mai mult decat vrednic de a avea vedenii. Nu stiu de ce, dar de cand cu tata, m-am tot gandit la boala, la viata, la trecerea timpului, la suferinta si la moarte. Mi-am adus aminte de nea Gogu cum plangea cand povestea greutatile prin care a trecut si ce mult l-a ajutat pe el Dumnezeu. Mi-l aduc aminte si cum imi povestea episodul cu doctorul care nu a vrut sa il opereze si cum nea Gogu nu folosea nici un cuvant acuzator asupra acestuia, nu il facea cu ou si cu otet cum ar fi fost indreptatit, nu ii aducea nici o injurie sau jignire. Doar zicea ca l-au tratat ca pe un animal, ca la abator. “Dar eu nu am voie sa judec” concluziona nea Gogu, de fiecare data, asta e culmea “rautatii” pe care o atinsese acest om, nu putea sa iubeasca pe acel doctor, dar realiza ca nu are voie sa il judece sau sa il urasca si mereu isi spunea asta si imi spunea si mie: “nu avem voie sa urâm, nu ne lasa Dumnezeu”.

Am avut o relatie speciala cu acest batran, eram unul dintre putinii lui prieteni si pentru mine a fost o personalitate foarte atragatoare si un om de la care am invatat multe. Dinamismul lui si iuteala cu care se misca ca un viezure neavand stare sa lase lucrurile asa cum sunt, ci incercand mereu sa faca ceva, chiar daca mai tot timpul “avea darul” sa se precipite inutil si fara nici un efect si inevitabil sa deranjeze pe cei care ii stateau in cale, m-au uimit si cu siguranta o caramida din ceea ce sunt acum a fost pusa si de nea Gogu.

Desi nu era prea citit si nici un cunoscator prea profund al dogmelor si invataturilor credintei, nea Gogu a incercat cat l-am cunoscut sa aiba o viata impacata cu Dumnezeu. Pentru ca se astepta sa moara tot timpul, nu lipsea de la biserica niciodata cand era in stare sa vina si se spovedea cat putea de des. De asemenea, desi era foarte guraliv si critic, incerca sa nu jigneasca pe nimeni si se ferea sa se certe cu cineva. Cu copiii si nepotii, desi nu il inghiteau – pentru ca probabil nea Gogu le dadea lectii continuu – căuta sa nu se certe, sa mentina o relatie cat de cat normala, isi dorea macar sa vorbeasca la telefon cu ei. Lucrurile erau destul de dinamice si in relatia cu aceștia: uneori se intelegea bine, aranja unele probleme, alteori imi spunea ca fiul nu ii mai raspunde nici la telefon si nora il trateaza ca pe ultimul om.

Ducea multe greutati pe umeri nea Gogu, nu stiu cum reusise ca și pe la tara la el sa fie martor la nu stiu ce incident care lui i s-a parut foarte grav: un preot nu mai stiu ce fapta facuse si nea Gogu fusese martor din intamplare si evident dupa aceea aghiuta si-a bagat coada destul de mult si l-a impins pe nea Gogu in toate partile. Nea Gogu suferise asadar si din ruperea prieteniei cu acel preot pe care parese îl ajutase cândva, si cu niste marturisiri care fusesera ulterior date pe fata – lucru extrem de grav pentru un preot – si cu niste reclamatii pe la Mitropolie care nu stiu daca au ajutat cu ceva. Cert e ca nea Gogu tot simtea presiunea intamplarii asteia si consecintelor acesteia pana in momentul mortii. Ultima spovedanie a avut-o nea Gogu precum viata: plina de suspans si de actiune. Primul suspans era ca nu mai putea sa mearga la biserica si nu stia pe cine sa trimita sa il ajute, asa ca m-a sunat pe mine sa ii aduc un preot de la o alta biserica pentru ca preotul de la biserica unde veneam impreuna cu nea Gogul nu mai vroia sa tot vina – nea Gogul il chema destul de des, de fiecare data “fiind pe moarte”. Parintele mai intarzia uneori o zi doua si asta nu prea ii convenea lui nea Gogu care “azi” murea. Am reusit asadar sa ii aduc un alt preot care l-a spovedit si dupa spovedanie, ca sa justifice discutiile aprinse avute cu nea Gogu in timpul spovedaniei, ne-a destainuit ca nea Gogu nu era usurat de unele pacate, dar acum “s-au rezolvat”.

Dupa banuiala mea, nea Gogu tot era in ceață cu treaba asta si se simtea vinovat ca a scormonit prin lucruri sau ca a vazut ce nu putea sa duca sau sa inteleaga sau sa rezolve. Sminteli si ispite altfel spus. Nu cred ca erau lucruri prea grave, pentru ca in vizita noastra la Frasinei am avut ocazia amandoi sa ne spovedim si la Cuviosul Paisie – un batran sporit care era canonist si nu prea trecea peste pacate cu usurinta. De altfel, nea Gogu tocmai de asta venise la Frasinei ca sa se spovedeasca si sa puna pe masa “problema” si la un parinte calugar sporit. Dupa spovedanie l-am intrebat: “Cum a fost?”. Mi-a raspuns dezamagit si strâmbând din gura: “ei, cum sa fie, m-a intrebat de pacate copilaresti”. Probabil parintele il luase la descotorisit cu pacatele trupesti, ca astea sunt la moda la toata lumea in ziua de azi de la tineri pana la batrani si nea Gogu era dezamagit ca nu putuse sa “expuna” cazul cum trebuie, pe indelete, sa detalieze asa cum vroia el si sa afle un raspuns sau un indemn. Foarte probabil parintele Paisie nu gasise vreo vina lui nea Gogu si il indemnase sa stea cuminte in banca lui sa isi vada de pacate. Ori tocmai asta era foarte greu pentru nea Gogu: sa stea locului.

Asa om era nea Gogu ca pana si la o bere daca discutai cu el si intrai in dezbateri ideatice, nu aveai nici o sansa sa il birui, parea un oltean irecuperabil.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *