Oamenii de știință aduc dovezi că “lumea de dincolo” există

Malcolm Perry, profesor de fizică teoretică la Universitatea Cambridge, a declarat pentru Sunday Times că rezultatele ar putea fi o dovadă reală ce atestă existenţa altor universuri.

George Efstathiou, profesor de astrofizică la Universitatea Cambridge, a comentat că „aceste idei pot părea ciudate acum, aşa cum teoria Big Bangului părea bizară acum trei generaţii. Dar apoi am obţinut dovezi care au schimbat complet modul în care ne gândim la univers”. (Sursa: Daily Mail via Descopera.ro)

Evident, oricate ar descoperi stiinta, niciodata oamenii de stiinta nu vor spune ca ei cred in Dumnezeu sau ca poate sa existe Dumnezeu, poate sa existe iad si rai. Cei credinciosi insa ne putem amuza cum scormonind prin maruntaiele materiei, oamenii de stiinta cauta precum saracii prin gunoaie in loc sa vina la masa Stapanului si sa se sature de toate bunatatile acestuia.

Nu au trecut multi ani de cand principala “linie de forta” a ateilor impotriva crestinismului era: “iata ca am trimis navete in cer si nu am gasit nici un inger si nici pe Dumnezeu”. Culmea acestei “anomalii” a argumentatie ateiste este ca majoritatea astronautilor, inclusiv cei atei, s-au intors de acolo foarte credinciosi, deci nici macar luata mot-a-mot, aceasta propozitie nu contine adevarul. Pr. Cleopa radea de un asemenea argument raspunzand: e ca si cum albina abia nascuta a iesit din stup, da cateva ture in jurul stupului si zice ca ursul nu exista.

Nu ma mira aceste descoperiri si nici altele care vor veni. Sunt sigur ca toate descoperirile viitoare nu vor face decat sa confirme si mai mult putinele informatii pe care le avem cu privire la lumea de dincolo, la lumea nevazuta, la cele sapte ceruri, la ierarhiile ingerilor si a demonilor, etc. Singura cale adevarata de cunoastere a tainelor creatiei este evident sfintenia. Cercetarea stiintifica nu este decat o pista gresita, o cale batuta degeaba de oameni foarte inteligenti, foarte perseverenti si curiosi dar cu prea putina smerenie pentru ca un sambure de smerenie daca ar avea, epopeea cunoasterii ar lua pentru ei o cu totul alta haina si ar sparge multe si nebanuite sabloane. Nu cred ca gresesc mult daca spun ca deosebirea esentiala intre geniile stiintei si marii sfinti a fost smerenia. Sfintii cu greu ar fi ajuns la sfintenie daca nu ar fi fost si ei precum oamenii de stiinta, doritori sa sparga “recorduri”, sa cunoasca cat mai mult adevarul si sa mearga dincolo de limitele prezentului. Din acelasi aluat au cam fost facuti si unii si altii, cu deosebirea ca sfintii au avut (si au cautat sa dobandeasca mereu) ceva in plus: smerenia.

Ce este insa la urma urmei smerenia? Nu este altceva decat recunoasterea cat mai fidela a ceea ce esti tu, a limitelor si posibilitatilor tale. De aici pornind, ajungi inevitabil in situatia de a iti pune intrebari, de a cauta raspunsuri si de a da de Dumnezeu. Mai apoi, intrebandu-te in continuare, dorind sa depasesti o minima cunoastere si acceptare a lui Dumnezeu, iti doresti sa cunosti si mai mult si pe masura ce il cunosti pe Dumnezeu, te cunosti si pe tine, si pe masura ce incepi sa te cunosti pe tine, descoperi si lumea facuta de Dumnezeu, esti fascinat de frumusetea ei, de iubirea pe care Dumnezeu o daruieste lumii si nu te opresti din setea de a cunoaste si de a trai cat mai mult din toate tainele care cuprind lumea si omul precum foile unei cepe. Toata zbaterea si osardia sfintilor de a se depasi si de a spori inspre Creator se face in aceasta stare de smerenie, cerand ajutorul lui Dumnezeu si actionand cat mai in acord cu vointa Lui. Aici intervine marea deosebire intre sfant si geniul stiintific. Omul de stiinta neavand smerenia sfantului – un concept cu totul strain pentru el -, ba din contra, datorita culturii si experientei culturale moderne, fiind crescut sub stindardul unei brave new world, cauta sa dezlege unele mistere prin propriile puteri si folosindu-se de instrumente din ce in ce mai complicate. Astfel, descopera noi si noi teorii, unele mai socante ca alta, noul inlocuieste mereu vechiul, totul intr-o mare cursa nebuna de rezovlare a unor probleme punctuale variate care prin fiecare rezolvare adauga de fapt inca o multitudine de semne de intrebare si noi probleme precum bilele din jocul Lines care apar instant la fiecare mutare si cum crezi ca facand o linie ai scapat de 4-5 bile, cum te pomenesti ca inc-atatea au aparut in alta parte a tablei de joc si la urmatoarea mutare nu mai ai nici o optiune decat sa mai multi pe una de ici colo si sa speri ca urmatoarele culori te vor ajuta sa incropesti o noua linie. Insa pe masura ce jocul avanseaza, tabla se umple inevitabil si bilele o cuprind pe toata.

Cam asa pare si marea aventura a cunoasterii, pe masura ce modernitatea ofera noi tehnologii de investigare a universului si se cumuleaza cunostintele trecute, pe masura ce din ce in ce mai multe fonduri sunt pompate in cercetare si invatamantul a atins performante neintalnite in alte vremuri, cu atat intrebarile care se nasc pe ici pe colo din diverse descoperiri coplesesc orice geniu contemporan si raman deschise generatiilor viitoare care vor avea nenumarate filoane de ecuatii pe care sa le rezolve. Ba mai mult, dupa ce ca nu aflam un raspuns clar si cu ocazia fiecarei descoperiri, sunt aduse noi si noi intrebari, mai ne aflam si in tragica situatie in care si teoriile actuale, solidificate si confirmate totusi pana acum sa devina cvasi-desuete in umbra noilor descoperiri.

Am adus in cazul de fata doar un exemplu, cu siguranta insa sunt mai multe in nenumarate domenii. Prin tot ce am spus nu vreau sa neg rolul cercetarii si nici al acestor descoperiri. Evident prin insasi faptul ca acestea se realizeaza, deducem destul de sigur ca Dumnezeu ingaduind asta, are un scop si are un motiv clar pentru care a permis aceasta descoperire, fie ca noi o intelegem sau nu. Nu ar putea omul sa descopere nici ca 1+1 fac doi daca nu ar ingadui Dumnezeu. Eu inca sunt perplex la cum de francezii spun la 80, ceva de genul de patru ori douazeci  – imi miroase mie ca mintea francezului nu a putut efectiv sa inteleaga conceptul de 8, lucru destul de banal pentru majoritatea celorlalte natii si astfel a inventat “de patru ori 20”-ul. Ce vreau sa subliniez este ca fara smerenie si fara seriozitate in actul stiintific, toata stiinta nu este decat o ideologie, un fel de religie a ateilor in care ei se refugiaza pentru a se apara de firescul existentei lui Dumnezeu si tangibilul prezentei Lui in lume. Din cand in cand, Dumnezeu le intinde insa o mana prin astfel de descoperiri. Ce pacat ca lor nu le pasa. Sau poate ma insel eu, nu ii cunoastem noi pe toti.

 

2 comments

  • “and his number is six hundred threescore and six” – si in engleza veche se folosea de trei ori 20 in loc de 60.

  • Este foarte buna incheierea, pentru ca exista si oameni de stiinta foarte inclinati spre Dumnezeu. Am admirat un om de stiinta foarte erudit in Teologie, i-a aprofundat pe sf. Maxim Marturisitorul, Sf. Grigorie Teologul si alti “grei”. Este vorba de dl. prof. Adrian Carstea si este fizician la Institutul de Fizica Atomica din Turnu Magurele. Urmariti-i emisiunea de la Trinitas TV din 4 iulie 2013 (http://trinitastv.ro/emisiuni/lumina-celui-nevazut) unde a fost invitat de catre realizator – diac. Sorin Mihalache (el insusi un familiarizat al stiintei si filozofiei, absolvent de Politehnica si Filozofie, apoi de Teologie) – si au discutat despre rationalitatea Creatiei. Veti ramane uimit. I-am adresat un e-mail intrebandu-l ce parere are despre fidelitatea referatului Facerii (exista opinia ca Moise a intervenit si a inversat ziua I cu ziua IV pentru a demitiza Soarele) si mi-a raspuns ca referatul este fidel in toate aspectele sale, chiar daca neconfirmate de cercetarile actuale: Pamantul este anterior Soarelui. Asta contra astrofizicii moderne care sustine ca Soarele este anterior Pamantului. Nu mai vorbim de plantele facute in a 3-a zi, cand inca Soarele nu lumina (deci lipsa clorofila), ca ne ia durerea de cap daca n-avem credinta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *