Războiul tarifelor: o primă mare bătălie

Numeroase paralele s-au facut intre criza din 1933 si criza actuala si exista voci care sunt convinse ca “acum stim mai multe” si prin urmare masurile luate de guvernatorii bancilor centrale relevante (in principal de FED) de tiparire masiva a banilor au evitat ca criza sa aiba aceleasi efecte ca cea din ani 1933. Evident, daca ar fi sa ne luam dupa unii indicatori de somaj din unele tari, situatia nu e prea diferita, ca sa nu mai spunem ca masurile de salvare a bancilor prin tiparirea de hartii nu doar ca nu si-au dovedit eficienta, dar au cam distorsionat toate pietele, de la piata actiunilor care creste nejustificat si nu mai are o legatura fireasca cu economia normala, pana la piata obligatiunilor si piata creditelor. Despre fiecare in parte este foarte interesant de analizat cum a distrus interventionismul guvernelor prin bancile centrale bunul mers al lucrurilor. De fapt, nu este prima data cand guvernele intervin si altereaza pietele, problema principala este ce se urmareste, ce fel de transformari sunt aplicate, ce fel de influente, cui servesc, pe cine ajuta. Este o poveste lunga si as avea mult de detaliat traseul dramatic pe care l-a avut guvernul SUA in crearea bulelor din diverse piete care au dus la criza creditelor din 2008 si se pare ca vor duce in curand la distrugerea pietei obligatiunilor suverane.

Daca in anii 30 a fost acuzata pasivitatea guvernului care nu a luat masuri prea rapid, acum guvernele au sarit calul si au facut din interventionism o noua ideologie politica, un nou crez al politicienilor care speriindu-se de ce s-ar putea intampla daca ar lasa pietele sa regleze totul, cred ca stiu mai bine decat natura, in ce directie trebuie sa curga o apa sau sa bata o furtuna. Evident este copilarie sa crezi ca poti sa schimbi directia sau traseul unui rau si daca vei reusi poate sa faci un baraj sau sa diguiesti pe ici pe colo, daca nu ai calculat totul cum trebuie, vei avea o mare problema.

Sa revenim insa la ce se mai intampla la nivel mondial ca sa vedem unde ne putem plasa in comparatie cu anii 30. Voi relua insa un fragment dintr-un articol din Noiembrie 2011 in care am detaliat cam cum vad eu etapele crizei si ce inseamna fiecare in parte:

Sa rezumam deci pe scurt toate etapele unei crize: mai intai criza apare in domeniul financiar si se manifesta prin desumflarea unei bule si pierderi imense pentru multi jucatori. Aceasta prabusire – credite + actiuni – produce o contractie a lichiditatii si prin urmare a creditarii care provoaca scadere economica. Si cum toata lumea face afaceri pe credit, se produce astfel un lant al dependentelor, de la firmele care falimenteaza, greutatea se transfera pe state care trebuie sa faca fata cu cheltuieli scazute si cu somaj ridicat (pe langa lipsa creditului). Ca sa scape, unele state incearca sa exporte, si unele chiar reusesc, cum ar fi Germania. Cele care nu reusesc, isi dau jos cu moneda, se lupta sa aiba o moneda cat mai slaba pentru ca produsele lor sa fie mai ieftine in afara si astfel sa se vanda mai usor. Un exemplu de stat care se lupta permanent cu taria propriei monezi este Japonia si mai recent Elvetia. Si americanii incearca sa slabeasca dolarul desi la ei aceasta slabire este in primul rand o consecinta nu un target. Aceasta etapa poarta numele de razboiul valutar: fiecare tara cauta sa aiba moneda cat mai slaba ca sa poata sa exporte, deci sa creasca economic si sa revina din nou pe crestere.

Razboiul tarifar apare cand tensiunile economice fac ca fiecare incearca sa prioritizeze consumul resurselor in intern, in detrimentul externului. Cand vaca avea lapte de muls, bancile austriece erau dornice sa investeasca in Romania. Acum cand lapte nu mai e, pleaca de la vacile noastre si se pastreaza furajele doar pentru vacile lor, ca nu cumva sa moara de foame. Astfel, romanii reactioneaza si ameninta cu taxari. Asa au facut si unguri, la ei razboiul tarifar manifestandu-se deja de ceva timp. Razboiul tarifar este insa limitat de tratatele internationale existente: de exemplu, in UE tarile nu pot sa impuna taxe vamale produselor din extrerior. Alte state insa pot, de exemplu China a interzis vanzarea de minereuri rare catre Japonia, iar Rusia, anul trecut a interzis exportul de produse agricole. Rolul razboaielor tarifare este de a ajuta economia interna impunand diverse piedici intrarilor din afara care altfel ar inhiba orice dezvoltare interna. De asemenea, razboiul tarifar poate impune anumite restrictii unor iesiri de resurse, in vederea focusarii acestora spre necesarul intern. Asta cere acum Austria, asta a facut Rusia prin interzicerea exportului de grane. Bineinteles, cand razboiul tarifar se va extinde si va lua avant, toti vor avea de pierdut, mai ales cei care nu au canale de export solide, cum ar fi Romania care e dependenta de exporturile catre UE. Razboiul tarifar nu face decat sa minimixexe globalizarea, sa fragmenteze comertul si investitiile, sa schimbe practic total paradigmele actuale ale economiei globale care si-asa a fost lovita crunt de criza creditelor si de scaderea cererii.

Controlul preturilor este o etapa disperata: cand productia este din ce in ce mai mica si exista riscul hiperinflatiei, guvernele impun preturi maxime producatorilor pentru a evita explozia preturior si explozia saraciei. Ca rezultat, piata neagra infloreste si economia intra intr-o zona sumbra de subdezvoltare. Romania a mai cunoscut aceasta etapa in perioada de tranzitie, anterioara liberalizarii preturilor. (Sursa: Războiul tarifar la orizont)

As incepe cu o mica paranteza: ce s-a intamplat recent in Bulgaria unde statul a dat in cap cresterii pretului la energia electrica din cauza ca au iesit oamenii in strada este un mic exemplu de control al preturilor care nu isi are locul intr-o economie de piata fireasca unde pretul energiei creste sau scade in functie de cerere si de productie. Situatia concreta, cu ajustarile cerute de UE, cu certificatele verzi, cu aspectele politice etc  – toate sunt detalii nesemnificative, in realitate, daca istoricii economiei bulgare vor privi peste ani si ani acest episod, cu siguranta il vor plasa la capitolul “controlul preturilor”.

Prima mare batalie in razboiul tarifar este Germania-China si frontul este panourile solare:

8 Mai 2013: Comisia Europeana a aprobat tarife pentru panourile solare fabricate in China, raspunzand astfel plangerilor de dumping al preturilor facut de chinezi. (Sursa: Spiegel)

27 Mai 2013: Cancelarul german Angela Merkel s-a angajat sa ia masuri pentru a evita razboiul tarifar care mocneste intre China si UE in prima vizita a noului premier chinez in Germania.  Ambii lideri au facut apel la dialog (Sursa)

Ca in orice razboi, nici nu stii de unde incepe si cum se termina. Este insa evident ca de el vor avea parte mai ales tarile care produc foarte mult si care se lupta pe viata si pe moarte pentru a-si mentine cota de piata si pentru a nu pierde pe nici un sector. China a mai avut acum cativa ani un razboi tarifar cu Japonia cand a interzis exportul de minereuri rare. Acest conflict a avut insa si o componenta ne-economica care tine de conflictul cu privire la insulele revendicate de chinezi, dar evident aceasta este doar o scuza. Japonia nu a raspuns atunci, pentru ca nu prea avea cu ce. A raspuns insa anul acesta prin doborarea yenului cu peste 25% doar in cateva luni. Astfel bunurile japoneze devin mai ieftine si prin urmare mai competitive pe piata mondiala, in detrimentul celorlalti producatori dintre care ei mai mari sunt China si UE. Nu e de mirare ca aceste razboaie se duc intre marile economii, care produc mult si exporta mult: China, Japonia, Germania.

Desi poate unii ar fi tentati sa consiedere aceste neintelegeri si dispute ca ceva firesc intr-o economie mondiala, ba poate chiar ca pe un semn bun care arata ca noi tehnologii apar si se dezvolta si au ajuns pana in punctul in care sa creeze astfel de probleme legate de dumping de preturi si control al preturilor. Ar fi asa, daca cifrele ar da vreun semn bun cu privire la revenirea economiei la nivel mondial. Sa facem asadar o mica recapitulare:

– SUA: mentalul general este ca economia incepe sa isi revina incet-incet, ca sunt niscavai sectoare pozitive, cum ar fi imobiliarele; in realitate insa somajul este inca in crestere, consumul a scazut la cote din ce in ce mai joase si chiar daca productia se misca si exista multe companii care se intorc acasa pentru a produce cat mai aproape de baza de clienti, nici nu putem vorbi macar de inceputul unei reveniri. De ce? Pentru ca FED-ul inca tipareste 85 de miliarde de dolari lunari pentru ca guvernul sa faca fata cheltuielilor. Deficitul a fost redus dar este inca pe minus, iar veniturile din taxe – care au fost marite destul de mult – inca nu cresc si inca nu acopera indeajuns pentru ca FED-ul macar sa aiba curaj sa taie de la 85 mld la 75 mld lunar. Asadar, departe de a vorbi despre revenire

– Europa: economia este in al saselea trimestru consecutiv de scadere, nu mai avem tensiuni ca acum un an cu Grecia sau Spania, dar doar ce-am scapat de Cipru si am vazut cum butoiul de pulbere inca este periculos; costurile de finantare ale statelor au scazut pe baza sustinerii de catre BCE insa soldul datoriilor creste si restructurarile inca nu s-au facut. Practic nu exista tari in Europa unde sa aiba loc reforme reale, unde sa vedem masuri anti-criza care sa functioneze, tentative de a stimula cresterea intr-un mod eficient: totul se bazeaza pe tiparirea de bani si pe taieri. Profiturile companiilor – acolo unde mai exista – sunt bazate pe exporturi, consumul fiind in scadere, si pe taieri de personal si reduceri de cheltuieli.

– China: cresterea economiei s-a incetinit si consumul intern inca nu a prins avant pentru a compensa scaderea cererii pe piata mondiala. China are nenumarate probleme (somaj, finante in ceata, inftrastructura mult prea umflata si ineficienta, discrepante mari in dezvoltarea regionala si a societatii in general) incat multi o plaseaza in primele locuri de unde ar putea sa se iveasca o noua criza majora

– Japonia: dupa ce a inregistrat in premiera in istoria recenta o balanta de comert pe negativ (mai multe importuri decat exporturi), politicienii japonezi au inceput si ei sa tipareasca yeni pentru a incerca ca prin devalorizarea monedei sa stimuleze exporturile. Masura a avut insa efect negativ si nu a facut decat sa scumpeasca importurile si sa loveasca puternic in increderea in moneda japoneza, ceea ce va produce probabil pe viitor un domino al retragerii de pe yen a investitorilor pe masura ca dolarul isi recupereaza – prin comparatie cu celelalte monede – statul de rege al valutelor

In concluzie, avem o perioada de acalmie si stagnare in care nu prea avem la ce sa ne aseptam pozitiv la nivel mondial dar nici tensiuni prea mari nu exista cu exceptia unui potential conflict in Orientul Mijlociu, care insa este putin probabil. Insa evenimente punctuale, precum conflictul dintre China si Germania ne pot da indicii unde ne aflam in marsul nebunesc catre un nou razboi mondial care cu greu va putea fi evitat in urma crizei actuale.

UPDATE 4 Iunie 2013

Comisia Europeana (CE) a anuntat marti infiintarea unor taxe provizorii pe panourile solare chinezesti, in pofida reticentelor mai multor state ale Uniunii Europene (UE) si a temerilor de represalii comerciale din partea Beijingului. (Sursa)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *