Primăvara se apropie de România

Tensiunile acumulate in societate mai devreme sau mai tarziu ies la iveala, vrem-nu vrem. Sa luam exemplul Turciei: numit tigrul euro-asiatic, economia minune care creste vertiginos pe timp de criza in timp ce Europa se zbate in chinurile refacerii, Turcia s-a schimbat peste noapte din Alba ca Zapada in Muma Padurii. Nu a fost de ajuns aceasta crestere si nici schimbarile majore produse de Erdogan – multe aprobate de marea parte a populatiei si confirmate la alegeri – pentru a feri si Turcia de acest nou “feeling” care se naste in lume numit “occupy”, “primavara araba”, “indignados” etc.

Iata deci un caz paradoxal, cu totul de exceptie: o economie care duduie, o tara intr-o reforma vertiginoasa ba chiar cu multe schimbari democratice care nu pot fi contestate dar care are totusi parte de o mini-revolutie. Sau poate o revolutie mai maricica, mai degraba, desi deocamdata noi nu stim si nu putem sa spunem. Dar poate tocmai aceasta exceptie va confirma regula. Care regula ar cam fi ca popoarele au cam ajuns sa naparleasca clasa veche de politruci oligopolisti si incompetenti.

Turcia este un caz special prin aceea ca ea este insasi divizata, este o tara cusuta cu ata din vreo 3 sau 4 bucati si sta unita impreuna mai mult de frica bastonului decat din vreo alta cauza. Dar daca intram in Europa, cate hibe si cate probleme nu gasim …

Ne vom rezuma la cele economice. Criza de departe nu a trecut, si nici nu a inceput sa treaca, inca nu am ajuns la “bottom”, revenirea este precum luminita de la capatul tunelului din romania post-decembrista aflata intr-o perpetua tranzitie. Noi romanii ne-am obisnuit si ne-am adaptat la tranzitia continua catre Europa care nu se mai termina si peste noapte ne-am gasit intr-o alta tranzitie, una mai globala si mai … istorica ca sa nu deviem in caracterizari prea elaborate.

Specific acestei tranzitii este mai ales faptul ca nu ne-am dat inca seama ca aceasta criza a venit aici ca sa ramana cu noi si tot ce fac politicienii este sa ne afunde si mai mult. O explica pe indelete Oana Osman de la Capital, cu privire la un aspect: interventionismul in reglementari. Dar daca ar fi doar problema asta. Iata doar inceputul articolului care explica extrem de succint dar patrunzator pervertirea pietei libere de catre stat:

Intervenţia statului creează dependenţă în economie şi, asemeni oricărui drog, e greu de abandonat odată ce organismul s-a obişnuit cu el. Subvenţii, măsuri protecţioniste sau alte ajutoare dau la început o stare de bine, dar efectele adverse apar rapid, iar pacientul are nevoie de doze noi, tot mai tari, pentru a le atenua. Economia UE dă semne că a ajuns deja un pacient în stare de sevraj. Din păcate, singurul care ar putea să o treacă la dezintoxicare e cel mai mare furnizor de droguri economice – statul. Autorităţile europene nu pot concepe că pentru efectele adverse dezastruoase ale măsurilor intervenţioniste poate exista alt tratament decât o doză nouă, şi mai puternică, de narcotic. Finalul e mereu dramatic. La Bruxelles, nimeni nu a învăţat nimic din greşelile trecutului. (Sursa: CAPITAL)

programul-prima-casaO mica mare completare am aduce la acest articol si la acest subiect in genere. Pe langa tragi-comedia interventionismului statal mai avem parte si de o alta fatada la fel de tragi-comica: toata treaba asta se face sub un stindard plin de pozitivism. Fie ca e vorba de protectie, stimularea unui sector sau cresterea investitiilor,  toate masurile interventioniste pot fi cu greu atacate deoarece putini le inteleg si mentalul colectiv nu doar ca le accepta dar de multe ori chiar le solicita. Sa luam de exemplu programul Prima Casa care a stimulat sporirea cifre de afaceri a bancherilor, limitarea scaderii activelor (care ar fi cerut aporturi la capital mult mai substantiale), oferirea de munca la niscavai constructori si garantarea unui exit pe profit la investitorilor prinsi pe picior gresit in urma caderii pietei creditelor. Toata lumea a avut de beneficiat din programul asta, am putea spune cu usurinta, deci a fost unul bun, pozitiv. Cine insa este constient de ce s-ar fi intamplat daca acest program nu proptea artificial preturile si nu producea atatea distorsiuni in domeniul bancar si in imobiliare? Ne imagina oare ce s-ar fi intamplat daca preturile ar fi picat in ritmul in care pornisera si ar fi ajuns in sfarsit acolo unde vor ajunge oricum mai tarziu dar poate atunci va fi prea tarziu pentru a reporni economia?

De ce am facut aceasta mica paranteza? Pentru a explica un fenomen greu de definit dar prezent in toate sferele societatii, de la economie, pana la politica: cutremurul nu poate fi oprit. Daca tensiunile se cumuleaza in placile tectonice, oricat de mult ne-am incorda noi si am incerca sa departam pericolul cutremurului nu vom reusit. Tot ce putem face este sa fim pregatiti de impact, dar mai devreme sau mai tarziu, orice tensiune cumulata si neeliberata la vremea ei, va putea fi tinuta sub control doar pentru o vreme, pentru ca mai apoi se va elimina, poate cu o intensitate chiar mai mare decat daca ar fi fost lasata sa se consuma la momentul initial.

Credeti ca in Turcia, de la un amarat de parc s-au rasculat oamenii? Nu! Toate tentativele de a limita drepturile democratice si toate miscarile inspre extremism au fost taxate de oameni. Femeile turce se tem ca pe viitor vor fi nevoite sa poarte val tot timpul sau alte drepturi le vor fi afectate. De aceea, chiar daca pana acum le-a fost frica sa protesteze, acum nu le mai este. Si tot asa, putem sa mai gasim inca cateva conflicte specifice turcilor.

La noi insa ce sa mai vorbim, la cata nemultumire s-a acumulat in popor cu privire la falia intre promisiunile facute de USL-isti si rezultatele pe care le putem vedea. Si nu doar la aspectele economice ma refer dar sunt mult mai multe potentiale grenade care stau sa explodeze de la cazul Chevron sau Rosia Montana pana la modificarea Constitutiei pe sustache sau a limitei de participare pentru validarea unui referendum.

A venit primavara in Turcia deocamdata. Cea mai apropiata localitate intre noi si turci este Vama Veche, daca nu ma insel. Zilele astea, la Vama Veche au venit niste bulgari sa protesteze. Asta e doar inceputul, habar nu au guvernantii ce vanturi de primavara o sa bata in curand …

One comment

  • saracia consecinta a crizei este ca un buzdugan care nu se poate opri si se rostogoleste pana se ciocneste de cine nimereste in cale; la turci daca nu e saracia, sunt alte taine, dar “the wind of change” este acelasi, vremurile se schimba si vai de cei care nu realizeaza asta

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *