Noutăți fierbinți zi de zi, oră de oră

Am scris mai rar în ultimul timp. Nu pentru că aș fi în concediu și nu doar pentru că am devenit mai leneș în ultimul timp, ci mai ales pentru că nici nu îmi creionez prea bine o opinie despre o problemă sau alta, ci imediat apare alta. Nici nu mă apuc să concep un draft de articol și să încropesc câteva idei pe scurt, că și apare instant altceva. Un breaking news perpetuu.

Cam aceasta este de fapt principala noutate pe care doresc să o anunț: vom avea parte de breaking news zi de zi, oră de oră. Și nu mă refer la gunoaiele de care avem parte la televiziunile maneliste gen OTV sau RTV (care îi moștenește) ci ma refer la evenimente care de care mai importante care pot fiecare în sine să constituie punctul de pornire fie a unui nou crash al sistemului financiar, fie a unui nou război mai mult sau mai putin global. Intrăm într-o nouă etapă a crizei, una în care precum în stadiul de metastază al unui cancer, nu știi ce organ va fi următorul lovit, nici cât de puternic și nici dacă acel organ are șanse să își revină sau nu, dar mai ales dacă acesta este sfrârșitul.

Vara a trecut, traderii se întorc din vacață și evident fisurile în sistem se propagă în zone din ce în ce mai profunde, dar nu doar că se propagă mai departe ci în zonele deja afectate se măresc și spoiala de chit și var cu care aruncă băncile centrale pentru a acoperi problemele structurale ale sistemului se crapă din nou și în loc să auzim că recesiunea (de fapt depresiunea) se apropie de sfârșit, vedem că de fapt situația reală se înrăutățește și problemele din trecut revin în atenție la o cu totul alta dimensiune.

1. NASDAQ tocmai a picat câteva ore

Așa ceva nu se întâmplă! Vrăjeala oficială este că au picat niște calculatoare, că cauza opririi a fost un “computer glitch” cum zic americanii. Iată însă ce zice directorul unei firme de trading de top [1]: “Nu-mi amintesc ca așa ceva să se mai fi întâmplat în memoria recentă” (sursa: Reuters). Evident prin memoria recentă se referă la perioada de când tradingul se face prin computere. Din pagina Wikipedia am descoperit ca în timpul crash-ului din Octombrie 1987, market makerii nu răspundeau la telefon:

Until 1987, most trading occurred via the telephone, but during the October 1987 stock market crash, market makers often didn’t answer their phones. To counteract this, the Small Order Execution System (SOES) was established, which provides an electronic method for dealers to enter their trades. NASDAQ requires market makers to honor trades over SOES. (Sursa: Wikipedia)

Așadar, locul market makerilor (cei care negociază direct tranzacțiile) a fost luat de computere și dacă aplicăm regula de trei simplă, așa cum în timpul crash-ului din 1987 market makerii nu răspundeau la telefon, tot așa și azi computerele nu mai răspund la cereri și pentru prima dată în istoria bursei (cu excepția probabil lunii Septembrie 2001), bursa a făcut un mic shutdown pentru câteva ore. Personal, mi se pare coincidența prea mare ca azi să se strice niște calculatoare pe la NASDAQ după ce săptămâna trecută niște calculatoare au trimis ordine “greșite” ale Goldman Sachs. Este prea mare coincidența! La nivelul asta bursa nu pică și calcuatoarele nu greșesc! Când rulezi miliarde la fracțiuni de milisecunde, dacă totul nu este perfect și dacă programele sau algoritmii au cea mai mică problemă, aceasta s-ar repeta și ar cauza probleme mult mai des și mult mai grav decât aceste incidente ocazionale. La acest nivel de fapt nici nu discutam despre calculatoare, programe și softuri ci despre SISTEME COMPUTERIZATE AVANSATE care efectiv sunt dotate cu algoritmi atât de avansați încât nici nu ne imaginăm ce pot face [2]. Computerele nu greșesc niciodată chiar dacă sunt programate de oameni și chiar dacă sistemele sunt complexe. De ce zic asta? Să nu confundăm computerele de la NASDAQ cu laptopul nostru de acasă sau nici măcar cu rețeaua unei firme. La bursa existe sisteme de backup, de monitorizare, de reglare și tuning care pot face față la probleme punctuale și exista oamenii super-deștepți care ia în considerare toate situațiile care pot apărea. Cu siguranță “căderea” de azi a fost menită să ascundă un început de crash bursier. Se pare că băieții de la divizia de prevenire a turbulențelor pe bursă a învățat ceva din 2010 Flash Crash când căderea a fost mai puțin ascunsă ca de data asta. Apropos, știați că bursele americane sunt cvasi-integrate, supervizate și monitorizate de un sistem de prevenire a căderilor care tocmai rolul asta îl are: să blocheze totul în caz ca pică șandramaua.

2. Ben Shalom Bernanke amenință cu oprirea tiparniței

Evident dacă FED-ul nu va mai cumpăra obligațiuni în același ritm ca până acum (80 miliarde pe lună), adică vor opri tiparnița, se vor întâmpla niște chestii interesante, atât de interesante încât nici ei nu le pot cuantifica și de aceea fac aceste mici experimente: declară că vor face oprirea și apoi măsoară reacția piețelor. Cam cum lucrează homeopatia … Ei bine, nici nu a terminat bine conferința de presă în care a declarat asta Bernanke că piețele au și început să o ia în jos și a fost nevoit în ziua următoare ca să le calmeze: stați calmi, am glumit, hehe, tzeapă! Ca un doctor care face o injecție copilului și îl tot calmează că nu o să-l doară, ala se comportă Ben cu piețele.

Mai nasol e că după aceste declarații și retractările cuvenite, dacă acțiunile și-au mai revenit, piața obligațiunilor încă strânutâ iar dobânzile au început să cam crească, semn că FED-ul începe să piardă controlul și trebuie de fapt să mărească volumul achizițiilor pentru a le menține la nivelurile prezente și pentru a evita un “spike” care ar produce unde de șoc inimaginabile pentru sistemul financiar pentru că totul depinde de credit iar când piața creditării strânută, pe celelalte piețe (financiare dar nu numai) bate crivățul.

“The minutes didn’t tell us much. It tells us that like everybody else the Fed is confused and they are not getting any clear signals from the economy. That is what you see in an economy bumbling along at 2 percent,” said Erik Davidson, deputy chief investment officer for Wells Fargo Private Bank in San Francisco. (Sursa: Reuters)

3. Asia intră și ea în criză

Ar fi multe de discutat aici. Pe scurt, câtă vreme au avut parte de banii veniți din vest și era loc de investiții care să producă randamente bune, China a stat bine. Acum, companiile chinezești au presiune și de sus și de jos, adică și din scăderea consumului și creșterea costurilor (chinezii vor și ei măriri de salariu și în plus competiția pe piața muncii obligă companiile să mărească salariile) și din costul creditării. China a ajuns la punctul de inflexiune prin care Japonia a trecut cam prin anii 1980, momentul în care creșterea PIB-ului va fi mai mică, în timp ce creșterea salariilor va fi mai accelerată. Situația asta cauzează probleme imense pe piața creditării căci și la chinezi tot creditul este religia de stat și tot ce s-a făcut s-a făcut prin creditare ieftină care acum nu mai este așa ieftină prin urmare probabil vor urma câteva breaking news-uri și din ASIA. De Japonia ce sa mai vorbim, experimentul lui Abe probabil va da lovitura de grație economiei japoneze confruntate cu nenumărate probleme și lovită sub centură de criza din 2008 dupa peste 10 ani de criză bancară internă.

4. Tiparnița face primele victime între valute

Suna pompos titlul asta dar nu am găsit altul mai concludent. Nu voi detalia aici, ci doar vă recomand articolul din Ziarul Financiar. Aș mai sublinia doar că nu este exclus ca dupa rupie si liră să urmeze leul, la urma urmei și noi suntem “emergenți”:

La 16 ani după ce pieţele emergente din Asia au făcut implozie din cauza prăbuşirii monedelor locale, rupia indiană pare scăpată de sub control, lira turcească s-a depreciat la cel mai redus nivel din istorie, iar valutele altor economii emergente asiatice bat record negativ după record negativ din cauza spargerii unei bule umflate mai ales cu bani americani ieftini. (Sursa: Ziarul Financiar)

5. După ce le-au amânat livrarea aurului, FED-ul nu îi lasă pe nemți nici să-l vadă

Nu ar fi prima dată când FED-ul confiscă aurul unor țări [3], dar dacă și pe nemți au ajuns să îi flituiască, ceva e putred. Un reportaj pe tema asta puteți vedea pe youtube. Lipsa aurului de la FED denotă faptul că într-adevăr sistemul se află afundat adânc în rahat. Bunăoară FED-ul l-a folosit pentru alte scopuri (colateral, împrumuturi etc) și nu îl mai are, prin urmare avem o problemă. FED-ul nu a fost audiat niciodată și nu e pentru nimeni un mister ca FED-ul are cea mai mare putere in lume, mai mare decât a armatei NATO și chiar decât a președintelui SUA. Aceasta putere se numește “free money”. FED-ul poate crea bani din aer, așa cum o face, bani cu care mai apoi împrumută guvernul SUA și ia dobândă. Superafacere!

Ca tot veni vorba de FED, iată câteva lucruri interesante:

According to the Board of Governors, the Federal Reserve System “is considered an independent central bank because its monetary policy decisions do not have to be approved by the President or anyone else in the executive or legislative branches of government, it does not receive funding appropriated by the Congress, and the terms of the members of the Board of Governors span multiple presidential and congressional terms. (Sursa: Wikipedia)

Dupa 5 breaking news, încă nu am intrat în Europa, poate în articolul următor …

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE:

[1] Christopher Nagy, president of consultancy firm KOR Trading and a former head of trading at TD Ameritrade. (Sursa: Reuters)

[2] Financial market news is now being formatted by firms such as Need To Know News, Thomson Reuters, Dow Jones, and Bloomberg, to be read and traded on via algorithms.

[3]

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *