Globalizarea și țările de business

Globalizarea a dus la oligarhii si oligopolii [1] inimaginabile. Cand ne uitam la lumea de azi vedem cam ce a vizionat Karl Marx in “Das Kapital” cu privire la concentrarea capitalului. Ne gandim la lume ca tari natiune (SUA, Rusia, Germania etc) cand de fapt o privire mai potrivita asupa lumii ar fi sa vedem firmele globale ca pe “tari de afaceri” care sunt detasate complet de economia tarii mama in care isi au sediile de conducere si opereaza pe toate meridianele avand dimensiuni inimaginabile. Aceste companii sunt ferm integrate in toate economiile, atat in cele dezvoltate cat si in cele in curs de dezvoltare.

Iata cateva exemple de piete [2]:

– industria aeronautica: exista doi producatori de avioane comerciale de dimensiuni mari: Boeing si Airbus; este oarecum de inteles numarul mic de producatori avand in vedere natura acestei pieti;
– automobile: 10 companii acopera 80% din piata totala; comparativ cu alte piete, jucatorii sunt totusi indeajuns pentru a garanta o oarecare competitie;
– camioane mari: 4 companii; similar industriei aeronautice, acolo unde investitiile mari si de durata sunt vitale pentru dezvoltarea de produse de calitate, jucatorii din piata sunt putini;
– PC-uri: 4 companii acopera aproape 60%; pana si in aceasta piata dinamica si nu extrem de greu de intrat, piata este cocentrata;
– telefoane mobile: 3 companiia acopera 65%; pe smartphoneuri procentul e si mai mare: 75%
– smart tv-uri: doar 5 companii care acopera 80%
– camere foto: 6 companii, 80%
– farma: 10 companii controleaza 70%
– echipament de constructie: 4 companii
– alimentatie: 3 companii
– bauturi racoritoare: 5 companii au peste 50%;
– bere: 4 companii peste 60%
– tigari: 4 companii peste 75%
– inaltaminte /imbracaminte sport: 2 companii peste 55%. Nike are peste 1/3 din pantofii sport vanduti in lume; tocmai au intrat in indicele Dow Jones
– containere de sticla: 2 companii au peste 75%

Nu doar concentrarea acestora este uimitoare dar si a furnizorilor de materie prima si servicii pentru acestea.

Diferenta intre aceste compani si cele care le urmeaza  si incearca sa intre pe piata se mareste continuu. De exemplu, top 100 firme cheltuiesc 60% din totalul investit in cercetare. Fara cercetare si investitii pe termen lung, este imposibila intrarea de noi jucatori si cresterea competitiei pe piete.

Cu privire la aspectul politic, aceste corporatii au devenit atat de puternice si flexibile incat nu pot fi controlate nici macar de tara mama – in majoritatea SUA. Un exemplu clar ar fi Apple care refuza sa aduca banii in SUA si sa plateasca impozite, preferand evaziunea fiscala numita “optimizare fiscala”. Apple au fabrici in toata lumea, din Bulgaria pana in China si muta profiturile in tarile in care reusesc sa mituiasca politicienii si sa obtina deduceri fiscale optime cum ar fi Olanda, Irlanda sau unele insule din pacific.

Nu vom specula cu privire la influenta politica a acestor companii in interiorul oricarei tari. Cel mai recent exemplu este chiar problema Rosia Montana in care o companie care nici macar nu se poate numi corporatie (faimosii canadieni sunt o mana de investitori care au cumparat actiuni si au 2-3 oameni care invart lucrurile in Romania) poate face legea intr-o tara bananiera ca Romania. SUA nu este insa prea departe, un economist care a facut parte pentru o perioada scurta din consilierii economici ai lui Obama, a marturisit ca la fiecare decizie la sedintele pe care le aveau, ministrul de finante al SUA – Timothy Geithner – punea intrebarea: “Ce va zice Goldman Sacs daca facem asta”?

Ce inseamna toate acestea? O marturie a lui Shimon Peres spune totul … Atentie mare la minutul 1:20


~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1] Oligopolul este o forma a concurentei imperfecte, constand dintr-o structura de piata caracterizata printr-un numar foarte limitat de vanzatori mari, care asigura cea mai mare parte a ofertei unui anumit bun sau serviciu, solicitat de numerosi cumparatori sau consumatori, si care sunt constienti de interdependenta lor in adoptarea de decizii strategice, privitoare la pretul, volumul productiei si calitatea produselor, fapt care le confera o pozitie dominanta colectiva. (Sursa: Wikipedia)

[2] informatii preluate de la Jim Puplava – Financial Sense Newshour

One comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *